POLUAREA RADIOACTIVĂ.

DEZASTRUL DE LA
CERNOBÂL
Argument……………………………………………………………………………………..2

Cap.1 Poluarea radioactivă.......................................................................................................3

1.1. Începutul erei atomice.................................................................................3

1.2. Ce înseamnă radioactivitatea?....................................................................4

1.3. Surse de contaminare..................................................................................5

Cap.2. Premise...........................................................................................................................9

Cap.3. Accidentul......................................................................................................................10

Cap.4. Derularea cronologică a evenimentelor.........................................................................12

Cap.5. Contaminarea.................................................................................................................16

Cap.6. Primele victime ale accidentului....................................................................................17

Cap.7. Măsuri de urgenţă pentru pregătirea populatiei……………………………………......….21

Cap.8. Implicaţii asupra sănătăţii…………………………………………………...........…..22

Cap.9. Vedere de ansamblu asupra evenimentelor…………………………………......……25

Cap.10. Timpul s-a oprit în loc………………………………………………………….........26

Cap.11. Urmările dezastrului……………………………………………………………….......27

Concluzii……………………………......……………………………………………….........28

Bibliografie……………………………………………………………………………........…30

Anexe…………………………………………......……………………………………..........31

ARGUMENT

2
 Există ore şi minute care schimbă cursul istoriei, când fiecare secundă, fiecare
cuvânt rostit şi fiecare decizie luată degajă o tensiune aproape insuportabilă, şi îşi lasă
amprenta nu numai asupra unei singure naţiuni, ci asupra destinului întregii omeniri. Se
spune adesea că tocmai aceste ore, nu luni sau ani de acţiuni atent organizate şi
planificate, provoacă cele mai semnificative schimbări. Totuşi, deşi aceste momente intră
în istorie, de multe ori posteritatea ştie prea puţine despre tot ce s-a întâmplat, despre
proporţiile uriaşe ale evenimentelor şi deciziile luate în acele câteva minute fatidice.

Cernobâl este o localitate nelocuită din Ucraina situat în nordul ţării, în apropiere
de graniţa cu Belarus. (regiunea Kiev, raionul Ivankiv). Oraşul e situat lângă lacul de
acumulare Kiev, la confluenta râurilor Pripiat şi Nipru. Prima atestare documentară 1193.
Deasemenea, la aprox. 10 km de oraş se afla Centrala Atomoelectrică Cernobâl-Lenin, cu
patru reactoare energetice nucleare de timp RBMK-1000, la unul dintre care, în noaptea
din 26-27 aprilie 1986 a avut loc cel mai grav accident nuclear din istoria energeticii
atomice, cu urmări catastrofale atât pentru mediu, cât şi pentru societate.

CAPITOLUL 1

3
 Poluarea radioactivă

1.1. Începutul erei atomice

Primul pas spre era atomică a fost făcut de fizicianul Henri Becquerel, pe 26
februarie 1896. Acesta a lăsat câteva placi fotografice ferite de lumină în apropierea unui
minereu de uraniu. Developându-le le-a descoperit înnegrite, ca şi când ar fi fost expuse
la lumină. De aici a tras concluzia că minereul de uraniu emite radiaţii necunoscute. Apoi
fizicienii Marie Curie şi soţul ei Pierre Curie şi-au dedicat mulţi ani cercetării radiaţiilor
radioactive. Împreună, cei trei cercetători au primit premiul Nobel pentru fizică în anul
1903.

Identificarea şi cercetarea radiaţiilor începe să-i pasioneze pe cercetători, aşa că la

începutul secolului trecut Rutherfort şi elevii lui, Chadwick, Cockfroft şi Walton, au
investigat proprietăţile nucleelor cu ajutorul unor particule accelerate artificial la energii
cinetice mai mari decât cele ale radiaţiilor, emise de substanţe radioactive

Fig. 1. Explozie nucleară

4
 1.2. Ce înseamnă radioactivitatea?

Anumiţi nuclizi sunt stabili, dar mulţi nu. Stabilitatea unui nucleu este dată de
numerele de neutroni şi de protoni, de configuraţia lor, precum şi de forţele pe care le
exercită unii asupra altora. Un nuclid instabil se transformă în mod spontan în nuclidul
unui alt element şi, făcând aceasta, emite radiaţii. Această proprietate se numeşte
radioactivitate, transformarea se cheamă dezintegrare, iar nuclidul se numeşte
radionuclid. De exemplu, carbonul-14 este un radionuclid care se dezintegrează în azot-
14, un nuclid stabil. Plumbul-210 este un radionuclid, ultimul produs de dezintegrare
fiind un izotop stabil al plumbului. Dintre cei aproximativ 1700 nuclizi cunoscuţi, circa
280 sunt stabili.

Radiaţiile emise în mod obişnuit de radionuclizi sunt: particule alfa, particule beta
şi fotoni gamma. O particulă alfa constă din doi protoni şi doi neutroni legaţi împreună;
ea este astfel grea şi are o sarcină egală cu două sarcini elementare. Radiaţia gamma
reprezintă o cantitate discretă de energie fără masa sau sarcina, care se propagă că o undă.

În mod obişnuit energia cu care sunt emise radiaţiile se exprimă în unitatea

numită electron-volt, cu simbolul eV: aceasta este echivalentă cu energia câştigată de un
electron care străbate o diferenţă de potenţial de un volt. De exemplu, energia unei
particule alfa emise de polonium-210 este de circa 5,3 MeV.

În natura există câteva elemente radioactive, cel mai cunoscut fiind uraniul.Alte
câteva elemente au izotopi radioactivi care se găsesc în natură, cei mai stabili fiind
carbonul-14 şi potasiul-40. În ultimele decenii s-au produs cu mijloace artificiale câteva
sute de izotopi radioactivi ai elementelor naturale, inclusiv cei bine cunoscuţi că strontiul-
90, cesiu-137 şi iod-131. S-au produs, de asemenea, şi câteva elemente radioactive, de
exemplu, promeţiu şi plutoniu, dar cel din urmă apare sub formă de urme şi în
minereurile de uraniu.

Activitatea unei cantităţi de radionuclid este dată de rata cu care se produc

dezintegrări spontane. Activitatea se exprimă printr-o unitate numită becquerel (Bq). Un
becqurel este egal cu o dezintegrare a unui radionuclid într-o secundă. În trecut activitatea
se exprima cu unitatea numită curie (Ci), totuşi folosită şi astăzi, mai rar.

5
 Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid să scadă la jumătate, prin
dezintegrare, se numeşte timp de înjumătăţire, symbol T f. Fiecare radionuclid are un timp
de înjumătăţire unic şi nealterabil: pentru carbon-14 el este de 5730 de ani; pentru bariu-
140 de 12,8 zile; pentru lantan-140 de 40,3 ore; pentru plutoniu-239 de 24131 ani; pentru
uranium-238 de 4,47 .109 ani. Valorile timpilor de înjumătăţire ai diferiţilor radionuclizi
variază între fracţiuni de secundă şi milioane de ani. În timpi succesiv egali cu timpul de
înjumătăţire, activitatea unui radionuclid se reduce prin dezintegrare la 1/2, 1/4, 1/8, 1/16
s.a.m.d. din valoarea iniţială, astfel că este posibil să prevedem activitatea care va fi
rămas la orice moment de timp ulterior. Pe măsură ce cantitatea de radionuclid descreşte,
radiaţia emisă descreşte în mod proporţional. Un nuclid stabil se poate considera a fi un
radionuclid cu un timp de înjumătăţire infinit.

Există multe tipuri de radiaţii ionizante, dar două sunt mai importante: radiaţiile X
şi neutronii. Radiaţiile X sunt produse, în mod obişnuit, prin bombardare cu electroni a
unei ţinte metalice într-un tub vidat. Ele au proprietăţi similare cu cele ale radiaţiilor
gamma, dar de obicei au energie mai mică: o instalaţie obişnuită de radiaţii X dintr-un
spital emite radiaţii X cu energii până la 0,15 MeV. Neutronii pot fi eliberaţi de diferiţi
nuclizi în mai multe moduri. Dacă, de exemplu, se bombardează beriliu-9 cu particule
alfa de 5,3 MeV, emise de poloniul-210, se formează un nuclid de carbon-12 şi se emit
neutroni cu energia medie de 4,2 MeV. Totuşi, cea mai puternică sursa de neutroni este
reactorul nuclear.

Radiaţiile gamma şi X sunt de aceeaşi natură ca şi lumină vizibilă; astfel, ele se

deplasează tot timpul cu viteza luminii. Deşi viteza iniţială a unei particule depinde de
energia şi de masă particulei, nu poate depăşi viteza luminii.

1.3. Surse de contaminare

Sursele majore de contaminare radioactivă a mediului, implicit a omului, care s-

au dovedit destul de grave sunt date de:

- Defectarea uneia sau mai multor componente ale reactorului nuclear, al

6
instalaţiei unde se produc sau se separă diverşi radionuclizi;

- Revenirea pe sol şi deci scăparea de sub control a unor sateliţi purtători de mici
reactori nucleari;

- Testele nucleare;

- Pierderi de surse puternice de radiaţii.

Accidentul nuclear, conform definiţiei date de Normele Republicane de Securitate

Nucleară din România, este evenimentul care afectează instalaţia nucleară şi provoacă
iradierea şi/sau contaminarea populaţiei şi a mediului înconjurător peste limitele admise.

Principalele accidente cu impact asupra mediului, care au avut loc de când s-a
inaugurat “era nucleară”, sunt:

- 1948 – 1951, la Celiabinsk-65 – URSS, la istalatiile de producere a plutoniului

au fost deversaţi cca 10 17 Bq în pârâul Teka;

- Decembrie 1952, la Chalk River – Canada, accident la un reactor soldat cu

deversarea în apă de răcire a 3,7 • 10 14 Bq;

- Octombrie 1957, la Wwindscale – Marea Britanie, accident la un reactor având

ca moderator grafitul, soldat cu incendiu şi emisii atmosferice de radionuclizi;

- Decembrie 1957, la Kistim –URSS, la instalaţiile de producere a plutoniului are

loc o explozie a unui ţânc cu deşeuri, urmată de împrăştierea în mediu a 7• 1017 Bq;

- Ianuarie 1976, la Palomares – Spania, un avion B-52 cu încărcătura nucleară

suferă o ciocnire, rezultând împrăştierea în mediu a plutoniului de la două bombe cu
hidrogen;

- Martie 1979, Three Mile Island – SUA, accident la un reactor nuclear anvelopat;

- Aprilie 1986, Cernobâl – Ucraina, accident la reactorul nr.4, neanvelopat,

moderat cu grafit şi soldat cu explozie şi incendiu, care a dus la imprastirea a peste 3,7•
10 17Bq de radionuclizi ai cesiului, stronţiului, iodului şi ai altor elemente.

7
 Accidentul de la Cernobâl poarta în sine o crimă dublă: prima, de sorginte
tehnică, ca rezultat al nerespectării tehnicii securităţii regimului de exploatare a centralei
termonucleare, şi a doua, de caracter statal –politic. Conducerea de vârf a fostei URSS a
încercat să camufleze dimensiunile, proporţiile şi pericolul acestei tragedii, din care cauză
nu s-au luat măsurile de protecţie corespunzătoare.

Reactorii de la Cernobâl sunt cu uraniu slab îmbogăţit (deci mari producători de

plutoniu – material cu importanţa strategică militară), având ca moderator o prismă de
grafit şi ca agent de răcire apă. Aceşti reactori sunt înveliţi într-o anvelopă cu rol de
protecţie. Anvelopa este o construcţie din beton armat, având pereţii cu grosimea de 1-2
m, care constituie ultima barieră împotriva răspândirii radionuclizilor în caz de accident
Aceşti reactori sunt în întregime de construcţie rusească şi au trecut prin toate fazele de
proiectare şi construcţie tipice pentru un reactor de putere, aşa încât personalul de
exploatare cunoştea foarte bine tipul de reactor şi consideră că nu este posibil nici un
accident. Această convingere a dus la neglijarea grosolană, de către personalul de
exploatare, a tuturor regulilor stabilite pentru funcţionarea reactorului.

Una din cele mai importante reguli era interzicerea funcţionarii reactorului la o
putere sub 90% din puterea nominală. Neţinând cont de normele de exploatare şi dorind
să facă un experiment pentru verificarea funcţionarii turbinelor generatoare de curent
electric în regim inerţial, personalul de exploatare a coborât puterea reactorului la 10 %
din puterea instalată. Revenirea la normal nu s-a mai putut realiza, puterea reactorului a
crescut brusc la sute de mii de MW în numai 2 secunde. Aceasta a dus la creşterea mare a
temperaturii zonei active şi la imposibilitatea opririi reactorului. Au urmat, la interval de
câteva secunde, două explozii succesive, care au aruncat placă de beton de 1000 de tone
aflată deasupra reactorului, cu rol de protecţie, precum şi cantităţi mari de combustibil
nuclear încărcat cu radionuclizi de fisiune şi moderator arzând, în curtea centralei.
Moderatorul de grafit a luat foc şi a ars cca două săptămâni, cu toate eforturile masive
făcute de pompieri pentru stingere. Primele victime au apărut din rândul pompierilor care
au stins aceste focare de incendii. În cursul exploziei iniţiale, precum şi a îndelungului
incendiu, produşi de fisiune, produşi de activare, precum şi părţi ale combustibilului

8
nuclear au ajuns în atmosferă şi s-au depus nu numai în jurul centralei, ci în toată
emisfera nordică.

Cele mai afectate au fost regiunile din Ucraina, Belarus şi Rusia. Poziţia imediat
următoare, în privinţa contaminării, o ocupa ţările nordice (Norvegia, Suedia, Finlanda)
deoarece direcţia de deplasare a maselor de aer deasupra Europei a fost în primele zile ale
accidentului, spre nor şi nord-vest. În zilele de 29, 30 aprilie şi 1 mai, direcţia de
deplasare a maselor de aer s-a shimbat spre sud ceea ce a dus la contaminarea atmosferei
din ţara noastră. Datorită precipitaţiilor şi fenomenelor naturale de depunere uscată,
radionuclizii au ajuns pe sol, intrând în celelalte componente ale mediului (apă, sol
biosferă).

Reactorul avariat a fost închis într-un sarcofag de beton pentru a se evita

contaminarea aerului şi a pânzei de apă freatică. Dar sarcofagul de protecţie, turnat în
grabă peste rămăşiţele reactorului accidentat, este şubred, fisurile cauzate de iradiaţii şi
intemperii eliberând în atmosfera particule radioactive. Elementele radioactive pătrund în
sol şi contaminează apele freatice înainte ca acestea să se verse în Nipru, răul care
alimentează cu apă potabilă milioane de oameni.

Mai mult, există pericolul unui al doilea accident nuclear. Potrivit specialiştilor, în
cazul unui uragan sau cutremur de pământ construcţia risca să se prăbuşească, punând în
contact direct cu aerul cele circa 160 de tone de magmă radioactivă care se găseşte în
continuare pe fundul reactorului accidentat.

Efectele contaminării radioactive s-au simţit mulţi ani de atunci iar într-o oarecare
măsură se simt şi azi. La cincisprezece ani după catastrofă, unele produse se aflau încă
sub o atentă supraveghere: carnea de ren din regiunea Lapland (Finlanda), carnea de oaie
din Marea Britanie sau peştele din unele lacuri norvegiene şi suedeze.

9
 CAPITOLUL 2

PREMISE

Reactorul numărul 4 era un reactor cu grafit, care folosea ca agent de răcire apa.
În acest tip de reactor, neutronii eliberaţi prin fisiunea nucleilor de uraniu-235 sunt
încetiniţi (moderaţi) de grafit, pentru a se menţine o reacţie în lanţ. Căldura produsă de
fisiunea nucleară în acest tip de reactor este folosită pentru a fierbe apa, iar aburul astfel
obţinut pune în mişcare turbinele centralei nucleare. Acest tip de reactor a fost criticat de
mulţi experţi în energie nucleară, în primul rând pentru că nu include o structură de
siguranţă, dar consumă mari cantităţi de grafit pe post combustibil.

Accidentul produs în reactorul nr. 4 de la centrala nucleară din Cernobâl a avut

loc în noaptea dintre 25 şi 26 aprilie 1986, în timpul unui test de siguranţă. Echipa care
realiza testul respectiv intenţiona să verifice dacă turbinele puteau produce suficientă
energie pentru a menţine în mişcare pompele de răcire, în eventualitatea unei pierderi de
energie, până când se activa generatorul diesel pentru situaţii de urgenţă.

10
 Pentru ca testul să nu fie întrerupt, sistemele de siguranţă au fost închise în mod
deliberat. Reactorul urma să fie setat să funcţioneze la numai 25% din capacitatea totală.
Această procedură nu a funcţionat însă conform planului. Din motive necunoscute,
reactorul a ajuns să funcţioneze la mai puţin de 1% din capacitatea sa, ca urmare a fost
nevoie de un nou reglaj, pentru a determina o uşoară creştere a acestei cifre. Totuşi, la 30
de secunde după începerea testului, s-a produs pe neaşteptate o creştere considerabilă a
nivelului de energie. Sistemul de închidere a reactorului în situaţii de urgenţă, care ar fi
trebuit să stopeze reacţia în lanţ, nu a funcţionat.

În câteva fracţiuni de secundă, nivelul energiei şi temperaturii s-a multiplicat de

mai multe ori. Reactorul a scăpat de sub control, situaţie care a culminat cu o explozie
violentă. Scutul superior al clădirii în care se afla reactorul, un “sigiliu” protector de 1
000 de tone, a fost pulverizat, iar la temperaturile de peste 2 000° C, combustibilul s-a
topit. Învelişul de grafit al reactorului a luat foc şi, în infernul care s-a declanşat,
produsele fisiunii radioactive, eliberate în momentul topirii miezului reactorului, au fost
aruncate în atmosferă.

CAPITOLUL 3

ACCIDENTUL

11
 Fig. 2. Reactorul explodat de la Cernobâl

 În timpul testului de la Cernobâl au fost îndepărtate simultan un număr prea mare de

tije de control, care au fost apoi reintroduse în reactor tot simultan, în timpul procedurii
de oprire a reactorului în regim de urgenţă. Această procedură a determinat o creştere atât
de dramatică a nivelului energetic, încât reactorul a fost distrus. O eroare similară, dar cu
consecinţe mult mai puţin grave, se produsese deja într-un reactor de acelaşi tip în
Lituania, în anul 1983. Această experienţă nu a fost însă transmisă şi personalului
operaţional de la Cernobâl.

 Pentru a stinge focul şi a opri astfel eliberarea de materiale radioactive în atmosferă,

pompierii au pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în primele zece ore de
după producerea accidentului. Această încercare nereuşită de a stinge focul a fost apoi
abandonată. Din 27 aprilie până în 5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe
deasupra reactorului în flăcări. Acestea au aruncat 2 400 tone de plumb şi 1 800 tone de

12
nisip, încercând să înăbuşe flăcările şi să absoarbă radiaţiile. Toate aceste eforturi au fost
însă inutile, ba chiar au agravat situaţia, deoarece sub aceste materiale aruncate căldura s-
a înteţit. Temperatura din reactor a crescut deci încă o dată, la fel ca şi cantitatea de
radiaţii eliberată. În ultima etapă a acestei lupte cu focul, miezul reactorului a fost răcit cu
azot. Abia pe data de 6 mai s-a reuşit astfel ca focul şi emisiile radioactive să fie ţinute
sub control.

 Cei 600 de oameni din echipa de pompieri a centralei, precum şi echipa de operare
care a fost implicată în lupta cu focul, au alcătuit grupul cel mai sever iradiat. 134 dintre
aceşti oameni au fost expuşi unor doze de radiaţii între 0,7 şi 13 sieverts (Sv). Aceste date
înseamnă că, în decurs de numai câteva ore, aceşti oameni au fost expuşi unui volum de
radiaţii de până la 13 000 de ori mai mare decât 1 millisievert. În Uniunea Europeană, 1
millisievert pe an este doza maximă de radiaţii la care poate fi expusă populaţia care
trăieşte în apropierea unei centrale nucleare.

 31 de muncitori au murit la scurtă vreme după acest accident. În total, aproximativ

800 000 de oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobâl, până în
anul 1989. În prezent, sănătatea acestor oameni încă mai are de suferit de pe urma acestei
experienţe. Se pare că 300 000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0,5
Sv. Câţi dintre ei au murit până în prezent din această cauză? Iată o întrebare
controversată.

Fig. 3. Victime Cernobâl

 Pe data de 27 aprilie, la numai 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45 000 de

13
locuitori ai localităţii Pripiat, aflată la 4 km depărtare, au fost evacuaţi cu autobuzele, iar
oraşul a rămas nelocuit până în prezent. Până la data de 5 mai, toţi cei care trăiau pe o
rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să îşi abandoneze locuinţele. În
decurs de 10 zile au fost evacuate 130 000 de persoane din 76 de localităţi aflate în
această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere şi este necesar un
permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru. În ciuda interdicţiei oficiale ca
aceste zone să mai fie locuite, cel puţin 800 de persoane, în special bătrâni, s-au întors la
casele lor din satele abandonate.

Fig.4. Răspândirea radiaţiilor în urma accidentului de la Cernobâl, pe glob.

 Pe data de 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, au început
pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod. Acesta urma să fie administrat pentru a
preveni absorbirea iodului radioactiv de către tiroidă, însă cea mai mare parte a iodului
radioactiv fusese deja eliberat în atmosferă în primele zece zile după producerea
accidentului.

14
 În 1997 a fost lansat The Shelter Implementation Plan (Planul pentru Construirea unui
Adăpost) de către ţările din G7 (Grupul celor Şapte), plus Rusia, Uniunea Europeană şi
Ucraina, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Noul adăpost ar urma să permită depozitarea substanţelor radioactive în condiţii de
siguranţă pentru o perioadă de cel puţin 100 de ani. Această structură de 20 000 tone va fi
utilizată pentru depozitarea tuturor reziduurilor radioactive rămase în reactorul nr. 4 de la
Cernobâl. Conform surselor oficiale, acest proiect de 768 milioane euro trebuia să fie
încheiat până în anul 2008.

 La trei ani după producerea acestui accident nuclear, guvernul sovietic a stopat
construirea reactoarelor nr. 5 şi 6 din complexul centralei nucleare Cernobâl. După
negocieri internaţionale de durată, întregul complex a fost închis pe data de 12 decembrie
2000.

Fig. 5. Cernobâl – Zonă interzisă

CAPITOLUL 4

15
 DERULAREA CRONOLOGICĂ A EVENIMENTELOR

25 aprilie – Ziua 1

1:00 am

Reactorul funcţionează la capacitate completă, operaţiunile se derulează absolut normal.

Energia produsă cu ajutorul aburului este dirijată către turbine şi generatoarele de
energie. Treptat, operatorii încep să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru test.

1:05 pm

La 12 ore după iniţierea operaţiunii de reducere a nivelului de energie, reactorul

funcţionează la 50% din capacitatea să. Acum nu mai este necesară decât o singură
turbină pentru a prelua cantitatea scăzută de abur, iar turbina nr. 2 este oprită.

2:00 pm

În mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacităţii

reactorului la 30%, însă autorităţile sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest
lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie mai
ridicat. Reactorul rămâne setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte 9 ore,
timp în care computerele şi sistemele de siguranţă sunt închise.

26 aprilie – Ziua 2

12:28 am

Echipa de la Cernobâl primeşte aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a

capacităţii reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a
comis o greşeală şi, în loc să menţină nivelul la 30%, a uitat să reseteze un aparat, ceea ce
a determinat o scădere vertiginioasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la
1%. Acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.

1:00-1:20 am

Operatorul reuşeşte să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând toate tijele de control, cu
excepţia a 6 dintre ele. Această procedură reprezintă o încălcare a regulamentului de

16
operare, deoarece reactorul nu este construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, şi
este instabil atunci când miezul său este plin cu apă. Operatorul încearcă să facă faţă
manual fluxului de apă care se întoarce din turbină, ceea ce este foarte dificil, deoarece
chiar şi o mică schimbare de temperatură poate provoca fluctuaţii masive în nivelul
producerii de energie. Operatorul nu reuşeşte să corecteze fluxul de apă şi reactorul
devine din ce în ce mai instabil.

1:22 am

Operatorii consideră că au atins condiţii de maximă stabilitate şi decid să înceapă testul.

Un operator blochează sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel
scăzut al apei sau în cazul pierderii ambelor turbine, temându-se că, dacă reactorul se
închide, testul va fi anulat.

1:23 am

Testul începe. Este închisă şi turbina care mai rămăsese în funcţiune.

1:23:40 am

Energia produsă în reactor începe să crească treptat ca nivel, din cauza reducerii fluxului
de apă în urma închiderii turbinei. Operatorii iniţiază procedura de închidere manuală,
ceea ce determină o creştere rapidă a nivelului de energie produsă, din cauza modului de
proiectare a tijelor de control.

1:23:44 am

Momentul dezastrului – Reactorul atinge de 120 de ori capacitatea maximă. Tot

combustibilul radioactiv se dezintegrează, iar presiunea aburului produs în exces, care ar
fi trebuit să se îndrepte spre turbine, distruge conductele de presiune şi aruncă în aer
scutul protector de pe acoperişul reactorului

CAPITOLUL 5

17
 CONTAMINAREA

Fig. 6. Nivel deosebit de ridicat al radiaţiilor la Cernobâl

Regiunile contaminate se află în nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului,

precum şi în zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. Estimările forurilor
internaţionale arată că o suprafaţă totală de 125 000 - 146 000 de kilometri pătraţi din
Belarus, Rusia şi Ucraina a fost contaminată cu cesiu-137, la niveluri care depăşesc 1
curie (Ci) sau 3,7 x 1010 becquerel (Bq) pe kilometru pătrat. Această suprafaţă depăşeşte
ca dimensiuni toate ţările învecinate, Letonia şi Lituania la un loc. La momentul
accidentului, în teritoriile contaminate locuiau aproximativ 7 milioane de persoane, dintre
care 3 milioane erau copii. Aproximativ 350 400 de persoane au fost mutate sau au
părăsit aceste regiuni. Totuşi, aproximativ 5,5 milioane de persoane, între care peste un
milion de copii, continuă să trăiască în regiunile contaminate.

Peste 40 de elemente radioactive au fost eliberate din reactorul avariat, în special în

primele zece zile după producerea accidentului. Cele mai semnificative dintre acestea
sunt iodul (I-131), cesiul (Cs-137) şi stronţiul (în special Sr-90). După acest accident,
cesiu-137 a fost cel mai răspândit element radioactiv cu durată mare de înjumătăţire.

Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobâl, deoarece până

18
la 70% din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări. 23% din suprafaţa
totală a ţării a fost contaminată cu cesiu-137, în cantităţi de peste 1 Ci/km pătrat. La
momentul accidentului, în aceste regiuni locuiau 2,2 milioane persoane, adică o cincime
din populaţia totală a ţării.

1,5% din suprafaţa totală a Federaţiei Ruse (17 milioane kilometri pătraţi) este
contaminată cu radiaţii rezultate în urma accidentului de la Cernobâl. 19 regiuni au fost
afectate, în special zonele din jurul oraşelor Bryansk, Kaluga, Tula şi Orel. La momentul
producerii accidentului, în aceste zone trăiau aproximativ 2,7 milioane de persoane.

 200 000 dintre cei 800 000 “lichidatori” – soldaţii care au fost trimişi în misiune să
cureţe zona reactorului – proveneau din Rusia. Conform rapoartelor oficiale publicate de
cele trei foste state sovietice afectate, de atunci şi până în prezent au murit 25 000 dintre
aceşti “lichidatori”. Costurile suportate de statul rus ca urmare a acestui dezastru nuclear
se ridică la aproximativ 3,8 miliarde dolari în perioada 1992 - 1998. Din această sumă, 3
miliarde USD au fost plătite drept compensaţii victimelor afectate de radiaţii, precum şi
celor care au curăţat zona dezastrului

CAPITOLUL 6

PRIMELE VICTIME ALE ACCIDENTULUI - muncitorii, pompierii şi

19
 militarii

Fig. 7. Copii iradiaţi în urma accidentului de la Cernobâl

Pentru lichidarea efectelor exploziei au fost mobilizate 800.000 de persoane, aşa

numiţii” lichidatori” din care făceau parte soldaţi, pompieri şi muncitori; aceştia au fost
nevoiţi să intervină cu mijloace rudimentare, lipsiţi de orice fel de protecţie.

Vestea unui accident nuclear a provocat o adevărată psihoză în Europa.

Specialiştii din domeniu au atras atenţia întregii Europe asupra efectelor nocive care apar
în urma expunerii la emisiile radioactive. Cel mai mult au avut de suferit Ucraina,
Belarus şi Rusia.

Peste 3,2 milioane de ucraineni, inclusiv peste un milion de copii, au suferit de

Efectul Cernobâl. Emisii radioactive au trecut şi peste România, Polonia, Iugoslavia şi au
ajuns până în Statele Unite. Medicii români susţin că în urma accidentului nuclear de la
Cernobâl a crescut numărul copiilor cu probleme grave de sănătate.

20
 Fig. 8. Mutaţii in urma iradierii femeilor gravide la Cernobâl

Cercetătorii atrag atenţia că efectele radioactivităţii ar putea să apară şi în

următorii 10-20 de ani. Ultimul reactor al centralei de la Cernobâl a fost închis în 2002.
contaminaţi.

Sarcofagul reactorului trebuie acoperit cu peste 20.000 de tone de oţel, valoarea

acestei lucrări depăşeşte 750 de milioane de euro, bani de care Ucraina nu dispune în
prezent.

În urma accidentului au fost evacuate 135.000 de persoane în timp record; în urma

lor a fost instaurata o aşa numita zona de” interdicţie” de 4000 kilometri pătraţi, cu un
nivel de radioactivitate periculos. În interiorul acestei zone bine păzite, timpul pare că nu
se mai scurge; o localitate neîngrijită, cu arhitectură gri-posomorata şi urme vizibile ale
abandonului şi altele mai puţin vizibile ale morţii care pândeşte din aer, pământ şi apă:
cesiul 137 şi stronţiul 90. Chiar dacă oraşul este în principal nelocuit, câţiva oameni
trăiesc încă acolo. Casele ocupate nu sunt diferite faţă de cele nelocuite, însă pe ele se
afla scrieri care declara că „proprietarul acestei case trăieşte aici”. De asemenea, lucrători
în patrulă şi personalul administrativ al zonei de alienaţie sunt staţionaţi în oraş pentru
paza temporară. Înainte de accident, oraşul a avut o populaţie de aproximativ 14.000
locuitori. Oraşul Cernobâl şi împrejurimile sale sunt acum casa pentru oamenii de ştiinţă,
care oferă slujbe de întreţinere pentru Centrala Atomoelectrică Cernobâl, slujbe de
lichidare, pentru doctori, fizicieni şi fizicieni nucleari. Deşi Pripiat, oraşul părăsit
învecinat a rămas neîntreţinut, Cernobâl a fost renovat şi are acum o populaţie de
aproximativ 2000 de locuitori, inclusiv vizitatori şi turişti.

Natura a trecut prin mai multe faze de adaptare, după catastrofă. Prima dintre
acestea, care a durat circa un an, a provocat moartea plantelor şi a animalelor cel mai grav
iradiate, a precizat Rudolph Aleksahin, director al Institutului de Radiologie Agricolă de
la Moscova. Acesta a fost cazul” pădurii brune”, o pădure de pini care a trebuit doborâta
şi îngropată. Puieţii de pin plantaţi ulterior în zona cresc rapid în prezent; o credinţă
locală afirma că reînnoirea faunei şi a florei - grav afectate timp de şase ani - se datorează
vegetaţiei de rostopasca, plantă care creşte abundent şi care” a curăţat solul” după 1986.

21
 Fig. 9. Rostopasca planta care curăţă solul de radiaţii la Cernobâl

Infernul s-a transformat apoi într-o oază pentru animalele sălbatice care, în
absenţa omului, s-au înmulţit şi au pus stăpânire pe zona. Nimeni nu poate şti cu
siguranţă care este efectul radiaţiilor asupra acestora, existând zvonuri că au apărut deja
mutaţii groteşti, zvonuri dezminţite însă de oficiali

Agenţia guvernamentală ucraineana Cernobâl Interinform din Kiev a raportat, în martie

2002, ca din cele trei milioane de locuitori ai Ucrainei care au fost expuşi radiaţiilor, 84%
au fost înregistraţi deja că suferind de diferite afecţiuni şi boli. Aceasta statistică include
şi un milion de copii. Conform celor mai recente date publicate de Comitetul Cernobâl,
înfiinţat în Minsk de guvernul din Belarus, media cazurilor de boală este mai ridicată în
regiunile contaminate decât în cele necontaminate. Doctor Oxana Lozova, de la spitalul
pediatric din Râvne, 300 km vest de Cernobâl, afirmă că sistemul imunitar al celor aflaţi
la vârsta copilăriei în momentul accidentului este mult slăbit faţă de al generaţiilor
anterioare.

Şi în România, specialiştii apreciază ca una dintre consecinţele pe termen lung ale

unei catastrofe de genul celei de la Cernobâl este înmulţirea cazurilor de cancer.
Fenomenul continuă să se manifeste alarmant şi după 20 de ani de la accident. Astfel, în
ultimii nouă ani numărul cazurilor de cancer s-a dublat. Dacă în 1996 în judeţ ul Cluj

22
existau 4.000 de bolnavi de cancer, anul trecut figurau aproape 7.500, din care aproape
1.500 au fost cazuri noi. Cele mai întâlnite forme de cancer sunt leucemia şi cel tiroidian,
adică exact acele forme care apar în urma expunerii la radiaţii. Medicii spun că în anii de
după 1986 au fost numeroase şi naşterile de copii cu malformaţii, dar nu exista în prezent
nici un fel de statistici în acest sens.

Fig.10. Mutaţii la nou născuţi ca urmare a iradierii

CAPITOLUL 7

MĂSURI DE URGENŢĂ PENTRU PREGĂTIREA POPULAŢIEI

Mulţi dintre locuitorii oraşului Cernobâl, din imediata vecinătate, care pregăteau
parada de 1 Mai, s-au strâns pe acoperişul celor mai înalte clădiri din oraş, să privească
norul radioactiv care se înălţase deasupra centralei, expunându-se astfel la maxim
radiaţiei. A doua zi, autorităţile sovietice au decis evacuarea imediată a oraşului şi a

23
întregii zone. Circa 130.000 de persoane din 76 de localităţi au fost silite până pe 5 mai să
plece definitiv din casele lor. Teritoriul evacuat, situat pe o rază de 30 de km în jurul
centralei, a fost declarat zonă de excludere, accesul fiind interzis până astăzi.

Din cauza secretomaniei tipic comuniste, măsurile medicale au întârziat însă. Pe

data de 23 mai a început distribuirea de iod populaţiei. Acesta urma să fie administrat
pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către glanda tiroidă. Măsură a fost
practic tardivă, întrucât cea mai mare parte a iodului radioactiv fusese deja eliberat în
atmosferă în primele zece zile după accident.

Fig.11. Iodul bun

CAPITOLUL 8

IMPLICAŢII ASUPRA SĂNĂTĂŢII

 Când nucleii de uraniu (U-235) se divid într-un reactor nuclear, pot să apară diverse
produse ale fisiunii radioactive. În ceea ce priveşte impactul acestora asupra sănătăţii,

24
cele mai periculoase dintre aceste produse sunt iod-131, cesiu-137, stronţiu-90 şi
plutoniu-239. Aceste elemente sunt purtate prin intermediul aerosolilor (ca nişte particule
de praf, în aer), şi pot fi inhalate, se pot infiltra în sol şi ape o dată cu apa de ploaie, sau
pot intra în lanţul trofic, prin intermediul plantelor care cresc în aceste soluri.

 Iod-131, cesiu-137, stronţiu-90 şi plutoniu-239 sunt elemente radioactive instabile,

care se descompun la rândul lor, formând noi elemente şi eliberând energie sub formă de
radiaţii. Când celulele organismului sunt expuse acestor radiaţii, se produc particule
instabile, extrem de reactive, denumite radicali liberi. Aceşti radicali liberi sau ioni pot
afecta funcţiile celulelor. Poate fi afectat chiar şi ADN-ul din nucleul celulei, elementul
care transportă “proiectul” genetic pentru reproducerea celulelor, pentru structura şi
funcţiile acestora. Comunitatea ştiinţifică recunoaşte deja că acest tip de afectare a ADN-
ului poate provoca fie cancer, fie alte anomalii genetice. Până în prezent nu există totuşi
un consens ştiinţific pe scară largă în ceea ce priveşte lista celorlalte boli, în afară de
cancer, care pot fi provocate de un nivel scăzut de radiaţii.

 O doză mai mare de 0,5 sievert (Sv) este considerată o doză mare de radiaţii. Peste
acest prag, efectele adverse devin vizibile imediat sau după cel mult câteva zile. Sistemul
imunitar este slăbit, apar modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate organele interne
(tractul digestiv, plămânii etc), precum şi sistemul nervos central. Când o persoană
absoarbe doze de 1- 2 Sv sau mai mari, mortalitatea creşte în proporţie de 20%, după cum
arată specialiştii în medicină bolilor produse de radiaţii.

 Se ştie acum că un număr de cel puţin 1 800 de copii şi adolescenţi din zonele cele
mai grav afectate din Belarus au contractat un cancer al tiroidei din cauza acestui accident
nuclear. Oamenii de ştiinţă se tem că numărul cazurilor de cancer tiroidian în rândul
persoanelor care erau copii sau adolescenţi la data producerii accidentului va ajunge la 8
000 în deceniile următoare. Această cifră a fost publicată în raportul delegaţiei de experţi
de la Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite (UNDP) şi United Nations Children’s
Fund (UNICEF), în ianuarie 2002. Estimările publicate însă de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS) ajung până la 50 000 de cazuri. Profesorul Edmund Lengfelder, de la
Otto Hug Strahleninstitut din Munchen, este specialist în medicină bolilor produse de
radiaţii şi expert în studiul accidentului de la Cernobâl. Din 1991, el conduce un centru

25
pentru boli tiroidiene în Belarus şi avertizează asupra celor până la 100 000 de cazuri
adiţionale de cancer tiroidian apărute în toate grupele de vârstă.

Fig. 12. Cancer tiroidian rezultat in urma radiaţiilor

 La nivel internaţional a fost recunoscută şi o altă consecinţă directă a acestui accident

nuclear: creşterea numărului de cazuri de cancer la sân. Oamenii de ştiinţă din Belarus şi
Ucraina previzionează şi o creştere a numărului de cazuri de tumori uro-genitale, cancer
pulmonar şi cancer stomacal, atât printre “lichidatori”, cât şi în general, în rândul
populaţiei masculine din zonele sever contaminate. Aceste previziuni sunt susţinute şi de
specialiştii în cancer din alte ţări.

 Agenţia guvernamentală ucrainiană Cernobâl Interinform din Kiev a raportat în martie

2002 că, din cei trei milioane de locuitori ai Ucrainei care au fost expuşi radiaţiilor, 84%
au fost înregistraţi deja că suferind de diferite afecţiuni şi boli. Această statistică include
şi un milion de copii. Conform celor mai recente date publicate de Comitetul Cernobâl
înfiinţat în Minsk de guvernul din Belarus, media cazurilor de boală este mai ridicată în
regiunile contaminate decât în cele necontaminate.

26
 Fig.12. Victime Cernobâl

CAPITOLUL 9

VEDERE DE ANSAMBLU ASUPRA EVENIMENTELOR

Ţara cea mai afectată de dezastru a fost Bielorusia - a cărei graniţă este situată la
doar 10 km nord de Cernobâl - unde au căzut aproape 70% din compuşii radioactivi
eliberaţi în accident. Un sfert din suprafaţa totală a ţării a fost contaminată cu cesiu 137.

27
În Rusia, aproape 18 milioane de km pătraţi (1,5% din suprafaţa totală) au fost
contaminaţi, în special zonele din jurul oraşelor Brianskoe, Tula, Kaluga şi Orel.

Restul de 20-30% din totalul depunerilor radioactive s-a răspândit cu precădere în

estul şi nordul Europei (Ucraina, Polonia, Suedia, Norvegia şi Finlanda), Europa Centrală
şi de Vest (centrul şi sudul Germaniei, Austria, nordul Italiei, estul Franţei până în nordul
Marii Britanii) şi în statele din sud-estul Europei (în special România şi Bulgaria).

Aria largă de răspândire a norului radioactiv, pe aproape jumătate din continentul

european, se datorează în mare măsură circulaţiei unor mase de aer în direcţia vestică şi
nord-vestică, ce au ridicat produsele de fisiune la o înălţime de peste 1600 m, aruncându-
le asupra unor zone întinse.

Totalul celor afectaţi de radiaţii se ridica la circa 9 milioane de oameni din

întreaga Europă, Asia şi chiar Statele Unite. În total 786 localităţi se situează în zonele în
care după accident s-a început monitorizarea radiologică permanentă.

Agenţia guvernamentală ucrainiana “Cernobâl Interinform” din Kiev a raportat în

martie 2002 ca, din cei trei milioane de locuitori ai Ucrainei care au fost expuşi
radiaţiilor, 84%, inclusiv 1 milion de copii, au fost înregistraţi deja că suferind de diferite
afecţiuni şi boli.

Accidentul de la Cernobâl a avut un impact major şi asupra întinselor terenuri

agricole din regiunile învecinate, compuse în special din cernoziom (sol foarte fertil).
Depunerile de particule de cesiu 137 au afectat întinse suprafeţe agricole situate la
distanţe de până la 300 km de reactor. În total circa 2,2 milioane hectare de teren agricol
din Ucraina, Belarus şi Federaţia Rusă au înregistrat niveluri mari ale radioactivităţii.
Circa 100.000 de hectare au fost scoase din circuitul agricol şi declarate terenuri
neproductive, iar restul incluse într-un program de decontaminare şi supraveghere
permanentă sau periodică.

În 1989, trei ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat

construirea reactoarelor nr. 5 şi 6 din complexul centralei nucleare Cernobâl, iar, după
intense negocieri, întregul complex a fost închis pe data de 12 decembrie 2000, costurile

28
dezafectării, estimate la 1,5 miliarde USD fiind suportate de Euratom (40%), Banca
Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (14,5%), Rusia (15,1%) şi Ucraina (3,4%).

Costurile totale plătite de Rusia ca urmare a acestui dezastru, inclusiv

despăgubirile, se ridică la aproximativ 3,8 miliarde dolari în perioada 1992 - 1998.

CAPITOLUL 10

TIMPUL S-A OPRIT ÎN LOC

Din aprilie 1986, de la evacuarea în grabă, în oraşul Cernobâl şi suburbia să

29
Pripiat, aflate în vecinătatea complexului energo-nuclear, timpul s-a oprit în loc.
Singurele instrumente de măsură utile sunt cele care indică nivelul radiaţiei. Poate
arheologii viitorului vor compara acest oraş cu un Pompei modern: epoca sovietică este
perfect conservată în radiaţia care va dură multe secole de acum înainte. Oraşul nu va mai
fi probabil locuit niciodată – radioactivitatea va scădea la un nivel acceptabil abia în jurul
anului 2525.

Fig.14. Cernobâl astăzi

CAPITOLUL 11

URMĂRILE DEZASTRULUI
Autorităţile sovietice au sperat că nimeni nu va observa, dar la 27 aprilie
locuitorii din Prypyat au fost evacuaţi. După ce au ascuns adevărul, sovietici au admis că
a avut loc un accident la Cernobâl şi că incendiul de la reactor încă nu era sub control.

30
Expunându-se unui risc foarte mare pompierii au încercat să oprească scurgerile de
radiaţii.

Trei oameni muriseră în explozie. Alţi 29 au murit în saptămânile următoare din

cauza arsurilor şi bolilor provocate de radiaţii. Aaproximativ 200 de mii de alţi oameni
care locuiau în zonele din jur au primit doze mari de radiaţii şi arsuri. Praful radioactiv a
căzut sub formă de ploaie pe toată Ucraina, Bielorusia şi Rusia. Norul a transportat praf
chiar şi în Siberia, Iran, Arabia, Franţa, Italia, Marea Britanie etc. Multe ţării au fost
nevoite să distrugă toate plantele comestibile cultivate în zonele de contaminare. Multe
dintre restricţii mai sunt vizibile şi astăzi. Fauna a fost grav afectată de radioactivitate,
Multe defecte de naştere au fost înregistrate în rândul animalelor sălbatice şi domestice,
în mod similar copii născuţi chiar după accident au avut o incidenţă neobişnuit de mare
de probleme clinice.

Numărul total al cazurilor de deces provocate de accidentul de la Cernobâl

sar putea să nu fie cunoscut niciodată.

CONCLUZII

Lupi care supravieţuiesc mâncând câini, rândunele albinoase, pisici care nu mai
reuşesc să fete pui masculi: după 21 de ani de la acel 26 aprilie care a răvăşit lumea,

31
natura repune stăpânire pe zona Cernobâl, şi o face într-un mod neliniştitor, fiindcă aşa a
fost destinul acestui orăşel

Potrivit Ziua, acest orăşel aflat la graniţa cu Bielorusia care, în 1986, a fost zguduit de
unul dintre cele mai mari dezastre nucleare din istorie şi care acum pare să trăiască un soi
de renaştere; deşi nu este repopulat cu oameni, ci cu animale, consemnează ziarul La
Repubblica.
Pe străzile oraşului au reapărut pisicile. Ani în şir după dezastru, pisicile femele nu
au mai reuşit să dea naştere unor pui masculi şi treptat felinele au dispărut de pe străzi.
Acum, se văd din nou, chiar foarte multe. În schimb, pădurea este populată de mistreţi
sălbatici, cerbi, vulpi. Printre mulţimea de mărăcini şi-a făcut apariţia din nou chiar şi
bizonul european, aproape pe cale de dispariţie la începuturile secolului
XX..................................................................................................
Acum, în aceste locuri bizonul îşi găseşte un mediu potrivit reproducerii, mai cu
seamă graţie unui amănunt deloc neglijabil: omul nu mai este specia dominantă. Revanşa
naturii asupra dezastrului radioactiv a atras atenţia oamenilor de ştiinţă din toată lumea,
declanşând chiar o diatribă prin rafale de cercetări ştiinţifice. Scânteia s-a aprins în urma
unui articol publicat în revista Biology Letters. Potrivit unui studiu al profesorului Anders
Moller de la Universitatea Pierre şi Marie Curie din Paris şi a lui Timothy Mousseau de la
Universitatea Columbia din Carolina de Sud, animalele care populează la ora actuală
regiunea Cernobâl sunt din punct de vedere genetic devastate de radiaţii. Mai mult: în
zonele în care radioactivitatea a rămas ridicată, păsările nu ar mai reuşi să-şi facă cuibul.
Moller se referă îndeosebi la rândunele care, în multe cazuri, s-ar naşte albinoase. Echipa
lui Moller susţine că nu au fost făcute eforturi corespunzătoare la nivel internaţional
pentru monitorizarea ecosistemelor de la Cernobâl. Organisme precum Organizaţia
Mondială a Sănătăţii şi Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică s-ar fi bazat numai
pe "probe anecdotice".........................................................................................................
"De ce nu s-a făcut nimic pentru a se monitoriza efectele pe termen lung ale
radiaţiilor asupra animalelor sălbatice şi a fiinţelor umane?", se întreabă Moller şi
colaboratorii săi. Animale de talie mare, care înainte nu populau aceste zone, astăzi
supravieţuiesc graţie mutaţiilor genetice care le-au modificat rezistenţa şi obiceiurile
alimentare. Aşa, de pildă, lupii, care încep să reapară prin păduri fiind de talie mai mică

32
faţă de cei normali. Teste ştiinţifice au demonstrat că funcţionarea organelor lor a fost de-
acum modificată genetic din cauza radiaţiilor.

. Acum la mai bine de 20 de ani de la tragicul accident ar trebui să stăm o clipă şi

să ne amintim cât de marcant a fost pentru omenire Cernobâl-ul în urmă cu 21 de ani, pe
data de 26 aprilie 1986 la ora locală 1 şi 23 de minute.

...............................................................

BIBLIOGRAFIE:

1. Petrica Sandru, , editura Planeta 2000 , Radionuclizi radioactivitate radioprotectie;

33
 2. Sa¡ndor Csegzi, Editura Didactica si Pedagogica, 2007, Radioactivitatea in
curbura carpatica - Radonul din locuinte;

3. Karin Popa, Doina Humelnicu, Alexandru Cecal, Editura Matrixrom, 2005,

Radioactivitatea mediului înconjurător;

4. http://www.referat.ro/referate/Radioactivitate_7577.html

5. http://www.referat.ro/referate/Poluarea_radioactiva_7658.html

13. ANEXE

34
Centrală nucleară

Reactor nuclear

35
Reactorul de la Cernobâl

Cernobâl

36
37