2.

Profesioniştii-comercianţi

Secţiunea 1. Cadrul conceptual al termenilor de „profesionist", „întreprindere",

„comerciant”
Adoptarea Noului Cod civil (NCC) a însemnat o „cotitură” radicală a concepţiei privind
subiectele participante la raporturile juridice care, potrivit Codului comercial (In prezent, abrogat
in cvasitotalitatea dispoziţiilor), de regulă, erau comercianţi.

In prezent, prin unificarea dreptului privat, potrivit concepţiei moniste îmbrăţişate de NCC apar o
serie de dificultăţi privind cadrul conceptual al „profesioniştilor”, al „întreprinderii” şi, mai cu
seamă, al profesioniştilor comercianţi.
Dificultăţile există şi pornesc chiar de la dispoziţia cuprinsă în art. 3 alin. (1) NCC In care
legiuitorul prevede „dispoziţiile prezentului Cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti sau
între aceştia şi alte subiecte de drept civil.

§1. Dar ce se înţelege prin „profesionişti” şi, evident, care sunt categoriile de profesionişti?

In privinţa noţiunii de profesionişti, art. 3 alin. (2) NCC prevede „sunt consideraţi profesionişti
toţi cei care exploateazâ o întreprindere ".
lar „exploatarea mei întreprinderi" înseamnă „exercitarea sistematică de către una sau mai
multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă in producerea, administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ".
Analizând cele două dispoziţii [art. 3 alin. (I) şi (2) NCC] constatăm că. pentru definirea
profesioniştilor, legiuitorul apelează la conceptul de „întreprindere” şi la sintagma „exploatarea
unei întreprinderi”.

§2. Notiunea de „întreprindere”

In privinţa „întreprinderii”. Noul Cod civil nu stabileşte o definiţie, „lăsând” pe seama

legislaţiei speciale această „misiune” şi a ştiinţelor economice; în schimb, defineşte „exploatarea
unei întreprinderi” care dă substanţă noţiunii de profesionist. Profesionistul este acela care
exercită în mod sistematic o activitate organizată. Caracterul sistematic, continuu şi organizat
al activităţii este specific profesionistului, ceea ce înseamnă că acea persoană care desfăşoară
una dintre activităţile prevăzute de lege. ca operaţiuni singulare, ocazionale, fără a-şi crea un
cadru organizat nu poate fi considerat profesionist.

Totodată. în acest text există câleva elemente definitorii pentru noţiunea de „întreprindere", şi
anume:
- exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane a unei activităţi organizate.
întreprinderea, în accepţiunea sa economico-juridică, este o grupare de persoane şi de capitaluri
(forţă de muncă şi sume de bani, alte mijloace materiale) care poate îmbrăca forma juridică a
unei societăţi comerciale (a unei entităţi cu personalitate juridică) sau chiar a unei societăţi
profesionale, legiuitorul renunţând in alte locuri la sintagma „societate civilă”, utilizând sintagma
de „societate profesională” (de exemplu, societate de avocatură, societate constituită în cadrul
profesiei de notar);
- caracterul continuu, nu izolat, al activităţii care se realizează cu titlu de profesie; i' -
întreprinderea poale dobândi personalitate juridică (întreprinderea societară) sau fără
personalitate juridică, dar care are un patrimoniu de facto cu implicaţii din punct de vedere
economic sau din punct de vedere financiar, fiscal.

Referitor la faptul că există acte normative care n-au fost abrogate în mod expres şi despre care
se pune problema abrogării lor în mod tacit, se pot identifica acte normative in care se găsesc
definiţii ale întreprinderii:
Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii,
art. 2. „în sensul prezentei legi, prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a
unei activităţi economice fi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte fi fapte de
cotner(, In scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurentă, respectiv: societăţi
comerciale, societăfi cooperative persoane fizice care desfăfoară activităţi economice în
mod independent fi asociaţii familiale autorizate potrivii dispoziţiilor legale în vigoare.
O.U.G. nr. 44/2008, art. 2 lit. f) : întreprindere economică - activitatea economică desfăşurată in
mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forjă de muncă atrasă,
materii prime, mijloace logistice fi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile si în
condiţiile prevăzute de lege.

Aceste dispoziţii, nefiind abrogate în mod expres, nu pot fi considerate abrogate nici implicit,
deoarece ele completează definiţia întreprinderii care nu se regăseşte în Noul Cod civil. Rezultă
faptul că se aplică încă legislaţia specială neabrogată expresă însă adaptată şi modificată. De
exemplu, adaptarea textelor impusă de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2000 privind Codul civil: „în toate actele normative in vigoare,
expresiile «acte de comerţ», respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia activităti de
producţie, comert sau prestări de servicii» "

In „peisajul” legislativ anterior adoptării NCC existau diferite categorii de profesionişti care-şi
organizau activitatea sub forma unei întreprinderi sau exploatau o întreprindere, dar nu purtau
denumirea de profesionişti pentru că nu exista conceptul de profesionist.
De asemenea, există persoane fizice care desfăşoară activităţi economice ocazionale
producătoare de venituri. Aceste persoane, chiar dacă nu-şi organizează activitatea sub forma
unei întreprinderi pentru că activitatea nu are caracter permanent totuşi, sunt considerate
contribuabili potrivit legislaţiei fiscale, fiind obligate sa plătească impozit pe veniturile realizate.

Aşadar, potrivit Noului Cod civil, profesioniştii sunt toţi cei care exploatează o întreprindere,
indiferent de denumirea pe care o aveau potrivit reglementărilor anterioare adoptării acestuia,
respectiv denumirea de comerciant, întreprinzător, persoană fizică autorizata. întreprindere
individuală, întreprindere familială, societate civilă profesională etc.
Dacă toate aceste persoane care exploatează o întreprindere în sensul art 3 alin. (3) NCC poartă
denumirea generică de profesionişti, totuşi, există diferenţieri în funcţie de statutul juridic, de
regimul juridic aplicabil fiecărei categorii.
Astfel, potrivit legislaţiei speciale, există diferite categorii de profesionişti. în rândul cărora
un loc important îl ocupă comercianţii.
§3. Comerciantul - cadrul conceptual
Anterior adoptării Noului Cod civil, comerciantul era definit în art. 7 C.com., în art. 1 din Legea
nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi în art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu
modificările şi completările (în continuare, LSC). Dispoziţiile din Codul comercial au fost
abrogate de Noul Cod civil, iar prin Legea de punere în aplicare a Noului Cod civil se modifică
art. I din Legea nr. 26/1990 şi art. 1 LSC.
Comparativ cu dispoziţiile cuprinse In forma sa de proiect. Legea de punere in aplicare a Codului
civil conţine unele aspecte noi privitoare la comercianţi.
Astfel, potrivit art 6 alin. (1), legiuitorul face o precizare importantă privitoare la comercianţi,
dispunând că „in cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării in vigoare a Codului
civil, referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la
persoanele juridice supusa înregistrării in registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările si completările
ulterioare, precum ţi cu cele aduse prin prezenta lege ",

Sfera persoanelor pentru care, in concepţia legiuitorului, se păstrează termenul de comerciant

este cea prevăzută în art. 11 din Legea nr. 71/2011, dispoziţie care modifică art. I alin. (1) şi (2)
din Legea nr. 26/1990. Astfel, potrivit acestor reglementări au obligaţia să ceară înmatricularea
sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului: persoanele fjzice autorizate, întreprinderile
individuale şi întreprinderile familiale, societăţile comerciale, companiile naţionale şi „societăţile
naţionale, regiile autonome,"grupurile de interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile
cooperatiste, societăţile europene, societăţile cooperative europene şi grupurile europene de
interes economic cu sediul principal in România, precum şi alte peroane fizice şi juridice
prevăzute de lege.
Deşi legiuitorul consideră că persoanele fizice şi juridice care au obligaţia înmatriculării sau
înregistrării în registrul comerţului a firmei sau activităţii desfăşurate sunt considerate
comercianţi, este important de subliniat faptul că nu toate acestea desfăşoară activitate de
comert potrivit criteriului tradiţional (obiectiv) de „ calificare a comercianţilor. In acest sens,
exemplificăm grupurile de interes economic sau societăţile cooperative care pot avea ca obiect
activităţi, in exclusivitate, cu caracter civil.

Concluzia care se desprinde este următoarea: abandonându-se criteriul de definire a

comercianţilor, respectiv natura activităţii pe care o desfiişoară, considerăm că legiuitorul a
introdus un singur criteriu de definire a comercianţilor, respectiv înmatricularea sau înregistrarea
in registrul comerţului, care este un criteriu formai, indiferent de activitatea pe care o desfăşoară
aceştia. Cu toate acestea, nu putem ignora faptul că termenii de „comerţ” şi „comerciant” ne
conduc ia activitatea de „comerţ". în prezentul cadru legislativ este limpede că termenul de
„comerţ” este folosit în accepţiunea sa economică'. !n aceeaşi ordine de idei, termenul de
„comerciant” se referă la persoana care se ocupă cu comerţ. Numai că, în concepţia legiuitorului,
aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor analizate, comerciantul fiind inclus în categoria
profesioniştilor, poate desfăşura şi alte activităţi, respectiv: de producţie, de prestare de servicii.

Mai mult decât atât, există comercianţi, cum ar fi: agenţii comerciali permanenţi, comisionarii,
mandatarii care, prin natura activităţii pe care o desfăşoară, reprezintă o prestare de servicii şi
nicidecum de „comerţ” în accepţiunea economică a acestuia (vânzare-cumpărare. schimb etc ).
Comerţul in accepţiunea Codului comercial (în prezent abrogat) nu însemna numai vânzare-cum-
pârare (negoţ), ci orice activitate de intermediere sau dc interpunere în schimbul de mărfuri sau
de alte valori, activitatea de intermediere concretizându-sc, deseori, in prestare de servicii.

O altă observaţie importantă se desprinde din art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, dispoziţie în
care legiuitorul prevede că referirile la termenul de „comerciant”, aşa cum a fost definit în art. 6
alin. (I) nu se aplică în cazurile prevăzute de legile speciale care folosesc termenul de
comerciant.

Expresia din art I al Legii nr. 26/1990, „in înţelesul prezentei legi sunt comercianţi nu semnifică
decât obligaţiile pe care le au persoanele respective potrivit reglementărilor privind registrul
comerţului, ca registru public, în care sunt înmatriculate persoanele fizice autorizate să
desfăşoare activităţi economice. întreprinderile individuale sau familiale, societăţile comerciale,
companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de ipteres economic, grupurile
europene de interes economic şi organizaţiile cooperatiste.
Dar. potrivit Noului Cod civil, toate aceste persoane sunt considerate profesionişti, deoarece
exploatează o întreprindere. Dispoziţia din Codul civil este completată prin Legea de punere în
aplicare, care. în art. 8 alin. (1), dispune că noţiunea de „profesionist” prevăzută de art. 3 NCC,
include „categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte
persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale astfel cum aceste
noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil”. Or, prin abrogarea
dispoziţiilor din Codul comercial, în principal a art. 7. coroborat cu art. 3-6 şi a art. 36. C.com.
nu mai există definită noţiunea de comerciant.

Se păstrează în continuare raportul dintre genul proxim şi diferenţa specifică. Dacă orice
comerciant este un profesionist, nu orice profesionist este comerciant. Şi din acest punct de
vedere cadrai legislativ actual nu stabileşte, în opinia noastră, diferenţa specifică, respectiv
activităţile de comerţ, care, în mod firesc. ar trebui să-l particularizeze, să-l individualizeze pe
comerciant şi să-l deosebească de ceilalţi „profesionişti”, mai cu seamă de activităţile dc
producţie, comerţ sau prestări de servicii pot fi realizate, în egală măsură, atât de către
comercianţi, cât şi de alte categorii dc profesionişti. În altă ordine de idei. reglementarea în mod
expres a faptelor de comerţ avea semnificaţii şi în determinarea regimului juridic aplicabil
operaţiunii juridice.

Sintetizând ideile exprimate, rezultă următoarele:

a) Comerciantul nu mai este definit potrivit activităţii pe care o desfăşoară, ci, eventual, potrivit
criteriului formal, procedural, respectiv obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege şi
înmatricularea în registrul comerţului, fie că este vorba despre o persoană fizicâ-coinerciant care
îşi organizează activitatea sub forma persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau a
întreprinderii familiale (conform O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice
de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi Întreprinderile familiale), fie
că sunt societăţi comerciale (Legea nr, 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare).
De altfel, potrivit concepţiei subiective privind determinarea comercialităţii unui raport juridic,
concepţie care este proprie legislaţiei germane, comercialitatea raportului juridic depinde de
calitatea autorului, a subiectului participant. Dacă raportul juridic se concretizează în acte sau
fapte juridice făcute de către o persoană care este comerciant, raportul juridic respectiv este
calificat ca fiind un raport comercial. Calitatea de comerciant o au toate persoanele care exercită
permanent o activitate comercială, cu titlu de profesie, sau care au numele ori firma
înmatriculată In registrul comerţului.
În privinţa societăţilor comerciale, acestea sunt calificate potrivit criteriului formal, care este
considerat un criteriu modern, respectiv dacă societatea se constituie într-una dintre formele de
societăţi comerciale prevăzute de lege.

b) Activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii pot fi exercitate atât de

comercianţi, cât şi de alţi profesionişti, adică de persoanele care exploatează o întreprindere.
Această concluzie rezultă comparând art. 3 alin. (3) NCC cu art. 6 alin. (2) ffin Legea de aplicare
a Noului Cod civil (Legea nr. 71/2011).

c) În condiţiile actualului cadru legislativ, „materia comercială”, care formează substanţa

dreptului comercial, ar putea fi redefinita in sensul cuprinderii activitatilor de producţie, comerţ
şi prestări de servicii, la care se pot adăuga activităţile privind executarea de lucrări, activităţi
concretizate în contracte de: vânzare- cumparare, furnizare, report, antrepriză, societate transport,
mandat, agenţie, intermediere, depozit, asigurare, cont curent cont bancar curent şi alte contracte
bancare etc. cu scopul obţinerii unui proftt, activităţi desfăşurate, in principal, de acea categorie
de profesionisti numiti comercianţi;

d) Activităţile, operaţiunile desfăşurate de comercianţi sunt reglementate, în principal, de

Noul Cod civil, iar regimul juridic al comercianţilor este amenajaţlle legislaţia specială, în
principal, de O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice dc către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi de Legea nr. 31/1090
privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.