Reglementări naţionale şi europene referitoare la dreptul la un mediu

sănătos şi echilibrat ecologic

Dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic este consacrat constituţional şi legislativ la

nivelul statelor, dar este mai întâi proclamat pe plan internaţional. (Declaraţia de la Stockholm,
1972)
Dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic constituie un drept natural, de o
importanţă la fel de mare cu dreptul de proprietate. Dreptul la un mediu sănătos presupune şi
obligaţii referitoare la protecţia mediului înconjutător. Astfel, statele au obligaţia de a lua măsurile
necesare legale pentru a garanta acest drept.
În conţinutul acestui drept1 se pot distinge două părţi. Prima este cea individuală care se referă la
obligaţia şi dreptul fiecăruia dintre noi de a preveni poluarea, de a stopa orice activitate care
poluează şi de a repara paguba produsă de poluare (dacă este cazul). A doua parte, este cea
colectivă care se referă la obligaţia statelor de a coopera în vederea protejării mediului şi a
combaterii poluării. În acest sens, art. 1 al Legii nr. 295 din 2006 2 susţine că protecţia mediului este
un obiectiv de interes public major şi putem concluziona că reglementările privitoare la protecţia
mediului au caracter de norme imperative.
În ţara noastră dreptul fundamental al tuturor la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic este
recunoscut în art. 35 din Constituţia României 3 şi protejarea mediului este consacrată ca un drept şi
o obligaţie a statului, dar şi a fiecărei persoane. Cele trei texte constituționale care reglementează
dreptul la un mediu sănătos se completează reciproc, determinând conținutul acestui drept
fundamental. Anterior revizuirii Constituției, în anul 2003, instanțele din România au analizat
textele normative aplicabile în materie și au ajuns la concluzia că Legea 137/1995 consacră expres
dreptul la un mediu sănătos, iar pentru apărarea acestui drept, art. 5 alin. 1 lit.d din lege garantează
persoanelor fizice și juridice „dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor asociații”
autorităților administrative sau judecătorești, pentru a preveni situații care ar încălca „dreptul la un
mediu sănătos” sau după caz, producerea unui prejudiciu direct sau indirect.

1
Doiniţa-Luminiţa Niţu, Dreptul la Mediu, Themis-Revista Institutului Naţional al Magistraturii nr. 3/2005, p.
47.
2
A fost aprobată cu modificări O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată in Monitorul Oficial
nr. 88 din 31.01.2006
3
Constituţia României modificată şi completată prin Legea de Revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003.
 Pe plan internaţional recunoaşterea acestui drept îşi are originile în Declaraţia de la
Stockholm privind mediul uman ( 5-6 iunie 1972), al cărei prim articol arată că:„ Omul are un drept
fundamental la libertate, egalitate şi condiţii de viaţă satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate îi
permite să trăiască în demnitate şi bunăstare”. El are îndatorirea solemnă de a proteja şi ameliora
mediul pentru generaţiile prezente şi viitoare.” Aceste prevederi subliniază legătura dintre mediu şi
drepturile fundamentale ale omului.
Declaraţia de la Rio de Janeiro din iunie 1992, asupra mediului a evidenţiat că „ fiinţele
umane au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura”, însă nu a precizat în mod
explicit dreptul la un mediu sănătos. De asemenea a fost marcată Ziua Mondială a mediului
înconjurător. Declarația de la Rio de Janeiro o completează pe cea de la Stockholm, raportul dintre
mediu și dezvoltare, analizat în ambele documente, fiind inversat în prezent. Astfel dacă după
Conferința de la Stockholm mediul nu putea fi conceput fără dezvoltare, după cea de la Rio
dezvoltarea durabilă nu are nici o șansă fără existența unui mediu de calitate.
După declaraţia de la Rio de Janeiro, organele ONU au analizat şi dreptul la un mediu sănătos ca
atare dar şi legătura şi efectele sale cu dreptul la viaţă, dreptul la sănătate etc.
În categoria documentelor internaţionale referitoare la dreptul la un mediu sănătos, se încadrează şi
Recomandarea 1614, din 27 iunie 2003, a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind
mediul şi drepturile omului şi recomandă statelor membre să recunoască un drept al omului la un
mediu sănătos, viabil şi demn şi care să conţină obligaţia statului de a proteja mediul în legislaţia sa
naţională.
O serie de precizări importante a adus şi Protocolul adiţional la Convenţia americană privind
drepturile omului, adoptat la San Salvador, la 17 noiembrie 1998 şi referitor la drepturile
economice, sociale şi culturale: „ Dreptul la un mediu salubru: a) orice persoană are dreptul de a trăi
într-un mediu salubru şi de a beneficia de echipamente colective esenţiale;
b) statele părţi vor încuraja protecţia, prezervarea şi ameliorarea mediului”. Din acest drept rezultă
două aspecte: drept al oricărei persoane şi îndatorire a statului.
Dreptul la un mediu sănătos este un aspect al dreptului individului la viaţă privată (art. 8.1
din Convenţia Europeană). CEDO a dezvoltat o concepţie largă asupra noţiunii de „viaţă privată”,
ceea ce a permis extinderea sa şi în privinţa dreptului la un mediu sănătos. Judecătorul european nu
reduce termenul de viaţă privată la sfera intimă a relaţiilor personale, ci îl extinde şi la dreptul
individului de a stabili şi dezvolta relaţii cu semenii săi şi astfel în urma unor cazuri analizate (cazul
Powel şi Razner, 1990), a considerat că „dreptul oricărei persoane la respectul vieţii sale private şi
familiale şi al domiciliului” implică şi dreptul de a trăi într-un mediu sănătos.
Garantarea dreptului la un mediu sănătos se realizează şi prin „dreptul la un proces echitabil”,
prevăzut de art. 6 din Convenţie (CEDO) şi condiţionat de existenţa unei contestaţii asupra
drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil. Astfel organele competente consideră că art. 6 este
aplicabil oricărei contestări care are un obiect patrimonial şi se întemeiază pe o atingere considerată
ataşată unor drepturi la rândul lor patrimoniale. Violarea dreptului la un mediu sănătos poate să
autorizeze deschiderea dreptului „la o satisfacţie echitabilă”, prevăzut în art. 50 din Convenţia
europeană a drepturilor omului.
Dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, creat de jurisprudenţa CEDO pe calea
interpretării art 8.1 şi art. 6 din Convenţia europeană, este considerat un drept individual, din
categoria drepturilor civile.
Pentru a stabili un echilibru ecologic și pentru a proteja mediul, intervenția omului trebuie să
aibă loc printr-o activitate complexă și rațională, având ca scop prevenirea și combaterea poluării,
refacerea mediului deteriorat și îmbunătățirea calității acestuia.
Protecția mediului corespunde dorințelor și intereselor vitale ale întregii lumi și constituie o
îndatorire pentru toate guvernele.

BIBLIOGRAFIE:

1. Anghel Doina, Răspunderea juridică privitoare la protecţia mediului, editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
2. Duţu Mircea, Tratat de dreptul mediului, ediţia 3, editura C.H. Beck, Bucureşti,
2007.
3. Constituţia României.
4. Marinescu Daniela, Tratat de dreptul mediului, editura All Beck, Bucureşti, 2003.
5. Niţu Doiniţa Luminiţa, Dreptul la Mediu, ed. Themis- Revista Institutului Naţional al
Magistraturii nr.3, 2005.
6. Oprea Răducan, Legislație de protecție a mediului, editura Național, București, 2005.