Sunteți pe pagina 1din 6

Istoric

În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, bombardând


un corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite radiaţii foarte
penetrante, radiaţii pe care le-a denumit raze X (descoperire realizată în anul 1895).
Radiaţiile X au fost numite mai târziu radiaţii Roentgen sau Röntgen.
[modifică]Obţinerea razelor X

[modifică]În laborator
Razele X se pot obţine în tuburi electronice vidate, în care electronii emişi de un
catod incandescent sunt acceleraţi de câmpul electric dintre catod si anod
(anticatod). Electronii cu viteză mare ciocnesc anticatodul care emite radiaţii X.
Electronii rapizi care ciocnesc anticatodul interacţionează cu atomii acestuia în două
moduri:
Electronii, având viteză mare, trec prin învelişul de electroni al atomilor anticatodului
şi se apropie de nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, îi deviază de la direcţia lor iniţială. Când
electronii se îndepartează de nucleu, ei sunt frânaţi de câmpul electric al nucleului; în
acest proces se emit radiaţii X.
La trecerea prin învelişul de electroni al atomilor anticatodului, electronii rapizi pot
ciocni electronii atomilor acestuia. În urma ciocnirii, un electron de pe un strat
interior (de exemplu de pe stratul K) poate fi dislocat. Locul rămas vacant este
ocupat de un electron aflat pe straturile următoare (de exemplu de pe straturile L, M
sau N). Rearanjarea electronilor atomilor anticatodului este însoţită de emisia
radiaţiilor X.

[modifică]La un sincrotron
Electroni cu o energie de ordinul GeV sunt constrânşi la o orbita aproximativ circulară
într-un inel de acumulare, emiţând raze X cu un flux deosebit de ridicat.
[modifică]Proprietăţile radiaţiilor X

Ele prezintă următoarele proprietăţi:


în vid ele se propagă cu viteza luminii;
impresionează plăcile fotografice;
nu sunt deviate de câmpuri electrice şi magnetice;
produc fluorescenţa unor substanţe (emisie de lumină); Exemple de substanţe
fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina galben-
verzuie.
sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul omului;
pătrund cu uşurinţă prin unele substanţe opace pentru lumină, de exemplu prin
corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă ş.a., dar sunt
absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de
pătrundere depinde de masa atomică şi grosimea substanţei prin care trec.
ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produşi indica intensitatea radiaţiilor. Pe
această proprietate se bazeazǎ funcţionarea detectoarelor de radiaţii.
au acţiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general, nocive pentru
om. Pe această proprietate se bazeazǎ folosirea lor în tratamentul tumorilor
canceroase, pentru distrugerea ţesuturilor bolnave.

RAZELE X, DESCOPERITE DIN GREŞEALĂ


La început s-au numit „raze Roentgen”, de la numele fizicianului german care le-a
descoperit în anul 1895. Wilhelm Roentgen făcea experimente cu un tub catodic,
când a observat că un panou fluorescent din laboratorul său a început să
strălucească. Fenomenul a apărut şi atunci când tubul era acoperit cu o hârtie neagră
şi groasă.

Fizicianul şi-a dat seama că energia emisă de tub poate să treaca prin obiecte, aşa că
a aşezat diverse lucruri în faţa acestuia, observând cum panoul fluorescent
străluceşte de parcă nimic nu ar sta în calea razelor. Până la urmă, Roentgen şi-a pus
mâna în faţa tubului şi cu mare uimire a constatat că pe panoul fluorescent îşi poate
vedea oasele.

Deci la numai câteva minute de la descoperirea razelor X, omul a descoperit şi cea


mai importantă aplicaţie a lor, cea medicală. Astăzi, medicii folosesc razele X ca să
vadă prin ţesuturi, până la oase. Cu ajutorul lor se descoperă fracturile osoase, cariile
dentare, obiectele înghiţite. Iar o variantă modificată a razelor X se foloseşte pentru a
vedea ţesuturile moi cum sunt plămânii, vasele de sânge, intestinele.

CUM FUNCŢIONEAZĂ RAZELE X

Razele X nu sunt foarte diferite de razele de lumină pe care le vedem cu ochiul liber.
Ambele sunt forme de energie electromagnetică, dar există între ele câteva
diferenţe.

Razele X au o lungime de undă mai mică decât lumina vizibilă, astfel că nu le putem
vedea cu ochiul liber. A doua diferenţă este aceea că razele de lumină sunt absorbite
de ţesuturile corpului uman, astfel că nu pot trece prin ele, în timp ce razele X sunt
absorbite doar într-o anumită măsură.

Cel mai util este faptul că diferitele ţesuturi ale corpului uman absorb în mod diferit
razele X. Astfel, oasele absorb o cantitate mare de energie, pe când ţesuturile moi
absorb mai puţină.

Când faci o radiografie, felul cum razele X trec prin corpul tău este înregistrat de o
cameră ce foloseşte un film, asemănător cu cel de la aparatele foto clasice. Ceea ce
primeşti după radiografie este un negativ, pe care zonele mai expuse la radiaţii –
acolo unde nu a existat niciun obstacol în calea razelor X - apar negre, iar cele mai
puţin expuse apar mai deschise la culoare. Astfel, zonele unde a existat ţesut osos
între cameră şi razele X apar albe, iar cele corespunzatoare ţesuturilor moi apar gri.

CÂT DE PERICULOASE SUNT RAZELE X

Atunci când s-au descoperit razele X, comunitatea medicală nu a înţeles cât sunt de
periculoase, astfel că mulţi medici şi pacienţi s-au îmbolnăvit din cauza lor. Cu timpul
s-a descoperit că razele X sunt radiaţii ionizante, adică pot face ca atomii pe care îi
întâlnesc în cale să capete o încărcătură electrică, transformându-se în ioni. Cum
corpul nostru este şi el format din atomi, încărcătura electrică pe care o capătă ei
poate să distrugă fâşia de ADN. Iar o celulă cu fâşie de ADN distrusă fie moare, fie
dezvoltă o mutaţie.

Când mai multe celule sunt ucise, poţi dezvoltă o serie de boli, dar când o celulă
capătă o mutaţie, ea se transformă într-o celulă canceroasă, care apoi se multiplică şi
dezvoltă o tumoare.

Dacă mutaţia are loc într-o celulă sexuală, sermatozoidul sau ovulul, embrionul care
va rezulta din ele va suferi malformaţii. Din toate aceste motive, medicii folosesc „cu
economie” razele X, aşa încât un pacient să nu fie expus unei cantităţi prea mari de
radiaţii.

Totuşi, expunerea sporadică la cantităţi mici de radiaţii nu este periculoasă, astfel că


o radiografie este o opţiune mult mai sigură decât o intervenţie chirurgicală care ar fi
necesară, în lipsa razelor X pentru a vedea un os fracturat.

Foto: Shutterstock

Trimite pe:
Citeşte o mulţime de alte articole interesante în newsletterul Unica.ro. Abonează-te
acum!
Taguri:raze X radiografie radiatii x

Sursa: Cum funcţionează razele X şi de ce sunt utile : Sănătate : Unica

Razele X sunt radiatii electromagnetice care permit vizualizarea organelor in scopul diagnosticarii
unor afectiuni. Beneficiile medicale ale acestor raze sunt incontestabile. Totusi, investigatiile care
folosesc aceasta tehnologie reprezinta principala sursa de iradiere a populatiei. In cantitati mari,
razele X au efecte extrem de grave pentru organismul uman.

Ce sunt razele X

Razele X, sau radiatiile X, sunt o forma de radiatii electromagnetice. Acest tip de raze mai sunt
cunoscute si sub numele de radiatii Rontgen, dupa numele lui Wilhelm Conrad Rontgen. Acesta a
descoperit aceste raze, pe care le-a numit X, deoarece erau necunoscute pana atunci.

Tehnologia care foloseste raze X ii ajuta pe medici sa vada anumite organe din interiorul
organismului uman. Aceste organe sunt observate foarte usor cu ajutorul razelor X. De
asemenea, cu ajutorul raxelor X modificate se pot observa si plamanii, vasele de sange sau
intestinele.

Investigatiile cu raze X sunt usor de realizat si nedureroase. Razele X patrund in organism si sunt
absorbite in cantitati diferite, in functie de densitatea organului prin care trec. Pe radiografiile cu
raze, organele cu densitate mare, precum oasele, se vad intr-o nuanta de alb. Organele mai putin
dense, precum plamanii, sunt reprezentate in nuante inchise. Grasimea si muschii au tonuri de
gri.
Cum au fost descoperite razele X

Razele X au fost descoperite de Wilhelm Rontgen in 1895. Prima fotografie cu razele X


infatiseaza mana sotie sale. In radiografie sunt sunt reprezentate oasele si verigheta. In aceea
perioada, descoperirea lui Roentgen a creat senzatie. Oamenii foloseau razele X mai mult in
scopuri artistice, decat medicale. Pentru descoperirea sa, Wilhelm Roentgen a primit premiul
Nobel in anul 1901. De la descoperirea lor, razelel X au devenit un aliat de nadejde al medicilor
are le folosesc ca instrument de diagnosticare.

Pentru ce folosim razele X

Tehnologia cu raze X este folosita pentru a examina anumite parti ale corpului. Razele X sunt
folosite in special pentru radiografiera oaselor si dintilor. Fracturile, infectiile sau cariile se vad
foarte clar in radiografiile cu raze X. Radiografiera incheieturilor poate arata si prezenta artritei, iar
unele tipuri de raze X pot masura densitatea oaselor. De asemenea, razele X pot arata tumorile
canceroase de la nivelul oaselor.

Investigatiile cu raze X sunt folosite si pentru a detecta infectiile plamanilor. Afectiuni precum
pneumonia, tuberculoza sau cancerul se pot vedea cu ajutorul unei radiografii. Mamografia este o
investigatie speciala cu raze X care examineaza tesutul mamar. Afectiuni cardiace, precum
marirea volumului inimii, pot fi detectate cu ajutorul investigatiilor cu raze X. Si afectiuni ale
tractului digestiv pot fi detectate cu ajutorul razelor X.

Efectele adverse ale razelor X

Razele X sunt din ce in ce mai folosite in medicina pentru diverse investigatii. In doze mari insa,
aceste investigatii pot avea efecte nocive asupra organismului uman. Este indicat ca investigatiile
cu raze X sa fie facute cat mai rar si doar atunci cand au fost epuizate celelalte tipuri de
investigatie.

Tinta preferata a razelor X este ADN-ul. Efectele pot apara in intervale diferite, de la cateva ore,
pana la zile, saptamani sau chiar ani. Organismul uman suporta dozele mici de raze X, insa
cantitatile mari produc grave deficiente celulare. Razele X produc radiatii care afecteaza pielea,
ochii, sangele sau organele reproducatoare. Aceste raze pot produce mutatii genetice si
favorizeaza aparitia cancerului. Cancerul apare de obicei in urma expunerii la cantitati mari de
raze X.

Expunerea la cantitati mari de raze X poate duce la tulburari de pigmentare, atrofie, scleroza
cutanata, conjunctivita, cataracta, pierderea parului si diverse forme de cancer. Razele X au un
efect negativ asupra femeilor insarcinate. Pot aparea deformari ale corpului fatului sau afectiuni
grave care pot periclita viata copilului.

Tipuri de investigatii cu raze X


Radiografiile, tomografiile computerizate, mamografiile, urografiile sau fluoroscopiile sunt
investigatii medicale care utilizeaza raze X. Radiografia este investigatia cea mai putin iradianta.
Unitatea de masura pentru dozele de radiatii care ajung in organism este millisievert (mSv).

Doza maxima admisa de radiatii acumulate pe durata unui an nu trebuie sa depaseasca 20 mSv.
Cantitatea de radiatii emise de o radiografie pulmonara este de 0,1-0,6 mSv. O radiografie
dentara are o doza de radiatii de 0,02 mSv.
Radioscopia echivaleaza cu zece radiografii pulmonare. In cazul mamografiei, doza de radiatii
este de 1-2 mSv, iar in cazul unei densitometrii osoase doza este de 0,01-0,05 mSv.

Cui sunt interzise investigatiile cu raze X

Pe toata perioada sarcinii, femeile gravide nu trebuie expuse la radiatii. In caz contrar,
dezvoltarea normala a fatului poate fi compromisa. Radiatiile duc la modificarea ADN-ului si la
distrugerea celulelor. In urma radierii cu raze X creste riscul de avort spontan, de malformatii
congenitale sau anomalii cerebrale, precum retard mintal. De asemenea, expunerea gravidei al
raxe X poate duce la aparitia in copilarie a leucemiei sau a diverselor tipuri de cancer.

Copiii si tinerii sunt alte categorii de pacineti care nu au voie sa se expuna radiatiilor X. Acestia se
afla in perioada de crestere. Astfel, iradiatiile le pot influenta dezvoltarea. Glandele sensibile la
radiatii precum glanda tiroida, glanda hipofiza, pituitara, gonadele, ovarele, globii oculari pot fi
grav afectate.

Natura radiatiilor X
Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice cu o putere de penetrare indirect proportionala cu
lungimea de unda. Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat puterea de penetrare este
mai mare. Razele mai lungi, apropiate de banda razelor ultraviolete sunt cunoscute sub
denumirea de radiatii moi. Razele mai scurte , apropiate de radiatiile gama, se numesc raze x
dure.
Radiatiile X se produc cand electronii cu viteza mare lovesc un obiect material. O mare parte din
energia electronilor se transforma in caldura iar restul se transforma in raze x, producand
modificari in atomii tintei, ca rezultat al impactului.
Radiatia emisa nu este monocromatica ci este compusa dintr-o gama larga de lungimi de unda.
Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William Crookes. Cu un tub de sticla
partial vidat, continand doi electrozi prin care trece curent electric. Ca rezultat al ionizarii, ionii
pozitivi lovesc catodul si provoaca iesirea electronilor din catod. Acesti electroni, sub forma unui
fascicul de raze catodice, bombardeaza peretii de sticla ai tubului si rezulta razele X. Acest tub
produce numai raze X moi, cu energie scazuta.
Un tub catodic imbunatatit, prin introducerea unui catod curbat pentru focalizarea fasciculului de
electroni pe o tinta din metal greu, numita anod, produce raze X mai dure, cu lungimi de unda mai
scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea gazului din tub.
Urmatoarea imbunatatire a fost realizata de William David Coolidge in 1913 prin inventarea
tubului de raze X cu catod incalzit. Tubul este vacuumat iar catodul emite electroni prin incalzire
cu un curent electric auxiliar. Cauza emiterii electronilor nu este bombardarea cu ioni, ca in
cazurile precedente. Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui
current electric de inalta tensiune, prin tub. Cu cat creste voltajul, scade lungimea de unda a
radiatiei.
Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 – 1962), laureat al Premiului Nobel, prin studiile
sale a descoperit asa numitul effect Compton in anul 1922. Teoria sa demonstreaza ca lungimile
de unda ale radiatiilor X si gama cresc atunci cand fotonii care le formeaza se ciocnesc de
electroni. Fenomenul demonstreaza si natura corpusculara a razelor X.
Proprietatile radiatiilor X
Radiatiille X impresioneaza solutia fotografica, ca si lumina. Absorbtia radiatiilor depinde de
densitatea si de greutatea atomica. Cu cat greutatea atomica este mai mica, materialul este mai
usor patruns de razele X. Cand corpul uman este expus la radiatiii X, oasele, cu greutate atomica
mai mare decat carnea, absorb in mai mare masura radiatiile si
apar umbre mai pronuntate pe film. Radiatiile cu neutroni se folosesc in anumite tipuri de
radioagrafii, cu rezultate total opuse: partile intunecate de pe film sunt cele mai usoare.
Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de bariu si sulfura
de zinc. Daca filmul fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu un asemenea material, structura
obiectelor opace poate fi observata direct. Aceasta tehnica se numeste fluoroscopie.
Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de unda.
Capacitatea razelor X monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu energia lor.
Aceasta proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei razelor X. Cand razele X trec
printr-o camera de ionizare, se produce un curent electric proportional cu energia fasciculului
incidental. De asemenea, datorita capacitatii de ionizare, razele X pot fi vazute intr-un nor. Alte
proprietati: difractia, efectul fotoelectric, efectul Compton si altele.
Aplicatiile radiatiilor X
Principalele utilizari: cercetari stiintifice, industrie, medicina.
Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in dezvoltarea mecanicii cuantice. Ca
mijloc de cercetare, radiatiile X au permis fizicienilor sa confirme experimental teoria
cristalografiei. Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot fi identificate si structura lor
determinate. Metoda poate fi aplicata si la pulberi, care nu au structura cristalina, dar o structura
moleculara regulata. Prin aceste mijloace se pot identifica compusi chimici si se poate stabili
marimea particulelor ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe X se pot identifica elementele
chimice si izotopii lor. In afara de aplicatiile din fizica, chimie, mineralogie, metalurgie si biologie,
razele X se utilizeaza si in industrie, pentru testarea nedestructiva a unor aliaje metalice. Pentru
asemenea radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si Caesium 137.
De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie si se elimina defectele.
Razele X ultramoi se folosesc in determinarea autenticitatii unor lucrari de arta sau la restaurarea
unor picturi. In medicina, radiografele sau fluoroscoapele sunt mijloace de diagnosticare. In
radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului. Aparatul computerizat, tomograful axial
(scanner CAT sau CT) a fost inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey Hounsfield si a fost
pus in aplicare pe scara larga dupa anul 1979.