DREPT COMERCIAL.

ÎNTREPRINDEREA
de Geany Morandi
 Curs 1

DEFINIȚIA ȘI IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

Secțiunea 1. Definiția dreptului comercial

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice care reglementează 2 aspecte principale
primul aspect reglementează regimul juridic al persoanelor care desfășoară activități economice
cu scop lucrativ, iar al doilea aspect reglementează regimul juridic al obligațiilor pe care aceste
persoane și le asumă.

Secțiunea 2. Subiectele dreptului comercial

a) Subiectele dreptului comercial

Subiectele dreptului comercial sunt persoanele care desfășoară activități economice cu scop
lucrativ. Astfel, în această categorie putem întâlni 2 situații:
1. Situații în care aceste persoane să aibă calitatea de profesionist.
2. Situații în care aceste persoane să nu aibă și calitatea/statutul de
profesionist

b) Condițiile pentru ca o persoană să fie considerată profesionist

Art. 3 din Codul civil stabilește mai multe condiții pentru ca o persoană să fie considerată
profesionist:
(i) Persoana să desfășoare activități economice cu scop lucrativ
(ii) În mod sistematic
(iii) În mod organizat

Așadar, există situații în care unele persoane care desfășoară activități cu scop lucrativ nu
dobândesc calitatea de profesionist pentru că nu îndeplinesc celelalte două condiții (ii și iii).
Din perspectivă doctrinară, dacă ne uităm la terminologia folosită pentru cei care au dobândit
statutul de profesionist, observăm și folosirea termenului de comerciant.

Deci, persoana care desfășoară activități economice cu scop lucrativ care a dobândit statutul de
profesionist (adică îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 din Codul civil) este denumită
doctrinar comerciant.

Termenul comerciant este un termen care a fost preluat din vechea reglementare și vechea
doctrină; aceștia erau cei pe care îi studia dreptul comercial pe vremea când principalul izvor de
drept era Codul comercial.

Secțiunea 3. Izvoarele dreptului comercial

Ca orice ramură de drept, dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice, iar aceste
norme juridice le regăsim în izvoarele dreptului comercial.

În prezent, izvoarele dreptului comercial sunt comune cu izvoarele dreptului civil. Înainte de
noul Cod civil exista un izvor care era specific materiei dreptului comercial și care nu interesa
dreptul civil, respectiv Codul comercial (Codul civil aplicându-se în completare acolo unde era
necesar). Acest lucru nu se mai întâmplă în prezent, întrucât avem un set de izvoare comune pentru
cele două ramuri de drept.

Conform art. 1 alin. (1) din Codul civil, “Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și
principiile generale ale dreptului.”. Practic, izvoarele dreptului comercial sunt menționate expres
în cadrul acestui alineat. Însă, dacă ne uităm și la alin. (2) („ În cazurile neprevăzute de lege se
aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare...”)
mai descoperim încă un izvor, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare - sintagmă
ce a fost denumită la nivel doctrinar analogie și a fost considerată unul dintre izvoarele dreptului
comercial.
Ordinea în care sunt aceste enumerate în textul de lege ne indică și ordinea în care acestea ar
trebui aplicate.

Dacă realizăm o coroborare cu alte acte normative, vom observa că în aceste alte acte normative
găsim (uneori) prevederi care ne apropie anumite instrumente juridice de izvoarele de drept. Deși
nu putem spune că sunt izvoare de drept propriu-zise, aceste instrumente juridice/acte juridice
conțin norme care sunt obligatorii întocmai cu cele prevăzute în actele normative. (aici ne
referim la hotărârile judecătorești).

Niște exemple ar putea fi hotărârile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
deciziile CJUE sau hotărârile CCR - acestea trebuie respectate, iar interpretările din acestea au
un regim juridic similar cu normele juridice prevăzute în actele normative.
 1° Actul normativ (Legea)
În privința art. 1 din Codul civil, interpretarea termenului „lege” este în sensul de act normativ
(interpretare extensivă). Reținem că, anterior noului Cod civil, principalul izvor de drept al
dreptului comercial a fost Codul comercial, însă în prezent acest cod comercial este în mare parte
abrogat, rămânând în vigoare doar prevederile referitoare la aspectele de drept maritim. De aceea
acesta și-a pierdut relevanța pe care o avea în trecut; este în continuare izvor de drept comercial,
dar nu mai reprezintă principalul izvor de drept comercial.

În prezent, dacă ne uităm la izvoarele de drept constituite din acte normative, în materie
comercială, legea generală o constituie Codul civil, dar avem și foarte multe reglementări
speciale.

a) Reglementări speciale
• O.U.G. nr. 44/2008 care se referă la formele de organizare fără personalitate juridică (PFA,
întreprindere individuală, întreprindere familială)

• Legea nr. 31/1990 „Legea societăților” (reglementează regimul juridic al celor 5 forme de
societate: (i) SNC- societate în nume colectiv, (ii) SCS- societate în comandită simplă, (iii)
SCA societate în comandită pe acțiuni, (iv) SA- societate pe acțiuni, (v) SRL- societate cu
răspundere limitată)

• Legea nr. 265/2022 care reglementează regimul juridic al Registrului comerțului se află într-o
strânsă legătură cu cele două legi menționate mai sus. (Obs: înainte de legea 265/2022,
intrată în vigoare pe 26.11.2022, a fost în vigoare Legea 26/1990 privind Registrul
comerțului)

Registrul Comerțului este un registru/catalog al comercianților în care aceștia trebuie să

înregistreze formele de organizare pentru a se putea înființa, iar pe parcursul desfășurării
activității trebuie înregistrate diverse acte juridice care au legătură cu formele de organizare
sau sunt emise de aceste forme de organizare.

• Legea 85/2014 care reglementează regimul juridic al insolvenței

Insolvența este o situație economică a profesioniștilor cu scop lucrativ care poate să ducă fie
la desființarea profesionistului, fie la reorganizarea acestuia. Profesioniștii care se află în
stare de insolvență au probleme financiare, nu-și mai pot acoperi datoriile pe care le au
(datoriile certe, lichide și exigibile) cu sumele de bani de care dispun și în această situație,
atunci când se ajunge la un cuantum mare al datoriilor pe care nu le pot acoperi, trebuie să
 intervină statul printr-un mecanism (care conduce fie la desființarea profesionistului, fie la
reorganizarea acestuia).

b) Acte normative cu relevanță în materie comercială care au fost adoptate anterior noului Cod
civil
Înainte de noul Cod civil, cuvintele comerciant și societăți comerciale erau foarte des folosite
datorită faptului că aceste aveau consacrare legală și existau în nenumărate acte normative care
făceau referire la ele.

În noul Cod civil s-a încercat să se elimine aceste concepte din interiorul actelor normative și
legiuitorul a încercat să nu le mai folosească în actele normative adoptate ulterior intrării în vigoare
a noului Cod civil. Însă, acestea au rămas în actele normative pe care legiuitorul le adoptase deja
și în cuprinsul acestora se făcea referire, spre exemplu, la termenul de comerciant.

Problematica acestor acte normative a condus către o întrebare cu două scenarii diferite. Ce se va
întâmpla cu aceste acte normative, vor fi abrogate și nu vor mai fi aplicate după intrarea noului
Cod civil sau ar trebui să considerăm că acestea se vor aplica profesioniștilor, întrucât conceptul
de profesionist părea să fi înlocuit noțiunea de comerciant?

Soluția pentru această întrebare poate fi găsită în art. 6 din Legea nr. 71/20111. Astfel, dacă
descoperim un act normativ adoptat și intrat în vigoare înainte de noul Cod civil și înăuntrul
acestuia găsim referire/termenul de comerciant trebuie să vedem ce semnificație are acest termen
de comerciant. Așadar, putem identifica trei situații:
• Prima situație este cea în care termenul comerciant are un înțeles special pe care legiuitorul l a
dat chiar în cuprinsul actului normativ respectiv (definiție).
Spre exemplu, în Legea 321/2009 putem să observăm că definiția termenului comerciant ne
trimite cu gândul la faptul că prin comerciant înțelegem doar vânzător- sens total distinct de
sensul termenului comerciant din vremea Codului comercial.
• A doua situație este cea în care nu identificăm o definiție a termenului. În acest caz, sensul este
cel folosit de Codul comercial de altădată (sensul general). În această situație, art. 6 din Legea
71/2011 ne indică înlocuirea termenului comerciant din actul normativ cu sintagma persoană
fizică sau juridică supusă înregistrării în Registrul Comerțului.
• A treia situație este cea în care nu ne interesează dacă este vorba despre sensul general sau
sensul special, ci ne interesează obiectul de reglementare al actului normativ. În această

1
.
Articolul 6
,,(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianţi
se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în
registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.”
 situație, în cazul în care obiectul de reglementare este protecția consumatorului, atunci,
potrivit aceluiași art. 6, vom înlocui cu termenul profesionist.

Așadar, art. 6 din Legea 71/2011 nu a schimbat sensul termenului de comerciant acolo unde era
definit expres de către legea respectivă.

2° Uzanțele
Uzanțele sunt consacrate prin noul Cod civil ca izvor de drept atât pentru dreptul civil, cât și
pentru dreptul comercial. Este vorba inclusiv despre uzurile profesionale, adică ceea ce fac
profesioniștii între ei capătă valoare normativă.

Trebuie observat faptul că în privința dreptului comercial această dispoziție și caracterul de izvor
de drept al uzanțelor nu este o noutate (așa cum este pentru dreptul civil). Acestea erau izvoare de
drept pentru dreptul comercial și înainte de noul Cod civil. Un exemplu în acest sens îl reprezintă
Legea 11/1991 care reglementa aspectele referitoare la concurența neloială; aceasta menționa că
respectivele persoane despre care vorbim (comercianții) aveau obligația să respecte uzanțele
cinstit.

În materie comercială putem să obținem documente care să ateste uzanțele de la Camera de

Comerț județeană care poate elibera un certificat de uzanță. Acest certificat de uzanță, în temeiul
art. 1 alin. 5 din Codul civil, constituie o prezumție în privința existenței uzanței descrise în
certificat.
 Curs 2

PROFESIONISTUL CU SCOP LUCRATIV

Secțiunea 1. Concepția Codului civil privind profesionistul

Conceptul general de profesionist este reglementat în art. 3 din Codul civil, adică este definit atât
profesionistul cu scop lucrativ, cât și profesionistul fără scop lucrativ.

⮞ Art. 3 din Codul civil:

,,(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și
raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.
(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe
persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea
de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ. “

a) Definiție
Profesionistul cu scop lucrativ este persoana care exploatează o întreprindere, adică exercită
sistematic singur sau împreună cu mai multe persoane o activitate ce constă în producerea,
administrarea sau înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii cu scop lucrativ.
Profesionistul cu scop lucrativ este denumit, la nivel doctrinar, comerciant, iar întreprinderea sa
este denumită întreprindere comercială.

Înainte de noul Cod civil, raporturile juridice comerciale erau guvernate de Codul comercial.
În acest Cod era reglementat, nu într-un mod foarte dezvoltat, conceptul de comerciant, iar în
disciplina „Drept comercial” se lucra cu conceptul de comerciant persoană fizică, respectiv
comerciant persoană juridică. După intrarea în vigoare a Codului civil, conceptul de
comerciant a fost abrogat pentru că acesta intra în partea care nu mai este în vigoare în acest
moment. De asemenea, în unele acte normative în care găsim termenul de comerciant trebuie să
facem o înlocuire potrivit noului Cod civil cu persoană fizică/juridică ce are obligația să se
înregistreze în Registrul Comerțului.

Cu alte cuvinte, prin noul Cod civil s-a încercat să se elimine la nivel legislativ sintagma
societate comercială, cuvântul comerciant ș.a.m.d. . Însă, la nivel doctrinar vom reține acest
cuvânt pentru că în practică a rămas foarte bine înrădăcinat.
 Secțiunea 2. Trăsăturile profesionistului cu scop lucrativ

Dacă recitim definiția constatăm că pentru a vedea dacă o persoană este profesionist cu scop
lucrativ trebuie făcută o dublă verificare: (i) dacă se exploatează o întreprinderi cu scop lucrativ și
(ii) dacă persoana (pe care dorim să o calificăm drept comerciant) este titularul întreprinderii.

1° Prima verificare: Exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ

Din analiza art. 3 alin. 3 din Codul civil pot fi extrase mai multe condiții care pot fi și ele
analizate la rândul lor. Astfel, conform acestuia, „Constituie exploatarea unei întreprinderi
exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activități organizate ce
constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii,
indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.

a) Condiții:

Pe scurt, condițiile sunt:

1. Desfășurarea unei activități economice (acte materiale/juridice care formează o activitate

economică)
2. Exercitarea sistematică (repetabilitate)
3. Activitatea organizată (caracter complex, se folosesc mai multe resurse decât minimumul
necesar)
4. Obținerea de profit

Pe larg:
1. Desfășurarea unei activități economice
Codul civil nu se referă explicit la activitatea economică, dar, privind redactarea textului art. 3
din punct de vedere practic, se ajunge la aplicarea codului CAEN întrucât din acest act normativ
pot fi alese activitățile ce se pot desfășura în economia națională. În codul CAEN (generic) toate
aceste activități sunt denumite prin sintagma activitate economică.

Codul CAEN este un act normativ, iar în H.G. nr. 656/1997 avem menționate toate activitățile ce
se pot desfășura în economia națională. Fiecare activitate are repartizat un cod de 4 cifre în care
găsim tot ce se întâmplă în economia națională. (ex. 6201 - Activități de realizare a soft-ului la
comanda)

În codul CAEN se găsesc activități indiferent dacă acestea se desfășoară cu scopul de a obține
profit sau nu. Câteva activități care se desfășoară fără scopul de a obține profit sunt activitățile
specifice administrației publice, activități de apărare națională etc. - acestea sunt trecute în
codul CAEN deoarece sunt activități ce se desfășoară în economia națională.

Alte activități se pot desfășura cu scop lucrativ sau nu în funcție de opțiunea celui care le
desfășoară. Spre exemplu, activitatea de transporturi rutiere se poate desfășura ca o activitate
aducătoare de profit sau ca o activitate cu titlu gratuit atunci când este vorba despre, să zicem, o
asociație/fundație care desfășoară o activitate de transport pentru elevii din satele izolate ca aceștia
să ajungă la școală.

Condițiile activității economice: i). actele materiale și/sau juridice care configurează conținutul
constitutiv al activității, ii) realizarea acestora cu caracter repetitiv și iii). oferirea produsului finit
(rezultatelor activității) către terțe persoane.
 - Exemplu:
Un profesionist (Z) închiriază o tonetă pe care o amenajează pentru a putea vinde înghețată.
Acesta o echipează cu un aparat pentru producerea înghețatei, prafuri pentru înghețată, arome,
fructe și bomboane pentru amenajarea acesteia și cupe de înghețată. Un vânzător (V) se ocupă
de prepararea și de vânzarea acesteia operând cu o casă de marcat.

- Întrebare:
Ce lucruri ar trebui identificate în spațiul deținut de profesionist pentru a ști dacă acolo se
desfășoară activitatea economică desemnată de codul CAEN nr. 5610?

- Posibile răspunsuri:
1. Certificatul de înregistrare în Registrul Comerțului
2. Produsul (înghețata)
3. Instrumente pentru a produce înghețata (toneta/aparatul de înghețată)
4. Ingrediente pentru înghețată (prafuri de înghețată)
5. Salariatul (vânzătorul)
6. Oferirea produsului către terțe persoane (cumpărători)

- Răspunsuri:
1. Greșit
Puteți fi tentați să credeți că acesta ar fi primul semn, însă trebuie avută în calcul posibilitatea
înființării unei societăți sau a unei forme de organizare fără personalitate juridică care să aibă
un astfel de certificat dar aceasta să nu desfășoare (în concret) activitate economică din varii
motive, precum simpla voință sau necesitatea îndeplinirii și altor condiții necesare. Nici simpla
existență a certificatului nu demonstrează desfășurarea unei activități economice.
2. Corect
3. Corect
4. Corect
5. Corect
6. Corect

Din punct de vedere juridic se poate observa că, pentru a se desfășura activitatea economică,
trebuie să se realizeze acte materiale și/sau juridice care formează conținutul constitutiv al unei
activități economice. Acest lucru trebuie făcut înaintea verificării existenței oricărui certificat de la
Registrul comerțului sau avize de la anumite autorități.
În exemplul dat, reprezintă acte juridice cumpărarea prafului de înghețată, cumpărarea aparatului
de înghețată, închirierea tonetei. Acte materiale sunt reunirea tuturor ingredientelor într-un bol,
supravegherea procesului de preparare a înghețatei, oferirea spre vânzare, existența unui preț.

- Exemplu:
B trece pe lângă facultatea sa și observă faptul că un fost magazin de haine a fost renovat și
transformat într-un magazin care vinde înghețată. Acesta observă și că a fost amenajat cu
aparat de înghețată, mese, scaune și prafuri înghețată. În acea zi observă și faptul că cineva a
preparat o înghețată oferindu-i-o unui terț ce se afla în incinta magazinului. În zilele următoare
însă, B nu a mai observat pe nimeni cumpărând de acolo.

- Întrebare:
S-a realizat o activitate economică, adică s-a exercitat o activitate de producere de bunuri așa
cum spune Codul?

- Răspuns:
În cazul în care este observată cumpărarea de către cineva a unui produs dintr-un anumit loc o
singură dată sau chiar persoana în cauză a cumpărat un produs din acel loc o singură dată, nu
poate exista certitudinea faptului că acolo este desfășurată o activitate economică întrucât
aceasta trebuie să aibă un caracter repetitiv.

Așadar, este desfășurată o activitate economică atunci când cineva realizează, încheie acte
juridice și acte materiale specifice unei anumite activități care poate fi găsită în CAEN, acest
lucru este făcut cu caracter repetitiv și rezultatele sunt pentru terți.

2. Exercitarea sistematică
În Codul civil nu există o definiție a cuvântului sistematic, așa că ne putem raporta la sensul
obișnuit al termenului. Așadar, sensul care va fi reținut va fi cel de repetabilitate (a desfășurării
acțiunii).

Delimitarea dintre prima și a doua condiție:

- Persoana nu repetă actele materiale și/sau juridice și le face o singură dată → nu este respectată
nici măcar prima condiție. (0)
- Persoana repetă actele materiale și/sau juridice specifice activității alese, dar nu le repetă în mod
regulat, ci doar ocazional → este respectată doar prima condiție. (1)
- Persoana ajunge să facă tot ceea ce presupune desfășurarea unei activități economice, dar cu
caracter de continuitate arătând faptul că face acest lucru în mod regulat → este respectată și a
doua condiție. (1+2)
 - Exemplu:
B, elev în clasa I, și M, mama sa, se află pe drum spre școală pentru deschiderea noului an
școlar. Pe drum, M constată că nu au un buchet de flori pentru doamna învățătoare. Totuși, M
își amintește că lângă școală se află o persoană care vinde flori.

- Întrebarea lui M:
M se întreabă dacă să meargă lângă școală să ia flori sau să se orienteze către un alt punct unde
se vând flori care se găsește mai departe.

- Cazurile în funcție de răspunsurile lui M:

(i) În cazul în care M hotărăște să cumpere flori de lângă școală pentru că ea este absolut sigură
că persoana care vinde flori se va afla acolo (întrucât, în mod obișnuit, respectiva persoană se
află acolo), atunci ambele condiții sunt respectate.
(ii) În cazul în care M hotărăște să meargă în altă parte pentru că, deși lângă școală se vând
flori, respectiva persoană uneori este, uneori nu este, atunci doar prima condiție este
respectată.

3. Activitate organizată
Ce înseamnă activitate organizată? Interpretări cu privire la această condiție:
1. Această condiție se referă la forma de organizare (înregistrarea în Registrul Comerțului) - greșit
- Exemplu:
B a încheiat un contract cu A și trebuie să îi plătească lui A o sumă de bani. B nu o plătește la
termen și, în măsura în care acesta este profesionist, dobânda legală pe care o va avea de plătit
pentru neachitarea la termen este mai mare decât dacă acesta nu ar fi fost profesionist.

- Răspuns:
Greșit, dacă această condiție ar face referire la forma de organizare ar fi adevărată s-ar ajunge la
situații absurde → ex: protejarea (prin asimilarea particularilor) persoanei care nesocotește
obligația de a-și înființa o formă de organizare înainte de începerea desfășurării unei activități.

2. Această condiție se referă la caracterul complex al activității (existența, felul, combinarea)

- corect
 Delimitarea dintre prima și a treia condiție:
- Persoana desfășoară o activitate economică și folosește minimul de resurse → este respectată
doar prima condiție. (1)
- Persoana desfășoară o activitate economică și folosește mai mult de minimul de resurse → este
respectată și a treia condiție (1+3)

Trecerea de la prima condiție la a treia poate fi observată în următoarele cazuri:

În cazul în care sunt folosite resurse necesare înseamnă că prima condiție a fost respectată. Spre
exemplu, în exercițiul cu toneta de înghețată aceste resurse necesare erau reprezentate de prafurile
pentru înghețată, vânzător, casă de marcat etc.

Pentru a trece la condiția a treia trebuie depășită sfera minimumului de resurse necesare. Spre
exemplu, Z dorește să participe la un târg de înghețată, iar pentru asta se apucă să inventeze o
aromă nouă de înghețată. Participarea la târg, activitatea de creare a unei noi arome de înghețată
sau publicitatea pe care și-o creează nu intră în sfera resurselor necesare, chiar dacă îi aduc un
câștig și astfel sfera minimumului este depășită.

În cazul în care afacerea pe care o are o persoană nu se încadrează în sfera acestuia de

specialitate, salariatul nu este expresia complexității activității, ci expresia minimului necesar.
(altfel nu ar avea cum să desfășoare activitatea).

4. Necesitatea de a avea un scop lucrativ (obținerea de profit)

Scop lucrativ înseamnă intenția de a obține un excedent de venituri peste cheltuieli și
posibilitatea de distribuire a acestuia mai departe către cei care au o formă de organizare fără
personalitate juridică sau către asociații din formele de organizare cu personalitate juridică.
În cazul asociațiilor sau fundațiilor (precum ELSA/ASD), chiar dacă sunt asociații non-profit,
acestea încasează bani, iar în cazul unui excedent de venituri peste cheltuieli, excedentul nu poate
fi însușit, ci trebuie refolosit tot în cadrul organizației.

2° A doua verificare: Persoana în cauză este sau nu titularul întreprinderii

 - Exemplu:
Vânzătorul (V) de la toneta de înghețată îi pregătește lui L înghețata dorită amestecând
toate ingredientele necesare.

- Întrebare:
Sigur este vânzătorul cel care și-a propus să facă profit?

- Răspuns:
Nu, ar putea fi doar un angajat. Trebuie văzut cine își asumă riscul acelor acțiuni și nu neapărat
cine face actele materiale sau cine încheie actele juridice întrucât și un angajat poate, spre
exemplu, să cumpere ingredientele necesare. Așa că trebuie identificat cine și-a asumat riscul
pentru această afacere, adică cel căruia, în cazul în care afacerea nu merge bine, îi este afectat
patrimoniul. La formele de organizare cu personalitate juridică profesionistul este forma de
organizare pentru că patrimoniul acesteia va fi executat, la formele de organizare fără
personalitate juridică profesionistul este persoana fizică sau persoanele fizice care au înființat
forma de organizare care poate fi individuală (PFA, întreprinderea individuală) sau cu caracter
asociativ (societățile simple, întreprinderile familiale).

Secțiunea 3. Proba calității de profesionist

Calitatea de profesionist poate fi pierdută, dar poate fi și redobândită. În instanță se probează

prin orice mijloc de probă pentru că este vorba despre niște aspecte care au natura unor fapte
juridice.

a) Efecte juridice ale calității de profesionist

1. Pe planul încheierii contractelor
⮞ Art. 2043 din Codul civil:
„Contractul de comision este mandatul care are ca obiect achiziționarea sau vânzarea de bunuri
ori prestarea de servicii pe seama comitentului și în numele comisionarului, care acționează cu
titlu profesional, în schimbul unei remunerații numită comision.”

Așadar, din articol reiese faptul că pentru a fi asumată o astfel de obligație și pentru a fi în
prezența unui contract de comision, comisionarul trebuie să fie profesionist.
2. Pe planul neexecutării contractelor
⮞ Art. 1446 din Codul civil:
„Solidaritatea se prezumă între debitorii unei obligații contractate în exercițiul activității unei
întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel.”

Așadar, din articol reiese faptul că în cazul în care este vorba despre debitorii unei obligații
contractate în exercițiul activității unei întreprinderi (debitori profesioniști), între aceștia
solidaritatea se prezumă. Acesta instituie o prezumție de solidaritate relativă.

3. Pe planul executării unei obligații

⮞ Art. 1523 din Codul civil:

(2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege,
precum și atunci când:
d) nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei
întreprinderi;

Așadar, din articol reiese faptul că debitorul profesionist care și-a asumat obligația de a plăti o
sumă de bani, în măsura în care nu execută obligația la scadență, se află de drept în întârziere.

4. Pe planul criteriilor aprecierii vinovăției

⮞ Art. 1358 din Codul civil:
„Pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul,
străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost
cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.”

Așadar, din articol reiese faptul că trebuie ținută seama atunci când un profesionist produce un
prejudiciu în exploatarea unei întreprinderi.

5. Pe planul consecințelor neexecutării obligațiilor bănești

O.G. nr. 13/2011 și Legea nr. 72/2013- În aceste 2 acte normative poate fi observat că în
raporturile în care sunt implicați profesioniști dobânda legală penalizatoare este mult mai mare
față de raporturile în care nu sunt implicați profesioniști.

⮞ Art. 3 din O.G. nr. 13/2011:

,,(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii
Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a
Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.
(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4
puncte procentuale.
(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în
sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale
se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. (4) Nivelul ratei
dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii
de politică monetară se va modifica. “

⮞ Art. 4 din Legea nr. 72/2013:

„Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda
legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind
dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru
reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr.
43/2012. Rata de referință a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se
aplică pe întregul semestru.”

6. Pe planul insolvenței
Conform Legii nr. 85/2014 (Legea insolvenței), dacă o persoană are calitatea de profesionist și
îndeplinește și celelalte condiții din legea în discuție poate fi supusă acesteia beneficiază de o
eventuală reorganizare în situația în care aspectele economice sunt dificile (insuficiența
lichidităților pentru a acoperi datoriile certe, lichide și exigibile).

● Relații:
- Persoana care desfășoară activități economice - profesionistul cu scop lucrativ (întreg la
parte)
- Profesionist - profesionistul cu scop lucrativ/profesionistul fără scop lucrativ (întreg la
parte)
- Profesionist cu scop lucrativ – forme de organizare cu scop lucrativ → dacă persoana în
cauză respectă toate condițiile prevăzute de art. 3 din Codul civil, ea va deveni profesionist
chiar dacă nu și-a înregistrat o formă de organizare.
- Profesionist cu scop lucrativ – comerciant (parte - întreg)

Art. 6 din Legea nr. 71/2011 nu are ca scop definirea noțiunii de comerciant, ci ce trebuie făcut
atunci când este întâlnit în legislație acest cuvânt. Poate fi observat faptul că atunci când termenul
comerciant se referă la sensul general din Codul comercial va fi înlocuit cu „persoană supusă
înregistrării în Registrul Comerțului”. Aceasta este definiția care ajută la identificare semnificației
termenului comerciant de altădată.
Este important de reținut că în legătură cu comerciantul de altădată ca și cu profesionistul de
astăzi, calitatea de comerciant/profesionist se dobândea/dobândește pornind de la modul în care
este desfășurată activitatea și nu ca efect al înregistrării în Registrul comerțului. Adică
putem califica o persoană ca profesionist, din punctul de vedere al efectelor juridice, chiar dacă
aceasta nu și-a executat obligația de a se înregistra în Registrul comerțului.

În Codul comercial exista un text de lege în care era menționat că persoana care are
organizată o întreprindere este comerciant. Comparativ cu Codul civil poate fi constatat că
profesionistul cu scop lucrativ seamănă foarte bine cu comerciantul care avea organizată o
întreprindere. În afara acestei semnificații a noțiunii de comerciant, mai exista încă una în Codul
comercial.

În afară de titularul unei întreprinderi, mai dobândeau calitatea de comerciant cei care săvârșeau
(încheiau) anumite acte juridice cu acte repetitiv. Exista o listă de acte juridice care dacă erau
încheiate cu caracter repetitiv de către o persoană, aceasta dobândea calitatea de comerciant chiar
dacă nu organiza o întreprindere. Această semnificație seamănă mai mult, dacă este făcută
raportarea la conceptele prezente, cu ceea ce este denumit persoană care desfășoară o activitate
economică. Adică, un astfel de act care dacă ar fi fost încheiat în mod repetat ar fi condus către
dobândirea calității de comerciant era cumpărarea de produse cu scopul de a vinde.

În cazul în care o persoană cumpăra produse cu intenția de a le vinde mai departe, chiar dacă
nu avea o activitate complexă, dobândea calitatea de comerciant. Este ceea ce este numit astăzi
persoană care desfășoară o activitate economică, dar care nu a ajuns să îndeplinească și celelalte
condiții pentru a fi calificată profesionist. Așadar, noțiunea de profesionist cu scop lucrativ se
suprapune pe una dintre părțile noțiunii de comerciant de altădată, respectiv pe acea parte care
viza persoana titulară a unei întreprinderi.

Secțiunea 4. Semnificații particulare ale termenilor studiați

Într-o tehnică legislativă care să fie conformă cu actul normativ referitor la acest aspect, ar fi
trebuit ca în întreaga legislație termenii să fie folosiți cu aceeași semnificație. Însă, acest lucru
nu se întâmplă.
În cazul termenului profesionist în teoria generală semnificația decurge din art. 3 din Codul civil,
însă în alte acte normative acesta apare cu alte semnificații, deși actele normative respective sunt
adoptate după intrarea în vigoare a noului Codului civil. → problemă de tehnică legislativă.

1. Termenul profesionist:
• În Legea nr. 72/2013 termenul profesionist înseamnă „profesionist cu scop lucrativ”, adică se
suprapune conceptul de profesionist doar pe o parte din sensul Codului civil.
• În Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti
şi consumatori termenul profesionist înseamnă orice persoană fizică sau juridică autorizată,
care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale
ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama
acesteia. → în această definiție nu este cerută existența unei întreprinderi.

2. Termenul întreprindere:
• În Legea nr. 346/2004 (se referă la simularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și
mijlocii) termenul întreprindere înseamnă orice formă de organizare a unei activități
economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activități de producție, comerț sau
prestări de servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență, respectiv:
societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, societăți cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători
titulari ai unei întreprinderi individuale și întreprinderile familiale, autorizate potrivit
dispozițiilor legale în vigoare, care desfășoară activități economice. → în această definiție
conceptul întreprindere este definit în relație directă cu o formă de organizare; așadar,
întreprinderea este doar o formă de organizare dintre cele menționate de legiuitor.

• În O.U.G. nr. 44/2008 (care este special destinată pentru cei care doresc să desfășoare activități
economice cu scop lucrativ în forme de organizare fără personalitate juridică) este definită
întreprinderea economică drept activitatea economică desfășurată în mod organizat,
permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă, materii prime,
mijloace logistice și informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile
prevăzute de lege. → adăugarea cuvântului „economică” are legătură cu faptul că în același
act normativ se definește cu caracter special sintagma activitate economică - aceasta fiind (în
contextul acestei ordonanțe) activitate cu scop lucrativ constând în producerea, administrarea
ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii.
 Curs 3

PATRIMONIUL DE AFECTAȚIUNE AL PROFESIONISTULUI CU SCOP

LUCRATIV

Secțiunea 1. Concepția Codului civil

Conform art. 2 lit. j din O.U.G. nr. 44 din 16 aprilie 2008, este definită o specie de patrimoniu
de afectațiune ca fiind o „masă patrimonială în cadrul patrimoniului întreprinzătorului,
reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor afectate, prin declarație scrisă, ori, după caz,
prin acordul de constituire sau printr-un act adițional la acesta, exercitării unei activități
economice”. În acest caz patrimoniul de afectațiune este o masă patrimonială rezultată din
divizarea patrimoniului persoanei expres menționate în text.

Nu trebuie să se confunde noțiunea de întreprinzător, în sensul specific acestei reglementări, cu

noțiunea de persoană care desfășoară o activitate autorizată de lege, folosită în art. 31 alin. (3)2,
art. 333 și art. 2324, alin. (4)4 Cod civil. În primul caz, patrimoniul de afectațiune al
întreprinzătorului nu este supus restricției prevăzute în art. 2434 alin. (4) Cod civil, astfel încât
rămâne incidentă regula prevăzută de alin. 3 din același articol. În subsidiar, urmărirea poate
continua și asupra bunurilor din cealaltă masă patrimonială.

Secțiunea 2. Sediul materiei

În cadrul cursului de drept comercial vor fi abordate lucruri legate de patrimoniul de afectațiune
al celor care desfășoară activități economice cu scop lucrativ. Reglementarea acestuia este O.U.G.
nr. 44/2008 în conexiune cu formele de organizare reglementate tot de această ordonanță. În
privința patrimoniul de afectațiune există foarte puține dispoziții cu caracter general (dispoziții
care să ghideze orice patrimoniu de afectațiune), existând mai multe dispoziții cu caracter special
care vizează anumite patrimonii de afectațiune.

2
Articolul 31
,,(3) Patrimoniile de afectațiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozițiilor titlului IV al
cărții a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii determinate potrivit
legii.”
3
Articolul 33
,,(1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate se
stabilește prin actul încheiat de titular, cu respectarea condițiilor de formă și de publicitate prevăzute de
lege.”
4
Articolul 2324
(4) Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate de lege pot fi
urmărite numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Acești creditori nu vor
putea urmări celelalte bunuri ale debitorului.
 a) Dispoziții cu caracter general
În art. 31 se vorbește despre patrimoniu, mase patrimoniale și patrimoniu de afectațiune în
general, nu cu referire la un anumit tip de patrimoniu de afectațiune. Conform acestuia, în alin.
(1) este menționat faptul că orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui
patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.

Ceea ce interesează în legătură cu acest articol este faptul că patrimoniul poate face obiectul unei
diviziuni (afectațiuni) numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, un
particular sau o persoană care desfășoară o activitate pe persoană fizică sau juridică poate
constitui un patrimoniu de afectațiune doar dacă găsește într-un act normativ un temei juridic din
care să rezulte existența acestui drept, simpla voință nefiind îndeajuns.

Afectarea unor bunuri pentru desfășurarea unei activități economice → noțiunea mai largă

Afectarea unor bunuri pentru desfășurarea unei activități economice presupune alocarea acestora
pentru a le folosi în vederea desfășurării unei activități economice. Spre exemplu, desfășurarea
activității de transport presupune utilizarea unor automobile, instrumente pentru a le repara,
instrumente pentru a le igienizare. Însă acestea nu formează neapărat patrimoniu de afectațiune, ci
doar atunci când într-un act normativ există o prevedere care îi permite celui care desfășoară
activitatea să-și constituie un patrimoniu de afectațiune. Trebuie verificată și existența voinței
persoanei în cauză de a-și constitui un patrimoniu de afectațiune. Există și cazul în care
patrimoniul de afectațiune se constituie de drept, însă aceea este doar o situație particulară.

Așadar, ideea de afectare a unor bunuri pentru desfășurarea unei activități economice nu trebuie
confundată cu ideea de constituire a unui patrimoniu de afectațiune.

Uneori, din rândul celor care au afectat bunuri pentru desfășurarea activității economice se
individualizează anumite persoane care au grupat bunurile afectate pentru desfășurarea activității
economice într-un patrimoniu de afectațiune.

⮞ Art. 31 din Codul civil

,,(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include
toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.
(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni numai în cazurile și condițiile
prevăzute de lege.
(3) Patrimoniile de afectațiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit
dispozițiilor titlului IV al cărții a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și
alte patrimonii determinate potrivit legii. “
⮞ Art. 32 din Codul civil
,,(1) În caz de diviziune sau afectațiune, transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă
patrimonială în alta, în cadrul aceluiași patrimoniu, se face cu respectarea condițiilor prevăzute
de lege și fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă
patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare.”
→ Viziunea civilistă asupra transferului drepturilor dintr-o masă patrimonială în alta este diferită
de viziunea celor care se ocupă de drept fiscal, deoarece, potrivit Codului fiscal, va putea fi
constatat faptul că, uneori, în contabilitate acest transfer se poate reflecta ca un venit sau ca o
cheltuială.

b) Dispoziții cu caracter special

⮞ Art. 33 din Codul civil
,,(1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii
autorizate se stabilește prin actul încheiat de titular, cu respectarea condițiilor de formă și de
publicitate prevăzute de lege.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul măririi sau micșorării
patrimoniului profesional individual.
(3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conformitate cu dispozițiile art.
1941 -1948, dacă prin lege nu se dispune altfel. “

→ La fel ca în cadrul disciplinei drept civil, la drept comercial art. 33 va fi studiat în corelație cu
art. 2324 alin. (4).

⮞ Art. 773 din Codul civil

,,Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă drepturi
reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea
drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop
determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă
patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor.“

→ Reglementarea masei patrimoniale fiduciare este pusă în contextul fiduciei începând cu art.
773 din Codul civil.

⮞ O.U.G. nr. 44/2008 reglementează patrimoniul de afectațiune

 Secțiunea 3. Analiza patrimoniului de afectațiune reglementat prin O.U.G. nr. 44/2008

a) Definiție
⮞ Art. 2 din O.U.G. nr. 44/2008
,,j) patrimoniul de afectațiune - masă patrimonială în cadrul patrimoniului întreprinzătorului,
reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor afectate, prin declarație scrisă ori, după caz,
prin acordul de constituire sau printr-un un act adițional la acesta, exercitării unei activități
economice;”

b) Titularii patrimoniului de afectațiune

Din definiție rezultă că, generic, titularul patrimoniului de afectațiune este întreprinzătorul,
însă în privința O.U.G. nr. 44/2008 acest lucru nu este îndeajuns pentru că acest concept general
de întreprinzător are câte o denumire specială pentru fiecare dintre cele trei forme de organizare pe
care le reglementează.

Întreprinzător = titularul patrimoniului de afectațiune

1. PFA
Forma de organizare se numește persoană fizică autorizată, iar întreprinzătorul se numește tot
persoană fizică autorizată.

2. Întreprinderea individuală
Forma de organizare se numește întreprindere individuală, iar întreprinzătorul se numește
întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale.

3. Întreprinderea familială
Forma de organizare (care are caracter asociativ) se numește întreprinderea familială, iar
întreprinzătorii se numesc membrii întreprinderii familiale - în patrimoniul fiecărui membru se
constituie un patrimoniu de afectațiune.

Important de menționat este faptul că în O.U.G. nr. 44/2008 sunt reglementate forme de
organizare fără personalitate juridică. Astfel, titularul patrimoniului nu poate fi forma de
organizare, ci doar întreprinzătorul.
 Secțiunea 4. Constituirea patrimoniului de afectațiune

a) Principiu guvernant
Pentru a determina care este principiul, trebuie analizat dacă este obligatorie formarea unui astfel
de patrimoniu sau există varianta opțiunii. Așadar, va fi necesară raportarea la întreprinderea
familială. Acest lucru se datorează faptului că legiuitorul a menționat explicit în art. 30 alin. (2)
din O.U.G. nr. 44/2008 că prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, fiecare membru al
acesteia poate stipula constituirea, în cadrul patrimoniului său, a unui patrimoniu de afectațiune,
pentru exercitarea activității economice a întreprinderii familiale. De aici se poate trage concluzia
că principiul guvernant al constituirii patrimoniului de afectațiune este principiul libertății de
voință.

Către aceeași concluzie conduce și art. 72 alin. 4 din Ordinul ministrului justiției nr.
2594/2008 conform căruia dacă odată cu cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de
autorizare a funcţionării se declară şi patrimoniu de afectaţiune, vor fi depuse declaraţia dată
anume în acest sens şi documentele care să ateste efectuarea vărsămintelor sau calitatea de
proprietar, după caz, în copii certificate de parte privind conformitatea cu originalul. În cazul
întreprinderii familiale, patrimoniul de afectaţiune este declarat prin acordul de constituire.

b) Temeiul juridic al constituirii

Pe baza articolelor analizate anterior poate fi constatat faptul că la baza constituirii unui
patrimoniu de afectațiune există un act juridic. Adică, pentru a se constitui un patrimoniu de
afectațiune este nevoie de un act juridic unilateral, bilateral sau multilateral.

Pentru a avea un patrimoniu de afectațiune persoana fizică autorizată sau întreprinzătorul titular al
unei întreprinderi individuale este nevoie de un act juridic unilateral. Pentru patrimoniul de
afectațiune în contextul întreprinderii familiale este nevoie de un act juridic bilateral sau
multilateral, întrucât în acest caz este vorba despre o formă de organizare asociativă care
presupune voința mai multor persoane.

c) Încheierea actului juridic ce stă la baza constituirii patrimoniului de afectațiune

La momentul încheierii actului juridic trebuie să fie respectate condițiile de fond și de formă
pentru încheierea valabilă, precum și condițiile de opozabilitate față de terți.

1. Condițiile de fond
Important de reținut în privința condițiilor de fond este faptul că trebuie respectate condițiile
generale studiate la drept civil, condiții care sunt comune și pentru actele juridice unilaterale și
pentru actele juridice bilaterale/multilaterale. Totuși, în cadrul disciplinei drept comercial, trebuie
verificat dacă prin O.U.G. nr. 44/2008 nu a fost introdusă o condiție specială.

⮞ Art. 29 din O.U.G. nr 44/2008

,,(1) Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii
familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele şi
prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la
întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale
întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub
sancţiunea nulităţii absolute.
(2) Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii
familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura
specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi
reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

→ Din analiza alin. (2) poate fi observat că, în privința procurii speciale, aceasta nu este semnată
de către persoanele care fac parte din întreprinderea familială și au capacitate de exercițiu
restrânsă, ci este semnată numai de reprezentanții legali. Așadar, persoanele cu capacitate de
exercițiu restrânsă sunt reprezentate în privința procurii speciale având oarecum regimul învățat la
drept civil pentru persoanele care sunt lipsite de capacitate de exercițiu.

În urma analizei ajungem la concluzia că norma specială referitoare la reprezentare vizează numai
procura specială, nu și acordul de constituire, întrucât în cazul acordului de constituire se va
aplica regula generală din Codul civil, adică încheierea de către persoana cu capacitate de
exercițiu restrânsă, bineînțeles, în urma obținerii încuviințărilor, potrivit dreptului comun.
Rațiunea din spatele acestei afirmații constă în faptul că acordul de constituire dă naștere unei
forme de organizare care implică participarea activă a membrilor în desfășurarea activității fiind
necesar ca aceștia să își exprime și ei voința în mod direct de a desfășura activitatea respectivă,
acest lucru neputând fi asigurat cu certitudine maximă dacă acordul de constituire ar fi semnat
pentru aceștia de către reprezentanții legali.

2. Condițiile de formă
În privința condiției de formă este necesară forma scrisă ad validitatem, lucru ce poate fi
observat chiar din art. 29, conform căruia întreprinderea familială se constituie printr-un acord de
constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate.

Aceeași sancțiune și condiție de validitate (forma scrisă ad validitatem) se va reține și pentru

actele juridice care stau la baza constituirii patrimoniu de afectațiune pentru persoana fizică
autorizată și pentru întreprinderea individuală.
Potrivit O.U.G. nr. 44/2008 și OMJ nr. 2594/2008 se stabilesc denumiri pentru actele juridice ce
stau la baza constituirii patrimoniului de afectațiune. Astfel, în privința formelor de organizare
individuale (PFA și întreprindere individuală) se numește declarație de constituire a patrimoniului
de afectațiune, iar în privința întreprinderea familială se numește acord de constituire sau, în
cazul în care patrimoniul de afectațiune se va constitui la un moment ulterior înființării
întreprinderii familiale, act adițional la acordul de constituire.

3. Condițiile de opozabilitate față de terți

Actul juridic de înființare trebuie înregistrat în Registrul Comerțului, lucru exprimat în mod direct
chiar în art. 72 din OMJ nr. 2594/2008 pentru momentul constituirii patrimoniului de afectațiune
concomitent cu forma de organizare. Pentru constituirea patrimoniului de afectațiune la un moment
ulterior înființării formei de organizare temeiul juridic se află tot în OMJ nr. 2594/2008 în art.
110 alin. 4 conform căruia dacă patrimoniul de afectaţiune este declarat după înregistrarea în
registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale sau familiale,
dispoziţiile art. 72 alin. 4 se aplică în mod corespunzător.

De reținut în acest context în care vorbim despre înregistrarea în Registrul Comerțului este faptul
că această înregistrare este făcută pentru opozabilitatea față de terți, aceasta fiind regula
înregistrării în Registrul Comerțului, iar excepția fiind înregistrarea în Registrul Comerțului în alte
scopuri, spre exemplu, pentru nașterea unui alt drept.

Regula înregistrării în Registrul Comerțului = art. 41 din Legea nr. 265/2022 conform căruia:
,,Înainte de începerea activității economice, profesioniștii prevăzuți la art. 4 alin. (1) au obligația
să solicite înregistrarea în registrul comerțului.”

d) Efecte juridice ale constituirii patrimoniului de afectațiune

Efectul principal pe care îl produce constituirea unui patrimoniu de afectațiune are legătură cu
modul în care se pot îndestula creditorii. Deci, odată ce apare în patrimoniul unei persoane o
astfel de masă patrimonială numită patrimoniu de afectațiune, creditorii ei sunt împărțiți în două
categorii:
(i) creditori care au creanțe născute în legătură cu masa patrimonială
respectivă
(ii) creditori care nu au astfel de legături (creditori personali)

La fel cum a fost predat la drept civil, se va întâmpla și în privința patrimoniului de afectațiune
reglementat de O.U.G. nr. 44/2008 → ca urmare a constituirii, creditorii persoanei care își
constituie patrimoniul de afectațiune se împart tot în două categorii cu două denumiri. Astfel,
creditorii care au creanțe născute în legătură cu activitatea desfășurată se vor numi creditorii
afacerii, iar creditorii care au creanțe ce nu au legătură cu activitatea desfășurată se vor numi
creditori personali. De asemenea, și patrimoniul va avea două de numiri:
(i) patrimoniul afectat desfășurării activității economice și care îmbracă natura juridică a unui
patrimoniu de afectațiune se va numi patrimoniul de afectațiune/patrimoniul afacerii.
(ii) celălalt, rămas din patrimoniul persoanei fizice, se va numi patrimoniu personal

!!! Acestea sunt doar niște convenții de limbaj pentru ușurarea discuțiilor.

Art. 2324, cel aplicabil profesiilor liberale, stabilește foarte clar regimul creditorilor profesiilor
liberale și regimul creditorilor personali. În cazul în care debitorul nu își execută de bunăvoie
obligațiile, Codul civil prevede pentru profesiile autorizate la art. 2324 alin. 4 că creditorii
profesiei autorizate se pot îndestula din bunurile care fac parte din patrimoniul de afectațiune, dar
nu și din cele ce fac parte din patrimoniul personal.

⮞ Art. 2324 din Codul civil

,,(4) Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii
autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu
profesia respectivă. Acești creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului”.

→ creditorii personali nu pot să intre în masa patrimonială specifică patrimoniului de

afectațiune al profesiei liberale. (pentru că bunurile ce fac obiectul acestei diviziuni pot fi urmărite
numai de creditorii afacerii; per a contrario creditorii personali nu pot urmări)

→ creditorii profesiei liberale pot să urmărească numai bunurile care fac parte din
patrimoniul de afectațiune.

În consecință, poate fi observat că, în privința profesiilor liberale, patrimoniul profesiei liberale și
patrimoniul personal sunt separate cu totul, iar creditorii nu se amestecă între ei întrucât fiecare
urmărește alte bunuri.

⮞ Art. 2324 Codul civil

,,(3) Creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului,
autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase
patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și
celelalte bunuri ale debitorului. “

→ textul instituie o ordine de preferință în ceea ce privește urmărirea bunurilor.

→ textul reglementează regimul creditorilor diviziunii autorizată de lege.
 - Exemplu:
A își divizează patrimoniul în baza unui text de lege care îi permite acest lucru, însă A are și
creditori personali care îi urmăresc bunurile. Ce bunuri vor urmări creditorii personali ai lui A?

- Răspuns:
Trebuie aplicată norma generală de la art. 2324 alin. 1 („cel care este obligat personal răspunde
cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună
a creditorilor săi”), normă ce oferă acces creditorilor personali la toate bunurile - atât bunurile
din patrimoniul personal, cât și bunurile din patrimoniul diviziunii.

Atât creditorii personali, cât și creditorii diviziunii au acces la toate bunurile, însă în cazul
creditorilor diviziunii există o ordine de preferință instituită de art. 2324 alin. (3) din Codul civil
care îi obligă pe aceștia să urmărească mai întâi bunurile din diviziune și, în completare, bunurile
din patrimoniul personal.

Ordinea de preferință nu poate fi aplicată creditorilor personali întrucât s-ar ajunge la o analogie
a regimului juridic al creditorilor diviziunii, acest lucru nefiind permis de către art. 10 din Codul
civil conform căruia nu pot fi aplicate prin analogie normele care restrâng drepturile creditorilor.

Întrebare:
Există o altă variantă care ar putea conduce către aplicarea regimului creditorilor diviziunii
creditorilor personali?

Răspuns:
Art. 31 alin. 2 din Codul civil menționează faptul că poate fi constituită o diviziune patrimonială
atunci când există un act normativ care reglementează această posibilitate. Așadar, atunci când
un act normativ menționează că pentru desfășurarea unei activități persoana care desfășoară
activitatea își poate constitui o diviziune poate fi considerat că persoana în cauză face două
diviziuni, pe de-o parte cea afectată desfășurării activității și pe de altă parte patrimoniul
personal? Nu, pentru că din punct de vedere juridic masa patrimonială cu bunurile personale nu
reprezintă o diviziune care să aibă regim juridic diferit. Mai exact, nu există un text de lege care
să califice juridic masa de bunuri în cauză ca fiind o diviziune, art. 31 alin. 2 interzicând
calificarea acesteia drept diviziune, aceasta fiind doar o masă de bunuri în sensul comun al
termenului.
e) Consecințele juridice ale constituirii patrimoniului de afectațiune

a. Titularul PFA
⮞ Art. 20 din O.U.G. nr. 44/2008
,,(1) Titularul PFA răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu
bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea
creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului. Dispozițiile art. 31, 32 și ale art.
2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile. “

Întrebare:
Având în vedere articolul de mai sus, ce poate urmări un creditor al afacerii?

Răspuns:
Situația creditorilor afacerii reiese explicit din text → trebuie respectată ordinea de preferință. În
cazul creditorilor personali, aceștia vor putea urmări atât bunurile din patrimoniul personal, cât
și bunurile din patrimoniul afacerii, neavând o ordine de preferință.

Ceea ce a fost observat în cazul PFA va putea fi observat și în cazul celorlalte forme de organizare
întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale și membrii întreprinderii familiale.

2. Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale

⮞ Art. 26 din O.U.G. nr. 44/2008:
,,Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligațiile asumate în
exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea
nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului.
Dispozițiile art. 31, 32 și ale art. 2.324 alin. (3) din Codul civil sunt aplicabile. “

3. Membrii întreprinderii familiale

⮞ Art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008
,,Membrii întreprinderii familiale răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de
reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune și, în completare, cu întreg
patrimoniul acestora, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1). “

→ reprezentantul este cel care încheie acte juridice, de aceea este menționat în articol faptul că
membrii răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant.
f) Corelarea O.U.G. nr. 44/2008 cu Codul de procedură civilă

Există norme referitoare la executarea silită a bunurilor și într-un alt act normativ. Este vorba
despre Codul de procedură civilă întrucât în acesta există un text referitor la bunurile ce pot fi
executate. Deoarece normele respective se referă și la situația în care există un patrimoniu de
afectațiune, dar și la situația în care nu există un patrimoniu de afectațiune, la prima vedere cele
două texte, cel din Codul de procedură civilă și cel din O.U.G. nr. 44/2008, pot părea dificil de
corelat.

⮞ Art. 728 din Codul de procedură civilă

,,(1) Bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei
profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în
legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu
profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului persoană
fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile și numai pentru
obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor. “

Teza a doua a art. 728 alin. 1 din Codul de procedură civilă stabilește o limitare pentru bunurile
mobile pentru creditorii personali. Astfel, creditorii personali, în măsura în care conduc o
executare silită, au o restricție în privința bunurilor mobile care ca regulă nu pot fi executate, dar
prin excepție ar putea fi executate în situația neexistenței altor bunuri și necesitatea îndestulării
unei obligații de întreținere sau altor creanțe privilegiate asupra mobilelor.
 - Exemplu:
A se ocupă cu servicii de curățenie, iar în cadrul bunurilor afectate exercitării activității de
curățenie are un aspirator profesional și un televizor în spațiul amenajat pentru clienți de la
sediul firmei. A, PFA care desfășoară activități de curățenie, are și un creditor personal.

- Întrebare:
Ar putea creditorul personal să execute televizorul? Dar aspiratorul?

- Răspuns:
Din dispozițiile art. 728 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă rezultă că bunurile mobile
care fac obiectul unei diviziuni afectate exercițiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite
decât de creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei. Chiar dacă
se referă numai la bunurile mobile, nu și la cele imobile, Codul de procedură civilă nu face
nicio distincție între comercianți (care exercită și ei o profesie autorizată, fiind supuși
înregistrării în registrul comerțului conform O.U.G. nr. 44/2008) și ceilalți titulari ai unor
profesii autorizate. În cazul în care astfel de bunuri mobile doar ar servi exercițiului ocupației
sau profesiei debitorului (persoană fizică), fără să fie incluse într-o diviziune patrimonială
afectată acestui exercițiu, ele vor putea fi urmărite, așa cum rezultă din art. 728 alin 1. teza a
II-a din Codul de procedură civilă, și de creditorii personali ai debitorului, dar numai dacă nu
ar exista alte bunuri din patrimoniul personal al debitorului, urmăribile, și numai dacă ar fi
vorba de obligații de întreținere și de alte creanțe privilegiate asupra imobilelor.

Așadar, în cazul existenței unei astfel de situații trebuie făcută o diferență între bunurile în
discuție având în vedere existența unei limitări cu privire la bunurile din patrimoniul afacerii.
În urma acestor lucruri, se poate ajunge la concluzia că trebuie identificate care sunt bunurile
care servesc la exercitarea ocupației.

Pentru a identifica dacă un bun este folosit pentru exercitarea ocupației trebuie verificat dacă
din punct de vedere material bunul are legătură cu activitatea. Mai apoi trebuie verificat dacă
din punct de vedere juridic este alocat activității, spre exemplu verificarea în funcție de modul
în care a fost achiziționat acel bun.

Concret, deși nu are personalitate juridică, PFA-ul se înregistrează în Registrul Comerțului

dobândind un cod de identificare care se folosește și pe plan fiscal, urmând ca atunci când se
realizează cumpărături și se încheie un contract de vânzare să fie trecut acest cod dacă se dorește
ca bunurile să facă parte din categoria bunurilor alocate desfășurării activității economice. Mai
departe, când se începe activitatea economică, dacă persoana respectivă își constituie un
patrimoniu de afectațiune, aceasta va da o declarație în care va menționa care sunt bunurile inițial
destinate desfășurării activității economice, bunurile care sunt dobândite pe parcurs putând fi
asociate și ele cu activitatea economică pe baza documentelor de achiziționare.

Totuși, este considerat că acest lucru este și o chestiune de fapt întrucât în cazul anumitor bunuri
poate fi dovedit faptul că acestea sunt destinate folosirii în cadrul activității economice chiar
dacă nu există un document care să ateste că ele au fost cumpărate în calitate de PFA.

Ca atare, dacă persoana își constituie patrimoniu de afectațiune, bunurile cu care pornește în
cadrul afacerii sunt menționate în acea declarație, iar dacă persoana nu are un patrimoniu de
afectațiune este o chestiune de fapt în a arăta care sunt bunurile care inițial făceau parte din
patrimoniul personal, iar la momentul constituirii PFA-ului au fost alocate desfășurării activității.

Bunurile cumpărate în calitate de PFA fac parte din bunurile destinate desfășurării activității
economice, ele vor fi parte a patrimoniului de afectațiune dacă acesta a fost constituit sau doar
parte a masei de bunuri ce este folosită în cadrul activității economice dacă nu a fost constituit un
patrimoniu de afectațiune.

Astfel, practic, bunul constând într-un aspirator este un bun absolut necesar pentru desfășurarea
activității de curățenie, adică el este cel pe care îl folosește PFA pentru a realiza activitatea
economică efectiv și acesta nu ar putea fi executat de către creditorul personal. Chiar dacă bunul
constând într-un televizor este și el folosit pentru desfășurarea activității, acesta nu este folosit în
mod direct neavând legătură directă cu desfășurarea ocupației și va putea fi executat de către
creditor.
- Întrebare:
Se poate face proba contrară cu privire la această situație în care deși există un bun înscris în
declarație el nu este folosit propriu-zis în desfășurarea activității economice?

- Răspuns:
Nu, din punct de vedere fiscal nu se poate deoarece, odată ce bunul este alocat desfășurării
activității economice, pentru ca acesta să iasă din această categorie trebuie să existe niște
documente care să ateste trecerea în categoria de bunuri personale.

g) Relația dintre patrimoniul de afectațiune și patrimoniul afacerii

Potrivit normelor metodologice ale Codului fiscal, patrimoniul afacerii cuprinde totalitatea
bunurilor, drepturilor și obligațiilor aferente desfășurării activității economice. Diferența dintre
patrimoniul de afectațiune și patrimoniul afacerii se realizează la nivelul constituirii. Astfel,
atunci când este constituită o formă de organizare, din punct de vedere fiscal, se naște conceptul
de patrimoniu al afacerii fiindcă orice PFA, întreprindere individuală sau întreprindere familială
are un patrimoniu al afacerii din rațiuni fiscale legate de venituri și cheltuieli deductibile. Dacă la
momentul constituirii persoana în cauză constituie și un patrimoniu de afectațiune realizând
formalitățile necesare, patrimoniul afacerii din Codul fiscal devine și un patrimoniu de afectațiune
pe planul dreptului civil.

h) Masa patrimonială fiduciară

⮞ Art. 773 din Codul civil

,,Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă drepturi
reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea
drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop
determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă
patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor.“

Practic, masa patrimonială fiduciară este o masă patrimonială care rezultă ca urmare a operațiunii
de fiducie, aceasta apare în patrimoniul fiduciarului. Natura juridică a masei patrimoniale fiduciare
este aceea a unui patrimoniu de afectațiune.

⮞ Art. 776 din Codul civil

,,(1) Orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul de fiducie.
(2) Pot avea calitatea de fiduciari în acest contract numai instituțiile de credit, societățile de
investiții și de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile
de asigurare și de reasigurare legal înființate.
(3) De asemenea, pot avea calitatea de fiduciari notarii publici și avocații, indiferent de forma de
exercitare a profesiei. “

Dacă se face o abstractizare, poate fi observat faptul că la alin. (2) este vorba despre persoane
juridice, iar la alin. (3) este vorba despre forme de organizare fără personalitate juridică.

⮞ Art. 774 din Codul civil

,,(1) Fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în formă autentică. Ea trebuie să fie
expresă.
(2) Legea în temeiul căreia este stabilită fiducia se completează cu dispozițiile prezentului titlu, în
măsura în care nu cuprinde dispoziții contrare. “

⮞ Art. 780 din Codul civil

,,(1) Sub sancțiunea nulității absolute, contractul de fiducie și modificările sale trebuie să fie
înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data încheierii acestora, la organul
fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al
statului.”

⮞ Art. 779 din Codul civil

,,Contractul de fiducie trebuie să menționeze, sub sancțiunea nulității absolute:
a) drepturile reale, drepturile de creanță, garanțiile și orice alte drepturi patrimoniale
transferate;
b) durata transferului, care nu poate depăși 33 de ani începând de la data încheierii sale;
c) identitatea constituitorului sau a constituitorilor;
d) identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor;
e) identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel puțin regulile care permit determinarea
acestora;
f) scopul fiduciei și întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale fiduciarului ori ale
fiduciarilor. “

⮞ Art. 781 din Codul civil

,,1) Fiducia este opozabilă terților de la data menționării sale în Arhiva Electronică de Garanții
Reale Mobiliare.
(2) Înscrierea drepturilor reale imobiliare, inclusiv a garanțiilor reale imobiliare, care fac obiectul
contractului de fiducie se face și în cartea funciară, pentru fiecare drept în parte. “

1. Art. 774 din Codul civil reglementează o condiție de validitate legată de formă, respectiv forma
autentică.
2. Art. 779 din Codul civil reglementează o condiție de validitate cu privire la existența anumitor
clauze, respectiv clauza referitoare la conținutul masei patrimoniale.
3. Art. 780 din Codul civil reglementează o condiție de validitate specială legată de înregistrare,
respectiv înregistrarea fiscală.
4. Art. 781 din Codul civil reglementează o condiție de validitate legată de opozabilitate, respectiv
opozabilitatea față de terți.

i) Efectele constituirii masei patrimoniale fiduciare

În acest caz vor apărea trei categorii de creditori cu un regim juridic special:
1. Creditorii masei patrimoniale fiduciare
⮞ Art. 786 din Codul civil
,,(1) Bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în condițiile legii, de titularii de
creanțe născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori ai constituitorului care au o
garanție reală asupra bunurilor acestuia și a cărei opozabilitate este dobândită, potrivit legii,
anterior stabilirii fiduciei. Dreptul de urmărire poate fi exercitat și de ceilalți creditori ai
constituitorului, însă numai în temeiul hotărârii judecătorești definitive de admitere a acțiunii prin
care a fost desființat sau a devenit inopozabil, în orice mod, cu efect retroactiv, contractul de
fiducie. “

→ poate fi observată o regulă și anume, creditorii masei patrimoniale fiduciare pot urmări
bunurile din masa patrimonială fiduciară.

2. Creditorii personali ai fiduciarului

⮞ Art. 785 din Codul civil
,,Deschiderea procedurii insolvenței împotriva fiduciarului nu afectează masa patrimonială
fiduciară.”

→ prin interpretarea acestui text reiese faptul că deschiderea procedurii insolvenței se face de către
creditorii personali ai fiduciarului, adică acei creditori care au creanțe năcute din activitatea
fiduciarului, în măsura în care acești creditori deschid procedura se vor îndestula din bunurile
fiduciarului, nu din bunurile masei patrimoniale fiduciară.

3. Creditorii personali ai constituitorului

Regula este că aceștia urmăresc din bunurile aflate în patrimoniul constituitorului, existând două
situații în care aceștia pot urmări bunuri care sunt incluse în masa patrimonială fiduciară care se
regăsesc în art. 786 la alin. (1) teza a II-a.

→ creditorii personali ai constituitorului pot să urmărească bunuri care fac parte din masa
patrimonială fiduciară dacă înainte de constituirea masei patrimoniale fiduciară și-au înregistrat
o garanție asupra unui bun care a ajuns în masa patrimonială fiduciară.
→ situația din teza a II-a alin. (1) în care creditorii constituitorului pot urmări aceste bunuri aflate
în masa patrimonială fiduciară este aceea în care masa patrimonială fiduciară nici măcar nu a
existat, deci este o excepție aparentă.
 Curs 4

FONDUL DE COMERȚ

Secțiunea 1. Sediul materiei

Deși până în prezent nu a existat un act normativ care să reglementeze cu caracter general
noțiunea de fond de comerț, acest lucru s-a realizat odată cu intrarea în vigoare a Legii 265/2022.

Conform art. 3, alin. (1), lit. r), fondul de comerț reprezintă ansamblul bunurilor mobile și
imobile, corporale și necorporale - mărci, firme, embleme, brevete de invenții, vad comercial -,
utilizate de un operator economic în vederea desfășurării activității sale și a atragerii și menținerii
clientelei.

Secțiunea 2. Titularii fondului de comerț

Pentru a vedea care sunt titularii, trebuie verificată definiția. Astfel, poate fi observat faptul că
definiția fondului de comerț face referire la „operatorul economic”. Pentru a vedea ce înseamnă
operator economic, prima cercetare care trebuie făcută este în Legea nr. 85/2014. Legea nu are
însă o astfel de definiție, așadar trebuie analizat domeniul de aplicare a legii, iar prin domeniul de
aplicare se face referire la persoanele cu privire la care această lege se aplică.

Mai exact, pentru a vedea care sunt operatorii economici trebuie să reținut faptul că definiția se
aplică în privința persoanelor la care este incidentă procedura insolvenței, iar în această categorie
intră categoria profesioniștilor. Fiind la drept comercial, ceea ce interesează este profesionistul cu
scop lucrativ.

În concluzie, fondul de comerț caracterizează profesioniștii cu scop lucrativ alături de alte

persoane la care se aplică Legea insolvenței, dar fiind la drept comercial, se va face referire la
fondul de comerț al profesionistului cu scop lucrativ.

Secțiunea 3. Elementele fondului de comerț

În fondul de comerț intră 2 categorii de bunuri:

(i) bunuri corporale utilizate în vederea desfășurării activității economice
(ii) bunuri necorporale utilizate în vederea desfășurării activității economice

În categoria (ii) intră bunurile necorporale expres menționate în definiția din Legea 265/2022
(mărci, firme, embleme, brevete de invenții, vad comercial) și bunuri necorporale adăugate ca
urmare a interpretării extensive. În literatura de specialitate pot fi găsite mai multe idei, cea
reținută va fi însă cea care se referă la faptul că textul poate fi interpretat extensiv, dar nu
într-atât încât să fie inclus orice bun necorporal, ci vor fi incluse și alte drepturi de proprietate
intelectuală.

Aceste drepturi de proprietate intelectuală vor fi incluse pentru că în textul de lege este menționat
explicit faptul că acele elemente au natura juridică a drepturilor de proprietate intelectuală și atunci
se va merge cu interpretarea extensivă la a include și alte drepturi de proprietate intelectuală care
nu sunt expres menționate (spre exemplu, drepturile de autor - un profesionist care are o
televiziune/un ziar/o editură sau care lucrează în presă, cazuri în care în categoria bunurilor
necorporale drepturile de autor sunt prezente și preponderente în categoria bunurilor utilizate în
vederea desfășurării activității economice.

Exemple de drepturi necorporale care nu sunt incluse în fondul de comerț (pornind de la ideea că
din categoria bunurilor necorporale includem în fondul de comerț drepturile de proprietate
intelectuală):
- Drepturile de creanță
Una dintre problemele abordate de către doctrină, pornind de la definiție, a fost dacă se includ în
sfera fondului de comerț și drepturile de creanță. Răspunsul majorității doctrinei a fost în sensul că
regula este că nu, adică se va interpreta extensiv acea enumerare, va fi extinsă până la sfera
drepturilor de proprietate intelectuală, dar nu va fi acoperită sfera drepturilor de creanță în
general.

De la această regulă există o excepție care se referă la acele bunuri care sunt drepturi de creanță și
care sunt atât de strâns legate de fondul de comerț încât, dacă am transmite fondul de comerț fără
ele, am transmite practic o masă de bunuri fără sens.
 Exemplu:
A, un agent economic/profesionist, desfășoară o activitate industrială. Acesta deține o hală
industrială în care are mai multe utilaje cu care lucrează angajații acestuia. În urma interacțiunii
dintre oameni și utilaje și în urma utilizării materiilor prime rezultă niște produse finite.

Întrebare:
1. Ce ar intra în fondul de comerț?
2. În situația în care este transferat fondul de comerț către o altă persoană, va putea aceasta să îl
valorifice la adevăratul său potențial imediat?

Răspuns:
1. În fondul de comerț ar intra, pe de-o parte, bunurile corporale (utilajele folosite, materiile
prime, produsele finite) și, pe de altă parte, bunurile necorporale, în cazul în care acestea există
(brevete de invenții etc.).
2. Trebuie avută în vedere ideea că, transferând fondul de comerț, trebuie să fie transferat un bun
apt pentru că el este văzut ca o universalitate funcțională, mai exact să fie transferat ceva care să
poată fi folosit de către dobânditor. În cazul în care fondul de comerț ar fi transferat fără forța de
muncă (fără lucrători), s-ar ajunge în situația în care dobânditorul nu s-ar putea folosi de fondul
de comerț de o manieră similară cu a vânzătorului de la care l-a dobândit. Așadar, deși după
definiție drepturile de creanță rezultate din contractele de muncă nu ar trebui să facă parte din
fondul de comerț, s-a ajuns la excepția conform căreia acestea sunt incluse în fondul de comerț
deoarece sunt absolut necesare pentru că dau utilitate acestuia. Pe lângă contractele de muncă,
ar mai trebui incluse, chiar dacă din definiție nu rezultă, tot pe cale de excepție, și datoriile
rezultate din contractele încheiate de titular care sunt strict necesare pentru buna funcționalitate
a fondului de comerț.

Secțiunea 4. Analiza unor elemente ale fondului de comerț

a) Firma
Aspecte referitoare la firmă se regăsesc în Legea nr. 265/2022, mai exact este vorba despre art.
48.

Definiția firmei se regăsește în art. 3 alin. (1), lit. j) din Legea nr. 265/2022 conform căruia firma
este: ,,denumirea sub care profesionistul care are obligația de înregistrare în registrul comerțului
își desfășoară activitatea și sub care semnează”. Așa cum se poate intui, rolul firmei este acela de
a identifica și individualiza o persoană supusă obligației de înregistrare în Registrul Comerțului de
o alta, dar și de a individualiza un profesionist cu scop lucrativ în sfera largă a profesioniștilor.
 Exemplu:
A are un magazin în care se vând murături de tot felul și are deasupra ușii de la intrare un panou
luminos pe care scrie „Gogoșarul S.R.L.”.

Întrebare:
Care este firma?

Răspuns:
Panoul este un bun corporal care face parte din fondul de comerț pentru că ajută la desfășurarea
activității, respectiv comunică tuturor persoanelor interesate care este firma lui A, adică
„Gogoșarul S.R.L.”.
Practic, firma este un drept pe care îl are titularul de a fi cel care folosește în mod exclusiv
denumirea aleasă pentru a se individualiza; practic, firma este un drept exclusiv de folosință
pentru ceea ce a ales titularul, deci nu trebuie să se confunde firma cu bunurile pe care aceasta
este notată.

Pentru a realiza acest rol, titularul are un drept exclusiv de folosință asupra numelui sau denumirii
alese, drept dobândit de la momentul înregistrării în Registrul Comerțului. Trebuie observat faptul
că, față de regula care este cunoscută despre înregistrările în Registrul Comerțului, în acest caz
există o excepție. În art. 51 se menționează că „Dreptul de folosință exclusivă asupra firmei se
dobândește prin înregistrarea în registrul comerțului.”, situație ce este diferită de cea a
patrimoniului de afectațiune care trebuie înregistrat în registrul comerțului pentru opozabiliatea
față de terți pentru că înregistrarea în registrul comerțului a firmei se face pentru constituirea
dreptului exclusiv de folosință asupra numelui sau denumirii alese.

Procedura de înregistrare în registrul comerțului presupune 2 etape:

1. Rezervarea firmei
Spre exemplu, o persoană care vrea să înființeze un PFA trebuie să meargă direct la registrul
comerțului și trebuie să completeze o cerere de înregistrare în registrul comerțului, cerere pe care
va trebui trecută firma. Pentru a trece firma în cerere, trebuie cunoscut faptul că pentru firma aleasă
trebuie parcursă procedura de rezervare, procedură care trebuie parcursă pentru a verifica dacă,
într-adevăr, persoana respectivă poate să fie titularul firmei la care aceasta s-a gândit. După
parcurgerea acestei proceduri de rezervare, va fi posibil ca persoana să meargă și să înregistreze
PFA-ul trecând în documente firma rezervată de aceasta.

În privința societăților, pentru ca o persoană să poată să le constituiască trebuie să încheie un

contract de societate, iar pentru încheierea unui contract de societate trebuie trecută în contract și
firma viitoarei societăți. Pentru a putea trece firma în contractul pe care îl va încheia, persoana
trebuie să știe dacă va putea fi titularul firmei la care s-a gândit și pentru a face această verificare
trebuie să parcurgă procedura de rezervare.

Prima etapă presupune mai multe faze:

1.1Faza depunerii cererii
- depunerea cererii de verificare a disponibilității și/sau de rezervare a firmei însoțită de
documentele anexe; această cerere va cuprinde firma pe care o dorim, în 3 variante, pentru ca
personalul de la registrul comerțului să poată verifica, în ordinea preferinței, disponibilitatea
acestora;
- cererea se depune la Oficiul Registrului Comerțului teritorial, unde se va înregistra entitatea
titulară;
- se soluționează de către personalul oficiului registrului comerțului teritorial, iar pentru
soluționare, verificările se fac la nivel național.

În fiecare județ există un Oficiu al Registrului Comerțului teritorial, așadar, dacă o persoană vrea
să-și înființeze o societate sau un PFA în București, aceasta va trebui să meargă la Oficiul
Registrului Comerțului București.

Foarte important de observat este că, indiferent de județul în care va fi înființată firma și indiferent
de Oficiul Registrului Comerțului care va face verificările, verificările se vor face la nivel național.

1.2 - Faza de verificare

La nivel de principiu vor fi 3 lucruri de verificat: niște chestiuni de legalitate, niște chestiuni
ținând de disponibilitatea firmei și niște chestiuni legate de caracterul ei distinctiv.

• Verificări de legalitate
Așadar, după depunerea cererii se vor face verificări, respectiv mai întâi niște verificări de
legalitate, mai întâi chestiunile generale de legalitate și mai apoi chestiunile speciale de legalitate.
Verificările generale de legalitate presupun verificarea în privința firmei dacă aceasta respectă
structura generică a unei firme. Rezultă din reglementări faptul că în cuprinsul firmei faptul că pot
fi incluse cuvinte și simboluri;

⮞ Art. 49 din Legea 265/2022

,,(2) Se interzice înscrierea unei firme care conține cuvintele: „științific“, „academie“,
„academic“, „universitate“, „universitar“, „școală“, „școlar“ sau derivatele acestora, precum și
„notar“, „executor“, „avocat“, „consilier juridic“, „consultanță juridică“ sau cuvinte care sunt
asociate unor profesii care implică exercițiul autorității publice.
(3) Nu poate fi înscrisă o firmă care conține cuvintele „național“, „român“, „institut“ sau
derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităților și instituțiilor publice
centrale, dacă aceasta este de natură să creeze confuzie”

Concluzia în privința acestui articol este aceea că, dacă reglementează că anumite simboluri nu
reprezintă elemente de distinctivitate, se acceptă ideea că în firmă pot fi inserate nu numai cuvinte,
ci și simboluri. Așadar, atunci când o persoană merge cu propunerea de firmă se va verifica dacă
aceasta este alcătuită din cuvinte și/sau simboluri. Nici în privința cuvintelor nu există o libertate
absolută. Ca regulă pot fi folosite orice cuvinte, dar există și excepții, anumite cuvinte nefiind
permise deloc în structura unei firme, iar altele sunt permise condițional.

O altă cerință de legalitate generală este legată de limba în care este înscrisă firma, astfel firma
trebuie înscrisă potrivit art. 48, alin. (1) din Legea 265/2022: ,,Firmele sunt scrise cu caractere
latine.”.

Încă o cerință generală de legalitate ar fi cea conform căreia firma nu trebuie să fie în discordanță
cu activitatea ce urmează să fie desfășurată de către titular sau cu situația acestuia. În privința
acestei cerințe de legalitate trebuie observat faptul că este reglementată în art. 48, alin. (2) din
Legea nr. 265/2022.

Tot la cerințele de legalitate va fi verificată dacă se respectă structura particulară a firmelor. În

privința structurii particulare o să poată fi observat faptul că în funcție de formă de organizare
trebuie să fie respectată o astfel de structură (cerințe speciale de legalitate). Aceste structuri sunt
reglementate atât de Legea nr. 265/2022:

Art. 53: Firma unei societăți în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia dintre
asociați, cu mențiunea „societate în nume colectiv“, scrisă în întregime.

Art. 54: Firma unei societăți în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puțin unuia
dintre asociații comanditați, cu mențiunea „societate în comandită“, scrisă în întregime.

Art. 57: Firma unei societăți cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care
se poate adăuga numele unuia sau al mai multor asociați, și va fi însoțită de mențiunea scrisă în
întregime „societate cu răspundere limitată“ sau „S.R.L.“.

În cazul societăților în comandită simplă nu se poate face o abreviere și se poate observa și faptul
că aceasta trebuie să conțină numele a cel puțin unuia dintre asociații comanditați cu mențiunea
societate în comandită scrisă în întregime. Mai poate fi observat, pe de-o parte, faptul că nu este
necesar să fie scris societate în comandită simplă pentru că se poate ști că este vorba despre
societatea în comandită simplă pentru că nu este scris în comandită pe acțiuni, iar, pe de altă parte,
mai poate fi observat faptul că spre deosebire de societatea pe acțiuni sau societatea cu răspundere
limitată unde se poate alege o denumire, în cazul societății în comandită simplă este necesar să
cuprindă numele a cel puțin unuia dintre asociații.

Explicația constă în faptul că în societățile în comandită există două tipuri de asociați, asociații
comanditați și asociații comanditari. Diferența dintre asociați este aceea că asociații comanditați
răspund cu patrimoniul personal pentru datoriile societății și tocmai de aceea este și prezent
numele lor în firmă, pentru ca terții cu care intră societatea în contact care ar putea fi debitorul lor
în cazul în care societatea nu își execută obligațiile.

Întrebare:
În cazul societăților în comandită se exclude posibilitatea includerii unei denumiri?

Răspuns:
Legea nu menționează faptul că nu este permis a pune altceva, însă se poate ajunge la această
concluzie dacă se face o comparație cu ceea ce este reglementat în materia societăților cu
răspundere limitată, unde se spune că firma se compune dintr-o denumire proprie la care se poate
adăuga numele unuia sau mai multor asociați. Deci făcând comparația dintre cele două,
concluzia la care s-ar putea ajunge ar fi că este interzisă includerii unei denumiri proprii.

⮞ Art. 55
Dacă numele unei persoane străine de societate figurează, cu consimțământul său, în firma unei
societăți în nume colectiv ori în comandită simplă, aceasta devine răspunzătoare nelimitat și
solidar de toate obligațiile societății. Aceeași regulă este aplicabilă și comanditarului al cărui nume
figurează în firma unei societăți în comandită.

Art. 56: Firma unei societăți pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni constă dintr-o denumire
proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăți, și va fi însoțită de mențiunea scrisă în
întregime „societate pe acțiuni“ sau „S.A.“ ori, după caz, „societate în comandită pe acțiuni“.

Se poate observa faptul că în privința societății în comandită pe acțiuni nu este permisă abrevierea,
chiar dacă în literatura de specialitate ori în discuții se mai folosește abrevierea „S.C.A.” pentru
societate în comandită pe acțiuni, trebuie reținut faptul că din perspectivă legală nu se poate
abrevia forma de organizare.
De ce mai există societățile în comandită?

Răspuns:
Ele au apărut din diverse nevoi, iar rațiunea pentru care există societățile în comandită este legată
de participarea la capitalul social. Pentru ca o persoană să poată participa în calitate de asociat
trebuie să contribuie cu ceva la viitorul patrimoniu al societății. Așa că există varianta în care, cel
puțin la nivel teoretic, o persoană are o idee foarte bună de afaceri, dar nu are posibilitatea de a
participa cu bunuri la capitalul social.

Așadar, cei care au o idee de afaceri și nu au posibilitatea sau nu doresc să folosească fonduri
pentru a contribui la capitalul social ar putea alege varianta acestei societăți unde își pot pune la
dispoziție cunoștințele, munca, deci să contribuie cu altceva și nu bunuri, situație în care vor
deveni asociați comanditați și, alături de alții care vor contribui cu bunuri, vor ajunge să fie
asociați și să poată să obțină rezultatele financiare ale muncii și ideii lor.

• Verificări de disponibilitate
A verifica dacă firma este disponibilă înseamnă a vedea dacă firma poate să fie însușită sau este
susceptibilă de apropiere. Ca regulă, firmele sunt susceptibile de așa ceva (pot fi însușite), dar
există și unele excepții, adică anumite firme nu pot să fie însușite din cauza anumitor
impedimente.

Unul dintre impedimentele ar putea fi acela că firmele sunt deja înregistrate pe numele altui
titular.

De asemenea, mai sunt indisponibilie firmele care fără a fi înregistrate deja pe numele unui titular
sunt rezervate.

• Verificări de distinctivitate
Reglementările din Legea nr. 265/1990 menționează că firma trebuie să aibă caracter distinctiv,
astfel rezultă 2 lucruri:
1. Firma trebuie să aibă vocația de a individualiza
Conform art. 50 alin. (4) din Legea 265/2002, „O firmă are caracter distinctiv atunci când
denumirea nu este generică și se deosebește de alte firme înregistrate anterior în registrul
comerțului.”. Deducem din articol faptul că, dacă este aleasă o denumire generică necesară sau
uzuală, denumirea aceea, deși respectă condiția de legalitate privind alcătuirea firmei și nu este
nici rezervată sau înregistrată pe numele altcuiva, nu poate să fie firmă pentru că nu are caracter
distinct. Un exemplu de o astfel denumire generică, necesară sau uzuală ar fi „Cofetăria” întrucât
este vorba despre un cuvânt care a ajuns să identifice practic obiectul de activitate și astfel nu mai
are caracter distinctiv.

2. Firma aleasă se deosebește de firmele indisponibile la data solicitării

Practic, dacă a fost aleasă o denumire trebuie să fie verificat dacă aceasta este diferită prin
raportare la firmele deja înregistrate, prin raportare la firmele înregistrate de altcineva și prin
raportare la firmele radiate dacă se află în termenul de 2 ani.

În situația în care se constată că lipsește caracterul distinctiv există niște reglementări care
remediază pentru anumite situații particulare ceea ce trebuie făcut, iar aceste situații particulare
vizează problema persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor
familiale, dată fiind structura specifică a firmei acestora (includerea numelui unei persoane).

III – Faza de rezervare

Rezervarea firmei este efectul admiterii cererii solicitantului, cererea este admisă și firma este
rezervată, iar ca urmare a admiterii, firma este înregistrată în catalogul firmelor. Pentru a avea o
dovadă cu privire la aceste aspecte, solicitantul primește o dovadă a rezervării firmei care este
valabilă pentru 3 luni și care se poate prelungi.

După rezervarea firmei trebuie realizate și alte documente (de ex. Contractul de societate), iar apoi
trebuie ca aceasta să fie înregistrată și în registrul comerțului.

2. Înregistrarea propriu-zisă în registrul comerțului

Aceasta este etapa în care persoana solicită ca firma respectivă să fie a acesteia, acest lucru putând
fi făcut odată cu înființarea formei de organizare (PFA/societățile reglementate de Legea nr.
31/1990) sau la un moment ulterior, care se face în cazul în care se modifică firma pe parcursul
desfășurării activității.

Înregistrarea este realizată pe baza rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului de la

sediul entității titulare. Astfel, dacă o persoană se duce să își înființeze o societate în Timișoara,
aceasta va trebui să facă procedura de rezervare a firmei la Oficiul Registrului Comerțului
teritorial, adică la Oficiul Registrului Comerțului Timiș, după (acolo) se va face procedura de
rezervare cu un funcționar administrativ, iar apoi va avea loc (tot acolo) înregistrarea firmei și
înregistrarea societății sau formei de organizare aleasă de către solicitant.
b) Emblema
În privința emblemei folosim aceeași schemă ca și în privința firmei, motiv pentru care avem două
etape principale de urmat:
1. Rezervarea emblemei
În privința rezervării emblemei există mai multe faze:
I - Faza depunerii cererii
Cererea se depune la Oficiul Registrului Comerțului teritorial, anume cel din județul în care este
înregistrată entitatea titulară sau județul unde va fi înregistrată entitatea titulară, în cazul în care
este vorba despre o entitate care încă nu este înregistrată în registrul comerțului. Mai apoi, cererea
se soluționează de personalul împuternicit de la registrul comerțului și se face o verificare cu
caracter teritorial.

!!! În privința firmei, verificarea se face la nivel național, însă în privința emblemei, verificarea
se face la nivel teritorial, acest lucru fiind foarte important din perspectiva analizării unor aspecte
legate de concurență.

II - Faza de verificare

• Verificări de legalitate
În privința legalității, de data aceasta, există o structură generică formată din: cuvinte, reprezentări
grafice sau combinații (cuvinte și reprezentări grafice). Ca și în privința firmei, aceeași este și
regula în privința emblemei. Adică, se pot folosi orice cuvinte, orice reprezentări grafice sau orice
combinații, dar există și unele excepții. În privința structurii:
Emblema poate fi:
– reprezentată prin cuvinte -- când constă într-o denumire;
– reprezentată figurativ - când constă într-o reprezentare grafică;
– complexă - când este alcătuită din combinarea cuvintelor cu elemente figurative.

• Verificări de disponibilitate
Disponibilitatea este posibilitatea unei persoane de a-și însuși emblemă, adică de verificare dacă
emblema este susceptibilă de apropiere, de însușire; totuși, există și excepții, anume sunt
indisponibile:
● Emblemele care sunt înregistrate deja la momentul la care se face verificarea; ca principiu
acestea sunt indisponibile pe termen nelimitat pentru că se presupune că înregistrarea a
 fost făcută pe termen nelimitat;
● Emblemele rezervate;
● Emblemele care sunt radiate

• Verificări de distinctivitate
În cazul acestei verificări trebuie analizate 2 elemente:
- pentru a avea caracter distinctiv, emblema (ca și firma) trebuie să aibă vocația de a individualiza
Se consideră că nu au o astfel de vocație de a individualiza emblemele generice, uzuale sau
necesare.
- pentru a fi distinctivă, emblema trebuie să fie diferită de emblemele indisponibile

Exemplu:
Undeva în Timișoare, A depune la Oficiul Registrului Comerțului o cerere de înregistrare a unei
embleme. Emblema pentru care A solicită înregistrarea este o emblemă care constă într-o casă;
solicitarea acestuia este pentru un anumit domeniu de activitate. La Oficiul Registrului Comerțului
se face verificare și se constată că toate condițiile sunt îndeplinite și astfel înregistrează emblema.
După ceva timp se constată că aceeași emblemă constând într-o casă pe care A a ales-o la
Timișoara, la București era înregistrată în registrul comerțului pentru același domeniu de activitate.

Întrebare:
A existat vreo eroare sau vreo greșeală la momentul la care s-a eliberat certificatul de înregistrare
în registrul comerțului cu privire la emblema de la Timișoara, presupunând că cea de la București
era anterior înregistrată?

Răspuns:
Nu a existat nicio eroare pentru că verificarea se face „pe teritoriul județului unde se află sau se va
afla sediul social al firmei”, prin urmare nu exista un temei pentru a verifica dacă există embleme
similare sau identice în alte unități administrativ teritoriale.

Întrebare:
Dacă la registrul comerțului s-a procedat în mod corespunzător, există totuși o problemă în situația
descrisă?

Răspuns:
Orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru al
comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa
unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea. Așadar, ceea ce interesează pe cel ce dorește să
aleagă o emblemă este dacă este diferită nu numai față de emblemele înregistrate la Oficiul
Registrului Comerțului din județul în care acesta activează, ci trebuie să fie diferită de emblemele
celorlalți participanți pe piața unde își desfășoară acesta activitatea.

Întrebare:
Până la urmă, cine a greșit în exemplu dat?

Răspuns:
Legiuitorul a optat pentru o verificare teritorială cu privire la emblemă, spre deosebire de
verificarea națională pe care a prevăzut-o pentru firmă (de ce a făcut legiuitorul asta? NIMENI NU
ȘTIE). Oricum, în mod cert, dacă este analizat cadrul legislativ, se poate observa că Oficiul
Registrului Comerțului nu are obligația de a face o verificare națională. De aceea nu se poate reține
culpa lui; dacă se va reține culpa cuiva, va fi cea a persoanei care a solicitat înregistrarea emblemei
pentru că ea avea obligația de a cunoaște emblemele celorlalți comercianți de pe piața unde își
desfășoară activitatea.

Trebuie observat faptul că, dacă este vorba despre cine a săvârșit fapta ilicită, atunci este clar că a
săvârșit fapta ilicită comerciantul. Totuși, de aici și până la a se angaja răspunderea mai sunt niște
pași. Așa cum știm cu toții, pentru a angaja răspunderea există condiții.

Așadar, va intra în discuție condiția referitoare la prejudicii; mai exact, faptul că, dacă ar exista
situația în care în două județe să fie înregistrată aceeași emblemă, situația nu ar fi suficientă pentru
a da naștere unei acțiuni în răspundere, întrucât o acțiune în atragerea răspunderii ar interveni dacă
s-ar dovedi și producerea unui prejudiciu. Probabil că legiuitorul s-a gândit că, în măsura în care
s-ar putea dovedi un prejudiciu, s-ar discuta despre niște embleme care să fie cu adevărat
cunoscute pe piața pe care activează noul profesionist (comerciantul care vrea să-și înregistreze
emblema).

!!! La OSIM se pot afla informații despre marcă, dar nu se pot afla informații despre emblemă. Se
poate face totuși o verificare dacă cineva care și-a înregistrat o emblemă și-a înregistrat fix aceeași
reprezentare grafică și ca marcă.

III - Faza de rezervare

În măsura în care au fost parcurse celelalte faze și s-a constatat că totul este în regulă, ultima fază
este faza rezervării emblemei, care se soldează cu înregistrarea în catalogul emblemelor și
eliberarea unui certificat de înregistrare în acest catalog.
2. Înregistrarea propriu-zisă în registrul comerțului
Dacă s-a finalizat etapa rezervării emblemei, se poate trece la etapa înregistrării în registrul
comerțului. Odată cu înregistrarea în registrul comerțului, emblema va deveni o emblemă cu
privire la care persoana care a înregistrat-o are un drept exclusiv de folosință care există pe termen
nelimitat.

Înregistrarea în registrul comerțului poate să fie făcută odată cu forma de organizare, dacă
respectiva dorește să aibă emblemă încă de la început, sau la un moment ulterior, ocazie cu care se
va parcurge procedura de înregistrare de mențiune.

!!! Rațiunea legiuitorului de a interzice folosirea în firme a unor denumiri generice a fost tocmai
pentru a nu se ajunge la interzicerea folosirea lor de către toți cei care sunt implicați într-un anumit
domeniu. Spre exemplu, cuvântul cofetărie intră în categoria denumirilor generice și nu ar trebui
regăsit ca atare în firmă sau în emblemă. Așadar, nu ar putea fi înregistrat ca emblemă cofetărie
sau ca firmă „Cofetăria S.A.” pentru că, dacă respectiva persoană ar avea această înregistrare,
atunci alții nu ar mai putea exploata în niciun fel cuvântul cofetărie, punându-l, spre exemplu, pe
un panou publicitar.

c) Vadul comercial
Vadul comercial este un element care este menționat în art. 3, alin. (1), lit. r) din Legea 265/2022 la
elemente bunuri necorporale ale fondului de comerț. Legiuitorul însă nu a definit acest concept al
vadului comercial. Doar la nivel doctrinar a fost analizată această noțiune, ideea de la nivel
doctrinar este aceea că vadul comercial reprezintă capacitatea fondului de comerț de a atrage
clienți. Această capacitate poate oferi, de cele mai multe ori, poziționarea geografică; de aici și
tendința de a se confunda vadul comercial cu locația/locul unde își desfășoară activitatea
comerciantul.

Trebuie acordată atenție totuși pentru că cele două noțiuni nu trebuie confundate, anume vadul
comercial nu trebuie să fie confundat cu locurile în care se desfășoară activitatea, ci trebuie să fie
pus în relație cu capacitatea de a atrage clienți. Această capacitate poate să fie dată de locul unde
se desfășoară activitatea, dar poate să fie dată și de alte aspecte, precum modul de adresare al
salariaților, calitatea produselor etc.

Tot în acest fel, vadul comercial a fost pus în legătură cu un concept contabil numit „fond
comercial”. Fondul comercial este un concept care ține evidența unui spor de valoare pe care îl are
fondul de comerț peste valoarea însumată a elementelor componente. Spre exemplu, într-un fond
de comerț A folosește următoarele bunuri: terenuri în valoare de 100 de lei, utilaje în valoare de
50 de lei și materii prime care valorează 100 de lei. În total, fondul de comerț ar valora 250 de lei.
În măsura în care A ar dori să vândă acest fond de comerț, acesta s-ar putea găsi în mai multe
situații în care să găsească:
- comercianți care să plătească 200 de lei;
- comercianți care să plătească 250 de lei;
- comercianți care să plătească 300 de lei.

Comercianții care vor să plătească chiar 250 de lei nu văd în fondul de comerț respectiv mai mult
decât o adunătură de bunuri (utilaje, materii prime și terenuri).
Comercianții care vor să plătească 300 de lei pentru fondul de comerț văd mai mult în acest fond
de comerț decât o adunătură de bunuri, adică vede și posibilitatea ca această sumă de bunuri, odată
ce funcționează împreună, poate aduce pe viitor un spor de valoare; aici se face legătura cu ideea
că prin îmbinarea bunurilor (la care se face referire) apar clienți care pot să aducă un venit
suplimentar, un spor de valoare peste suma elementelor componente.
Comercianții care vor să plătească 200 de lei înseamnă că nu pun niciun preț pe ceea ce este acolo
și văd că lucrurile vor sta din ce în ce mai rău în ceea ce privește îmbinarea și activitatea
respectivă.

„O mașină valorează mai mult decât componentele sale” – cam aceasta este și comparația cea mai
pertinentă pentru ceea ce analizăm.

Atunci când A reușește să vândă fondul de comerț cu mai mult decât valorează elementele sale
componente, acea diferență între suma elementelor componente și suma cu care A vinde fondul de
comerț se numește fond comercial. Acesta poate să fie fond comercial pozitiv sau fond comercial
negativ; atunci când este vorba despre fond comercial pozitiv, acesta se apropie foarte mult de
noțiunea de vad comercial pentru că practic de aici vine și ideea că valorează mai mult decât suma
elementelor componente.

Așadar, fondul comercial își găsește expresie în limbajul de drept comercial în vadul comercial.

d) Marca
Conform art. 2 din Legea nr. 84/1998, marca reprezintă un semn susceptibil de reprezentare
grafică: (exemple) cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative,
forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului, culori, combinații de
culori, holograme, semnale sonore, precum și orice combinație ale acestora cu condiția ca semnele
respective să permită să se distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altei
întreprinderi. Ceea ce interesează în privința mărcii este faptul că aceasta are ca scop (rolul)
identificare și individualizarea produselor sau serviciilor unei întreprinderi.
De asemenea, la fel cum a putut fi observat la firmă și emblemă, pentru a-și realiza acest scop și
cu privire la marfă există pentru titular un drept exclusiv de folosință pe care, de data aceasta, îl
dobândește prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

După regulile generale, înregistrarea la registrul comerțului va asigura, să zicem, opozabilitate față
de terți. Oricum, opozabilitatea este dobândită prin înregistrarea la OSIM pentru că odată cu
efectul constitutiv se realizează și opozabilitatea față de terți. Mai curând, dacă se face referire la
marcă, Oficiul Registrului Comerțului are ca scop un scop informativ, atunci când înregistrează
marca.

!!! 1. FIRMA are ca scop să individualizeze comerciantul.

2. EMBLEMA are ca scop să individualizeze comerțul pe care îl desfășoară un comerciant
(obiectul/obiectele de activitate).
3. MARCA are ca scop să individualizeze produsele sau serviciile comerciantului.

Secțiunea 5. Relația dintre fondul de comerț și patrimoniul de afectațiune (afacerii)

Fondul de comerț este un ansamblu de bunuri, iar pentru că este un ansamblu de bunuri înseamnă
că este o parte a activului patrimonial din patrimoniul de afectațiune (dacă are) sau din patrimoniul
afacerii (dacă este privit din punct de vedere fiscal).

Secțiunea 6. Actele juridice asupra fondului de comerț și asupra elementelor sale

componente

La drept civil s-a învățat că natura juridică a fondului de comerț este aceea de universalitate de fapt
și invitațiile juridice ale acestei calificări sunt în ceea ce privește înstrăinarea; acesta poate să fie
înstrăinat în totalitate ca un element de sine stătător sau pot fi înstrăinate elementele sale
componente.

În privința înstrăinării fondului de comerț în ansamblul său trebuie reamintit art. 103, alin. (1), lit
c) din Legea 265/2022 potrivit căruia dacă constituie obiect al unor acte juridice precum donaţia,
vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară, actul juridic trebuie înregistrat în registrul
comerțului. Apoi, au fost văzute unele elemente componente ce pot fi înstrăinate separat; practic,
este vorba despre toate elementele componente, mai puțin firma. Există și un text din care rezultă
că firma nu poate fi înstrăinată separat de fondul de comerț, ea trebuie să urmeze acestuia; este
vorba despre art. 48, alin. (3) din Legea 265/2022.

În măsura în care celelalte elemente sunt înstrăinate, trebuie avută grijă că, dacă despre un anumit
element a fost făcută o înregistrare în registrul comerțului, în măsura în care este înstrăinat acel
element sau el face obiectul unui alt act juridic translativ de proprietate trebuie parcursă o
procedură de înregistrare în registrul comerțului care să vizeze schimbarea titularului (elementului
în cauză).
 Curs 5

REGIMUL JURIDIC AL CONTRACTULUI DE SOCIETATE

Secțiunea 1. Noțiuni generale

Așa cum s-a putut observa, formele de organizare presupun de obicei structuri asociative, așa că se
va începe studiul contractului pe baza căruia se constituie aceste forme de organizare. Contractul
poartă denumirea de contract de societate și poate fi găsit la baza formelor de organizare cu
caracter asociativ.

Pentru teoria generală a acestui contract, orientarea se face către Codul civil, unde se va găsi o
reglementare destul de cuprinzătoare a regimului său juridic. Mai întâi, ca la orice contract, după
descoperirea definiției legale se vor analiza celelalte elemente.

Secțiunea 2. Definiția contractului

Conform art. 1881 alin. 1 din Codul civil, „Prin contractul de societate două sau mai multe
persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la
aceasta prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștințe specifice sau prestații, cu scopul de a împărți
beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta”.

Secțiunea 3. Încheierea contractului

La momentul încheierii contractului trebuie să fie îndeplinite condițiile de validitate de fond și de

formă și, de asemenea, trebuie să fie respectate condițiile ținând de opozabilitatea față de terți.

• Condițiile de validitate de formă

Aici, discuția se va opri asupra acelor condiții care beneficiază de o reglementare specială în art.
1881 și următoarele din Codul civil. Primul aspect observat este legat de capacitatea de folosință.

În privința capacității de folosință o să fie constatat faptul că au această capacitate toate persoanele
sau orice persoană fizică sau juridică ar putea să încheie un contract de societate; aceasta este
regula și, de altfel, este regula generală în materie de capacitate de a contracta, însă în acest caz se
regăsește și cu caracter special. Se deduce capacitatea de folosință generală din art. 1882 alin. 1.
Din cele două articole se mai observă faptul că persoanele care încheie contractul de societate
poartă o denumire generică, respectiv denumirea de „asociat”. Important de observat este și că
primii asociați ai unei societăți poartă denumirea de „fondatori”. Aceștia sunt termenii generici
care sunt oferiți și întrebuințați în privința persoanelor care încheie un contract de societate.
Temeiul de drept al termenului de „fondator” poate fi regăsit în art. 1886 din Codul civil.

• Condițiile de validitate de fond

În privința condițiilor de validitate de fond se abordează obiectul contractului, iar în cadrul
obiectului contractului trebuie acordată o atenție ceva mai mare pentru că obiectul contractului de
societate este ușor atipic prin raportare la alte contracte.

Din definiția citită la art. 1881 poate fi observat faptul că acordul de voință al părților trebuie să
fie dat cu privire la două aspecte principale: mai întâi, (i) trebuie să rezulte că din acest acord de
voință, părțile își exprimă intenția de a colabora pentru desfășurarea unei activități economice iar,
pe de altă parte, (ii) trebuie să existe și intenția de a contribui cu ceva - acest ceva, potrivit textului
de lege al art. 1881, ar putea fi bani, bunuri sau cunoștințe specifice ori prestații; acestea ar fi cele
trei variante de contribuții pe care le-ar putea aduce asociații, cei care doresc să încheie contractul
de societate.

De asemenea, poate fi observată ca o condiție de validitate special reglementată faptul că în

privința cauzei contractului aceasta este reprezentată de participarea la rezultatele activității
desfășurate, rezultatele putând fi atât beneficiile, cât și pierderile pe care le poate genera
desfășurarea activității economice. În consecință acestea sunt elementele care sunt reglementate cu
caracter special în Codul civil ca elemente reprezentând condiții de validitate. În privința cauzei
contractului pot fi notate art. 1881 și art. 1902 din Codul civil.

• Condițiile de validitate de formă

Regula este că nu există astfel de condiții, însă, prin excepție, este cerută forma autentică ad
validitatem dacă este vorba despre bunuri imobile sau alte drepturi reale imobiliare printre
aporturi. Această excepție rezultă din art. 1883 alin. 2 din Codul civil.

• Condițiile referitoare la proba contractului

Este spus clar în art. 1884 din Codul civil faptul că contractul de societate se încheie în formă
scrisă dacă nu se prevede altfel în lege, așa cum s-a prevăzut la 1883 alin. 2; dacă nu se prevede
altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului.
• Condițiile de opozabilitate față de terți
Nu există o reglementare cu caracter general referitoare la opozabilitatea față de terți. Există la art.
1883 cerințe referitoare la opozabilitatea drepturilor asupra bunurilor cu care s-a contribuit la
capitalul social, dar nu există reglementări generale referitoare la opozabilitatea contractului de
societate.

Secțiunea 4. Obiectul contractului

În privința obiectului contractului a putut fi observat că există 2 ramuri, 2 variante de manifestare

care trebuie să existe simultan:
- intenția de a colabora pentru desfășurarea unei activități economice
Activitatea economică aleasă va fi obiectul de activitate al societății care se înființează. Pentru că
se poate observa faptul că se vorbește, pe de-o parte, despre obiectul contractului de societate, iar
pe de altă parte, de obiectul de activitate al societății înființate, este important de menționat că
acestea nu trebuie confundate.

!!! Obiectul contractului de societate este reprezentat de intenția de a colabora și de a contribui, pe

când obiectul de activitate al societății este reprezentat de activitatea sau activitățile economice
alese.

În privința precizării activității economice în contract se poate observa că la art. 1882 alin. 2 se
menționează că orice societate trebuie să aibă un obiect determinat și licit în acord cu ordinea
publică și bunele moravuri. Deci, obiectul de activitate trebuie să fie determinat, licit și în acord
cu ordinea publică și bunele moravuri.

- intenția de a contribui cu bani, bunuri sau cunoștințe specifice ori prestații

Intenția de a contribui are o anumită denumire; dacă este citită doctrina se poate observa că trebuie
făcută o diferență între intenția de a contribui și executarea obligației de a contribui. Astfel,
intenția de a contribui reprezintă asumarea obligației de a contribui și poartă denumirea de
subscriere. Atunci când asociații își asumă obligația de a contribui cu ceva, ei își exprimă intenția
de a contribui cu ceva, adică subscriu (la capitalul social). Aceasta este condiția care configurează
obiectul contractului, iar pentru a fi considerat obiectul contractului de o manieră valabilă, asociații
trebuie să își asume obligația, să subscrie. Evident că obligația trebuie și ea executată, iar
executarea obligației de a contribui poartă denumirea de vărsare. Aceasta ține însă, nu de
încheierea valabilă a contractului, ci de executarea contractului - vărsarea contribuțiilor, adică
realizarea obligațiilor pe care și le-au asumat părțile.
Secțiunea 5. Contribuții

Contribuțiile se împart în 2 categorii:

(i) contribuțiile în bani și bunuri; acestea sunt denumite aporturi;
(ii) contribuțiile cunoștințe specifice sau prestații; acestea sunt denumite contribuții cu titlu de
aport.

!!! Totuși, nu trebuie închipuit faptul că legiuitorul a fost atât de riguros cu terminologia, pentru că
acesta nu a fost. Se poate găsi uneori în reglementare folosit termenul de „aport” și în legătură cu
contribuțiile constând în cunoștințe sau prestații; importat este să fie cunoscută diferența dintre
cele două.

1. Contribuțiile în bani
Asumarea obligației de a contribui cu sume de bani presupune asumarea obligației de a avea o
sumă de bani.

2. Contribuțiile în bunuri
În acest caz trebuie făcută o distincție pentru că o persoană se poate afla în prezența obligației de a
contribui cu bunuri corporale sau asumarea obligației de a contribui cu bunuri necorporale.

Obligația de a contribui cu bunuri corporale înseamnă asumarea obligația de a transmite sau de a

constitui un drept asupra unui bun corporal și de a remite acel bun corporal. Atenție, ceea ce face
să fie spus că obligația este de a contribui cu bunuri corporale este faptul că, drepturile care sunt
transmise sau care sunt constituite, sunt transmite/constituite în legătură cu un bun corporal.

Obligația de a contribui cu bunuri necorporale presupune asumarea obligației de a transmite un

drept de creanță având ca obiect o sumă de bani.

!!! Dacă o persoană este obligată să transmită un drept de creanță având ca obiect o sumă de bani,
atunci contribuția contribuția persoanei constă în o contribuție în bunuri necorporale. Dacă o
persoană va transmite sau va constitui un drept de creanță care are ca obiect un bun corporal, spre
exemplu, un drept de folosință asupra unui bun, atunci contribuția persoanei este o contribuție în
bunuri corporale.

Asociatul care transmite sau constituie aceste drepturi are o libertate de alegere; adică în momentul
în care acesta decide să facă parte dintr-o societate se va gândi ce dorește să facă cu bunul în
legătură cu care va constitui sau transmite un drept de creanță – dorește să îl păstreze în
proprietatea sa sau dorește să îl transmită către societate sau către ceilalți asociați (devenind
co-titular alături de ceilalți asociați).
Practic, nu există constrângeri legislative - există regula libertății de voință a asociatului - însă
există o reglementare în privința situației în care nu se precizează expres care este regimul
dreptului constituit sau transmis și art. 1883 alin. 1 din Codul civil menționează că „În cazul unei
societăți cu personalitate juridică, aporturile intră în patrimoniul societății, iar în cazul unei
societăți fără personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaților, afară de cazul în
care au convenit, în mod expres, că vor trece în folosința lor comună”. Așadar, în absența unor
convenții exprese în contractul de societate, regula este că se transmite dreptul de proprietate, iar
cu privire la aceste drepturi transmise sau constituite asociații devin co-titulari. Situația este
aceeași și în cazul bunurilor necorporale când se vorbește despre drepturile de creanță având ca
obiect o sumă de bani, asociații devin co-titulari cu privire la acestea.

Asumarea obligației de a contribui prestații sau cu cunoștințe specifice înseamnă asumarea

obligației de a desfășura anumite activități concrete menționate în contractul de societate și/sau de
a pune la dispoziția societății anumite informații necesare pentru realizarea obiectului de activitate.
Astfel de informații referitoare la ce înseamnă contribuțiile în prestații în art. 1889 din Codul civil.

⮞ Art. 1899 din Codul civil

(1) Aportul în prestații sau cunoștințe specifice este datorat în mod continuu, atât timp cât
asociatul care s-a obligat la acesta este membru al societății, iar asociatul este ținut față de
societate pentru toate câștigurile realizate din activitățile care fac obiectul aportului.
(2) Aporturile în prestații sau cunoștințe specifice se efectuează prin desfășurarea de către
asociatul care s-a obligat a unor activități concrete și prin punerea la dispoziția societății a unor
informații, pentru realizarea obiectului acesteia, în modalitățile și condițiile stabilite prin
contractul de societate.
(3) Transferul drepturilor asupra bunurilor aportate este supus formelor de publicitate prevăzute
de lege. Dacă înscrierea dreptului în registrele de publicitate a fost făcută înainte de data
înmatriculării societății, transferul drepturilor este, în toate cazurile, afectat de condiția
dobândirii personalității juridice.

Totalitatea aporturilor constituie capitalul unei societăți – atenție, totalitatea aporturilor, nu a

contribuțiilor. Această delimitare este realizată tocmai pentru a se observa că ultima categorie de
contribuții, acelea care se referă la cunoștințele specifice sau la prestații (deși sunt evaluate din
punct de vedere economic), nu intră în capitalul unei societăți.

În capitalul unei societăți intră contravaloarea aporturilor propriu-zise, adică totalitatea

banilor și bunurilor cu care asociații au contribuit. În privința banilor este clar care este valoarea
acestora, iar în privința contribuției în bunuri (corporale/incorporale) se va face o evaluare a
acestora și ele sunt exprimate valoric – astfel, dacă sunt însumate se va afla expresia capitalului
unei societăți.
Secțiunea 6. Relația Capital Subscris – Capital Vărsat

Aceste două concepte, cel de capital subscris și cel de capital vărsat, au legătură cu asumarea
obligației de a contribui și executarea obligației de a contribui. Prin asumarea obligației de a
contribui se realizează subscrierea, iar prin executarea obligației de a contribui se realizează
vărsarea. Așa și în cazul capitalurilor:
- dacă sunt adunate aporturile așa cum apar ele la categoria obligații asumate, totalitatea aporturilor
la care se referă obligațiile asumate formează capitalul social subscris.
- dacă sunt adunate câte aporturi au fost executate se va obține capitalul social vărsat.

1. Capital social subscris = totalitatea subscrierilor

2. Capital social vărsat = totalitatea vărsămintelor

La momentul înființării societăților o persoană se poate găsi în diverse situații:

- atunci când există reglementări care impun un capital mai mic, de-obicei capitalul este integral
vărsat, existând o egalitate între capitalul social subscris și capitalul social vărsat. - atunci când
sumele care trebuie aduse sau valorile care trebuie aduse pentru a se constitui capitalul social,
adică varianta în care capitalul social subscris este cel prevăzut de lege, dar capitalul social vărsat
este mai mic, fiind executată doar o parte dintre obligațiile asumate.

!!! Societățile fără personalitate juridică nu au patrimoniu propriu și atunci, nu se poate vorbi
despre societate fără personalitate juridică în calitate de titular al drepturilor și apoi al obligațiilor,
de aceea se spune că devin co-titulari asociații.

Secțiunea 7. Relația între Capital Social și părțile de interes

Atunci când o persoană ia decizia să constituiască o societate fiecare dintre asociați trebuie să
contribuie cu ceva - bani, bunuri, cunoștințe specifice sau prestații, urmând ca toate acestea să se
evalueze, iar în privința aporturilor, aceste se adună și se formează capitalul social. Fiecare asociat
care a contribuit cu ceva trebuie să fie primească și ceva din partea „societății”. Altfel spus, dacă
este consultat Codul civil, va putea fi observat faptul că fiecare dintre asociați pentru contribuția
constând în aporturi va primi părți de interes.

La momentul la care se încheie contractul de societate, asociații vor stabili care este valoarea unei
părți de interes. După stabilirea valorii acesteia, capitalul social subscris va ajunge să aibă drept
corespondent un număr de părți de interes. Adică, spre exemplu, A, B, C și D sunt 4 asociați și
fiecare dintre ei a contribuit cu 25 de lei – pentru unii dintre ei înseamnă bani, iar pentru alții
înseamnă bunuri evaluate la 25 de lei. În total, aceștia au subscris un capital social în valoare de
100 de lei. Dacă în actul constitutiv, cei 4 au precizat că valoarea unei părți de interes este de 1
leu, înseamnă că pentru capitalul social de 100 de lei se vor emite 100 de părți de interes.

Aceste părți de interes vor fi distribuite asociaților care au contribuit cu aporturi. În exemplu dat,
pentru că fiecare asociat a contribuit cu 25 de lei și pentru că fiecare parte de interes este
reprezentată de 1 leu, fiecare va primi 25 de părți de interes.

!!! Important de reținut este că pentru societățile din Legea nr. 31/1990 vor fi și valori impuse de
lege ca valori minime.

Secțiunea 8. Asociații care au contribuții constând în cunoștințe specifice sau prestații

Asociații care au contribuții constând în cunoștințe specifice sau prestații nu au fost luați în calcul
nici la capitalul social și nici la distribuirea părților de interes pentru că ei nu vor primi părți de
interes echivalent al contravalorii prestațiilor sau cunoștințelor specifice. De aici mai rezultă o
consecință și anume să nu fie confundați asociații cu titularii părților de interes, întrucât titularii
părților de interes sunt o parte dintre asociați, respectiv aceia care contribuind cu aporturi au primit
una sau mai multe părți de interes.
Contravaloarea prestației acestora interesează pentru că în măsura în care se discută despre
rezultatele activității, fie că sunt ele rezultate pozitive (profit) sau rezultate negative (pierderi), ca
regulă, și acești asociați care au contribuții în muncă sau prestații vor participa la rezultatele
activității.
 Exemplu:
A, B, C și D sunt asociați și fiecare își asumă obligația de a contribui cu 25 de lei (3 dintre
aceștia contribuie cu 25 de lei bani sau bunuri, iar celălalt contribuie cu 25 de lei contravaloarea
prestațiilor).

Întrebare:
În măsura în care fiecare dintre asociați a vărsat jumătate din contribuții, la momentul la care s-a
încheiat contractul care este contravaloarea capitalului social vărsat?

Răspuns:
Capitalul social subscris este în valoarea de 75 de lei. Iar dacă acești varsă jumătate, capitalul
social vărsat va fi în valoare de 37,5 lei.

Întrebare:
Dacă o parte de interes are valoarea de 1 leu, câte părți primesc asociații?

Răspuns:
Părțile de interes nu se raportează la capitalul vărsat, ci se raportează la capitalul subscris. Faptul
că nu a fost vărsat, nu are drept consecință neprimirea de părți de interes. Alta va fi consecința
sa, adică sunt suspendarea drepturilor aferente părților de interes neachitate. Așadar, fiecare
asociat va primi 25 părți de interes.

!!! Părțile de interes au natura juridică a unor bunuri și pot să fie transmise către o altă persoană.
Dacă se transmit către alți asociați nu sunt necesare proceduri speciale, însă dacă se transmit către
persoane terțe de asociați, atunci va trebui acordul tuturor asociaților în sensul înstrăinării. În
măsura în care va exista înstrăinarea fără acest acord, se pot răscumpăra părțile de interes de către
asociați.

Secțiunea 8. Condițiile referitoare la cauza contractului de societate

Prin cauză se înțelege participarea la rezultatele activității. Acest lucru înseamnă împărțirea
beneficiilor sau folosirea împreună a unei economii ce ar rezulta. Pe de altă parte, în afară de a
împărții beneficiile, înseamnă participarea la pierderi.
Reguli (care configurează modalitatea în care se împart beneficiile și se participă la pierderi):
1. Orice asociat trebuie să participe atât la beneficii, cât și la pierderi.
Există o excepție referitoare la asociații care au contribuții constând în prestații sau cunoștințe
specifice. Aceste persoane pot să fie scutite, dar în măsura contribuției despre care este vorba, de
participarea la pierderi. Pentru aceasta trebuie să existe o clauză expres precizată în contractul de
societate.
De altfel, regula care rezultă din art. 1881 și 1902 din Codul civil este participarea atât la profit,
cât și la pierderi.

2. Participarea la profit și pierderi este proporțională cu aportul la capitalul social.

Altfel spus, dacă o persoană a contribuit cu 10% din capitalul social, aceasta va suporta 10% din
pierderi sau se va bucura de 10% din câștiguri.

3. În măsura în care se întâmplă să nu existe o evaluare a contribuției asociaților constând în

prestații și cunoștințe specifice, aceștia vor fi considerați a avea o contribuție egală cu cel mai mic
dintre aporturile făcute de către ceilalți asociați.

Se poate întâmpla ca evaluarea să nu aibă loc încă de la început pentru că aceste cunoștințe sau
prestații, nefăcând parte din capitalul social, nu implică neapărat o evaluare. Este bine ca ele să fie
evaluate, dar dacă nu sunt art. 1902 din Codul civil precizează în teza 2 a alin. 2 că „Partea la
profituri şi pierderi a asociatului al cărui raport constă în prestaţii sau cunoştinţe specifice este
egală cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic, dacă nu s-a convenit altfel”.

4. Participarea egală - atât la beneficii, cât și la pierderi.

Este o regulă ce rezultă din cea anterioară. Dacă se participă proporțional cu aportul, în mod firesc,
se ajunge la o participare egală atât la beneficii, cât și la pierderi.

Totuși, dacă este analizat art. 1902 din Codul civil se poate observa faptul că asociaților li se
permite să participe diferit la beneficii și pierderi, adică se poate deroga de la regula
proporționalității (proporționalitatea aportului) și de la regula egalității (egalitatea participării).

Atunci când este menționat faptul că un asociat participă în cote diferite la beneficii și pierderi
trebuie acordată atenție pentru că este stabilit conform legii că participarea diferită trebuie să fie
cu o diferență rezonabilă. Adică, nu ar trebui să se ajungă la o participare, spre exemplu, de 90%
la profit și de 10% la pierderi pentru unul dintre asociați. În măsura în care se ajunge la o situație
de genul acesta în care diferențele nu sunt rezonabile, clauza respectivă va fi denumită clauză
leonină și va fi sancționată fiind considerată ca nescrisă, va fi înlocuită cu reglementările legale,
anume regula proporționalității cu aportul și egalitatea participării.

Secțiunea 9. Efectele contractului de societate

Efectele contractului de societate trebuie încadrate în 3 categorii:

I. Constituirea unei forme de organizare
Atunci când se încheie contractul de societate, practic, asociații înființează o formă de organizare
care se denumește societate simplă.

II. Drepturile și obligațiile asociațiilor caracterizând relațiile lor reciproce

Principalele drepturi și obligații care derivă din contractul de societate în relațiile dintre asociați:
a) Obligații:
1. Obligația de a vărsa aporturile la care s-au obligat asociații
Vărsarea aporturilor în bani înseamnă plata lor efectivă și există și un text din Codul civil referitor
la acest aspect, respectiv art. 1898 care reglementează și ce se întâmplă în caz de neexecutare a
obligației, respectiv asociatul va fi obligat să plătească suma la care s-a obligat, la aceasta
adăugându-se dobânda legală și chiar, în anumite situații, obligația de a acoperi și alte daune care
s-ar putea produce.
În privința bunurilor corporale se reține faptul că executarea obligației înseamnă transferul sau
constituirea dreptului, prin respectarea formalităților necesare în acest sens pentru publicitate, și
predarea efectivă a bunurilor.

Potrivit art. 1896 din Codul civil, în caz de neexecutare pentru răspundere se aplică regulile
învățate de la contractul de vânzare sau de la contractul de locațiune. Pentru a-ți da seama care
dintre reguli sunt aplicabile, trebuie văzut, în ceea ce privește aceste aporturi, dacă este vorba
despre constituirea unui drept de folosință și atunci asupra bunurilor se vor aplica regulile de la
locațiune sau dacă este vorba despre transmiterea dreptului de proprietate sau constituirea unui alt
drept (al unui dezmembrământ) se vor aplica regulile de la vânzare.

În privința bunurilor necorporale, art. 1897 din Codul civil arată faptul că executarea acestei
obligații constă în plata făcută de către debitorul cedat. În caz de neexecutare, art. 1897 spune că
răspunderea va fi chiar a asociatului care a adus aportul și care va fi obligat să plătească suma de
bani și dobânda legală aferentă acestuia; în măsura în care se dovedește faptul că ar rezulta și alte
daune din neefectuarea plății de către debitorul cedat, atunci asociatul care a contribuit cu aportul
din creanțe va acoperi și aceste daune.

În privința aporturilor în prestații și cunoștințe specifice, vărsarea constă în executarea în mod

exclusiv pentru societate a activităților la care s-a obligat asociatul sau punerea la dispoziție în
favoarea societății a informațiilor ce reprezintă aport. Există și o sancțiune reglementată pentru
neexecutarea acestei obligații, aceasta este reglementată la art. 1899 din Codul civil. Conform
acestui articol, în caz de neexecutare se poate ajunge la excluderea asociatului și la obligarea
acestuia la plata de daune interese.
2. Obligația de neconcurență
Din art. 1903 din Codul civil rezultă faptul că această obligație constă într-o serie de interdicții.
Mai întâi, asociații au obligația de a nu executa pe cont propriu sau pe contul unui terț a unor
activități corespunzătoare obiectului de activitate al societății. Apoi, tot în contextul obligației de
neconcurență, mai există o interdicție pentru asociați, anume că aceștia au obligația de a nu executa
pe cont propriu sau pe contul unui terț operațiuni păgubitoare pentru societate. Și, în final, ultima
obligație ce configurează obligația de neconcurență este reprezentată de obligația de a nu lua parte
pe cont propriu sau pe contul unui terț la activități care ar conduce la privarea societății de
bunurile, prestațiile sau cunoștințele specifice la care asociații s-au obligat.

Există și o sancțiune reglementată pentru încălcarea acestei obligații care se regăsește tot în art.
1903 din Codul civil și care constă în plata către societate a beneficiilor pe care asociatul le-a
obținut ca urmare a încălcării obligației de neconcurență, iar, în măsura în care se pot dovedi și
alte daune, vor fi acoperite și acestea.

3. Obligația de a folosi bunurile și fondurile sociale în interesul societății

Aceasta este reglementată în art. 1904 din Codul civil și poate fi observat faptul că regula o
reprezintă faptul că bunurile și conturile sociale sunt folosite exclusiv în interesul societății. Textul
permite și o excepție care trebuie însă configurată prin contractul de societate.

Astfel, pe baza unei stipulații exprese în contractul de societate este permisă și folosirea bunurilor
și fondurilor în interesul particular al asociaților.

4. Obligația de rambursare a cheltuielilor făcute în interesul societății

Art. 1907 din Codul civil este cel care interesează de data aceasta, iar ceea ce poate fi observat
din textul acestuia este că, în măsura în care un asociat a făcut cheltuieli pentru societate, acestea
trebuie să îi fie rambursate efectiv. La alin. 2 se poate observa că nu sunt permise compensații în
legătură cu aceste cheltuieli.

5. Obligația de a indemniza un asociat pentru pierderile suferite atunci când acționează cu bună
credință în interesul societății (art. 1907)
Se reține în privința aceste obligații, ca și în privința celei de rambursare a cheltuielilor, faptul că
indemnizarea trebuie să fie făcută efectiv.

b) Drepturi:
1. Dreptul de a participa la beneficii cu corelativul său obligația de a participa la pierderi
În cazul acestuia se vor prelua lucrurile discutate la cauza contractului de societate. .
2.Dreptul la informare
În privința dreptului la informare se pot afla date din alin. 2 și 3 ale art. 1918 din Codul civil.

Dreptul de informare oferă posibilitatea de a consulta documentele societății și de a se comunica

asociaților raportul anual cu privire la mersul societății. În legătură cu acest act, asociații pot
solicita dezbaterea lor.

3. Dreptul de a participa la luarea deciziilor privind societatea

4. Dreptul de a administra societatea
5. Dreptul de a reprezenta societatea

III. Drepturile și obligațiile asociațiilor în relațiile cu terții

Pornind de la art. 1920 din Codul civil, creditorii societății și creditorii personali ai asociaților vor
avea următorul regim:
a) Creditorii societății
Aceștia pot urmări bunurile comune ale asociaților și în completare bunurile proprii. În cazul
bunurilor proprii trebuie reținut că la art. 1920 este menționat faptul că urmărirea se va face
proporțional cu cota de participare la capitalul social (patrimoniul societății).

b) Creditorii personali
În privința acestor creditori este important de menționat faptul că aceștia pot urmări bunurile
proprii ale asociaților, iar, dacă aceste sunt insuficiente, art. 1920 prevede 2 modalități de a
acționa, respectiv (i) aceștia pot cere înapoierea în patrimoniul personal a bunurilor date în
folosința societății și (ii) identificarea și atribuirea către asociatul debitor a părții care i se cuvine
acestuia din bunurile comune ale asociaților.
 Anul III, semestrul I 18.11.2020 Drept comercial. Întreprinderea (prof. A.S. Stănescu)
Curs 6

FORMELE DE ORGANIZARE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ

(PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială)

Secțiunea 1. Alegerea formei de organizare

Primul pas pe care trebuie să-l facă o persoană pentru alegerea unei forme de organizare este să
verifice dacă activitatea pe care o dorește să o desfășoare este compatibilă cu forma de organizare
respectivă deoarece, uneori, există restricții în privința formelor de organizare în raport cu
activitatea dorită.

După aceasta, trebuie verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru respectiva
organizare; adică, dacă persoana, în funcție de trăsăturile sale particulare, poate sau nu să ajungă
la forma de organizare dorită.

Într-un final, aceasta va selecta forma de organizare, observând faptul că fiecare este liber să-și
aleagă forma de organizare în funcție de interesele pe care le are. Aceste interese rezultă din modul
în care este configurată forma de organizare. Astfel, dacă se dorește o formă de organizare mai
simplă, orientarea se va face către o formă individuală de organizare, iar dacă se dorește o formă
de organizare mai complexă, orientarea se va face către o formă asociativă.

a) Compatibilitatea dintre formele de organizare și activitățile economice alese

În O.U.G. nr. 44/2008 poate fi observat faptul că aceasta lucrează cu o regulă și cu niște excepții.
Mai precis, ca regulă, orice activitate economică se poate desfășura în formele de organizare
prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008. La o privire mai atentă poate fi observat faptul că prin chiar
textul Ordonanței se instituie o excepție, iar acea excepție este reglementată încă de la început
spunând că prezenta ordonanță reglementează accesul la activitățile de economia națională așa
cum sunt reglementate în codul CAEN, iar apoi, la alin. 2 al art. 1, prezenta ordonanță de urgență
nu se aplică profesiilor liberale, precum și acelor activități economice a căror desfășurare este
organizată și reglementată prin legi speciale. Deci practic, o persoană poate desfășura orice, mai
puțin profesii liberale, mai puțin excepțiile din legile speciale.

b) Problematica existenței unor activități pentru care există reglementări cerând anumite forme
de organizare
Activitățile bancare, de asigurare și reasigurare, de transport pe căile ferate, de pază sunt câteva
exemple de activități pe care dacă o persoană ar dori să le desfășoare nu s-ar putea orienta către
formele de organizare din O.U.G. nr. 44/2008. Ordonanța nu le prevede explicit, însă este
menționat că nu se pot desfășura pe baza formelor sale de organizare activitățile pentru care legea
specială cere o altă formă de organizare.

Aceeași verificare va fi făcută și în privința societății simple, mai exact, trebuie văzut dacă în
legătură cu aceasta există sau nu vreo problemă. Dacă este consultat Codul civil se va constata că
în acesta nu se găsește nicio referire cu privire la problema care trebuie analizată. Adică, dacă
O.U.G. nr. 44/2008 a menționat că regula este că se poate desfășura orice activitate economică,
dar că trebuie acordată atenție întrucât există excepții, menționând profesiile liberale explicit, în
Codul civil nu se găsește nimic cu privire la problema analizată. Totuși, de aici nu poate fi trasă
concluzia că prin Codul civil se prevede faptul că s-ar putea desfășura în cadrul societății simple
orice fel de activitate, ci se interpretează tăcerea legii în sensul în care este necesară coroborarea
cu alte acte normative. Și atunci, excepțiile identificate în O.U.G. nr. 44/2008 vin și se regăsesc și
în privința societății simple. Nici în calitate de asociați într-o societate simplă nu ar fi posibilă
desfășurarea unei activități de creditare, de reasigurare, de transport pe căile ferate etc.

c) Îndeplinirea condițiilor stabilite de legiuitor pentru forma de organizare care interesează

În cadrul O.U.G. nr. 44/2008 se va putea observa că se lucrează cu 2 categorii de condiții: I.
Condiții care vizează trăsăturile persoanei care urmează să desfășoare activitatea
Din art. 8 din O.U.G. nr. 44/2008 rezultă că în privința caracteristicilor persoanei vor trebui
îndeplinite condiții privind cetățenia, vârsta, capacitatea de exercițiu, reputația, calificarea și, strict
în privința întreprinderii familiale, trebuie identificată existența unor anumite relații de rudenie
între cei care se vor asocia.

- Cetățenia
În ceea ce privește cetățenia, art. 3 din O.U.G. nr. 44/2008 menționează că în temeiul dreptului la
liberă inițiativă, al dreptului la liberă asociere și al dreptului de stabilire, orice persoană fizică
cetățean român sau cetățean al unui al stat membru al Uniunii Europene ori spațiului economic
european poate desfășura activități economice pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de
lege. Deși textul art. 3 pare a avea un caracter restrictiv, dacă se merge mai departe cu cercetarea
se va ajunge la concluzia că această concluzie nu este adevărată pentru că există alte acte
normative, fie adoptate la nivel intern, fie adoptate la nivel internațional (acordurile de cooperare
internațională în domeniul economic), în care se menționează faptul că și cetățeni care au cetățenia
unui stat ce nu este membru al spațiului economic european, în anumite situații particulare, pot
folosi formele de organizare din O.U.G. nr. 44/2008.

Exemplu poate fi un act normativ care reglementează regimul refugiaților; în acesta, cu privire la
anumite categorii de persoane care se încadrează în sfera de reglementare a actului normativ, altfel
spus persoane care ajung în România într-un regim lato sensu de protecție, vor putea să folosească
pe baza unei dispoziții exprese din acel act normativ formele de organizare din O.U.G. nr. 44/2008.
La fel, mai poate fi luat ca exemplu reglementarea referitoare la vize în care se regăsește faptul că
și cetățeni din alte state care vin, spre exemplu, pentru reîntregirea familiei în România vor putea
desfășura activități economice în formele de organizare reglementate de O.U.G. nr. 44/2008.
Așadar, prevederea referitoare la cetățenie se poate reține ca fiind inclusă în O.U.G. nr. 44/2008 și
ca un fel de regulă, dar trebuie ținut minte că prin acte normative speciale în anumite situații
particulare și cetățeni care au cetățenia altor state se vor putea folosi de formele de organizare
reglementate de O.U.G. nr. 44/2008.

- Vârsta
În privința condițiilor referitoare la vârstă, acestea rezultă din art. 8 din O.U.G. nr. 44/2008, iar
dacă este verificată lit. a este menționat despre membrii întreprinderii familiale care nu au calitatea
de reprezentant, trebuie să aibă vârsta de cel puțin 16 ani. Deci, trebuie ținută minte această
condiție de vârstă reglementată explicit în O.U.G. nr. 44/2008.

- Capacitatea de exercițiu
În privința capacității de exercițiu, același art. 8 menționează tot la lit. a că persoanele ce doresc să
desfășoare activități în aceste forme de organizare trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu,
singura excepție admisă fiind cea referitoare la membrii întreprinderii familiale unde vârsta de 16
ani trimite cu gândul la capacitatea de exercițiu restrânsă.

- Reputație
În privința condiției referitoare la reputație, art. 8 lit. b menționează că pot desfășura activități
economice persoanele care nu au săvârșit fapte sancționate de legile fiscale, contabile, vamale și
cele care privesc disciplina financiar-fiscală. În privința condițiilor referitoare la reputație,
orientarea trebuie realizată și în funcție de alte acte normative, anume în Codul penal este posibil
să se regăsească dispoziții care sa intereseze. Spre exemplu, ca o măsură de siguranță în anumite
situații se poate lua decizia interzicerii ocupării unor funcții sau exercitării unei profesii, dacă
această profesie ar putea să însemne înființarea unei forme de organizare din O.U.G. nr 44/2008
atunci dispoziția din Codul penal ar fi un alt temei de drept reglementând cerințe referitoare la
reputație. De asemenea, în contextul săvârșirii de fapte sancționate de reglementările despre care
vorbește art. 8, trebuie făcută tot o coroborare cu dispozițiile din materie penală, anume, în legătură
cu săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală, la un moment dat intervine reabilitarea. Și atunci
când intervine această instituție a dreptului penal, chiar dacă la un moment anterior cineva a
săvârșit faptele respective, după reabilitare persoana va fi considerată ca îndeplinind condițiile
referitoare la reputație.

Tot în contextul reputației mai există anumite aspecte de observat și anume dispoziții din diverse
acte normative care menționează că persoanele car desfășoară o anumită activitate sau au p
anumită profesie sunt incompatibile cu altceva. Spre exemplu, magistrații sunt incompatibili cu
desfășurarea de activități economice în formele de organizare prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008.
Exemplu:
M, magistrat, dorește să își înființeze un PFA și uitându-se în reglementare, adică în O.U.G. nr.
44/2008, nu vede nimic scris legat de incompatibilități. Așa că merge la Oficiul Registrului
Comerțului.

Întrebare:
Ce se va întâmpla acolo? Ce va face directorul Oficiului Registrului Comerțului sesizat cu
această cerere?

Răspuns:
Se va putea înregistra PFA-ul pentru că, fiind o problemă de incompatibilitate, sancțiunea nu
vine de la Oficiul Registrului Comerțului, ci vine de la profesia ale cărei reguli sunt încălcate.
Dacă în privința regulilor prezente în art. 8, Oficiul Registrului Comerțului face o analiză și
verifică aspectele legate de reputație, însă în privința incompatibilităților acesta nu face nicio
verificare, fiecare dintre noi este obligat să își cunoască incompatibilitățile specifice profesiei și
să le respecte. În cazul nerespectării, sancțiunea va veni pe planul profesiei desfășurate și pe ale
căror reguli sunt încălcate.

- Calificare
Aici, O.U.G. nr. 44/2008 nu prevede ceva în mod special, nu detaliază. Menționează la art. 8 alin.
3 că în cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activități este necesară
îndeplinirea unor condiții de pregătire profesională, atunci persoanele care solicită acel obiect de
activitate vor trebui să facă dovada că au calificarea solicitată.

- Calitatea de membru de familie

O.U.G. nr. 44/2008 prevede o definiție pentru familie, respectiv la art. 2 lit. d se menționează că
familia este alcătuită din soț, soție, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data
autorizării întreprinderii familiale, rudele și afinii până la gradul al patrulea inclusiv. Deci atunci
când se pune problema înființări unei întreprinderi familiale, în afara condițiilor mai sus
menționate, trebuie să se ateste și faptul că asociații fac parte din familie.

2. Condiții care reglementează modul în care persoana dorește să desfășoare activitatea

O.U.G. nr. 44/2008 nu își propune să detalieze condițiile în discuție, aceasta menționează doar în
linii generale care sunt acestea. Se poate observa la art. 8 lit. d faptul că trebuie îndeplinite
condițiile prevăzute de legislația din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, al protecției mediului sau
al protecției muncii.

Pe site-ul Oficiului Registrului Comerțului sunt postate niște liste care cuprind actele normative
specifice fiecărui domeniu. Din actele normative respective rezultă condițiile pe care trebuie să le
îndeplinească persoana care dorește să desfășoare activități economice, dar Oficiul Registrului
comerțului nu verifică de fiecare dată dacă sunt îndeplinite aceste condiții. Mai precis, acesta nu
verifică niciodată pentru că, de regulă, în legătură cu îndeplinirea acestei condiții se dă o declarație
pe proprie răspundere că asociații sau întreprinzătorii ce urmează să-și înființeze un PFA sau o
întreprindere individuală le îndeplinesc. Ca excepție pentru activitățile care ar putea avea un
impact semnificativ asupra mediului nu mai este posibilă declarația pe proprie răspundere că sunt
îndeplinite condițiile, ci este necesară obținerea unei autorizații că sunt îndeplinite condițiile
specifice pentru desfășurarea acestor activități, dar nu Oficiul Registrului Comerțului face
verificările, ci organele abilitate în materie de protecție a mediului.

Ideea este că pentru a desfășura activități economice în formele de organizare reglementate de

O.U.G. nr. 44/2008 trebuie respectate aceste condiții de funcționare.

Până acum au fost expuse ce condiții instituie O.U.G. nr. 44/2008, dacă se merge mai departe la
verificare situației societății simple se va observa faptul că în Codul civil nu sunt atâtea amănunte
referitoare la problema analizată. Există un articol din care rezultă ca orice persoană fizică sau
juridică poate să încheie un contract de societate, dar mai mult de atât nu se găsește. Mai precis,
este vorba despre art. 1882 conform căruia poate fi asociat orice persoană fizică sau persoană
juridică, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Deci, se prevede regula și se face
trimitere la alte acte normative din care să rezulte, eventual, aspecte contrare. Se poate observa
faptul că nici condiții referitoare la desfășurarea activității nu sunt reglementate cu caracter special
în Codul civil, motiv pentru care și în cazul acesta a fost lăsat sub imperiul reglementărilor
speciale. Este evident că și lucrurile menționate în privința O.U.G. nr. 44/2008 în privința
normelor sanitare, sanitar-veterinare etc., evident că și acestea trebuie să fie respectate, doar că în
Codul civil nu sunt reglementări referitoare la aceste aspecte.

Secțiunea 2. Constituirea formelor de organizare

a) În privința PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială există o procedură de

constituire care presupune înregistrarea în registrul comerțului. Față de procedura societății simple,
acestea presupun o procedură mai complicată.

1. Luarea deciziei de constituire

În privința formelor individuale, PFA și întreprindere individuală, este suficient pentru această
etapă să se ia decizia în forul interior.
În privința întreprinderii familiale, pentru a parcurge această etapă trebuie să se încheie și un act
juridic, respectiv acordul de constituire. Acest acord de constituire este reglementat de către
O.U.G. nr. 44/2008 la art. 29.

În afară de acordul de constituire, tot la momentul la care se ia decizia de a înființa o întreprindere

familială se mai realizează un document care se numește procură specială. Ambele documente,
acordul de constituire și procura, sunt realizate la momentul la care se ia decizia de constituire,
tocmai pentru a se formaliza decizia respectivă și de a oferi puterea de reprezentare pentru unul
dintre membrii întreprinderii familiale.

În legătură cu alte condiții nu există reglementări speciale, deci se aplică cele din Codul civil
(generale). La art. 29 poate fi observat faptul că pentru acordul de constituire sunt reglementate
cu caracter special condiții de formă. Mai exact, alin. 1 menționează că este necesară forma scrisă
ca o condiție de validitate. În schimb, se poate observa că tot ca o condiție de validitate, pentru că
este prevăzut cu sancțiunea nulității, sunt văzute și anumite informații, anumite clauze. În teza a
doua a alin. 1 este menționat faptul că sunt necesare informații despre membrii întreprinderii
familiale și reprezentantul acestora, despre condițiile participării, despre cota procentuală a fiecărui
membru la beneficii și pierderi, despre membrii în raporturile dintre ei, despre condițiile de
retragere și despre data întocmirii acestui acord. În concluzie, se reține forma scrisă care nu este
neapărat o formă autentică și prezența anumitor clauze, ambele fiind condiții speciale de fond.

În privința procurii denumite procură specială, la alin. 2 este menționat că aceasta este semnată de
către membrii întreprinderii familiale cu capacitate de exercițiu deplină, iar în privința celor care
nu ar avea capacitate de exercițiu deplină este menționat că este semnat de reprezentanții lor legali.
În art. 29 se poate observa faptul că regimul juridic al celor cu capacitate de exercițiu restrânsă nu
este cel general știut din Codul civil, ci este un special pentru că pentru ei voința este exprimată de
către reprezentanții legali.

În privința condițiilor de formă, cerința de a exista un înscris sub semnătură privată nu este
calificată de data aceasta drept o condiție de formă și atunci pe baza regulilor din materia
mandatului va fi considerată ca o cerință care ține de probă și nu de validitatea procurii.

Procura poartă denumirea de procură specială, dar pe baza ei se conferă unuia dintre membrii
întreprinderii familiale, respectiv reprezentantului, un mandat general. Adică, pe baza acesteia se
vor gestiona interesele întreprinderii familiale, deci mandatul pe care îl primește reprezentantul
este unul general.
II. Înregistrarea în registrul comerțului
1. Depunerea cererilor
2. Depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare
3. Depunerea cererii de înregistrare fiscală

Acestea se depun la Oficiul Registrului Comerțului teritorial și vor fi însoțite de documente care
să justifice cuprinsul lor. Cererile și declarația pe propria răspundere sunt documente tipizate care
se regăsesc reglementate la rândul lor prin ordine ale ministrului justiției.

În privința întreprinderii familiale unde există un contract încheiat (acordul de constituire), există
niște reglementări speciale legate de termenul în care trebuie să fie depus acest document la Oficiul
Registrului Comerțului.

Aceste termene sunt reglementate prin art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 44/2008 conform căruia în
termen de 20 de zile de la încheierea acordului de constituire trebuie să fie solicitată înregistrarea
în registrul comerțului a formei de organizare. În cazul în care nu este respectat acest termen de 20
de zile este va fi necesară încheiere unui nou acord de constituire. În interiorul acestui termen de
20 de zile, mai există un termen intermediar de 15 zile pe care îl reglementează art. 7 alin. 2 și
care se referă la persoana care poate solicita înregistrarea în registrul comerțului.

Mai precis, inițial, obligația de a solicita înregistrarea în registrul comerțului aparține

reprezentantului întreprinderii familiale, așa cum rezultă din teza I a art. 7 alin. 2, iar apoi, dacă
în termen de la 15 zile de încheierea acordului de constituire reprezentantul nu a solicitat
înregistrarea, orice membru al întreprinderii familiale cu capacitate de exercițiu deplină poate să
solicite acest lucru. Această posibilitate s-a oferit pentru a se evita ca la finalul celor 20 de zile de
la încheierea acordului de constituire să intervină încetarea efectelor actului constitutiv al
întreprinderii familiale.

Toate aceste cereri trebuie să fie soluționate, așa cum prevede pct. b: mai întâi, este soluționată
cererea de înregistrare în registrul comerțului și dacă este admisă, directorul Oficiului Registrului
Comerțului va dispune înregistrarea formei de organizare în registrul comerțului și, totodată, va
dispune și autorizarea funcționării. După ce se dispune acest lucru, pentru că cererea a fost admisă,
se va trimite pe cale electronică cererea de înregistrare fiscală spre Ministerul Finanțelor; acest
lucru se face pentru a se obține și înregistrarea fiscală, adică pentru a dispune Ministerul Finanțelor
în privința celei de a treia cereri depuse.

Procedura aceasta prin care se transmit informațiile de la Oficiul Registrului Comerțului către
Ministerul Finanțelor în scopul obținerii înregistrării fiscale nu este reglementată de O.U.G. nr.
44/2008, ci este reglementată de alte acte normative, mai precis de art. 10-14 din Legea nr.
359/2004 și Legea 265/2022.

În măsura în care Ministerul Finanțelor consideră că este admisibilă cererea de înregistrare fiscală,
acesta va emite pentru forma de organizare dorită codul unic de înregistrare (CUI).

După soluționarea cererii de înregistrare fiscală, trebuie mers înapoi la Oficiul registrului
Comerțului unde va avea loc înregistrarea propriu-zisă în registru, adică înscrierea în registrul
comerțului a unor date, inclusiv a CUI-ului. Datele respective sunt datele referitoare la formele de
organizare (PFA, întreprindere individuală și întreprindere familială) și pot fi găsite în Ordinul
ministrului justiției nr. 2594/2008 în art. 5. După aceste înscrieri în registrul comerțului, forma de
organizare înființată primește un număr de ordine în registrul comerțului (poziția în registrul
comerțului) - acest număr este cunoscut sub denumirea de „J” - și primește data în care a fost
înregistrată forma de organizare – data în care a fost completată lista din art. 5.

După înregistrarea în registrul comerțului, solicitantului i se eliberează o serie de documente

(certificatul de înregistrare în registrul comerțului, certificat constatator în legătură cu declarația
pe propria răspundere privind autorizarea funcționării și rezoluția directorului oficiului registrului
Comerțului privind admiterea cererii de înregistrare).

b) Societatea simplă
În prima etapă se ia decizia de constituire și se formalizează această decizie prin încheierea
contractului de societate. Și în cazul societății simple se ajunge la organele fiscale, dar nu ca o
etapă a constituirii societății simple, ci este o procedură care trebuie parcursă pentru a obține codul
de înregistrare fiscală (CIF) – parcurgerea acestei proceduri are rațiuni fiscale, adică persoana
obține venituri din desfășurarea de activități în mod independent și trebuie supusă impozitului pe
venit.

La drept fiscal s-a predat faptul că persoanele care desfășoară activități economice în formele de
organizare fără personalitate juridică sunt persoane despre care se spune că desfășoară activități
economice în mod independent, adică acestea desfășoară activitatea economică fără a fi angajate
undeva și obțin venituri din activități independente pentru care se plătește impozit pe venit.

Secțiunea 3. Funcționarea societăților fără personalitate juridică

a) Cine ia decizia și cine încheie actele juridice

- În privința PFA-ului sau întreprinderii individuale nu sunt prea multe de dezbătut pentru că fiind
forme de organizare individuale, persoana fizică autorizată sau întreprinzătorul titular al
întreprinderii individuale este cel care decide, iar pe baza acestora încheie chiar el actele juridice.

În privința întreprinderii familiale, textele din O.U.G. nr. 44/2008 introduc o distincție, anume o
distincție între deciziile care țin de gestiunea curentă și deciziile care exced această chestiune.

Se observă că distincția este introdusă de art. 32 din OUG nr. 44/2008 și că deciziile care țin de
gestiunea curentă sunt luate de către reprezentant, adică de către unul dintre membrii întreprinderii
familiale desemnat în această calitate prin acordul de constituire și împuternicit să încheie acte
juridice prin procura specială. Deci, deciziile sunt luate de către reprezentant potrivit art. 32 alin.
1 dacă sunt decizii care țin de gestiunea curentă, adică de exercitare efectivă a activității
economice.

Deciziile care exced gestiunii curente sunt decizii care sunt mai mult decât simpla administrare.
Aici, în temeiul art. 32 alin. 2, se poate observa că se iau de către toți membrii întreprinderii
familiale împreună.

Conform art. 32 alin. 2, actele de dispoziție asupra bunurilor afectate activității întreprinderii
familiale se vor lua cu acceptul majorității simple a membrilor întreprinderii cu condiția ca această
majoritate să includă și acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului. Deci în măsura
în care se ajunge la concluzia că ar fi nevoie de fonduri și ar trebui să fie vândute niște bunuri care
au fost afectate întreprinderii familiale, această decizie de a vinde bunuri afectate întreprinderii
familiale nu poate fi luată direct de către reprezentant, trebuie să existe o întrunire a membrilor
întreprinderii familiale, întrunire la care majoritatea simplă să spun că se dorește să se vândă acel
bun și trebuie să existe și acordul proprietarului bunului ceva face obiectul actului juridic respectiv.

Conform art. 32 alin. 3, actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii
familiale se încheie de către reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor dacă valoare
bunului cu privire la care se încheie actul nu depășește 50% din valoarea bunurilor care au fost
afectate exercitării activității economice a întreprinderii și a sumelor de bani aflate la dispoziția
întreprinderii familiale la data actului. De aici se poate observa că decizia de a dobândi bunuri
pentru activitate, dacă vizează bunuri care au o valoare foarte mare, nu poate fi luată direct de către
reprezentant, ci trebuie să fie convocați membrii întreprinderii familiale. În această situație pentru
cumpărarea de bunuri cu valoare mare decizia va fi decizia unanimității membrilor.

Așadar, s-a putut observa din articolele menționate mai sus și din art. 29 alin. 2 că întotdeauna
încheierea efectivă a actelor juridice se face de către reprezentant. Acesta acționează în temeiul
mandatului general dat de procură.
- În privința societății simple se vorbește despre administratori, anume administratorii sunt cei
care pot lua decizii referitoare la administrarea societății, adică într-un fel aceste decizii sunt
corespondentele deciziilor ținând de gestiunea curentă.

Pagina 71
În privința administratorilor, în absența unor reguli speciale în contractul de societate, au dreptul
să administreze toți asociații. Deci, dacă este observat faptul că sunt administratori mai mulți dintre
asociați în contractul de societate, aceia vor fi administratorii care iau deciziile; dacă nu, potrivit
art. 1913 alin. 3, dacă prin contract nu se dispune altfel, societate va fi administrată de către
asociați.

În privința deciziilor care exced administrarea, deciziile vor fi luate de către asociați. Pentru faptul
că administratorii vor lua deciziile referitoare la administrarea societății, temeiul de drept este art.
1914 alin. 1 conform căruia administratorul poate face orice act de administrare în interesul
societății.

Iar în privința deciziilor care exced administrarea temeiul de drept este art. 1910 conform căruia
hotărârile cu privire la societate se iau cu majoritatea voturilor asociaților; din acest articol se poate
deduce faptul că în afară de hotărârile privind administrarea, există și hotărâri privind societatea,
adică niște hotărâri care au o importanță mai mare decât cele care vizează gestiunea curentă și
acestea ar fi hotărâri ce se iau de către adunarea asociaților, de către toți asociații.

Exemple de astfel de hotărâri se regăsesc la art. 1918, spre exemplu acte de dispoziție asupra unor
bunuri ale societății sau modificare contractului de societate, decizie despre care vorbește art.
1910 și pe care o pune tot în competența tuturor asociaților. O altă astfel de decizie mai poate fi
întâlnită la art. 1914 în măsura în care asociații nu sunt de acord cu privire la anumite acte
juridice pe care dorește să le încheie administratorul, împreună pot lua decizia de a interzice
administratorului să încheie actele juridice respective, deci să formuleze o opoziție cu privire la
actele juridice. În afară de aceste 3 exemple, doctrina a mai adăugat niște idei.

Spre exemplu, dacă s-ar dori atragerea răspunderii unui administrator, această problemă ar fi de
competența adunării asociaților, fiind o problemă ce excede adunare propriu-zisă. Tot așa, dacă ar
trebui stabilită o strategie economică a societății sau bugetul de venituri și cheltuieli, fiind
chestiuni care vizează ansamblul societății, adică viziunea de ansamblu asupra acesteia, sunt
decizii care necesită hotărârea asociaților.

Încheierea actelor juridice se face de către administratori care acționează în temeiul mandatului
general conferit de actul de numire, este vorba despre contractul de societate în care figurează
administratorii sau în temeiul legii, dacă în contractul de societate nu s-a prevăzut nimic, legea
spune că toți asociații au drept de reprezentare. Toți asociații au drept de reprezentare în societate,
iar temeiul de drept este art. 1919.
!!! În privința deciziilor din adunarea asociaților, regula este prevăzută în art. 1910 alin. 2 conform
căruia hotărârile din asociație se iau cu majoritatea voturilor, iar prin excepție, hotărârile cu privire
la modificarea contractului de societate sau numirea unui administrator unic se iau cu
consimțământul tuturor asociaților.

Secțiunea 4. Regimul actelor juridice și al actelor neexecutate

a) În privința persoanei fizice autorizate și întreprinzătorului titular al întreprinderii individuale

dacă aceștia încheie acte juridice, drepturile ce rezultă din actele juridice, la fel ca și obligațiile vor
fi ale lor, pentru că formele de organizare nu au personalitate juridică.

În privința membrilor întreprinderii familiale, pentru că nici întreprinderea familială nu are

personalitate juridică, membrii vor deveni co-titulari în privința bunurilor dobândite ca urmare a
exercitării activității și încheierii de acte juridice; evident, ei vor deveni co-titulari în cotele de
participare stabilite în acordul de constituire.

În privința răspunderii pentru nerespectarea datoriilor asumate există două variante de abordare,
care au fost abordate atunci când s-a discutat despre patrimoniul de afectațiune.

1. Dacă există constituit un patrimoniu de afectațiune:

- pentru PFA și întreprinderea individuală, creditorii afacerii pot să execute mai întâi patrimoniul
de afectațiune și în continuare patrimoniul personal.
- la fel și în cazul membrilor întreprinderii familiale, dar este important de ținut minte că în
privința întreprinderii familiale există și solidaritatea membrilor.

2. Dacă nu există patrimoniu de afectațiune

- se merge după regimul art. 2324 alin. 1, adică nu se mai fac acele distincții în privința
executării, aceștia răspund cu toate bunurile pe care le au.

b) Pentru societatea simplă, dacă se încheie acte juridice, asociații devin co-titulari la drepturi și
obligații. În măsura în care nu se execută aceste obligații, art. 1920 menționează faptul că fiecare
asociat răspunde cu bunurile sale proprii, proporțional cu aportul la patrimoniul social, numai în
cazul în care creditorul social nu a putut fi îndestulat din bunurile comune ale asociaților.

c) Conform art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008, membrii întreprinderii familiale răspund solidar și
indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul
de afectațiune și în completare cu întreg patrimoniul acestora corespunzător cotelor de participare.

Anul III, semestrul I 25.11.2020 Drept comercial. Întreprinderea (prof. A.S. Stănescu)
Curs 7

SOCIETĂȚILE REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 31/1990

Secțiunea 1. Sediul materiei

Sediul materiei este format din Legea nr. 31/1990 și din alte acte normative. În privința Legii nr.
31/1990, aceasta este legea care reglementează formele de societate, iar celelalte legi sunt
reglementări care ajută în special în privința înregistrării în registrul comerțului - Legea nr.
26/1990 este legea care reglementează procedura de înregistrare în registrul comerțului, Legea nr.
359/2004, aceasta interesează tot în contextul înregistrării în registrul comerțului (obținerea CUI),
Ordinul ministrului justiției nr. 2594/2008 care detaliază ceea ce se întâmplă la registrul
comerțului.

Secțiunea 2. Formele de societate în discuție

1. Societatea în nume colectiv (SNC) - este cea mai simplă formă de organizare
2. Societatea în comandită simplă (SCS)
3. Societatea în comandită pe acțiuni (SCA)
4. Societatea pe acțiuni (SA)
5. Societatea cu răspundere limitată (SRL)

Doar prescurtările SA și SRL sunt permise de lege, restul sunt folosite pentru o notare mai ușoară.

Secțiunea 3. Personalitatea juridică a societăților

În acest context se poate observa faptul că aceasta este prima deosebire importantă prin raportare
la societatea simplă și la întreprinderea familială. Adică, celelalte două forme societare studiate,
față de acestea, nu au personalitate juridică.

Secțiunea 4. Consecințe ale personalității juridice

De asemenea, poate fi observat că există niște consecințe ale existenței personalității juridice.
Chiar dacă sunt mai multe consecințe, doctrina se oprește, îndeosebi, asupra următoarelor două:
1. Capacitatea persoanei juridice
Vorbind de un subiect de drept, adică de o persoană juridică, trebuie observat faptul că aceasta are
capacitate, atât de folosință, cât și de exercițiu.

a) Capacitatea de folosință
La drept comercial, ca și la drept civil, vom defini capacitatea de folosință ca aptitudinea de a avea
drepturi și obligații. După intrarea în vigoare a noului Cod civil în privința persoanelor juridice nu
mai există principiul specializării capacității de folosință, acestea își pot asuma orice drepturi și
obligații, limitarea rămânând în vigoare doar cu privire la persoanele fără scop lucrativ care-și pot
asuma obligații doar potrivite scopului respectiv (art. 206 din Codul civil). Așadar, în conținutul
capacității de folosință se vor reține orice drepturi și obligații, cu excepția celor care pot aparține
în exlclusivitate doar persoanelor fizice.

Deși potrivit art. 206 se pot avea orice drepturi și obligații, dacă se coroborează cu momentul în
care se naște capacitatea de folosință, parcă tot intervine o ușoară specializare. Mai exact, potrivit
art. 205 din Codul civil, primul moment în care se naște capacitatea de folosință este momentul
de la data actului de înființare și astfel, transpunând pentru societățile analizate, capacitatea de
folosință începe la momentul la care se încheie contractul de societate, acesta fiind actul de
înființare al societăților reglementate de Legea nr. 31/1990. Deci, capacitatea de folosință se naște
la momentul încheierii contractului de societate, dar nu este capacitatea de folosință deplină, este o
capacitate de folosință anticipată și specială. Este anticipată pentru că se naște înainte de nașterea
persoanei juridice, care se naște în momentul înregistrării în registrul comerțului, și este specială
pentru că este restrânsă la acele drepturi și obligații strict necesare în vederea înființării. Cel de-al
doilea moment în care se dobândește capacitatea de folosință deplină este cel în care se
înregistrează forma de organizare în registrul comerțului și are loc și nașterea persoanei juridice.
Așadar, capacitatea de folosință generală sau deplină se naște la momentul înregistrării în registrul
comerțului.

b) Capacitatea de exercițiu
Capacitatea de exercițiu este, practic, posibilitatea de a ne exercita drepturi și de a ne asuma
obligații prin încheierea de acte juridice. În legătură cu capacitatea de exercițiu, aceasta înseamnă
aptitudinea de a încheia acte juridice, dar această aptitudine nu este întotdeauna deplină, uneori
fiind necesară încuviințarea părinților, tutorilor sau chiar a instanței. Dar pentru scopurile studiului
despre societăți trebuie reținut doar că este aptitudinea de a încheia acte juridice.

În privința conținutului acesteia, adică ce drepturi și ce obligații își pot asuma prin încheierea
actelor juridice, trebuie să existe o corelație între conținutul capacității de folosință și conținutul
capacității de exercițiu. Cu alte cuvinte, câtă vreme capacitatea de folosință este anticipată și
specială, capacitatea de exercițiu va presupune aptitudinea de a încheia acte juridice prin care se
exercită dreptul sau se asumă obligații în vederea constituirii persoanei juridice. După depășirea
momentului și ajungerea în etapa capacității de folosință generală sau deplină, situația va fi cea în
care capacitatea de exercițiu va însemna aptitudinea de a încheia acte juridice exercitând orice
drepturi și asumându-și orice obligații.

Momentul dobândirii capacității de exercițiu este cel al dobândirii capacității de folosință. Practic,
va avea capacitate de exercițiu anticipată și specială atunci când are o capacitate de folosință
anticipată și specială, iar apoi o capacitate de exercițiu generală și o capacitate de folosință
generală după momentul înregistrării în registrul comerțului.

Persoanele prin care se realizează conținutul capacității de exercițiu sunt (regula) organele de
administrare și (excepția) fondatorii sau alte persoane desemnate în ipoteza în care nu au fost
deocamdată desemnate organele de administrare.

2. Patrimoniul persoanei juridice

Existența unei persoane juridice are drept consecință existența unui patrimoniu care aparține
acesteia. La societățile analizate anterior a putut fi observat faptul că și acolo exista un fond
comun, existau bunuri, bani pe care asociații le puneau în comun și pe care le foloseau pentru
desfășurarea activității, dar acestea rămâneau în proprietatea asociaților. Fie că era o proprietate
comună sau că bunurile rămâneau în proprietatea individuală a fiecărui asociat, ideea este că chiar
dacă bunurile erau folosite în activitate, acestea nu deveneau proprietatea formei de organizare
pentru că acele forme de organizare nu aveau personalitate juridică. Formele despre care se va
discuta acum vor avea personalitate juridică, iar patrimoniul va fi al acestora.

Întrucât au capacitate și patrimoniu, se poate observa faptul că există o mențiune referitoare la

posibilitatea de a participa la raporturile juridice în nume propriu riscându-și propriul patrimoniu.
Tot în contextul personalității juridice va fi văzut faptul că există posibilitatea ca o societate să își
creeze sedii secundare, adică niște dezmembrăminte ale societății care nu au personalitate juridică.
Acestea poartă diverse denumiri: sucursale, agenții, puncte de lucru, dar toate sunt niște structuri
fără personalitate juridică.

Toți cei care doresc să se asocieze petnru a desfășura o activitate economică au obligația să
contribuie cu ceva. Acest ceva cu care contribuie asociații, în privința societăților reglementate de
Legea nr. 31/1990, devine un „ceva” al societății pentru că societatea are personalitate juridică.
Altfel spus, dacă un asociat contribuie la desfășurarea activității cu dreptul de proprietate asupra
unei mașini, în urma constituirii societății în discuție dreptul de proprietate asupra mașinii nu va
mai fi al asociatului, ci va fi al societății. Dacă un alt asociat contribuie cu dreptul de folosință
asupra unui spațiu comercial, dreptul de folosință respectiv va fi drept de folosință al societății;
toate acestea pentru că societatea este o persoană juridică. Din art. 31, studiat și în contextul
patrimoniului de afectațiune, rezultă că orice persoană juridică este titularul unui patrimoniu.

În legătură cu patrimoniul social, trebuie avută grijă să nu se confunde patrimoniul social cu

capitalul social. Diferența dintre acestea două constă în faptul că patrimoniul cuprinde latura activă
și latura pasivă, iar capitalul social vine să alimenteze la momentul de început al societății latura
activă a patrimoniului.

La momentul constituirii societății, practic, capitalul social reprezintă activul patrimonial, dar pe
măsură ce societatea urmează să funcționeze, această egalitate se va pierde și, într-o situație în care
societatea are succes pe piață, activul patrimonial urmează să fie mult mai mare decât capitalul
social.
Exemplu:
A, unul dintre asociați, contribuie cu un teren, B contribuie cu un aparat de făcut sucuri de
fructe, C, contribuie cu dreptul de folosință asupra unui spațiu comercial și D contribuie cu o
tonă de mere.

Întrebare:
Ce se va întâmpla cu tona de mere? Va fi folosită sau va fi păstrată? Doctrina: capitalul social
este intangibil - Ce înseamnă?

Răspuns:
Ceea ce trebuie înțeles din sintagma găsită în doctrină este că în activul patrimonial, în cazul în
care este vorba despre un capital social de 20 de milioane de lei, trebuie găsite valori economice
de 20 de milioane de lei. Dar nu se vor mai găsi merele pentru că ar fi absurdă interpretarea
conform căreia nu te poți atinge de mere. Așadar, merele nu se vor mai găsi, fiind chiar indicat
din moment ce sunt un bun perisabil, dar se va găsi sucul care înglobează valoarea merelor și
mai apoi se vor regăsi banii din vânzarea sucului. Așa trebuie interpretată ideea capitalului
social intangibil.

Pentru că au capacitate și pentru că au un patrimoniu, societățile reglementate de Legea nr.

31/1990 au posibilitatea să participe la raporturi juridice în nume propriu și riscându-și propriul
patrimoniu. Acest lucru înseamnă că societățile analizate, atunci când încheie un act juridic prin
intermediul administratorilor, își văd îmbogățit patrimoniul cu niște drepturi, dar în egală măsură
și în pasivul patrimonial apar niște obligații. În măsura în care aceste obligații nu se vor executa,
față de creditori societățile vor răspunde cu propriul patrimoniu.

Exemplu:
O societate care fabrică înghețată dorește să își extindă activitatea și prin intermediul
administratorilor cumpără un utilaj industrial. Societatea are 3 asociați, iar utilajul costă 1000 de
lei.

Întrebare:
Cine va fi proprietarul utilajului industrial și cine va avea obligația de a plăti cei 1000 de lei?

Răspuns:
Ceea ce contează este că este o persoană juridică la momentul la care se încheie acte juridice în
numele ei, nu neapărat din banii cui este plătit utilajul industrial, ci este important în numele cui
acționează reprezentanții. Când administratorii au încheiat contractul de vânzare cu privire la
utilajul industrial, aceștia au exprimat voința societății. Exprimând voința societății înseamnă că
actul juridic încheiat, respectiv contractul de vânzare, produce efecte cu privire la societate pentru
că ea este parte în acel contract. Adică, înseamnă că drepturile și obligațiile decurgând din acel act
juridic au ca titular societatea. Societatea va fi cea care va figura drept proprietar cu privire la
utilajul industrial efectiv și tot societate va figura în calitate de debitor pentru obligația de plată a
prețului. Aceasta este regula, așa se întâmplă de obicei când administratorii acționează în numele
unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 și încheie acte juridice, efectele actelor juridice
vor avea ca titular societatea.

- Excepții:
Prima dintre excepții poate fi văzută în art. 3 din Legea nr. 31/1990.

⮞ Art. 3 din Legea nr. 31/1990

(1) Obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
(2) Asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită
simplă sau în comandită pe acțiuni răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale. Creditorii
societății se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligațiile ei și, numai dacă societatea
nu le plătește în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta
împotriva acestor asociați.
(3) Acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată
răspund numai până la concurența capitalului social subscris.

Analiza alin. (2) → Dacă societatea nu plătește, atunci creditorii se pot îndrepta împotriva
asociaților.
Exemplu:
O societate în nume colectiv a cumpărat un utilaj industrial care a costat 9000 de lei.
Întrebare:
Ce vor face creditorii?

Răspuns:
În societatea în nume colectiv, asociații răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale.
Aceasta înseamnă că un creditor al societății în nume colectiv dacă nu poate să își obțină
executarea creanței de la societatea în nume colectiv mai are o șansă. Această șansă constă în
posibilitatea de a obține îndestularea creanței de la asociați.

În societatea în nume colectiv, toți asociații răspund nelimitat și solidar, aceasta înseamnă că un
creditor care nu a obținut de la societate executarea creanței, poate să obțină de la oricare dintre
asociați această executare. Acesta se poate îndrepta, la alegere, împotriva oricărui asociat. Iar în
măsura în care unul dintre aceștia va plăti, acesta se va putea întoarce împotriva celorlalți. În
această situație solidaritatea dispare și datoria devine divizibilă (conform art. 1456).

Analiza alin. (3) →

Exemplu:
A și B sunt asociați într-o societate în comandită simplă. A (comanditar) are o contribuție de 500
de lei și B (comanditat) are o contribuție de 1000 de lei. Aceștia au și o datorie de 9000 de lei și
societatea nu plătește la timp.

Întrebare:
Cum se va întâmpla?

Răspuns:
Între formularea din acest articol și cea întâlnită la patrimoniul de afectațiune este o diferență. În
cazul patrimoniului de afectațiune, creditorii care au creanțe conexe patrimoniului de afectațiune
pot executa acel patrimoniu și în completare patrimoniul personal. Din acea formulare se poate
deduce că se poate ajunge la patrimoniul personal abia după ce am epuizat patrimoniul afacerii. În
art. 3 din Legea nr. 31/1990 se spune că creditorii societății se vor îndrepta împotriva acesteia, dar
nu spune că doar dacă ce are societatea este insuficient se pot îndrepta împotriva asociaților.
Aceștia se pot îndrepta împotriva asociaților atunci când societatea nu plătește în cel mult 15 zile
de la data punerii în întârziere. Așadar, interesează doar momentul punerii în întârziere.

Întrebare:
După termenul de 15 zile împotriva câtor debitori se vor putea îndrepta creditorii?

Răspuns:
În măsura în care creditorul societății dorește să se îndrepte împotriva asociaților, îl poate urmări
pe COMANDITATUL și comanditatul B va putea să fie obligat la plata întregii sume. Cei 9000 de
lei vor trebui plătiți din patrimoniul personal al acestuia.
Concluzia doctrinei în privința interpretării este în sensul că A, comanditarul, în general nu
răspunde pentru datoriile sociale. Adică, în niciun caz comanditarul A nu ar putea fi executat
pentru datoriile sociale. Creditorul având o creanță de 9000 de lei nu ar putea să se îndrepte
împotriva patrimoniului personal al comanditarului. În privința comanditarilor, textul vrea să
spună că un asociat comanditar riscă prin participarea la societate să piardă cel mult contribuția sa
la capitalul social. Adică, dacă acesta a contribuit cu aportul la formarea capitalului social, la
momentul la care societatea s-ar desființa s-ar putea găsi în mai multe situații.

Una dintre acestea ar putea fi aceea în care la momentul la care societatea s-ar desființa, activul
patrimonial ar permite să se acopere datoriile tuturor creditorilor. În situația în care ar mai rămâne
bani în patrimoniul societății, aceștia s-ar distribui către asociați și A li-ar căpăta înapoi cei 500 de
lei. Însă, în situația în care patrimoniul societății nu este suficient pentru a acoperi datoriile
creditorilor, atunci comanditarul A nu va mai primi nimic și practic, fără să mai primească nimic a
„pierdut” cei 500 de lei.

- Punerea în întârziere
Punerea în întârziere se poate face printr-o notificare trimisă de creditor sau se poate face de drept.
Situație în care are loc punerea de drept în întârziere care să aibă legătură cu dreptul comercial:
Pentru a avea punerea de drept în întârziere de la art. 1523 alin. 2 lit. b din Codul civil trebuie
observat faptul că debitorul, coroborând cu art. 3 din Legea nr. 31/1990, trebuie să fie un
profesionist. Apoi, mai trebuie observat faptul că obligația asumată în cursul executării activității
constă în plata unei sume de bani.

Secțiunea 5. Joc nejuridic

„Toată lumea știe că acționarii nu răspund pentru datoriile sociale” – acționar rimează cu
comanditar (deci răspunde precum acționarul)

„Toată lumea știe că asociații din societatea în nume colectiv răspund pentru datoriile societății” -
asociații rimează cu comanditați (deci răspund precum asociații)

!!! Tot asociat se numește și cel din SRL, dar aceștia nu răspund pentru datoriile sociale.

Secțiunea 6. Sediile secundare și filiala

⮞ Art. 43 din Legea nr. 31/1990

(1) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se

înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care
vor funcționa.
(2) Dacă sucursala este deschisă într-o localitate din același județ sau în aceeași localitate
cu societatea, ea se va înregistra în același registru al comerțului, însă distinct, ca
înregistrare separată.
(3) Celelalte sedii secundare - agenții, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt
dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se menționează numai în
cadrul înmatriculării societății în registrul comerțului de la sediul principal.
(4) Nu se pot înființa sedii secundare sub denumirea de filială.

Toate acestea sunt dezmembrăminte ale societății și nu au personalitate juridică. Dacă se încheie
un contract prin intermediul acestora, drepturile și obligațiile care se nasc sunt ale societății. În
cazul în care cineva din cadrul sucursalei are putere de reprezentare a societății, atunci societatea
va fi cea care va fi creditor sau debitor sau ambele din actele juridice încheiate.

În afară de aceste sedii secundare, o societate poate să devină asociat la o altă societate. Altfel
spus, dacă un asociat are un SRL, acesta poate deveni asociat la un alt SRL. Pentru a se întâmpla
acest lucru, asociatul trebuie să subscrie și să facă vărsăminte la capitalul social al unui alt SRL,
iar pentru a deveni asociat al unui SA va fi necesar același lucru; poate să înființeze orice
societate din listă, condiția fiind cea de a contribui la capitalul social.

Filiala este o altă societate la care societatea de bază deține majoritatea capitalului social. Cu alte
cuvinte, este o societate nou înființată, o persoană juridică distinctă de societatea care o
înființează. De aici poate fi văzută diferența între dezmembrăminte sau sedii secundare și filială.
În cadrul sediilor secundare, societatea de bază își extinde activitatea fără a înființa alte societăți,
rămânând aceeași persoană juridică având sedii secundare mai multe, acționând în mai multe
locuri. Așadar, pentru că filialele au personalitate juridică se va reține art. 42 din Legea nr.
31/1990.

Art. 42 din Legea nr. 31/1990

Filialele sunt societăți cu personalitate juridică și se înființează în una dintre formele de

societate enumerate la art. 2 și în condițiile prevăzute pentru acea formă. Ele vor avea
regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit.
 Secțiunea 7. Răspunderea asociaților pentru datoriile sociale

Privitor la persoanele care răspund pentru datoriile sociale s-a stabilit anterior că aceste persoane
sunt asociații din SNC și asociații comanditați, conform art. 3 din Legea nr. 31/1990 privind
societățile.

Există și alte situații în care asociații unei societăți cu personalitate juridică răspund pentru
datoriile sociale. O astfel de situație este reglementată de alin. 1 al art. 89 din Legea nr. 31/1990
privind societățile, conform căruia „Comanditarul poate încheia operațiuni în contul societății
numai pe baza unei procuri speciale pentru operațiuni determinate, dată de reprezentanții
societății și înscrisă în registrul comerțului. În caz contrar, comanditarul devine răspunzător față
de terți nelimitat și solidar, pentru toate obligațiunile societății contractate de la data operațiunii
încheiate de el.

Administrația societății în comandită simplă se încredințează unuia sau mai multor asociați
comanditați, adică acelora care își riscă tot patrimoniul, conform art. 88 din Legea nr. 31/1990
privind societățile . Deoarece acești asociați riscă inclusiv averea personală, este normal ca
administrația societății să fie încredințată lor, pentru a avea grijă atât de societate, cât și
depatrimoniul lor personal. Nu le este interzis ca pentru anumite operațiuni să îi împuternicească
pe asociații comanditari, însă așa cum prevede art. 89, este vorba despre o împuternicire specială
pentru o operațiune determinată. În măsura în care comanditarii acționează ca administratori fără
să aibă o astfel de procură, înseamnă că potrivit art. 89 aceștia doresc să se manifeste ca niște
comanditați, devenind și ei răspunzători pentru datoriile sociale nelimitat și solidar, asemenea
comanditaților. Se observă însă că este vorba despre obligațiuni, adică pentru datoriile societății
contractate de la data operațiunii încheiate de ei.

O altă situație incidentă în caz de dizolvare a societăților este cea reglementată de Legea nr.
31/1990 privind societățile este cea de la art. 2371, conform căruia „Atunci când un asociat
răspunde nelimitat pentru obligațiile societății pe durata funcționării acesteia, răspunderea sa
pentru aceste obligații va fi nelimitată și în faza dizolvării și, dacă este cazul, a lichidării
societății.”. Este de reținut faptul că în faza în care societatea este în dizolvare sau lichidare, pot
ajunge să răspundă pentru datoriile sociale și asociați care pe parcursul duratei normale a
societății nu răspund pentru datoriile sociale. În acest caz este vorba despre acționarii de la
societatea pe acțiuni, de comanditarii de la societățile în comandită și de asociații de la societatea
cu răspundere limitată. Însă, așa cum menționează art. 2371, asociatul care, în frauda creditorilor,
abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății
răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate.
Același articol menționează la alin. 4 exemple concrete de abuz de caracterul limitat al
răspunderii asociaților și de personalitatea juridică a societății: când acesta dispune de bunurile
societății ca și cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul
personal ori al unor terți, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea
nu va mai fi în măsură să își execute obligațiile.

Secțiunea 8. Constituirea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile

În privința constituirii societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile , din
actul normativ rezultă faptul că există două modalități de constituire:
1. constituire prin subscripție integrală și simultană
2. constituire prin subscripție publică

Există două etape aplicabile ambelor modalități de constituire, și anume:

1. etapa încheierii actului constitutiv

2. etapa înregistrării în registrul comerțului

Aceste două etape împreună formează constituirea prin subscripție integrală și simultană, iar
aceste două etape împreună cu o fază premergătoare formează constituirea prin subscripție
publică.

Atunci când o persoană dorește să își înceapă o afacere, este posibil ca această persoană să dispună
de anumite valori economice (bani sau bunuri) pentru a demara afacerea sau este posibil ca
respectiva persoană să nu dispună de aceste valori economice. În ipoteza în care persoana are
suficiente resurse și dorește să le folosească, varianta pe care o alege este constituirea prin
subscripție integrală și simultană.

Adică, în cazul constituirii prin subscripție integrală și simultană, cei care au inițiativa pornirii
unei afaceri reușesc să subscrie integral capitalul social. Dacă asociații X și Y doresc să
desfășoare o activitate de transport și pot face rost de cei 200 de lei care reprezintă capitalul
social al unei societăți cu răspundere limitată, acești asociați vor subscrie integral cei 200 de lei,
asumându-și fiecare obligația de a contribui cu câte 100 de lei și vor și vărsa ambii cei 100 de lei.
Practic ei au inițiativa afacerii și întreg capitalul social este rezultatul contribuției lor. De aceea
această modalitate poartă numele de subscripție integrală, iar denumirea de „simultană” rezultă
din faptul că subscrierea întregului capital social are loc la momentul contractului de societate.

În cazul constituirii prin subscripție publică este vorba despre cazul în care asociații nu reușesc
să acopere întregul capital social. În acest caz este vorba despre un capital social mai mare pentru
că prin subscripție publică se pot înființa doar societățile pe acțiuni, fiind nevoie de un capital
social în număr de 90.000 de lei.

Astfel, cei care au inițiativa unei afaceri, dar nu pot acoperi cei 90.000 de lei, anunță practic
ideea de afacere către cei interesați. Cu acest salt începe etapa premergătoare care împreună cu
etapa actului constitutiv și etapa înregistrării în registrul comerțului formează constituirea prin
subscripție publică.

În etapa premergătoare, prin intermediu prospectului de emisiune, cei care au inițiativa pornirii
unei afaceri își prezintă ideea de afacere și îi invită pe toți cei interesați să subscrie la capitalul
social. Practic, cei care sunt interesați de ideea respectivă vin în locul indicat prin prospectul de
emisiune, de obicei la o bancă, și subscriu un număr de acțiuni.

Această posibilitate de a subscrie se menține o perioadă de timp, iar la finalul acestei perioade
toți cei care au subscris acțiuni se vor întâlni la o adunare a celor care au subscris acțiuni și vor
vedea dacă împreună au reușit să strângă capitalul social.

În situația în care au reușit să subscrie capitalul social sau să îl și depășească, vor trece mai
departe și vor încheia actul constitutiv și vor înregistra în registrul comerțului societatea, adică
vor urma cele două etape comune ambelor metode de constituire a societăților.

Secțiunea 9. Constituirea societăților prin subscripție integrală și simultană

 I. Încheierea actului constitutiv
Art. 7 și art. 8 din Legea nr. 31/1990 privind societățile se menționează cuprinsul unui act
constitutiv al unei societăți. În art. 7 se regăsește cuprinsul actului constitutiv pentru societățile în
nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, iar în art. 8 se regăsește conținutul
actului constitutiv pentru societățile pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni. Prezența anumitor
clauze reprezintă condiții de validitate pentru actul constitutiv, iar absența altora reprezintă o
cauză de respingere a înregistrării în registrul comerțului.

Art. 5 menționează că „(1) Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie
prin contract de societate, iar societatea pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere
limitată se constituie prin contract de societate și statut. (2) Societatea cu răspundere limitată se
poate constitui și prin actul de voință al unei singure persoane. În acest caz se întocmește numai
statutul.

(3) Contractul de societate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act
constitutiv. (4) Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi
denumite, de asemenea, act constitutiv. În cuprinsul prezentei legi, denumirea act constitutiv
desemnează atât înscrisul unic, cât și contractul de societate și/sau statutul societății.”

Generic, terminologia pentru actul juridic care stă la baza înființării unei societăți poartă
denumirea de act constitutiv și se prezintă ca un instrument unic.

La formele de organizare mai simplă cum sunt societatea în nume colectiv, societatea în
comandită simplă sau societate cu răspundere limitată pot exista: pentru cele două care au mai
mulți asociați, fie un înscris unic numit contract de societate, fie un înscris unic numit act
constitutiv; pentru SRL- ul cu asociat unic pot exista fie un înscris unic numit statut, fie un
înscris unic numit act constitutiv. De reținut este faptul că în interiorul actului juridic sunt
regăsite aceleași lucruri.

Variația există la celelalte societăți, adică la societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe

acțiuni sau societatea cu răspundere limitată cu mai muți asociați. Aici pot exista două variante:
varianta în care viitorii asociați aleg să întocmească două înscrisuri, caz în care din punct de
vedere formal va exista un înscris care se numește contract de societate și un alt înscris care se
numește statut, sau o altă variantă în care aleg să aibă un singur instrument, adică un înscris
denumit act constitutiv. În varianta cu două înscrisuri este de reținut faptul că ele nu vor avea
același conținut. În contractul de societate vor fi trecute clauzele regăsite în art. 7 sau art. 8, iar în
statut vor fi detaliate lucrurile în privința funcționării (modul în care se iau deciziile în societate,
modul în care se pun în aplicare aceste decizii, mecanisme de control). Dacă se optează pentru un
singur înscris, și anume actul constitutiv, toate aceste informații vor fi regăsite în cuprinsul său.
Art. 5 alin. 5 menționează că „În cazurile în care contractul de societate și statutul constituie acte
distincte, acesta din urmă va cuprinde datele de identificare a asociaților și clauze reglementând
organizarea, funcționarea și desfășurarea activității societății.”.

2. Încheierea actului constitutiv- natură juridică

Regula o reprezintă constituirea prin contract, actul constitutiv are natura unui contract de
societate. Pentru contractul de societate există reglementări speciale în Legea nr. 31/1990 privind
societățile și reglementări generale în Codul Civil.

Excepția o reprezintă actul juridic unilateral, aplicabil în cazul SRL-ului cu asociat unic, denumit
și SRL unipersonal, căruia i se aplică regulile Legii societăților comerciale și cele referitoare la
contractul de societate reglementate de dreptul civil (art. 1325 C.Civ).

3. Condițiile de validitate ale actului constitutiv- condiții de fond

În privința contractului de societate se vor reține condițiile speciale reglementate de Legea nr.
31/1990.

a) Consimțământul- trebuie să provină de la un număr minim de 2 persoane care să încheie actul

constitutiv, iar prin excepție poate exista și o singură persoană care să încheie actul constitutiv în
cazul societăților cu răspundere limitată. Este vorba despre SRL-ul unipersonal. În privința
societății cu răspundere limitată există o reglementare legată de numărul maxim de persoane, și
anume 50, conform art. 12. Art. 56 reglementează sancțiunile ce intervin pentru nerespectarea
condițiilor ce țin de consimțământ. La lit. h) se prevede sancțiunea nulității societății, dacă nu
este respectat numărul minim de asociați.

În art. 6 alin. 1 se vorbește despre fondatori, conform căruia „Semnatarii actului constitutiv,
precum și persoanele care au un rol determinant în constituirea societății sunt considerați
fondatori.”. Persoanele care au un rol determinant în constituirea societății ar putea fi persoane
care nu au calitatea de asociați, dar au fost considerate de către asociați ca având un rol
dterminant în constituirea societății și primii asociați.

b) Capacitatea de folosință- se observă că regula existenței capacității este reținută și de Legea

societăților, art. 1 menționând „În vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, persoanele
fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți cu personalitate juridică, cu
respectarea dispozițiilor prezentei legi.”. De la această regulă sunt reglementate și excepții, O
primă situație de persoane care nu pot deveni asociați este categoria ce rezultă din art. 6 alin. 2
conform căruia „Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li
s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca
pedeapsă complementară a condamnării pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea
încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală,
infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor,
precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțăriiterorismului,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru infracțiunile prevăzute de
prezenta lege.”. Sancțiunea de la art. 56 care intervine este nulitatea societății, atunci când toți
fondatorii ar fi fost incapabili la data constituirii societății. Dacă unul singur era incapabil, atunci
intervine doar nulitatea în ceea ce privește asociatul incapabil. Un alt exemplu există și în cazul
unui srl cu asociat unic, adică o persoană care și-a constituit un srl cu asociat unic, nu își mai
poate constitui altul și nici nu poate fi asociat la un alt srl cu asociat unic. În cazul acestei situații
se poate cere dizolvarea societății la registrul comerțului.

c) Obiectul de activitate al societăților- acesta nu trebuie confundat cu obiectul contractului de

societate, care mai cuprinde și intenția de a contribui cu un aport sau cu niște contribuții cu titlu
de aport la constituirea unui fond comun și trebuie să fie licit și conform ordinii publice,
sancțiunea aplicabilă pentru nerespectare fiind nulitatea societății.

Aceste contribuții sunt reglementate de art. 16 din Legea nr. 31/1990. Aporturile în numerar
reglementate de art. 16 sunt similare cu cele reglementate de Codul Civil. Acestea sunt
obligatorii la constituirea oricărei forme de organizație. Aporturile în natură sunt reglementate de
același articol; comparând cu aporturile din Codul Civil, se observă faptul că în Codul Civil se
vorbește despre aporturile în bunuri corporale și aporturile în bune incorporale, iar aporturile în
natură reglementate de Legea societăților sunt similare cu cele în bunuri corporale menționate de
Codul Civil. Aporturile constând în prestații de muncă sau servicii reglementate în Legea nr.
31/1990 sunt similare cu aporturile constând în prestații sau cunoștințe specifice, reglementate de
Codul Civil.
În privința aporturilor în numerar, art. 16 alin. 1 specifică faptul că sunt obligatorii; aporturile în
natură sunt posibile la orice formă de societate, iar aporturile în creanțe nu sunt admise la
societățile pe acțiuni care se constituie prin subscripție publică, și de asemenea, nu sunt admise la
societățile în comandită pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată.

În privința prestațiilor în muncă sau servicii, se constată din textul legii că nu pot constitui la
formarea ori majorarea capitalului social; sunt mai degrabă contribuții- asociații în societatea în
nume colectiv și asociații comanditari se pot obliga la prestații în muncă cu titlu de aport social.

Totalitatea aporturilor constituie capitalul social al unei societăți, care este de două feluri:
subscris și vărsat. Pentru anumite forme de societate există o valoare minimă a capitalului social.
Capitalul social al unei societăți cu răspundere limitată este 200 de lei conform art. 11 din Legea
nr. 31/1990 privind societățile , iar capitalul social pentru societatea pe acțiuni și în comandită pe
acțiuni este 90.000 de lei. Nerespectarea capitalului social este o cauză de nulitate a societății.

Art. 91 menționează faptul că „Societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă și

societatea cu răspundere limitată sunt obligate să verse integral la data constituirii capitalul social
subscris.”.

Art. 9 alin. 2 menționează faptul că „În cazul unei subscrieri integrale și simultane a capitalului
social de către toți semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea
fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferența de capital social subscris va fi vărsată: a) pentru
acțiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării
societății;

b) pentru acțiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data
înmatriculării.”. Acest procent se raportează în funcție de capitalul social al societății, și nu
individual, în funcție de fiecare asociat în parte.

Este de menționat faptul că valoarea minimă pentru o parte socială este de 10 lei, iar pentru o
acțiune este de 0,1 lei.

d) cauza actului constitutiv- art. 67 din Legea societăților comerciale reglementează conceptul de
dividend ca reprezentând cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend și
se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat.

31. Condițiile de validitate ale actului constitutiv- condiții de formă

Regula în acest caz o reprezintă necesitatea formei scrise, mai exact forma înscrisului sub
semnătură privată, împreună cu prezența anumitor clauze.

Art. 5 alin. 6 din Legea societăților comerciale stabilește următoarele: „Actul constitutiv se
încheie sub semnătură privată, se semnează de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de
fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când: a) printre bunurile
subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil; b) se constituie o societate în nume
colectiv sau în comandită simplă; c) societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică.”.
Acest articol se coroborează cu art. 56 care menționează că este un caz de nulitate al societății
lipsa actului constitutiv sau neîncheierea lui în formă autentică în situațiile prevăzute la art. 5
alin. 6. Clauze de nulitate se regăsesc și la art. 56 lit. f), conform căruia „actul constitutiv nu
prevede denumirea societății, obiectul său de activitate, aporturile asociaților sau capitalul social
subscris;”. Sancțiunea nerespectării clauzelor referitoare la formă se regăsește în art. 46, conform
căruia

„Când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se
încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru
constituirea societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care
formulează o cerere de intervenție, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare,
în afară de cazul în care asociații înlătură asemenea neregularități. Judecătorul delegat va lua act
în încheiere de regularizările efectuate.”.

Foarte important de reținut este faptul că noțiunea de „judecător delegat” a fost abrogată, iar în
prezent, asupra cererii de înmatriculare în registrul comerțului se pronunță directorul oficiului
registrului comerțului sau persoana delegată de către aceasta.

Atât forma scrisă cât și forma autentică sunt condiții de formă ad validitatem pentru situațiile de
excepție.

II. Înregistrarea în registrul comerțului

a) depunerea cererii de înregistrare la registrul comerțului

La registrul comerțului se solicită înregistrarea/înmatricularea societăților, autorizarea

funcționării și înregistrarea fiscală. Se depun o serie de înscrisuri tipizate a căror formă este
reglementată legal: cererea de înmatriculare, declarația tip pe proprie răspundere referitoare la
îndeplinirea condițiilor de funcționare și cererea de înregistrare fiscală. Toate acestea, împreună
cu dovezile care atestă îndeplinirea lucrurilor completate se depun la oficiul registrului
comerțului teritorial. Locul în sine la care se depun aceste înscrisuri poartă denumirea de birou
unic.

În privința depunerii, există un termen reglementat de lege în care să se solicite înregistrarea,

termen reglementat de art. 36 și 47 din Legea nr. 31/1990 privind societățile , care stabilesc
mai multe detalii după cum urmează:

Art. 36- (1) În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii
administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului și ai consiliului de
supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societății în registrul
comerțului în a cărui rază teritorială își va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar
pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligații. (2) Cererea va fi
însoțită de: a) actul constitutiv al societății; b) dovada efectuării vărsămintelor în condițiile
actului constitutiv, cu excepția societăților cu răspundere limitată; c) dovada sediului declarat și a
disponibilității firmei;

d) în cazul aporturilor în natură subscrise și vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar
în cazul în care printre ele figurează și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt
grevate; e) actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății și aprobate de
asociați; f) declarația pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori și, după caz,
a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului și ai consiliului de
supraveghere și, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condițiile prevăzute de
prezenta lege; g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

Art. 47- (1) În cazul în care fondatorii sau reprezentanții societății nu au cerut înmatricularea ei
în termen legal, oricare asociat poate cere oficiului registrului comerțului efectuarea
înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare recomandată, i-a pus în întârziere, iar ei nu
s-au conformat în cel mult 8 zile de la primire. (2) Dacă, totuși, înmatricularea nu s-a efectuat în
termenele prevăzute de alineatul precedent, asociații sunt eliberați de obligațiile ce decurg din
subscripțiile lor, după trecerea a 3 luni de la data autentificării actului constitutiv, în afară de
cazul în care acesta prevede altfel. (3) Dacă un asociat a cerut îndeplinirea formalităților de
înmatriculare, nu se va mai putea pretinde de niciunul dintre ei eliberarea de obligațiile ce decurg
din subscripție.

b) soluționarea cereii

Aceasta se face de către directorul oficiului registrului comerțului. În urma admiterii cererii, se
dispune înmatricularea societății și autorizarea funcționării, obținându-se apoi codul unic de
înregistrare din partea Ministerului Finanțelor, trecându-se mai departe la înmatricularea
societății în registrul comerțului.

c) înmatricularea societății în registrul comerțului

În urma înmatriculării se obține un număr de ordine în registrul comerțului și o dată a

înmatriculării. La finalul acestor proceduri, cel care dorește să înființeze societatea dobândește
un certificat de înregistrare pe care este trecut CUI-ul, eliberat de Ministerul Finanțelor, este
trecut de asemenea și J-ul și alte informații relevante, de exemplu sediul societății. Se obține și
rezoluția directorului oficiului registrului comerțului prin care acesta a dispus înregistrarea
societății, precum și certificatul constatator aferent declarațiilor pe propria răspundere privind
îndeplinirea condițiilor de funcționare. La data înregistrării societății în registrul comerțului,
aceasta dobândește personalitate juridică.

Secțiunea 10. Constituirea societăților prin subscripție publică

Pot fi constituite prin acest mod doar societățile pe acțiuni, conform Legii nr. 31/1990
privind societățile comerciale.

Din analiza art. 187 din Legea 31/1990 se constată că „Dispozițiile prezentului capitol se
completează cu normele privind societățile pe acțiuni, cu excepția celor referitoare la sistemul
dualist de administrare.”. Astfel, a apărut ideea că aceasta metodă de constituire s-ar putea aplica
și societăților în comandită pe acțiuni. Nu poate fi însă aplicată deoarece acest articol vizează
funcționarea societăților, și nu înființarea lor.
Acest tip de constituire conține anumite faze premergătoare. Prima dintre acestea este prospectul
de emisiune, pe care am amintit-o anterior. Fondatorii semnează prospectul de emisiune și
trebuie să fie atenți ca acesta să fie încheiat în formă autentică și să cuprindă clauzele specificate
de lege, fiind condiții de formă. În cuprinsul prospectului de emisiune trebuie să se menționeze
până la ce dată se încheie subscrierea.

Faza a doua este etapa subscrierii de acțiuni. Aceasta presupune asumarea obligației de a
contribui cu o parte din viitorul capital social al societății. Din punct de vedere formal,
subscrierea presupune înscrierea unor mențiuni pe prospectul de emisiune.

Următoarea fază este validarea subscripției și aprobarea actului constitutiv, lucru care se face în
cadrul adunării constitutive, convocată de fondatori într-un termen de maxim 2 luni de la
încheierea subscripției și deciziile se iau în această adunare cu majoritatea simplă, adică a celor
care au subscris la capitalul social. Important de reținut este faptul că fiecare persoană care a
subscris la capitalul social dispune de un singur vot.

Scopul adunării constitutive este reglementat în art. 28 din Legea societăților, având ca scop
general discutarea și aprobarea actului constitutiv și numirea primilor administratori și cenzori.

Ultima etapă este încheierea actului constitutiv, în formă autentică.

Secțiunea 11. Aspecte generale privind funcționarea societăților

Când este vorba despre funcționarea societăților, interesează 3 aspecte.

Primul dintre acestea este de a ști cine ia deciziile în cadrul societăților, lucru care variază în
funcție de tipul de decizie care trebuie luată: Adunarea Generală a Asociaților sau
administratorii. De obicei, administratorii au atribuții de luare a deciziilor care țin de punerea în
executare a hotărârilor pe care le adoptă Adunarea Generală a Asociaților.
Al doilea aspect care interesează este implementarea deciziilor. După ce s-a luat decizia, de
exemplu deschiderea unui sediu secundar, înființarea altei societăți, cumpărarea de materii prime
de la un anumit producător, se trece la încheierea actelor juridice corespunzătoare deciziilor luate
de societate. Adică: dacă s-a luat decizia schimbării furnizorului, trebuie încheiat un contract cu
noul furnizor; dacă s-a luat decizia deschiderii unui sediu secundar la Timișoara, trebuie
cumpărat sau închiriat un spațiu comercial, trebuie să se facă formalitățile la Registrul
Comerțului etc. Cele mai multe decizii presupun și încheierea de acte juridice, nu numai
operațiuni materiale. La încheierea de acte juridice în executarea deciziilor luate intervin
administratorii care au putere de reprezentare. Este de precizat faptul că nu toți administratorii
dispun de putere de reprezentare, adică nu toți pot semna sau negocia actele juridice în numele și
pe seama persoanei juridice reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societățile.

Al treilea aspect este cel legat de control, de care se ocupă cenzorii sau auditorii financiari.