Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pe Someşul Mic, printre dealuri, de la terasele Cetăţuii şi până la înălţimile Feleacului se întinde oraşul
Cluj - Napoca, oraş cu trecut milenar. Clujul a apărut, păzit de înălţimea Feleacului, pe un teritoriu cât
se poate de potrivit pentru stabilirea unei aşezări urbane.
Acest oraş s-a născut în epoca dacică-romană, sub denumirea de Napoca, o aşezare înfloritoare. Cu
timpul, mai exact în 1316, potrivit unor documente, Clujul a fost numit pentru prima dată oraş (civitas),
până atunci fiind doar o oază rurală (sat) cu un început de drept de autoadministrare.
Evoluţia urbanistică a oraşului a suferit modificări notabile de la o epocă la alta. Astfel în perioada gotică,
până la sfârşitul secolului al XV-lea, casele orăşeneşti aveau un singur palier (parterul), şi erau construite
din material perisabil, lemnos şi acoperite cu şindrilă, unele chiar cu stuf şi paie. Erau construite pe
parcele alungite de teren, cu un front îngust spre stradă, cu o trecere strâmtă din stradă în curte. Planul
unei astfel de case era relativ simplu: o pivniţă, o cămară spre stradă, în spatele ei alta, bucătăria, iar în
spatele acesteia o a treia cameră, spaţioasă, cămara.
Spre sfârşitul secolului al XV-lea, nevoile de confort şi eleganţă cresc, astfel apar casele predominant din
piatră, trainice, încăpătoare, spaţioase, având şi alte îmbunătăţiri - geamuri transparente, coşuri
(hornuri) care permit încălzirea cu sobe, luminatul cu lumânări din seu şi ceară, aşezate în sfeşnice şi
candelabre.
Fiind aglomerată vatra veche, s-a impus cu necesitate extinderea oraşului spre zidurile înconjurătoare,
fie în afara acestora în suburbii, dar păstrându-se planul oraşului vechi, radiocentric şi circular şi
evitându-se totuşi depărtarea de centru. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în secolul al XVII-lea,
din punct de vedere urbanistic Clujul se înfăţişa frumos. Cartierele exterioare se pierdeau în hotarele
oraşului, hotare cu ogoare, păşuni, fânaţuri, vii, iar în fundal dealuri ondulate.
La sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, apare noua urbanistică a Clujului, având
la bază preocupări pentru un nou confort arhitectural. Astfel a evoluat semnificativ locuinţa orăşenească
spre materiale mai rezistente, cum ar fi cărămida sau piatra, şi de asemenea tratarea unitară a spaţiului
interior. În sensul evoluţiei se înscrie şi politica edilitară a oficialităţii oraşului. S-a intervenit pentru
asigurarea alinierii construcţiilor şi reglementarea treptelor şi a uşilor care dădeau în stradă, a
balustradelor şi gratiilor de la ferestre, realizându-se astfel o mai bună circulaţie pe lângă case şi fronturi
liniare. Acest lucru a semnificat o îmbunătăţire a calităţii construcţiilor, un spor de siguranţă şi
posibilitate pentru prevenirea incendiilor, o amplificare a spaţiului locuibil, un aspect ordonat şi alinierea
caselor, elemente care au conferit oraşului o nouă imagine urbanistică. Se dorea tot mai mult un control
asupra construcţiilor particulare, exercitat de oficialitate prin intermediul inginerului specialist. Acest
control al planurilor de construcţii a fost realizat în Cluj în 1790, când Direcţia gubernială a construcţiilor
a manifestat un interes sporit pentru problemele urbanistice ale oraşului.