Aplicații ale radiațiilor X în medicină și industrie

Wilhelm Roentgen a descoperit razele X în 1895 (pentru care a primit Premiul Nobel în 1901)
și a deschis astfel o nouă fereastră pentru lume. La inceput s-au numit "raze Roentgen", de la numele
fizicianului care le-a descoperit in anul 1895. Roentgen făcea experimente cu un tub catodic, când a
observat că un panou fluorescent din laboratorul său a început să strălucească. Fenomenul a apărut
și atunci când tubul era acoperit cu o hârtie neagră și groasă. Fizicianul și-a dat seama că energia
emisă de tub poate să treacă prin obiecte, așa ca a așezat diverse lucruri în fața acestuia, observând
cum panoul fluorescent strălucește de parcă nimic nu ar sta în calea razelor. Până la urmă, Roentgen
și-a pus mâna în fața tubului și cu mare uimire a constatat că pe panoul fluorescent își poate vedea
oasele.
Încă din februarie 1896, razele X aveau să fie folosite în medicină pentru a observa oasele rupte.
Prima astfel de observație, a fracturii brațului unui pacient, a fost făcută de către doi medici la
colegiul Darmouth în SUA. Destul de repede, alte aplicații ale razelor X au fost dezvoltate, incluzând
scanarea bagajelor de către agenții vamali.

Razele X au atras atenția multor medici, care le-au folosit pentru a diagnostica fracturile și
obiectele străine în interiorul țesutului. La sfârșitul sec. XIX, medicina era în particular orientată către
patologia organelor individuale. Îmbunătățiri continue permiteau medicilor sa “fotografieze” cu raze
X toate organele interne cu ajutorul “mediilor de contrast” – substanțe opace care se arătau la
folosirea razelor X. Razele X erau de asemenea folosite în terapie, de exemplu la tratarea afecțiunilor
pielii. Totuși, s-a constatat rapid că pentru această terapie este necesară radiație cu energie mai
mare.

Razele X au devenit cu adevărat importante în timpul Primului Război Mondial. Marie Curie,
împreună cu fiica sa Irene au pus bazele unei rețele de centre medicale radiologice pentru a ajuta la
îmbunătățirea diagnosticării fracturilor și bolilor pulmonare în rândul soldaților. În plus de aceasta,
multe vehicule specializate cu aparate de raze X (numite “Les Petites Curies”) acopereau zonele de
bătălie. Marie Curie a scris o carte despre acest subiect: “Radiologia în Război” (1921).

Principalele utilizari ale razelor X: cercetări științifice, industrie, medicină. Studiul radiațiilor X
a jucat un rol vital în fizică, în special în dezvoltarea mecanicii cuantice.

Deci la numai câteva minute de la descoperirea razelor X, omul a descoperit şi cea mai importantă
aplicaţie a lor, cea medicală. Astăzi, medicii folosesc razele X ca să vadă prin ţesuturi, până la oase. Cu
ajutorul lor se descoperă fracturile osoase, cariile dentare, obiectele înghiţite. Iar o variantă
modificată a razelor X se foloseşte pentru a vedea ţesuturile moi cum sunt plămânii, vasele de sânge,
intestinele.

Cum funcţionează razele X? Razele X nu sunt foarte diferite de razele de lumină pe care le
vedem cu ochiul liber. Ambele sunt forme de energie electromagnetică, dar există între ele câteva
diferenţe.Razele X au o lungime de undă mai mică decât lumina vizibilă, astfel că nu le putem vedea
cu ochiul liber. A doua diferenţă este aceea că razele de lumină sunt absorbite de ţesuturile corpului
uman, astfel că nu pot trece prin ele, în timp ce razele X sunt absorbite doar într-o anumită
măsură.Cel mai util este faptul că diferitele ţesuturi ale corpului uman absorb în mod diferit razele X.
Astfel, oasele absorb o cantitate mare de energie, pe când ţesuturile moi absorb mai puţină.Când faci
o radiografie, felul cum razele X trec prin corpul tău este înregistrat de o cameră ce foloseşte un film,
asemănător cu cel de la aparatele foto clasice. Ceea ce primeşti după radiografie este un negativ, pe
care zonele mai expuse la radiaţii - acolo unde nu a existat niciun obstacol în calea razelor X - apar
negre, iar cele mai puţin expuse apar mai deschise la culoare. Astfel, zonele unde a existat ţesut osos
între cameră şi razele X apar albe, iar cele corespunzatoare ţesuturilor moi apar gri.

Cât de periculoase sunt razele X? Atunci când s-au descoperit razele X, comunitatea medicală
nu a înţeles cât sunt de periculoase, astfel că mulţi medici şi pacienţi s-au îmbolnăvit din cauza lor. Cu
timpul s-a descoperit că razele X sunt radiaţii ionizante, adică pot face ca atomii pe care îi întâlnesc în
cale să capete o încărcătură electrică, transformându-se în ioni. Cum corpul nostru este şi el format
din atomi, încărcătura electrică pe care o capătă ei poate să distrugă fâşia de ADN. Iar o celulă cu
fâşie de ADN distrusă fie moare, fie dezvoltă o mutaţie. Când mai multe celule sunt ucise, poţi
dezvolta o serie de boli, dar când o celulă capătă o mutaţie, ea se transformă într-o celulă
canceroasă, care apoi se multiplică şi dezvoltă o tumoare. Dacă mutaţia are loc într-o celulă sexuală,
spermatozoidul sau ovulul, embrionul care va rezulta din ele va suferi malformaţii. Din toate aceste
motive, medicii folosesc "cu economie" razele X, aşa încât un pacient să nu fie expus unei cantităţi
prea mari de radiaţii. Totuşi, expunerea sporadică la cantităţi mici de radiaţii nu este periculoasă,
astfel că o radiografie este o opţiune mult mai sigură decât o intervenţie chirurgicală care ar fi
necesară, în lipsa razelor X pentru a vedea un os fracturat.

Se studiază interacțiunea radioactivă cu țesuturile umane în vederea găsirii de tratamente sau

diagnosticare: radioterapie si radiologie.Radioterapia se referă la direcționarea controlată a radiației
(de obicei radiații Gamma sau, radiații X) către o anumită parte a corpului unui pacient pentru a trata
cancerul sau alte boli.

RADIOTERAPIA (RT) este metoda fizică de tratament a bolii canceroase constând în

administrarea unei cantități de energie radiantă, concomitent cu protejarea țesuturilor sănătoase
învecinate. RT ca metodă de tratament cu radiații ionizante (RI), trebuie justificată prin analiza critică
a raportului dintre beneficiile individuale sau sociale și detrimentul pe care îl poate cauza utilizarea
radiațiilor.

Radiografiile (sau roentgenografiile, dupa numele descoperitorului razelor X) sunt produse

prin transmiterea de raze X printr-un pacient către un dispozitiv de captare, apoi convertite într-o
imagine pentru diagnostic. Imagistica originală și încă larg utilizată produce filme prin impregnare
argentică. In radiografia Film-Ecran un tub de raze X generează un fascicul de raze X care este
îndreptat către pacient. Razele X ce trec prin pacient sunt filtrate pentru a reduce împrăștierea și
zgomotul, apoi lovesc un film nedevelopat strâns legat de un ecran de fosfori emițători de lumină
într-o casetă fotosigilată. Filmul este apoi developat chimic și o imagine apare pe film.

Fluoroscopia (se bazează pe propietatea razelor x de a provoca fluorescență unor substanțe)

Fluoroscopia și angiografia sunt tehnici speciale de imagistică folosind raze X în care un ecran
fluorescent și tub intensificator al imaginii este conectat la un sistem de televiziune în circuit închis.
Aceasta permite vizualizarea în timp real a structurilor în mișcare sau augumentate cu un agent de
radiocontrast. Agenții de radiocontrast (Bariu și Iod )sunt administrați, adesea oral sau injectați în
corpul pacientului, pentru a contura anatomia și funcționarea vaselor de sânge, sistemului
genitourinar sau tractului gastrointestinal.

 Computerul tomograf este un aparat complex care serveşte la producerea unor imagini
privind corpul nostru. Aceste imagini sunt utilizate pentru efectuarea diagnosticului care va conduce
la o eficacitate maximă a tratamentului prescris de medic, scannerul arată la fel ca şi un inel. Ca
marea majoritate a aparatelor radiologice, tomograful utilizează razele X. Faţă de radiografiile
convenţionale imaginile din corp sunt aici "decupate" şi prelucrate, majoritatea CT-urilor permiţând
obţinerea unor imagini în diferite volume (ex: 3D). Imaginile sunt obţinute prin rotaţia unui "arc"
care emite raze X şi primeşte informaţiile din corpul pacientului prin detectorii de raze X care se află
mereu în opoziţie cu emiţătorii. Detectorii detectează puterea razelor X, cu cât mai dens este ţesutul,
cu atat mai puţine raze trec prin el. Detectorii trimit aceste date unui computer. Diferite tipuri de
ţesut cu diferită densitate sunt arătate pe imagine ca diferite nuanţe ale surului, sau diverse culori.
Deci în totalizare computerul formează o imagine a corpului în secţiune transversală. Scanerele
moderne pot produce imagini 3 - dimensionale din datele primite. Scanarea CT în felul ei este
nedureroasă. Pacientul nu vede şi nici nu simte razele X.

 Cristalografia

Prin cristalografia cu raze X se determină aranjamentul atomilor dintr-o structură cristalină. În esență
avem de-a face cu un fascicul de raze X care lovește cristalul studiat, iar pe baza unghiurilor de
difracție și a intensităților razelor împrăștiate se obține o imagine tridimensională a densității
electronilor din interiorul cristalului. Pe baza valorilor asociate acestei densități de electroni pot fi
determinate pozițiile atomilor în cristal, precum și legăturile chimice dintre aceștia. Știați că Laureați
ai Premiului Nobel pentru Chimie au descifrat structura ribozomului folosind această tehnică?

Razele X sunt folosite înca din anii ’90 în imagistica medicală, cu precădere în mamografie și
radiografii ale cavității toracice.

. •Printre oamenii de stiință care au contribuit la descoperirea funcțiilor și proprietăților razelor X se

mai numără Thomas Edison, Philipp Lenard si Nikola Tesla.

Spectroscopia cu fotoelectroni reprezintă o întrebuințare a razelor X în analizele chimice, tehnica

bazându-se pe proprietățile efectelor fotoelectrice.

Verificarea camioanelor în punctele de frontieră se face cu ajutorul dispozitivelor cu raze X.

•Iodura de sodiu face ca razele X sa poata fi vizibile