REFERAT

APARATUL RÖNTGEN – RADIAȚIIE X

Brașovanu Vasile
AMR I

1
 Aparatul Röntgen

Aparatul Röntgen (scris și Roentgen) folosește radiații electromagnetice de tip "X" (sau
"Röntgen", "Roentgen") pentru a produce imaginea unui obiect pe o suprafață aflată de obicei sub
obiectul respectiv.

Ce sunt radiațiile X (Roentgen)?

Radiația (razele) X sau radiația (razele) Röntgen sunt radiații electromagnetice ionizante,
cu lungimi de undă mici, cuprinse între 0,01 și 100 Å (ångström). Razele X formează radiația X,
o formă de radiație electromagnetică. Cele mai multe raze X au o lungime de undă cuprinsă între
0,01 și 10 nanometri, corespunzând frecvențelor cuprinse între 30 petahertz și 30 exahertz (3 ×
1016 Hz până la 3 × 1019 Hz) și energii cuprinse între 100 și 110 keV. Lungimile de undă cu
raze X sunt mai scurte decât cele ale razelor UV și de obicei sunt mai lungi decât cele ale
radiațiilor gamma. În multe limbi, radiația X este menționată cu termeni care denotă radiația
Röntgen, după ce omul de știință german Wilhelm Röntgen , care de obicei este creditat ca
descoperitor, și care l-a numit radiația X pentru a indica un tip de radiație necunoscut.

Descoperirea razelor X
În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, bombardând un
corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite radiații foarte penetrante, radiații pe
care le-a denumit raze X (descoperire realizată în anul 1895). Radiațiile X au fost numite mai
târziu radiații Roentgen sau Röntgen.
Fizicianul german Wilhelm Röntgen este de obicei creditat ca descoperitor de raze X în
1895, deoarece el a fost primul care le studiază sistematic, deși nu este primul care a si observat
efectele. El este și cel care le-a dat denumirea de "raze X" (care semnifică o cantitate necunoscută
), deși multe altele le-au denumit "raze Röntgen" (și radiografiile asociate cu raze X ca
"Röntgenograme") pentru la câteva decenii după descoperirea lor și chiar și până în prezent în
unele limbi, inclusiv în limba germană a lui Röntgen.
S-au găsit raze X provenind din tuburile Crookes, tuburi experimentale de descărcare
inventate în jurul anului 1875, de către oamenii de știință care investigau razele catodice, adică
grinzile electronice energetice, create mai întâi în tuburi. Tuburile Crookes au creat electroni
liberi prin ionizarea aerului rezidual în tub printr-o tensiune DC ridicată de oriunde între câțiva
kilovolți și 100 kV. Această tensiune a accelerat electronii proveniți de la catod la o viteză
suficient de mare încât au creat raze X atunci când au lovit anodul sau peretele de sticlă al
tubului. Multe dintre tuburile timpurii ale Crookes au radiat, fără îndoială, raze X, deoarece
cercetătorii timpurii au observat efecte care le puteau fi atribuite, după cum este detaliat mai jos.
Wilhelm Röntgen a fost primul care le studiază sistematic, în 1895.
Descoperirea razelor X a stimulat o adevărată senzație. Biograful Röntgen, Otto Glasser, a
estimat că numai în 1896 au fost publicate 49 de eseuri și 1044 articole despre noile raze. Aceasta
a fost probabil o estimare conservatoare, dacă se consideră că aproape fiecare lucrare din întreaga

2
lume a raportat în mod extensiv despre noua descoperire, cu o revistă, cum ar fi Știința,
dedicându-i numai 23 de articole în acel an. Reacțiile senzationiste la noua descoperire includ
publicații care leagă noul tip de raze de teoriile oculte și paranormale, cum ar fi telepatia.

Componentele aparatului Roentgen

Aparat Röntgen
Un aparat Roentgen este realizat dintr-un
tub radiogen (tub generator de radiații, tub
Roentgen), un transformator de înaltă tensiune
pentru crearea unei diferențe de potențial între
electrozii tubului, un transformator de joasă
tensiune pentru încălzirea filamentului (respectiv
catodului) tubului radiogen. De asemenea, aparatul
Roentgen este prevăzut cu organe de reglaj și
măsură a tensiunii de accelerare, a curentului
anodic, a timpului de expunere la radiații etc.

Tubul radiogen
Cea mai importantă componentă a unei instalații generatoare de radiații X este tubul
radiogen constituit dintr-o incintă vidată, de obicei de sticlă, în care sunt plasate o țintă de
wolfram, cupru sau molibden, și o spirală de wolfram menită să emită electroni în momentul
încălzirii. Diferența de potențial (tensiune) creată cu ajutorul unui transformator de înaltă tensiune
accelerează electronii emiși de spirală, izbindu-i astfel cu putere de ținta de wolfram (sau alt
metal greu fuzibil, cu număr atomic mare). În urma ciocnirii unui electron cu un atom de metal,
electronul va intra într-unul din straturile superioare de electroni ale atomului, unde va expulza pe
alt electron. În urma acestui fenomen, va fi produs un foton de radiație X.

Transformatorul de înaltă tensiune

Are rolul de a mări tensiunea rețelei de alimentare peste 10 kilovolți, pentru ca radiațiile
produse de tub să poată pătrunde prin învelișul de sticlă al tubului.

Transformatorul de încălzire (de coborâre a tensiunii)

Are rolul de a încălzi filamentul de wolfram al tubului, pentru ca acesta să poată emite
electroni (vezi emisia termoelectrică).

Organele de reglaj și control

Reglaj: Un autotransformator este utilizat pentru reglarea curentului de înaltă tensiune de
la tub; apoi un reostat este utilizat pentru reglarea curentului de încălzire a tubului. Un releu de
timp este construit pentru a permite reglarea timpului în care aparatul va produce radiații.

3
 Organe de măsură: Un miliampermetru petru măsurarea intensității curentului anodic
(intensitatea este proporțională cu cantitatea de radiații produse de către tub) și un voltmetru
pentru măsurarea tensiunii rețelei de alimentare.

Obținerea razelor X
În laborator
Razele X se pot obține în tuburi electronice vidate, în care electronii emiși de un catod
incandescent sunt accelerați de câmpul electric dintre catod si anod (anticatod). Electronii cu
viteză mare ciocnesc anticatodul care emite radiații X. Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul
interacționează cu atomii acestuia în două moduri.
Electronii, având viteză mare, trec prin
învelișul de electroni al atomilor anticatodului și se
apropie de nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, îi deviază
de la direcția lor inițială. Când electronii se
îndepartează de nucleu, ei sunt frânați de câmpul
electric al nucleului; în acest proces se emit radiații
X.
La trecerea prin învelișul de electroni al
atomilor anticatodului, electronii rapizi pot ciocni
electronii atomilor acestuia. În urma ciocnirii, un
electron de pe un strat interior (de exemplu de pe
stratul K) poate fi dislocat. Locul rămas vacant este
ocupat de un electron aflat pe straturile următoare (de
exemplu de pe straturile L, M sau N). Rearanjarea
electronilor atomilor anticatodului este însoțită de
emisia radiațiilor X.

Utilizari medicale
Deoarece descoperirea lui Röntgen ca
razele X pot identifica structurile osoase,
radiografiile au fost folosite pentru imagistica
medicala. Prima utilizare medicală a fost mai mică
de o lună după ce a fost publicată această lucrare.
Până în 2010, au fost efectuate 5 miliarde de
examinări medicale la nivel mondial. Expunerea la
radiații din imagistica medicală în 2006 a
reprezentat aproximativ 50% din expunerea totală
la radiațiile ionizante din Statele Unite.
În partea dreaptă ne este prezentată prima
imagine cu radiații X, mâna doamnei Röntgen.