CURS DREPT SOCIETAR C.I.G.

I. Definiție
Dreptul societar cuprinde totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile juridice
între subiectele de drept societar, participanți persoane fizice/juridice în calitate de profesioniști
comercianți, operatori economici.
Dreptul societar cuprinde norme de drept privat care se regăsesc în dreptul civil, drept comercial
și legile comerciale.

II. Izvoarele dreptului societar

1.Izvoarele dreptului reprezintă forme de manifestare a fenomenului juridic.
Se impart în izvoare materiale și izvoare formale:
 Izvoarele materiale reprezintă ansamblul condițiilor materiale de existența ce
generează reglementări juridice. Este vorba de factori
economici,sociali,culturali,etc. Care generează nevoia de reglementare a
legiuitorului.
 Izvoarele formale ale drepruilui desemnează formele specifice de exprimarea
normelor de drept,adica acte normative în care sunt înserate aceste norme.Sunt
izvoare formale:legile,hotărârile guvernului etc.

2.Izvoarele formale ale dreptului societar

2.1.Legea-principalul izvor de drept.
Termenul de lege are doua accepțiuni:
 În primul rand în sens restrâns legea reprezintă actul normativ emis de parlament;
 În al doilea rând în sens larg legea reprezintă totalitatea actelor normative.

Legile în sens restrâns sunt de trei feluri :

Constituționale,organice și ordinare.
  Conform art 73. Din constituție legile constituționale sunt acele legi prin care se
revizuiește constituția. Reprezintă cea mai importantă categorie de legi.
 Legile organice sunt legi emise în domeniul stabilite de constituție-cele mai
importante de la nivelul societății( sistem electoral,organizarea
partidelor,organizarea referendumului,statutul deputaților,senatorilor).
 Legile ordinare sunt acele legi care sunt emise în domeniile care nu sunt atribuite
de legiuitor în sfera legilor constituționale și acelor organice.

2.2 Uzanțele
Prin uzanță se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale.
Uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.Pentru a fi
aplicabile uzanțele trebuie să fie conform ordinii publice și bunuriloe moravuri.

2.3 Principiile generale ale dreptului

Termenul de principiu reprezintă element fundamental ,idee de bază pe care se întemeiază o
teorie științifică,un sistem politic,o normă de conduită,etc.
În cadrul științei dreptului întâlnim principii fundamentale cum ar fi principiul egalității,a
bunei credințe ,a informării,etc.

2.4 Jurisprudență și doctrină juridică

În sistemul de drept românesc,de regulă jurisprudența nu reprezintă izvor de drept.Cu titlu de
excepție este izvor de drept în cazul deciziilor curții constituționale care sunt obligatorii atât în
ceea ce privește dispozituvul hotărârii cât și ceea ce privește considerentele și în cazul
recursurilor în interesul legii emise de Înalta Curte De Casație și Justiție.
Doctrina juridică nu reprezintă izvoare de drept,nu sunt obligatorii însă legiuitorul trebuie să se
raporteze la acestea.

2.5 Ordinea de aplicare a izvoarelor dreptului societar

Codul civil stabulește ordinea în care se aplică izvoarele dreptului astfel în cazurile neprevăzute
de lege se aplică uzanțele iar în lipsa acestora dispozițiile legale privitoare la situații
asemănătoare iar când nu există asemenea dispoziții principiile generale ale dreptului.
 III. Operatorii economici
Dificultățile definiției operatorilor econimici pornesc de la faptul că aceștia sunt definiți în diverse
legi economice ca de exemplu în Codul Consumatorului,operatorul economic este persoana fizică
sau juridică autorizată care în cadrul activității sale profesionale
fabrică,importă,depozitează,transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau
prestează servicii.
În analiza operatorilor economici indiferent de cum sunt definiți în diverse legi speciale
trebuie să se pornească de la analiza noțiunii de profesionist.
Pentru explicarea noțiunii de profesionist trebuie să se pornească de la art. 3 C.civ.

Potrivit art. 3 din C.civ.

 (1) “Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști și raporturilor
dintre aceștia sau orice alte subiecte de drept civil.
 (2) Sunt considerați profesionști toți cei care exploatează o întreprindere.
 (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică,de către una sau mai
multe persoane,a unei activități organizate ce constă în producerea,administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestări de servicii indiferent dacă au sau nu scop lucrativ”.

Profesionistul nu este o persoană care exercită o profesie sau o meserie,este cel care
exploatează o interprindere,prin urmare,termenul de profesionist capătă o conotație juridică
specială diferită de cea uzuală ; rezultă că acest termen include categoriile de
comerciant,întreprinzător sau operator economic precum și alte persoane autorizate să desfășoare
activități econimice sau profesionale,astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute în codul civil.

Analizând cele două dispoziții ale art. 3 ,alin (1) și alin(2) din C.civ. constatăm că pentru
definirea profesioniștilor(operatori economici),legiuitorul apelează la conceptul de (întreprindere
) și la sintagma (exploatarea unei întreprinderi).
În privința întreprinderii C.civ. nu stabilește o definiție lăsând pe seama legislației speciale
și a științelor economice această misiune,astfel întreprinderea reprezintă o formă de organizare a
unei afaceri care presupune existența a trei elemente: prezența unui întreprinzător-
antreprenor(profesionist),organizarea unei întreprinderi și constituirea unui fond de comerț afectat
exercițiului activității comerciale.
O altă definiție a întreprinderii este dată de legiuitor în art.2 lit.f din O.U.G. nr.44/2008 astfel că
întreprinderea este “activitatea econimică desfășurată în mod organizat,permanent și
sistematic,combinând resurse financiare,forța de munca trasă,materii prime,mijloace logistice și
informație pe riscul întreprinzătorului în cazurile și condițiile prevăzute de lege.”
Definiția întreprinderii de afaceri trebuie făcută ținând cont de art. 2 lit.f din O.U.G. nr.
44/2008 și art.3 din C.civ.
În concluzie întreprinderea de afaceri reprezintă o activitate econimică desfășurată în mod
organizat,permanent și sistematic, prin combinarea mai multor factori(naturali,umani și materiali)
constând în producerea și circulația mărfurilor,executarea de lucrări și prestarea de servicii
realizată de către un profesionist în scopul obținerii unui profit.
 Întreprinderea poate obândi personalitate juridică(întreprindere societară) dar poate fi și fără
personalitate juridică având un patrimoniu propriu cu implicații din punct de vedere economic și
fiscal.
Clasificarea întreprinderilor
Se face în funcție de obiectul de activitate și scopul urmărit de titularul întreprinderii (subiect
de drept care organizează activitatea).
Din punct de vedere a literaturii de specialitate,desfășurarea unei activități cu caracter
profesional dacă este făcută în scopul obținerii de profit este proprie activității comerciale pe cale
de consecință,o întreprindere care are ca obiect o activitate econimică și al cărui scop este obținerea
profitului, este o întreprindere de afaceri iar pe de altă parte o întreprindere cu obiect de activitate
neeconomic și având un scop non-profit este o întreprindere nonprofit (civilă). De aici rezultă că
întreprinderile reglementate de art. 3 din C.civ. sunt de două feluri: întreprinderi de afaceri (
econimică sau comercială) și întreprinderi nonprofit.

Caracterele întreprinderilor de afaceri

Din definiția întreprinderii de afaceri rezultă caracterele acesteia:
A. Activitatea întreprinderii este o activitate econimică(dispozițiile alin.2 din art.3 din
C.civ.) coroborate cu reglementările din legea 31/1990 modificată și republicată.
B. Întreprinderea presupune factori umani și materiali.
C. Întreprinderea economică presupune capital .
D. Întreprinderea economică presupune existența unui risc.

A. În art.2 litera A din O.U.G 44/2008 republicată se definește activitatea econimică

ca fiind activitate agricolă,industrial,comercială,desfășurată pentru obținerea de
bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate
vânzării sau schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați sau
determinabili, în scopul obținerii de profit. Activitatea este realizată de către un
profesionist.Această caracteristică a întreprinderii de afaceri poate fi lămurită din
perspective a două aspecte:
 În primul rând numai profesioniștii pot fi titular a unei întreprinderi în
general,concluzie care rezultă din dispozițiile art. 3 C.civ.
 În al doilea rând,atunci când vorbim de o întreprindere de afaceri
(comercială) ,aceasta poate fi exploatată de acei profesioniști care au calitatea
de comerciant.Conform legii 26/1990 republicată , legii 31/1990 republicată
și a O.U.G 44/2008 republicată.

B. Întreprinderea presupune factorii umani și materiali:

  Activitatea este realizată în mod organizat,permanent și systematic prin
utilizarea corelată a mai multor factori( naturali,umani,materiali).
Factorii umani și cei materiali sunt esențiali pentru orice întreprindere.Se
reține că factorii umani,pe lângă întreprinzător,care în general este un
profesionist și care poate fi reprezentat de diferite categorii de persoane fizice
sau juridice,mai reținem personalul întreprinderii care poate fi alcățuit din
salariați,administrator și reprezentanți.
Administratorii și reprezentanții sunt factori interni de organizare a
întreprinderii,însărcinați cu gestionarea și reprezentarea întreprinderii în
raporturile juridice cu terții. Primii, reprezintă managerii întreprinderii,cu
atribuții de reprezentare și administrare,grefate în general pe un raport de
mandat,în timp ce reprezentanții au numai atribuții de reprezentare care se
pot fundament ape diverse contracte de reprezentare(mandate,comision),dar
și pe unul de muncă. Partenerii întreprinderii reprezintă factorii umani
exterior întreprinderii indispensabil în activitatea sa.Aceștia de regulă
sunt:furnizorii,intermediarii,cumpărătorii.
Intermediarii pot fi agenți comerciali,comisionari,concesionari
exclusive,benefeciarii fiind în general cumpărători de bunuri ,lucrări sau
servicii ai profesionistului.

C. O întreprindere nu ar putea supraviețui fără fonduri necesarea activității

sale.Fondurile financiare pot fi de origine internă sau mobilizate de pe piața
financiară.
 Cele de origine internă își pot avea sursa în aporturi de capital făcute de către
asociați/acționari sau ulterior fonduri produse prin activitatea desfășurată de
întreprindere.Desigur,acestea pot fi atrase și de pe piața financiară prin
intermediul instituțiilor financiare(bănci).

D. Riscul reprezintă o caracteristică esențială a întreprinderii de afaceri

(comercială).Elementele fundamentale ce defines implicarea profesionistului în
organizarea întreprinderii sunt: inițiativa și riscul.
 Inițiativa se manifestă atât în faza constitutivă a întreprinderii cât și pe
parcursul exercitării afacerii,mecanismul întreprinderii urmând a fi pus în
accord cu evoluția mediului de afaceri.
 Riscul pe care și-l asumă profesionistul și care este specific oricărei
întreprinderi constă în asumarea de către acesta a tuturor consecințelor
patrimoniale derivând din activitatea concretă a întreprinderii.

În ceea ce privește exploatarea unei întreprinderi în concepția legiuitorului, Codului civil

,profesionistul este acela care exercită în mod sistematic o activitate organizată. Caracterul
sistematic , continuu și organizat al activității este specific profesionistului ,ceea ce înseamnă că
acea persoană care desfășoară una dintre activități prevăzute de lege ca operațiuni
singulare,ocazionale,fără a-și creia un cadru organizat ,nu poate fi considerat profesionist.
Exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane,a unei activități organizate –
întreprindere presupunere un caraterul continuu nu izolat al activității care se realizează cu titlul
de profesie.
Dacă toate persoanele care exploatează o întreprindere conform art. 3 poartă denumirea
generic de profesioniști, există diferențieri în funcție de statutul juridic,de regimul juridic aplicabil
fiecării categorii.Astfel,potrivit legislației speciale, există diverse categorii de profesioniști,în
rândul lor un loc important îl ocupă-comercianții. În concepția legiuitorului se păstrează termenul
de comerciant prevăzută în art. 11 din legea de aplicarea a C.civ și a dispozițiilor legii
26/1990,republicată. Astfel potrivit acestor reglementări au obligația să ceară matricularea sau
după caz înregistrarea în Registrul comerțului: persoanele fizice autorizate,întreprinderile
individuale si familiale,societățile,companiile naționale și societățile naționale,regiile
autonome,grupările de interes economic,societățile cooperative,organizațiile
cooperatiste.societățile europene,societățile cooperative europene și grupurile europene de interes
economic,cu sediu principal în România precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de
lege. Deși legiuitorul consideră ca persoanele fizice și juridice care au obligația înmatriculării sau
înregistrării în Registrul comerțului a firmei sau activității desfășurate sunt considerate
comercianți,este important de subliniat faptul că nu toate acestea desfășoară activitate de
comerț,potrivit criteriului tradițional(obiectiv) de calificare a comercianților. În acest
sens,exemplificăm grupările de interes economic sau societățile cooperative care pot avea ca obiect
activități.în concluzie,cu caracter civil .
În prezentul cadru legislativ este limpede că termenul de comerț este folosit în accepțiunea
sa economică.În aceeași ordine de idei,termenul de comerciant se referă la persoana care se ocupă
cu comerțul. Comerciantul este inclus în categoria profesioniștilor care poate desfășura și alte
activități respectiv de producție de prestări de servicii. Mai mult decat atât,există comercianți ca
de exemplu comisionarii,mandatarii care prin natura activității pe care o desfășoară reprezintă o
prestare de servicii.
În Codul civil sunt menționate categoriil de comercianți fără a se defini acesta. Sintetizând
ideile exprimate rezultă următoarele:
Comerciantul nu mai este definit potrivit activității pe care o desfășoară și eventual potrivit
criteriului formal,resprectiv obținerea de autorizație prevăzută de lege și înregistrarea sau după caz
înmatricularea în Registrul comerțului,fie că e vorba de persoană fizică-comerciant care își
organizează activitatea sub forma persoanei fizice autorizate,întreprinderii individuale sau a
întreprinderii familiale ( conform O.U.G. nt .44/2008 modifcicată și republicată) fie ca societăți (
legea nr.31/1990 modificată și republicată).
Societățile sunt calificate potrivit criteriului formal-un criteriu modern,respectiv dacă
societatea se constituie în una din formele prevăzute de lege.
 Activitățile de producție,comerț sau prestări de servicii pot fi exercitate atât de comercianți cât
și de alți profesioniști,adică de toate persoanele care exploatează o întreprindere ( art.3 din C.civ).
În economia textelor O.U.G 44/2008 modificată și republicată,se marchează principiile
formale a unei activități economice autorizate și condițiile în care se poate realiza
aceasta.Astfel,principiile care se desprind din conținutul art.3 sunt :
 Orice persoană fizică,cetățean român sau cetățean a unui stat membru a UE poate
desfășura activități economice pe teritoriul României,principiul care se aplică în baza
dreprului de liberă inițiativă,al dreprului la liberă asociere și al dreptului de
stabilire;dreptul de stabilire este prevăzut în art.2 C din O.U.G 44/2008
modificată,potrivit căruia acesta reprezintă “prerogative unui cet[éan a unui stat membru
al UE sau al Spațiului economic eurupean” de a desfășura activități economice pe
teriroriul unui alt stat membru,prin intermediul unui sediu permanent,în condiții de
egalitate de tratament cu cetățenii statului gazdă.
 Activitățile economice pot fi desfășurate în toate domeniile,meseriile,ocupațiile sau
profesiile pe care legea nu le interzice în mod express pentru libera inițiativă.
 Să aibă un sediu profesional pe teritoriul României,sediu professional fiind sediul
principal declarat la Registrul Comerțului,reprezentând un atribut de identificare a
persoanei fizice .Sediul permanent este cprespondent sediului professional pentru
cetățenii altor state member ale UE sau a Spațiului Economic European.
Sediul professional este diferit din punct de vedere al noțiunii de” punctele de lucru”.
 Activitatea economică să fie înregistrată și autorizată atât activitatea care are caracter
permanent cât și cea desfășurată ocazional sau temporar.
 Înaintea începerii activității să fi obținut autorizațiile,avizele,licențele prevăzute în legi
speciale.
 Scopul activității desfășurate de profesionistul (întreprinzător) persoană fizică/juridică
este obținerea unui profit.În Codul civil ,legiuitorul delimitează diferitelecategorii de
profesioniști în funcție de scopul lucrativ sau non-lucrativ.Obținerea profitului reprezintă
o trăsătură esențială a profesionistului deoarece raportarea doar la scopul lucrativ nu
surprinde ceea ce este specific acestei categorii de profesioniști,aceasta fiind exprimarea
generală.

Societatea desfășoară din punct de vedere juridic,o activitatea economică;

 Activitatea se desfășoară în mod sistematic-implică o continuitate a desfășurării a
activității;
 Caracterul organizat-implică operațiuni de alocare a resurselor și de stabilire a minimului
material și legal impus de exercitarea unei activități;
 Activitatea constă în producerea ,administrarea,înstrăinarea de bunuri sau presatrea de
servicii-fiind incluse într-o activitate pe care o regăsim în Codul CAEN.
 În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile
la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau după caz la persoanele juridice.
Pe cale de consecință la categoria operatorilor economici,pe lângă societăți așa cum sunt
reglementate de dispozițiile legii 31/1990 modificată și republicată,mai apar regiile
autonome,grupările de interes economic,societățile cooperative,organizațiile
cooperatiste,cooperativele de credit,societățile europene,societățile cooperative europene.
 PROFESIONIȘTII- DESPRE SOCIETĂȚI (COMERCIALE)

1 .Terminologie

 Codul civil adoptat prin legea nr. 287/2009,republicată și mai cu seamă codul de
procedură civilă adoptat prin legea nr. 137/2010,cu modificările intervenite prin
legea nr. 76/2012 au adus schimbări subtanțiale în privința terminologiei folosite
de legiuitor în legea societății nr. 31/1990 republicată .

 Prin unificarea dreptului privat și prin “ dispariția” a dreptului commercial,

legiuitorul a considerat că societățile care se constituie șifuncționează pe bazalegii
nr 31/1990 artrebuisă nu mai poartă denumirea de ’’ societăți comerciale” astfel
încât prin renunțarea la cuvântul comercial titlul legii nr. 31/1990 modoficată se
modifică în “ legea societăților”.

 Dispoziția din legea de punere în aplicare a codului de procedură civilă privind

renunțarea la termenul “comercial” se corelează cu dispoziția cuprinsă în art. 1888
C.civ,în care legiuitorul prevede formele societare.

1.2 Conceptul de societate

Poate fi analizat din două puncte de vedere:

 Contractual
 Instituțional-ca persoană juridică

Din punct de vedere contractual societatea comercială reprezintă acordul de voință dintre două
sau mai multe persoane ,numite asociați sau fondatori ori acționari care se înțeleg să se
asocieze,să contribuie la formarea capitalului social în scopul desfășurării unei activități
economice pentru împărțirea beneficiilor (profit) suportând evident șipierderile. Îna ccepțiuneas
a de contract,societatea trebuie să îndeplinească condițiile de validitate comune tuturor
contractelor( C.civ) dar și condițiilor special prevăzute în special în legea nr. 31/1990,modificată
și republicată.

Din punct de vedere institutional ,societatea (comercială) este persoana juridică urmând să
îndeplinească condițiile generale prevăzute de C.civ. pentru orice persoană juridică și condițiile
special prevăzute de leaga nr. 31/1990.

1.3 Cadrul general al societăților(comerciale)

Legea general aplicabilă a societăților estel egea nr 31/1990,republicată cu modificările și
completările ulterioare. Ea este legea general în raport cu alte acte normative special aplicabile
anumitor categorii de societăți care se organizează și funcționează în diferite domenii, ca de
exemplu domeniul asigurărilor,pieței de capital, domeniu bancar,etc. Legea conține norme cu
character imperativ. Dispozițiile applicate societăților sunt în strânsă legătură și concordanță cu
reglementările adoptate la nivelul U.E în materie de societăți.

De asemenea, reglementările subsidiare înC.civ se aplică societăților, care constituie dreptul

comun în materie.

1.4 Definiția societăților

Legea societăților nr. 31/1990 ,modificată și republicată nu conține o definiție a societăților dar
aceasta ,este conturată de către doctrină precum și înC.civ (art.1864) .

Societatea poate fi definită ca fiind, de regulă,acordul de voință dintre două sau mai multe
persoane prin care convinsă contribuie cu aporturi bănești,alte bunuri și cunoștințe specific sau
prestații pentru a desfășura unele activități cu scop lucrativ (producție,comerț sau prestări de
servicii) învederea obținerii unui profit pe care să îl împartă. Societatea (comercială) are în toate
cazurile personalitate juridică.

1.5 Clasificarea societăților (comerciale)

Societățile se clasifică după mai multe criterii,astfel:

 Clasificarea societăților potrivit codului civil (art.1888 C.civ),potrivit acetui criteriu avem:
 Simplă
 În participație
 În nume colectiv
 În comandită simplă
 Societate cu răspundere limitata
 Societate pe acțiuni
 Societate în Comandită pe acțiuni
 Societăți cooperative
 Un alt tip de societăți

 În funcție de criteriul întinderii răspuderii asociaților:

 Societăți în care asociații au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale –
societăți de persoane,(spre exemplu societate în nume colectiv).
 Societăți în care asociații au o răspundere limitată pentru obligațiile
sociale.(societățile de capitaluri și societăți cu răspundere limitată).
  Categorie intermediară- societate în comandită simplă și societate în comandită
pe acțiuni, asociații comanditari au o răspundere limitată,asociații comanditați
au o răspundere nelimitată și solidară.

 Înfuncție de criteriul naturii asocierii :

 Societăți de persoane( socieatea în nume colectiv)
 Societăți de capitaluri ( societatea pe acțiuni)
 Societatea cu răspundere limitată ( S.R.L.cu asociat unic sau unipersonal)

1.6 Trăsături generale ale societăților potrivit criteriul naturii asocierii

1.6.1. Societăţi de persoane

Prototipul societăţilor de persoane îl constituie societatea în nume colectiv; o categorie
aparte o reprezintă specia societăţii în comandită simplă pe care o vom prezenta sub titlul
“Deosebiri”.

a) Trăsăturicaracteristicesocietăţilor de persoane

 Societăţile de persoane se caracterizează prin număr redus de membri; limitarea se

explică deoarece la baza asocierii stă cunoaşterea reciprocă, onestitatea, priceperea
profesională, spiritul de iniţiativă, conştiinciozitatea, puterea de muncă, solvabilitatea,
devotamentul fiecăruia. Cu alte cuvinte, elementul personal, “intuitupersonae”, este
predominant. Dacă aceste calităţi sunt avute în vedere, vom înţelege de ce primele
entităţiasociative s-au constituit între membrii aceleiaşi familii (de exemplu între fraţi, între tată
şi fiu, între bunic şinepoţi, între care încrederea reciprocă este liantul principal). Din acest punct
de vedere putem afirma că societatea în nume colectiv este cea mai veche formă de asociere sub
formă de societate comercială.
 Răspunderea asociaţilor este nemărginită (nelimitată) în sensul că, indiferent de
contribuţia fiecărui asociat la constituirea societăţii comerciale (aport) fiecare răspunde pentru
datoriile societăţii comerciale cu întreaga avere personală, nu în limita aportului; această
răspundere este solidară, în sensul că, în caz de neplată a datoriilor sociale, oricare dintre asociaţi
poate fi ţinut să plătească întreaga datorie (nu doar în limita aportului său), dar, în acelaşi timp,
această răspundere este subsidiară, în sensul că, deoarece societatea comercială are
personalitate juridică proprie, ea trebuie întâi urmărită la plata propriilor datorii, numai în cazul
în care nu poate plăti (în termenii Legii nr. 31/1990, modificată, această consecinţă se regăseşte
în dispoziţia articolului 3, alineatul 2) respectiv “creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi
împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă societatea nu plăteşte în termen de cel
mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor îndrepta împotriva acestor asociaţi”.
Dreptul asociaţilor de a cere cu prioritate urmărirea bunurilor din patrimoniul societăţiişi numai
după aceea, subsidiar, bunurile din patrimoniul unuia dintre asociaţi, corespunde beneficiului în
discuţiune ce aparţineasociaţilor, în acest sens asemănarea cu fidejusorii fiind relevantă. Acest
beneficiu conferă caracterul subsidiar al răspunderii.
 Capitalul social se divide în părţi de interes, care nu sunt negociabile şi nu pot fi
transmise, în principiu; explicaţiaporneşte de la caracterul subiectiv, personal al societăţilor în
nume colectiv; cesiunea părţilor de interes sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat
operează numai dacă în actele constitutive se prevede, în mod expres, continuarea activităţii cu
moştenitorii celui decedat sub forma clauzei de continuitate cu succesorii. În reglementarea
actuală societăţile de persoane au obligaţia să verse integral capitalul social subscris chiar de la
data constituirii 1.
 Nu este permisă emiterea de acţiuni sau obligaţiuni, motiv pentru care asociaţii nu sunt
acţionari.
 Nu se pot recruta asociaţi pe baza subscripţiei publice.
 Puterile majorităţii societarilor sunt limitate, în sensul că, în afară de stipulaţie contrară,
majoritatea asociaţiilor nu poate decide să schimbe sau să modifice tipul de societate, contractul,
obiectul activităţii, pentru că principiul de decizie este al unanimităţii.
 În lipsă de stipulaţie contrară, toţiasociaţii au dreptul să administreze societatea în
virtutea prezumţiei (presupunerii) că şi-au acordat reciproc mandat în această privinţă (pot fi
administratori fie asociaţii, fie, în temeiul republicării Legii nr. 31/1990, chiar terţe persoane,
adică neasociaţi).
 Calitatea obligatorie de a fi comerciant cerută fiecărui asociat al societăţii în nume
colectiv, potrivit dreptului francez (ce decurge din calitatea de a administra societatea
comercială, adică de a săvârşi acte de comerţ) nu este prevăzută de dreptul român; asociaţii pot
fi, aşadar, comercianţi sau necomercianţi, fără ca după dobândirea calităţii de asociat să devină
automat şicomercianţi.
 Asociaţii nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi
concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora,
în acelaşi fel de comerţ sau unul asemănător; totuşi, asociaţii pot îndeplini astfel de activităţi dacă
au consimţământul expres sau tacit al celorlalţi (se consideră tacit consimţământul dat când
participarea la astfel de activităţi a fost cunoscută de ceilalţiasociaţişiaceştia nu au interzis
continuarea lor).
  Pentru că fiecare asociat răspunde cu averea personală, pe care va trebui să o declare la
constituire, prin contractul de societate se poate prevedea că asociaţii pot lua din casa societăţii
anumite sume pentru cheltuielile lor particulare, dar că acel asociat care, fără consimţământul
scris al celorlalţi, ar întrebuinţa capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în acela
al unei alte persoane, este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească
despăgubiri pentru daunele cauzate.
 Se admit aporturi de bunuri în natură, dar şi în creanţe.
 Controlulactivităţiieconomico-financiare se realizează de regulă de către asociaţi;
numirea cenzorilor este facultativă.
 În societăţile de persoane, printre cauzele care atrag dizolvarea acestora se numără:
retragerea, excluderea, incapacitatea, falimentul sau moartea unui asociat, dacă astfel colectivul
se reduce la un singur membru, fără să existe în actul constitutiv o clauză de continuitate cu
succesorii sau o altă modalitate de a asigura pluralitatea de membri; de unde deducem că
numărul minim de asociaţi la societăţile de persoane este de doi membri (întărită şi de caracterul
bilateral al actului constitutiv).
 La societăţile de persoane nu se cere un minim de capital social la constituire pentru că,
oricum, fiecare garantează cu întreaga avere (nelimitat).
 Firma cuprinde numele asociaţilor, sau cel puţin a unuia din ei, cu menţiunea „şialţii”.
 Actul constitutiv este contractul de societate, nefiind necesară redactarea unui statut;
actul constitutiv este obligatoriu a fi încheiat în formă autentică la societăţile de persoane.
 Acesta trebuie să cuprindă date de identificare ale asociaţilor, care pot fi persoane fizice
sau juridice, forma, denumirea, sediul şi dacă este cazul emblema, obiectul de activitatea cu
precizarea domeniului şi a activităţii principale, capitalul social cu menţionarea aportului fiecărui
asociat, în numerar sau în natură, valoarea lui şi modul de evaluare, cine sunt asociaţii ce
reprezintă societatea sau administratorii ..... cu datele de identificare şi puterile ce li s-au
conferit; partea asociaţilor la beneficii şi la pierderi; sediile secundare, durata societăţiişi modul
de dizolvare şi lichidare.
 Fondatorii societăţii pot fi semnatarii actului constitutiv sau persoanele care au un rol
determinant în constituirea societăţii în schimb nu pot fi fondatori persoanele care sunt
incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz
de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luate de mită, pentru infracţiunile
prevăzute de Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şisancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, precum
şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea 31/1990 republicată;

b) Deosebiri

Spre deosebire de societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă cuprinde

două categorii de asociaţi:
 comanditaţii care, asemenea asociaţilorsocietăţii în nume colectiv, răspund nelimitat,
solidar şi subsidiar pentru îndeplinirea obligaţiilor sociale; toţicomanditaţii, unii dintre ei, sau
doar unul, în funcţie de prevederile actului constitutiv, sunt şi administratorii societăţii
comerciale;
 comanditarii răspund numai în limita aportului lor la capitalul social, fapt pentru care ei
nu pot încheia operaţiuni în contul societăţii decât dacă au împuternicire să administreze
societatea, printr-o procură specială; fără această împuternicire nu se pot face decât servicii în
administraţia internă (nu în raporturile cu terţii), acte de supraveghere şi să participe la numirea
şi revocarea administratorilor. Două sunt căile prin care comanditarii devin automat comanditaţi:
atunci când fac acte de administrare externă, fără împuternicire, moment din care răspund
nelimitat şi solidar faţă de terţişi când numele lor este trecut în firma societăţii (de regulă firma
cuprinzând numele comanditaţilor, pentru că ei răspund cu întreaga avere); în ambele cazuri,
pentru existenţasocietăţii este mai utilă trecerea acestor asociaţi din categoria “comanditari” în
“comanditaţi”, decât excluderea lor.
Pentru că existenţa celor două categorii de asociaţi este de esenţasocietăţii în comandită
simplă, înseamnă că pentru existenţa ei valabilă este necesar să existe cel puţin un comanditar şi
un comanditat (aşadar: moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui
asociat, când prin aceasta o categorie de asociaţi dispare, atrag dizolvarea societăţii în comandită
simplă).
Toate celelalte caracteristici enumerate la societatea în nume colectiv sunt valabile şi
pentru societatea în comandită simplă.
Trasaturile societatilor de capitaluri( S.A. , Societatea in comandita pe actiuni,
SRL)
1. Societăţi de capitaluri
Prototipul societăţilor de capitaluri este societatea pe acţiuni (ale cărei trăsături le vom
analiza la litera a – Asemănări), o categorie aparte reprezentând-o societatea în comandită pe
acţiuni (a se vedea litera b – Deosebiri).

a) Trăsături caracteristice societăţilor de capitaluri

 societăţile de capitaluri se caracterizează printr-un număr mai mare de acţionari,
calităţile personale ale acţionarilor fiind fără relevanţă;
 prevalează elementul obiectiv, esenţială fiind contribuţia pecuniară a fiecărui acţionar
la capitalul social (“intuitupecuniae”);
 fiind societăţi mari, capitalul minim cerut pentru constituirea valabilă este de 90.000 lei,
cu posibilitatea ca Guvernul să poată modifica acest capital minim, cel mult o dată la 2 ani, astfel
încât acesta să reprezinte echivalentul în lei a sumei de 25.000 Euro; numărul acţionarilor nu
poate fi mai mic de doi, evitând un termen de graţie de 9 luni în care se poate reconstitui numărul
minim de acţionari;
 se constituie prin subscripţie simultană (instantanee) sau prin subscripţie publică;
 răspunderea acţionarilor la societatea pe acţiuni este limitată la aportul social;
 capitalul social este divizat în acţiuni-nominative (sau obligaţiuni) care sunt negociabile
şi transmisibile; fiind negociabile pot fi vândute pe pieţele financiare organizate, când sunt cotate
la burse; când nu, pot fi vândute pe pieţele neorganizate;
 administrarea societăţii se face după principiul votului majorităţii, administratorii pot
fi acţionari sau terţe persoane (neasociaţi), constituiţi de regulă într-un consiliu de administraţie;
acţionarii neadministratori nu pot gera interesele societăţii comerciale. Potrivit sistemului unitar
administrarea se face de către consiliul de administrație și directori iar potrivit sistemului dualist
se face de către consiliul de supraveghere și directorat. Potrivit legii 31/90 modificata si
republicata administrarea societății poate fi realizată și numai de un administrator cu excepțiile
prevăzute de lege. În cazul societăților constituite in formă dualistă controlul activității societății
se realizează prin auditorii financiari.
 acţionarii pot fi comercianţi sau necomercianţi, nefiind relevate calităţile lor personale,
ci contribuţia pecuniară;
 se admit: aportul în numerar (lichidităţi) şi bunuri în natură, fiind admis aportul în
creanţe în societățile constituite sub forma subsripției instantanee(simultane);
 controlul activităţii revine comisiei de cenzori (minim trei şi tot atâţia supleanţi); Dacă
în actul constitutiv nu se prevede un numpr mai mare de cenzori.
 în firma societăţii pe acţiuni nu se foloseşte numele acţionarilor, ci o denumire proprie,
fără legătură cu numele acţionarilor;
 Dizolvarea societăților de capitaluri se produce pentru cauze generale, comune tuturor
socităților (comerciale) dar si pentru cauze speciale, în situația în care nu mai sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de lege la constituire. Moartea, incapacitatea sau falimentul acţionarilor nu
duc la dizolvarea societăţii; în schimb, scăderea capitalului social sub o anumită limită sau a
numărului de acţionari, pot conduce la dizolvare.

b) Deosebiri

Trăsăturile societăţii în comandită pe acţiuni corespund celor ale societăţii în comandită simplă,
dar, fiind o societate de capitaluri, preia caracteristicile societăţii pe acţiuni, mai înainte
prezentate.
- Societățile în cmandită pe acțiuni presupun împărțirea acționarilor în doua categorii:
comanditați și comanditari
Comanditații au răspundere solidară și nelimitată pentru debitele socității în timp ce comanditarii
au raspundere limitată doar la aportul la capitalul social.

2. Societăţi cu răspundere limitată

Definită ca fiind o formă intermediară între societăţile de persoane şi cele de capitaluri,
societatea cu răspundere limitată poate fi explicată ca societate de persoane cu intruziuni ale
elementelor specifice, societăţilor de capitaluri şi, paradoxal, la fel de corect, ca societate de
capitaluri care preia unele trăsături ale societăţilor de persoane. De aceea prezentăm
asemănările cu societăţile de persoane (a) şi apoi cu societăţile de capitaluri (b).

a) Asemănări cu societăţile de persoane

 numărul relativ mic de asociaţi, respectiv maxim 50 asociaţi;
 divizarea de capital social, sunt numite părţi sociale; În ceea ce privește transmiterea
părților se poate realiza între asociați ( potrivit ultimei modificări a legii), transmiterea între
persoane din afara societății (terțe persoane) este permisă dacă a fost abrobată de asociați
reprezentant ¾ din capitalul social. Clauza de continuitate cu succesorii sau chiar terţilor, dar
cu condiţia obţinerii acordului a ¾ din capitalul social pentru cesiunea părţilor sociale); Prin
ultima modificare a legii 31/90, respectiv prin legea 223/2020 privind simplificarea sau
debirocratizarea transferului părților sociale și vărsării capitalului social s-a realizat
uniformizarea procedurilor cu reglemenarea U.E. Astazi, legea societăților lasă condițiile de
transmitere a părților sociale la latitudinea asociaților prin stabilirea regulilor în actul
constitutiv, în caz contrat menținându-se reglementările din lege. Ultimele modificări
legislative au eliminat obligativitatea de punerii actului de transmitere a părților socale la
Oficiului Registrului Comertului.
 nu poate emite acţiuni sau obligaţiuni;
 firma poate conţine numele unuia sau mai multor asociaţi.
 în lipsă de cenzori sau auditori financiari; fiecare dintre asociaţi, care nu are calitate de
administrator, poate exercita dreptul de control, asemănător dreptului ce-l au asociaţii la
societăţile în nume colectiv;
b) Asemănări cu societăţile de capital
 răspunderea limitată a asociaţilor potrivit aportului la capitalul social- legea nu mai prevede
obligativitatea unui capital minim.
 hotărârile asociaţilor se iau în Adunarea generală, care decide, în lipsă de stipulaţie contrară,
prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale (când obiectul
îl constituie modificarea actului constitutiv, e necesar votul tuturor asociaţilor). Prin actul
constitutiv se poate stabili ca votarea să se facă şi prin corespondenţă.
 administrarea societăţii se realizeaza prin intermediul unuia sau mai multor adinistratori,
numiti prin actul constitutiv sau alesi de adunarea generala din randul asociatilor sau din
afara societatii.
 controlul gestiunii se face de către înşişi asociaţii (ca la societăţile de persoane), dar, când
numărul asociaţilor depăşeşte cifra 15, este obligatorie numirea de cenzori;
 nu se admit decât aporturi în natură şi numerar; fiind interzis aportul în creanţe şi în
industrie;

c) S.R.L.-ul unipersonal

În cazul S.R.L.-ului unipersonal actul constitutiv, reprezentând voinţa unei singure

persoane, îmbracă forma unui act juridic unilateral, respectiv statutul.
Fiind vorba de un singur asociat, acesta îşi asumă prerogativele pe care Adunarea
generală a asociaţilor le exercită în cazul societăţilor pluripersonale.
Când aportul asociatului este în bunuri mobile sau imobile şi nu în numerar, este
necesară expertiza de specialitate a acestuia pentru a se asigura o evaluare obiectivă a bunurilor.
Unicul asociat poate fi şi administrator, caz în care, dacă a vărsat contribuţiile la
asigurările sociale, inclusiv pentru pensia suplimentară, poate beneficia de pensie de la
asigurările sociale. Asociatul unic poate fi salariat cu excepţia cazului când este şi administrator
unic sau membru al consiliului de administraţie. Aşadar, calitatea de salariat a asociatului unic
poate fi cumulată cu cea de administrator numai dacă este o pluralitate de administratori ai
S.R.L.-ului şi asociatul unic nu face parte din consiliul de administraţie.
Dacă extindem prevederile privind administrarea S.A. şi la S.R.L. vom reţine că numărul
minim de administratori este de 3 pentru societăţile comerciale care fac obiectul obligaţiei legale
de auditare, adică acele societăţi ale căror situaţii financiare intră sub incidenţa reglementărilor
contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de contabilitate.
S.R.L.-ul unipersonal poate fi înţeles ca treaptă a evoluţiei activităţii comerciale, prin
comparaţie cu activitatea comerciantului-persoanăfizică. Deoarece comerciantul (persoană
fizică) răspunde nelimitat pentru obligaţiile comerciale asumate, iar, pe de altă parte, în cadrul
societăţilor comerciale se realizase deja trecerea de la societăţi de persoane (cu răspunderea
nelimitată a asociaţilor) la societăţile de capitaluri (cu răspunderea limitată a asociaţilor), se
punea logic întrebarea de ce o singură persoană fizică n-ar putea răspunde doar în limita
aportului său la capitalul social. Răspunsul l-a constituit apariţia S.R.L.-ului unipersonal, dar în
care, prin bunurile constituite ca aport la patrimoniul respectiv, societatea comercială
dobândeşte personalitate juridică proprie.
Bibliografie

Smaranda Angheni,Drept comercial, Tratat, Editura C.H. Beck,București ,2019,

Florentina Camelia Stoica,Drept societar-note de curs,ediția a -2 a,Editura ASE, 2017,

Legea 31/1990 modificată și republicată.

 Reglementări privind adunările generale

Organizarea societăților pe acțiuni conțin reglemenetări privind organele de

conducere, de administrare și de control a activității acesteia care se realizează prin
adunările generale administrator sau, după caz, consiliulde administrație, directori,
consiliul de supraveghere, cenzori sau auditorul financiar. Organul colectiv de
conducere este: Adunarea Generală a Actionarilor/Asociaților ( AGA) care este
alcătuita din totalitatea asociaților/acționarilor.

Potrivit legii 31/90 modificată și republicată, adunările generale se clasifică în:

A. Adunare generală ordinară- care se intrunește cel puțin o dată pe an în cel

mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar contabil pentru anul
precedent. Are un caracter obligatoriu, concluzie care se desprinde din
atribuțiile pe care le are din funționarea societății. Potrivit acesteia, aceasta
are următoarele obligații:
1. Să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale , după
ascultarea raportului C.A, respectiv directorat, consiliul supraveghere, cenzori
sau auditori financiari după caz și s fixeze dividentul.
2. Să aleagă și să revoce membrii C.A/ consiliul de supraveghere/conzorii/
auditori în funcție de tipul de societate să-i numească și sa-i numeasca pe
aceștia.
3. Să fixeze remunerația cuvenită tututror membrilor menționati la 2.
4. Să se pronunțe asupra gestiunii organelor de administrare
5. Să stabilească venitul de venituri si cheltuieli si dupa caz programul de
activitate pentru urmatorul exercitiu financiar
6. Sa hotarasca cu privire la gajarea, inchirierea sau desfiinarea uneia sau a mai
multor unitati ale societatii.

Adunarea generală ordinară este legal constituită în măsura în care în cadrul ei

participă cei care reprezintă cel putin o pătrime din numărul totsl de voturi, hotărârile
adoptandu-se cu majoritatea voturilor exprimate. Dacă nu seobtine o asemenea
majoritate la convocare, se va recurge la a doua convocare AGA invalabil constituită
indiferent de cvoromul întrunit. Hotărârile luându-se cu majoritate.
 B. Adunarea generala extraordinară- se intruneste ori de cate ori este nevoie
pentru a hotarî modificarea actului constitutiv si orice alte probleme urgente
sunt necesare pentru functionarea societatii. Ca de exemplu : Atributii:
1. Schimbarea formei juridice a sooetatii
2. Mutarea sediului societatii
3. Schimbarea obiectului de activitate
4. Infiintarea sau dezfiintarea unor sedii secundare, fara personalitate juridica,
sucursale, agentii, reprezentante, etc.
5. Prelungirea duratei societatii
6. Majorarea capitalului social
7. Modificarea capitalului social
8. Fuziune, divizare etc.

AGA extraordinară se consideră legal constituită dacă la prima convocare sunt

prezenți cei care reprezintă o patrime din numar total de drepturi de vot. Dacă acest
cvorum nu este întrunit, se consideră legal constituită dacă sunt prezenți minim o
cincime din numărul total de voturi.

În cazul acționarilor care dețin acțiuni preferențiate, aceștia se reunesc în adunări

speciale în condițiile stabilite de actul constitutiv.

Acțiunile preferențiale. Obligațiunile

A. Acțiunile preferențiale
Definiție: acțiunile preferențiale sunt acțiuni care conferă titularului dreptului la un
divident prioritar ,care se plătește din profitul distribuit la finele exercițiului financiar
înaintea oricărei alte prelevări.

Drepturi conferite

 Drepturile recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare ,cu excepția dreptului de a

participa la vot în adunările generale.

Regim juridic
  Valoarea nominală este egală cu cea a acțiunilor ordinare ( art. 95 al. 2 din
Legea nr. 31/1990 rep.);
 Pot fi convertite în acțiuni ordinare și invers ( prin hotărârea Adunării generale
extraordinare);
 Nu pot depăși 1�4 din capitalul social;
 Nu pot fi deținute de către administratori ,cenzori și reprezentanții societății
(comerciale)( art. 95 al.3 din Legea nr. 31/1990 rep.).

B. Conceptul de obligațiune
Definiție: obligațiunile sunt titluri de credit emise de societățile de capitaluri în schimbul
sumelor de bani împrumutate ,care încorporează îndatorirea societății comerciale de a
rambursa aceste sume și de a plăti dobânzile aferente.

Caractere juridice

 Sunt titluri de valoare care încorporează dreptul la suma de bani înscrisă în titlu
și la dobândă.
 Au o valoare nominală egală și sunt indivizibile ( transmiterea lor funcțională nu
este posibilă);
 Valoarea nominală a unei obligațiuni nu poate fi mai mica de 2,5 lei (RON);
 Obligatarul are calitatea de creditor al societății pentru suma înscrisă în titlul
obligațiunii și pentru dobând aferentă ( obligatarul nu este acționar al societății de
capitaluri și, în consecință,nu are drepturile acționarului).

 Conferă dreptul la restituirea sumei înscrisă în titlul obligațiunii;

 Dreptul obligatarului există indiferent dacă societatea a obținut sau nu
beneficii.

 Conferă dreptul deținătorilor de a se întruni în adunări speciale:

 Adunările sociale se convoacă de către titularii reprezentând 1�4din
valoarea obligațiunilor dintr-o emisiune;
 Pot desemna un reprezentant în adunarea generală a acțiunarilor ,dar
acesta nu poate lua parte la administrarea societății.

 Obligațiunile pot fi nominative sau la purtător;

 Obligațiunile nominative pot fi emise în formă materială sau
dematerializată (art.167 din Legea nr.31/1990 rep.)
Interdicții legale

 Obligațiunile nu pot fi emise de societățile cu răspundere limitată (art.200 din

Legea nr31/1990 rep.)

Interes practic

 Emiterea de obligațiuni permite societății obținerea unui capital suplimentar;

Regim juridic

 Condițiile emiterii obligațiunilor:

 Emiterea de obligațiuni se decide de către Adunarea generală a
asociaților extraordinară numai dacă a fost vărsat în întregime capitalul
social ( în doctrină s-a statuat în mod judicios că societatea comercială nu
poate apela la fondurile bănești ale terțelor persoane atât timp cât proprii
acționari nu și-au îndeplinit obligația personală de vărsare a aportului
social);
 Suma pentru care se emit obligațiunile nu poate fi mai mare de 3�4 din
capitalul social vărsat existent conform ultimei situații financiare aprobate;
 Valoarea nominală a obligațiunilor trebuie să respecte limita valorică
minimă stabilită de lege,respectiv 2,5 lei ( RON);
 Obligațiunile din aceeași emisiune trebuie să aibă o valoare egală și să fie
vărsate integral,să le confere titularilor aceleași drepturi;
 Obligațiunile se rambursează de societatea comercială la scadență sau
chiar anticipat ( art. 176 din Legea nr.31/1990 rep.);
 Prevederile art. 167/L.S.C nu se aplică.

Funcționarea societăților

În cadrul societăților se regăsesc trei categorii de organe, respectiv de conducere, de

administrare și de control.

Conducerea societăților

Organul de conducere în cadrul societăților este Adunarea generală, care poate fi

ordinară, extraordinară sau specială.

Adunarea generală ordinară are următoarele atribuții, stabilite de art. 111 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990 (a societăților):

a) să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor

prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul de
supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul;
b) să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de
supraveghere, şi cenzorii;

b1) în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau să
demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;

c) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de

administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor, dacă nu a
fost stabilită prin actul constitutiv;

d) să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului;

e) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate,

pe exerciţiul financiar următor;

f) să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale
societăţii.

Spre deosebire de adunarea generală ordinară, adunarea generală extraordinară se

întrunește ori de câte ori este nevoie, pentru probleme esențiale care apar în viața
societăților. În acest context, art. 113 din Legea nr. 31/1990 stabilește următoarele
cazuri de întrunire a adunării generale extraordinare:

a) schimbarea formei juridice a societăţii;

b) mutarea sediului societăţii;

c) schimbarea obiectului de activitate al societăţii;

d) înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe

sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede altfel;

e) prelungirea duratei societăţii;

f) majorarea capitalului social;

g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;

h) fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;

i) dizolvarea anticipată a societăţii;

j) conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;

k) conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;

l) emisiunea de obligaţiuni.

Adunările generale speciale sau conversia în acțiuni nominative se întrunesc pentru

aspecte care vizează anumite categorii de acționari, cum ar fi, de exemplu, titularii de
acțiuni.

Administrarea societăților

Administratorii sau Consiliile de administrație duc la îndeplinire hotărârile adunării

generale.

Cu privire la administratori, aceștia pot fi aleși atât din rândul asociaților sau acționarilor,
cât și din exteriorul societății. Calitatea de administrator poate fi îndeplinită atât de
persoane fizice cât și de persoane juridice. Administratorii au obligația de a se înregistra
la Registrul comerţului.

Primii administratori ai societății sunt aleși pentru o perioadă de 2 ani, iar următorii
administratori sunt aleși pentru o perioadă de 4 ani.

Administratorii sunt în număr impar, iar raportul lor cu societatea este guvernat de
contractul civil de mandat, ei neavând calitatea de salariați ai societății.

Printre obligațiile specifice ale administratorilor se numără și obligația de neconcurență,

aceștia neavând dreptul de a concura societatea pe care o administrează.

La societățile mari se numesc Consilii de administrație care îndeplinesc atribuțiile

specifice administrării societății.

Specific societăților de capitaluri este administrarea în sistem unitar sau administrarea

în sistem dualist.

Sistemul unitar se caracterizează prin următoarele particularități1:

Administrarea societăţii se realizează de către administratori, organizaţi în Consiliu de

administraţie.

Numărul administratorilor este impar, fiind de minimum 3, consiliul de administraţie fiind

numit de AGA ordinară în fața căreia răspunde de administrarea societății.

Consiliul de administraţie este format din membri executivi şi membri neexecutivi.

Membrii executivi delegaţi de către Consiliul de administraţie se numesc directori şi

îndeplinesc atribuţii executive.
Sistemul dualist se caracterizează prin următoarele particularități1:

Administrarea societăţii este realizată de către directorat, supravegheat de un consiliu

de supraveghere, numit de AGA ordinară.

Consiliul de supraveghere şi consiliul de administraţie au, în principiu, acelaşi regim

juridic cu excepţia aspectelor care particularizează consiliul de supraveghere.

Controlul gestiunii societăţilor pe acţiuni este realizat de cenzori sau auditori în cazul
societăţilor pe acţiuni în sistem unitar, respectiv de auditori pentru societăţile pe acţiuni
în sistem dualist.

Controlul societăților

Controlul activității societăților se realizează de către asociați personal în societățile de

persoane, sau de către cenzori sau auditori în societățile de capitaluri.

În cadrul S.R.L., numirea cenzorilor este obligatorie atunci când, în cadrul societății sunt
mai mult de 15 asociați.

În cazul S.A. în sistem unitar sunt numiți cenzori, iar în cadrul S.A. în sistem dualist sunt
numiți auditori.

Referitor la atribuțiile cenzorilor, conform art. 163 din Legea nr. 31/1990, aceștia sunt
obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă situaţiile financiare sunt
legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, să verifice regularitatea ținerii registrelor
şi să verifice dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor
stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
 Considerații generale,importanța și utilitatea conceptului
„Fond de Comerț” în mediul economic.Delimitarea fondului
de comerț de alte noțiuni juridice.

Considerații generale:

În patrimoniul profesionistului-comerciant ,există un ”ansamblu” de bunuri afectate

activității acestuia ,bunuri care ,în funcție de natural lor,sunt corporale sau
necorporale(incorporale),mobile sau immobile.
Fondul de comerț nu se poate confunda cu patrimoniul, deosebirea esențială constând în
faptul că fondul de comerț nu curpinde drepturi și obligații ,ci numai bunuri afectate activității
pe care o desfășoară profesionistul.În timp ce patrimoniul,include toate drepturile și datoriile
ce pot fi evaluate în bani și aparțin acestuia (art.31 C.civ).

Importanța și utilitatea conceptului “fond de comerț” în cadrul legislativ actual.

Reconfigurarea dreptului comercial în condișiile adoptării codului civil,definirea

patrimoniului,a patrimoniului de afectațiune,a patrimoniului profesional-individual naște
întrebarea legitimă a importanței utilității conceptului de fond de comerț.
Intresul,utilitatea conceptului “fond de comerț” se întemeiază pe aspect de ordin general
,dar mai ales pe considerente specific operațiunilor economice ,juridice,în care sunt prezente
persoane fizice sau juridice calificate ca profesioniști .Astfel,fondul de comerț,element
esențial al patrimoniului profesioniștilor este o realitate care nu poate să fie ignorată.
Definiția noțiunii este necesară în contextual liberii circulației a
produselor,serviciilor,persoanelor și capitalurilor în cadrul UE ,lubertăți care impun
desfășurarea activității economice/publice de către persoanele fizice și juridice în condițiile
respectării legislației concurenței loiale.

Noțiune şi definiţie:

Fondul de comerţ reprezintă ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și

incorporale – mărci, firme, embleme, brevet de invenție, vad comercial, utilizat de operatorul
economic în activitatea desfășurată (OUG nr. 88/2018).

Caractere juridice:

 Fondul de comerț reprezintă o universalitate, deci un ansamblu de bunuri privind ca

un tot unitar asupra căruia pot fi efectuate operaţiuni juridice;

 Fondul de comerţ este o universalitate de fapt şi nu de drept, deci din fondul de comerţ
nu fac parte creanţele şi debitele (acestea sunt incluse în noţiunea de patrimoniu).
Elementele corporale:

Bunurile care servesc comerciantului în exploatarea fondului și anume materiale, utilaje,

echipamente, birotică, mărfuri etc.

Elementele incorporale:

Elementele necorporale (incorporale) ale fondului de comerț cuprind drepturile care

privesc: firma, emblema, clientela, vadul comercial, brevetele de invenții, mărcile de fabrică
și comerț, drepturile de autor.

1. FIRMA

Definiția legală:
a. Temei legal: art. 30 din Legea nr. 26/1990 privind
Registrul Comerțului rep. 1998, cu modificările
și completările ulterioare;

b. „Firma este numele său, după caz, denumirea sub care

un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează.”

Caracteristici:

 este un atribut de identificare a comerciantului; este necesar să fie precizată în

actul constitutiv al societăților comerciale conform art. 7 și 8 din Legea nr.
31/1990 rep.;

 firma trebuie să aibă caracter de noutate, mai exact, să se deosebească de

celelalte firme existente, inclusiv de firmele folosite de comercianții din
sectorul public
(art. 38 din Legea nr. 26/1990 rep., cu modificările și completările ulterioare);

o dacă o firmă nouă este asemănătoare cu alta, trebuie să se adauge o

mențiune caresăo deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai
precisă a persoanei, fie prin indicarea felului comerțului;

 firma trebuie să fie disponibilă , adică nu trebuie să fi fost deja înscrisă în

Registrul Comerțului de către un alt comerciant și nu trebuie să producă
confuzie cu alte firme existente;
o disponibilitatea firmei este verificată de oficiul Registrului Comerțului,
înainte de întocmirea actelor constitutive;
  Liceitatea firmei:conceptul de liceitate are semnificația că aceasta trebuie să se
deosebească de firmele utilizate de comercianții din sectorul public; art. 40 din Legea
Registrului Comerțului prevede că „Nicio firmă nu va putea cuprinde o denumire
întrebuințată de comercianții
din sectorul public”.

Conținutul firmei:
 Firma trebuie să aibă conținutul stabilit de Legea nr. 26/1990 rep., cu modificările și
completările ulterioare, adică un conținut diferențiat în raport de forma juridică a
societății sau de calitatea de comerciant – persoană fizică ori persoană juridică sau,
după caz, asociație familială:
 în cazul societăților comerciale conținutul firmei diferă pentru societățile de
persoane față de societățile de capitaluri și, respectiv, societatea cu răspundere
limitată;
 firma unui comerciant persoană fizică se compune din numele comerciantului
scris în întregime sau din numele și inițiala prenumelui acestuia (art. 31 al. 1 din
Legea Registrului Comerțului).

 Transmiterea firmei:
o transmiterea firmei poate avea loc numai odată cu fondul de comerț; se poate
face prin acte juridice între vii (inter vivos) sau prin acte juridice „mortis causa”;

 Înregistrarea firmei:
o firma beneficiază de protecție juridică numai dacă a fost înregistrată în
Registrul Comerțului; conform disp. art. 30 al. 4 din Legea nr. 26/1990 rep., cu
modificările și completările ulterioare, „Dreptul de folosință exclusivă asupra
firmei și emblemei se dobândește prin înscrierea acestora în registrul
comerțului”;

 Apărarea firmei:
o comerciantul dispune de câteva acțiuni judiciare: acțiunea în contrafacerea
sau uzurparea firmei, acțiunea în concurență neloială, acțiunea în despăgubiri
(materiale și morale).

2. EMBLEMA
Definiția legală: emblema este semnul sau denumirea care deosebește un comerciant de un
altul de același gen.

Caractere juridice:
 este un atribut de identificare a comerciantului care asigură un supliment de
individualizare pentru comercianții care desfășoară activitatea în același
domeniu și pe aceeași piață;

 emblema are caracter facultativ: spre deosebire de firmă, emblema nu este

obligatorie;
  emblema trebuie să aibă caracter de noutate, trăsătură care decurge din art.
43 al Legii Registrului Comerțului, care prevede că: „Orice emblemă va trebui
să se deosebească de emblemele înscrise în același Registru al Comerțului,
pentru același fel de comerț, precum și de emblemele altor comercianți de pe
piața unde comerciantul își desfășoară activitatea”;

 emblema trebuie să fie disponibilă, în sensul că nu trebuie să fie deja înscrisă în

Registrul Comerțului de către un alt comerciant și nu trebuie să producă
confuzie;

 disponibilitatea se verifică de biroul unic înainte de întocmirea actelor

constitutive;

 emblemele se scriu în primul rând în limba română pentru a nu se confunda cu

firma şi cu litere mai mari.

• Înregistrarea emblemei:
o dreptul de folosință exclusivă asupra emblemei se dobândește prin înscrierea
acesteia în Registrul Comerțului;

• Utilizarea emblemei:
o emblema poate fi folosită pe panouri de reclamă, înscrisă pe documentele
comerciantului: facturi scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afișe,
publicații etc.;

• Transmiterea emblemei:
o se poate transmite separat de fondul de comerț, spre deosebire de firmă;

• Apărarea emblemei: emblema poate fi protejată prin următoarele acțiuni judiciare:

acțiunea în concurență neloială, acțiunea în daune materiale și morale pentru
prejudiciul cauzat, acțiunea penală în cazul în care fapta săvârșită de alt comerciant cu
privire la emblema unui comerciant întrunește elementele unei infracțiuni.

3. CLIENTELA

 Reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care se află în raporturi juridice

comerciant (profesionist). Din punct de vedere contabil, se exprimă sub forma unei
cifre;

Factorii care influențează clientela sunt:

 Factori interni obiectivi (de ex.: calitatea imobilizărilor producţie, calitatea
produselor)
  Subiectivi (legaţi de regulă de personalul întreprinderii, de ex.: fidelitatea,
calitatea prestaţiei efectuate, dinamism etc.)

 Factori externi care influenţează clientela şi valoarea firmei (de ex.: elementele
legate de concurenţă, piaţa deţinută, posibilitatea obţinerii creditelor etc.)

4. VADUL COMERCIAL

 Desemnează aptitudinea întreprinderii comerciale, respectiv a fondului de comerț

aparținând unui comerciant, de a atrage clientela, un anumit număr de clienți, în mod
constant, permanent, datorită unor factori ce caracterizează activitatea
comerciantului (expectativa câștigurilor viitoare);

 Reprezintă potențialitatea fondului de comerț de a atrage clientela prin factori cum

sunt: locul amplasării localului în care se exercită activitatea comercială, prețurile
practicate, calitatea mărfurilor și serviciilor oferite clientei, reclama comercială
realizată, influența tendinței (”trend”) care se manifestă pe piață etc.;

5. MĂRCILE DE FABRICĂ SAU DE COMERŢ

 Mărcile de fabrică sau de comerț sunt semne, desene și chiar denumiri care
individualizează produsele unui fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-
le de produsele ce aparțin altui comerciant;

Condițiile de fond privind mărcile:

 noutatea mărcii – se referă la necesitatea existenței unei deosebiri a produselor unui

comerciant de ale altora care dețin mărci legal dobândite;

 specializarea mărcii – constă în calitatea mărcii de

a individualiza și de a distinge mărfurile unui comerciant;

 marca trebuie să contribuie la distingerea provenienței mărfurilor unui comerciant din

aceeași ramură de comerț sau industrie;

 compoziția mărcii – este guvernată de principiul liberei alegeri a mărcii, în sensul că un

comerciant are posibilitate să aleagă liber marca, unica limitare referindu-se doar la
denumirile generice ale produselor;

 protecţia juridică a mărcilor se realizează prin înregistrarea acestora la Oficiul de Stat

pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.) în REGISTRUL NAŢIONAL AL MĂRCILOR;
  duratadeprotecţieestepeoperioadăde10anicuposibilitateareînnoiriidacăsemenţincon
diţiileîn care dreptul a fost dobândit.

6. BREVETUL DE INVENȚIE

 Titlul de protecție pentru invenție, conferă un drept exclusiv de exploatare și

reprezintă un bun incorporal al fondului de comerț.

Condiții de fond: noutatea, în sensul că invenția trebuie

să fie originală.

Condiții de formă: înregistrarea, în sensul că invenția trebuie înregistrată la Oficiul de

Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.).

Protecția juridică conferită de înregistrarea legală operează timp de 20 de ani.

Conferă titularului/succesorilor legali, în principal, dreptul de a exploata în folosul său

obiectul brevetului de invenție, dreptul de a-l transmite prin acte juridice între vii și mortis
causa, dreptul de a urmări în instanță pe cel care a uzurpat dreptul derivând din berevetul de
invenție.

Se împart în două categorii: principale și de perfecționare.

Acte juridice și operațiuni privind fondul de comerț:

În legislaţia romană,există în prezent două dispoziţii care se referă în mod expres la

operaţiunile care se pot face asupra fondului de comerţ;

În Legea26/90,republicată în care sunt prevăzute actele juridice (,,intervivos’’) asupra

fondului de comerţ;

Acestea sunt în principal: vânzare, donaţia, locaţiunea, vânzarerealămobiliară;

Deşi legea nu o prevede expres, există şi o altă operaţiune juridică, respectiv aportul în
societate al fonduluidecomerţ(considerându-seaportîn natură).
Delimitarea fondului de comerț de alte noțiuni juridice
Delimitarea fondului de comerț de patrimoniu.

 Patrimoniul,reprezintă o universalitatea juridică,adică totalitatea drepturilor și

obligațiilor cu conținut economic care aparțin subiectului de drept. Fondul de comerț
reprezintă o universalitate de fapt,adică o sumă de elemnte de activ patrimonial ,
acesta necuprinzând elemente specifice pasivului patrimonial ,deci nefiind o
universalitate juridică .

Delimitarea fondului de comerț de noțiunea patrimoniului de afectațiune:

 Patrimoniul de afectațiune reprezintă o masă patrimonială (universalitate juridică

) ce reprezintă o fracțiune de patrimoniu care aparține comerciantului persoană fizică
sau celui care exercită o profesiune liberală și reprezintă o sumă de drepturi și obligații
, pe când fondul de comerț reprezintă o sumă de elemente de activ, de bunuri mobile
corporale sau incorporale,afectate exercițiului comerțului.

Delimitarea fondului de comerț de noțiunea de întreprindere:

 Întreprinderea este o afacere organizată ca activitatea continuă,sistematică și
orientată într-un scop specific,ceea cea înseamnă obținere de profit în contextul unui
risc asumat. Fondul de comerț este mijlocul pe care îl are la dispoziție profesionistul
,pe care și-l gândește strategic atunci când exercită o
întreprindere.Deci,întreprinderea presupune fondul de comerț dar nu se rezumă la
acesta.

Bibliografie:

Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniștii – comercianți, Editura C.H. Beck, București,
2013,
Florentina-Camelia Stoica, Drept societar. Note de curs, Editura A.S.E., Bucureşti, 2015,
Bazil Oglindă,Dreptul afacerilor,Teoria generală.Contractul. Editura Universul juridic,București
2012,
 PARTICIPAREA LA PROFIT ȘI PIERDERI

1. Noțiunea de profit
Scopul constituirii unei societăți comerciale este,în principal,obținerea de profit
care urmează să fie împărțit între asociați. Obținerea de profit și partajarea lui
între asociați este un scop comun tuturor formelor de asociere ,chiar dacă este o
societate simplă sau o asociațiune în participație .Ceea ce particularizează
societatea (comercială) este faptul că,pe lângă obținerea de profit și împărțirea
lui,societatea urmărește și obținerea unei economii.
Singurele structuri instituționale de drept privat care nu urmăresc împărțirea
profitului și nici a economiilor sunt asociațiile cu scop nelucrativ,căci cele cu scop
lucrativ pot obține rezultate financiare care să servească dezvoltării lor.
Profitul poate fi defenit ca un câștig pecuniar sau un câștig material care ajută
la formarea averii asociaților. Această definiție nu este în toate cazurile
valabilă,căci beneficiile pot consta nu numai în sume de bani,ci și în alte bunuri
materiale.Există societăți care împart asociaților cu titlu de beneficii,bunurile pe
care le-au produs (de exemplu,societățile constituite în agricultură).

2. Împărțirea profitului și suportarea pierderilor

Măsura diviziunii este determinată de valoarea aporturilor sociale,dacă nu se
convine altfel,legea interzicând ca un asociat să perceapă totalitatea câștigurilor
realizate și să fie scutit de participarea la pierderi (clauză leonină). O asemenea
clauză va fi considerată nescrisă (art.1902 alin. (5) C.civ.),cu excepția aportului
în prestații sau cunoștințe specifice pentru care asociatul respectiv este scutit de
a participa la pierderi dacă s-a prevăzut în mod expres în contract.
Cadrul juridic comun privind participarea la profit și pierderi în materia societății
este stabilit în art. 1902 alin.(1) C.civ., care trimite la legile speciale aplicabile
după caz,ceea ce înseamnă că,în cazul societăților comerciale aplicabilă este
Legea societăților nr. 31/1990,republicată ,cu modificările și completările
ulterioare.
Analizând dispozițiile din Legea societăților nr. 31/1990 cu cele din art. 1902
C.civ., constatăm că în Codul civil,dreptul comun în materie,există mai multe
reguli legate de participarea la profit și pierderi.
În Legea societăților nr .31/1990 există dispoziția cuprinsă în conținutul art. 7 c
are se referă la actul constitutiv al societății în nume colectiv,în comandită simpla
sau cu răspundere limitată ,care printre alte mențiuni trebuie să conțină (lit. f)
“parteafiecărui asociat la beneficii și pierderi”și în art.8 privind actul constitutiv al
societății pe acțiuni care trebuie să conțină “modul de distribuire a beneficiilor
;șide suportare a pierderilor” (lit k),așaîncâtdispozițiile din Legeasocietăților nr.
 31/1990 se vorcompleta cu cele din Codul civil. În art. 1902
legiuitorulstabileșteprinnorme,deregulă cu character dispozitiv,următoarele:
- Dacă nu s-a convenitaltfelîncontract,parteafiecăruiasociat la profit
șipierderieste proportional cu aportulsău la capitalul social (alin.2,teza I);
- Dacăaportulconstăînprestațiisaucunoștințespecifice,parteaasociatuluirespecti
v la profit șipierderiesteegală cu cea a asociatului care a contribuit cu
aportulcelmaimic ,dacă nu s-a convenitaltfel( alin.2,teza a II-a);
- Participarea la profit a asociațilorpoate fi șiînproporțiediferită de participarea
la pierderi,dardiferențeletrebuiesă fie “rezonabile”potrivit cu împrejurările
si,evident,să se fi prevăzut în contract (alin (3) ) ;
- Dacă în contract s-a prevăzut numai partea de câștig (profit) în aceeași
proporție se va participa și la pierderi (alin (4) ).

3.Raportul dintre profit șidividente

Profitul nu se confundă cu dividentele .Potrivit art.67 din Legea societăților nr. 31/1990
,republicată, dividentu leste cota-parte din profit ce se va plăti fiecărui
asociat.Așadar,dividendul este o parte din profit și, deci, nu se poate confunda cu
acesta.

Criteriile de împărțire(distribuire) a dividendelor.Asociații,de comun accord,pot stabili

criteriile de distribuire a dividendelor. În lipsa unei stipulațiuni exprese,dividendele se
vor plăti în proporție cu cota de participare la capitalul social vărsat. Dividendele se pot
distribui numai dacă exista profituri determinate potrivit legii art.67 alin (3) din Legea
societăților nr.31/1990, republicată.Așadar,profitul trebuie să fie real și util.

Profiturile sunt fictive în cazul când,la încheierea exercițiului financiar al societății ,nu
există profit de distribuit. Dacă se distribuie profituri fictive,operațiunea estei licită și are
drept consecință chiar răspunderea penală a administratorilor , dacă fapta întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune sau a altei fapte prevăzute de
legile penale sau cele extrapenale.

Regimul juridic al dividendelor.Plata dividendelor sunt sumele de bani care se plătes

casociaților și reprezintă cota parte ce revine fiecăruia din profitul realizat de societate
,art.67alin.(1) și (2) din Legea societăților nr. 31 /1990,republicată.

Bunurile care se distribuie și se plătesc asociaților cu titlu de dividend pot fi numai sume
de bani. Această concluzie rezultă din interpretarea art.67 alin (2) în care se prevede că
societatea datorează dobânda penalizatoare în cazul în care nu plătește asociaților la
termenul stabilit sumele datorate cu titlu de dividende.
Legiuitorul stabilește în art. 67 alin (2) reguli privitoare la distribuirea și plata
dividendelor,reguli care au character dispozitiv (supletiv),așa cum rezultă din conținutul
dispoziției legale”dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel”.

Dispozițiile legale care suplinesc voința asociaților care nu au derogat prin actul
constitutiv stabilesc următoarele reguli :

- În primul rând ,dividendele se distribuie numai din profituri determinate potrivit

legii,adică potrivit dispozițiilor prevăzute la art. 67 alin.(2) și (3) din Legea
societăților nr. 31/1990,republicată.
- În al doilea rând,regula distribuirii dividendelor este aceea potrivit căreia
acestea se acordă în funcție de cota de participare la capitalul social
vărsat,dacă nu s-a prevăzut altfel în actul constitutiv.
- În al treilea rând,cu privire la data distribuirii dividendelor,ca noutate,legea
prevede în prezent că societatea poate distribui dividende și în cursul anului
financiar trimestrial pe baza situațiilor financiare intermediare și, evident
,anual,după regularizarea efectuată prin situațiile financiare anuale.
- În al patrulea rând,plata dividendelor se va face dacă s-a optat pentru
varianta trimestrială ,în termenul stabilit de adunarea generală a asociațiilor
,sau, după caz de legile speciale.

Dacă la încheierea exercițiului financiar există diferențe în urma regularizării situațiilor

financiare,plata diferențelor se va face în termen de 60 de zile de la data aprobării
situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.

Cu ocazia regularizării situațiilor financiare este posibil să se constate fie că societatea

trebuie să plăteasă asociaților/acționarilor diferențele de dividende cuvenite,fie că
asociații/acționarii au încasat în plus dividendele distribuite în timpul anului financiar
(trimestrial) și ,evident,trebuie să le restituie.

În ambele situații plata diferențelor de dividende către asociați/acționare sau restituirea

de către aceștia a sumelor încasate în plus se va face în termen de 60 de zile de la data
aprobării situațiilor financiare anuale.

Sancțiunea care intervine în cazul în care societate debitoare sau asociații/acționaro-

debitori nu-și execută obligația de plată sau de restituire a dividendelor este obligarea
celui în cauză la plata dobânzii penalizatoarea.

Dobânda legală penalizatoare se aplică dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea
adunării generale care a aprobat situațiile financiare aferente exercițiului financiar
încheiat nu s-a prevăzut o dobândă mai mare,așadar,dispozițiile legale care
reglementează dobânda legală penalizatoare au, în acest caz, caracter pozitiv.
 Tot cu titlu de sancțiune,legiuitorul prevede în art 67 alin. (4) din Legea societăților nr.
31/1990,republicată,că în situația în care s-au distribuit dividende cu încălcarea
dispozițiilor legale,asociații vor restitui sumele încasate dacă din împrejurările concrete
ar fi trebuit să cunoască .

Dreptul material la acțiune privind rstituirea dividendelor se prescrie în termen de 3

ani de la data distribuirii lor art.67 alin 5.

4. Affectio societatis

Intenția de a se asocia reprezintă voința părților de a aduce și exploata ceva în

comun,împărțind foloasele și riscurile(pierderile ce ar rezulta)

Affectatio societatis este evident și rezultă ,implicit,din definiția contractului de societate

prevăzută în art 1881 C civ. “seobligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei
activități”.

În cazul societății simple ,ca și în cazul societăților (comerciale )care nu au caracter

intuitu personae,affectatio societatis este un element proeminent.

Doctrina de specialitate a atribuit înțelesuri diferite sintagme affectatio societatis cu

aplicații în diferite structuri asociative,chiar și în interiorul firmelor de societăți
(comerciale).Astfel,de la accepțiunea de „colaborare voluntară și activă,interesată și
egalitară a asociaților” la „voință de unitate sau o convergență de interse”

Voința de a se asocia și de a coopera în activitatea societății este diferită în funcție de

forma de societate.Astfel,în cazul societăților de persoane,factorul psihologic-affectios
societatis- este mult mai puternic decat în cazul societăților de capital unde voința
asociațiilor de a participa la activitatea societății se concretizează în participarea la
adoptarea hotărârilor și la controlul activității.

Totodată,este important de precizat faptul că,atât doctrina,cât și jurisprudența au

ajuns la concluzia că elementul subiectiv –affectio societatis- trebuie să existe nu numai
la constituirea societății,ci pe toată durata de existență a acestuia. În cazul în care
dispare încrederea ,voința de a colabora cu ceilalți asociați la” viața societății”,acesta
poate fi un motiv de dizolvare a societății ,conform art.227 alin (1) lit e. din Legea
societăților nr. 31/1990,republicată care prevede „neînțelegeri” dintre asociați.
 3. Mențiuni obligatorii în cuprinsul acțiunii:

Pentru a fi considerată valabilă,acțiunea va cuprinde mențiunile obligatorii impuse de

lege ,respectiv:

a) Denumirea societății emitente;

b) Durata societății emitente;
c) Data actului constitutiv;
d) Numărul din registrul comerțului ,sub care a fost înregistrată societatea;
e) Codul unic de înregistrare al societății;
f) Numărul Monitorului Oficial în care s-a realizat publicitata societății constituite;
g) Capitalul social al societății eminente;
h) Numărul de acțiuni pentru care s-a realizat vărsământul ;
i) Numarul de acțiuni în care e împărțit capitalul social ,numărul de ordine al
acestora și valoarea nominală;
j) Avantajele rezervate fondatorilor

În cazul acțiunilor nominative,în conținutul acțiunii trebuie să se menționeze și

elementele de identificare acționarului(dacă este persoană fizică
,numele,prenumele,domiciliul și codul numeric personal,iar dacă este persoană juridică
,denumirea,sediul,numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare)

Orice acțiune,pentru a fi validată trebuie semnată de doi membrii ai consiliului de

administrație ,respectiv al directoratului sau după caz,semnătura administratorului
unic,respectiv al directorului general unic.

Dacă o societatate nu emite acțiuni pe suport material,aceasta va fi eliberată la

solicitarea acționarului sau din oficiu,un cercificat de acționar care va cuprinde în mod
obligatoriu toate mențiunile ce trebuie să se regăsească în conținutul unei acțiuni
precum și numărul categoria și valoarea nominală a acțiunilor acelui acționar,poziția la
care este înscris acționarul în registrul acționarilor și numărul de ordine al acțiunilor
emise.
 CURS 8.MODIFICAREA SOCIETĂȚIILOR ( COMERCIALE)

Reorganizarea societatilor (comerciale).Dizolvarea si lichidarea

1.Fuziunea este operaţia prin care:

a) una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei alte societăţi, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile
beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor astfel repartizate; sau
b) mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării de acţiuni la
societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate către acţionariisocietăţii divizate.

1.2 Divizarea este operaţiunea prin care:

a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor
societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare
şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel
repartizate către acţionariisocietăţii divizate;
b) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă toate activele şi
pasivele sale mai multor societăţi nou constituite, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile
beneficiare ş, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor astfel repartizate către acţionariisocietăţii divizate.

Efectele fuziunii sau divizării sunt:

a) transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată şi societatea
absorbantă/societăţile beneficiare, cât şi în raporturile cu terţii, către societatea absorbantă sau
fiecare dintre societăţile beneficiare al tuturor activelor şi pasivelor societăţii absorbite(divizate;
acest transfer va fi efectuat în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de
fuziune/divizare;
b) acţionarii sau asociaţiisocietăţii absorbite sau divizate devin acţionari, respectiv
asociaţi ai societăţii absorbante, respectiv ai societăţilor beneficiare, în conformitate cu regulile
de repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
c) societatea absorbită sau divizată încetează să existe.
Trebuie reţinute următoarele interdicţii:

 Nici o acţiune sau parte socială la societatea absorbantă nu poate fi schimbată pentru
acţiuni/părţi sociale emise de societatea absorbită şi care sunt deţinute:
a) de către societatea absorbantă, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând
în nume propriu, dar în contul societăţii; sau
 b) de către societatea absorbită, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în
nume propriu, dar în contul societăţii.
 Nici o acţiune sau parte socială la una dintre societăţile beneficiare nu poate fi schimbată
pentru acţiuni la societatea divizată, deţinute:
a) de către societatea beneficiară în cauză, direct sau prin intermediul unei persoane
acţionând în nume propriu, dar pe seama societăţii; sau
b) de către societatea divizată, direct sau prin intermediul unei persoane acţionând în
nume propriu, dar pe seama societăţii.

1.3. Dizolvarea societăţii comerciale

Dizolvarea societăţilor comerciale reprezintă o etapă în procesul de încetare a personalităţii

juridice a acestora, formată dintr-un ansamblu de operaţiuni care au ca urmare lichidarea
patrimoniului societăţilor în cauză.
Dizolvarea se poate produce:
 pe baza unei hotărâri a asociaţilor (denumită şi voluntară; de exemplu: dizolvarea
anticipată), caz în care hotărârea se publică în Monitorul Oficial (pentru a face posibilă
exercitarea dreptului de opoziţie al creditorilor în termen de 30 de zile de la publicare) şi se
întocmeştebilanţ de lichidare;
 prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat (de exemplu: pentru neînţelegeri
grave dintre asociaţi care împiedică funcţionareasocietăţii) sau când însăşiinstanţa dispune
falimentul societăţii comerciale respective, motiv pentru care este o cale de dizolvare silită;
dizolvarea mai poate fi pronunţată de instanţă în cazul declarării nulităţiisocietăţii
comerciale, ca efect al nerespectării condiţiilor de fond şi formă impuse de lege; instanţa mai
poate pronunţa dizolvarea societăţii când societatea nu mai are organe statutare sau acestea
nu se mai pot întruni, când societatea nu a mai depus, în cel mult 6 luni de la expirarea
termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii se depun la
Oficiul Registrului Comerţului sau când societatea şi-a încheiat activitatea, sau nu are sediu
cunoscut, ori asociaţii au dispărut sau nu au domiciliul sau reşedinţa cunoscute (cu
excepţiainactivităţii temporare, definită ca fiind perioada de maxim trei ani în care societatea
poate să nu desfăşoare nici o activitate, dar să anunţe în acest sens organele fiscale şi
Registrul Comerţului);
 dizolvarea de drept, în temeiul legii, când a trecut timpul stabilit pentru durata societăţii (de
exemplu: s-a stabilit în actul constitutiv durata de 5 ani şiaceştia s-au împlinit), în cazul
imposibilităţii realizării obiectului societăţii sau realizării acestuia (de exemplu: nu s-a obţinut
concesiunea sau obiectul societăţii a fost construirea unei şosele, care s-a realizat).
Există o suită de cazuri speciale de dizolvare specifice anumitor forme de societăţi
comerciale:
 în cazul societăţii în nume colectiv şi al societăţii cu răspundere limitată, când prin falimentul,
incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul oricărui asociat când numărul asociaţilor
se reduce la unu (dacă nu există clauză de continuitate cu succesorii, iar în cazul societăţii cu
 răspundere limitată, nu se decide transformarea societăţii în societate cu răspundere
limitată unipersonală);
 la societatea în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni, când prin retragerea sau decesul
unuia (unora) din asociaţi dispare categoria de asociaţicomanditaţi sau comanditari;
 la societăţile pe acţiunişi în comandită pe acţiuni, în cazul pierderii unei jumătăţi din capitalul
social sau al reducerii sub minimum legal (fie a capitalului social, sub limita minimă de 90.000
lei, fie a numărului de acţionari, sub limita de 2);
În caz de dizolvare societatea trebuie să plătească moştenitorilor partea ce li se cuvine,
după ultimul bilanţ contabil aprobat (în termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului).
Efectele dizolvăriisocietăţii comerciale sunt:
 are loc deschiderea procedurii lichidării, administratorii având obligaţia de a convoca
adunarea generală pentru desemnarea lichidatorilor;
 societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile de lichidare, dar sunt
interzise orice operaţiuni comerciale noi;
 în anumite cazuri (cum ar fi fuziunea şi divizarea) dizolvarea are loc fără lichidare;
 societatea comercială îşi încetează existenţa din momentul radierii din registrul existent la
Oficiul Registrului Comerţului;

1.4 Lichidarea societăţii comerciale

Încetarea existenţeisocietăţii comerciale reclamă îndeplinirea unor operaţiuni care să

pună capăt activităţii, prin intermediul lichidatorilor, şi să ducă în final la încetarea statutului de
persoană juridică a societăţii.

Principiile generale ale lichidării societăţii comerciale sunt:

 personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării, legea cere ca toate
actele care emană de la societate să arate că aceasta este în lichidare;
 lichidarea se face în interesul asociaţilor, fapt dovedit prin aceea că lichidarea poate fi cerută
numai de către asociaţi cu excluderea creditorilor societăţii; adunarea asociaţilornumeşte
lichidatorii (care preiau gestiunea societăţii de la administratori), stabilindu-le puterile,
înseşicondiţiile lichidării se stabilesc prin actul constitutiv (de către asociaţi);
 lichidarea societăţii este obligatorie deoarece societatea nu poate rămâne în faza de
dizolvare.

Activitatea lichidatorilor se caracterizează prin faptul că:

 actul de numire al lichidatorilor de către adunarea generală (sau, în mod excepţional, de
către instanţă, când condiţiile pentru convocare şi luarea deciziei de lichidare nu sunt
întrunite) se va depune la Oficiul Registrului Comerţului;
 până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă mandatul lor;
 lichidatorii pot fi atât persoane fizice câr şi persoane juridice, unde lichidatorii trebuie să fie
autorizaţi;
 lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii;
  lichidatorii vor face bilanţul după inventarierea bunurilor;
 operaţiunile de lichidare includ operaţiuni de lichidare a activului, care cuprind
transformarea bunurilor societăţii în bani şi încasarea creanţelor pe care societatea le are
faţă de terţişilichidarea pasivului, prin care se înţelege plata datoriilor societăţii către
creditorii săi; după terminarea acestor operaţiuni se trece la repartizarea activului net între
asociaţi după care procedura lichidării se încheie;
 lichidatorii îşi îndeplinesc obligaţiile sub controlul cenzorilor (consiliului de supraveghere);
 lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării şi se poate
prelungi cu cel mult 2 ani;
 după terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din Registrul
comerţului (dată de la care încetează personalitatea juridică a societăţii);
 Radierea, sub sancţiunea unei amenzi judiciare de 200 ei pentru fiecare zi de întârziere,
trebuie cerută în termen de 15 zile de la terminarea lichidării. Amenda va fi aplicată de
judecătorul delegat. Radierea se poate face şi din oficiu;
Registrele şi actele societăţii trebuie păstrate 5 ani după data depunerii lor la Oficiul Registrului
Comerţului.

Bibliografie

Smaranda Angheni,Drept comercial, Tratat, Editura C.H. Beck,București ,2019,

Florentina Camelia Stoica,Drept societar-note de curs,ediția a -2 a,Editura ASE, 2017,

Legea 31/1990 modificată și republicată.

 Acțiunile preferențiale

Definiție: acțiunile preferențiale sunt acțiuni care conferă titularului dreptul la un divident
prioritar ,care se plătește din profitul distribuit la finele exercițiului financiar înaintea
oricărei alte prelevări.

Drepturi conferite

 Drepturile recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare ,cu excepția dreptului de a

participa la vot în adunările generale.

Regim juridic

 Valoarea nominală este egală cu cea a acțiunilor ordinare ( art. 95 al. 2 din
Legea nr. 31/1990 rep.);
 Pot fi convertite în acțiuni ordinare și invers ( prin hotărârea Adunării generale
extraordinare);
 Nu pot depăși 1�4 din capitalul social;
 Nu pot fi deținute de către administratori ,cenzori și reprezentanții societății
(comerciale)( art. 95 al.3 din Legea nr. 31/1990 rep.).

A. Conceptul de obligațiune
Definiție: obligațiunile sunt titluri de credit emise de societățile de capitaluri în schimbul
sumelor de bani împrumutate ,care încorporează îndatorirea societății comerciale de a
rambursa aceste sume și de a plăti dobânzile aferente.

Caractere juridice

 Sunt titluri de valoare care încorporează dreptul la suma de bani înscrisă în titlu
și la dobândă.
 Au o valoare nominală egală și sunt indivizibile ( transmiterea lor funcțională nu
este posibilă);
 Valoarea nominală a unei obligațiuni nu poate fi mai mica de 2,5 lei (RON);
 Obligatarul are calitatea de creditor al societății pentru suma înscrisă în titlul
obligațiunii și pentru dobândă aferentă ( obligatarul nu este acționar al societății
de capitaluri și, în consecință,nu are drepturile acționarului).
  Conferă dreptul la restituirea sumei înscrisă în titlul obligațiunii;
 Dreptul obligatarului există indiferent dacă societatea a obținut sau nu
beneficii.

 Conferă dreptul deținătorilor de a se întruni în adunări speciale:

 Adunările sociale se convoacă de către titularii reprezentând 1�4din
valoarea obligațiunilor dintr-o emisiune;
 Pot desemna un reprezentant în adunarea generală a acțiunarilor ,dar
acesta nu poate lua parte la administrarea societății.

 Obligațiunile pot fi nominative;

 Obligațiunile nominative pot fi emise în formă materială sau
dematerializată (art.167 din Legea nr.31/1990 rep.)

Interdicții legale

 Obligațiunile nu pot fi emise de societățile cu răspundere limitată (art.200 din

Legea nr31/1990 rep.)

Interes practic

 Emiterea de obligațiuni permite societății obținerea unui capital suplimentar;

Regim juridic

 Condițiile emiterii obligațiunilor:

 Emiterea de obligațiuni se decide de către Adunarea generală a
asociaților extraordinară numai dacă a fost vărsat în întregime capitalul
social ( în doctrină s-a statuat în mod judicios că societatea comercială nu
poate apela la fondurile bănești ale terțelor persoane atât timp cât proprii
acționari nu și-au îndeplinit obligația personală de vărsare a aportului
social);
 Suma pentru care se emit obligațiunile nu poate fi mai mare de 3�4 din
capitalul social vărsat existent conform ultimei situații financiare aprobate;
 Valoarea nominală a obligațiunilor trebuie să respecte limita valorică
minimă stabilită de lege,respectiv 2,5 lei ( RON);
 Obligațiunile din aceeași emisiune trebuie să aibă o valoare egală și să fie
vărsate integral,să le confere titularilor aceleași drepturi;
 Obligațiunile se rambursează de societatea comercială la scadență sau
chiar anticipat ( art. 176 din Legea nr.31/1990 rep.);
  Prevederile art. 167/L.S.C nu se aplică.

Funcționarea societăților

În cadrul societăților se regăsesc trei categorii de organe, respectiv de conducere, de

administrare și de control.

Conducerea societăților

Organul de conducere în cadrul societăților este Adunarea generală, care poate fi

ordinară, extraordinară sau specială.

Adunarea generală ordinară are următoarele atribuții, stabilite de art. 111 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990 (a societăților):

a) să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza rapoartelor

prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat şi de consiliul de
supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul;

b) să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de

supraveghere, şi cenzorii;

b1) în cazul societăţilor ale căror situaţii financiare sunt auditate, să numească sau să
demită auditorul financiar şi să fixeze durata minimă a contractului de audit financiar;

c) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de

administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor, dacă nu a
fost stabilită prin actul constitutiv;

d) să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a directoratului;

e) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate,

pe exerciţiul financiar următor;

f) să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi ale
societăţii.

Spre deosebire de adunarea generală ordinară, adunarea generală extraordinară se

întrunește ori de câte ori este nevoie, pentru probleme esențiale care apar în viața
societăților. În acest context, art. 113 din Legea nr. 31/1990 stabilește următoarele
cazuri de întrunire a adunării generale extraordinare:

a) schimbarea formei juridice a societăţii;

b) mutarea sediului societăţii;

c) schimbarea obiectului de activitate al societăţii;

d) înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe

sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede altfel;

e) prelungirea duratei societăţii;

f) majorarea capitalului social;

g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;

h) fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;

i) dizolvarea anticipată a societăţii;

j) conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;

k) conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;

l) emisiunea de obligaţiuni.

Adunările generale speciale sau conversia în acțiuni nominative se întrunesc pentru

aspecte care vizează anumite categorii de acționari, cum ar fi, de exemplu, titularii de
acțiuni.

Administrarea societăților

Administratorii sau Consiliile de administrație duc la îndeplinire hotărârile adunării

generale.

Cu privire la administratori, aceștia pot fi aleși atât din rândul asociaților sau acționarilor,
cât și din exteriorul societății. Calitatea de administrator poate fi îndeplinită atât de
persoane fizice cât și de persoane juridice. Administratorii au obligația de a se înregistra
la Registrul comerţului.

Primii administratori ai societății sunt aleși pentru o perioadă de 2 ani, iar următorii
administratori sunt aleși pentru o perioadă de 4 ani.

Administratorii sunt în număr impar, iar raportul lor cu societatea este guvernat de
contractul civil de mandat, ei neavând calitatea de salariați ai societății.

Printre obligațiile specifice ale administratorilor se numără și obligația de neconcurență,

aceștia neavând dreptul de a concura societatea pe care o administrează.

La societățile mari se numesc Consilii de administrație care îndeplinesc atribuțiile

specifice administrării societății.
Specific societăților de capitaluri este administrarea în sistem unitar sau administrarea
în sistem dualist.

Sistemul unitar se caracterizează prin următoarele particularități1:

Administrarea societăţii se realizează de către administratori, organizaţi în Consiliu de

administraţie.

Numărul administratorilor este impar, fiind de minimum 3, consiliul de administraţie fiind

numit de AGA ordinară în fața căreia răspunde de administrarea societății.

Consiliul de administraţie este format din membri executivi şi membri neexecutivi.

Membrii executivi delegaţi de către Consiliul de administraţie se numesc directori şi

îndeplinesc atribuţii executive.

Sistemul dualist se caracterizează prin următoarele particularități1:

Administrarea societăţii este realizată de către directorat, supravegheat de un consiliu

de supraveghere, numit de AGA ordinară.

Consiliul de supraveghere şi consiliul de administraţie au, în principiu, acelaşi regim

juridic cu excepţia aspectelor care particularizează consiliul de supraveghere.

Controlul gestiunii societăţilor pe acţiuni este realizat de cenzori sau auditori în cazul
societăţilor pe acţiuni în sistem unitar, respectiv de auditori pentru societăţile pe acţiuni
în sistem dualist.

Controlul societăților

Controlul activității societăților se realizează de către asociați personal în societățile de

persoane, sau de către cenzori sau auditori în societățile de capitaluri.

În cadrul S.R.L., numirea cenzorilor este obligatorie atunci când, în cadrul societății sunt
mai mult de 15 asociați.

În cazul S.A. în sistem unitar sunt numiți cenzori, iar în cadrul S.A. în sistem dualist sunt
numiți auditori.

Referitor la atribuțiile cenzorilor, conform art. 163 din Legea nr. 31/1990, aceștia sunt
obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă situaţiile financiare sunt
legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, să verifice regularitatea ținerii registrelor
şi să verifice dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor
stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Nulitatea societății comerciale

 Poate interveni numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 56-59 și

anume :
 Lipsește actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă autentică
 Când toți fondatorii au fost la momentul constituirii societății incapabili
 Când obiectul de activitate este ilicit sau contrar ordinii publice
 Lipsește încheierea pronunțată de judecător delegat de înmatriculare a
societății
 Lipsește autorizarea administrativă
 Lipsesc mențiunile prevăzute în lege
 S-au încălcat dispozițiile imperative ale legii privind capitalul social
 Cand numărul de asociați/acționari este sub,limita minimă impusă de lege.
 Nulitatea este remediabilă până la primul termen ,dacă nu se remediază devine
absolută.
 Hotărârea declarativă de nulitate produce efecte numai pentru viitor.
 Dispozitivul este comunicat la Oficiul Registrul Comerțului.
 1. Trăsăturile generale ale S.E.

• Regulamentul privind Statutul pentru o companie europeană introduce o formă

juridică europeană pentru societățile pe acțiuni care urmează să fie înființate pe
teritoriul UE, cunoscute sub numele latin Societas Europaea - de aici acronimul lor,
SE. Acesta creează un cadru juridic unic în cadrul căruia companiile din diferite țări
ale UE pot planifica și desfășura reorganizarea afacerii lor la scară europeană,
precum și în țările aparținând Spațiului Economic European (SEE).

• Directiva completează regulamentul. Scopul acestuia este de a se asigura că

înființarea unei SE nu are ca rezultat dispariția sau reducerea practicilor
de implicare a angajaților existenți în cadrul companiilor care participă la
înființarea acesteia, având în vedere diversele reguli și practici din țările UE cu
privire la modul în care reprezentanții angajaților sunt implicați în procesul de luare
a deciziilor din companie.

• Anexele la regulament au fost modificate de mai multe ori pentru a ține seama de
modificările echivalentelor naționale pentru societățile pe acțiuni, precum și de alte
țări care aderă la UE. În 2020, în urma izbucnirii pandemiei de COVID-19, acesta a
fost modificat prin Regulamentul (UE) 2020/699, care a introdus măsuri temporare
referitoare la adunările generale ale SE.

ASPECTE-CHEIE
Regulamentul (CE) nr. 2157/2001
Aplicarea combinată a Regulamentului SE și a legislației naționale
Un SE cu sediul social într-o țară UE este guvernat:

• prin regulile cuprinse în regulament; și

• pentru acele aspecte care nu sunt acoperite de regulament, de normele naționale

adoptate pentru a aplica măsurile UE care vizează SE în mod specific și cele care se
aplică societăților pe acțiuni - ca regulă generală, procedura de dizolvare,
lichidarea, insolvabilitatea și încetarea de plăți sunt în mare măsură reglementate
de legislația națională aplicabilă.

Norme pentru constituirea unei SE

Un SE se constituie cu cel puțin două companii care își au originea în diferite țări ale SEE,
ceea ce înseamnă că nu poate fi creată fără o bază existentă. Societatea trebuie să aibă un capital
minim de 120 000 de euro și poate fi înființată după cum urmează:
 Tip de constituire Tip de societate Criterii de îndeplinit
Fuziune (pentru a Societăți pe acțiuni Cel puțin două dintre societăți trebuie să își aibă
stabili un SE) originea în țări SEE diferite
Constituirea unei Societăți pe acțiuni și Cel puțin două dintre societăți trebuie să își aibă
societăți holding societăți cu originea în țări SEE diferite sau trebuie să fi avut o
europene răspundere limitată filială sau o sucursală în altă țară UE timp de cel
puțin doi ani
Constituirea unei Societăți, firme sau Cel puțin două dintre entități trebuie să își aibă
filiale europene alte entități juridice originea în țări SEE diferite sau trebuie să fi avut o
filială sau o sucursală în altă țară UE timp de cel
puțin doi ani
Transformare Societăți pe acțiuni Societatea trebuie să fi avut o filială în altă țară
SEE timp de cel puțin doi ani

Un SE:

• poate crea o filială (sau mai multe) care sunt și SE;

• trebuie să aibă sediul social în țara în care își are sediul central;

• își poate transfera sediul social în interiorul SEE fără a trebui să dizolve societatea
originală pentru a înființa alta nouă.

Înregistrarea și încheierea lichidării unei SE se publică, cu titlu informativ, în Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene.
Două structuri de organizare posibile
Statutele SE se pot referi la două sisteme organizaționale diferite:

• sistemul pe două niveluri, în care conducerea companiei constă dintr-un consiliu de

administrație și un consiliu de supraveghere; și

• sistemul cu un singur nivel, în care managementul companiei este format dintr-un

consiliu administrativ.

Lipsa armonizării fiscale

SE sunt supuse impozitelor și taxelor în toate țările SEE în conformitate cu normele aplicabile în
aceste țări.
Regulamentul de modificare (UE) 2020/699 introduce o excepție temporară de la normele care
reglementează SE [și societățile cooperative europene (SCE), create în temeiul Regulamentului
(CE) nr. 1435/2003]. Deoarece măsurile de izolare și de distanțare socială impuse de epidemia de
COVID-19 fac dificilă organizarea adunărilor generale de către SE și SCE în termen de șase luni
de la sfârșitul exercițiului financiar, așa cum este cerut legal, această măsură temporară permite
SE și SCE să își desfășoare adunările generale în termen de 12 luni de la sfârșitul exercițiului
financiar, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
Directiva 2001/86/CE
Implicarea lucrătorilor în SE

• Conducerea și reprezentanții angajaților trebuie să decidă cu privire la implicarea

angajaților în SE înainte de înregistrarea SE.

• Este obligatoriu ca acordul respectiv să includă procedurile de informare și

consultare și implicarea lucrătorilor în organele de conducere ale SE.

• Cu toate acestea, această implicare este obligatorie doar dacă lucrătorii deja au
beneficiat de ea înainte de înființarea SE.

• În cazul în care cele două părți nu pot ajunge la un aranjament satisfăcător, se aplică
o serie de principii standard enumerate în cadrul unei anexe a directivei.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL ȘI DIRECTIVA?

• Regulamentul se aplică de la 8 octombrie 2004.

• Directiva se aplică de la 10 noiembrie 2001, iar țările UE au avut obligația de a o

transpune în legislația națională până la 8 octombrie 2004.

CONTEXT
Pentru informații suplimentare, consultați:

• Dreptul societăților comerciale și guvernanța corporativă (Comisia Europeană).

DOCUMENTELE PRINCIPALE
Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societății
europene (SE) (JO L 294, 10.11.2001, pp. 1-21)
Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 2157/2001 au fost integrate în textul de
bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Directiva 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societății
europene în legătură cu participarea lucrătorilor (JO L 294, 10.11.2001, pp. 22-32)

DOCUMENTE CONEXE
Regulamentul (UE) 2020/699 al Consiliului din 25 mai 2020 privind măsurile temporare
referitoare la adunările generale ale societăților europene (SE) și ale societăților cooperative
europene (SCE) (JO L 165, 27.5.2020, pp. 25-26)
Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societății
cooperative europene (SCE) (JO L 207, 18.8.2003, pp. 1-24)
A se vedea versiunea consolidată.
Directiva 2003/72/CE a Consiliului din 22 iulie 2003 de completare a statutului societății
cooperative europene în legătură cu participarea lucrătorilor (JO L 207, 18.8.2003, pp. 25-36).
 Autoritățile publice și mediul de afaceri

Reglementarea relației dintre stat și mediul de afaceri

Normele care reglementează relația dintre stat și mediul de afaceri se regăsesc în toate palierele
legislative din cadrul ierarhiei actelor normative – de la Constituție până la nivelul unor instrucțiuni sau
ordine emise de miniștri sau de diverse autorități publice competente;

La nivelul Constituției României sunt stabilite, pe de o parte, drepturile și libertățile fundamentale, și,
pe de altă parte, limitele acestora și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor; acestea cuprind și jaloanele
principale ale definirii interacțiunii dintre stat și mediul de afaceri, care, în esență, reflectă puterea
statului de a interveni în diverse aspecte referitoare la activitatea economică și, pe de altă parte,
posibilitatea mediului de afaceri de a determina anumite decizii ale statului în domeniul economic.

Autorităţile publice și ale mediului de afaceri

În relaționarea dintre stat și mediul de afaceri, fiecare din părți este reprezentată prin anumite persoane
fizice sau juridice.

A. Reprezentarea statului în relația cu mediul de afaceri

În relația sa cu cetățenii, inclusiv cu mediul de afaceri, statul participă prin autoritățile publice.

Conform art. 1 alin. (4) din Constituție, statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
Aceasta înseamnă că autoritățile publice vor reflecta aceste trei puteri ale statului, fiecare având un rol
specific.

Parlamentul

Parlamentul României este compus din Camera Deputaților și Senat, fiind organul reprezentativ suprem
al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Preşedintele României

Rolul Președintelui României are în vedere în principal reprezentarea statul român şi garantarea
independenţei naţionale, a unităţii şi a integrităţii teritoriale a ţării. El veghează la respectarea
Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat
şi societate.

Guvernul României

Guvernul României este condus de Primul Ministru și compus din miniștri și alte persoane stabilite prin
lege. Rolul său principal este asigurarea realizării politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament.

Autoritățile publice centrale

În cadrul autorităților publice centrale se înscriu ministerele și diverse alte organe de specialitate care
se pot organiza fie în subordinea Guvernului ori a ministerelor, fie ca autorități administrative
autonome;

Sunt astfel de organe de specialitate Banca Națională a României, Consiliul Concurenței, Comisia
pentru Supravegherea Asigurărilor, Oficiul pentru Administrarea Participațiilor Statului, autoritățile de
reglementare a diverselor domenii din economie – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul
Energie, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice etc.

Autoritățile publice locale

Între autoritățile publice locale se înscriu consiliile locale, consiliile județene și primarii;

Prefectul este reprezentatul Guvernului la nivel local, a cărui atribuție principală este conducerea
serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

B. Reprezentarea mediului de afaceri

În relația cu autoritățile publice, mediul de afaceri este la rândul său reprezentat:

♦ fie prin persoanele fizice și juridice implicate în activitatea economică direct, nemijlocit
(societăți comerciale, comercianți persoane fizice, regii, etc.);

♦ fie prin intermediul unor structuri asociative cărora statul le recunoaște rolul de reprezentare a
mediului de afaceri: camere de comerț și industrie, asociații patronale, alte asociații.

Potrivit art. 9 din Constituție, sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale contribuie la apărarea
drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor; tot în
această categorie se regăsește și Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social și Consiliul Economic
și Social.

Camerele de comerț și industrie

Organizarea și activitatea camerelor de comerț și industrie este reglementată de Legea nr. 335/2007.

Potrivit acestui act normativ, camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale,
apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a
reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile
publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate.

Sistemul camerelor de comerţ cuprinde:

a) camerele de comerţ judeţene şi ale municipiului Bucureşti

- acestea sunt compuse din toți comercianții dintr-un anumit județ sau din municipiul București care își
exprimă voința de a deveni membri ai acestor camere;
- în acest context, prin comercianţi se înțeleg persoane juridice, fizice şi asociaţii familiale care
efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţi comerciale, companii naţionale şi societăţi
naţionale, regii autonome, grupuri de interes economic cu caracter comercial şi organizaţii cooperatiste,
înregistrate la oficiul registrului comerţului din judeţul respectiv sau al municipiului Bucureşti, după
caz, precum şi în alte registre speciale, conform legii.
Camerele judeţene au, între altele, și următoarele atribuții:

• sprijină autorităţile administraţiei publice locale în scopul dezvoltării economico-sociale a

zonei;
• sprijină membrii lor în relaţia economică cu reprezentanţele oficiale ale altor state, cu
consulatele şi organismele din străinătate, similare camerei judeţene;
• reprezintă şi apără interesele comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile române şi cu
organizaţii similare din străinătate;
• prezintă propuneri instituţiilor abilitate privind promovarea de proiecte de acte normative în
domeniul de activitate, pe care le transmit, la cerere sau din proprie iniţiativă;
• elaborează, la nivel sectorial şi de ansamblu, studii şi analize economice la solicitarea celor
interesaţi;
• promovează în comunitatea de afaceri standardele comerciale şi industriale ale Uniunii
Europene;
• realizează baze de date cuprinzând toate informaţiile utile comercianţilor în exercitarea
activităţii lor, desfăşoară activităţi de informare, documentare şi consultanţă în afaceri; ţin şi
valorifică, în interesul îmbunătăţirii climatului de afaceri, date privind incidentele comerciale.

b) Camera de Comerţ şi Industrie a României;

- aceasta are ca membri de drept camerele de comerț județene;

Între atribuțiile principale ale acestei Camere Naționale se înscrie și reprezentarea faţă de Guvern şi
autorităţi centrale, precum şi pe plan internaţional, a camerelor judeţene şi a celorlalţi membri, în
probleme de interes general.

c) camerele de comerţ bilaterale, a căror membri sunt comercianții interesați în relațiile bilaterale
dintre două state.

Asociațiile profesionale

Asociațiile profesionale sunt asociații neguvernamentale care au drept scop promovarea intereselor
membrilor lor care fac parte dintr-o anumită profesie sau din profesii înrudite.

Întră în această categorie două feluri de asociații:

 asociațiile generale de promovarea intereselor membrilor unui anumit grup profesional, cum
sunt Asociația Generală a Economiștilor din România, Asociația Națională a Importatorilor și
Exportatorilor din România;
 asociații care au ca obiect nu numai promovarea membrilor săi, ci și organizarea și
reglementarea unei anumite profesii, înființarea și atribuțiile lor fiind stabilite prin lege. Intră în
această categorie, de exemplu, Camera Auditorilor Financiari din România, Uniunea Națională
a Practicienilor în Insolvență și Reorganizare, etc.

Aceste asociații includ, de regulă, între modalitățile lor concrete de acțiune, și reprezentarea membrilor
lor în relația cu autoritățile statului, în vederea promovării de propuneri legislative sau de participare la
dezbateri publice cu privire la activitatea profesională a membrilor lor.

Organizaţiile patronale
Activitatea organizațiilor patronale este reglementată de Legea dialogului social
nr. 62/2011.

Potrivit acestui act normativ, organizaţiile patronale reprezintă, susţin şi apără interesele membrilor lor
în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în raport cu obiectul
şi scopul lor de activitate, în plan naţional şi internaţional, potrivit propriilor statute şi în acord cu
prevederile prezentei legi.

Între atribuțiile organizaţiilor patronale se înscriu și:

 reprezentarea, promovarea, susţinerea şi apărarea interesele economice, juridice şi sociale ale

membrilor lor;
 desemnarea, în condiţiile legii, de reprezentanţi la negocierea şi încheierea contractelor
colective de muncă, la alte tratative şi acorduri în relaţiile cu autorităţile publice şi cu sindicatele,
precum şi în structurile bipartite şi tripartite de dialog social;
 elaborarea şi implementarea de politici de ocupare şi plasare a forţei de muncă;
 elaborarea de strategii şi politici de dezvoltare economico-socială la nivel sectorial şi naţional,
în condiţiile legii;

De asemenea, la cererea membrilor acestora, organizațiile patronale au dreptul de a-i asista şi reprezenta
în faţa instanţelor de judecată de toate gradele, a organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi,
prin apărători proprii sau aleşi.

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social

Prin dialog social tripartit se înțelege dialogul desfăşurat între sindicate sau organizaţii sindicale,
angajatori ori organizaţii patronale şi autorităţile administraţiei publice;

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social este un organism consultativ la nivel naţional al
partenerilor sociali, reglementat de Legea nr. 62/2011, ca având următoarea componență:
- preşedinţii confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional;
- reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin decizie a primului-ministru, cel puţin la nivel de
secretar de stat, din fiecare minister, precum şi din alte structuri ale statului, conform celor
convenite cu partenerii sociali;
- reprezentantul Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului Economic şi Social şi alţi
membri conveniţi cu partenerii sociali.

Consiliul Naţional Tripartit este prezidat de primul-ministru, locţiitorul de drept al acestuia fiind
ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale. La şedinţele Consiliului Naţional Tripartit pot fi invitaţi
reprezentanţi ai altor autorităţi ale statului sau experţi, conform celor convenite între părţi.

Principale atribuţii ale Consiliului Naţional Tripartit sunt:

• asigurarea cadrului de consultare pentru stabilirea salariului minim garantat în plată;
• dezbaterea şi analiza proiectelor de programe şi strategii elaborate la nivel guvernamental;
• elaborarea şi susţinerea implementării strategiilor, programelor, metodologiilor şi standardelor
în domeniul dialogului social;
• soluţionarea pe calea dialogului tripartit a diferendelor de natură socială şi economică;
• negocierea şi încheierea acordurilor şi pactelor sociale, precum şi a altor înţelegeri la nivel
naţional
şi monitorizarea aplicării acestora;
• analizarea şi, după caz, aprobarea solicitărilor de extindere a aplicării contractelor colective de
muncă
la nivel sectorial pentru toate unităţile din sectorul respectiv de activitate.
Consiliul Economic şi Social

Prin art. 141 din Constituție a fost creat și un organ special destinat consultării dintre mediul economic,
cel social și stat, acesta fiind Consiliul Economic şi Social, a cărui organizare și funcționare a fost ulterior
reglementată prin Legea dialogului social, nr. 62/2011.

Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită
în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile
sindicale şi reprezentanţi ai societăţii civile organizate.

Componența plenului Consiliului Economic şi Social reflectă această structură tripartită: din totalul de
45 de membri, câte 15 membri sunt numiţi de:
- confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional;
- confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
- societatea civilă, numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea Ministerului Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale,
organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor, comunităţii ştiinţifice şi academice,
organizaţiilor de agricultori, organizaţiilor de pensionari, organizaţiilor comunităţilor locale,
asociaţiilor care reprezintă familia şi persoanele cu dezabilități şi al altor organizaţii
neguvernamentale.

Domeniile de competenţă ale Consiliului Economic şi Social sunt:

 politicile economice;
 politicile financiare şi fiscale;
 relaţiile de muncă, protecţia socială şi politicile salariale;
 politicile în domeniul sănătăţii;
 educaţia, cercetarea şi cultura.

Consiliul Economic şi Social este organism consultativ pentru Parlamentul şi Guvernul României în
toate aceste domenii de competență.

Bibliografie:
Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniștii – comercianți, Editura C.H. Beck, București, 2013
Florentina-Camelia Stoica, Drept societar. Note de curs, Editura A.S,E., Bucureşti, 2015