AUTOR: Ion Creanga

FISA DE LECTURA Povestea lui Harap-Alb

I. LOC: “intr o tara indepartata la o margine a pamantului” TIMP:”odata, acum

mult, mult timp”

II. CONTINUT:

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este o opera epica inproza, un basm
cult care a aparut “Convorbiri literare” la 1 august1887.Subiectul este simplu,
specific basmelor populare, cu eroi
simotivepopulare,incaresupranaturalulesteimpletitculumeareala apersonajelor
taranesti din Humulesti al lui Creanga.Verde Imparat ii cere
fratelui sau, Craiul, sa-I trimita pe cel maiviteaz dintre cei trei fii, ca sa-I
urmeze la tron, deoarece el avea numaifete. Pentru a-I pune la incercare,
Craiul se imbraca intr-o piele de urssi ii sperie pe cei doi fii mari. Mezinul insa
reuseste sa invingaprobasiobtine incuviintarea de a pleca spre imparatia

lui Verde Imparat.PovatiuitdeSfantaDuminica,pecareoajutase,mezinulisi alege

calul,armele si hainele, pe care le avuse tatal sau cand fusese mire si
pleacala drum dupa ce primeste sftaturile Craiului, intre care acela de a seferi
de omul span si de omul ros. Cu toate acestea, el este pacalit deSpan, care,
prin viclesug, il face sluga. Sub amenintarea mortii, feciorulde crai jura ca nu
va

spune nimanui cine este de fapt, pastrand taina“pana cand va muri si va

invia”. Spanul ii da numele de Harap-Alb,care-l sujeste cu

credi nta, resp ectan du- si jura mant ul facu t. Ajuns i lapalatal Imparatului
Verde, spanul se da drept nepotul acestuia si, dintr-un nemasurat orgoliu, il
supune pe Harap-Alb la incercari primejdioase,cu speranta ca va scapa de el:
sa-I aduca “salati din gradina ursului”;pielea unui cerb fabulos, batuta in
nestemate; sa-I aduca fataimparatuluiRos,casaseinsoarecu ea.Ajutat de
Sfanta Duminica, de furnici, si de albine si povatuitpermanent de calul sau,
Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele.Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila,
Setila, Gerila, Flamanzila si Pasari-Lati-Lungila il ajuta sa invinga piedicile ivite
in
incercarea de a oadduce pe fiica Imparatului Ros la curtea lui Verde- Imparat.
Aici suntintampinati cu toate onorurile, dar fata Imparatului Ros il

respinge peSpan si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este

adevaratulnepot al lui Verde-Imparat. Dat in vileag, Spanul se repede si re te
az acapul lui Harap-Alb, dar fata il inconjoara “cu cele trei smicele de
mardulce”, il stropeste cu apa vie si il invie, acesta trezindu-se ca dupa
unsomn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe Span si “mi ti-l azvarle
ininaltul cerului”, de unde cade pe pamantsimoare.Verde-Imparat il
casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-Imparat, iar la nunta lor au fost
poftiti toti prietenii care l- au ajutat inperipetiile sale sa treaca probele si a fost
veselie mare, “chiar sisaracimea ospata si bea!”. Veselia a tinut ani
intregi si mai tine siacum, iar “cine se duce acolo, be si mananca, … iar cine
nu, se uita sirabda”.

REPORT THIS AD

III. PERSONAJE:

craiul: “tace molcum”, “posomorât”

Harap-Alb: “roş cum î i gotca”, “boboc î n felul său”

fiul mare: “tu nu eşti de î mpărat, nici î mpărăţ ia pentru tine”

Sfanta Duminica: babă gârbovită de bătrâneţ e, care umbla după milostenie

calul: “o răpciugă de cal, grebănos, dupuros şi slab, de-i numărai coastele”,
“Ghijoagă

urâcioasă”, “calul odată zboară cu dânsul până la nouri şi apoi se lasă î n jos
ca o săgeată. După aceea mai zboară î ncă o dată până la lună şi iar se lasă
î n jos mai iute decât fulgerul. Şi unde nu mai zboară şi a treia oară până la
soare”

Spanul: “prefăcut î n alte straie, şi zice cu glas subţ iratic şi necunoscut”

Imparatul Verde: “arde de bucurie că i-a venit nepotul”

 fetele imparatului: “li s-a făcut milă de dânsul şi au zis Spânului cu binişorul”

Gerila: “o dihanie de om, care se pârpâlea pe lângă un foc de douăzeci şi

patru de

stânjeni de lemne şi tot atunci striga, cât î i lua gura, că moare de frig. Şi -apoi,
afară de aceasta, omul acela era ceva de speriat; avea nişte urechi clăpăuge
şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. Şi când sufla cu dânsele, cea deasupra
se răsfrângea î n sus peste scăfârlia capului, iar cea dedesubt atârna î n jos,
de-i acoperea pântecele. Şi, ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea
promoroaca mai groasă de-o palmă. Nu era chip să te apropii de dânsul, că
aşa tremura de tare, de parcă-l zghihuia dracul. Şi dac-ar fi tremurat numai el,
ce ţ i-ar fi fost? Dar toată suflarea şi făptura de primprejur î i ţ ineau hangul:
vântul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele ţ ipau,
vreascurile ţ iuiau şi chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. Iară veveriţ ele,
găvozdite una peste alta î n scorburi de copaci, suflau î n unghii şi plângeau î n
pumni, blestemându-şi ceasul î n care s-au născut. Mă rog, foc de ger era: ce
să vă spun mai mult!”

Flamanzila: “altă drăcărie şi mai mare: o namilă de om mânca brazdele de

pe urma a 24 de pluguri şi tot atunci striga î n gura mare că crapă de foame.”

Setila: “altă minunăţ ie şi mai mare: o arătare de om băuse apa de la 24 de

iazuri şi o gârlă pe care umblau numai 500 de mori şi tot atunci striga î n gura
mare că se usucă de sete.”

Ochila: “altă minunăţ ie şi mai minunată: o schimonositură de om avea î n

frunte numai un ochi, mare cât o sită şi, când î l deschidea, nu vedea nimica;
da chior peste ce apuca. Iară când î l ţ inea î nchis, dar fie zi, dar fie noapte,
spunea că vede cu dânsul î n măruntaiele pământului.”, “vestitul Ochilă, frate
cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la
Chitilă, peste drum de Nimerilă”

REPORT THIS AD

Imparatul Ros: “î ngrozit”, “î i asculta cu dezgust şi numai î nghiţ ea noduri”

fata imparatului: “o farmazoana cumplita

IV. PARERI PERSONALE:

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion creanga este un basm foarte interesant,

placut, care mi a oferit multa placere in timp ce l am citit. Episoadele inlantuite
armonios, au o compozitie clara si fireasca.

fiul mijlociu: “ruşinat”

Pasari-Lati-Lungila: “altă bâzdâganie şi mai şi: o pocitanie de om umbla cu

arcul după vânat păsări.”