Giuglea Laurențiu Gabriel

1 RAD - Taxa I

REFERAT – ORGANIZAREA LABORATORULUI

PROTECȚIA MUNCII

CAMERA OBSCURA
 CAMERA OBSCURĂ

După expunerea la raze X a filmului radiografic, acesta este prelucrat

la lumina roşie sau verde filtrată. Se scoate din casetă, se fixează pe o
ramă, apoi se introduce succesiv în tancurile de developare. Revelatorul
conţine substanţe reducătoare metol şi hidrochinonă care descompun
sărurile de argint impresionate de razele X în granule de argint metalic,
negre. Sărurile de argint nereduse sunt îndepărtate de hiposulfitul de sodiu
conţinut în fixator. În final filmul este bine spălat într-un bazin cu apă
curentă şi se usucă natural sau în dulapuri speciale.
Developarea filmului poate fi făcută şi cu ajutorul aparatelor automate
într-un timp foarte scurt (1-3 minute) la lumina zilei. Astăzi există aparate
cu magazii de clişee, transport mecanic, expunere automată, developare
automată, cu laser, etc.
În continuare filmul este introdus în cameră pentru transformarea şi
ameliorarea imaginilor:
- copii de pe radiografii cu corectarea contrastului
- transformarea (substracţia) electronică sau fotografică cu imagini
alb-negru sau color
- înregistrare pe CD, bandă optică, etc.
Ameliorarea calităţii imaginii se poate efectua prin radiografia mărită
direct sau prin procedee fotografice sau citirea cu lupă sau la video-viewer.
Dispozitivele electronice sau optice care ameliorează calitatea imaginii
(Logetron) efectuează sustracţia structurii de cercetat, armonizează şi
permit densimetria diferitelor elemente de pe film.
Substracţia - operaţia prin care se întăresc structurile de cercetat.
Substracţia digitală din memoria electronică a computerului reprezintă
tratarea imaginii prin substracţie punct cu punct a diferitelor elemente ale
imaginii.
Armonizarea - accentuează detaliile şi scade contrastul de fond prin
atenuarea structurilor grosolane.
Densimetria - efectuată cu celule fotoelectrice dă relaţii asupra
gradului de mineralizare a osului, raportul sânge/aer în ţesutul pulmonar.
Radiografia în culori - are ca scop obţinerea de imagini mai frumoase şi
mai bogate în detalii de structură.

CASETELE
Pentru efectuarea radiografiilor se utilizează casetele metalice care
conferă filmului protecţia împotriva luminii şi îl menţine într-un singur plan.
Caseta conţine două folii sau ecrane întăritoare impregnate cu săruri
fosforescente (Wolframat de Calciu, Sulfură de Yitrium sau Titan) cu
pământuri rare (Gadolinium) care au proprietatea de a emite lumină şi după
ce acţiunea razelor X a încetat impresionând filmul radiografic pe faţa
corespunzătoare.
Casetele sunt construite din metal, se deschid pe o singură parte si
nu permit pătrunderea razelor de lumină în interiorul lor. În casetă se află
întotdeauna ecrane întăritoare si închiderea corectă a casetei asigură un
contact perfect între film si ecranele întăritoare, cei doi pereţi ai casetei
sunt construiţi din metale diferite, peretele prin care pătrund radiaţiile este
din aluminiu, iar cel din partea opusă este dintr-un metal mai greu sau chiar
din folie de plumb.
 FILMUL RADIOGRAFIC
Filmul radiografic este alcătuit dintr-un suport central de celuloză
acetil acetată, de 0,15-0,25 mm sau dintr-un poliester. De o parte şi de alta
a acestui strat urmeză: un strat adeziv, emulsie fotosensibilă (formată din
bromură de argint înglobată în gelatină), un strat protector.
Filmele radiografice au diferite dimensiuni: 13/18, 18/24, 24/30,
30/40, 35/35 şi 15/40 cm, iar pentru radiografiile dentare 3/4 cm. Ele sunt
păstrate în cutii bine închise, ferite de acţiunea luminii.
Ele trebuiesc manipulate numai în camera obscură. Sensibilitatea
filmelor faţă de radiaţiile X depinde de mărimea granulelor de Ag si anume
cu cât granulul este mai mare, cu atât filmul este mai sensibil la acţiunea
razelor X.
Din acest punct de vedere filmele se împart în trei categorii:
a) filme cu granulaţie mare, foarte sensibile la radiaţiile X
dar imaginea obţinută este de calitate slabă; 
b) filme cu granulaţie fină care sunt mai puţin sensibile care dau o
imagine cu o foarte bună definiţie;
c) de obicei se folosesc filme cu granulaţie intermediară care dau
o imagine convenabilă.

DIMENSIUNI
O cameră obscură trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru o
bună manipulare a filmelor si să asigure o ventilaţie lipsită de praf. Pereţii
trebuie să fie vopsiţi în ulei mat de culoare galbenă. Pardoseala trebuie să
fie din ciment sau mozaic, cu scurgere centrală, iluminarea trebuie să fie cu
filtru inactiniu rosu-rubiniu, rosu-cărămiziu, verde inactinic sau lampă cu
vapori de natriu si filtru adecvat. Camera de developare trebuie să aibă o
masă de lucru, un dulap considerat locul uscat, bazinul cu apă curgătoare
si tancurile de developat numite locul umed. Camera obscură trebuie să fie
prevăzută cu mai multe prize electrice pentru aparatura anexă si anume:
-dulapul uscător de filme;
-aspiratorul de praf;
-lumina inactinica.
În camera obscură imaginea latentă de pe film se transformă în
imagine vizibilă prin intermediul unor procese chimice. O developare
efectuată în condiții optime și totdeauna aceeași, permite decilarea erorilor
de expunere și corectarea lor, pe când o developare defectuoasă sau
neglijentă duce la anihilarea efectelor tehnice radiografice perfecte.
În camera obscură procedeele de developare reprezintă 50% din
calitatea unei radiografii.