Efectele radiaţiei asupra sănătăţii

Omul trăieşte pe Pământ supus continuu acţiunii unor multiplii

agenţi ambientali, printre care se numără şi radiaţiile.
Radiaţia reprezintă energia emisă de o sursă şi transmisă prin
spaţiu sub formă de unde sau particule.
După natura lor, radiaţiile se împart în două categorii:
1. Radiaţii electromagnetice: undele din domeniul radio, TV, radar,
microunde, infraroșii, luminoase, ultraviolete, razele X, gamma,
cosmice;
2. Radiaţii corpusculare: electroni, protoni, neutroni, alfa.

După energia transportată şi pentru a sublinia pericolul la adresa

sănătăţii oamenilor, radiaţiile se mai împart în:
1. Radiaţiile neionizante: undele din domeniul radio, TV, radar,
microunde, infraroșii, luminoase, ultraviolete;
2. Radiaţiile ionizante: particule sau unde electromagnetice cu o
lungime de undă de maximum 100 nanometri (o frecvență de
minimum 3 × 1015 Hertz) capabile să producă ioni, direct sau
indirect - razele X, gamma, radiații cosmice.
Proprietatea unor nuclee instabile de a se dezintegra şi de a emite
spontan radiaţii poartă numele de radioactivitate. Pentru a înţelege
noţiunile legate de radioactivitate este util să înțelegem structura
atomului.
Materia se compune din elemente chimice care la rândul lor sunt
formate din atomi. Atomul, cea mai mică particulă a unui element care nu
poate fi divizată prin metode chimice şi care păstrează toate proprietăţile
chimice ale elementului respectiv este format din:
• nucleu constituit din protoni p (cu sarcină pozitivă) şi neutroni n
(fără sarcină)
• înveliş electronic - electroni e, cu sarcină negativă(fig.1).

1
 fig.1
Când radiaţiile lovesc un atom, îşi transferă o parte din energie
asupra acestuia. Dacă energia transferată de radiaţie este suficient de
mare, se produce ionizarea - procesul de îndepărtare a unui electron din
atom, care lasă în urmă 2 particule încărcate electric – un electron şi un
ion pozitiv. Prezenţa în număr mare a unor astfel de particule încărcate
electric pot crea distrugeri ţesuturilor vii. Radiaţiile care pot transfera
suficientă energie pentru a face acest lucru se numesc radiaţii ionizante,
iar cele cu un nivel de energie mai scăzut sunt cele neionizante. Deşi
anumite tipuri de radiaţii neionizante pot fi dăunătoare în doze mari,
radiaţiile ionizante sunt, de regulă, mult mai periculoase. Atunci când
oamenii vorbesc despre radiaţii, de regulă se referă la radiaţii ionizante.
Sursele de radiaţii ionizante sunt grupate în două mari categorii:

I. Sursele naturale

a) surse aflate exterioare organismului uman:

- radiaţia cosmică: particule de energie înaltă (nuclee grele, particule
alfa, protoni și electroni) şi radiaţii gamma provenite din spaţiul cosmic,
care bombardează Pământul în mod continuu. Cantitatea de radiaţie
cosmică primită este influenţată de altitudinea, condiţiile atmosferice si
câmpul magnetic al Pământului.
- de origine terestră: se datorează substanţelor radioactive (uraniu, toriu
şi potasiu), care există în roci şi sol. Doza de radiaţii din surse terestre
variază mult pe suprafaţa globului datorită distribuţiei neomogene a
elementelor radioactive naturale în scoarţa pământului neperturbată. În
unele zone din India, Brazilia, Congo sau Suedia, fondul natural de
iradiere este de până la 10 ori mai ridicat(a se vedea figura 1).

2
fig.1
Radiaţiile gamma, emise de radionuclizii naturali existenţi mai ales
în sol, aer, şi materialele din care sunt construite locuinţele, iradiază
întregul organism al omului cu o doză efectivă care a fost calculată la
valoarea medie de 0,46 mSv pe an pentru fiecare cetăţean din România.
Această valoare poate cunoaşte variaţii foarte mari în funcţie de o serie de
factori: geologia solului, structura clădirilor şi timpul de staţionare în
locuinţă.

b)surse din organism - reprezentate de radionuclizii pătrunşi în

organism prin inhalare, ingestie şi prin piele.

II. Sursele artificiale

Expunerea la radiaţii provenite din surse artificiale este rezultatul:

a) expunerii medicale – include expunerea persoanelor supuse
examinărilor de diagnostic, procedurilor intervenționale şi radioterapiei.
Utilizarea radiațiilor în medicină constituie cea mai importantă sursă
artificială de expunere la radiații a populației.
b) expunerii la alte surse create de activitatea umană cum ar fi testarea
armamentului nuclear în atmosferă, producerea energiei electrice,
utilizarea industrială a radiaţiilor, transportul şi depozitarea materialelor
nucleare, etc.

Tipuri de radiaţii ionizante şi puterea lor de penetrare

 
Diferite surse emit diferite tipuri de radiaţii ionizante:
 Radiaţia alfa (α), de fapt atomul de heliu, interacţionează cu mulţi
atomi pe o distanţă foarte mică. Dau naştere la ioni şi îşi consumă

3
 toată energia pe acea distanţă scurtă. Cele mai multe particule alfa
îşi vor consuma întreaga energie la traversarea unei simple foi de
hârtie. Principalul efect asupra sănătăţii corelat cu particulele alfa
apare când materialele alfa-emiţătoare sunt ingerate sau inhalate,
iar energia particulelor alfa afectează ţesuturile interne, cum ar fi
plămânii.
 Radiaţia beta (β) sunt compuse din electroni – particule uşoare cu
sarcină negativă. Acestea se deplasează pe o distanţă puţin mai
mare în aer şi pot trece prin hârtie, dar nu pot penetra prin piele în
organismul uman. Efectele asupra sănătăţii asociate particulelor
beta se manifestă în principal atunci când materialele beta-
emiţătoare sunt ingerate sau inhalate.
 Radiaţia gama (γ) se prezintă sub formă de unde electromagnetice
sau fotoni emişi din nucleul unui atom. Ei pot traversa complet
corpul uman, putând fi oprite doar de un perete de beton sau de o
placă de plumb groasă de 15 cm. Radiaţia gama este oprită de: apă,
beton şi, în special, de materiale dense, precum plumbul, folosit ca
protecţie împotriva expunerii la acest tip de radiaţie. Efectele
asupra sănătăţii asociate particulelor gama se manifestă în principal
atunci când materialele gama-emiţătoare sunt în afara corpului
uman.
 Razele X sunt radiaţii gama cu energie scăzută. În cazul
organismului uman, acestea pot penetra ţesuturile musculare, dar
nu pot penetra oasele, de unde vine şi utilitatea lor în medicină
(radiografii).

4
fig. 2

Radiaţiile ionizante pot fi periculoase pentru om. La fel cum

soarele poate arde pielea, aşa şi radiaţiile ionizante pot cauza daune
corpului. Cum se întâmplă acest lucru? În drumul lor, radiaţiile ionizante,
care eliberează o cantitate suficientă de energie, pentru a putea îndepărta
unul sau mai mulţi electroni din atomii ţesuturilor iradiate, dereglând în
consecinţă activitatea lor chimică normală în ţesuturile vii. La un anumit
grad de dereglare a acestor procese chimice, celulele vii nu se mai pot
regenera pe cale naturală şi rămân permanent dereglate sau mor (în cazul
distrugerii ADN-ului). Gradul de severitate al efectelor radiaţiei depinde
de:
 durata expunerii;
 intensitatea radiaţiilor;
 tipul radiaţiilor.

Există 2 tipuri de expunere la radiaţiile ionizante: expunere externă şi

internă.
Expunerea externă a organismului se datorează unei surse de radiaţii
din exteriorul acestuia, pe când expunerea internă are drept cauză o
sursă de radiaţii aflată în interiorul organismului şi care a pătruns prin
inhalare, prin ingerare, prin injectare sau datorită absorbţiei prin piele.
Ambele tipuri de expuneri pot fi produse de surse de radiații închise sau

5
deschise. Doar în cazul surselor deschise de radiații, putem vorbi de
contaminare.
Contaminarea organismului umane poate fi:
1. Contaminarea externă - constă în depunere accidentală pe piele, pe
îmbrăcăminte a radionuclizilor fixaţi sau absorbiţi în particulele de praf
din mediul înconjurător omului. Iradierea organismului rezultă din
radiaţiile beta şi gamma ale radionuclizilor contaminanţi care produc
arsuri caracteristice, în funcţie de activitatea şi timpul de înjumătăţire
fizică a acestora şi de energia radiaţiilor. Acestea pot evolua asemănător
cu arsurile produse de orice alt agent fizic sau chimic.
2. Contaminarea internă - se realizează prin pătrunderea accidentală a
radionuclizilor prin:
- inhalare de aerosoli contaminaţi care apar după teste sau accidente
nucleare;
- ingestie digestivă este prin consum de alimente şi apă contaminate de
diverse depuneri radioactive în mediu sau transfer prin lanţul trofic;
- absorbţia tegumentară mult redusă ca importanţă în cazul tegumentelor
intacte şi mai semnificativă în cazul leziunilor tegumentare. Puţini
radionuclizi diluaţi în apă pătrund prin tegumentele intacte (cazul celor
din grupele alcalinelor şi alcalino-pământoaselor).
In primele 12 zile de după accidentul de la Cernobâl, principala cale
de contaminare a omului a fost cea prin inhalare, după care ponderea a
trecut la cea prin ingestie.

Efectele radiaţiilor se clasifică în felul următor:

I. Efecte biologice:

A. Din perspectiva timpului:

- imediate (acute) – apar la scurt timp după expunere;
- tardive (cronice) – apar la intervale de ordinul lunilor, anilor după
expunere.
Expunerea la o doză foarte mare de radiaţii poate conduce în scurt
timp la arsuri ale pielii, stări de vomă şi hemoragii interne; organismul nu
poate genera celule noi într-un timp foarte scurt.
Expunerea îndenlungată la doze mici de radiaţii poate cauza
apariţia cu întârziere a cancerului şi bolilor ereditare, conform Agenţiei
Nucleare si pentru Deşeuri Radioactive din România.

B. In funcţie de persoana afectată

- somatice – apar la indivizii expuși la radiații;
- genetice – apar la descendenţi indivizilor expuși.

6
C. După gradul de afectare:
- letale – sunt ireversibile, duc la moartea celulei o subletale – pot fi
reparate;
- potențial letale – pot fi reparate în cazul în care celula nu este în stare de
diviziune.
Radionuclizii pătrunşi în corpul uman se detectează prin sânge,
urină (Iod 131, Cs 134 şi Cs 137), materii fecale (Sr 90). Radionuclizii
din sânge trec în ţesuturi, iar restul se elimină prin fecale, urină şi chiar
transpiraţie. În raport de metabolismul ţesuturilor în care se fixează,
radionuclizii pot fi eliminaţi, recirculaţi în sânge şi fixaţi din nou în
ţesuturi.
Odată ce radionuclizii respectivi intră în organismul uman, energia
eliberată de radiaţiile ionizante poate fi dăunătoare. In situaţia încasării
unei doze mari (6 – 10 Sv) în timp scurt, celulele diferitelor organe pot fi
distruse, ducând la moartea persoanei în urma expunerii la radiaţii. La un
nivel de expunere mai scăzut, persoana respectivă poate suferi vătămări
ireversibile, cum ar fi arsuri profunde cauzate de radiaţii. Dacă expunerea
este mai redusă (dar în continuare foarte ridicată în comparaţie cu
nivelurile normale) efectele sunt de natură temporară, cum ar fi înroşirea
pielii. Sub un anumit nivel de expunere – numit prag – aceste efecte nu
mai apar. Peste acest prag, gravitatea efectelor creşte odată cu doza.
Nivelurile de radiaţii mai scăzute – inclusiv nivelurile la care
suntem expuşi în mod normal – nu distrug celulele dar pot cauza
modificări la nivelul acestora (prin deteriorarea ADN-ului). În multe
cazuri, modificările vor fi benigne sau vor putea fi remediate de
organism. Cu toate acestea, există posibilitatea ca, ulterior, modificările
să devină maligne adică să ducă la apariţia cancerului sau, dacă sunt
afectate organele de reproducere, copii persoanei respective pot fi
afectaţi. Probabilitatea producerii unor astfel de efecte – cunoscute ca
efecte stocastice – creşte odată cu doza, dar nu se poate determina, prin
examinarea unei anumite persoane, dacă efectul de care suferă a fost
cauzat de radiaţii sau de altceva. Se presupune că orice nivel de expunere,
oricât ar fi de mic, implică un risc: la niveluri de expunere foarte scăzute
riscul este foarte mic, dar se presupune că nu este zero.

D. Din punct de vedere al radiobiologiei:

1. Deterministe(non-stocastice) - apar după alterarea a peste 99,9% a

celulelor ce compun ţesuturile corpului uman. Acestea erau frecvente mai
ales în perioada de început a utilizării radiaţiilor, în principal anemii şi
leziuni de piele. După introducerea măsurilor de protecţie în mod
preventiv ele au devenit mai rare, azi apărând doar în cazuri accidentale.
Aceste efecte deterministe se clasifică, la rândul lor în:

7
a) Sindromul acut de iradiere care apare la un interval de ore până la
luni, cu manifestări locale şi generale la nivel de măduvă hematopoetică,
piele, cristalin, sistem gastrointestinal:
- Sindromul hematologic dominat de distrugerea definitivă a sistemului
sanguin (mieloid, limfoid). Ca urmare apar leucopenie, anemie,
trombocitopenie şi hemoragii mari frecvent letale. După expunere
numărul de limfocite scade în decursul primelor ore, iar trombocitele şi
granulocitele scad în primele zile sau săptămâni, în timp ce eritrocitele
încep să scadă lent doar după câteva săptămâni. De multe ori apar şi
distrugeri ale altor ţesuturi cu rol în imunitatea organismului cum este
timusul, care duc pe lângă hemoragii şi la alterarea gravă a imunităţii
generale.
- Sindromul gastrointestinal ale cărui manifestări apar la câteva ore după
expunere: greaţă, vomă severe şi diaree apoasă cu crampe abdominale.
Persoana iradiată nu prezintă simptome câteva ore sau zile, apoi apare o
astenie marcată, oboseală, deshidratare mare. Mai târziu se instalează
perioada de manifestare clinică intensă cu vărsături cu febră, diaree
sanguinolentă cu deshidratare foarte marcată cu şoc şi moarte, dacă nu se
intervine medical foarte eficient şi urgent.
- Sindromul neuro-vascular având cauza majoră afectarea celulelor
endoteliale vasculare. La început în câteva minute după expunere apare
senzaţia de arsură, greţuri, vărsături şi stare de confuzie, prostraţie.
Urmează o aparentă îmbunătăţire a stării generale pentru câteva ore,
persoana iradiată devine lucidă, fără dureri, dar este astenică, ca apoi să
se instaleze rapid o diaree apoasă, tulburări respiratorii, semne de afectare
a SNC şi hipotensiune cu puls accelerat, stare de şoc cu colaps total.
Moartea survine prin hemoragii masive acompaniate frecvent de
septicemie datorată florei intestinale proprii.
b) Sindromul cronic de iradiere - apare la un interval de luni până la ani
ca urmare a lezării vaselor sanguine, alterării permanente celulare şi/sau
dezvoltare de fibroză.
2. Stocastice - apar după lezarea uneia sau mai multor celule care
alcătuiesc ţesuturile/organele corpului uman. Severitatea efectului este
independentă de doză, apar şi la doze foarte mici. Frecvenţa de apariţie a
efectului creşte cu doza, fără a se demonstra existenţa unui prag de doză.
Se datorează modificărilor celulare de la nivel de ADN şi proliferărilor
celulare maligne.
Se clasifică în:
- Efecte somatostocastice - cancerul radioindus, efecte teratogene;
Cancerul radioindus a fost descris pentru prima dată la medicii
radiologi şi anume cancer cutanat la mâini cu frecvenţă mai mare ca la
alţi medici; cancer pulmonar la minerii din minele uranifere; cancer osos
la muncitorii care lucrau cu cadrane luminiscente. Mai târziu s-a descris

8
relaţia dintre frecvenţa crescută a leucemiilor la supraviețuitorii bombelor
atomice de la Hiroshima şi Nagasaki.
Cancerul radioindus nu apare obligatoriu la toate persoanele
expuse radiaţiilor şi nu toate aceste cancere sunt fatale. În principal,
cancerul tiroidian şi tegumentar sunt două localizări cu o incidenţă
semnificativ crescută în rândul populaţiei expuse la radiaţii ionizante.
Efectele teratogene apar în urma iradierii în uter a
embrionului/fătului. Perioada maximă de vulnerabilitate este între a 8 a şi
90 a zi de la fecundare. Doze mari de iradiere externă pot duce la
malformaţii minore/grave până la moartea embrionului şi avort spontan.
După a 90 a zi vulnerabilitatea scade rămânând riscul leziunilor nervoase
(oligofrenie, dezvoltare neuropsihică deficitară). Efectele asupra
dezvoltării creierului au fost observate la supravieţuitorii copiilor de la
Hiroshima şi Nagasaki, astfel ei prezentau retardare mentală, scor de
inteligenţă redus şi dificultăţi de învăţare. Efectele deterministice sunt
mai severe la copii datorită sensibilităţii crescute a ţesuturilor la radiaţii
ionizante.
- Efectele genetice – mutaţii genetice, aberaţii cromozomiale
Mutaţiile genetice unt modificări ale informaţiei genetice, care pot
fi letale, viabilitatea indivizilor purtători de astfel de gene este redusă şi
neletale care produc număr mare de anomalii genetice la generaţiile
următoare. Studiile experimentale au evidenţiat că există o relaţie liniară
între doză şi efectul mutagen, deci nu intervine nici un proces reparator.
În concluzie orice doză joasă primită de ţesutul germinal produce efecte
mutagene care se pot suma cu doze anterioare şi ulterioare. Aceste efecte
sunt legate de probabilitatea ca o celulă germinală purtătoare a mutaţiei să
participe efectiv la fecundaţie.
Aberaţiile cromozomiale se produc prin acţiunea asupra gameţilor
cu afectarea materialului ereditar, provocând alterări cromozomiale care
constau în translocare, rupere, pierdere sau adiţie la aparatul cromozomial
normal de care depinde creşterea în viitor a celulelor. Ele pot fi de diferite
grade, uneori, atât de mari, încât este imposibilă formarea oului sau
viabilitatea embrionului format.
Datorită faptului că se presupune că orice doză de radiaţii
generează anumite riscuri şi fiindcă întotdeauna există un anumit nivel de
radiaţii de fond în natură, nu este posibil să eliminăm toate riscurile
asociate cu aceste radiaţii. Pentru a menţine acest risc la un nivel cât mai
scăzut, permiţând, în acelaşi timp, utilizarea benefică a radiaţiilor şi a
materialelor radioactive, au fost elaborate o serie de principii de protecţie
pentru acele activităţi care conduc la creşterea dozelor încasate de
oameni:

9
 Aceste activităţi trebuie desfăşurate numai dacă efectele pozitive le
depăşesc pe cele negative, adică în cazul în care beneficiile
rezultate din aceste practici vor fi mai mari decât riscurile generate;
 Riscurile de radiaţii – dintr-o anumită activitate– nu trebuie să
depăşească limitele specificate;
 Chiar şi sub aceste limite, riscurile de radiaţii trebuie menţinute la
cel mai scăzut nivel rezonabil posibil - ALARA (din engleză As
Low As Reasonably Achievable), adică trebuie luate măsuri pentru
a reduce riscurile cât mai mult, cu excepţia cazului în care acestea
sunt prea costisitoare sau dificile în comparaţie cu posibila
reducere a dozei.

Bibliografie selectiva:

1. Dr. Rita Burkhardt, fiz. Teodora Dan, fiz. Loredana Bogdan (2016) “Ghid de
educatie pentru santatea populatiei”

2. https://www.nuclearelectrica.ro/cne/relatii-publice/ghid-pentru-situatii-de-
urgenta/informatii-utile/ce-sunt-radiatiile/

3. http://www.anpm.ro/

10
4. https://www.medlife.ro/articole-medicale/cum-pot-afecta-radiatiile-
organismul-uman.html

5. http://www.cncan.ro/surse-de-radiatii-ionizante/

6. http://www.nupecc.org/NUPEX/index.php?
g=textcontent/nuclearapplications/benefitsandrisks&lang=ro

11