Contaminare radioactivă

Hanford, locul în care este depozitat 2/3 din totalul volumic al deșeurilor radioactive de
activitate înaltă al SUA.După dezastrul nuclear de la Fukushima, zona a rămas puternic
contaminată radioactiv. Decontaminarea va dura circa 40 de ani și va costa miliarde de
dolari.[1][2]
Contaminarea radioactivă (sau contaminarea radiologică) este procesul de depunere
neintenționată și nedorită a unei substanțe radioactive pe diferite suprafețe sau într-un
solid, lichid sau gaz (incluzând organismul uman).
În cazul dozimetriei, se vorbește de contaminare externă și de contaminare internă
(când o sursă radioactivă pătrunde în interiorul organismului uman).[4] Se poate face
referire - de asemenea - la contaminarea mediului înconjurător (aerului, apei și solului).
[5]

Clasificarea surselor de radiații nucleare

Sursele de radiații pot fi[6] naturale (de exemplu radiația cosmică, radionuclizii
cosmogeni, radionuclizii primordiali și descendenții acestora) sau artificiale (de exemplu
depuneri radioactive, iradiere în scop medical, teste și accidente nucleare). În funcție de
starea de agregare sursele de radiații pot fi clasificate în gazoase, lichide sau solide. În
funcție de prezența/absența încapsulării, se pot clasifica în surse închise și surse
deschise. Acestea pot provoca efecte adverse prin expunere externă sau contaminare
internă (ingestie, inhalare).
Controlul și monitorizarea contaminării radioactive
Monitorizarea contaminării radioactive la părăsirea zonei de excludere Cernobîl
Monitorizarea de zonă se face cu ajutorul detectorilor de radiații. Aceștia reprezintă
sisteme care pun în evidență existența radiațiilor nucleare și permit determinarea
calitativă sau cantitativă a unora dintre caracteristicile lor: numărul de particule
nucleare, energia, masa particulelor, etc.
Surse naturale de contaminarea
radioactivă[modificare | modificare sursă]
Radiul și radonul
Cutie de pudră “Tho-radia, bazată pe thoriu si radiu, conform formulei Doctorului Alfred
Curie”, expusa la Muzeul Curie, Paris

Tabelul periodic al elementelor în funcție de timpul de înjumătățire al celui mai

stabil izotop:
Elemente stabile (ce conțin cel puțin un izotop stabil)
Elemente radioactive: izotopul cel mai stabil are un timp de înjumătățire superior a 4 milioane de ani
Elemente radioactive: izotopul cel mai stabil are un timp de înjumătățire de 800-34000 ani
Elemente radioactive: izotopul cel mai stabil are un timp de înjumătățire de la o zi la 103 ani
Elemente puternic radioactive: izotopul cel mai stabil are un timp de înjumătățire de ordinul minutelor până la o zi
Elemente extrem de radioactive: izotopul cel mai stabil are un timp de înjumătătire mai scăzut de cateva minute

Radiul este un elemenet metalic radioactiv, produs de dezintegrare al uraniului. La scurt

timp după descoperirea radioactivității - în absența cunoștințelor legate de efectul
radiațiilor ionizate asupra organismului uman - a fost utilizat pentru câteva zeci de ani
ca vopsea luminescentă, în produse cosmetice (lapte demachiant, fond de ten, săpun,
creme solare etc.), prezervative.[7] Așa numitul caz „Radium girls”[8] este un exemplu de
iradiere colectivă a unor persoane expuse profesional în SUA (în jurul anilor 1917-
1920), în fabrici în care se pictau ceasuri cu vopsea luminescentă cu conținut de radiu.
Radonul este un gaz radioactiv incolor și inodor, produs de dezintegrarea radiului.
Acesta este prezent în majoritatea locuințelor, în special în subsoluri slab aerisite.
Odată inhalat, produșii de dezintegrare radioactivi ai 222Rn ionizează materialul genetic,
provocând mutații care uneori pot deveni canceroase,[9] în special la nivelul plămânilor.
[10]
Riscul crește cu 8-16 % la fiecare creștere de 100 Bq/m³ a concentrației de radon.
Lucrătorii din minele de uraniu sunt cei mai expuși la radon, dar poate fi cazul și pentru
alte ramuri ale mineritului.

Radiația cosmică
Radiația cosmică este radiația de natură corpusculară provenită direct
din spațiul cosmic („radiație cosmică primară”) sau din interacțiunile acesteia
cu particulele din atmosferă („radiație cosmică secundară”). În plus, radioizotopi
precum 14C sunt produși continuu în biosferă, contribuind la fondul natural de radiații.
[11]
Expunerea prelungită la radiația cosmică poate crea probleme pentru personalul
liniilor aeriene[12] și - mai ales - pentru echipajele misiunilor spațiale.

Surse artificiale de contaminarea radioactivă

Contaminarea radioactivă cauzată de aplicații militare

Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki

Articol principal: bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki.
Armele nucleare au fost folosite în scop beligerant în anul 1945[13] în jurul încheierii celui
de-al doilea război mondial. Bombardamentele atomice au constat în două atacuri
nucleare implicând bombardarea de către Statele Unite ale Americii a orașelor
japoneze Hiroshima și Nagasaki, fapt care a condus la capitularea necondiționată
a Japoniei. Folosirea acestor două bombe a dus la moartea imediată a peste 100000 de
oameni (majoritar civili), numărul acestora crescând semnificativ cu trecerea timpului
(ca urmare a efectelor contaminării). Independent de problemele etice, evenimentul a
avut drept rezultat o contaminare masivă a populației și a mediului înconjurător. [13]
Testele nucleare

Articole principale: test nuclear și proliferare nucleară.

Test nuclear atmosferic, atolul Bikini, 25 iulie 194

Distribuția testelor nucleare în lume în perioada 1945-1998
Primul test nuclear a fost efectuat în Alamogordo, New Mexico, la 16 iulie 1945, în
cadrul Proiectului Manhattan și a avut numele de cod Trinity.[14] Tonul proliferării
nucleare l-a dat competiția SUA-URSS. De atunci au avut loc peste 2000 de teste
nucleare. Singurele țări cunoscute că au detonat astfel de dispozitive sunt Statele Unite
ale Americii, Uniunea Sovietică, Marea
Britanie, Franța, China, India, Pakistan și Coreea de Nord. Producea și testarea armelor
nucleare a condus la contaminarea excesivă a anumitor regiuni, peste limitele
admisibile (Semipalatinsk în fosta URSS, Nevada în SUA, Atolul Bikini din Insulele
Marshall etc.), ceea ce le face nelocuibile pentru mult timp de acum încolo.
Submarine nucleare

Trei urși polari se apropie de submarinul nuclear USS Honolulu, aflat 450 km de Polul
Nord
Mai multe submarine sovietice din seria K (K-8, K-19, K-27, K-140, K-141, K-171 etc.)
cu propulsie nucleară au suferit accidente de-a lungul timpului.[15] Pe lângă victimele
omenești (ca urmare a iradierii acute), aceste accidente au condus la creșteri ale
radioactivității apelor prin dispersarea componentelor reactorilor în oceanul planetar.
Din cele 184 submarine nucleare scoase din uz acum circa 20 de ani, 104 au rămas
cu combustibilul ars la bord, iar starea lor precară reprezintă un mare pericol pentru
mediu.
Arma radiologică
Arma radiologică (cunoscută și sub denumirea de „bombă murdară”) este o armă de
distrugere în masă cu rol de dispersie radiologică care combină materialul radioactiv cu
explozivi convenționali, în scopul contaminării radioactive în aria de dispersie a
agentului exploziv convențional. Astfel de dispozitive nu au fost utilizate până în
prezent, dar sunt considerate ca surse potențiale de contaminare radioactivă în
contextul proliferării terorismului.
Contaminarea radioactivă ca rezultat al aplicațiilor civile

Accidente nucleare civile

Harta contaminării cu 137Cs în 1996, ca urmare a accidentului nuclear de la Cernobîl
Sunt cunoscute două accidente nucleare civile majore (Cernobîl,[16] 26 aprilie 1986
și Fukushima-Daiichi,[17] 11 martie 2011) precum și alte câteva incidente. Contaminarea
radioactivă cauzată de către acestea a afectat lichidatorii și este încă prezentă, în
special din cauza unor produși de fisiune precum 90Sr și 137Cs de viață medie (timpi de
înjumătțire de circa 30 de ani).
O altă problemă gravă privește stocarea necorespunzătoare a deșeurilor radioactive,
practicată în special la începuturile energeticii nucleare civile. De exemplu,
la Mayak (uzină de repocesare a plutoniului din fosta URSS), deșeurile radioactive erau
stocate într-un depozit subteran.[15] Sedimentându-se la baza cavității, pe 29 septembrie
1957, în absența răcirii, s-a produs o explozie; 800 de km pătrați au fost contaminați pe
termen lung cu 90Sr și 137Cs. Deși guvernul sovietic nu a dat nici o informație despre cele
întâmplate, se estimează că peste 200 de persoane au murit imediat după accident. Cel
puțin 22 de sate au fost afectate de explozie, 10000 de oameni fiind evacuați. Se
estimează că 8015 persoane au murit pe parcursul a 32 de ani după accident ca
urmare a efectelor contaminării. Pentru a reduce gradul de contaminare după accident,
solul radioactiv a fost excavat și depus în așa numite „cimitire de pământ”.
Cu toate acestea, contaminarea radioactivă a mediului ca rezultat al acestor accidente
este nesemnificativă raportat la activitatea eliberată în mediu ca urmare a celor circa
2000 de teste nucleare efectuate în perioada Războiului rece.[18] Se estimează[19] că
explozia de la Cernobîl a eliberat în atmosferă de 400 de ori mai mult material nuclear
comparativ cu bomba atomică de la Hiroshima; la rândul lor, testele nucleare realizate
în perioada '50-'60 însumează o eliberare de material nuclear a cărei activitate ar fi de
100-1000 de ori superioară celei a exploziei de la Cernobîl.
Este important a se menționa aici că doar 0,2% din expunerea cumulativă de radiații
recepționată de o persoană din public își are originea în depunerile radioactive rezultate
din teste și accidente nucleare (a se compara cu radonul, care contribuie cu 48% din
acestă expunere).[20] Cu toate acestea, numărul și amploarea testelor și accidentelor
nuclear au contribuit la radiofobia generalizată a populației civile.
Ciclul combustibilului nuclear (în operare normală) [modificare | modificare sursă]

Activitatea totală a deșeurilor radioactive de origine nucleară depozitate in Oceanul

Planetar în perioada 1945-1993
Una dintre consecințele activităților nucleare a fost apariția deșeurilor radioactive de
origine nucleară care adaugă noi componente la fondul natural de radiații. Deșeurile
radioactive de origine nucleară sunt deci un rezultat al erei atomice și reprezintă practic
problema cea mai mare a energeticii nucleare. Un pas critic la sfârșitul procesului de
operare îl constituie dezafectarea facilităților nucleare.
În perioada 1946-1993, 13 țări[21] au depozitat deșeuri radioactive lichide și solide
în Oceanul planetar, inclusiv miezul unor reactori, conținând sau nu combustibilul
nuclear epuizat. După 1993 acestă practică a fost interzisă în baza unor tratate
internaționale. Chiar și așa, conform ONU,[22] anumite companii - profitând de
instabilitatea politică - încă aruncă deșeuri radioactive în apele teritoriale ale Somaliei,
periclitând sănătatea publică și a mediului înconjurător.
Activități nenucleare
Utilizări medicale și farmaceutice
Radioizotopii utilizați în tratamentul cancerelor sau radiodiagnostic prezintă - în general
- timpi de înjumătățire de ordinul orelor, așa că nu ridică probleme pe termen lung.
Probleme pot însă să apară în cazul surselor de radioterapie orfane. Un astfel de caz
este așa numitul „accident Goiânia”. Astfel, la 13 septembrie 1987, o sursă de
radioterapie de 137CsCl a fost uitată într-un spital abandonat din Brazilia, manipularea ei
improprie ulterioară conducând la contaminarea a cel puțin 249 de civili.[23]
Explorarea spațiului
Reprezentare schematică a amprentei la sol a traiectoriei satelitului Cosmos 954 la
reintrarea în atmosferă (24.01.1978)
Unii radioizotopi pot fi folositi ca generatori termoelectrici (în baza efectului Seebeck)
pentru sonde spațiale trimise în misiuni în spațiul cosmic. De asemenea, unele misiuni
spațiale au utilizat reactori nucleari pentru propulsia sateliților. În cazul unor misiuni
eșuate este posibilă contaminarea radioactivă a atmosferei, cu efecte similare (chiar
dacă la scară mult mai redusă) celor ale testelor nucleare. De exemplu,[15] la 24 ianuarie
1978, satelitul artificial Cosmos 954 (echipat cu un reactor nuclear ce conținea 90 kg
uraniu înalt îmbogățit - HEU, 90% 235U) nu a reușit să se separe de racheta purtătoare și
s-a prăbușit în centrul Canadei, contaminând radioactiv teritorii extinse.[24] Cosmos 954
nu a fost singurul satelit sovietic cu astfel de probleme, situații asemănătoare -dar nu la
fel de grave - înregistrându-se în 1973 și 1988.