Silviu ARON Cap 2.

Surse de radiaţii

Capitolul 2. Surse de radiaţii

Clasificarea Radionuclizilor naturali

Sursele naturale de radiaţii pot fi clasificate în:

- surse aflate în exteriorul organismului uman

 radiaţia cosmică
 radiaţia de origine terestră

- surse din organism, reprezentate de radionuclizii pătrunsi în organism prin inhalare,

ingestie şi prin piele [29].

2.1.1 Generalitaţi

Fondul natural de iradiere

Radioactivitatea naturală este constituită din radionuclizii prezenţi în mediul înconjurător

(aer, sol, apă, vegetaţie, organisme animale, inclusiv în om) din cele mai vechi timpuri, încă de la
formarea planetei Pământ. Aşa cum s-a explicat mai sus, doza radiaţiei pe care o primeşte omul din
surse naturale se datorează atât radionuclizilor din organism, cât şi celor aflaţi în mediul
înconjurător [29].

Pentru România, fondul natural de iradiere, adică doza efectivă totală datorată radiaţiilor de
origine naturală primite de om, are valoarea medie de 2,27 mSv pe an, mai mică decât valoarea
similară calculată pentru ca mediu pentru întreaga populaţie a planetei - 2,4 mSv pe an [29].

În natură radioactivitatea a fost prezentă de la început. Cei peste 60 radionuclizi prezenți în

natură se clasifică în trei categorii:

- 20 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
1. Primordiali – prezenți de la formarea Pământului;

2. Cosmogenici – formați în urma interacției cu radiația cosmică;

3. Produși sau potențați de om – formați prin activități umane.

Radionuclizii se găsesc în roci, aer, apă, sol și în organismele vii, inclusiv cel uman [30].

Radionuclizii primordiali au timpi de înjumătățire de ordinul sutelor de milioane de ani.

Dintre cei mai cunoscuți menționăm: U-235, U-238, Th232, Ra-226, Rn-222, K-40. Radionuclizii
primordiali au un rol foarte important în viața planetei Terra care funcționează ca o mașină termică
bazată pe radioactivitate. Se estimează că dezintegrarea radioactivă a Uraniului 238 și a Toriului
232 generează aproximativ 20 TW în timp ce Potasiul 40 generează circa 4TW. Există zone unde
concentrația mare a mineralelor radioactive din scoarța terestră generează un fond mare de radiații:
Brazilia, India, China. Nivelul ridicat al fondului de radiații conduce la apariția de aberații
cromozomiale dar nu s-a putut proba creșterea frecvenței la aceste populații [31].

Radionuclizii cosmogenici se formează prin interacția atomilor țintă cu radiația cosmică, în

atmosferă (C-14, Be-10) ori in situ în minerale sau în apropierea suprafeței terestre (Be-10, Al-26,
Ne-21). Acumularea radionuclizilor cosmogenici în minerale la/sau în apropierea scoarței terestre
oferă posibilitatea datării anumitor fenomene geologice. O altă aplicație important a radionuclizilor
cosmogenici este datarea cu radiocarbon dezvoltată de Willard F. Libby pentru determinarea vârstei
în arheologie, geologie, geofizică, etc. Datarea cu radiocarbon folosește ca indicator cantitatea de C
-14 din ființele vii. Toate viețuitoarele păstrează conținutul de radiocarbon în echilibru cu cel
prezent în atmosferă la momentul morții. Când organismul moare inventarul de C-14 începe să se
dezintegreze cu o perioadă de înjumătățire de 5730 de ani. Comparând conținutul de radiocarbon
din organismul mort cu conținutul din atmosferă putem estima momentul morții. Calibrarea
datărilor cu radiocarbon se face prin compararea cu datările pe baza dendro-cronologiei (inelele de
creșere ale copacilor) [32].

Radionuclizii produși de om s-au adăugat inventarului natural în ultima sută de ani, având
totuși o contribuție minoră. Semnificație au radionuclizii produși din activități umane cu timpi de
înjumătățire mari: I 129 – 15,7 milioane ani, Tc 99 – 211 mii ani, Pu 239 – 24,1 mii ani, Cs 137 –
30,17 ani, Sr 90 – 28,78 ani, H 3 – 12,3 ani. Dacă radionuclizii cosmogenici, care sunt prezenți în
mod natural în minereuri, sol, apă sau alte materiale naturale, sunt concentrați sau expuși în mediu
prin activități umane precum exploatarea minieră sau tratarea apelor uzate, spunem că se generează
- 21 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
materiale TENORM (technologically enhanced naturally occurring radioactive materials). Procesele
prin care se generează materiale TENORM includ: extracția uraniului, extracția și prelucrarea
fosfaților, generarea de cenușă la arderea cărbunilor, extragerea petrolului și gazelor, tratarea apelor
reziduale, minele de metale, producerea energiei geotermale. Principalii radionuclizi de interes în
aceste procese sunt cei care aparțin familiilor radioactive ale U-238, U-235 și Th – 232. Materialele
TENORM pot duce la un risc crescut de iradiere a publicului. Dintre radionuclizii primordiali
potențați de om o semnificație aparte o au izotopii radonului, toți radioactivi, dintre care cei mai
importanți sunt: Rn -222 [33].

2.1.2 Radionuclizii primordiali

Doza primită de populaţia ţării ca urmare a utilizării şi eliminării radionuclizilor în mediu

(laboratoare de cercetare, industriale, de medicină nucleară etc.), inclusiv de la centralele nucleare
în condiţii normale de funcţionare, este destul de redusă, cifrându-se la cca 0,001 mSv pe an.
Expunerea dată de alte surse de radiaţii (zborul cu avionul la altitudine mare, cadranele luminiscente
ale ceasurilor, ecranele televizoarelor etc.) este de cca 0,08 mSv pe an.
Se poate spune că populaţia ţării noastre primeşte o doză efectivă anuală de cca 2,27 mSv de
la radiaţiile de origine naturală (fondul natural de iradiere), la care se adaugă 0,33 mSv pe an de la
sursele artificiale. În total, populaţia României primeşte o doză efectivă anuală de cca 2,6 mSv,
87,3% datorându-se fondului natural de iradiere [34].

Radionuclizi primordiali telurici

Radionuclizii constituenţi ai celor trei serii radiaoctive nucleare alături de radionuclidul

primordial 40K, cu timp de înjumătăţire mare, reprezintă principalele elemente care generează
radioactivitatea mediului şi deci doza corespunzătoare fondului natural la care populaţia este expusă
constant [35].

- 22 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
Tabelul 2.1 Radionuclizi primordiali care apar individual, în afara seriilor radioactive (Adaptat dupa
Eisenbud si Gessel,1997) [35]

2.1.3 Radionuclizi de origine cosmica

Radiaţia cosmică poate fi şi ea considerată o sursă de iradiere deşi contribuția ei nu este

foarte mare. Radiaţia cosmică depinde puţin de latitudine, dar are o dependenţă semnificativă de
altitudine, ajungând la 2000 m la valori de aproximativ două ori mai mari ca la nivelul mării. Astfel,
doza primită datorită acestor radiaţii la nivelul mării este de 0.29 mSv/an şi se dublează la fiecare
creştere în altitudine de 2000m (Eisenbud şi Gesell, 1997) [35].

Radiaţia cosmică este de două tipuri, radiaţie primară şi radiaţie secundară.

Radiaţia primară este compusă din particule extrem de energetice (energie medie de ~1010
eV), majoritatea fiind protoni, dar şi particule mai grele (87% protoni, 11% particule alfa, 1%
nuclee cu numărul atomic Z cuprins între 4 şi 26). Aceasta provine din spaţiul cosmic, în mare parte

- 23 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
din afara sistemului solar şi doar o fracţiune redusă (0.05%) din radiaţia primară penetrează până la
suprafaţa pământului, aceste radiaţii fiind predominante în stratosferă, la altitudini mai mari de 25
km.

Prin interacţiunile radiaţiei primare cu atmosfera se produce radiaţia cosmică secundară,

responsabilă în primul rând pentru iradierea pe Pământ. Această radiaţie secundară poate consta din
fotoni, electroni, neutroni sau mioni şi este mai puţin energetică decât radiaţia primară.
Radionuclizii formaţi în mod individual, în urma interacţiunii dintre radiaţiile cosmice şi atmosferă
sunt prezentaţi în tabelul următor:

Tabel 2.2 Radionuclizii care apar în urma interacţiunii dintre radiaţiile cosmice şi atmosfera
(Adaptat după Eisenbud şi Gisell,1997) [35]

2.2 Surse de radiaţii nucleare, artificiale

- 24 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
Radioactivitatea artificială, apărută mai ales după descoperirea fisiunii nucleare, în anul
1939, a dus rapid la implicaţii şi consecinţe uluitoare pentru omenire; arma nucleară, motorul pentru
propulsie, centrala nucleară electrică. În urma fisionării care se referă la scindarea în două, a unui
atom greu de uraniu 235 sau plutoniu 239 produsă de un neutron, rezultă energie şi peste 250
radionuclizi. Aceeaşi reacţie de fisiune intervine şi în cazul reactoarelor unei centrale nucleare –
unde este controlată şi în cazul exploziei unei bombe atomice – situaţie unde desfăşoară rapid [36].

Toate testele efectuate de diverse ţări: SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa de detonare a
unor bombe atomice în atmosferă au dus inevitabil la contaminarea cu aceşti produşi de fisiune.
Măsurători realizate în 1964 arătau o contaminare cu produşi de fisiune, în special cesiu 137 şi
stronţiu 90, de trei ori mai mare a emisferei nordice faţă de cea sudică. După această dată,
radioactivitatea depunerilor la sol (numite în engleză "fall-out") s-a redus treptat având în vedere
timpii de înjumătăţire ale celor doi izotopi, ajungând greu de detectat în ziua de astăzi. Unele
explozii atmosferice efectuate, între anii 1980 şi 1990, de China au fost evidenţiate cu uşurinţă şi în
ţara noastră la puţine zile după experiment. In prezent estimările specialiştilor indică faptul că
populaţia României primeşte o doză efectivă anuală de doar 0,02 mSv datorată căderilor radioactive
care au urmat testelor nucleare şi accidentului nuclear de la Cernobâl [37].

Se poate spune că populaţia ţării noastre primeşte o doză efectivă anuală de cca 2,27 mSv de
la radiaţiile de origine naturală (fondul natural de iradiere), la care se adaugă 0,33 mSv pe an de la
sursele artificiale. În total, populaţia României primeşte o doză efectivă anuală de cca 2,6 mSv,
87,3% datorându-se fondului natural de iradiere [37].

2.2.1. Instalațiile Rӧntgen

Rӧntgen studia deja efectul razelor catodice, raze care apar în momentul în care curentul
electric trece printr-un gaz extrem de rarefiat. În noiembrie 1895, a descoperit că, dacă tubul prin
care trece sarcina electrică este izolat cu un carton negru pentru a exclude orice sursă de lumină, în
condiţiile lucrului într-o cameră obscură, un carton care are pe una din suprafeţele sale
platinocianidă barică devine fluorescent, chiar dacă este la o depărtare apreciabilă de tub. Rontgen a

- 25 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
mers mai departe şi a observat că acelaşi fenomen, al înregistrării transparenţei unui corp, are loc şi
folosind plăci fotografice.

Prima radiografie din lume a fost făcută la scurt timp de către Rontgen, surprinzănd pe
clişeele fotografice oasele şi inelul unei măinii a soţiei sale. De aici, savantul a dedus că oasele sunt
mult mai puţin permeabile pentru razele X, reliefându-se mai dur, ca şi inelul soţiei sale. Moartea
lui, din 1932, drept urmare a unui carcinom intestinal, este explicată de biografii săi ca fiind o
consecinţă directă a experimentelor sale cu razele X [38].

Fig 2.1 Prima radiografie din lume [39]

În cazul Instalatiilor Rӧntgen, prin frânarea electronilor acceleraţi în prealabil, pe o ţintă de

material cu numarul atomic Z se obţin radiaţii electromagnetice de frânare, numite şi radiaţii
Rӧntgen sau (X) continue, pentru că se caracterizează printr-un spectru de energie continuu: energia
maximă eU este independentă de natura tintei (U este tensiunea de accelerare aplicată pe electrozii
tubului Rӧntgen). Obţinerea unui spectru continuu (deci existenţa unor fotoni cu valori energetice
inferioare energiei maxime) se explică prin faptul că electronii, înainte de a fi frânaţi, pot pierde o
parte din energie prin ionizare şi prin faptul că un electron poate produce prin frânare doi sau mai
mulţi fotoni ai căror energii sunt evident mai mici decăt energia maxima eU [40].

Dacă tensiunea de accelerare a electronilor este egală sau superioară unei anumite valori
critice (valoare dependentă de natura ţintei) apar radiaţiile Rӧntgen caracteristice substanţei din care
este constituita ţinta. Radiaţiile Rӧntgen caracteristice constau într-un spectru de linii, care se
suprapune peste spectrul continuu al radiaţiilor Rӧntgen obţinute prin frânarea electronilor [40].

- 26 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii

Fig 2.2 Tub Rӧntgen [41]

Componentele aparatului Rӧntgen:

 tubul Rӧntgen care este constituit dintr-o incintă vidată, de obicei de sticlă, în care sunt
plasate o țintă de tungsten (wolfram), cupru sau molibden;

 o spirală de tungsten facută să emită electroni în momentul încălzirii [42].

Avantajul acestor radiații este faptul că prezintă o direcție preferențială de propagare a

radiațiilor emise, unghiul solid în care emerg radiațiile fiind cu atât mai mic cu cât energia maximă
a radiațiilor este mai mare. Dezavantajul instalațiilor Rӧntgen, ca sursă de radiații utilizată
în fizică şi chimia nucleară, este acela că prezintă o distribuție spectrală foarte mare. Cea mai largă
întrebuințare a instalațiilor Rӧntgen este în medicină (pentru diagnostic şi tratament) precum şi în
tehnică (pentru efectoscopia Rӧntgen; acesta presupune tensiuni de accelerare cuprinse între 70 si
500 kV) [43].

- 27 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii

Fig 2.3 Dispozitivul folosit de către Rӧntgen pentru producerea radiaţiilor x [44]

Razele X se pot obține în tuburi electronice vidate, în care electronii emiși de un catod
incandescent sunt accelerați de câmpul electric dintre catod si anod (anticatod). Electronii cu viteză
mare ciocnesc anticatodul care emite radiații X. Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul
interacționează cu atomii acestuia în două moduri:

- Electronii, având viteză mare, trec prin învelișul de electroni al atomilor anticatodului și se
apropie de nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, îi deviază de la direcția lor inițială. Când electronii se
îndepartează de nucleu, ei sunt frânați de câmpul electric al nucleului; în acest proces se emit
radiații X.

- La trecerea prin învelișul de electroni al atomilor anticatodului, electronii rapizi pot ciocni
electronii atomilor acestuia. În urma ciocnirii, un electron de pe un strat interior (de exemplu de
pe stratul K) poate fi dislocat. Locul rămas vacant este ocupat de un electron aflat pe straturile
următoare (de exemplu de pe straturile L, M sau N). Rearanjarea electronilor atomilor
anticatodului este însoțită de emisia radiațiilor X [45].

Fig 2.4 Tubul de raze X [46]

- 28 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
Proprietăţile Radiaţiilor X

Radiaţiile X prezintă următoarele proprietăți:

 în vid ele se propagă cu viteza luminii;

 impresionează plăcile fotografice;
 nu sunt deviate de câmpuri electrice și magnetice;
 produc fluorescența unor substanțe (emisie de lumină); Exemple de substanțe fluorescente:
silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina galben-verzuie.
 sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul omului;
 pătrund cu ușurință prin unele substanțe opace pentru lumină, de exemplu prin corpul omenesc,
lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă ș.a., dar sunt absorbite de metale cu
densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de pătrundere depinde de masa atomică și
grosimea substanței prin care trec.
 ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produși indica intensitatea radiațiilor. Pe
această proprietate se bazeazǎ funcționarea detectoarelor de radiații.

au acțiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general, nocive pentru om. Pe această
proprietate se bazeazǎ folosirea lor în tratamentul tumorilor canceroase, pentru distrugerea
țesuturilor bolnave [47].

Reacția nucleară este un ansamblu de fenomene care se produc când se schimbă structura
unui nucleu atomic în urma ciocnirii sale cu un alt nucleu, cu
o particulă (ex: neutron, proton, particulă alfa etc.) sau un foton. Prima reacţie nucleară a fost
realizată în 1919 de Ernst Rutherford prin bombadarea cu particule alfa a nucleelor de azot:

2.1 [48]

Altă reacţie nucleară, din studiul căreia au fost descoperiţi neutronii, are loc la
bombardarea beriliului:

2.2

- 29 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
În anul 1930, savanţii Ceckroft şi Walton au folosit pentru prima dată protoni acceleraţi în
vederea producerii unei reacţii nucleare, la energie ridicată:

2.3

Formula reacţiei nucleare se prezintă sub formula:

2.4

unde: Q - efectul energetic;

X, Y - nucleul inițial și cel rezultat;

x, y - particulele incidentă și emergent.

Energia de legătură a nucleonilor se calculează astfel:

E = 931,44{M - [Z · mH + (A - Z) · mn]} 2.5 [48]

Reacțiile nucleare au loc sub acțiunea particulelor nucleare încărcate sau neutre cu energia până
la 50 MeV și se numesc reacții nucleare la energii joase. Există totuși și reacții nucleare la energii
ridicate care se produc sub acțiunea particulelor mult mai bogate în energie peste 50 MeV, iar aceste
reacții sunt utilizate în special pentru producerea particulelor elementare sau în cazul reacțiilor de
fotodezintegrare [49].

- 30 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
2.2.2. Fisiunea nucleară

Fisiunea nucleară, cunoscută şi sub denumirea de fisiune atomică, este un proces în care
nucleul unui atom se scindează în două sau mai multe nuclee mai mici, numite produsi de fisiune şi,
în mod uzual, un număr oarecare de particule individuale [50].

În figura 2.5 este prezentată Diagrama Reacţiei de Fisiune. Un atom loveşte cu suficienta
forţă un Nucleu Ţintă - de obicei Uraniu sau Plutoniu şi rezultă neutroni liberi şi două nuclee
radioactive.

Fig 2.5 Diagrama reacţiei de Fisiune [51]

Există două forţe care acţionează în interiorul nucleului atomic. Pe de o parte, o forţă
nucleară tare - mai exact un reziduu al forţei nucleare tari care ţine quarcurile laolaltă - acţionează
ca o forţă de atracţie între nucleoni, iar pe de altă parte, sarcina electrică a protonilor face ca
aceştia să se respingă reciproc [52].

Elementele care fisionează cu neutroni termici, se numesc materiale fisile.

Ex: 233U, 235U, 239Pn, 241Pu. Elementele care fisionează cu neutroni rapizi, se numesc materiale
fisionabile iar, cele care prin captură de neutroni se transformă în materiale fisile, sunt
considerate materiale fertile. Ex. 232Th, 238U.

Ex. fisiune 235U:

2.6 [53]

- 31 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii

Energia de fisiune se repartizează, ca energie cinetică fragmentelor de fisiune, comportandu-se

ca particule cu parcurs mic.

Neutronii rezultați din fisiuni se încadrează în două grupe: prompți și întârziați. Cei prompți
sunt eliberați odată cu fragmentele de fisiune (FF) (chiar de către FF, după 10 -14s) și au energii de
max. 6 MeV, energia probabilă fiind de 0,85 MeV. Simultan se emite radiatia promptă. Neutronii
întârziați sunt emiși ca produși de dezexcitare a unor nuclee care apar ca urmare a dezintegrării β - a
FF.

Fisiunea este utila ca sursa de energie (putere) deoarece unele materiale, numite combustibili
nucleari, pe de o parte genereaza neutroni liberi ca "jucatori" ai procesului de fisiune și, pe de altă
parte, li se iniţiază fisiunea la impactul cu (exact acești) neutroni liberi [54].

Fig 2.6 Un neutron termic este absorbit de un nucleu de uraniu-235, care fisionează în alte
elemente mai ușoare și neutroni rapizi [55].

Multe elemente grele, cum ar fi uraniu, toriu și plutoniu, suferă ambele tipuri de fisiuni:
fisiunea spontană, ca o formă a dezintegrării radioactive și fisiunea indusă, o formă a reacției
nucleare. Izotopii elementari fisionează când sunt loviți de un neutron liber (rapid) se numesc
fisionabili; izotopii care fisionează când sunt loviți cu neutroni lenți (neutroni termici) sunt numiți
fisili. Câțiva fisili particulari și izotopii ușor de obținut (ca 235U și 239Pu) se numesc combustibili
nucleari deoarece ei pot să susțină o reacție în lanț și pot fi obținuți în cantități destul de mari pentru
a fi utilizați [56].

- 32 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii

Reactoare de fisiune

Reactoarele cu fisiune critică reprezintă cel mai comun tip de reactor nuclear. Într-un astfel de
reactor, neutronii produși de fisionarea atomilor combustibilului sunt folosiți pentru a induce, în
continuare, alte fisiuni și pentru a menține controlul cantității de energie eliberată. Reactoarele în
care se produc fisiuni dar nu fisiuni autoîntreținute se numesc reactoare de fisiune subcritice. Pentru
declanșarea fisiunii în acest tip de reactoare se folosesc fie dezintegrările radioactive, fie
acceleratoare de particule.

Reactoarele cu fisiune critică sunt construite pentru trei scopuri principale care, în general,
presupun metode diferite de exploatare a căldurii și a neutronilor produși prin reacția de fisiune în
lanț:

 reactoarele de putere, gândite să producă căldură, indiferent dacă ele fac parte din centrale
terestre sau din sistemele de putere de pe vapoare și submarine nucleare;

 reactoarele de cercetare, gândite să producă neutroni și/sau să activeze surse radioactive

destinate cercetărilor științifice, medicale, inginerești etc.;

 reactoarele reproducătoare, gândite să producă combustibili nucleari în masă plecând de la alți

izotopi mai abundenți. Cel mai cunoscut reactor de acest tip creează 239Pu (combustibil nuclear)
din izotopul natural foarte abundent 238U (nu este combustibil nuclear) [57].

- 33 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii
2.2.3 Fuziunea nucleară

Fuziunea nucleară reprezintă combinația a două nuclee ușoare într-un nucleu mai greu.
Fuziunea, sau reacția termonucleară a elementelor ușoare sunt reacții tipice care au loc în Soare și în
alte stele. În Soare, în fiecare secundă, 657 milioane de tone de hidrogen sunt transformate în 653
milioane de tone de heliu. Cele 4 milioane de tone lipsă sunt apoi convertite în radiații – acest
fenomen asigurând strălucirea Soarelui. Temperaturile extreme și de presiune înaltă creează o stare
a materiei, puternic ionizată, numită plasmă și care este menținută în volumul respectiv prin
intermediul forțelor gravitaționale [58].

Din cauză că nucleele participante în fuziune sunt încărcate electric, reacția de fuziune
nucleară poate avea loc numai atunci când cele două nuclee au energie cinetică suficientă pentru a
învinge potențialul electric (forțele de respingere electrică) și prin urmare se apropie suficient pentru
ca forțele nucleare (care au rază de acțiune limitată) să poată rearanja nucleonii. Această condiție
presupune temperaturi extrem de ridicate dacă reacția are loc într-o plasmă, sau accelerarea
nucleelor în acceleratoare de particule [59].

Reacțiile de fuziune, cu toate acestea, nu sunt ușor de realizat pe Pământ. Trebuie să se țină
cont de faptul că temperaturile necesare sunt extrem de mari, în general de ordinul a sute de
milioane de grade Kelvin, și odată plasma fierbinte creată rămâne problema menținerii ei care nu e
una tocmai ușoară [60].

Mai jos sunt trecute reacțiile de fuziune ale nucleelor ușoare care ar putea fi considerate
pentru aplicațiile practice:

- 34 -
Silviu ARON Cap 2. Surse de radiaţii

Fig 2.6 Reacțiile de fuziune ale nucleelor ușoare [60]

În figura 2.7 este prezentată Diagrama Reacției de Fuzine dintre un atom de deteriu si un atom de
tritiu, ambii izotopi ai hidrogenului. Energia produsă, un atom de heliu si neutroni.

Fig 2.7 Diagrama reacției de Fuzine [61]

- 35 -