1.

Enumerati conditiile de fond pentru incheierea casatoriei in Dreptul roman in

comparatie cu cele din dreptul civil romanesc.
În legislația actuală pentru a încheia o căsătorie în mod valabil este suficient ca persoanele să
nu se afle în situația unor impedimente la căsătorie (existența unei alte căsătorii, rudenie,
tutelă, alienație mintală) și să îndeplinească următoarele condiții:
1. să existe diferența de sex. Căsătoria se poate încheia în mod valabil numai între un bărbat
și o femeie.
2. vârsta legală. Pentru a încheia o căsătorie în mod valabil este necesar ca ambii parteneri să
dobândească capacitate deplină de exercițiu, capacitate care se dobândește odată cu
împlinirea vârstei de 18 ani. Desigur, există și anumite excepții când o căsătorie se poate
încheia chiar mai repede de vârsta legală, dar în această situație trebuie să existe motive
temeinice.
3. consimțământul. Pentru a încheia o căsătorie valabilă, este necesar ca ambii parteneri să-și
manifeste consimțământul, intenția de a întemeia o familie. Dacă nu există acest
consimțământ din partea ambilor parteneri atunci nu putem vorbi despre o căsătorie
valabilă, existând posibilitatea de a atrage nulitatea căsătoriei
 

În privința Căsătoriei la romani lucrurile erau mult mai diferite, dar pentru a ajunge la
forma juridică pe care o vedem astăzi în practică trebuie să avem în vedere faptul că
reglementările romanilor au avut totuși o anumită influență.

Condițiile de fond la căsătorie în Roma antică:

În privința consimțământului la căsătorie, trebuiau să își dea acordul consimțit cei
doi pater familias din familiile celor care aveau intenția de a se căsători (părintele, tatăl din
partea bărbatului și părintele, tatăl din partea femeii) abia mai târziu se ținea cont de
consimțământul viitorilor soți. Cu alte cuvinte, părinții erau cei care aveau ultimul cuvânt în
ceea ce privea încheierea unei căsătorii în acea vreme.
Ce se întâmpla dacă cei doi îndrăgostiți nu ascultau de voința supremă ale celor
doi pater familias?  În cele mai multe cazuri se ajungea la renegare, alungarea din familie sau
dezmoștenire, iar în cazuri excepționale se ajungea și la comiterea de infracțiuni asupra vieții
(omor, tentativă de omor). Prin legea Iulia ce datează încă de pe vremea împăratului August,
li se acorda fetelor dreptul de a se adresa unui magistrat pentru a-l constrânge pe șeful
familiei să-și manifeste în sens pozitiv consimțământul. Împăratul Iustinian este de părere că
acest drept trebuie neapărat atribuit și tinerilor bărbați și le oferă și acestora dreptul de a
solicita ajutorul unui magistrat în situația în care șeful familiei se împotrivea cu privire la
încheierea căsătoriei.
Fără consimțământul celor doi pater familias, căsătoria nu putea fi încheiată în mod legal. În
cazul în care doar unul dintre cei doi pater familias era de acord cu încheierea căsătoriei, cel
care se împotrivea nu era obligat să își motiveze decizia, dar se ajungea de cele mai multe ori
la ceea ce numim astăzi mediere sau acestuia i se ofereau diverse bunuri sau servicii pentru a-
l convinge de necesitatea exprimării în sens afirmativ a consimțământului său pentru
încheierea valabilă a căsătoriei (ceea ce putem numi astăzi o mituire a persoanei pentru a-și
exprima consimțământul).
 În privința vârstei viitorilor soți, în Roma antică, bărbatul trebuia neapărat să
fie puber, adică să aibă cel puțin vârsta de 14 ani împliniți, iar femeia trebuia să fie nubilă,
(aptă pentru căsătorie) adică să aibă vârsta de cel puțin 12 ani împliniți.
Ultima etapă pentru a putea încheia o căsătorie romană valabilă constă în îndeplinirea
condițiilor legale pentru a dobândi conubium adică dreptul de a încheia o căsătorie în mod
valabil.
Singurii care dețineau conubium erau cetățenii romani, latinii vechi, dar și cei
cărora conubium le-a fost acordat în mod expres (se putea solicita o autorizație specială din
partea autorităților).
Printre condițiile care trebuiau îndeplinite pentru a dobândi conubium enumerăm:
 Absența afinității, a rudeniei, în linie directă și colaterală, (în linie directă până la infinit,
iar în linie colaterală până la gradul șase în epoca veche și până la gradul patru la sfârșitul
Republicii). Căsătoria e interzisă cu rudele celuilalt soț în linie directă la infinit, iar în linie
colaterală între cumnați și cumnate.

 Absența unei căsătorii anterioare, respectarea intervalului de văduvie (300 de zile după
decesul soțului), Termenul de 300 de zile este un termen imperativ, de natură morală,
cunoscut drept termenul de viduitate în care soția este obligată să nu încheie o nouă
căsătorie înăuntrul acestui termen deoarece ea trebuie să poarte doliul pe care îl datorează
soțului trecut în neființă. De asemenea se precizează că acest termen ar ajuta la eliminarea
oricărui dubiu cu privire la paternitatea unui copil care s-ar putea naște în acest interval
deoarece în acea perioadă nu existau metodele tehnice de care dispunem astăzi. Acest
termen elimină dubiul paternității întrucât din punct de vedere fizic o sarcină durează în
mod normal 9 luni.
 Egalitatea de condiție socială (căsătoria între patricieni și plebei, între eliberați și liberi era
interzisă până când a fost anulată prin Legea Canuleia în 445 î. Hr respectiv până la
August pentru cei liberi și dezrobiți). De asemenea soldații nu se puteau căsători cât timp
se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Numai în situația în care aceste condiții erau îndeplinite, cei doi îndrăgostiți
dobândeau conubium (adică dreptul de a încheia o căsătorie recunoscută).

2.Identificati elementele comune si diferentele dintre coposesiune si coproprietate.

Coproprietatea si coposesiunea
Când vorbim despre coposesiune – stare de fapt, iar când vorbim de coproprietate –
stare de drept. Coposesiunea îndelungată poate duce la dobândirea coproprietății.
Coposesiunea este obiectivarea sau manifestarea exterioară a coproprietății, așa cum
posesia ca stare de fapt este obiectivarea atributelor dreptului de proprietate. Când
coposesorii nu sunt chiar coproprietarii, atunci, prin posesie îndelungată, fiecare poate să
dobândească o parte din dreptul de proprietate. Fiecare coposesor este si posesor si detentor
precar.

Exercitarea atributelor coproprietății obișnuite

Trebuie să ținem seama de două criterii :
 - Cele 3 atribute ale proprietăți (posesia, folosința și dispoziția, toate privite ca
elemente dedrept)
- Clasificarea actelor juridice dacă sunt privite ut singuli în acte de conservare, acte
de administrare și acte de dispoziție.
Posesia Nu trebuie să confundăm posesia ca stare de fapt (forma coposesiunii) cu
posesia ca atribut al dreptului de proprietate. Când vorbim de exercitarea atributul posesiei
avem învedere un element de drept, care se obiectivează în acte juridice. Toti titularii
dreptului de proprietate sunt indreptatiti la aproprierea si stapanirea bunului. Chiar
daca acestea corespund divizarii dreptului, in concret, pentru ca bunul nu este fractionat
material, se realizeaza in comun cu ceilalti coproprietari (regula unanimitatii). Obiectivarea
atributului posesiei se poate face de catre unul dintre coproprietari, existand o
prezumtie de mandat, mai ales cand nu e vorba de cheltuieli (caz in care ar fi vorba de
gestiune de afaceri). Fiecare coproprietar poate săvârși chiar și singur fapte materiale și poate
încheia acte juridice care au ca scop conservarea bunului (inclusiv sa introduca actiunea
posesorie – art.642 alin. 2). Dacă însă stăpânirea pe care o presupune atributul
posesiei ar necesita și încheierea unor acte juridice de dispoziție, atunci este
nevoie de acordul tuturor coproprietarilor.
Folosinta Mult mai complexă este exercitarea dreptului de folosinței
asupra coproprietății. Trebuie să disjungem în usus și fructus.
A. Exercitarea dreptului de a utiliza bunul Uzul se poate face prin fapte materiale
(avem 2 ipoteze : există un partaj de folosințăsau nu există un partaj de folosință) și
prin acte juridice.
B. Exercitarea dreptului de a culege fructele Tinând seama de regula
unanimității, toți coproprietarii au dreptul la culegereafructelor în raport cu
cota lor parte din dreptul de proprietate (art. 637).
Dispozitia
A. Dispoziția materială - în principiu, regula unanimității – este nevoie de acordul
tuturor coproprietarilor, indiferentdaca sunt direste sau indirecte, adica facute prin
inetrmediul unor terti (ex. culegereaproductelor)! actele materiale de intretinere sau
reparare a bunului sunt acte care tin de folosinta, nu dedispozitie
B. Dispoziția juridică
a) Dispozitia juridica avand ca obiect dreptul de proprietate in ansamblul său -
Solutia de principiu – se aplica regula unanimitatii, acordul coproprietarilor trebuie sa
fieexpres (art. 641 alin. 4
b) Dispozitia juridica avand ca obiect cota-parte din dreptul de proprietate. Dreptul de
proprietate este fractionat intelectual => este firesc ca fiecare proprietar sadispuna de cota sa
parte.