Armă nucleară

Arma nucleară (sau Bomba nucleară) este un dispozitiv ce eliberează într-o

manieră explozivă energia nucleară produsă de o reacție în lanț de fisiune sau
fisiune/ fuziune.
Arma nucleară face parte din categoria armelor de distrugere în masă destinate
uciderii unui număr mare de oameni și distrugerii structurilor construite de om,
respectiv a biosferei în general.
Prima armă nucleară cu fisiune a eliberat o cantitate de energie echivalentă cu cea
rezultată din explozia a 20.000 tone de TNT (trinitrotoluen), în timp ce prima armă
termonucleară (cu fisiune și fuziune) a eliberat o energie echivalentă cu 10.000.000
tone de TNT. La nivelul anului 2012 pe plan mondial existau circa 19.000 de focoase
nucleare din care 4.400 sunt menținute în stare operațională, gata oricând pentru a fi
utilizate.[2]
Distrugerea reciprocă este asigurată în cazul folosirii acestora împotriva unei entități
care posedă arme nucleare.

Cuprins

Tipuri
În prezent există două tipuri de arme nucleare: cele bazate exclusiv pe reacția de
fisiune nucleară și cele care utilizează fisiunea nucleară pentru amorsarea reacției de
fuziune nucleară.[3]
Armele bazate pe fisiunea nucleară constau dintr-o cantitate de uraniu îmbogățit care
formează o masă supra-critică în care se dezvoltă exponențial reacția în lanț. Masa
supra-critică se realizează fie prin implantarea unei piese din material fisionabil
în masa subcritică (metoda proiectilului) fie prin comprimarea (cu explozivi chimici)
unei sfere de material fisionabil până se atinge masa supra-critică (metoda
imploziei).
Arma nucleară cu fuziune (arma termonucleară, bomba cu Hidrogen) folosește
energia rezultată din fisiune pentru a comprima și încălzi deuteriul și tritiul până
aceștia fuzionează.
Există și arme nucleare cu destinații speciale precum arma cu neutroni sau arma
cu contaminare radioactivă. Arma cu neutroni este o armă termonucleară construită
special pentru a produce un flux mare de neutroni ce produce multe decese dar nu
produce contaminare radioactivă și nu afectează construcțiile. Arma cu
contaminare este o armă cu fisiune învelită cu un material (cobalt, aur) care
prin activare produce o contaminare radioactivă extrem de puternică. Proiectile cu
uraniu sărăcit au fost dezvoltate și testate în anii `70 în scopul întăririi puterii de
penetrare. Aceste muniții sunt cu dispersie de substanțe radioactive care, inhalate
sau ingerate devin letale.
Din punct de vedere al strategiei militare armele nucleare se împart în : arme
strategice (care vizează țări sau populații mari) sau tactice (utilizate numai pe câmpul
de luptă). Armele nucleare strategice sunt transportate la țintă cu avioane sau
rachete. Armele tactice sunt transportate cu rachete, artilerie, torpile, etc.
În perioada 1960-1980 SUA și URSS au folosit dispozitive explozive bazate pe
energie nucleară pentru scopuri comerciale (explozii nucleare pașnice). Tratatul de
eliminare a testelor nucleare din 1966 a interzis toate exploziile nucleare, indiferent
de scopul lor.

Efecte
Explozia nucleară are efecte imediate și întârziate. Unda de șoc, radiația
termică, radiația ionizantă promptă produc distrugeri mari în câteva secunde sau
minute de la detonare. Efectele întârziate precum căderile radioactive acționează pe
perioade mari de timp, de la ore la ani.[5]

 Unda de șoc produce modificarea bruscă a presiunii aerului și vânturi

puternice. Construcțiile mari sunt distruse de modificarea presiunii aerului în timp
ce vânturile puternice distrug vegetația și omoară oamenii. Dacă explozia are loc
la suprafața sau în apropierea solului se produce un crater din care materialul
este ridicat în atmosferă, de unde revine sub forma de depuneri radioactive.

 Circa 35% din energia exploziei este sub forma de radiație luminoasă și
termică (căldură). Radiația luminoasă produce orbirea prin arderea retinei.
Radiația termică produce arsuri ființelor vii și incendierea materialelor
combustibile.

 Efectele radiațiilor nucleare directe sunt în general mai mici decât cele ale
undei de șoc sau radiației termice. La armele cu neutroni spre exemplu efectul
radiației directe (neutroni) este cel mai puternic. Iradierea directă cu radiații
nucleare duce la deces sau în cazul dozelor mai mici la boala de iradiere.
 Particulele radioactive ridicate în atmosferă (norul în formă de ciupercă) revin
pe pământ în apropierea locului exploziei. Ele nu produc multe decese deoarece
afectează zona unde oamenii au fost deja uciși de celelalte efecte. În funcție de
condițiile meteorologice, norul radioactiv poate fi deplasat la distanțe mari iar
depunerile pe sol pot afecta zonele mai îndepărtate.
 Undele electromagnetice produse de explozie rezultă prin absorbția radiației
gama în aer și în sol. Pulsul de unde electromagnetice generează câmpuri
electrice de mii de volți pe durate extrem de scurte. Consecințele privesc în
special comunicațiile și rețelele electrice.

Istoric
Istoria armei nucleare începe cu scrisoarea trimisă de Albert Einstein la 2 august
1939 președintelui Franklin D. Roosevelt. La scurt timp guvernul SUA a lansat
proiectul de realizare a armei nucleare cunoscut sub numele de “Proiectul
Manhattan”.[6]
Deoarece pentru realizarea armei nucleare era nevoie de uraniu îmbogățit a fost
construită la Oak Ridge – Tennessee o instalație de îmbogățire prin procedeul
de difuzie gazoasă, pus la punct de Harold Urey, iar la Universitatea California,
Ernest Lawrence a pus la punct procedeul separării magnetice a izotopilor uraniului.
Pe parcursul a șase ani, 1939-1945 în proiectul Manhattan au fost cheltuiți peste 2
miliarde de dolari.
La proiectul Manhattan au participat a pleiadă de savanți conduși de Robert
Oppenheimer: David Bohm, Leo Szilard, Eugene Wigner, Otto Frisch, Rudolf
Peierls, Felix Bloch, Niels Bohr, Emilio Segre, Enrico Fermi, Klaus Fuchs, Edward
Teller. Prima armă nucleară a fost testată la 16 iulie 1945 în deșertul New Mexico.
Armele nucleare s-au folosit împotriva oamenilor doar de două ori, și anume în anul
1945 în jurul încheierii celui de-al doilea război mondial, când SUA au aruncat câte o
singură bombă atomică cu fisiune asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki.
Primul eveniment a avut loc în dimineața zilei de 6 august 1945, când Statele Unite
ale Americii au aruncat un dispozitiv tip pistol, cu uraniu, cu codul „Little Boy”
(Băiețelul), asupra orașului Hiroșhima. Al doilea eveniment a avut loc după trei zile,
la 9 august 1945, când un dispozitiv tip implozie, cu plutoniu, cu codul „Fat Man”
(Grasul), a fost aruncat asupra orașului Nagasaki. Norul, sau „ciuperca” acestei
bombe s-a înălțat mai mult de 18 kilometri deasupra hipocentrului exploziei.
Folosirea acestor 2 bombe, din care a rezultat moartea imediată a aproximativ
100.000 – 200.000 de oameni (majoritatea civili) și chiar și mai mulți cu trecerea
timpului, a fost și rămâne controversată. Criticii spun că a fost un act de omucidere în
masă inutil, în timp ce alții sunt de părere că de fapt s-a limitat numărul de victime de
ambele părți prin grăbirea sfârșitului războiului și evitarea unor lupte sângeroase pe
teritoriul Japoniei; de asemenea se aduce argumentul reducerii înaintării sovietice (și
comuniste) în Asia drept una din consecințele acestor bombe.

Dezarmarea și neproliferarea
Tratatul de neproliferare nucleară are ca obiectiv prevenirea răspândirii armelor
nucleare și a tehnologiilor de fabricare a acestora, promovarea cooperării în
domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare și în final dezarmarea nucleară.[7]
Deschis pentru semnare în 1968 tratatul a intrat vigoare în 1970 și în prezent este
semnat de 190 de state inclusiv cele 5 state deținătoare în mod oficial de arme
nucleare. Pentru asigurarea neproliferării și întărirea încrederii între statele
semnatare tratatul stabilește un sistem de garanții nucleare în reponsabilitatea AIEA.
Tratatul promovează cooperarea și accesul egal al statelor la utilizarea pașnică a
energiei nucleare și în același timp previne deturnarea materialului fisionabil pentru
fabricarea de arme.
Riscul proliferării armelor nucleare nu este complet eliminat deoarece unele țări
precum India (80-110 focoase active), Pakistan (90-110 focoase active), Coreea de
Nord (10 focoase active) și Israel (75-200 focoase active) nu au semnat tratatul și au
dezvoltat în secret arsenale nucleare.[8]
În 1996, la solicitarea ONU, Curtea Internațională de Justiție a emis o opinie
consultativă privind « Legalitatea amenințării sau folosirii armelor nucleare ». Curtea
a stabilit că amenințarea sau folosirea armelor nucleare ar putea viola diferite articole
ale dreptului internațional, inclusiv Convenția de la Geneva, Convenția de la
Haga, carta ONU și Declarația universală a drepturilor omului.[9]

Impactul asupra mediului

Producerea și testarea armelor nucleare în Rusia (fosta URSS) a condus la
contaminarea excesivă a anumitor regiuni, peste limitele admisibile
Numai suprafața contaminată de activitățile Minatom depășește 480 km2. O problemă
gravă privește stocarea necorespunzătoare a deșeurilor nucleare. Circa 650 milioane
m3 de deșeuri stocate de Minatom conțin o activitate de 2 miliarde de Ci. Alte
organizații dețin 12 000 tone de combustibil ars cu o activitate de 8,2 miliarde de Ci.
În plus, cantități foarte mari de ape puternic contaminate (1,5 miliarde Ci) au fost
injectate în subteran sau pur și simplu aruncate în lacurile sau râurile din apropiere.
Din cele 184 submarine nucleare scoase din uz acum 10-15 ani 104 au rămas cu
combustibilul ars la bord, iar starea lor precară reprezintă un mare pericol pentru
mediu.
Începând din 1989 SUA a înființat la Departamentul Energiei un oficiu dedicat
eliminării riscurilor asociate moștenirii Războiului Rece.
Cea mai mare parte din această moștenire radioactivă provine din instalațiile de
producere a uraniului îmbogățit și a plutoniului (minele de uraniu, prelucrarea chimică
a uraniului, îmbogățirea, fabricarea combustibilului și a țintelor, iradierea în reactor,
separarea chimică a plutoniului). Deșeurile generate la extragerea plutoniului
reprezintă 85% din radioactivitatea asociată producerii armamentului nuclear, 71 %
din apele contaminate și 33 % din terenurile contaminate.
Activitățile de producere a armamentului nuclear au lăsat o moștenire de 1500
milioane metri cubi de ape contaminate (inclusive ape subterane) și 73 milioane metri
cubi de solide contaminate.