Cuprins

Argument...............................................................................................................................................3
Cap. I Radioactivitatea.........................................................................................................................4
1.1 Tipuri de radiaţii......................................................................................................................5
1.2 Intrebuintari ale energiei nucleare...........................................................................................6
1.3. Poluarea radioactiva...............................................................................................................7
Cap. II Surse de radioactivitate............................................................................................................8
2.1 Surse naturale..........................................................................................................................8
2.1.1 Radiaţia cosmică.........................................................................................................8
2.1.2 Radiaţia telurică.........................................................................................................9
2.2 Surse artificiale.......................................................................................................................9
2.2.1 Reactori nucleari.......................................................................................................10
2.2.2 Experienţe cu arme nucleare...................................................................................10
2.2.3 Tratamente medicale.................................................................................................11
Cap. III Efectele poluării radioactive..................................................................................................12
3.1. Doze de radiaţie....................................................................................................................12
3.2. Efectele radiaţiilor asupra organismelor...............................................................................13
3.2.1. Efecte directe............................................................................................................13
3.2.2. Efecte indirecte........................................................................................................13
3.3. Iradierea organismului uman................................................................................................15
3.3.1. Iradierea externă.....................................................................................................15
3.3.2. Iradierea internă........................................................................................................16
Cap. IV PROGRAMUL NAŢIONAL STANDARD DE MONITORIZARE A RADIOACTIVITĂŢII
FACTORILOR DE MEDIU ..............................................................................................................16
4.1. Radioactivitatea aerului .......................................................................................................16
4.2. Radioactivitatea apelor .......................................................................................................20
4.3. Radioactivitatea vegetaţiei
4.4. Radioactivitatea solului
Concluzii.............................................................................................................................................22
Bibliografie..........................................................................................................................................23

1
Cap I.Radioactivitatea

Radioactivitatea este proprietatea nucleelor unor elemente chimice de a emite prin dezintegrare
spontană radiaţii corpusculare şi electromagnetice. Aceasta este un fenomen natural ce se manifestă în
mediu.
Radioactivitatea naturală este determinată de substanţele radioactive de origine terestră (precum
U-238, U-235, Th-232, Ac-228 etc.), la care se adaugă substanţele radioactive de origine cosmogenă
(H-3, Be-7, C-14 etc.) şi radiaţia cosmică. Substanţele radioactive de origine terestră există în natură
din cele mai vechi timpuri, iar abundenţa lor este dependentă de conformaţia geologică a diferitelor
zone, variind de la un loc la altul. Componenta extraterestră a radioactivităţii naturale este constituită
din radiaţiile de origine cosmică provenite din spaţiul cosmic şi de la Soare. Substanţele radioactive de
origine cosmogenă se formează în straturile înalte ale atmosferei, prin interacţia radiaţiei cosmice cu
elemente stabile. Rezultă astfel că toate organismele vii sunt expuse la radiaţiile ionizante de origine
naturală, care toate la un loc formează fondul natural de radiaţii.
Toate radiaţiile ionizante, de origine terestră sau cosmică, constituie fondul natural de radiaţii
care acţionează asupra organismelor vii. Alături de radionuclizii naturali se găsesc radionuclizii
artificiali care au pătruns în mediu pe diferite căi:
 intenţionat, în urma testelor nucleare şi prin deversări de la diverse instalaţii nucleare;
 accidental, în urma unor defecţiuni la instalaţiile nucleare (exemplu: accidentul nuclear
de la Cernobîl).

1.1 Tipuri de radiaţii

Radioactivitatea naturală
Procesul de dezintegrare radioactivă a fost pus în evidenţă mai întâi la elementele naturale
radioactive.
Radioactivitatea naturală a fost definitiv stabilită la toate elementele care au Z>83. Acestea
aparţin unei serii de elemente radioactive care formează o familie radioactivă. Una dintre aceste
serii este aceea a uraniului în care capul seriei este 238U.
O altă serie radioactivă naturală este aceea a toriului, care are capul seriei 238Th
(1.39*1010ani) şi este cunoscută ca satisfăcând o relaţie de tip 4n. Produsul final stabil este 208Pb.

2
 O a-3-a serie are ca element iniţial părinte 238U (7.1*108ani) şi, după o serie de transmutaţii
successive ca în cazurile precedente, se determină cu izotopul stabil al plumbului 207Pb. Această
serie satisface relaţia 4n+3.
În cadrul celor trei serii radioactive există asemănări interesante. Fiecare are câte un descendent,
gazul radioactiv(emanaţia): radon, thoron, actinon. Descendenţii gazoşi radioactivi au permis
stabilirea celorlalţi membrii ai seriei.
O dată cu perfecţionarea mijloacelor de detecţie a radiaţiilor, s-au găsit şi alte radioactivităţi
naturale, fără să mai apară însă ultimele serii ca în cazurile anterioare.
În ultima alternativă, elementele radioactive naturale formează o singură transmutaţie prin care
izotopul radioactiv se dezactivează la un nucleu instabil. Printre izotopii radioactivi ai elementelor
care se găsesc în natură amintim: 40K (0.012 % ; 1.2*109, beta; CE) 87Rb (27.8 %; 6.2*1010
ani; beta) 147Sm (15.1 %; 1.3*1011ani; alfa) 115In (95.8 %; 6.0*1014 ani; beta) 190Pt (0.012
% ; 1012 ani; alfa)

Radioactivitatea artificială

Până în 1934 numai elementele radioactive naturale erau cunoscute, însă în anul 1934, Irene
şi Frederic Joliot au arătat că aluminiul şi magneziul pot deveni radioactive dacă sunt
bombardate cu particule alfa de la poloniu.
După această descoperire, a radioactivităţii induse pe o cale artificială, s-a pus problema
utilizării unor resurse de particule alfa mai energice ţinând seama de bariera de potenţial a
nucleelor. Astfel s-au construit acceleratoarele. După descoperirea neutronului, s-a stabilit
eficacitatea deosebită a acestuia (în special a neutronului lent) de a produce izotopi radioactivi,
respectiv radioactiviatatea artificială. Neutronul prezintă avantajul că nu are sarcină, deci poate
să pătrundă cu uşurinţă în nucleul ţintă. Odată cu folosirea surselor de neutroni ca particule
bombardante, numărul izotopilor radioactivi obţinuţi pe cale artificială a crescut enorm.
Actualmente, radioactivitatea artificială, respectiv izotopii radioactivi sunt produşi prin
bombardarea cu particule cu sarcină, obţinute cu ajutorul acceleratoarelor la energii
convenabile, sau cu neutroni, de cele mai multe ori în reactorul nuclear. Acesta din urmă este
sursa principală de izotopi radioactivi. În ambele cazuri, izotopul radioactiv este produs printr-o
reacţie nucleară.

3
 Radiaţia artificială este folosită în multe ramuri ale activităţii omeneşti. De exemplu, în
industrie este folosită pentru controlul proceselor şi a calităţii produselor, iar în scop de studiu,
este folosită în institute de cercetare şi învăţământ superior.

1.2 Intrebuintari ale energiei nucleare

În 1990 existau 435 de centrale nucleare operaţionale acoperind 1% din necesarul energetic
mondial. Într-un reactor nuclear se obţine căldura prin dezintegrarea atomilor radioactivi de uraniu-
235. Aceasta este folosită pentru a produce abur care pune în mişcare rotorul turbinelor, generând
electricitate. U-235 este un izotop relativ rar al uraniului, reprezentând doar 7% din cantitatea totală de
uraniu disponibil.
Restul este izotopul U-238. La fel ca şi combustibilii fosili, U-235 nu va dura o veşnicie. Există
un anumit tip de reactor, numit reactor de “creştere”, care transformă U-238 într-un alt element
radioactiv, plutoniu-239. Pu-239 poate fi utilizat pentru a genera căldură. Până acum doar şase ţări au
construit astfel de centrale experimentale. Dacă aceste tipuri de reactori ar deveni uzuale, rezervele
mondiale de uraniu ar ajunge mii de ani.

1.3 Poluarea radioactivă

Prin poluare, sau contaminare, radioactivă, se înţelege prezenţa nedorită sau accidentală, a
materialelor radioactive, în interiorul sau la suprafaţa unor factori de mediu (cum sunt apa, aerul,
alimentele) sau în organisme vii, situaţie în care se depăşeşte conţinutul radioactiv natural propriu al
produsului respectiv. Una din principalele surse de poluare radioactivă a globului pământesc îşi are
provenienţa în exploziile nucleare din atmosferă. Iradierea îndelungată, chiar cu doze mici, poate
produce leucopenii, la malformaţii congenitale, pe când iradierea cu doze mari duce la accentuarea
leucopeniei, la
eriteme, la hemoragii interne, căderea părului, sterilitatea completă iar în cazurile extreme produce
moartea.
Printre principalele surse de poluare radioactivă se numără:
a) utilizarea practică în industrie, medicină, cercetare a diferitelor surse de radiaţii nucleare,
care ca materiale radioactive, se pot răspândi necontrolate în mediu
b) exploatări miniere radioactive, la extragere, prelucrare primară, transport şi depozitare, pot
contamina aerul, prin gaze şi aerosoli, precum şi apa prin procesul de spălare
c) metalurgia uraniului sau a altor metale radioactive şi fabricarea combustibilului nuclear, care
prin prelucrări mecanice, fizice, chimice, poate cuprinde în cadrul procesului tehnologic şi produşi
4
reziduali gazoşi, lichizi sau solizi, stocarea, transportul eventual evacuarea lor pot determina
contaminarea mediului
d) instalaţiile de rafinare şi de retratare a combustibilului nuclear
e) reactorii nucleari experimentali sau de cercetare, în care se pot produce industrial noi
materiale radioactive
f) centralele nuclearoelectrice care poluează mai puţin în cursul exploatării lor corecte, dar mult
mai accentuat în cazul unui accident nuclear
g) exploziile nucleare experimentale, efectuate îndeosebi în aer sau în apă şi subteran, pot
contamina vecinătatea poligonului cât şi întregul glob, prin depunerea prafului şi aerosolilor
radioactivi, generaţi de către ciuperca exploziei

Principalele elemente ce contribuie la poluarea radioactivă sunt clasificate şi după gradul de

radioactivitate după cum urmează:
a) grupa de radiotoxicitate foarte mare: 90Sr, 226Ra, 210Po, 239Pu
b) grupa de radiotoxicitate mare: 45Ca, 89Sr, 140Ba, 131I, U natural
c) grupa de radiotoxicitate medie: 24Na, 32P, 60Co, 82Br, 204 Tl, 22Na, 42K, 55Fe
d) grupa de radiotoxicitate mică: 3H, 14C, 51Cr, 201Tl

Oamenii mai sunt expuşi şi la raze X, bolnavii de cancer sunt expuşi tratamentelor prin iradiere
de cobalt sau injecţii cu iod radioactiv. Suntem influenţaţi şi de radiaţiile provenite din producerea de
energie electrică atât în instalaţiile clasice, cât şi în cele nucleare. Transportul şi depozitarea
materialelor nucleare sunt surse de radiaţii nocive. Fumatul, arderea gazului pentru încălzire şi gătit,
utilizarea fosfaţilor ca fertilizatori sunt activităţi generatoare de radiaţii. Ne expunem chiar şi cînd
privim la televizor, lucrăm la calculator, vorbim la telefonul mobil.
Însă fără măsuri de radioprotecţie corespunzătoare, reactorii nucleari pot produce la
a) contaminarea parţială a mediului ambiant şi anume:
 a atmosferei, prin produsele de fisiune volatile ca 131I, 133Xe
 a apei folosită ca agent de răcire
 a solului din vecinătatea care se contaminează cu produse de fisiune
b) o mare cantitate de deşeuri radioactive, a căror evacuare pune probleme grele pentru a evita
contaminarea mediului în care se face evacuarea.

5
Cap II. Surse de radioactivitate
2.1. Surse naturale
Sursele naturale de radiaţii pot fi clasificate în:

 surse aflate exterioare organismului uman

o radiaţia cosmică
o de origine terestră
 surse din organism, reprezentate de radionuclizii pătrunşi în organism prin inhalare,
ingestie şi prin piele.
Fondul natural de iradiere
Radioactivitatea naturală este constituită din radionuclizii prezenţi în mediul înconjurător
(aer, sol, apă, vegetaţie, organisme animale, inclusiv în om) din cele mai vechi timpuri, încă
de la formarea planetei Pământ. Aşa cum s-a explicat mai sus, doza radiaţiei pe care o
primeşte omul din surse naturale se datorează atât radionuclizilor din organism, cât şi celor
aflaţi în mediul înconjurător.

Pentru România, fondul natural de iradiere, adică doza efectivă totală datorată radiaţiilor
de origine naturală primite de om, are valoarea medie de 2,27 mSv pe an, mai mică decât
valoarea similară calculată pentru ca mediu pentru întreaga populaţie a planetei - 2,4 mSv
pe an.
Radiaţiile gamma, emise de radionuclizii naturali existenţi mai ales în sol, aer, şi
materialele din care sunt construite locuinţele, iradiază întregul organism al omului cu o
doză efectivă care a fost calculată la valoarea medie de 0,46 mSv pe an pentru fiecare
cetăţean din România. Această valoare poate cunoaşte variaţii foarte mari în funcţie de o
serie de factori: geologia solului, structura clădirilor şi timpul de staţionare în locuinţă (vezi
subiectul "Radonul şi thoronulaînalocuinţe").

Totuşi este de reţinut faptul că nivelul de expunere la radiaţia naturală poate varia foarte
mult, în principal datorită tipului de roci din care este format substratul geologic. În unele

6
 zone din India, Brazilia, Congo sau Suedia, fondul natural de iradiere este de până la 10 ori
mai ridicat.

 2.1.1 Radiaţia cosmică

Radiația cosmică, numită și „radiație cosmică de fond”, este radiația de natură corpusculară
provenită direct din spațiul cosmic („radiație cosmică primară”) sau din interacțiunile acesteia cu
particulele din atmosferă („radiație cosmică secundară”). La radiația cosmică nu este vorba deci de un
câmp electromagnetic, și nici măcar de fascicule sau raze de particule elementare, ci de particule
individuale. Radiația cosmică străbate atmosfera Pământului și ajunge la suprafața sa; intensitatea ei
variază mult cu altitudinea.
Radiația cosmică primară este formată îndeosebi din protoni și din alte nuclee atomice, lipsite complet
de învelișul electronic, precum și din alte particule, și are ca origine procesele interstelare, unde
particulele dobândesc energii uriașe (până la 10 19 megaelectronvolți).
Radiația cosmică secundară conține îndeosebi particule elementare:
 stabile (electroni, pozitroni, etc)
 instabile (mezoni, hiperoni, etc).

Radiațiile cosmice au fost descoperite la începutul secolului XX și au constituit o sursă de

particule de mare energie, necesare în studiul proprietăților materiei. Radiațiile cosmice conținând
particule cu o energie neegalată au devenit un puternic instrument în studiul universului și al istoriei
sale.

2.1.2. Radiatie Telurica

Elementele radioactive sunt oriunde in jurul nostru pe Pamant. Multe minerale, in special
granitul, contin cativa compusi din uraniu. De fapt, uraniul este cam la fel de abundent in sol si roci ca
si unele metale cum ar fi staniul, zincul sau wolframul. Totusi, alti compusi radioactivi sunt mult mai
frecventi, cum ar fi thoriul, care este de trei ori mai abundent pe Pamant decat uraniul. In secolul al
XIX-lea, chiar inainte de iluminarea electrica sa o inlocuiasca pe cea cu gaz, oxidul de thoriu a fost
folosit pentru a face lampile cu gaz mai stralucitoare. In secolul al XXI-lea, thoriul ar putea deveni
combustibil nuclear in centralele nucleare.

7
 Imaginea ne arata abundenta
uraniului in roci. Alaturi de o greutate de 10
kg sunt trei fire cu o greutate combinata de
30 de miligrame. Aceasta este proportia
uraniului in rocile de pe Pamant.
Deci putem detecta uraniu si alte materiale
radioactive in roci, iar radiatiile emise de
acestea contribuie in mare parte la formarea
fondului de radiatii. Acesta reprezinta cantitatea de radiatii pe care o primim toata viata de la mediul
inconjurator. Corpurile noastre pot face fata acestor radiatii, dupa cum vom afla mai tarziu. Harta din
imagine ne arata distributia fondul de radiatie pentru o parte din Europa. Diferenta dintre zone se
datoreaza tipului de roci din care este compus solul fiecarei tari. De exemplu, in sud-vestul Angliei,
solul este alcatuit in mare parte din granit astfel ca fondul de radiatii in aceasta zona este mai intens in
comparatie cu fondul din celelalte zone ale tarii, al caror sol este alcatuit din calcar. In zonele din
centrul Frantei nivelul de radiatii se datoreaza radonului din roci. Pe langa roci, mai exista si alti factori
care contribuie la formarea fondului de radiatii la care suntem supusi.

2.2. Surse artificiale

Radioactivitatea artificială
Radioactivitatea artificială, apărută mai ales după descoperirea fisiunii nucleare, în
anul 1939, a dus rapid la implicaţii şi consecinţe uluitoare pentru omenire; arma nucleară,
motorul pentru propulsie, centrala nucleară electrică. In urma fisionării care se referă la
scindarea în două, a unui atom greu de uraniu 235 sau plutoniu 239 produsă de un neutron,
rezultă energie şi peste 250 radionuclizi. Aceeaşi reacţie de fisiune intervine şi în cazul
reactoarelor unei centrale nucleare – unde este controlată şi în cazul exploziei unei bombe
atomice – situaţie unde desfăşoară rapid

Energia degajată într-un timp foarte scurt din explozia unei bombe nucleare
produce imediat mari distrugeri, iar radionuclizii de fisiune şi uraniul sau plutoniul
nefisionaţi produc contaminarea zonei respective; victimele care scapă de primele efecte
ale bombei: unda de şoc, incendiu, dărâmarea construcţiilor, etc sunt imediat supuse unei
doze ridicatr deairadiereacauzatăadeaaceştiaradionuclizi.
Toate testele efectuate de diverse ţări: SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa de

8
detonare a unor bombe atomice în atmosferă au dus inevitabil la contaminarea cu aceşti
produşi de fisiune. Măsurători realizate în 1964 arătau o contaminare cu produşi de
fisiune, în special cesiu 137 şi stronţiu 90, de trei ori mai mare a emisferei nordice faţă
de cea sudică. După această dată, radioactivitatea depunerilor la sol (numite în engleză
"fall-out") s-a redus treptat având în vedere timpii de înjumătăţire ale celor doi izotopi ,
ajungând greu de detectat în ziua de astăzi. Unele explozii atmosferice efectuate, între
anii 1980 şi 1990, de China au fost evidenţiate cu uşurinţă şi în ţara noastră la puţine zile
după experiment. In prezent estimările specialiştilor indică faptul că populaţia României
primeşte o doză efectivă anuală de doar 0,02 mSv datorată căderilor radioactive care au
urmat testelor nucleare şi accidentului nuclear de la Cernobâl.

Utilizarea în scopuri paşnice a energiei rezultate (electricitate, propulsie etc.) necesită

şi tratarea, în uzine speciale, a combustibilului nuclear uzat şi a radionuclizilor de fisiune,
urmată de stocarea în deplină siguranţă a deşeurilor cu radioactivitate ridicată pentru un
timp îndelungat (de sute, chiar mii de ani de zile). Radionuclizii artificiali, mai ales cei
obţinuţi prin activare cu neutroni în reactoare nucleare, sunt utilizaţi în diverse activităţi
economice, medicale sau de cercetare, cu beneficii certe pentru omenire. Printre cele mai
cunoscute utilizări ale radionuclizilor artificiali sunt: cobalt 60 şi iod 131 în tratarea
diverselor forme de cancer. Utilizarea radiaţiilor în domeniul medical implică expunerea
persoanelor respective la doze semnificative (care pot ajunge şi chiar depăşi valori de până
la 50 mSv). In prezent, media pentru întreaga populaţie a ţării pentru expunerea la radiaţii
în domeniul medical ajunge pentru România la valoarea aproximativă de 0,30 mSv pe an.
Inlocuirea vechilor aparate de raze X în multe spitale, precum şi reducerea numărului de
astfel de investigaţii pentru cetăţenii României explică scăderea acestei valori medii de la
0,50 mSv peaan,calculateapentruaînceputulaanilora1990.
Doza primită de populaţiea ţării ca urmare a utilizării şi eliminării radionuclizilor în
mediu (laboratoare de cercetare, industriale, de medicină nucleară etc.), inclusiv de la
centralele nucleare în condiţii normale de funcţionare, este destul de redusă, cifrându-se la
cca 0,001 mSv pe an. Expunerea dată de alte surse de radiaţii (zborul cu avionul la
altitudine mare, cadranele luminiscente ale ceasurilor, ecranele televizoarelor etc.) este de
cca 0,08 mSv pe an.
Se poate spune că populaţia ţării noastre primeşte o doză efectivă anuală de cca 2,27
mSv de la radiaţiile de origine naturală (fondul natural de iradiere), la care se adaugă 0,33
9
mSv pe an de la sursele artificiale. In total, populaţia României primeşte o doză efectivă
anuală de cca 2,6 mSv, 87,3% datorându-se fondului natural de iradiere.

2.2.1 Reactori nucleari

Un reactor nuclear este un dispozitiv

unde o reactie nucleara in lant are loc si
care elibereaza energie. Reactorii nucleari
sunt folositi in general ca centrale nucleare
de energie si pentru propulsarea navelor si
submarinelor.

Exista de asemenea si reactori care produc

izotopi pentru scopuri medicale sau
industriale, reactori pentru producerea de plutoniu in scopuri militare precum si reactori folositi in
scopuri de cercetare.
Energia este eliberata in reactorii nucleari sub forma de caldura. Mai departe caldura poate fi
transformata in alte forme de energie si folosita in aplicatii cotidiene. Intr-o centrala nucleara tipica
aceasta conversie se face dupa principii clasice de incalzire a apei si producerea de aburi ce pun in
miscare turbinele unor generatori electrici.
Centralele nucleare
Primul reactor nuclear cu aplicatii civile a fost dat in functiune in 1956 in Sellafield, Anglia si avea
initial o putere de 50MW. Figura de mai jos prezinta principalele componente ale unei centrale
nucleare tipice:
Legenda: (A) anvelopa centralei, (B) barele de control, (C) nucleul reactorului, (D) generatorul de
aburi, (E) conducta de aburi, (F) turbina de aburi, (G) generatorul electric, (H) consumatorii de
electricitate, (I) circuit de condensare, (J) jeturi, (K) vaporii de apa, (L) turnul de racire.

Lantul de reactie dintr-un reactor

nuclear lucreaza in regim critic, adica in
medie, doar un neutron de la fiecare
nucleu care fisioneaza conduce la
fisiunea unui alt nucleu. Pentru ca acest

10
lucru sa fie posibil, miezul reactorului contine nu doar combustibilul ci si anumite componente care
ajuta la mentinerea regimului critic.

2.2.2 Experienţe cu arme nucleare

Testele armelor nucleare sunt experimente efectuate pentru a determina eficiența, randamentul și
capacitatea explozivă a armelor nucleare. De-a lungul secolului al XX-lea, cele mai multe națiuni care
au dezvoltat arme nucleare le-au și testat. Testarea armelor nucleare poate da informații despre modul
cum funcționează aceste arme, precum și modul în care armele nucleare se comporta în diferite condiții
și cum se comportă structurile atunci când sunt supuse exploziilor nucleare.

Patru tipuri majore de teste nucleare:

1.atmosferice
2.subterane
3.exoatmosferice
4. acvatice
Primul test nuclear a fost efectuat în Alamogordo, New Mexico, la 16 iulie 1945, în cadrul Proiectului
Manhattan și a avut numele de cod "Trinity".

11
2.2.3 Tratamente medicale
Ce este radioterapia?
Radioterapia este utilizată de obicei pentru tratarea afecţiunilor maligne (cancer), dar uneori şi
pentru a trata tumori benigne şi alte boli benigne. Radioterapia distruge celulele canceroase din
regiunea supusă tratamentului prin afectarea ADN-ului din aceste celule. Deși sunt afectate de radiații
și celule normale (sănătoase), acestea au capacitatea de a se regenera mult mai eficient comparativ cu
celulele canceroase. Folosește radiații de înaltă energie (radiații ionizante) pentru a micșora tumorile și
pentru a distruge celulele canceroase. Radiațiile X, razele gamma și particulele încărcate sunt tipuri de
radiații utilizate în tratamentul cancerului.
Iradierea este transferul de energie de la o sursă la alta. Unele tipuri de radiații sunt dăunătoare,
în timp ce altele nu afectează organismul. Radioterapia utilizează un tip de radiații ce transferă
suficientă energie pentru a distruge celulele dăunătoare din corp. Radiațiile utilizate în radioterapie sunt
obținute prin două tehnici diferite:
 cu ajutorul unui dispozitiv numit accelerator liniar, cu ajutorul căruia particulelor le este
accelerată viteza cu care se îndreaptă către o țintă metalică; în momentul în care acestea
lovesc ținta, trebuie să încetinească rapid, iar acest lucru le forțează să elibereze energie
sub forma radiației (se folosesc magneți și scuturi pentru a direcționa radiațiile la locul
dorit);
 material radioactiv care are un exces energetic și pierde în mod natural energia în timp
prin eliberarea sub forma radiațiilor.

Care este principiul de acțiune al radioterapiei?

12
 Terapia cu radiații distruge celulele canceroase afectând ADN-ul lor (moleculele din interiorul
celulelor care conțin informația genetică și o transferă de la o generație la alta). Poate afecta direct
ADN-ul sau poate crea particule încărcate (radicali liberi) în celulele care pot afecta ulterior ADN-ul.
Celulele canceroase al căror ADN a fost afectat după reparare nu se mai divid sau mor. Când celulele
afectate mor, sunt descompuse și eliminate prin procedeele naturale ale organismului.

Radiațiile afectează doar celulele canceroase?

Radiațiile afectează și celulele sănătoase, cauzând efecte adverse. Medicul ia în considerare și
această afectare a celulelor normale când planifică tratamentul de radioterapie. Cantitatea de radiații pe
care un țesut normal o poate primi este cunoscută pentru toate regiunile corpului, informație utilizată de
medic pentru a decide ce cantitate de radiații se va administra pe durata tratamentului.

Cap. III Efectele poluării radioactive

În afară de poluarea biologică, industrială şi chimică a solului, există azi şi poluarea radioactivă,
de care se face vinovat tot omul. Experienţele nucleare efectuate în unele zone ale Terrei, deşeuri
radioactive depozitate, precum şi emanaţiile de la centrele nucleare unde s-au produs accidente (cum
este cea de la Cernobâl-Ucraina) sunt un foarte mare pericol pentru viaţa oamenilor şi animalelor. Cei
mai periculoşi radionuclizi sunt cei de viaţă lungă emişi de reactoarele nucleare: stronţiul 90 rezistă 28
de ani, iar cesiul 137 chiar jumatate de secol! Aceste elemente radioactive ucigaşe se concentrează în
sol, de unde trec uşor la plante şi animale. De pildă, în zonele nordice ale Europei şi Americii, acolo
unde s-au făcut experienţe nucleare, lichenii depozitează cesiu radioactiv, iar renii, care se hrănesc cu
licheni, depozitează la rândul lor izotopi. Consumând carne de ren, laponii sau încărcat cu izotopi
radioactivi de zeci de ori mai mult decât alte populaţii nordice, care n-au fost contaminate nuclear.

13
 Radialiile sunt o forma de manifestare a energiei. Radioactivitatea este fenomenul de emisie
spontana a unor radialii de catre nucleele unor atomi. Pentru intaia oara radiatiile au fost puse in
evidenta de savantul H. Becquerel in 1896 care a descoperit ca uraniul emite in mod natural raze.
Ulterior solii Curie au studiat amanuntit aceasta problema. Pe atunci nu erau cunoscute efectele
cancerigene ale radialiilor. Marie Curie, care s-a expus o perioada indelungata in timpul cercetarilor
sale surselor radioactive, a murit in anul 1934 de leucemie. La fel si fiica ei a murit de leucemie.
Radialiile au efecte si utilizari foarte diverse. Ele pot fi folosite in diagnoza si tratarea unor boli
dar in doze ridicate efectele radiatiilor sunt negative asupra organismului. Substantele radioactive emit
trei tipuri de radialii: alfa, beta si gama.

Radioactivitalea poate fi:

-naturala - cand nucleul radioactiv, instabil, se dezintegreaza spontan, emitand atat particule cat si
energie;
-artificiala - constad in bombardarea unor atomi cu radiatii provocand descompunerea nucleelor
acestora; de exemplu prin lovirea unui nucleu de uraniu cu un neutron nucleul se va scinda in mai
multe fragmente, producand alti neutroni, cu o degajare mare de energie; aceasta energie accelereaza
puternic produsii reactiei, iar. provoaca alte scindari; aceasta este fisiunea nucleard folosita in
reactoarele centralelor nucleare, unde reaclia este mereu controlata printr-un moderator care absoarbe
neutronii prea rapizi; energia nucleara degajat este captata, evacuata si transformata in energie
electrica.

14
 Sursele naturale de radialii radioactive:
-radialia cosmica - formata din protoni, neutroni si mezoni;
-minereurile radioactive din sol;
-emanatii de radiu din roci.

Surse de radioactivitate artificiala:

-bombele nucleare;
-experienlele nucleare;
-centralele nucleare;
-industria aeronautica;
-deseurile radioactive;
-expunerile medicale (radiografii, tratamente cu razeX, iradieri cu cobalt radioactiv);
-accidentele nucleare.

Efectele poluarii radioactive asupra organismului uman:

-leziuni cutanate (radiodermite);
-leziuni oculare cu opacifierea cristalinului;
-sterilitate temporara sau definitiva, in functie de doza;
-iradierea in primele trei luni de sarcind duce la malformanfii congenitale, retardare mintala severa;
-cancer: leucemie, cancer tiroidian, mamar, pulmonar etc.

Efectele radiatie UV asupra oamenilor, plantelor si ecosistemului acvatic.

-asupra oamenilor:-arsuri si cancere ale pielii, cataracte si alte boli ale retinei, suprimarea sistemului
imunitar, agravarea incidentelor legate de bolile infectioase
-asupra plantelor (toate speciile afectate la acelasi nivel):-scaderea fotosintezei, scaderea schimbului
eficient de apa, scaderea suprafetei frunzelor

15
-asupra ecosistemului acvatic:-reducerea ratei de supravietuire, reducerea productiei de fitoplancton,
reducerea capacitatii reproductive la pesti, crabi, amfibieni si a capacitatii larvare.

3.1. Doze de radiaţie 

Măsurăm nivelul de radiaţii la care o persoană este expusă şi riscul rezultat în urma
expunerii, folosind conceptul de doză, care în termeni simpli, este o măsură a energiei
livrate dearespectivaaradiaţieacătreaţesutulauman.
Cea mai simplă formă de exprimare a dozei este doza absorbită, care se defineşte ca fiind
energia absorbită de radiaţie într-un kilogram de ţesut. Unitatea de doză absorbită se
exprimă în Joule pe Kilogram (J/kg) şi are denumirea de gray (Gy)Unitatea tolerată de doză
absorbită estearad-ula(radiationaabsorbedadose).1Gy=100rad.
Deoarece o doză absorbită, în cazul unei radiaţii alfa, produce mai multe distrugeri
ţesuturilor vii faţă de aceeaşi doză produsă de radiaţiile beta şi gama, doza absorbită se
înmulţeşte cu o constantă (care este egală cu 20 pentru radiaţiile alfa şi cu 1 pentru cele
gama şi beta), pentru a obţine doza echivalentă. Această doză echivalentă este măsurată în
următoarele unităţi – Sievert (Sv) sau rem (1 Sv = 100 rem). Deoarece un 1 Sv reprezintă o
doză extrem de ridicată şi, prin urmare, dozele sunt deseori exprimate în mSv (miimi de
Sievert). De exemplu, o persoană normală, care nu este expusă unor surse suplimentare
naturale sau artificiale de radioactivitate, primeşte o doză a radiaţiei naturale între 2 şi 3
mSv peaan.
Sensibilitatea ţesuturilor umane la radiaţie diferă în funcţie de ţesut, de exemplu o
doză de 1 Sv la organele de reproducere este mai dăunătoare decât 1 Sv la ficat. Doza
efectivă se calculează prin aplicarea factorilor de ponderare la dozele echivalente pentru
fiecare organ şi prin însumarea contribuţiilor din diferite organe. Unitatea de măsură pentru
doza efectivă esteadeaasemeneaasievertula(Sv).

16
 Doza efectivă reprezintă suma ponderată a dozelor echivalente, provenite din
expunere
externăaşiainternă,efectuatăapentruatoateaţesuturileaşiaorganeleacorpuluiauman.Unitateaad
eadozăaefectivăaesteatotasievert-ul.
Unitatea tolerată de doză echivalentă este rem-ul (röntgen equivalent man).
1Sv=100rem.
Exemple de doze

Activitate Doza echivalentă primită de o persoană

Doza medie mondială din toate sursele 2,8 mSv pe an

Zbor cu avionul dus – întors Europa–SUA 0,1 mSv

Radiografie pulmonară 0,1 mSv

Procedură medicală cu doză ridicată 5–10 mSv

 
Căile de contaminare ale organismului uman
 
In situaţia expunerii la doze care depăşesc limitele maxim admise, fie că vorbim de
personal care lucrează în mod direct cu sursele de radiaţii sau de persoane afectate în cazul
unuiaaccidentanuclearaefecteleaasupraasănătăţiiaacestoraadepindaînamareamăsurăaşiadea
moduladeacontaminare.
Contaminarea externă se referă la depunerea accidentală pe piele sau îmbrăcăminte a
radionuclizilor fixaţi, incluşi sau adsorbiţi pe/în particule de praf. Iradierea organismului
rezultă din radiaţiile beta şi gamma ale radionuclizilor contaminanţi care produc arsuri
caracteristice, în funcţie de activitatea şi timpul de înjumătăţire fizică a acestora şi de
energia radiaţiilor. Acestea pot evolua asemănător cu arsurile produse de orice alt agent
fizic sau chimic.
Contaminarea internă este dată de pătrunderea accidentală a radionuclizilor în organism prin

inhalare, ingestie sau prin piele.

a. Contaminarea internă prin inhalare se datorează prafului sau aerosolilor contaminaţi de
căderile radioactive provenite de la testele sau de la accidentele nucleare majore. Gradul

17
 de contaminare internă pe această cale depinde de caracteristicile particulelor radioactive
(încărcare radioactivă şi electrostatică, mărime, densitate, compoziţie chimică etc.).

b. Contaminarea internă pe cale digestivă se realizează în urma consumării de alimente şi

apă contaminate, direct din depuneri sau prin transferul diferitelor substanţe radioactive
în interiorul lanţului trofic.

c. Contaminarea prin piele (absorbţie tegumentară), are importanţă redusă; puţini

radionuclizi diluaţi în apă pătrund prin tegumentele intacte (cazul celor din grupele
alcalinelor şi alcalino-pământoaselor). In primele 12 zile de după accidentul de la
Cernobâl, principala cale de contaminare a omului a fost cea prin inhalare, după care
ponderea a trecut la cea prin ingestie.

In primele 12 zile de după accidentul de la Cernobâl, principala cale de contaminare a

omului a fost cea prin inhalare, după care ponderea a trecut la cea prin ingestie.

3.2. Efectele radiaţiilor asupra organismelor

Radiatia este energia care calatoreste prin spatiu. Razele solare sunt una dintre celemai
cunoscute forme de radiatie. Ele ne furnizeaza lumina, caldura si bronz. Noi controlam efectele sale cu
ochelari de soare, aer conditionat si haine. 
Nu ar fi viata pe Pamant fara razele soarelui, dar recunoastem ca prea mult soare nu este un
lucru bun. De fapt poate fi periculos, deci controlam timpul cat ne expunem. Razele solare se compun
din radiatii intr-o gama de lungimi de unda de la razele infrarosii care au lungime de unda mare pana la
lumina ultravioleta care are lungime de unda scurta. 
In spatele ultravioletelor sunt energii mari de radiatii care se folosesc in medicina si care exista
in doze mici in spatiu, in aer si pe pamant. Ne putem referi la acest tip de radiatii ca fiind radiatii
ionizante. Ele pot cauza stricaciuni materialelor, inspecial materiei vii. La doze mari sunt intr-adevar
periculoase, deci este necesar controlul timpului de expunere. 
Fiintele vii au evoluat intr-un mediu care a avut doze semnificative de radiatii ionizante. "ai
mult, multi dintre noi datoram viata si sanatatea noastra acestor radiatii produse artificial. Razele #
folosite in medicina gasesc probleme ascunse. $u totii beneficiem de o multitudine de produse si
servicii care au devenit posibile datorita folosirii atente a radiatiilor.

3.2.1. Efecte directe

18
Directe: prin actiunea radiatiilor asupra macromoleculelor biologice: (excitare, ionizare, efect
fotoelectric, efect Compton, formare de perechi)

3.2.2. Efecte indirecte

Indirecte: prin interactiunea cu moleculele si atomii lichedelor din organism in special ale apei,
producand radicali liberi.

3.3. Iradierea organismului uman

Radiatia ionizanta poate determina modificari chimice la nivelul celulelor vii. Daca doza de
radiatie este mica sau persoana o primeste de-a lungul unei perioade indelungate de timp, organismul
poate, in general, sa repare sau sa inlocuiasca celulele afectate, fara a se inregistra efecte negative
asupra sanatatii. Insa, expunerea la nivele ridicate de radiatii, asa cum se intampla in cazul unor
accidente nucleare precum cel din Japonia, poate provoca doua feluri de efecte.

Modificari biologice pe termen scurt si lung

In primul rand apar modificari biologice pe termen scurt, consecinta unui incident specific
(inrosiri si/sau arsuri ale pielii, boala de iradiere). Aceste efecte apar doar daca se atinge un nivel prag
al dozei absorbite. Simptomele apar cu atat mai repede si sunt cu atat mai severe cu cat doza de radiatie
a fost mai mare.

Cea de-a doua categorie e reprezentata de efectele stocastice, care sunt efecte biologice
intarziate, a caror probabilitate de aparitie depinde de doza totala absorbita si care apar, de obicei, dupa
un timp (mai multi ani sau chiar zeci de ani) dupa un incident sau o expunere cumulativa. Acestea se
manifesta prin cresterea riscului de cancer si boli ereditare, conform Agentiei Nucleare si pentru
Deseuri Radioactive din Romania.

Efectele biologice ale radiatiilor asupra celulelor vii au trei posibile finalitati:

 celulele afectate se refac, fara urme ulterioare asupra organismului;

 celulele mor, asemenea altor milioane de celule ale corpului in fiecare zi, fiind inlocuite prin
procese naturale;

19
  celulele se repara, insa anormal, rezultand o schimbare biologica ce afecteaza corpul.

Asocierile dintre expunerea la radiatii si dezvoltarea unui tip de cancer sunt bazate pe grupuri
expuse la nivele relativ mari de radiatii ionizante (de exemplu supravietuitorii bombardamentelor
nucleare din Japonia sau locuitorii din vecinatatea centralei de la Cernobil). Tipurile de cancer asociate
cu expunerea la doze mari de radiatii (mai mari de 500 millisievert - unitatea de masura pentru dozele
de radiatii care ajung in organism) includ leucemia, cancerul de san, de vezica urinara, de colon, de
ficat, de plamani, esofagian, ovarian, de stomac si mielomul multiplu. De asemenea, ar mai putea fi
posibila o legatura intre expunerea la radiatii ionizante si cancerul de prostata, laringian, nazal/al
sinusurilor si pancreatic, relateaza nrc.gov, site-ul oficial al Comisiei de Control al Activitatii Nucleare
a Statelor Unite ale Americii.

Perioada de timp dintre momentul expunerii la radiatii si cel al descoperirii cancerului se

numeste "perioada latenta", iar aceasta poate sa se intinda pe mai multi ani. Dozele mari de radiatii tind
sa omoare celulele in timp ce dozele scazute tind sa deterioreze sau sa modifice ADN-ul celulelor
iradiate. Dozele mari pot distruge atat de multe celule incat organele si tesuturile pot fi vatamate pe loc.
Aceasta poate declansa un raspuns rapid al corpului, denumit si sindrom acut de iradiere.

Cei mai afectati in urma unei contaminari sunt copiii

Cu cat dozele de radiatii sunt mai mari, cu atat mai rapid apar efectele iradierii si cu atat mai
mare este probabilitatea de deces. Deoarece radiatiile afecteaza in mod diferit oamenii, nu exista o
limita inferioara absoluta a nivelului fatal de radiatii. Se considera ca jumatate dintr-o populatie ar muri
in 30 de zile de la expunerea intregului corp la valori intre 3500 - 5000 mSv pentru o perioada ce
variaza intre cateva minute si cateva ore. In dimineata zilei de marti, la cateva ore dupa dezastrul de la
centrala nucleara din Fukushima, Japonia, emisii de pana la 400 mSv pe ora au fost raportate la centrala
nucleara de la Fukushima. Nivelul de emisii care nu afecteaza organismul poate fi de maxim 1 mSv pe
an, conform Agentiei Internationale pentru Energie Atomica citata de HotNews.ro.

Materialele radioactive aruncate in aer de exploziile care au avut loc la Centrala Fukushima din Japonia
pot contamina resursele de hrana si de apa, cei mai afectati urmand a fi copiii, transmite Reuters.
Vacile de lapte sunt printre cele mai vulnerabile animale, daca acestea pasc iarba expusa la radiatii, in

20
conditiile in care laptele este un aliment consumat in cantitati destul de mari de catre copii. Conditia
pentru a nu dezvolta cancer este ca organismul sa-si "repare" modificarile produse la nivelul celulelor
mai repede decat timpul necesar multiplicarii materialului ADN afectat, la nivel de celule. Majoritatea
expertilor sunt de acord ca cei mai expusi riscului sunt copiii, deoarece celulele lor se divid intr-un ritm
mai rapid decat in cazul adultilor.

La cine apelam in cazul unei alerte de pericol nuclear?

Se stie ca, momentan, nu sunt sanse ca radiatiile provocate de catre explozia reactorului de la
Fukushima sa ajunga pana in Romania. Insa, daca ar fi fost cazul, am dorit sa vedem ce institutii pot
oferi informatii cetateanului. Ne-am adresat in primul rand Directiei de Sanatate Publica. De aici am
fost asigurati ca nu este cazul sa ne ingrijoram si ca, in cazul unei alerte, populatia va fi informata cu
privire la actiunile necesare. Ministerul Mediului a raspuns la fel de prompt si concis, asigurandu-ne ca
pe site-ul oficial va posta informatii in clipa in care ar putea aparea un pericol.

Urmatoarea pe lista: Agentia Nucleara si pentru Deseuri Radioactive. Contactata telefonic,

reprezentanta s-a aratat deosebit de deranjata ca a fost sunata de o persoana fizica. Sugestia acesteia:
"Daca vreti informatii, sunati la televiziune", urmata de inchiderea telefonului. La un al doilea telefon,
ni s-a explicat pe un ton ceva mai amabil ca masurarea nivelului radiatiilor nucleare din aer nu este de
competenta Agentiei Nucleare si ne-a indrumat catre "Mediu".

3.3.1. Iradierea externă

Radiaţiile ionizante pot fi periculoase pentru om. La fel cum soarele poate arde pielea,
aşa şi radiaţiile ionizante pot cauza daune corpului. Cum se întâmplă acest lucru? În drumul
lor, radiaţiile ionizante, care eliberează o cantitate suficientă de energie, pentru a putea
îndepărta unul sau mai mulţi electroni din atomii ţesuturilor iradiate, dereglând în
consecinţă activitatea lor chimică normală în ţesuturile vii. La un anumit grad de dereglare
a acestor procese chimice, celulele vii nu se mai pot regenera pe cale naturală şi rămân
permanent dereglateasauamora(înacazuladistrugeriiaADN-ului).

Gradul de severitate al efectelor radiaţiei depinde de:

 durata expunerii
21
 intensitatea radiaţiilor

 tipul radiaţiilor

Expunerea la o doză foarte mare de radiaţii poate conduce în scurt timp la arsuri ale pielii,
stări de vomă şi hemoragii interne; organismul nu poate genera celule noi într-un timp
foarte scurt. Expunerea îndelungată la doze mai mici de radiaţii poate cauza apariţia cu
întârziere a cancerului şi posibil a unor boli ereditare, lucru constatat în special la
supravieţuitorii bombardamentelor de la Hiroshima şi Nagasaki.

3.3.2. Iradierea internă

Radionuclizii pătrunşi în organismul omului pot fi repede detectaţi în sânge, urină

(iod 131, cesiu 137) şi fecale (stronţiu 90). Majoritatea radionuclizilor pătrunşi în organism
se comportă foarte asemănător cu elementele chimice din care provin sau cu care se
aseamănă din punct de vedere al proprietăţilor chimice; astfel ritmul de acumularea şi
eliminarea radionuclizilor în şi din om, pot fi calculate suficient de precis cu ajutorul unor
modele matematice . Toxicitatea radionuclizilor patrunsi in organism depinde de: activitatea
acestora, forma chimică, tipul şi energia radiaţiilor emise, timpii de înjumătăţire fizică şi
biologică. În contaminările externe radionuclizii beta emiţători sunt cei mai periculoşi, în
contaminările interne cei alfa emiţători, în timp ce radionuclizii gamma emiţători produc
iradiere, dar mai redusă, în ambele cazuri.

Radionuclizii pătrunşi în organism, în funcţie de proprietăţile fizice şi chimice (ale

elementelor chimice din care fac parte) sunt metabolizaţi diferit, putând fi împărţiţi astfel:

 transferabili, sunt radionuclizii în combinaţii solubile în mediul biologic, care

difuzează cu uşurinţă în organism, precum: hidrogen 3, carbon 14, radiu 226, cesiu
137, cesiu 134, stronţiu 90, stronţiu 89, iod 131 etc.,

 netransferabili, radionuclizii în combinaţii insolubile la orice pH din mediul biologic,

practic difuzează puţin sau de loc în corp, chiar dacă au trecut de bariera intestinală.
Acesta este cazul plutoniului 239 care are ca organ critic ficatul, unde staţionează
ceva timp, după care este eliminat prin urină.

Radionuclizii odată ajunşi în sânge, trec în în ţesuturi, unde o parte este fixată ( între 30 şi
70 la sută), cealaltă fiind eliminată prin urină, fecale şi transpiraţie. In funcţie de activitatea

22
metabolică a diverselor ţesuturi, radionuclizii pot fi eliminaţi sau recirculaţi în sânge şi
fixaţi din nou.

 De exemplu, în comparaţie cu stronţiul radioactiv, care odată fixat în sistemul osos nu

mai poate fi eliminat cu uşurinţă, cesiul radioactiv care se acumulează în organele moi
şi în sistemul muscular, este metabolizat intens, ceea ce permite eliminarea sa mult
mai rapidă din organism. Astfel, în cazul unui om adult, dacă stronţiul 90 fixat în
sistemul osos se reduce la jumătate abia după cca 7000 zile, cesiul 137 se reduce la
jumătate mult mai repede, în 50 – 150 zile.

 O atenţie deosebită este acordată de specialiştii în radioprotecţie radionuclidului

hidrogen 3, numit şi tritiu, cu care se poate contamina mediul, implicit şi omul, în
condiţii de funcţionare necorespunzătoare a unei centrale nucleare cu reactor CANDU
(cum este şi cea de la Cernavodă). Tritiul este reţinut în organism aproape 100% la
pătrunderea pe cale pulmonară, 50% prin pielea intactă şi 100% pe cale digestivă (mai
ales din apa contaminată), dar este eliminat repede.

 Alţi izotopi "ţintesc" anumite organe şi ţesuturi şi au o rată de eliminare mult mai
scăzută. De exemplu, glanda tiroidă absoarbe o mare parte din iodul 131 care intră în
corpul uman. Dacă sunt inhalate sau înghiţite cantităţi suficiente de iod radioactiv,
glandă tiroidă poate fi afectată serios în timp ce alte ţesuturi sunt relativ puţin
afectate. Iodul radioactiv este unul din produşii reacţiilor de fisiune nucleară şi a fost
unul din componentele majore ale contaminării produse de explozia de la Cernobâl.
Acumularea sa în organismele unor copii a dus la multe cazuri de cancer tiroidian la
copii din zonele foarte contaminate din Belarus (Gomel).

23
Radioizotopii şi organele lor ţintă
 

Element radioactiv Organele, ţesuturile afectate

I-131 Tiroidă

Sr -90, Pb-210 Măduva şi suprafaţa oaselor

S-35 Întreg corpul

H-3 Fluidele din corp

C-14 Ţesuturile grase

Activitatea radionuclizilor pătrunşi în organism prin una din căile de contaminare

amintite, este proporţională cu cantitatea sau concentraţile existente la intrarea în organism.
După ce radionuclizii au intrat în sânge, situaţia devine mai gravă după ce aceştia s-au fixat
deja în organele lor "ţintă". In consecinţă, este mult mai important ca în caz de contaminare
radioactivă, să se acţioneze rapid pentru limitarea expunerii la respectiva sursă, de exemplu
prin îndepărtarea şi izolarea sursei respective, sau prin părăsirea zonei contaminate.

Caracterul determinist şi probabilistic sau stochastic al efectelor

Odată ce radionuclizii respectivi intră în organismul uman, energia eliberată de
radiaţiile ionizante poate fi dăunătoare. In situaţia încasării unei doze mari (6 – 10 Sv) în
timp scurt, celulele diferitelor organe pot fi distruse, ducând la moartea persoanei în
urma expunerii la radiaţii. La un nivel de expunere mai scăzut, persoana respectivă poate
suferi vătămări ireversibile, cum ar fi arsuri profunde cauzate de radiaţii. Dacă expunerea
este mai redusă (dar în continuare foarte ridicată în comparaţie cu nivelurile normale)
efectele sunt de natură temporară, cum ar fi înroşirea pielii. Sub un anumit nivel de
expunere – numit prag – aceste efecte nu mai apar. Peste acest prag, gravitatea efectelor
creşte odată cu doza. Aceste tipuri de efecte se numesc efecte determininiste. Dacă
acestea se produc, putemafiasiguriacăaauafostacauzateadearadiaţii.

Nivelurile de radiaţii mai scăzute – inclusiv nivelurile la care suntem expuşi în mod
normal – nu distrug celulele dar pot cauza modificări la nivelul acestora (prin

24
deteriorarea ADN-ului). În multe cazuri, modificările vor fi benigne sau vor putea fi
remediate de organism. Cu toate acestea, există posibilitatea ca, ulterior, modificările să
devină maligne adică să ducă la apariţia cancerului sau, dacă sunt afectate organele de
reproducere, copii persoanei respective pot fi afectaţi. Probabilitatea producerii unor
astfel de efecte – cunoscute ca efecte stocastice – creşte odată cu doza, dar nu se poate
determina, prin examinarea unei anumite persoane, dacă efectul de care suferă a fost
cauzat de radiaţii sau de altceva. Se presupune că orice nivel de expunere, oricât ar fi de
mic, implică un risc: la niveluri de expunere foarte scăzute riscul este foarte mic, dar se
presupune că nu este zero.

Cap.IV.PROGRAMULaNAŢIONALaSTANDARDaDEaMONITORIZAREaAa
RADIOACTIVITĂŢII FACTORILOR DE MEDIU
În anul 2009, Programul naţional standard de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu,
s-a desfăşurat în mod unitar şi permanent de către toate Staţiile de Supraveghere a Radioactivităţii
Mediului. Analizele efectuate pentru factorii de mediu monitorizaţi (aer, prin aerosoli, depuneri
atmosferice umede şi uscate, ape, prin ape de suprafaţă, freatice şi potabile, sol necultivat şi cultivat,
vegetaţie spontană şi cultivată) au fost: beta globale, beta spectrometrice şi gama spectrometrice,
precum şi determinarea debitului de doză gama absorbită în aer (Fig. 9.2.1). În figurile următoare sunt
prezentate rezultate ale programului standard de monitorizare al radioactivităţii mediului, în funcţie de
factorii de mediu monitorizaţi, precum şi de analizele efectuate.
Distribuţia procentuală a numărului de analize, în funcţie de tipul probei

25
4.1. Radioactivitatea aerului
Aerosoli atmosferici
Prelevarea aerosolilor atmosferici se realizează în cadrul Staţiei de Suprevegere a
Radioactivităţii, în funcţie de programul de lucru specific, astfel:
aspiraţii: 02 - 07, 08 - 13, 14 - 19 şi 20 - 01;
2 aspiraţii: 02 - 07 şi 08 - 13. Probele de aerosoli atmosferici sunt prelevate prin aspirare pe filtre, care
sunt analizate beta global şi gama spectrometric. Numărul total al analizelor beta globale efectuate în
anul 2009, pe filtrele de aerosoli atmosferici, a fost de 91.188.
Analiza beta globală imediată a probelor de aerosoli atmosferici Influenţa variaţiilor diurne a
curenţilor de aer asupra activităţii aerosolilor atmosferici aspiraţi la SSRM se poate observa în figura
9.2.2. Valorile înregistrate în cursul nopţii (aspiraţia 02 - 07) sunt mai ridicate decât cele din cursul
zilei (aspiraţia 08 - 13), maxima obţinându-se în intervalul de aspitaţie 02 - 07, datorită condiţiilor
reduse de dispersie în atmosferă.
Comparaţie între activitatea beta globală (media anuală) a probelor de aerosoli atmosferici
prelevaţi, în anul 2009

Notă: limita de avertizare pentru aerosolii atmosferici prin analiza beta globală (conform O.M. nr.
338/2002) este de 50 Bq/mc.

4.2. Radioactivitatea apelor

În scopul supravegherii principalelor cursuri de apă din ţară, se recoltează probe din râurile
situate în apropierea SSRM, cu frecvenţă zilnică. Probele sunt pregătite pentru analiză şi se efectuează
măsurări ale activităţii beta globale imediate şi după 5 zile. Probele zilnice sunt cumulate lunar şi
transmise spre analiză gama spectrometrică.

26
Radioactivitatea principalelor râuri
Principalele cursuri de apă din care se prelevează zilnic probe de apă de suprafaţă sunt
prezentate în tabelul 9.2.1.
Principalele cursuri de apă monitorizate Localitatea Râul Localitatea Râul Satu Mare Someş
Bucureşti Colentina Oradea Crişul Repede Baia Mare Săsar Târgu Mureş Mureş Piatra Neamţ Bistriţa
Cluj-Napoca Someş Arad Mureş Deva Mureş Focşani Milcov Timişoara Bega Alba Iulia Mureş Braşov
Ghimbăşel Resiţa Bârzava Craiova Jiu Botoşani Siret Piteşti Argeş Sibiu Cibin
262
Localitatea Râul Localitatea Râul Buzău Buzău Slobozia Ialomiţa Suceava Suceava Miercurea
Ciuc Olt Iaşi Prut Ploieşti Teleajen Bacău Bistriţa Vaslui Bârlad Analiza beta globală a probelor de
ape din principalele râuri Figura 9.2.11. prezintă nivelul radioactivităţii beta globale în principalele
râuri din ţară, valorile medii anuale, înregistrate în anul 2009, pentru măsurările imediate. Valorile
activităţii beta globale au fost reprezentate în figura 9.2.11. doar pentru râurile la care s-au înregistrat
mai mult de jumătate din numărul de valori peste limita de detecţie. Valorile au fost obţinute prin
medierea valorilor zilnice ale măsurărilor imediate din anul 2009. Numărul total al analizelor beta
globale efectuate (imediate şi întârziate) în anul 2009, la toate cele 37 de SSRM pentru apa de
suprafaţă, este de 24.303. Domeniul de variaţie a erorilor relative asociate concentraţiilor probelor de
apă de suprafaţă se încadrează în domeniul 12,0 - 28,5%.

Variaţia activităţii beta globale a apelor de suprafaţă, în anul 2009

27
Notă: limita de avertizare pentru apa de suprafaţă prin analiza beta globală (conform O.M. nr.
338/2002), este de 5000Bq/mc.
Analiza beta spectrometrică a probelor de ape din principalele râuri Valorile concentraţiilor
medii anuale de tritiu, în probele de apă de suprafaţă prelevate din principalele cursuri de apă din
România, au variat la nivelul anului 2009, în domeniul 0,4 - 1,3 Bq/L.

4.3. Radioactivitatea vegetaţiei

Probele de vegetaţie spontană sunt prelevate săptămânal, măsurarea beta globală a probelor
efectuându-se la 5 zile de la recoltare. Graficul din figura 9.2.17 prezintă nivelul radioactivităţii beta
globală în probele de vegetaţie spontană recoltate pe teritoriul României, în perioada aprilie - octombrie
2009.

Variaţia activităţii beta globale în probe de vegetaţie spontană, prelevate în anul 2009
Bq/kg m.v.

28
 Valorile din grafic au fost obţinute prin medierea valorilor medii lunare, din anul 2009.
Domeniul în care variază erorile de măsură este cuprins între 5,9 - 27,6 %.

4.4. Radioactivitatea solului

Probele de sol sunt recoltate din zone necultivate de cel puţin 10 ani. Prelevarea probelor de sol
se efectuează saptămânal, iar măsurarea beta globală a probelor se face după 5 zile. Analiza beta
globală imediată a probelor de sol necultivat Graficul din figura 9.2.18 prezintă nivelul radioactivităţii
beta globală în probele de sol necultivat recoltate de SSRM, pentru care s-au înregistrat peste 20 de
valori semnificative pe teritoriul României, în anul 2009. Valorile din grafic au fost obţinute prin
medierea valorilor săptămânale, din anul 2009. Din numărul total al măsurătorilor efectuate la toate
cele 37 SSRM din cadrul RNSRM pentru sol necultivat, care este de aproximativ de 1.329, numărul
valorilor semnificative pe care s-au făcut medierile este de 1.145. Domeniul în care variază erorile
relative asociate concentraţiilor este cuprins între 7,1 - 25,8 %.

Variaţia activităţii beta globale a probelor de sol necultivat prelevate pe teritoriul României, în anul
2009

29
 Din analiza gama spectrometrică a probelor de sol prelevate anual s-au obţinut informaţii
privind distribuţia şi nivelul concentraţiilor radionuclizilor în zona staţiilor din cadrul RNSRM.
Variaţia concentraţiilor radionuclizilor în probele sol prelevate de pe teritoriul ţării este dată de tipul de
sol – pentru radionuclizii naturali, precum şi de particularităţile contaminării radioactive din perioada
accidentului de la Cernobîl – pentru radionuclidul artificial Cs-137.

30