ORIENTĂRI ŞI TENDINŢE PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI ÎN

UNIUNEA EUROPEANĂ

1.Introducere
Problematica protecţiei mediului nu a fost reflectată în tratatele care au instituit, în
anii
'50, cele trei comunităţi europene (economică, a cărbunelui şi oţelului şi Euroatomul).
Până în 1987, orice reglementare comunitară în materie de mediu s-a fondat pe
următoarele articole din Tratatul CEE:
-art. 100 - care prevedea armonizarea legilor statelor membre care aveau o incindenţă
directă asupra stabilirii sau funcţionării pieţei comune;
-art. 235 - care se referă la măsurile necesare pentru realizarea unuia dintre obiectivele
Comunităţii.
Tendinţele manifestate după anii '60 privind necesitatea de a realiza o intervenţie
energică şi de a adopta măsuri globale pentru a proteja mediul Comunităţii în faţa
exigenţelor
creşterii economice, au condus la începutul anilor '70 la adoptarea de către instituţiile CEE
a
unor programe de acţiune în domeniul mediului.

2.Programele comunitare de acţiune în domeniul mediului

În cadrul CEE şi ulterior al UE au fost elaborate şi adoptate 5 programe de acţiune în
1973, 1977, 1983, 1987 şi 1993. Ele au exprimat o veritabilă "filozofie" comunitară în
privinţa mediului şi au stabilit un calendar de acţiuni specifice de întreprins pe perioada
acoperită de fiecare program în parte.
Primul program de acţiune (1973-1976) definea principiile de bază şi obiectivele
fundamentale ale politicii comunitare în domeniul mediului şi identifica acţiunile generale de
realizat. Cel de al doilea program de acţiune (1977-1981) continuă şi particularizează
acţiunile generale stabilite anterior.
Primele două programe de acţiune în domeniul mediului au fost axate, în special,
asupra căutării de răspunsuri imediate la problemele grave ridicate de poluare. Aceste
programe au cuprins liste detaliate ale acţiunilor ce trebuiau întreprinse pentru a controla
marea diversitate de probleme ridicate de poluare.
“CONSTANTIN BRÂNCUSI” UNIVERSITY – ENGINEERING FACULTY
UNIVERSITY’SDAY
UNIVERSITY’SDAY
UNIVERSITY’SDAY
UNIVERSITY’SDAY
8thINTERNATIONAL CONFERENCE Târgu Jiu, May 24-26, 2002
Târgu Jiu, Geneva Street, nr.3, 1400, Gorj, România,Tel.+4053215848, Fax+4053214462,
www.utgjiu.ro

Al treilea program (1983-1986) a stabilit, pentru prima dată, priorităţile acţiunii

comunitare în domeniu şi a introdus un anumit număr de noi concepte precum: integrarea
aspectelor ecologice în celelalte politici comunitare, abordarea preventivă etc. A fost definită
o strategie globală şi preventivă de salvare a mediului şi resurselor. Prioritatea a trecut de la
controlul poluării la prevenirea acesteia, iar protecţia mediului a devenit o misiune mai largă,
înglobând şi afectarea solului sau integrarea intereselor mediului în celelalte politici
comunitare, în scopul de a atinge ceea ce denumim astăzi "o dezvoltare durabilă".
Confirmând această strategie preventivă, cel de al patrulea program (1987-1992) a
urmărit să facă din protecţia mediului un element esenţial al oricărei politici comunitare
economice şi sociale. Acesta conţinea şi o declaraţie relativă la necesitatea de a urmări o
abordare mai integratoare în materie de control şi reducere a poluării în scopul de a evita
1
transferul poluării dintr-o regiune în alta.
Principalele direcţii de acţiune ale acestei noi abordări s-au exprimat sub diverse forme
şi dimensiuni. Patru tipuri de activitate au fost considerate prioritare: aplicarea completă şi
eficace a legislaţiei comunitare în vigoare; controlul impactului asupra mediului a tuturor
substanţelor şi surselor de poluare; un acces mai bun la informare pentru public şi o mai
bună
difuzare a informaţiei; crearea de locuri de muncă în domeniu.
Documentul a subliniat necesitatea armonizării legislaţiilor pentru a se permite
gestiunea riscurilor ecologice legate de utilizarea organismelor genetice modificate. Se
cerea,
de asemenea, crearea unui nou instrument care să permită asigurarea integrării
preocupărilor
în materie de mediu în politica şi în pregătirea programelor în toate sectoarele de activitate
economică şi socială. Mai poate fi menţionat faptul că, cel de-al patrulea program s-a
dovedit
deosebit de sensibil la necesitatea de a promova cooperarea internaţională în domeniul
mediului, mai precis, la ajutorul ce ar trebui acordat ţărilor în curs de dezvoltare pentru a
putea surmonta dificultăţile particulare cu care se confruntă în materie.
Multe din ideiile menţionate anterior au fost preluate şi de către cel de al cincilea
program de acţiune (1993-2000), intitulat în mod sugestiv: "Către o dezvoltare durabilă".
Astfel, programul se înscrie mai ales în prelungirea celui de-al IV-lea program, dar
adoptă, în acelaşi timp, o nouă abordare a problemelor mediului. Aceasta abordare, fondată
pe
principiul dezvoltării durabile, implică nu numai autorităţile, ci şi toţi cetăţenii care au o
responsabilitate comună faţă de mediu. Documentul promovează ca principii: dezvoltarea
durabilă, recurgerea la măsuri preventive şi răspunderea împărţită, principii enunţate în
Tratatul de la Maastricht. El vizează stabilirea unei structuri pentru aplicarea Agendei 21, la
care au subscris Uniunea Europeană şi statele membre, în cadrul Conferinţei ONU privind
mediul şi dezvoltarea (1992).
Programul cuprinde trei părţi, din care principalele două vivează acţiuni interne şi
externe: prima parte rezumă starea mediului în statele Uniunii Europene şi ameninţările
crescânde ale viitorului şi expune o nouă strategie destinată să rupă cu tendinţele actuale şi
să
promoveze cerinţele dezvoltării durabile; partea a II-a prezintă un rezumat al ameninţărilor
şi
problemelor ecologice în contextul internţional şi indică ceea ce Uniunea Europeană şi
statele
membre vor face sau ar putea face, în cadrul unei cooperări internaţionale sau bilaterale, în
ceea ce priveşte chestiunile care se pun la eşalon regional sau mondial; partea a III-a,
foarte
scurtă şi generală, tratează probleme referitoare la alegerea priorităţilor, structura costurilor.
Programul abordează, în manieră specifică, numeroase probleme de mediu:
modificările climatice, poluarea aerului, diminuarea resurselor naturale şi a diversităţii
biologice, epuizarea şi poluarea resurselor de apă, deteriorarea mediului urban, deşeurile
etc.
Aceste probleme nu mai sunt tratate individual, ci ca simptome ale unei proaste
gestiuni şi utililizări a resurselor. Se evidenţiază faptul că degradarea mediului este
determinată de modul de consum şi de comportament. În baza acestei distincţii, pentru a se
obţine rezultate reale a fost acordată prioritate următoarelor direcţii de acţiune: gestiunea
"durabilă" a resurselor naturale; combaterea integrată a poluării şi acţiuni preventive privind
deşeurile; reducerea consumului de energie provenit din surse neregenerabile;
îmbunătăţirea
gestiunii mobilităţii, prin selectarea în conformitate cu logica mediului, a aşezărilor şi a
modalităţilor de transport; ameliorarea sănătăţii şi securităţii, în special în ceea ce priveşte

2
evaluarea şi gestiunea riscurilor industriale, securitatea nucleară şi radioprotecţia
Panoplia instrumentelor, mijloacelor şi tehnicilor de acţiune este considerabil lărgită,
păstrându-se însă caracterul sistematic, care permite încadrarea lor în: instrumente
legislative,
instrumente economice; instrumente de "sprijin orizontal" (logistică, baze de date, cercetare
şi
dezvoltare tehnologică); mecanisme de finanţare.
Programul reprezintă o cotitură în existenţa U.E., comparabilă doar cu realizarea pieţii
interne în anii '80, reconcilierea între problematica mediului şi dezvoltare fiind miza
principală căreia Comunitatea trebuie să-i facă faţă în actualul deceniu datorită importanţei
problemei la scara întregii planete.
3.Prevederile celui de al şaselea program de acţiune “Mediu 2010: viitorul
nostru, alegerea noastră“
Prin propunerea de decizie COM (2001) 31 final a Parlamentului European şi
Consiliului Uniunii Europene a fost supus dezbaterii cel de-al şaselea program de acţiune în
domeniul mediului intitulat “Mediu 2010: viitorul nostru, alegerea noastră“.
Deşi, cel de al cincilea program a contribuit în mod deosebit la ameliorarea situaţiei în
domeniul mediului, totuşi a rămas un anumit număr de probleme grave de mediu a căror
soluţionare necesită implementarea unor măsuri complementare. Din această perspectivă,
cel
de al şaselea program vizează în special componenta “mediu” a dezvoltării durabile, în
contextul mai general al ameliorării globale a stării mediului şi a calităţii vieţii în U.E.
Programul stabileşte priorităţile şi obiectivele majore ale politicii în domeniul
mediului pentru perioada 2001-2010 şi detaliază măsurile ce trebuie adoptate. S-a optat
pentru
elaborarea unui program pentru o perioadă mai lungă, deoarece astfel va exista timpul
necesar
pentru elaborarea de noi măsuri, pentru implementarea acestora şi pentru evaluarea
efectelor
lor.
Obiectivele, prorităţile şi acţiunile definite prin cel de al şaselea program de acţiune
în
domeniul mediului se vor aplica şi ţărilor care vor adera la Uniunea Europeană şi din
această
perspectivă ele sunt de importanţă primordială şi pentru ţara noastră.
Politica comunitară în domeniul mediului va trebui să reflecte o nouă abordare care să
încerce să identifice noi modalităţi prin care să fie angrenată o mai mare parte a societăţii în
acţiunile vizând protecţia mediului. Majorarea gradului de integrare a preocupărilor privind
protecţia mediului în celelalte politici comunitare, prin evaluarea completă, din perspectivă
ecologică, a tuturor iniţiativelor de acţiune ale Comisiei Uniunii Europene, constituie de
asemenea un deziderat. Progresele obţinute în acest domeniu vor trebui să fie măsurate
prin
intermediul unor indicatori şi prin compararea performanţelor.
Corelarea mecanismelor economiei de piaţă cu interesele întreprinderilor şi
consumatorilor va facilita implementarea unor moduri de producţie şi de consum mai
durabile. Mecanismele de incitare nu se vor limita numai la penalizarea întreprinderilor care
nu respectă prevederile legale, ci vor instaura sisteme prin care acestea să fie
recompensate
dacă demonstrează în mod constant o grijă deosebită pentru protecţia mediului.
Consumatorilor li se vor furniza informaţiile necesare pentru a putea alege produsele
care respectă cerinţele vizând protecţia mediului, orientându-se astfel piaţa. Subvenţiile
statelor
membre şi canditate vor trebui să încurajeze practicile favorabile protecţiei mediului.

3
 Deoarece, deciziile în domeniul gestiunii şi amenajării teritoriului, ale statelor membre
şi canditate, pot avea o influenţă considerabilă asupra mediului, Uniunea Europeană va
promova cele mai bune practici în domeniu prin intermediului fondurilor structurale.
Analiza prevederilor programului “Mediu 2010: viitorul nostru, alegerea noastră“
evidenţiază mai multe domenii de acţiune care sunt considerate prioritare şi care constituie
obiectul unei atenţii speciale. Acestea sunt:
a.Domenii de acţiune prioritare în materie de atenuare a schimbărilor climatice
Eforturile pentru atenuarea schimbărilor climatice, depuse de statele ce compun
Uniunea Europeană, au ca obiectiv stabilizarea concentraţiilor gazelor cu efect de seră la
un
nivel care nu va provoca variaţii artificiale ale climatului terestru. În acest scop, pentru
atingerea obiectivul pe termen lung definit de către Grupul interguvernamental de experţi
privind evoluţia climatului, care constă în reducerea cu 70 % a emisiilor de gaze cu efect de
seră, în raport cu nivelul din 1990, trebuie parcurse următoarele etape:
-ratificarea şi aplicarea de către statele membre ale Uniunii Europene a Protocolului de
Kyoto, în vederea reducerii cu 8 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, în raport cu nivelul
din
1990, până în 2008-2012;
-definirea de către Uniunea Europeană a unei poziţii credibile pe plan mondial, poziţie
care să îi permită să pledeze în favoarea unui acord internaţional privind definirea unui nou
obiectiv pentru perioada ulterioră celei acoperite prin Protocolul de la Kyoto şi care să
conducă la reducerea sensibilă a emisiilor.
b.Domenii de acţiune prioritare în materie de natură şi biodiversitate
Uniunea Europeană îşi propune să protejeze şi să restaureze funcţionalitatea sistemelor
naturale, având în vederea reducerea biodiversităţii în cadrul acesteia şi în lume. Pentru
atingerea obiectivului menţionat sunt preconizate următoarele măsuri:
-protejarea mediului natural împotriva emisiilor poluante nocive;
-protejare a solurilor împotriva poluării şi eroziunii;
-protejarea biodiversităţii, în conformitate cu strategia comunitară în domeniu;
-protejarea biodiversităţii şi a valorii estetice a peisajului în regiunile rurale.
Implementarea integrală a legislaţiei de mediu constituie o primă soluţie împotriva
ameninţării pe care o reprezintă poluarea. Regiunile cu o valoare ecologică ridicată vor fi
protejate prin programul Natura 2000 al Comunităţii, a cărui aplicare va fi extinsă.
Protejarea
regiunilor rurale se va realiza prin integrarea problematicii mediului şi biodiversităţii, de o
manieră mai aprofundată şi mai eficace, în politicile consacrate agriculturii, spaţiilor naturale
şi siviculturii. Protejarea mediului marin va beneficia de o atenţie sporită.
c.Domenii de acţiune prioritarie în materie de mediu şi sănătate
Prin prevederile sale, cel de al şaselea program de acţiune impune ca poluanţii
artificiali prezenţi în mediu să nu atingă un nivel susceptibil să genereze incidenţe sensibile
asupra sănătăţii publice sau să constituie un pericol inacceptabil din acest punct de vedere.
Obiectivele specifice ale programului sunt următoarele:
-o mai bună cunoaştere a riscurilor pentru sănătatea persoanelor;
-evaluarea tuturor substanţelor chimice fabricate în cantităţi specificate, începând cu
substanţele chimice produse în cantităţi mari sau care sunt în mod special preocupante;
-supravegherea nivelului de pesticide prezente în mediu, astfel încât acestea să nu
antreneze incidenţe sau riscuri notabile pentru sănătate şi mediu; reducerea, de o manieră
globală, a utilizării pesticidelor;
-garantarea unui nivel de calitate a apei care să nu antreneze incidenţe sau riscuri
notabile pentru sănătate şi mediu şi supravegherea satisfacerii cerinţei ca gradul de
prelevare a
resurselor de apă să permită o utilizare durabilă a acestora pe termen lung;
-reducerea sensibilă a numărului de persoane expuse în mod regulat şi prelungit la
niveluri sonore ridicate.

4
 d.Domenii de acţiune prioritare în materie de utilizare durabilă a resurselor
naturale şi de gestiune a deşeurilor
Cel de al şaselea program de acţiune vizează promovarea unei utilizări eficace a
resurselor şi ameliorarea gestionării resurselor şi deşeurilor, prin:
-respectarea cerinţei ca consumul de resurse regenerabile şi neregenerabile să nu
depăşească ceea ce mediul poate suporta;
-reducerea, de o manieră sensibilă, a cantităţii de deşeuri ce fac obiectul unei eliminări
finale şi a volumului de deşeuri periculoase;
-reducerea, de o manieră sensibilă, a volumului de deşeuri produse la scară globală,
prin iniţiative de prevenire a producerii de deşeuri, ameliorarea randamentului de utilizare a
resurselor şi adoptarea unor moduri de consum mai durabile, ceea ce va permite disocierea
producerii de deşeuri de creşterea economică;
-respectare cerinţei ca deşeurile produse la momentul actual să nu prezinte nici un
pericol sau ca riscurile asociate acestora să fie cât mai scăzute posibil, acordând prioritate
valorificării deşeurilor şi, în special, reciclării lor; reducerea la maxim a cantităţii de deşeuri
ce fac obiectul unei eliminări finale, asigurându-se respectarea cerinţei ca eliminarea sau
depozitarea lor controlată nu prezintă nici un pericol; situl de tratare a deşeurilor trebuie să
fie
cât mai aproape posibil de situl de producere, în măsura în care acest mod de abordare a
problematicii deşeurilor este compatibil cu legislaţia comunitară şi dacă el nu antrenează o
diminuare a eficacităţii economice şi tehnice a operaţiilor de tratare a deşeurilor.
e.Domenii de acţiune prioritare în materie de politica internaţională
Implementarea celui de al şaselea program de acţiune în domeniul mediului se va
realiza într-o Uniune Europeană lărgită şi toate măsurile ce se vor adopta ulterior vor trebui
să
ţină cont de această perspectivă mai vastă.
Armonizarea legislaţiilor naţionale ale ţărilor candidate, cu legislaţia comunitară în
domeniul mediului, constituie o sarcină de o importanţă majoră pentru acestea. În acest
demers ele beneficiază de susţinerea programelor financiare comunitare.
Ţările candidate au ocazia de a progresa pe calea unei dezvoltări economice viabile pe
termen lung şi de a evita problemele ecologice cu care se confruntă actualmente ţările
Europei
Occidentale.
Prevederile celui de al şaselea program de acţiune favorizează protecţia mediului şi
dezvoltarea durabilă în ţările candidate, prin umătoarele măsuri:
-stabilirea unui dialog privind dezvoltarea durabilă cu administraţiile ţărilor candidate;
-implementarea unei colaborării cu ONG din ţările canditate ce îşi desfăşoară
activitatea în domeniul mediului;
-favorizarea comunicării şi colaborării cu întreprinderile din ţările canditate, în vederea
sensibilizării acestora la problematica vizând protecţia mediului.
Programul susţine implementarea unui parteneriat global pentru mediu şi contribuie
la
dezvoltarea durabilă prin:
-integrarea preocupărilor şi obiectivelor privind mediului şi dezvoltarea durabilă în
toate aspectele vizând relaţiile externe ale Comunităţii;
-alocarea de resurse suficiente pentru organizaţtiile internaţionale;
-definirea unui ansamblu coerent de obiective în materie de mediu şi dezvoltare, în
vederea adoptării lor la summitul mondial din 2002 privind dezvoltarea durabilă; participarea
la acţiuni care contribuie la consolidarea structurilor şi mecanismelor vizând protecţia
mediului la nivel internaţional;
-aplicarea convenţiilor internaţionale privind mediul;
-intensificarea eforturilor depuse la nivel internaţional pentru stabilirea unui consens

5
privind metodele de evaluare a riscurilor pentru sănătate şi mediu, precum şi a metodelor
de
gestionare a riscurilor bazate pe principiului precauţiei.

f.Fundamentarea deciziilor politice pe participare şi pe cunoştinţe solide

Angajamentul tuturor părţilor interesate constituie o condiţie de bază pentru reuşita
celui de al şaselea program de acţiune în domeniul mediului. Pentru atingerea obiectivelor
vizând elaborarea unei politici de mediu fundamentate pe participare şi pe cunoştinţe solide
trebuie să fie implementate următoarele acţiuni prioritare:
-elaborarea unor mecanisme ce permit o consultare largă a tuturor părţilor implicate, în
special a persoanelor vizate în mod direct de propuneri şi alte iniţiative, în vederea
optimizării
proceselor de decizie şi garantării eficacităţii, din punct de vedere al protecţiei mediului, a
măsurilor propuse;
-acordarea de ajutoare financiare ONG-urilor care îşi desfăşoară activitatea în
domeniul mediului, în vederea facilitării participării lor la procesul de consultare;
-respectarea cerinţei ca problematica mediului să constituie o prioritate importantă
pentru programele de cercetare comunitare şi programele de cercetare naţionale;
asigurarea
unei mai bune coordonări a programelor de cercetare la nivelul statelor membre şi
candidate;
-respectarea cerinţei ca publicul să dispună în mod regulat de informaţii pertinente
privind starea mediului, prin elaborarea unui raport anual conţinând indicatori de mediu
cheie
şi prin adoptarea unor indicatori globali, însoţiti de o estimare a daunelor de mediu;
-reexaminarea mecanismelor de informare, în vederea introducerii unui sistem mai
coerent şi mai eficace, care va garanta elaborarea unor rapoarte de calitate conţinând
informaţii şi date de mediu comparabile;
-favorizarea implementării sistemelor de tip GIS, ce constituie instrumente utilizate la
fundamentarea politicilor de mediu şi la controlul aplicării acestora.
3.Concluzii
Armonizarea cadrului legislativ naţional, inclusiv în domeniile ce vizează protecţia
mediului, cu standardele europene în materie, constituie un deziderat de o importanţă
primordială în ceea ce priveşte aderarea României la structurile Uniunii Europene. Din
această
perspectivă, cunoaşterea programelor de acţiune în domeniul mediului ale Uniunii
Europene
reprezintă un imperativ major pentru toate organizaţiile, organismele şi persoanele care îşi
desfăşoară activitatea domeniul menţionat.
În acest context, lucrarea şi-a propus să prezinte o analiză succintă a programelor de
acţiune în domeniul protecţiei mediului ale Uniunii Europene. O atenţie deosebită a fost
acordată evidenţierii orientărilor şi tendinţelor relevante pentru procesul de aderare a
României la Uniunea Europeană, conţinute în cel de al 6-lea program de acţiune intitulat
“Mediu 2010: viitorul nostru, alegerea noastră“.
Bibliografie
1.Băbuţ, G.-Legislaţia în domeniul mediului. Editura Universitas, Petroşani, 2000.
2.CCE-Environment 2010: notre avenir, notre choix. Proposition de Decision du Parlament
Europeen et du Conseil, COM (2001) 31 final, Bruxelles, 2001.
3.Duţu, M.-Dreptul mediului. Tratat, vol. I-II. Editura Economică, Bucureşti, 1998.