Interacţiunea radiaţiilor nucleare cu substanța

PACURAR ANA MARIA

MILINTON ANDRA
 Radiatiile Nucleare
Radiația se află peste tot în natură. Ea poate fi radiație ne-ionizantă(ex. undele radio, lumina,
microundele) sau radiație ionizantă (ex. razele X folosite în scopuri de diagnosticare medicală,
razele gamma folosite în scopuri terapeutice).
Definirea radiației ionizate: Radiaţia ionizantă este radiaţia care are suficientă energie pentru
că în urma intereacției sale cu un atom să poată expulza un electron de pe orbita
atomului,formînd ioni; de aici și numele său. În nucleul atomului se găsesc neutroni și protoni.
Toţi atomii aceluiaşi element au acelaşi număr de protoni; numărul de neutroni poate însă
diferi.

Radiaţiile nucleare sunt formate din particule nucleare în mișcare: fie ele elementare, fie
nuclee emise de nucleele stabile. Ele se obțin prin accelerarea particulelor nucleare, prin
reacţii nucleare sau prin dezintegrarea nucleelor radioactive.

Interacţiunea radiaţiilor nucleare cu substanța
 Radiaţiile nucleare sunt formate din:
 ● particule încărcate cu sarcină electrică

 ● particule neutre (neutroni si fotoni)


Principala interacţiune a radiaţiilor formate din particule încărcate electric cu substanţa este ionizarea
și excitarea atomilor mediului.

Trecerea fotonilor x sau δ(gamma) printr-o substanţă poate să producă două fenomene:
 1) Efect fotoelectric
 2) Efect Compton
 Prin efect fotoelectric se înţelege absorția unui foton cu emiterea unui electron,iar prin efect Compton
se înţelege imprăștierea elastica a fotonilor pe electronii liberi dintr-o substanţă.
 Atât prin efect fotoelectric cât și prin efect Compton , fotonii scot electroni rapizi din substanţă
,electroni care la rândul lor pot produce ionizări.
 Trecerea neutronilor printr-o substanţă produce reacţii nucleare fiind însoţită și de o atenuare a
fasciculului de neutroni.

 Detectori de radiaţii

 Detectorii de radiaţii nucleare reprezintă sisteme care pun în evidenţă existenţa radiaţiilor nucleare şi
permit determinarea calitativă sau cantitativă a unora dintre caracteristicile lor: numărul de particule
nucleare, energia, masa particulelor, etc.
 Detectorul de radiaţii nucleare converteşte particulele incidente pe suprafaţa activă în semnal electric
(sarcină sau tensiune) sub formă de impulsuri.
 Detectorul de radiaţii este format, de regulă, din două părţi componente:
 - corpul de detecţie propriu-zis constă dintr-un mediu în care radiaţia nucleară produce un efect
specific
 - sistemul de înregistrare a efectului produs de particulă ,asigură amplificarea şi prelucrarea
semnalului obţinut.
 Detectorul Geiger-Müller este constituit din doi
electrozi: catodul, cilindric, construit din metal,
sticlă metalizată sau grafitată, iar anodul fiind un fir
metalic subţire (de obicei din wolfram, cu diametrul
de 0,1-0,2 mm), situat pe axa cilindrului.
 Prin caracteristica unui detector Geiger-Müller se
înţelege graficul care exprimă dependenţa vitezei
de numărare n a detectorului de tensiunea aplicată
acestuia, în condiţiile unui flux constant de
particule ajunse la detector (viteza de numărare se
notează cu n şi se dă în impulsuri pe minut).
 Mod de actionare
Există mai multe tipuri de detectoare Geiger-Müller:
 - cu gaze inerte şi vapori organici
 - sau gaze inerte şi halogeni
• Între electrozii detectorului Geiger-Müller se aplică tensiune electrică
continuă.
• Pătrunzând în volumul sensibil al detectorului, radiaţia nucleară
interacţionează cu atomii gazului, pe care îi ionizează, creând astfel un anumit
număr de perechi de ioni pozitivi şi electroni.
• Ionii pozitivi sunt atraşi de catod.
• Ca rezultat în circuitul detectorului
 ia naştere un impuls electric de scurtă
 durată care se anulează atunci când
 toţi electronii ajung la anod.
CAMERA DE IONIZARE

 Camera de ionizare este o incintă închisă, de formă cilindrică, în care se găsesc

doi electrozi plan – paraleli şi un gaz aflat în condiţii normale. Cei doi electrozi
formează un condensator plan cu electrozii aflaţi la distanţa de 3 – 6 cm unul de
altul.
 În lungul traiectoriei particulei nucleare încărcate care străbate gazul camerei se
produc ioni pozitivi şi electroni.
 Numărul perechilor de sarcini care se produc depinde de natura
radiaţiei care a interacţionat cu moleculele gazului şi de energia lor cinetică.
Curentul de ionizare este amplificat şi măsurat. El este proporţional cu
numărul total de perechi ion - electron creaţi de particule în unitatea de timp.
 Dezavantaje: în camera de ionizare curentul obţinut este mic, fapt ce duce la
necesitatea folosirii unui sistem de înregistrare complicat.
Detector cu scintilaţii.

 FOTOMULTIPLICATORUL


 Fenomenul pe care se bazează funcţionarea acestor detectori constă în apariţia de

scintilaţii în cristale anorganice sau substanţe organice. La baza construcţiei unui
scintilatii sta fenomenul de fluorescenţă care constă în schimbul de energie dintre
particulele nucleare şi materialul scintilatorului. Lumina produsă de scintilator este
transportată la fotomultiplicator.
 Fotomultiplicatorul este un instrument care transformă un semnal luminos într-un
semnal electric. El este construit dintr-un tub de sticlă vidat în care se află: un
fotocatod, un ansamblu de diode, un divizor de tensiune şi un anod.
 Amplitudinea pulsului de tensiune, obţinut cu ajutorul fotomultiplicatorului, este
proporţională cu numărul de scintilaţii produse de particula încărcată la trecerea prin
cristal, deci cu energia acesteia. Datorită acestui fapt, detectorul cu scintilaţie se
foloseşte atât la numărarea radiaţiilor nucleare cât şi la măsurarea energiei acestora.
Camera de ionizare Fotomultiplicatorul
 Efectele Biologice ale radiatilor
 Radiaţiile în condiţii controlate pot avea efecte benefice, astfel încat
observăm:utilizarea radiaţiilor în tratamentele medicale (distrugerea celulelor
canceroase),diagnosticări (radiografii), în industria alimentară (conservarea
alimentelor) în industria farmaceutică (sterilizarea instrumentelor chirurgicale), etc.
 Efectele radiaţiilor nucleare asupra omului depind de câţiva factori foarte
importanţi: cantitatea de radiaţii primită de victimă, locul care a fost iradiat, vârsta
persoanei expuse și timpul în care este supus radiațiilor.
 Efectele biologice ale radiatiilor pot fi grupate în:
 1)Efectele somatice, care apar la nivelul celulelor și afectează fiziologia individului
expus; pot provoca distrugeri ce duc la moartea individului sau la reducerea speranței de
viață.
 În cazul unei doze mari (6 sieverţi la Cernobâl)- decesul este o consecinţă sigură.
 Între 4 şi 4,5 sieverţi, jumătate din persoane mor. Radiaţiile ard pielea, distrug sistemul
nervos central, măduva osoasă şi celulele digestive. În plus, întregul sistem imunitar se
prăbuşeşte.
 Încă de la o expunere de peste un Sievert, apar primele simptome: greţuri, vomă,
hemoragii interne. Toate aceste efecte sunt cauzate de moartea celulelor.
 2)Efectele genetice, care apar în celulele germinale conducând, astfel, la mutatii
genetice la descendenți.
 Cele mai importante efecte se observă la celulele germinale. În urma
interacțiunii dintre radiații și celulele germinale se observă o alterare
a cromozomilor și a codului genetic - ADN. Gravitatea acestor probleme este
amplificată prin transmiterea lor la descendenți chiar și la doze foarte mici.
 Dozimetria
 Dozimetria, adică măsurarea dozelor radiaţiilor ionizante, face parte integrantă dintre mijloacele
radioprotecţiei. Are drept obiectiv măsurarea radiaţiilor într-un loc sau asupra unei persoane,
pentru a furniza estimaţii ale dozelor.
 Responsabilul cu radioprotecţia trebuie să aibă la dispoziţie dozimetre pentru a evalua dozele
primite de către personal, şi anume:
 Dozimetre pasive
 Dozimetre active.
 2.1. Dozimetria pasivă
 Este realizată graţie dozimetrelor cu peliculă fotografică, denumite şi dozifilme; se bazează pe
proprietatea radiaţiilor X, Y,  şi neutronice de a impresiona în mod diferit emulsia fotografică.
Dozifilmul este purtat la inaltimea pieptului;acest amplasament este ales intrucit corespunde
valorii medii a expunerii totale a coprului. Se pot dispune dozimetre pasive de tip „brăţară” pe
mâini sau picioare pentru a măsura doza de radiaţii la extremităţile corpului.
 Principiul dozimetriei pasive constă în măsurarea înnegririi globale a filmului prin compararea cu
un etalon. Dozimetrele termoluminescente sunt compuse dintr-un material care absoarbe
energia radiaţiilor, prin efectul acestora se produce o schimbare latentă de stare astfel încât
după o încălzire exterioară materialul emite lumină, proporţională cu iradierea.
 .2. Dozimetria operaţională (activă)


 Dozimetria operaţională a fost stabilită ca modalitate reglementată de protecţie a

operatorilor din domeniul medical contra pericolelor radiaţiilor ionizante prin
Directiva EURATOM 90/641.
 Criterii tehnice obligatorii pentru dozimetrele operaţionale
 Dozimetrele trebuie să fie capabile să furnizeze informaţii în timp real, adică doza
integrată şi, eventual,debitul dozei, permiţând astfel urmărirea permanentă a
expunerii; această proprietate este foarte importantă în cazul iradierii accidentale.
 Descrierea unui dozimetru operaţional
 În prezent, majoritatea dozimetrelor electronice utilizează acelaşi tip de detector:
diode semiconductoare cu siciliu (de la una la trei în funcţie de model). Gama
energetică a dozimetrului trebuie să corespundă cu sursa de expunere a operatorilor
medicali.
 Accidentul de la Fukushima
 Atomocentrala Fukushima Daichii, localizată la 250 de kilometri de Tokyo, finalizată în
anul 1976, având 6 reactoare nucleare operaționale. La momentul
accidentului, reactoarele 1, 2 și 3 operau la putere maximă; celelalte 3 reactoare erau
în revizie tehnică. În ciuda încercării eronate de a recurge la acumulatoarele electrice
de rezervă, din pricina impactului cu valurile, reactorul 1 a fost primul care a cedat, din
cauza avariei sistemului de răcire (în lipsa unui sistem de răcire, apare riscul
supraîncălzirii miezului cu material fisionabil radioactiv, conducând la topirea acestuia
și producerea unor explozii). 4 zile mai târziu, în data de 15 martie, autoritățile fac
publice informații privind o nouă explozie, dar de această dată la cel de al treilea
reactor, urmată de un incendiu la reactorul 4 (aflat în revizie tehnică în momentul
impactului). Există multe speculații privind momentul exact când au avut loc exploziile
fiecărui reactor, dar cert este că nucleele reactoarelor 1, 3 și 4 s-au topit aproape în
totalitate în primele 3 zile de la producerea cutremurului. După două săptămâni s-a
realizat stabilizarea celor 3 reactoare, temperatura acestora scăzând sub 80 ° C spre
sfârșitul lunii octombrie în timp ce, în decembrie, s-a anunţat închiderea reactoarelor.
 Cantitatea de cesiu-137 radioactiv eliberat în aer in urma dezastrului este
echivalentă cu cea a 168 de bombe atomice de tipul celei de la Hiroshima
(Radioizotopul cesiu-137 are un timp de înjumătățire de aproximativ 30 de ani, fiind
foarte toxic, periculos și exploziv, iar izotopii săi prezintă un risc ridicat în caz de
scurgere radioactivă)
 Primele mutații biologice s-au înregistrat după aproximativ un an de zile în cazul
fluturilor; printre acestea au fost incluse aripile mai mici sau lipsa ochilor. Ulterior s-au
descoperit și mutații în cadrul peștilor.
 Cantitatea de stronţiu-90 identificată în apele subterane, cât și la nivelul apei
Oceanului Pacific din jurul coastei de est a Japoniei, a fost de de 900.000 de
becquerel pe litru, adică de peste câteva mii de ori mai mare decât limita maximă
admisă
 Nivelul de iod 131 radioactiv din vestul Oceanului Pacific a depășit cu peste 7, 5
milioane limita admisă de lege! Ca atare, pescuitul a fost interzis pe coasta estică a
Japoniei.