Energia Nucleară

1
 Cuprins

1. Energia atomică 3
1.1 Motorul atomic 4
2. Istoria Energiei Nucleare de la origini si până în 5
prezent
3. Energia Nucleară 17
4 Reacţia de fisiune nucleară în lanţ 20
4.1 Probabilitatea unei reacţii în lanţ 23
4.2 Predetonarea 23
4.3 Generalităţi 24
5. Reactorul nuclear 24
5.1 Aplicaţii 25
5.2 Scurt istoric 25
5.3 Perspective în viitor 27
6 Tipuri de reactoare 28
6.1 Reîncărcarea reactoarelor nucleare 31
6.2 Managementul deşeurilor radioactive 32
7. Reactoare nucleare naturale 33
8. Schema unui reactor nuclear 34
9. Reactorul cu fuziune nucleară 35
10. Accidentul de la Cernobîl 36
11. Bibliografie 38

2
 1. Energia atomică
În timpul fisiunii nucleului atomic se degajă energie. De această energie nucleară sunt
legate mari speranţe şi mari temeri ale omenirii, soarta popoarelor globului pământesc
depinde în mare măsură de direcţia în care va fi orientată puternică sa forţă: spre opere
creatoare şi viaţa sau spre scopuri distrugătoare şi moarte.
Una din principalele caracteristici ale unui combustibil este cantitatea de energie pe
care acesta o eliberează în timpul arderii. În această privinţă combustibilul atomic nu are
egal.
Un kilogram de uraniu eliberează 29 900 000 kWh energie iar un kilogram de
hidrogen, chiar 177 500 000 kWh. Energia conţinută într-un kg de benzină ajunge pentru
a acţiona un autoturism timp de 10 minute, iar energia reacţiilor nucleare într-un kilogram
de hidrogen este suficientă pentru a ridica un munte în greutate de 1 miliard tone la
înălţimea de 65 metri. O centrală electrică termică cu o capacitate de 600 000 kW
consuma în 24 de ore cinci trenuri de cărbune. O centrală electrică de aceeaşi putere care
funcţionează cu combustibil atomic, consumă într-un an aproximativ o tonă de uraniu.
Aceste valori sunt pur şi simplu incomparabile între ele.
De ce atunci, nu s-au construit până acum, peste tot, numai centrale electrice atomice? De
ce ne mai batem capul cu extracţia cărbunelui şi a ţiţeiului (petroliului), de ce construim
hidrocentrale electrice greoaie şi scumpe? Poate fiindcă combustibilul atomic, în special
uraniul şi thoriul, ar fi elemente foarte rare?
Nu, uraniul nu este un element rar, în proporţie de 0,0005% scoarţa pământului se
compune din uraniu. În cantitate o dată şi jumătate mai mare decât uraniul se găseşte în
scoarţa pământeasca un alt metal capabil să servească drept combustibil nuclear- thoriul
(în proporţie de 0,0008%).
Metalurgia uraniului şi thoriului este extrem de complicată. Minereul de uraniu
trebuie fărâmiţat, înnobilat, dizolvat consecutiv în diferiţi reactivi chimici, cu mare grijă
datorită nocivităţii sale, şi, numai după aceea se efectuează procesul metalurgic propriu-
zis, separarea uraniului metalic sau obţinerea combinaţiei sale gazoase- hexaflorura de
uraniu. Uraniul metalic are doi izotopi principali- uraniu 238 şi uraniu 235, dintre care
drept combustibil nuclear se foloseşte uraniu 235. Cei doi izotopi ai uraniului, ca în
general toţi izotopii, sunt din punct de vedere chimic nişte gemeni inseparabili. Atomul

3
unui izotop de uraniu şi atomul celuilalt izotop se deosebesc numai prin masa lor, şi
această diferenţă abia-abia depăşeşte 1%. Totuşi, singurul lucru de care ne putem folosi la
separarea izotopilor de uraniu e tocmai această diferenţă. Separarea izotopilor de uraniu
se efectuează folosind, nu uraniu metalic, ci compusul său cu fluorul- hexaflorura de
uraniu. Procesul de separare trebuie repetat de câteva mii de ori pentru a se obţine
hexaflorura de uraniu în care să nu existe, aproape deloc, molecule de uraniu 238, proces
ce necesită un consum uriaş de energie electrică, căldura, apă.
Iată de ce energia electrică obţinută în prezent în centralele atomoelectrice este mai
scumpă nu numai decât energia produsă de hidrocentralele electrice, ci şi decât energia
electrică a centralelor termoelectrice.

1.1 Motorul atomic

Problema creării unor maşini de transport acţionate de motoare atomice este extrem de
ademenitoare. Folosirea energiei atomice deschide posibilitatea înfăptuirii de zboruri
cosmice până la cele mai îndepărtate graniţe ale sistemului solar. De aceea, în toate ţările
lumii, savanţii şi inginerii lucrează atât de intens la rezolvarea problemelor de creare a
unor locomotive, automobile şi avioane atomice. Primele succese în acest domeniu sunt
de necontestat: plutesc de pe acum primele submarine cu motor atomic, există proiecte
tehnice pentru locomotive atomice, etc.

2. Istoria Energiei Nucleare de la origini si până în prezent

ATOMUL ÎN ANTICHITATE

Noţiunea de atom apare pentru prima dată către anul 450 î.H.
Filozoful grec Leucip dezvoltă teoria conform căreia materia nu
este “oricât divizibilă” şi introduce noţiunea de “atomos” – ceea
ce nu poate fi divizat. Câţiva ani mai târziu, Democrit, un

4
discipol al lui Leucip, defineşte materia ca un ansamblu de particule invizibile,
indivizibile şi eterne: atomii.
Această nouă concepţie nu a fost rezultatul unor observaţii sau experienţe, ci mai
degrabă, al unor intuiţii. Această teorie va fi dezvoltată de către Epicur (341-270 î.H.),
apoi de către poetul latin Lucreţiu în sec. I î.H. Vor trece 2000 de ani până când teoria
atomică va fi reluată şi formulată ştiinţific.
în secolul al IV-lea î.H., filozoful grec
Democrit (460-370) a imaginat
materia ca fiind un ansamblu de
particule indivizibile: atomii.

SECOLUL AL XIX-lea: IPOTEZA ATOMICĂ SE CONFIRMĂ

Teoria atomică modernă se datorează activităţii fizicianului şi

Michaël Faraday (1791-
1867),
inventatorul principiului de
funcţionare al motoarelor
electromagnetice, a enunţat în
1834 legile electrolizei.
Aceasta a marcat
recunoaşterea “teoriei
atomismului”
chimistului englez Dalton. În 1803, Dalton prezintă un
memoriu asupra absorbţiei gazelor de către lichide şi apelează
la ipoteza conform căreia materia se compune din particule
indivizibile – atomii. În anul 1811, chimistul italian Avogadro
face o departajare între molecule şi atomi. El enunţã legea
conform căreia volume egale de gaz supuse unei presiuni
identice conţin acelaşi număr de molecule. În 1833, chimistul
englez Faraday introduce noţiunea de ion şi studiază
electroliza. Astfel, el admite implicit în lucrările sale “ipoteza
atomică”, care începe astfel să se impună în chimie. În 1869,
savantul rus Mendeleev pune la punct un sistem de clasificare
a tuturor elementelor chimice cunoscute în ordine crescătoare
după masa atomică.

1895:
DESCOPERIREA RAZELOR “X”

În 1895, fizicianul german Röntgen descoperă o radiaţie

invizibilă de aceeaşi natură cu lumina, dar mult mai
penetrantă, ea putând traversa materia şi impresiona apoi o
placă fotografică. El va numi “X” această radiaţie
necunoscută.
Medicii îşi îndreaptă atenþia către noua descoperire şi
încep să o utilizeze în cercetările medicale; aceasta
marchează începutul radiologiei.

Wilhelm Röntgen (1845-1923)

primeşte în 1901 premiul Nobel
pentru Fizică, pentru cercetările 5
sale privind razele X.
Descoperirea sa va fi de o
importanţă capitală pentru
dezvoltarea ulterioară a fizicii.
1896-1930: PIONIERII EREI NUCLEARE
Henri Becquerel (1852-1908),
fizician francez, fiu şi nepot de
fizicieni. Descoperirea sa,
radioactivitatea naturală a
sărurilor de uraniu (1896) este la
originea
lucrărilor lui Pierre şi Marie
Curie, cu
care va împărţi în 1903, premiul
Nobel pentru Fizică.
de catodul unui tub cu gaze
descărcare electrică).
puse în evidenţã de către
Thomson le denumeşte
sarcina.
1898-1900
studiază fenomenul
utilizând diferite minereuri
anumite minerale emit mai
conţinutul lor în uraniu este
încercat sã izoleze
1896 Savantul francez Henri Becquerel descoperă
radioactivitatea naturală. Informat de Henry Poincaré
despre descoperirea razelor “X” de cãtre Röntgen, acesta
cercetează dacă elementele fluorescente emit o astfel de
radiaţie. Pentru aceasta, Becquerel utilizează în
experienţele sale săruri de uraniu pe care le expune la
soare, pentru a le face fluorescente. Într-una din zilele lui
martie 1896, întrerupt din lucrul său de o vreme urâtă, el
aşează placa fotografică sub sărurile de uraniu pe care nu
avusese timp să le expună la soare. Ca urmare, constată că
placa a fost impresionată, concluzionând că uraniul emite
radiaţii pe care le numeşte “raze uranice”. Din acest
moment, fizicienii vor fi atraşi de studiul acestui nou tip de
radiaţii.
1897 Englezul
Thomson confirmă
prezenţa particulelor
negative în razele
catodice (radiaţii emise
rarefiate, unde are loc o
Aceste particule fuseseră
francezul Jean Perrin.
electroni şi le va măsura
Pierre (1859-1906) şi Marie (1867-
1934)
Curie în laboratorul lor de la Şcoala
de
Fizică şi Chimie din Paris. După 2 ani
de
Pierre şi Marie Curie
muncă asiduă, ei extrag din mai descoperit de Becquerel
multe tone
de uraniu două noi elemente puternic
de uraniu. Ei constată că
radioactive: radiul şi poloniul, multe radiaţii atunci când
denumit
astfel în amintirea ţãrii natale a Mariei mai scăzut. Soţii Curie au
Sklodowska - Polonia. impurităţile din minereu
6
şi după doi ani de muncă asiduă, descoperă două noi elemente deosebit de radioactive pe
care le numesc polonium şi radium.

1900-1919 În anii ce vor urma, fizicianul

Ernest Rutherford (1871-1937), a
primit premiul Nobel pentru Chimie,
în 1908. El descoperă succesiv
radiaţiile αβlegea descreşterii
radioactive, nucleul atomului,
modelul
planetar al atomului şi reuşeşte în
1919
prima transmutaţie artificială.
englez Rutherford identifică radiaţiile emise şi pune în
evidenţă proprietăţile corpurilor radioactive:
• în 1900, el constată cã anumite radiaţii sunt oprite de
către o foiţã fină de aluminiu, radiaţii pe care le
denumeşte ”α”. Alte radiaţii traversează foaia de hârtie,
pe acestea numindu-le “β”;
• în 1903, Rutherford împreună cu Soddy definesc
radioactivitatea ca fiind rezultatul transmutanţei
spontane a unui atom într-un alt atom;
• în 1911, Rutherford descoperă nucleul atomului. La
traversarea unei foiţe foarte fine de aur, de către un
fascicul de particule, el constată că anumite particule
sunt deviate sau “întoarse”. El deduce că există în foiţa
de aur sarcini electrice dotate cu forţe puternice, capabile
să devieze particulele: acestea sunt nucleele atomice;

• în 1912, Rutherford împreună cu fizicianul danez Niels

Niels Bohr (1885-1962), el
confirmă modelul “planetar” al
atomului, pus la punct de
Rutherford, aplicând teoria
cuantelor atomului de hidrogen.
Bohr primeşte premiul Nobel
pentru Fizică în 1922.
Bohr
pun la punct modelul planetar al atomului: atomul este
constituit dintr-un nucleu încărcat cu sarcină pozitivă
înconjurat de un nor electronic de sarcină negativă, atomul
fiind astfel neutru din punct de vedere electric;
• în 1913, Rutherford denumeşte proton particula ce
constituie
nucleul hidrogenului. Îi măsoară masa care este de
aproximativ 1800 ori mai mare decât cea a electronului.
Protonul este o particulă fundamentală a materiei, alături de
electron;
• în 1919, Rutherford reuşeşte, în sfârşit, prima
transmutaþie
artificială, bombardând cu particule ”α” nuclee de azot. În

7
urma bombardării, Rutherford constată că protonii sunt respinşi în timpul experienţei. El
deduce că particulele ”α” pot intra în coliziune cu nucleele, iar protonii care intră în
componenţa acestora sunt respinşi în timpul acestei coliziuni.

ANII ’30: DESCOPERIREA NEUTRONULUI ŞI TEORIA FISIUNII

1932 Reproducând experienþa lui Rutherford,

Irène Curie, fiica lui Pierre şi Marie Curie, şi Frédéric
Joliot constată existenţa unei radiaţii de particule fără
sarcină. Englezul Chadwich determină natura acestei noi
particule: masa sa este apropiată de cea a protonului şi
este neutră din punct de vedere electric, de unde şi
numele de neutron. Nucleele atomice sunt prezentate, de

Irène Curie (1897-1956) şi soţul

său
Frédéric Joliot (1900-1958) în
laboratorul lor de la Institutul
Radiului. Cei doi primesc în 1935
premiul Nobel pentru Chimie. În
1936
Irène este numită subsecretar de
Stat
pentru Cercetare Ştiinţifică, iar în
1946
Director al Institutului de Radiu.
Frédéric Joliot-Curie va conduce
lucrările pentru prima pilă atomică
franceză - pila Zoé.
1934 Frédéric şi Irène Joliot-Curie bombardează
cu neutroni o foiţã de aluminiu. În urma bombardãrii “ia
naºtere” un nou element radioactiv - fosforul 30. Ei
creazã, în acest mod, un element artificial punând bazele
radioactivitãţii artificiale. În acelaºi an, fizicianul italian
Enrico Fermi
bombardeazã cu neutroni toate elementele cunoscute, în
scopul de a le studia reacţiile. Proiectând neutroni asupra
uraniului, el constatã formarea de noi elemente; dar
rezultatele experienţelor sale sunt atât de complexe încât
vor fi necesari cinci ani pentru a se face interpretarea lor.

1938 Irène Curie şi Savitch pun în evidenţã,în produsele formate prin experienţa
lui Fermi, existenţa unui element având proprietãţile lantanului. Tot în aceste produse
Hahn şi Strassmann mai descoperã şi prezenţa unui element de masã inferioarã celei a
uraniului: bariul. În final, cu ajutorul Lisei Meitner, refugiatã la Stockholm şi a nepotului
sãu Otto Frisch, echipa germanã condusã de Hahn, reuşeşte sã concluzioneze experienţa
lui Fermi: sub şocul unui neutron, nucleul de uraniu se poate sparge în douã, dând naştere
la fragmente mai uşoare: aceasta este teoria fisiunii.

8

Frédéric Joliot-Curie, Hans Von
Halban
şi Lew Kowarski filmaţi în 1947, în
laboratorul lor din 1939, reconstituit
pentru turnarea fimului “Bătălia pentru
apa grea”. Aici, la “College de France”
ei
au descoperit emisia neutronilor în
reacţia
de fisiune a nucleelor de uraniu şi au
“imaginat” principiul reacţiei în lanţ,
“autoîntreţinute”
Albert Einstein (1879-1955),
fizician german “naturalizat”
american în 1940. Încă din 1905,
el
enunţă celebra formulă de
echivalenţă între masă şi
energie
(E=mc2), formulă care îşi va
găsi
aplicaţie în reacţiile nucleare.
Singura imagine a reactorului lui
Fermi; vedere luată de la nivelul
celui de-al 18-lea pod de grafit, din
totalul de 51. Din măsuri de
precauţie, Fermi a plasat în vârful
grămezii de grafit un tehnician având
un recipient conţinând o soluţie de
săruri de bor, soluţie care este
absorbantă de neutroni.
1939 Frédéric Joliot-Curie, asistat de
Kowarski şi de Von Halban, îşi continuă cercetările la
Colegiul Francez. El demonstrează că fenomenul
fisiunii nucleelor de uraniu este însoţit de o intensă
degajare de căldură şi de emisia a doi sau trei neutroni.
Aceşti neutroni pot provoca la rândul lor fisiuni ce stau
la baza producerii de energie, cu condiţia ca neutronii
să fie încetiniţi de către un “moderator”, asigurându-se
astfel întreţinerea reacţiei: acesta este mecanismul
reacţiei de fisiune în lanţ.
Frédéric Joliot şi echipa sa pun în evidenţă faptul că
apa grea (D2O) constituie unul dintre cei mai buni
moderatori prin faptul că nu absoarbe neutroni.
În 1940, pentru propriile sale cercetări, dar în special
pentru a evita ca Hitler să nu utilizeze energia nucleară
în scopuri militare, echipa franceză recurge la
achiziţionarea din Norvegia, a întregului stoc de apă
grea. După o serie întreagă de peripeţii, ei reuşesc “să o
pună la adăpost” în Marea Britanie. Aceasta a fost
“bătălia pentru apa grea”.Din acest moment, ofensiva
trupelor germane dispersează echipa franceză.
1941:
PROIECTUL MANHATTAN
Începând cu 1941, teama de a vedea în Germania prima ţară
producătoare a unei noi arme, care să îi asigure supremaţia
mondială, determină o serie de fizicieni emigranţi, printre
care Einstein, să intervină pe lângă preşedintele Roosevelt,
evidenţiind posibilitatea ca SUA să se doteze cu arma
nucleară. Astfel, este lansat proiectul Manhattan. Cei mai
buni savanţi americani încep lucrul şi cercetările ce privesc
diferitele posibilităţi pentru obţinerea unei reacţii în lanţ cu
character exploziv.
Proiectul Manhattan va duce la lansarea bombelor atomice
de la Hiroshima şi Nagasaki în august 1945.
1942:
PRIMUL REACTOR NUCLEAR
Refugiat în Statele Unite, Enrico Fermi primeşte misiunea
de a construi un reactor nuclear experimental pe gazonul
unui stadion dezafectat al Universităţii din Chicago. Fermi
alege varianta unui reactor nuclear cu uraniu natural,
moderat cu grafit şi funcţionând în aer la o putere suficient
de slabă pentru a nu apare vreo problemă de răcire.
9
Pila Fermi, cu o putere de 0,5 Watt, este construită din
400 tone de grafit, sub forma unor cărămizi suprapuse cu o
latură de 7 m, din 6 tone de uraniu metalic şi din 34 tone de
oxid de uraniu. Barele de cadmiu, a căror proprietate este de a absorbi neutroni, asigură
controlul reacţiei.
În ziua de 2 decembrie 1942, Fermi comandă extragerea din
reactor a barelor absorbante de neutroni şi aşa cum a prevăzut prin calcul, declanşează
prima reacţie nucleară în lanţ. Reacţia a fost întreţinută timp de câteva minute.

PRIMELE APLICAŢII CIVILE

În Statele Unite, efortul uriaş din timpul războiului este
îndreptat apoi către domeniul militar. Una din preocupările
americane este de a dezvolta flota de submarine şi de a-i
asigura independenţa faţă de bazele de aprovizionare.
Energia nucleară apare ca o soluţie pentru această problemă: firma Westinghouse pune la
punct reactoare nucleare ce utilizează uraniul îmbogăţit drept combustibil şi apa sub
presiune ca moderator. Aceste reactoare “cu apă sub presiune” reprezintă strămoşii
reactoarelor producătoare de energie electrică de azi.

1951 În paralel, au fost efectuate cercetări asupra

Lansat în 1954, submarinul
american Nautilus este primul
din lunga serie de submarine cu
propulsie nucleară, puse în
funcţiune de către SUA, URSS,
Franţa, Marea Britanie şi mai
recent de către China.
filierei cu neutroni rapizi: prima cantitate de energie electrică
de natură nucleară este astfel produsă în SUA de reactorul cu
neutroni rapizi EBR1, cu o putere de 100 KW, construit de
Arco
(Idaho). În 1954, Congresul american aprobă construirea a
cinci reactoare prototip aparţinând unor filiere diferite:
reactoare cu apă în fierbere, reactoare moderate cu grafit şi
răcite cu sodiu, reactoare cu apă grea şi reactoare rapide. Este
debutul dezvoltării industriei nucleare în SUA.

1956 Cei care vor pune în funcţiune prima centrală

nucleară vor fi sovieticii, la Obninsk lângă Kaluga.
Reactorul produce 5 MWe, utilizează uraniu îmbogăţit drept
combustibil, grafitul ca moderator şi apa în fierbere ca agent
de răcire. El va fi precursorul reactorului de tip RBMK, unul
dintre cele mai mari reactoare din lume.

10

Pentru prima dată, în 1951, în
SUA,
este obţinută energie electrică
de
natură nucleară, în instalaţia de
încercări de la Arco, statul Idaho.
Pila Zoé în 1948: funcţionarea sa
trebuia să permită: studierea
reacţiilor nucleare, producerea de
radioelemente pentru cercetare,
producerea de plutoniu, precum şi
pregătirea următoarei pile.
Echipa Pilei Zoé : fizicienii şi
inginerii care au construit primul
reactor nuclear francez. De la stânga
la dreapta: Jules Guéron, Francis
Perrin, Jean Stohr, Raoul Dautry,
Irène Curie, Frédéric Joliot, Lew
Kowarsky, Bertrand Goldschmidt.
1956 La începutul anilor 1950, Marea Britanie pune
la punct un program pentru construirea de centrale nucleare
destinate producerii de energie electrică şi de economisire a
resurselor de cărbune. Primele reactoare, cu o putere de 50
MWe, sunt puse în funcţiune la 17 octombrie 1956 la
Calder Hall. Inaugurarea centralei este făcută de regina
Elisabeta a Marii Britanii. Până la finalizarea primelor mari
centrale americane, în anii 1960, Marea Britanie era
principala ţară producătoare de energie electrică de natură
nucleară.
PILA ZOÉ: PRIMUL REACTOR NUCLEAR
FRANCEZ
1948 În Franţa anului 1947, în ciuda războiului
care a întrerupt cercetările, echipa de fizicieni, printre
care Irène Curie şi Frédéric Joliot, pun la punct un
reactor de cercetare, ZOÉ, în vechile cazemate ale
fortului de la Chantillon, din regiunea pariziană. ZOÉ
era o pilă de putere aproape zero, alimentată cu oxid
de uraniu şi moderată cu apă grea. Răcirea se făcea
prin convecţie naturală cu apă grea şi prin circulaţia
aerului în jurul cuvei. Combustibilul se prezenta sub
forma unor pastile introduse în tuburi de aluminiu.
Acţionarea pilei era asigurată de plăci de reglaj din
cadmiu şi prin bare de siguranţă din carbură de bor.
La 15 decembrie 1948, la ora 12 şi 12 minute, ZOÉ
este gata de punere în funcţiune. Sub conducerea lui
Lew Kowarski au fost necesare 15 luni şi jumătate şi
400 de ingineri şi tehnicieni pentru a duce la bun
sfârşit această realizare.
11
În 1953, puterea lui Zoé ajunge la 150 KW, iar fluxul de
neutroni creşte datorită punerii la punct a noilor elemente de combustibil din uraniu
metalic.
La 6 aprilie 1976, după 28 de ani de funcţionare, Pila Zoé este oprită.

1956 Primul reactor nuclear francez care va

Sfera de la Chinon-1 (70 MWe),
primul reactor nuclear francez din
filiera GCR, comandat de către EDF
în 1956, aflat în funcţiune între 1962
şi 1973, în prezent devenit “muzeu
nuclear”, deschis vizitatorilor.
produce energie electrică, este reactorul G1, cu o
putere de 40 MWe care este pus în funcţiune la
Marcoule. Alte două reactoare, G2 şi G3, vor urma în
anul 1959 şi respectiv 1960. Ele vor conduce la
punerea la punct a filierei uraniu natural - grafit -
gaz (GCR), prima filieră aleasă de Franţa.
Trecerea la producţia industrială de energie electrică
de natură nucleară are loc în 1958, când începe
construirea la Chinon a trei reactoare din filiera GCR
cu o putere de 70; 200 şi respectiv 480 MWe. În
prezent, Chinon 1 este transformat în muzeu şi este
deschis vizitatorilor. Din 1963 până în 1966, alte trei
unităţi sunt realizate la Saint-Laurent-des-Eaux şi
Bugey. În paralel are loc experimentarea altor filiere.
Cercetările vor conduce la abandonarea filierei GCR
ca fiind prea costisitoare. Filiera care îi va lua locul,
mai ieftină şi adecvată nevoilor Franţei, va fi filiera
reactoarelor cu apă sub presiune (PWR).

ROMÂNIA ÎN CIRCUITUL MONDIAL

1957 La Institutul Naţional de Cercetare-

Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia
Hulubei” (IFIN-HH), Bucureşti-Măgurele la 31 iulie 1957
intră în funcţiune primul reactor nuclear de cercetare.
România devenea astfel cea de a 11-a ţară din lume care
îşi construise un reactor nuclear. Reactorul de tip VVR-S
(apă-apă) de concepţie sovietică, cu o putere de 2 MWt şi
un flux maxim de neutroni de 2x1013 n/cm2s a funcţionat

12
Primul reactor românesc
VVR-S de 2 MWt
până în luna decembrie 1997 ca sursă de neutroni pentru dezvoltarea cercetărilor de fizică
şi energetică nucleară şi pentru producţia de radioizotopi de uz medical.
Reactorul nuclear VVR-S a fost oprit definitiv în 2002, în
vederea dezafectării.
Reactorul nuclear TRIGA de la
ICN Piteşti
Fascicule de combustibil
nuclear de tip CANDU
1979 Anul 1979 marchează intrarea în funcţiune la
Institutul de Reactori Nucleari Energetici (IRNE Piteşti),
în present Institutul de Cercetări Nucleare, a unui reactor
TRIGA, reactor de cercetare şi încercări materiale,
realizat în cooperare cu firma General Atomic (SUA).
Reactorul TRIGA este un reactor de tip piscină, cu 2 zone
active: una staţionară de 14 MWt şi flux 2,9 x 1014
n/cm2s şi cealaltă pulsată de 500 kWt-20.000 MWt şi
flux 5 x 1015-1,5 x 1017 n/cm2s, amplasate într-o piscină
comună, răcite şi moderate cu apă uşoară. Este singurul
reactor de cercetare tip TRIGA de această putere, existent
în lume.
Principalele caracteristici ale reactorului TRIGA sunt:
fluxul înalt de neutroni în canalele experimentale, marea
disponibilitate pentru implementarea rapidă a unor
experimente şi pentru producerea de radioizotopi.
1980 În România, fabricarea combustibilului
nuclear de tip CANDU a început în 1980, în cadrul unei
staţii pilot a IRNE – Piteşti. Pentru asigurarea unei
producţii la scară industrială, această instalaţie pilot a fost
extinsă iar până la finele anului 1989 s-a produs o
importantă cantitate de fascicole de combustibil după o
tehnologie proprie. Pentru retehnologizarea şi autorizarea
fabricii ca furnizor calificat de combustibil CANDU 6, s-
a incheiat în anul 1993 un contract cu firmele canadiene
AECL şi ZIRCATEC. După un an, sunt certificate
primele 200 de fascicule iar Fabrica de Combustibil
Nuclear de la Piteşti devine furnizor calificat de
combustibil de tip CANDU 6, asigurând integral
necesarul de consum anual, de circa 100 tone, al Unităţii
1 a CNE Cernavodă. În urma unui proces de modernizare
şi extindere a capacităţii, FCN Piteşti a început din anul
13
2004 producţia primelor fascilcule de combustibil nuclear destinate Unităţii 2, prevăzute
a intra în exploatare în 2007.

1988 La 17 iulie 1988 s-a produs industrial în

România, la Uzina de apă grea ROMAG Prod din
Drobeta Tr. Severin, prima cantitate de apă grea la
parametrii ceruţi de reactorii nucleari de tip CANDU,
concentraţia izotopică depăşind 99,8% D2O. Uzina de
apă grea ROMAG Prod, este rezultatul cercetărilor de
separare izotopică a deuteriului derulate în perioada
anilor 1957-1970 în Institutele de Cercetare şi
Fabrica de apă grea ROMAG Prod,
Drobeta Tr. Severin
Proiectare din Cluj, Craiova, Piteşti, Ploieşti şi a testării
tehnologiei de separare la uzina pilot de la Râmnicu-
Vîlcea a Institutului de Criogenie şi Separări Izotopice.
Până la sfârşitul lunii mai 2001, uzina a produs 1000 de
tone de apă grea pentru unităţile de la CNE Cernavodă.

1996 Anul 1996 a marcat punerea în funcţiune a

primei unităţi nucleare româneşti destinate producerii
de energie electrică. Centrala nuclearoelectrică
Cernavodă este un complex de cinci grupuri energetice
aflate în construcţie în apropierea vechiului port de pe
Dunăre. Reactoarele de concepţie Canadiană, tip
PHWR-CANDU 6 de 700 MW, utilizează ca moderator
CNE Cernavodă şi agent de răcire apă grea, iar combustibilul este
uraniul natural. În cursul anului 1996, reactorul a atins
prima criticitate la 16 aprilie, iar la 11 iulie Unitatea 1 a
fost conectată la Sistemul Electroenergetic Naţional
(SEN), intrând în exploatare comercială la 2 decembrie.
Cu o producţie anuală de circa 5 TWh, Unitatea 1 a
CNE Cernavodă asigură între 10-12% din necesarul de

14
electricitate al României, în condiţii de siguranţă şi economicitate. Unitatea 2 a CNE
Cernavodă este prevzut să intre în funcţiune în cursul anului 2007.
ENERGIA NUCLEARĂ ÎN LUME
Centrala nucleară de la Comanche
Peak din SUA (Texas) este echipată
cu două reactoare nucleare cu o
putere
de 1100 MWe fiecare.
În prezent, în 31 de ţări, funcţionează 441 de reactori
energetici comerciali, cu o capacitate totală de 367.442
MWe. Aceştia asigură producţia a circa 16% din
electricitatea globală, la baza curbei de sarcină, cu o
eficienţă din ce în ce mai mare. În 56 de ţări
funcţionează 284 de reactori de cercetare, alţi 220 de
reactori echipând submarine şi vase marine de
transport.
Cu toate că după accidentul de la Cernobil au fost
construite şi puse în funcţiune puţine unităţi nucleare,
producţia totală de electricitate a crescut continuu,
ajungând în 2005 la 2 626 TWh.
Creşterea producţiei din ultimii cinci ani cu 218 TWh
echivalează cu cea care ar fi fost produsă de 30 de
unităţi nucleare de mare putere, în special datorită
creşterii performanţelor unităţilor existente şi
capacităţii de “autoperfectionare” specifice domeniului
nuclear.
15
 3. Energia Nucleară

Energia Nucleară reprezintă energia eliberată în timpul fisiuni sau fuziunii nucleilor
atomici.
Până în anii 1800 principalul combustibil era lemnul,energia lui derivând din
energia solara înmagazinată în plante în timpul perioadei lor de viaţa.Începând cu
Revoluţia Industrială,oamenii au devenit dependenţi de combustibilul fosili
(cărbuni,petrol,gaze naturale) care derivă de asemenea din energia solară înmagazinată.
Arderea acestor combustibili produce reacţii chimice ce rezultă prin schimbarea
structurii electronilor în atomi.O parte din energia eliberată sub formă de căldură
păstrează combustibilul rămas suficient de cald pentru a întreţine reactia chimică.
În timpul celui de al-II-lea război mondial, oamenii de ştiintă din Germania şi America s-
au întrecut pentrua face o bombă puternică, utilizănd energia din nucleul atomilor.În
Chicago o echipă de oameni de ştiinţă condusă de profesorul italian Enrico Fermi a reuşit
să provoace prima reacţie nucleară controlată.Era a bombei atomice.Ei au găsit o cale de
a fisiona nucleul.În acest proces se distingea o cantitate mică de materie,dar era eliberată
o cantitate mare de energie sub formă de căldură.În cazul bombei atomice procesul avea
loc foarte rapid,având ca rezultat o explozie bruscă şi devastatoare de energie.În
centralele nucleare are loc acelaşi tip de reacţie , dar la o rată mai lentă şi controlată cu
grijă.
Energia nucleară poate fi obţinută în 2 moduri diferite: prin fisiunea unui nucleu
greu sau prin fuziunea a 2 nuclei uşori.Reacţiile de fusiune sunt dificil de menţinut pentru
că cei 2 nuclei se resping,dar spre deosebire de reacţiile de fisiune,fuziunea nu creează
produşi radioactivi.
Fisiunea nu este provocată prin bombardarea unui combustibil cu neutroni.Un
nucleu loveşte un alt nucleu, determinându-l să se scindeze şi să emită mai mulţi
neutroni. Acestea lovesc alte nuclee, provocând alte scindări şi eliberarea altor neutroni.
Aceasta succesiune se numeşte reacţie în lanţ. În cazul unei bombe atomice,reacţia în lanţ

16
i se permite să continue necontrolată. Din această cauză energia eliberată în timpul
procesului de fisiune se acumulează şi provoacă o explozie violentă.
La un reactor nuclear,există bare metalice de reglare care absorb o parte din
nuleu,încetinând reacţia şi rata la care se eliberează energia.
Numai câteva elemente pot fi utilizate drept combustibil nuclear deoarece,
pentru a intra într-o reacţie de fisiune în lanţ, atomii trbuie să aibe nuclee relativ mari şi
instabile. Asemenea elemente se numesc materiale fisionabile. Unul dintr cele mai larg
folosite la centrale nucleare este 235U care are 92 protoni, 143 neutroni în nucleul său.
Când un nucleu de 235U este lovit de un neutron, el devine instabil şi se scindează,
eliberând energie şi alţi neutroni. Aceştia scindează alt nucleu de Uraniu. Fisiunea
nucleară a unei mase de uraniu produce o energie de peste două milioane de ori mai mare
decât cea obişnuită prin arderea unei mase de cărbune de aceeaşi greutate.
Pentru ca o reacţie în lanţ să nu înceteze şi să se producă în continuare, trebuie
să existe o cantitate suficient de mare de combustibil. Numai dacă masa lui depăşeşte o
anumită valoare numită masă critică, reacţia în lanţ se va autoîntreţine. De exemplu:
pentru 235U masa critică este de aproximativ 50 kg.
În bombele atomice se folosesc explozivi obişnuiţi pentru a presa laolaltă 2
bucăţi de material fisionabil, fiecare sub masa critică. Rezultă o masă totală mai mare
decât masa critică, astfel încât se produce o reacţie în lanţ şi provoacă o explozie
nucleară.
Reactorul nuclear a lui Enrico Fermi era format dintr-o masă de grafit şi bare
de combustibil de Uraniu s-a adăugat grafit şi uraniu până când cantitatea de Uraniu a
fost suficientă pentru a întreţine o reacţie în lanţ . Grafitul avea rolul de moderator să
încetinească neutronii pentru a-i face mai eficienţi în provocarea fisiunii. Asemenea
neutroni se numesc neutroni termici deoarece, când sunt încetiniţi, ei au aproximativ
aceeaşi energie ca şi energia termică a atomilor şi moleculelor din jur.
Primele reactoare nucleare utilizate pe scară largă au fost construite în 1944 la
Hansford, Washington, pentru producerea de armament nuclear. Combustibilul folosit
este Uraniul metalic natural, iar moderatorul grafitul. Şi astăzi majoritatea reactoarelor
nucleare moderne sunt reactoare cu neutroni termici pentru că ele utilizează un moderator
pentru a încetini neutronii rapizi. Cele 3 moderatoare utilizate în reactoarele moderne cu

17
neutroni termici sunt grafitul, care constă din carbon pur, apă ”grea” care conţine izotopul
stabil de hidrogen numit deuteriu în locul hidrogenului obişnuit şi apă “uşoară” sau
obişnuită.
Întru-n reactor nuclear căldura generată în combustibil prin fisiune este
îndepărtată printr-un agent răcitor lichid sau gazos. Acest agent răcitor trece printr-un
shimbător de căldură şi încălzeşte apa transformând-o în aburi. Aburii sunt folosiţi pentru
acţionarea turbinelor.În reactorul cu apă în fierbere şi reactorul cu apă grea care
generează aburi, agentul răcitor este apa. În reactoarele sub presiune se foloseşte apa la o
presiune de aproximativ 150 atmosfere. Ea este pompată prin canale unde temperatura
este de aproximativ 325 grade C, iar de aici apa supraîncălzită este pompată printr-un
generator de aburi şi transformată în aburi. Aburii pun în mişcare unul sau mai multe
turbine, apoi se condensează şi sunt pompaţi din nou către generatorul de aburi.În
reactoarele cu apă în fierbere apa este pompată prin canale la ppppppp şi fierbe generând
aburi care sunt pompaţi direct la turbine şi apoi condensaţi şi ajung înapoi în reactor.
Utilizarea apei “grele” a fost mai ales dezvoltată în Canada. Principalul său
avantaj este acela că risipeşte cei mai puţini neutroni. Utilizarea apei “uşoare” permite
construcţia reactoarelor compacte. Acestea sunt utilizate la acţionarea submarinelor şi a
unor nave spaţiale.
Toate reactoarele nucleare moderne se bazează pe fisiunea nucleară. Un alt tip de
reacţie nucleară, numită fusiune , asigură energia soarelui.La presiuni eeeeeee ţi la
temperatura de aproximativ 15 mlioane de grade celsius care există în soare, nuclei de
hidrogen se combină şi determină cea mai mare parte di energia eliberată de Soare. În
fusiunea nucleară două nuclee atomice cu relaţii uşoare se unesc pentru a forma unul mai
greu şi eliberează energie. Cea mai uşoară reacţie de fusiune este aceea dintre 2 izotopi ai
hidrogenului şi anume deuteriu şi tritiu. Tritiul este uşor de obţinut, iar mările conţin
cantităţi mari de deuteriu. Dar este nevoie de temperaturi de 100-300 de milioane
centigrade în asemenea reacţi şi nici un material nu poate rezista la asemenea căldură. De
aceea combustibilul trebuie ţinut departe de pereţii recipientului prin câmpuri magnetice.
Dacă fusiunea nucleară va putea fi pusă în practică , ea va oferi următoarele avantaje:
a) va avea o sursă nelimitată de combustibil şi anume deuteriuldin oceane.

18
b) nu va exista posibilitatea de accidente în ractoarele nucleare, deoarece cantitatea
de combustibil în acesta este foarte mic.
c) rezultă reziduri mult mai puţin radioactive şi mai uşor de mânuit decât cele din
reacţiile de fisiune.
Experimentele din anii 1990 cu un dispozitiv de fusiune pentru testări, Joint European
Torus, au confirmat faptul că această tehnică funcţionează şi un reactor de fusiune
experimental poate fi construit cândva la începutul secolului XXII.

4. Reacţia de fisiune nucleară in lanţ

Schematic, o reacţie de fisiune nucleară în lanţ ar putea fi restrânsă la următoarele trei

secvenţe:
1.Un atom de uraniu-235 absoarbe un neutron şi se sparge în doi atomi noi (fragmente de
fisiune), eliberând trei neutroni şi o oarecare cantitate de energie de legătură.
2.Unul din aceşti neutroni este absorbit de un atom de uraniu-238 şi nu mai participă, în
continuare, la reacţie. Al doilea neutron este pur şi simplu pierdut în mediul/materialul
înconjurător, nu se mai ciocneşte cu alţi atomi de uraniu, fapt pentru care nici el nu mai
participă la continuarea reacţiei. Al treilea neutron se ciocneşte cu un atom de uraniu-235
care se sparge şi eliberează doi neutroni şi, din nou, energie de legătură.
3.Ultimii doi neutroni se ciocnesc fiecare cu câte un atom de uraniu-235 care se sparg şi
eliberează de la unu la trei neutroni ce pot continua reacţia.
O reacţie nucleară în lanţ apare atunci când, în medie, cel puţin o reacţie nucleară
este cauzată de o reacţie nucleară anterioară, acest lucru putând conduce la o creştere
exponenţială a numărului de reacţii nucleare.
O reacţie în lanţ necontrolată în interiorul unei cantităţi suficient de combustibil
de fisiune (masă critică) poate să conducă la o eliberare explozivă de energie, acesta
fiind, de altfel, modul de funcţionare al armelor nucleare. Reacţia în lanţ poate fi, însă,
controlată în mod adecvat şi folosită ca sursă de energie (în reactoarele nucleare).

19
Intuitiv, ecuaţiile de fisiune s-ar putea scrie:
•U-235 + 1 neutron = fragmente de fisiune +2,52 neutroni + 189 MeV
•Pu-239 + 1 neutron = fragmente de fisiune +2,95 neutroni + 200 MeV
Nu s-au luat în calcul cei 10 MeV corespunzând greu-detectabililor (şi
inutilizabililor) neutrini.
Când un atom greu suferă u fisiune nucleară, acesta se sparge în două sau mai
multe fragmente de fisiune. Fiecare dintre aceste fragmente de fisiune este un atom al
unui mult mai uşor element din tabelul periodic al elementelor.
Prin urmare, un neutron poate să cauzeze o reacţie de fisiune nucleară care
eliberează aproximativ 2,5 sau 3 neutroni. Crucial este câţi dintre aceştia cauzează, la
rândul lor, alte fisiuni nucleare. Factorul efectiv de multiplicare a neutronilor, k, este
numărul mediu de neutroni din aceşti 2,5 sau 3 care cauzează reacţia de fisiune, în
opoziţie cu neutronii produşi de fisiune care sunt absorbiţi fără să mai cauzeze o nouă
fisiune şi cei pierduţi (care părăsesc sistemul).
Timpul mediu de generare este timpul mediu scurs de la emisia neutronului până
la captura de fisiune. Acest timp este foarte scurt: distanţa parcursă este aproape cât
diametrul masei critice; viteza poate fi de aproximativ 10.000 km/s şi distanţa de 10 cm,
astfel încât timpul este de ordinul 10 ns.
Putem distinge următoarele cazuri:
•k < 1 (masă subcritică): plecând cu o fisiune, avem în medie un total de 1/(1-k) fisiuni.
Orice început de reacţie în lanţ se stinge imediat.
•k = 1 (masă critică): plecând cu un neutron liber, valoarea medie a numărului de neutroni
liberi rezultaţi este 1 în orice moment de timp; în timp există o oarecare probabilitate ca
reacţia în lanţ să se stingă, fapt compensat prin existenţa, în fiecare moment de timp, a
mai multor neutroni.
•k > 1 (masă supercritică): plecând cu un neutron liber, există probabilitatea nebanală ca
acesta să nu cauzeze o fisiune sau ca un început de reacţie în lanţ să se stingă. Totuşi, din
moment ce numărul neutronilor liberi este destul de mare, este foarte probabil ca numărul
lor să crească exponenţial. Atât numărul de neutroni prezenţi în agregat (şi astfel rata
instantanee a reacţiei de fisiune) cât şi numărul de fisiuni apărute din momentul începerii
reacţiei sunt proporţionali cu e(k-1) t / g , unde g este timpul mediu de generare iar t este

20
timpul scurs. Desigur, aceasta nu poate continua prea mult timp: k descreşte când
cantitatea rămasă de material de fisiune descreşte; la fel, geometria şi densitatea se
modifică şi ele: geometria se modifică în mod radical atunci când materialul de fisiune
rămas este rupt în bucăţi, sau, în alte circumstanţe, topit şi curgând aiurea etc.
Atunci când k este aproape de 1, acest calcul supraestimează, cumva, „rata de
dublare”. Când nucleul de uraniu absoarbe un neutron el intră într-o stare excitată de
durată foarte scurtă, care dispare apoi pe mai multe căi posibile. În mod tipic, nucleul se
dezintegrează în două fragmente (produşi de fisiune), de obicei izotopi de iod şi cesiu, cu
expulzarea unui număr de neutroni. Produşii de fisiune sunt ei înşişi instabili, cu durate
de viaţă mai lungi sau mai scurte, tipic de ordinul câtorva secunde, şi se dezintegrează
producând neutroni suplimentari.
În mod uzual, populaţia de neutroni emişi se împarte în două categorii: neutroni
prompţi şi neutroni întârziaţi. Procentul neutronilor întârziaţi este mai mic de 1% din
total. Într-un reactor nuclear, pentru a avea un proces stabil, valoarea k trebuie să fie în jur
de 1. Când se atinge valoarea k = 1 luând în calcul toţi neutronii obţinuţi prin fisiune,
reacţia se numeşte critică. Aceasta este situaţia atinsă într-un reactor nuclear. Acum
modificările de putere sunt mici şi controlabile cu ajutorul barelor de control. Când
valoarea k = 1 se obţine luând în calcul numai neutronii prompţi, reacţie se numeşte
prompt-critică – poate să apară o rată de dublare mult mai mică, depinzând de criticitatea
de exces (k - 1) Modificarea de reactivitate necesară pentru a trece de la critică la prompt-
critică (adică fracţia de neutroni întârziaţi) este definită ca un dolar.
Valoarea lui k este sporită de reflectorul de neutroni care înconjoară materialul
fisil şi de asemenea este sporită prin creşterea densităţii materialului fisil: pe fiecare
centimetru parcurs, probabilitatea de ciocnire dintre un nucleu de şi un neutron este
proporţională cu densitatea, în timp ce distanţa parcursă înainte de părăsire a sistemului
este doar redusă de rădăcina cubică a densităţii. În metoda implozivă folosită la armele
nucleare, detonarea are loc crescând densitatea cu un exploziv convenţional.

21
Probabilitatea unei reacţii in lanţ

Să presupunem că o fisiune a fost cauzată de ciocnirea dintre un neutron şi un nucleu

a produs 3 neutroni. De asemenea să presupunem k > 1. Probabilitatea ca un neutron să
cauzeze o nouă fisiune este k / 3. Probabilitatea ca un neutron liber să nu cauzeze o
reacţie în lanţ este (1 – k / 3) (nici o fisiune) plus probabilitatea a cel puţin o fisiune, atâta
timp cât nici unul dintre cei trei neutroni produşi nu cauzează o reacţie în lanţ. Ultima are
probabilitatea de k / 3 ori cubul primei probabilităţi menţionate că un neutro liber nu
cauzează o reacţie în lanţ. Această ecuaţie poate fi rezolvată uşor şi se găseşte că
probabilitatea unei reacţii în lanţ este 1,5 - 0,5[ (12/k)-3 ]1/2 care variază de la 0 pentru
k = 1, la 1 pentru k = 3. Pentru valori ale lui k puţin mai mari decât 1, se găseşte
aproximativ k – 1.

Predetonarea

Detonarea unei arme nucleare presupune aducerea foarte rapidă a materialului fisil în
starea sa supercritică optimă. Pe durata acestui proces sistemul este supercritic dar nu
încă în starea optimă pentru o reacţie în lanţ. Neutronii liberi, în particular cei proveniţi
din fisiuni spontane, pot cauza predetonarea. Pentru a respecta legea probabilităţii, durata
acestei perioada este minimizată şi se folosesc materiale fisile şi alte materiale pentru
care nu există prea multe fisiuni spontane. În fapt, combinaţia trebuie să fie astfel aleasă
încât să nu existe nici o fisiune spontană pe durata fabricaţiei (asamblării). În particular,
metoda detonării nu poate fi folosită cu plutoniu.

22
Generalităţi

Conceptul de reacţie de fisiune nucleară în lanţ a fost dezvoltat de Leo Szilard în

1933, pentru care a solicitat, în anul următor, un patent de invenţie.
În 1936 Leo Szilard a încercat să obţină o reacţie în lanţ folosind beriliu şi indiu, dar a
eşuat.
Prima reacţie nucleară în lanţ artificială, autoîntreţinută a fost iniţiată de
Matallurgical Laboratory, condus de Enrico Fermi şi Leo Szilard, sub peluza stadionului
Universităţii din Chicago, pe 2 Decembrie 1942, în cadrul Proiectului Manhattan.
Singura reacţie nucleară în lanţ autoîntreţinută naturală a fost descoperită la Oklo în
Septembrie 1972.

5. Reactorul nuclear

Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleară în lanţ,
controlată şi susţinută la o rată staţionară (în opoziţie cu o bombă nucleară, în care reacţia
în lanţ apare într-o fracţiune de secundă şi este complet necontrolată).
Reactoarele nucleare sunt folosite pentru numeroase scopuri. Cea mai
semnificativă utilizarea curentă este pentru generarea de putere electrică. Reactoarele de
cercetare sunt folosite pentru producerea de izotopi şi pentru experimente cu neutroni
liberi. Din punct de vedere istoric, prima folosire a reactoarelor nucleare a fost
producerea plutoniului pentru bomba atomică. O altă utilizare militară este propulsia
submarinelor şi a vapoarelor (deşi aceasta presupune un reactor mult mai mic decât cel
folosit într-o centrală nuclearo-electrică).

23
 În mod curent, toate reactoarele nucleare comerciale sunt bazate pe fisiunea
nucleară şi sunt considerate problematice datorită nesiguranţei lor şi riscurilor asupra
sănătăţii. Din contra, alţii consideră centrala nucleară ca fiind o metodă sigură şi
nepoluantă de generare a electricităţii.
Instalaţia de fuziune este o tehnologie bazată pe fuziunea nucleară în locul fisiunii
nucleare.
Există şi alte instalaţii în care au loc reacţii nucleare într-o manieră controlată,
incluzând generatoarele termoelectrice radioizotope şi bateriile atomice, care generează
căldură şi putere exploatând dezintegrările radioactive pasive, cum ar fi, de exemplu,
instalaţiile Farnswoth-Hirsch de producere a radiaţiilor neutronice.

5.1 Aplicaţii

Principalele aplicaţii ale reactoarelor nucleare sunt:

În centrale nuclearo-electrice: producţie de căldură pentru generare de
electricitate; producţie de căldură pentru încălzire domestică şi industrială; producţie de
hidrogen; la desalinare.
În propulsia nucleară: pentru propulsie nucleară marină; există propuneri pentru
rachete termonucleare; există propuneri pentru rachete propulsate prin puls nuclear.
În transmutaţie de elemente: la producţia de plutoniu, adesea pentru utilizarea în
arme nucleare; la obţinerea diverşilor izotopi radioactivi, cum ar fi americiu pentru
detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 şi alţii, folosiţi în medicină.
În cercetare: pentru asigurarea unei surse de radiaţie cu neutroni şi pozitroni (cum
ar fi pentru Analiza cu activare neutronică şi Datarea cu potasiu-argon); pentru
dezvoltarea de tehnologii neclare.

5.2 Scurt istoric

Deşi omenirea a îmblânzit recent puterea nucleară, primele reactoare nucleare au

apărut în mod natural. Cincisprezece reactoare de fisiune naturale au fost găsite în trei

24
depozite separate de minereu la mina Oklo din Gabon, în vestul Africii. Descoperite
pentru prima dată de Francis Perrin, acestea sunt numite ca „Reactoarele Fosile Oklo”.
Aceste reactoare funcţionează de aproximativ 150 milioane de ani, având o
putere medie de 100 kW. De asemenea, emisia de căldură, lumină şi radiaţii de la stele se
bazează pe fuziunea nucleară. Conceptul unui reactor nuclear natural a fost teoretizat încă
din 1956 de Paul Kurola la University of Arkansas.
Enrico Fermi şi Leo Szilard, ambii de la University of Chicago, au fost primii care
au construit o pilă nucleară şi au prezentat o reacţie în lanţ controlată, pe 2 Decembrie
1942. În 1955 ei şi-au împărţit patentul de invenţie pentru reactorul nuclear U.S. Patent
2.708.656.
Primul reactor nuclear a fost utilizat pentru a genera plutoniu pentru bomba
nucleară. Alte reactoare au fost folosite în navigaţie pentru propulsarea submarinelor şi
chiar avioane. La mijlocul lui 1950 Uniunea Sovietică şi ţările vestice şi-au extins
cercetările pentru a include şi utilizarea nemilitară a atomului. Totuşi, ca şi programul
militar, multe din lucrările nemilitare au fost făcute în secret.
Pe 20 Decembrie 1951, în SUA, a fost generat pentru prima dată curent electric
folosind putere nucleară la Experimental Breeder Reactor-I (EBR-1) localizat lângă Arco,
statul Idaho. Pe 26 Iunie 1954, la ora 5:30 a început să genereze curent electric prima
centrală nucleară sovietică, la Obninsk, Kaluga Oblast. Ea a produs 5 MW, asigurând
electricitate pentru 2.000 de case.
Prima centrală nucleară de tip comercial din lume a început să funcţioneze pe 17
Octombrie 1956, la Calder Hall. Un alt reactor de putere timpuriu a fost Shippingport
Reactor în Pennsylvania (1957).
Chiar înainte de accidentul din 1979 d la Three Mile Island, au fost oprite unele
comenzi pentru centrale nucleare în USA din raţiuni economice legate în primul rând de
durata lungă de construcţie. De altfel din 1978 nu s-au mai construit centrale în SUA;
situaţia s-ar putea schimba după 2010.
Spre deosebire de accidentul de la Three Mile Island, accidentul din 1986 de la
Cernobîl nu a înăsprit reglementările cu privire la reactoarele din Vest. Acesta deoarece
reactoarele de la Cernobîl, de tip RBMK, erau cunoscute ca având un proiect nesigur, fără
clădiri de siguranţă şi operate nesigur, iar Vestul auzite prea puţine despre ele. Au fost şi

25
precipitări politice: Italia a ţinut un referendum în anul următor, 1987, ale cărui rezultate
au condus la oprirea a patru centrale nucleare.
În 1992 centrala turcească Turkey Point Nuclear Generation Station a fost lovită
direct de uraganul Andrew. Au fost pagube de peste 90 milioane de dolari, cele mai mari
la un rezervor de apă şi un coş de fum al unei unităţi funcţionând cu combustibili fosili,
dar clădirile de protecţie nu au avut de suferit.
Prima structură de dezvoltare a sistemelor nucleare de putere utilitare, şi anume
US Navy, este singura din lume cunoscută ca având o activitatea total curată. US Navy a
operat mai multe reactoare decât orice altă entitate, chiar şi Soviet Navy, fără incidente
majore făcute publice. Două submarine americane, USS Scorpion şi Thresher au fost
pierdute în mare, din motive ce nu au avut legătură cu reactoarele lor, epavele lor fiind
astfel situate încât riscul de poluare nucleară este considerat scăzut.

5.3 Perspective de viitor

În 2006, centrala Watts Bar 1, era ultimul reactor nuclear comercial operaţional
pus în funcţiune, în 1997. Acest fapt este adesea citat ca o dovadă a succesului campaniei
mondiale pentru închiderea treptată a centralelor nucleare. Oricum, rezistenţa politică faţă
de centralele nucleare a avut din când în când succes în diferite părţi ale Europei, în Noua
Zeelandă, în Filipine şi în Statele Unite. Cu toate acestea, în SUA şi Europa au continuat
investiţiile în cercetări privind ciclul combustibilului nuclear şi, deşi unii experţi prezic
viaţă scurtă electricităţii, creşterea preţului combustibilului fosil şi preocuparea legate de
actualele emisii de gaze şi efectul de seră vor înnoi cererea de centrale nucleare.
Multe ţări rămân active în dezvoltarea centralelor nucleare, incluzând aici:
Japonia, China şi India, toate trei dezvoltând atât tehnologii termice cât şi reproducătoare,
Coreea de Sud şi Statele Uite, ambele dezvoltând numai tehnologii termice, şi Africa de
Sud şi, din nou, China, dezvoltând versiuni ale reactorului de tip PBMR (Pebble Bed
Modular Reactor = Reactor modular cu strat granular). Finlanda şi Franţa îşi continuă în
mod activ programele nucleare; Finlanda are în construcţie un nou European Pressurized
Reactor. Japonia are un program activ de construcţii pentru noi unităţi ce a început din

26
2005. În Statele Unite, trei consorţii au răspuns încă din 2004 solicitării Department of
Energy (Departamentului de Energie) privind Programul Energetic Nuclear 2010 în
vederea construirii inclusiv a unui reactor de generaţia a IV-a, tip VHTR, destinat
producerii de electricitate şi hidrogen. Pe 22 Septembrie 2005, s-a anunţa deja selectarea
a două locaţii din SUA destinate construirii de noi reactoare. Centralele nucleare
reprezintă un interes particular pentru China şi India, ambele construind reactoare de tip
FBR. În politica energetică a Marii Britanii se prevede construirea în viitor cel puţin a
unei noi centrale nucleare şi menţinerea şi prelungirea duratei de viaţă a celor existente
deja.

6. Tipuri de reactoare

Deşi s-au dezvoltat diferite tehnologii de realizare a reactoarele nucleare de

fisiune, acestea pot fi împărţite riguros în două clase, depinzând de energia neutronilor
utilizată pentru a susţine reacţia de fisiune în lanţ:
•Reactoarele termice (lente) folosesc neutroni termici. Acestea sunt caracterizate ca
având materiale de moderare care sunt destinate încetinirii neutronilor până când aceştia
ajung la nivelul mediu al energiei cinetice al particulelor din mediul înconjurător.
Neutronii termici au o probabilitate mare de ciocnire cu nucleele fisionabile de 235U şi,
comparativ cu neutronii rapizi rezultaţi din fisiune, o probabilitate mică de captură din
parte nucleelor de 238U. Pe lângă moderator, reactoarele termice au combustibil
încapsulat, vase sub presiune, scuturi şi instrumentaţie de monitorare şi control pentru
toate sistemele reactorului. Multe reactoare de putere de acest tip, ca şi primele reactoare
de producere a plutoniului au fost reactoare termice având moderator de grafit. Unele
reactoare sunt mai termalizate decât altele. Centralele moderate cu grafit (de exemplu
reactoarele ruseşti RBMK) şi apă grea (de exemplu reactorul canadian CANDU) tind să
fie mult mai termalizate decât cele de tip PWR şi BWR, acestea din urmă utilizând ca
moderator apa uşoară; datorită gradului mai înalt de termalizare, reactoarele de acest tip
trebuie să folosească uraniu natural (neîmbogăţit).

27
•Reactoarele rapide (FBR) folosesc neutroni rapizi pentru a întreţine reacţia de fisiune în
lanţ şi sunt caracterizate prin lipsa materialului de moderare. Ele funcţionează cu
combustibil (uraniu) puternic îmbogăţit sau plutoniu, pentru a reduce procentul de U-238
care ar captura neutronii rapizi. Unele reactoare sunt capabile să producă mai mult
combustibil decât au consumat, în mod uzual convertind U-238 în Pu-239. Unele staţii de
putere timpurii au folosit reactoare rapide, cum ar fi cele folosite la propulsia unor
submarine şi vase ruseşti, altele se află încă în construcţie, dar acest tip de reactor nu a
egalat succesul reactoarelor termice în nici un domeniu.
Reactoarele termice de putere pot fi împărţite şi ele în trei tipuri şi anume: cu vas de
presiune, cu canale combustibile presurizate, respectiv cu răcire cu gaz.
Reactoare cu vase de presiune se întâlnesc în multe centrale comerciale dar şi în
propulsia unor nave. În acest tip de reactor termic, vasul de presiune joacă, în acelaşi
timp, şi rolul de scut de protecţie şi, respectiv, de container pentru combustibilul nuclear.
Canalele presurizate sunt folosite în reactoarele de tip RBMK şi CANDU. Reactoarele de
acest tip prezintă avantajul de a putea fi aprovizionate (încărcate) cu combustibil proaspăt
chiar în timpul funcţionării.
Reactoarele răcite cu gaz folosesc (prin recirculare) un gaz inert, de obicei heliu,
dar pot utiliza şi azot sau bioxid de carbon. Utilizarea căldurii variază de la reactor la
reactor. Unele reactoare trimit căldura în turbine cu gaz, direct sau prin intermediul unui
schimbător de căldură. Reactorul de tip PBMR, de exemplu, este răcit cu gaz.
Atâta timp cât apa serveşte ca moderator, ea nu poate fi folosită ca fluid de răcire
în reactoarele rapide. Cele mai multe reactoare rapide sunt răcite cu metal lichid, de
obicei sodiu topit. Ele sunt de două tipuri: cu piscină, respectiv cu buclă.
Familii actuale de reactoare
•Pool type reactor = reactor cu piscină
•Pressurized Water Reactor (PWR) = reactor cu apă sub presiune
•Boiling Water Reactor (BWR) = reactor cu apă fierbătoare
•Fast Breeder Reactor (FBR) = reactor rapid reproducător
•Pressurized Heavy Water Reactor (PHWR) sau CANDU = reactor cu apă grea sub
presiune
•United States Naval reactor = reactor utilizat de marina Statelor Unite

28
Tipuri vechi aflate încă în funcţiune
•Magnox reactor = reactor Magnox
•Advanced Gas-cooled Reactor (AGR) = reactor avansat răcit cu gaz
•Light water cooled graphite moderated reactor (RBMK) = reactor răcit cu apă uşoară şi
moderat cu grafit
Alte tipuri de reactoare
•Aqueous Homogeneous Reactor = reactor omogen cu apă •Liquid Fluoride Reactor =
reactor cu floruri lichide
Reactoare rapide
Există mai mult de o duzină de proiecte de reactoare avansate, aflate în diferite stadii de
dezvoltare. Unele sunt îmbunătăţiri ale proiectelor anterioare PWR, BWR şi PHWR,
altele sunt radical diferite. Primele includ reactoarele avansate cu apă în fierbere
(Advanced Boiling Water Reactor = ABWR) dintre care două sunt deja operaţionale şi
altele în construcţie, respective reactoarele cu securitate pasivă ESBWR şi AP1000. Cel
mai radical şi nou proiect este reactorul modulare cu strat modular (PBMR) ce face parte
din categoria reactoarelor de înaltă temperatură răcite cu gaz (HTGCR). De menţionat
este faptul că se află în stare de proiect noul tip de reactor, CAESAR (Clean And
Environmentally Safe Advanced Reactor = reactor avansat, curat şi sigur pentru mediul
înconjurător), ce foloseşte aburul pe post de moderator.
Reactoare de generaţia a IV-a
Cele mai avansate proiecte de reactoare nucleare sunt cunoscute sub denumirea de
Generaţia a IV-a şi sunt împărţite în şase clase:
•Gas cooled fast reactor = reactor rapid răcit cu gaz
•Lead cooled fast reactor = reactor rapid răcit cu plumb
•Molten salt reactor = reactor cu sare topită
•Supercritical water reactor = reactor supercritic cu apă
•Very high temperature reactor = reactor cu temperatură foarte înaltă
•Fission fragment reactor = reactor cu fragmente de fisiune
Ciclul combustibilului nuclear
Reactoarele termice depind, în general, de uraniul rafinat şi îmbogăţit. Unele reactoare
nucleare pot să opereze cu o mixtură de plutoniu şi uraniu (MOX). Procesul prin care

29
minereul de uraniu este extras din mină, procesat, îmbogăţit, folosit, posibil reprocesat şi
depozitat este cunoscut ca ciclul combustibilului nuclear.
Uraniul este scos din mină ca orice metal. Minereul brut de uraniu de pe teritoriul
Satelor Unite are o concentraţie de oxid de uraniu cuprinsă între 0,05% şi 0,3%. Minereul
de uraniu nu este rar; cele mai probabile resurse largi, exploatabile la un cost de 80$/kg
sunt localizate în Australia, Kazakhastan, Canada, Africa de Sus, Brazilia, Namibia,
Rusia şi Statele Unite.
Minereul brut este măcinat şi tratat chimic. Pudra rezultată de oxid de uraniu este
transformată apoi în hexaflorură de uraniu în vederea pregătirii pentru îmbogăţire.
Izotopul uşor fisionabil U-235 reprezintă sub 1% din uraniul natural, astfel încât
cele mai multe reactoare solicită uraniu îmbogăţit. Îmbogăţirea presupune creşterea
procentajului de U-235 şi se realizează, uzual, cu ajutorul difuziei gazoase sau prin
centrifugare de gaz. Materialul îmbogăţit rezultat este convertit în pudră de UO2 care este
sinterizat (= presat şi copt) sub formă de pastile. Pastilele sunt introduse în tuburi închise
etanş care se numesc elemente (bare) combustibile. Într-un reactor nuclear se folosesc (se
„ard”) un număr mai mare sau mai mic de astfel de elemente combustibile.
Cele mai multe reactoare comerciale de tip BWR şi PWR folosesc uraniu
îmbogăţit până la 4%, alte reactoare de cercetare folosesc îmbogăţiri mai mari, în timp ce
unele reactoare comerciale cu economie ridicată de neutroni nu necesită de loc
combustibil îmbogăţit.

6.1 Reîncărcarea reactoarelor nucleare

Cantitatea de energie din rezervorul unui combustibil nuclear este frecvent

exprimată prin numărul de „full-power days” (zile la putere maximă), adică numărul
perioadelor de 24 de ore (numărul de zile) cât este reactorul planificat să opereze la
putere maximă pentru generarea energiei termice. Acest ciclu, cu alte cuvinte numărul de
zile de operare la putere maximă (între două încărcări / aprovizionări ale reactorului cu
combustibil proaspăt) depinde de cantitatea de U-235 conţinut în combustibilul nuclear la
începutul ciclului. Evident, cu cât procentajul de U-235 este mai mare la începutul

30
ciclului, cu atât mai multe zile la putere maximă va lucra reactorul până la următoarea
reîncărcare.
La sfârşitul ciclului de operare, combustibilul din unele configuraţii este
„consumat” şi este descărcat şi înlocuit cu combustibil nou, proaspăt. Cu toate că, în
practică, reacţia de otrăvire din combustibilul nuclear este cea care determină durata de
viată a combustibilului într-un reactor. Fracţia de combustibil din centrul reactorului care
se înlocuieşte cu ocazia reîncărcării este de un sfert pentru BWR şi o treime pentru PWR.
Nu toate reactoarele trebuie oprite pentru reîncărcare cu combustibil proaspăt; de
exemplu, reactoarele de tip PBMR, RBMK, MSR, MAGNOX şi CANDU permit
alimentarea cu combustibil proaspăt chiar în timpul funcţionării. Într-un reactor CANDU
se permite de asemenea mutarea elementelor combustibile în diferite poziţii din centrul
acestuia, convenabile din punctul de vedere al cantităţii de U-235 din element.
Cantitatea de energie extrasă din combustibilul nuclear se numeşte „burn up”
(arsă complet) şi este exprimată în termeni de energie termică produsă pe unitatea iniţială
de masă de combustibil. „Burn up” se mai exprimă şi prin MW / tone de metal greu.

6.2 Managementul deşeurilor radioactive

Stadiul final al ciclului de combustibil nuclear este managementul combustibilului

„ars”, foarte înalt radioactiv, care constituie cea mai problematică componentă a fluxului
de deşeuri nucleare. După 50 de ani de energetică nucleară întrebarea „cum să se
administreze aceste resturi materiale” se confruntă cu probleme de securitate şi tehnice,
una din importantele direcţii de acţiuni a criticilor industriei nucleare fiind chiar aceste
costuri şi riscuri pe termen lung asociate cu managementul deşeurilor radioactive.
Administrarea combustibilului ars poate include variate combinaţii de stocare,
reprocesare şi depozitare finală. În practică, combustibilul ars este stocat în piscine cu apă
uşoară (normală), de obicei chiar în incinta centralei. Apa asigură răcirea combustibilului
ars şi este un ecran de protecţie împotriva radioactivităţii acestuia. După perioada de
răcire şi diminuare a nivelului de radiaţii, combustibilul ars este stocat (stocare uscată) fie

31
în containere intermediare de oţel şi beton monitorizate cu atenţie, fie în depozite finale
sub formă de puţuri adânci săpate în diferite formaţiuni geologice.
Reprocesarea combustibilului ars este atractivă deoarece (1) permite reciclarea
combustibilul nuclear şi (2) asigură pregătirea deşeurilor pentru depozitarea finală.
Totuşi, experienţa Franţei, de exemplu, a arătat că depozitarea finală este mult
mai economică deoarece reprocesarea combustibilului ars conduce la creşterea de 17 ori a
cantităţii de deşeuri radioactive sub formă lichidă.

7. Reactoare nucleare naturale

Un reactor nuclear de fisiune natural poate să apară în unele circumstanţe care

reproduc condiţiile dintr-un reactor construit. Singurul reactor nuclear natural cunoscut s-
a format acum 2 miliarde de ani la Oklo, în Gabon – Africa. Asemenea reactoare nu se
mai pot forma pe Pământ: dezintegrarea radioactivă pe această durată imensă de timp a
redus proporţia de U-235 în uraniul natural sub limita cerută pentru a susţine o reacţie
nucleară în lanţ.
Reactoarele nucleare naturale s-au format atunci când depozitele de minerale
bogate în uraniu au fost inundate de apa freatică, acţionând ca un moderator de neutroni
şi determinând iniţierea reacţiei în lanţ.
Aceste reactoare naturale sunt studiate de către oamenii de ştiinţă interesaţi de
depozitarea geologică a deşeurilor radioactive. Respectivele reactoare reprezintă un caz
deosebit de studiu al migraţiei izotopilor radioactivi în scoarţa Pământului, subiect
abordat, de altfel, şi de criticii actualei tehnologii nucleare, mai ales în legătură cu
depozitarea deşeurilor radioactive provenite din centralele de putere.

32
8. Schema unui reactor nuclear

Schema simplificată a unui reactor nuclear

1. bară pentru oprire de urgenţă
2. bare de control
3. combustibil
4. protecţie biologică

33
 5. ieşirea vaporilor
6. intrarea apei
7. protecţie termică
9. Reactorul cu fuziune nucleară

Proiectul pentru construirea unui prototip de reactor cu fuziune nucleară (aceleaşi

reacţii care au loc şi în soare) a fost în sfarşit aprobat, după ce a stat 10 ani la stadiul de
proiect. Cei 10 membri ai proiectului, SUA, Uniunea Europeană, China, Rusia, India şi
Japonia, vor cheltui aproximativ 13 miliarde $ pentru a pune în practică această idee.
Uniunea Europeană va suporta 50% din costuri, în timp ce ceilalţi membri câte
10%. Drept urmare, reactorul va fi construit în regiunea Provence din Franţa. Se
esteimează că va fi finalizat în 8 ani şi va oferi 10 000 noi locuri de muncă. Reactorul va
avea nevoie de o echipă de 400 cercetători şi oameni de ştiinţa care să supravegheze
proiectul, iar prima demonstraţie a unei centrale nucleare cu reactoare bazate pe fuziune
nucleară este programată pentru 2040.
Fuziunea nucleară ar oferi o energie curată, mai ieftină şi ar reduce încălzirea
globală datorată în mare folosirii combustibilor fosili (şi aceştia în cantităţi limitate).
Fuziunea nucleară se bazează pe contopirea a doi atomi de hidrogen (H) cu obţinerea
unui atom de heliu (He) şi a unei cantităţi importante de energie.

34
 10. Accidentul de la Cernobîl

A fost un accident devastator în Centrala Nucleară Cernobîl, pe data de 26 aprilie

1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de
contaminarea radioactivă a zonei înconjuratoare.
Sâmbată, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul nr. 4 a suferit o explozie
catastrofală a vaporilor de apă, care a declanşat un incendiu, o serie de explozii adiţionale
şi fluidizare nucleară. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a accidentului SL-
1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei oameni),
radioactivitatea raspândindu-se direct în interiorul cladirii unde se află SL-1. În timpul
accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele
internaţionale.
Centrala electrică se află în apropiere de oraşul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest
dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un
nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice,
Europei si părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi
Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.

35
Circa 60% din precipitaţiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice
oficiale.
Accidentul a pus în discuţie grija pentru siguranţa industriei sovietice de energie
nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulţi ani şi impunând guvernului sovietic să
devină mai puţin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina şi Belarus au fost
supuse decontaminării continue şi substanţiale. E dificil de estimat un număr precis al
victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul
sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete şi ulterior autorităţile
sovietice au interzis doctorilor citarea „radiaţie” din certificatele de deces.
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenţia Internaţionala a
Energiei Atomice (IAEA) şi Organizaţia Mondială a Sănătaţii (WHO), a atribuit 56 de
decese directe (47 de lucrători şi 9 copiii cu cancer tiroidian) şi a estimat ca mai mult de
9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din
cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între
copiii diagnosticati în 2002. Deşi în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone
restrânse vor rămâne închise, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru
stabilizare şi activitate economică.

36
Centrala nuclear-atomica de la Cernavoda

1.Date generale şi date specifice activităţii

37
Centrala nuclearo-electrică este un ansamblu de instalaţii şi construcţii reunite în scopul
producerii energiei electrice pe baza folosirii energiei nucleare.

Planul iniţial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcţia a cinci unităţi.
Unitatea I a fost terminată în 1996, are o putere electrica instalata de 706 MW si
produce anual circa 5 TWh. Unitatea II a fost pornită pe 6 mai, conectată la sistemul
energetic naţional pe 7 august şi funcţionează la parametrii normali din luna septembrie
2007.

Centrala de la Cernavodă se bazează pe sistemul canadian CANDU şi are o putere

instalată de 706 MW în prezent. Structura unui reactor CANDU constă într-un recipient
cilindric orizontal, cu tuburi pentru barele de combustibil şi pentru lichidul de răcire (apă
grea) plasate orizontal.

Pentru realizarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă a fost ales modelul unei Companii de

Proiect realizată prin parteneriat între statul roman prin intermediul Nuclearelectrica şi
investitori privaţi. Cei şase investitori care au depus oferte şi au fost selectaţi sunt:
Arcelor Mittal România care va deţine 6,2 din acţiunile viitoarei companii, Grupul CEZ
Republica Cehă – 9,15%, ENEL Italia – 9,15%, GDF Suez – 9,15%, Iberdrola Spania –
6,2% şi RWE Germania – 9,15%, în condiţiile în care statul roman va deţine 51% din
acţiuni. Compania de proiect numita EnergoNuclear a fost înfiinţată în martie 2009, iar
cele două unitaţi se estimează că vor fi puse în funcţiune în 2015-2016.

18% din energia electrica produsa în România la ora actuala, este energie nucleara. De la
stabilirea amplasamentului si pâna la dezafectare si redarea terenului în folosinta agricola,
o centrala nucleara, este evaluata privind impactul radiologic asupra populatiei si
mediului.

Centrala nucleara de la Cernavoda a dezvoltat înca de la începutul anilor ’80, studii

socio-demografice si a implementat programe de monitorizare a radioactivitatii mediului.

Alegerea amplasamentului centralei nuclearoelectrice s-a facut în acord cu specificatiile

Normelor Republicane de Securitate Nucleara, care prevad atât factorii ce trebuie luati în
considerare în stabilirea amplasamentului din punctul de vedere al securitatii nucleare, cât
si criteriile demografice privind zonele de excludere si de populatie redusa.

38
Factorii care au fost luati în considerare includ, pe de o parte, caracteristicile fizice ale
amplasamentului (seismologice, geologice, meteorologice si hidrologice),
caracteristicile socio-

demografice si de utilizare a terenului si pe de alta parte, caracteristicile de proiect ale

reactorului si modul de exploatare propus (utilizarea si nivelul maxim de putere
propus, natura si inventarul de radioactivitate, normele si standardele tehnice aplicate la
proiectul reactorului, caracteristicile de securitate nucleara considerate în calculele
tehnice ale instalatiei si barierele existente în calea eliberarilor de materiale radioactive în
mediu).

Pentru protejarea populatiei împotriva riscului expunerii la radiatii, în jurul fiecarui

reactor s-au stabilit o zona de excludere, cu raza de 1 km si o zona de populatie redusa, cu
raza de 2 km.

Pentru o estimare cât mai corecta a impactului functionarii centralei asupra mediului, în
perioada 1984 - 1994 a fost derulat Programul de monitorizare preoperationala a
mediului la CNE Cernavoda. Masurarile efectuate în cadrul acestui program au detectat
modificarile de radioactivitate a mediului produse ca urmare a accidentului de la Cernobil
din 1986. Începând cu anul 1990, valorile concentratiilor radionuclizi în factorii de mediu
au revenit la valorile normale de dinainte de 1986.

Centrala nucleara a implementat începând cu punerea în functiune a Unitatii 1 un

Program de monitorizare a radioactivitatii mediului, pe baza cerintelor legislatiei
nationale si a practicilor validate pe plan international în industria nucleara. În
conformitate cu practicile internationale, centrala a construit si si-a dotat propriul
Laborator de control al radioactivitatii mediului si a stabilit o retea de puncte de prelevare
a probelor, sau de amplasare a unor statii de monitorizare continua, în diferite locatii pe o
raza de 30 km în jurul centralei.

Programul de monitorizare de rutina a mediului elaborat la CNE Cernavoda a fost

aprobat de catre CNCAN, în anul 1995, dupa ce a fost auditat de AIEA. Implementarea
acestui program a început în martie 1996. În perioada 1996 - decembrie 2009, au fost
masurate peste 12000 de probe de mediu pentru determinarea concentratiei de
radioactivitate.

39
Tipurile de probe analizate sunt urmatoarele: aer (particule sub forma de aerosoli, iod,
vapori de apa), sol, sediment, depuneri atmosferice, probe alimentare (lapte, peste,
carne de porc, vita si pui, legume, fructe), apa de suprafata, apa potabila, apa freatica.

Sunt efectuate de asemenea masurari ale dozei gamma externe. În jurul centralei si pe o
arie cu raza de 30 Km a fost stabilita o retea de 62 de puncte de monitorizare cu
dozimetre termoluminiscente pentru masurarea dozei gamma. Au fost efectuate analize
de spectrometrie gamma, analize beta globale si analize specifice pentru detectarea
tritiului si C-14 prin spectrometrie cu scintilatori lichizi. Probele alimentare pentru
analiza sunt procurate de la producatori locali sau din piata agroalimentara din
Cernavoda, Seimeni, Medgidia, Satu Nou.

Permanent rezultatele monitorizarii radiologice a mediului sunt comparate cu rezultatele

programului de monitorizare preoperationala a mediului desfasurat în perioada 1984 –
1996. Pâna în prezent nu au fost detectate modificari ale radioactivitatii mediului în zona
orasului Cernavoda fata de perioada anterioara punerii în functiune a unitatii nucleare.

În regim de funcţionare normală, cantităţile de substanţe radioactive eliberate de centrala

nucleară sunt nesemnificative. Pericolul specific, pentru populaţie şi mediul ambiant,
constă în eliberarea necontrolată de substanţe radioactive. Sistemele tehnice de securitate
sunt destinate să limiteze distrugerile zonei active a reactorului. Sunt însă posibile
accidente în care reactoarele să se supraîncălzească, iar componentele lor, depinzând de
materialele din care sunt realizate, să se topească sau să ardă. Creşterea presiunii
agentului de răcire poate deveni cauza unor explozii “mecanice” care ar deteriora
învelişul reactorului sau al sistemului de răcire. Astfel, pot fi împrăştiate în spaţiu
materiale radioactive, care să contamineze mediul înconjurător.

Centralele nucleare actuale sunt proiectate astfel încât probabilitatea unor accidente de
acest tip să fie minimă.

Toate reactoarele nucleare moderne sunt închise în containere extrem de sigure. Acestea
sunt proiectate astfel încât să prevină orice scurgeri radioactive care ar putea rezulta în
urma unor accidente de operare.

40
Factorul de risc cu pondere majoritara in analiza de mediu pentru centrala nucleara il
reprezinta prezenta radioactivitatii. Toate sistemele nucleare ale centralei sunt proiectate,
construite si operate, astfel incat radioactivitatea sa ramana confinata la locul de
producere a acesteia. Totusi, ca in orice proces industrial, rezulta o anumita cantitate de
deseuri, care sunt considerate parte integranta a acestuia. Deseurile radioactive gazoase si
deseurile lichide apoase sunt colectate, purificate si, dupa un control sever, cantitati mici
de efluenti radioactivi lichizi si gazosi sunt evacuate in mediu, respectandu-se valori
limita la evacuare (LED = Limite Derivate de Evacuare), aprobate de Comisia Nationala
pentru Controlul Activitatilor Nucleare. Astfel, in gospodarirea acestor tipuri de deseuri
radioactive se aplica strategia "dilute and disperse" (dilutie si dispersie), care reprezinta o
practica internationala.

2.Politica de mediu
CNE Cernavoda este angajata sa realizeze si sa demonstreze performante durabile privind
protectia mediului, printr-o buna administrare a activitatilor, produselor si serviciilor care
sunt parte a operarii centralei si pot avea un impact asupra mediului.

CNE Cernavoda este angajata sa ramana o sursa de energie sigura si curata.

CNE va urmari realizarea acestui obiectiv prin aplicarea principiilor unei dezvoltari
durabile in generarea si livrarea energiei electrice, termice si in activitatile asociate.
Imbunatatirea performantelor de mediu si cresterea competitivitatii se vor realiza printr-
un proces continuu de evaluare a modului de implementare a cerintelor sistemului de
management si identificare a masurilor de imbunatatire.

CNE Cernavoda se angajeaza sa asigure:

-Protectia ecosistemelor
-Utilizarea eficienta a energiei si resurselor
-Prevenirea poluarii
-Comunicarea continua cu comunitatea locala, societatea civila si autoritati.

CNE Cernavoda se angajeaza sa respecte principiile de protectie a mediului si populatiei

prin:
-Implementarea cerintelor legislative de mediu in procesele centralei;
-Implementarea, mentinerea si continua imbunatatire a unui sistem de management de
mediu in conformitate cu cerintele standardului ISO 14001;
-Integrarea factorilor de mediu si sociali in planificare, luarea deciziilor si practicile de
afaceri;
-Aplicarea unei strategii preventive in estimarea riscurilor pe care operarea centralei, le-ar
avea asupra populatiei si a mediului precum si in evaluarea riscurilor sau impactului
potential pe care le-ar avea tehnologiile sau procesele noi, chiar daca stiintific nu s-a
demonstrat nivelul riscului sau al impactului. Vor fi implementate masuri de diminuare
optima a oricarui impact de mediu care nu poate fi evitat;
-Pregatirea, incurajarea si responsabilizarea intregului personal pentru efectuarea tuturor
activitatilor astfel incat sa fie realizate performantele tehnice, de mediu si economice
conform atributiilor specifice;

41
-Evaluarea performantelor de mediu ale organizatiei si comunicarea continua si eficienta
cu organizatiile civile interesate si comunitatea locala cu privire la imbunatatirea continua
a performantelor de mediu.

3.Sistemul de Management de Mediu

In anul 2003 CNE Cernavoda a obtinut certificatul, care atesta ca centrala

nuclearelectrica de la Cernavoda are un sistem de management de mediu
conform cerintelor standardului ISO 14001. In anul 2007, sistemul a fost

recertificat pentru includerea Unitatii 2.

Protectia mediului la CNE Cernavoda a constituit si este o preocupare
permanenta si responsabila a intregului personal.

4.Identificarea aspectelor de mediu

 Emisii radioactive in aer

Aerul din zona radiologica a centralei este dirijat, dupa filtrare catre cosul
de evacuare unde este masurat continutul de particule sau gaze radioactive si cel
de vapori de apa tritiata.

42
Interpretare:
Cresterea activitatii tritiului din efluenti in primii ani de functionare se
datoreaza acumularilor normale a tritiului in circuitele reactorului. Estimarile facute
pe baza experientei de exploatare au stabilit ca valorile emisiilor pe durata de
viata se vor mentine sub limitele de evacuare aprobate, la valori cat mai mici
posibile.
Totalul emisiilor de efluent radioactiv gazos este comparat saptamanal cu
limita administrativa (6% din Limita Derivata de Evacuare) si cu limita stabilita de
CNE Cernavoda prin angajamentele asumate la definirea obiectivelor de mediu.

Interpretare:
Datorita calitatii combustibilului utilizat si managementului acestuia, emisiile de I-131
au fost nesemnificative. Pentru tritiu si C-14 emisiile gazoase au fost sub Limita
Derivata de Evacuare anuala aprobata.

Emisii radioactive in apa

Toata apa utilizata in centrala este evacuata in Dunare, dupa ce in prealabil

a fost filtrata pentru retinerea substantelor radioactive. In timpul evacuarii apa este
masurata continuu de un echipament special care poate sa opreasca evacuarea
daca sunt depasite limitele prestabilite. Aceste limite sunt stabilite administrativ de
catre CNE Cernavoda fiind mult sub limitele legale. Dupa deversare, apa este

43
continuu diluata cu apa de racire condensator si din nou diluata cu apa de
Dunare.
Saptamanal rezultatele monitorizarii radioactivitatii sunt centralizate si
comparate cu limitele administrative ale CNE Cernavoda si cu obiectivele de
mediu asumate.
In toti cei 12 ani de exploatare comerciala evacuarile de efluenti lichizi

radioactivi au fost mai mici decat Limita Derivata de Evacuare aprobata de catre
autoritati si sub obiectivele de mediu stabilite de catre CNE Cernavoda prin
implementarea Sistemului de Management de Mediu.

44
6.Doze

45
Evaluarea dozei pentru o persoana din grupul critic, se face si se raporteaza catre
autoritati, pe baza emisiilor de substante radioactive lichide si gazoase in mediu.
Limite de doza

Limitele de doze utilizate la CNE Cernavoda sunt in concordanta cu Normele

Fundamentale de Securitate Radiologica (NSR-01/2002) si recomandarile Comisiei
Internationale de Protectie Radiologica (ICRP) stabilite in publicatia 60.

Obiectivele pentru dozele individuale si colective sunt stabilite anual. Sunt stabilite
obiective de limitare a dozelor pentru anumite lucrari si echipe de lucratori in functie de
situatia existenta, ca masura de control intermediar.

De asemenea este stabilit un sistem de control al dozelor incasate, pentru identificarea

zonelor cu probleme si pentru luarea unor masuri corective in timp util.

Evolutiile dozei pentru o persoana din grupul critic, in perioada 1996 – 2007:

Doza pentru o persoana din public estimata si raportata pe baza evacuarilor

radioactive

46
 I

Interpretare:

Asa cum se poate observa din graficul prezentat doza pentru o persoana din public,
calculata pe baza rezultatelor analizelor programului de monitorizare a efluentilor
este de aproximativ o suta de ori mai mica decat doza legala. Acestea sunt valori
calculate in mod conservativ, pe baza unui model care considera ca persoana
respectiva este supusa iradierii pe toate caile- aer, apa, alimente produse in
vecinatatea centralei si o dieta standard, fiind mult supraevaluate.
Dozele calculate pe baza rezultatelor programului de monitorizare radiologica a
mediului care sunt mai apropiate de valorile reale, sunt chiar de doua mii de ori mai
mici decat limitele legale de doza.

7. Pregatirea pentru Urgenta

Pâna în prezent nici o central\ de tip CANDU nu s-a confruntat cu

evenimente sau accidente care sa puna în pericol securitatea si
sanatatea popula]iei.
În ciuda faptului ca aceste riscuri sunt reduse la minimum, centrala
fiind prevazuta cu sisteme
speciale pentru a face fata tunor evenimentelor de acest fel, sunt
stabilite totusi misuri suplimentare pentru protectia populatiei si a
mediului înconjurator. Printre acestea mentionam pregatirea de

47
urgenta impusa de legislatia nationala pentru obtinerea Autorizatiei de
Functionare a centralei. La centrala nuclearoelectrica Cernavoda,
pregatirea de urgenta este verificata si îmbunatatita prin exercitii
trimestriale, anuale sau generale (o data la trei ani)

prin care se simuleaza diferite conditii de accident nuclear.

Începând din 1995, la centrala nuclearoelectrica Cernavoda s-au
desfasurat un exercitiu international, trei exerci]ii nationale / generale
si sapte exercitii locale / anuale: AXIOPOLIS 95, SAFE POWER 96,
PHOENIX 97, DOBROGEA 98, DUNAREA 99, MILLENIUM 2000, AXIOPLOS
2001, EURO 2002, CHALLENGE 2003, EUXIN 2004, CONVEX-3 2005,
START 2006 si EUROPA 2007.
Exercitiile au permis testarea planurilor de urgenta, îmbunatatirea
comunicatiilor si a altor activitati legate de urgenta radiologica.
Informatiile importante pentru populat]ie în caz de
urgenta radiologica au fost incluse într-o brosura distribuita gratuit
locuitorilor din localitatile aflate în raza de 10 km în jurul centralei.

8.Cadrul legislativ
Functionarea centralei nucleare este conditionata de respectarea
legilor si normelor care reglementeaza aspecte legate de securitatea
nucleara si de mediul înconjurator. Comisia Nationala pentru Controlul
Activitatilor Nucleare (CNCAN) si Agentia pentru Protectia Mediului
(APM) Constanta sunt autoritati de control care urmaresc continuu
indicatorii de securitate nucleara si de mediu. În anul 2007, ca de altfel
de la punerea în functiune a centralei, nu au
existat evenimente care sa duca la nerespectarea conditiilor din
autorizatii.

Hotararea 1515 din 19 noiembrie 2008 (Hotararea 1515/2008)

(privind emiterea autorizatiei de mediu pentru Societatea Nationala "Nuclearelectrica" -

S.A. - Sucursala CNE - Unitatea nr. 1 si Unitatea nr. 2 ale Centralei Nuclearelectrice
Cernavoda

Publicat in Monitorul Oficial 7 din 6 ianuarie 2009 (M. Of. 7/2009)

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 46 alin. (3) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile
ulterioare,

48
Art. 1. - Se emite autorizatia de mediu pentru Societatea Nationala "Nuclearelectrica" -
S.A. - Sucursala CNE - Unitatea nr. 1 si Unitatea nr. 2 ale Centralei Nuclearelectrice
Cernavoda, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2. - Pe data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, Hotararea Guvernului nr.
1.008/2005 privind emiterea autorizatiei de mediu pentru Societatea Nationala
"Nuclearelectrica" Bucuresti - S.A. - Sucursala CNE-PROD Cernavoda - Unitatea nr. 1 a
Centralei Nuclearelectrice Cernavoda, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 823 din 12 septembrie 2005, se abroga.

9.AUTORIZATIA DE MEDIU
-pentru functionarea Unitatii nr. 1 si a Unitatii nr. 2 ale Centralei Nuclearelectrice
Cernavoda (CNE Cernavoda) din localitatea Cernavoda, Str. Medgidiei nr. 2, judetul
Constanta, care

prevede organizarea desfasurarii activitatii in amenajarile existente pe amplasamentul in

suprafata totala de 208.710,00 m2, exploatarea echipamentelor nucleare si clasice
specifice si a anexelor (auxiliare si suport), in scopul producerii si distributiei energiei
electrice si termice.
Documentatia contine fisa de prezentare si declaratie intocmita de titularul de activitate,
autorizatia de mediu pentru Societatea Nationala "Nuclearelectrica" (S.N.N.) - S.A. -
Sucursala CNE-PROD Cernavoda - Unitatea nr. 1 a Centralei Nuclearelectrice (CNE)
Cernavoda, emisa prin Hotararea Guvernului nr. 1.008/2005, acordul de mediu pentru
finalizarea si punerea in functiune a Unitatii nr. 2 din cadrul obiectivului de investitii
"CNE Cernavoda 5x700MW(e)", promovat prin Hotararea Guvernului nr. 964/2004,
Acordul de mediu nr. 2.058 din 22 aprilie 2002, emis de Inspectoratul de Protectie a
Mediului Constanta pentru depozit intermediar de combustibil nuclear ars al CNE-PROD
Cernavoda, acte de reglementare emise de alte autoritati si contracte de prestari de
servicii cu diverse unitati.

10.Structura si Responsabilitate
Componenta a Societatii Nationale "Nuclearelectrica" SA, sucursala CNE Cernavoda are
o structura organizationala de tip functional, centrata pe principalele functii ale acesteia:
de productie, tehnica, de planificare si control al lucrarilor, de securitate nucleara, de
radioprotectie, economica si de resurse umane, incluzand totodata si componente
organizationale specifice unor functii asociate celor principale: asigurarea calitatii,
tehnologia informatiei, protectie fizica etc.
Complexitatea proceselor si activitatilor desfasurate impune o definire clara a
responsabilitatilor si un control riguros al modului de indeplinire a acestora.
Din aceste motive structura organizationala a CNE Cernavoda, specifica industriei
nucleare, include un numar relativ ridicat de niveluri ierarhice, raportat la situatia
existenta in unitati din alte domenii de activitate.
In cadrul acestei structuri, pe durata derularii unor proiecte, functioneaza echipe de
proiect cu componenta multidepartamentala, fapt care promoveaza lucrul in echipa, aduce
avantaje de natura tehnica si economica pentru organizatie si ofera oportunitati de
dezvoltare pentru personalul implicat.

49
Este de mentionat faptul ca structura organizationala nu este statica, aceasta facand
obiectul unui program de optimizare care vizeaza adaptarea cadrului organizational la
cerintele specifice etapelor succesive din durata de viata a centralei, cresterea capacitatii
de raspuns a organizatiei la stimulii si factorii de influenta din exterior, mentinerea unui
climat propice pentru performanta.
Astfel, in perioada relativ scurta de la momentul intrarii in exploatare comerciala a primei
unitati a centralei (2 Dec 1996), respectiv de la infiintarea Societatii Nationale
"Nuclearelectrica" SA (iulie 1998) structura organizationala a sucursalei CNE Cernavoda
a evoluat de la una specifica pentru etapa de realizare a investitiei si punerea in functiune
a acesteia, catre o formula de organizare aliniata cerintelor etapei de exploatare ( initial cu
o singura unitate operationala, iar din a doua parte a anului 2007 cu 2

unitati operationale ), care este apropiata de modelele utilizate in alte organizatii care
opereaza centrale nucleare.
Procesul nu a fost simplu, a implicat actiuni de analiza a activitatilor si proceselor din
centrala, de evaluare a pietei locale a serviciilor si identificare a activitatilor suport care
pot fi asigurate (la standarde de calitate si eficienta economica acceptabile pentru
industria nucleara) prin contractarea de servicii si, in final, parcurgerea mai multor etape
de reorganizare interna in cadrul directiilor/departamentelor si la nivelul sucursalei.

11.Instruire, constientizare si competenta

Pregatirea personalului CNE este structurata pe urmatoarele directii principale:
Interna - cursuri teoretice si practice organizate la Departamentul Pregatire si Autorizare
Personal care au ca scop ridicarea nivelului de pregatire si calificare a personalului CNE
corespunzator cu complexitatea activitatilor de executat, eliminarea unor posibile
consecinte cu efecte negative in securitatea nucleara, cresterea eficientei activitatii si
reducerea duratelor de indisponibilitate a centralei.
La locul de munca - cursuri de pregatire practica, verificarea in instalatii, pregatire in
instalatii si pregatire practica sub indrumarea sefului direct.
Externa - se realizeaza atat in tara, cat si in strainatate si este de regula pregatire
specifica necesara unor grupuri mici de persoane.

Serviciul de Pregatire Generala Teoretica si Practica asigura pregatirea interna a

intregului personal al centralei si are in responsabilitate urmatoarele domenii:

50
 Programul de Pregatire in Stiinte Fundamentale ofera o intelegere a
principiilor si fenomenelor care stau la baza caracteristicilor de proiectare si
exploatare ale centralei;

 Programul de Pregatire in Tehnologie Nucleara;

 Programul de Pregatire de Baza pe Sisteme ofera notiuni de baza referitoare

la: scopul si functiile sistemului, descrierea sistemului, sistemele de
interconexiune, sistemele suport, instrumentatia din instalatie, reguli si limite
de exploatare, pericole, rutine si activitati de mentenanta preventiva asociate
sistemului;

 Programul de Pregatire in Management atat pentru personalul de conducere,

cat si pentru cel de executie;

 Pregatirea Generala pentru Operatori din cadrul Programului de Autorizare

Initiala;

 Pregatirea Rapida Ocazionata de Evenimente si Modificari (PROEM);

 Programul de Pregatire de Baza in Utilizarea Calculatoarelor;

 Programul de Pregatire Tehnica

 Programul de Pregatire pentru Imbunatatirea Performantelor Umane asigura

pregatirea personalului in domeniul performantelor umane;

 Programul de Pregatire Practica Instructori

 Asigurarea & Analizarea Feedback-ului pentru Imbunatatirea Programelor

de Pregatire este o activitate care are ca scop eficientizarea
programelor/cursurilor de pregatire si adaptarea lor permanenta la nevoile de
pregatire ale personalului centralei;

 Activitatide Autoevaluare a Pregatirii pe criterii specifice de evaluarepentru

identificarea zonelor cu performanta scazuta si implementarea actiunilor
corective;

 Analiza
Nevoilor de Pregatire pentru a identifica solutiile de pregatire sau
manageriale pentru probleme de performanta ale angajatilor;

51
12.Bugetul local
Asigurarea unui venit constant la bugetul local, în continua crestere din
1999 si pâna în 2009. Numai în anul 2009 s-au platit aprox. 930 mii
euro sub forma de impozite si taxe si peste 2,2 mil.euro, cota din
impozitul pe salarii, peste 1,6 mil. fiind alocat judetului Constanta;
alocarea de catre bugetul de stat a unei sume în medie de aprox. 2 mil.
euro pe an în administrarea
Societatii Nationale Nuclearelectrica pentru programul social al
orasului Cernavoda.

13.Colaboratori

Autoritate de Reglementare
 CNCAN COMISIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL
ACTIVITATILOR NUCLEARE

Firme Contractoare Internationale

 AECL ATOMIC ENERGY OF CANADA LIMITED

 ANSALDO ITALIA

 GENERAL ELECTRIC

Firme Contractoare Nationale

 ASOCIATIA NUCLEAR SERV

 AGER BUSINESS TECH

 ISPE INSTITUTUL DE STUDII SI PROIECTARI ENERGETICE

 AMEC NUCLEAR

 ARGOS S.A. CERNAVODA

 CANBERRA PACKARD ROMANIA

 INSTRONICA S.R.L. CONSTANTA

 ELCOMEX I.E.A. S.A. CERNAVODA

 MATE-FIN BUCURESTI

52
  RAAN PITESTI

 GENERAL CONCRETE SRL CERNAVODA

 TITAN ECHIPAMENTE NUCLEARE

Organizatii Internationale
 IAEA - INTERNATIONAL ATOMIC ENERGY AGENCY

 NEA - NUCLEAR ENERGY AGENCY

 COG - CANDU OWNERS GROUP

 WANO - WORLD ASSOCIATION OF NUCLEAR OPERATORS

 EPRI - ELECTRIC POWER RESEARCH INSTITUTE

Investitori
 Arcelor Mittal România care va deţine 6,2 din acţiunile viitoarei companii,

 Grupul CEZ Republica Cehă – 9,15%,

 ENEL Italia – 9,15%, GDF Suez – 9,15%,

 Iberdrola Spania – 6,2%

 RWE Germania – 9,15%, în condiţiile în care statul roman va deţine 51%

din acţiuni

14.Planuri de viitor
a) Management, Organizare, Administrare si Resurse Umane

Obiective
 Elaborare strategie de dezvoltare CNE Cernavoda 2009 – 2013;

 Elaborare plan de reorganizare CNE Cernavoda 2009 - 2013;

 Implementarea unui sistem integrat de motivare a personalului;

 Implementarea programelor de pregatire manageriala, a planurilor de

succesiune si respectiv planurile de cariera individuala;

 Implementarea programului de indrumare la nivel de conducere;

 Implementarea evaluarii la 3600 a personalului de conducere;

53
  Consolidarea proceselor de Monitorizare Performanta;

 Optimizarea procesului de analiza a experientei de exploatare;

 Perfectionarea sistemului de autoevaluare si a programului de actiuni

corective;

 Simplificareaproceselor de lucru din centrala prin integrarea acestora si

nominalizarea responsabililor de procese;

 Implementarea planului pe 5 ani, a planului de 52 saptamani si emiterea

planului de opriri pe 10 ani pentru doua unitati;

 Continuarea pregatirii personalului, inclusiv a celui autorizat CNCAN;

 Dezvoltarea “Soft-ului organizational” (comunicare, relatii cu publicul, etc);

 Sustinerea functiilor administrative majore din organizatie si consolidarea

organizatorica a Directiei Administrare Platforma;

 Asigurarea spatiilor si facilitatilor pentru functionarea cu 2 unitati;

b) Programe Tehnice de Dezvoltare

Obiective:
 Unitatea 1 va trece la sfarsitul anului 2013 in al 16-lea an de de exploatare
comerciala, adica in a 2-a jumatate a vietii unitatii. Problemele de
Imbatranire vor deveni acute si acestea nu vor putea fi controlate decat daca
in perioada urmatoare vom gandi planurile si programele care sa faca fata
acestei provocari

 Reautorizarea centralei din 2010 implica atat pregatirea documentatiei suport

pentru analiza CNCAN dar si derularea in paralel a Studiului de Analiza
Periodica a Securitatii Nucleare, studiu care odata acceptat va permite
centralei sa treaca la autorizarea la 10 ani

 Controlulconfiguratiei centralei in special al celor temporare a fost si va

ramane un obiectiv de baza si in continuare

54
  Dezvoltarea abilitatilor Directiei Tehnice astfel incat aceasta sa sprijine
implementarea programelor de intretinere care sa asigure fiabilitatea
componentelor pe termen lung, sa raspunda la problemele tehnice de zi cu zi
dar in acelasi timp sa utilizeze resursele atat cat va fi necesar pentru a
implementa Programul de Control al Imbatranirii Centralei

15. Informatii Privind Radioactivitatea Mediului

Emisii Radioactive*
TOTAL DE LA CONTRIBUTIA
AFERENT LUNII
LUNA INCEPUTUL ANULUI TRITIULUI
microSv
microSv %
ANUL 2010 - Unitatea 1 si 2
DEC
NOV
OCT
SEP 0.330 4.897 80
AUG 0.330 4.621 80
IUL 0.354 4.288 80
IUN 0.361 3.934 80
MAI 0.994 3.573 80
APR 0.556 2.580 80
MAR 0.610 2.020 80
FEB 0.669 1.410 80
IAN 0.740 0.740 80
ANUL 2009 - Unitatea 1 si 2
DEC
NOV 0.992 7.786 80
OCT 0.694 6.794 80

55
SEP 0.754 6.101 80
AUG 0.881 5.347 80
IUL 0.739 4.466 80
IUN 0.567 3.726 80
MAI 0.731 3.159 80
APR 0.744 2.428 80
MAR 0.751 1.680 80
FEB 0.49 0.933 80
IAN 0.44 0.440 80

* Limita legala pentru populatie: 1000 microSv/an ,deci conform datelor cuprinse in
tabel ,limita legala nu este depasita.

microSv/an (Severt - unitate de masura pentru cantitatea de radiatii acceptata de

organismul uman).

Interpretare:

Nivelul de impact radiologic al unei CNE si, implicit, un aspect important al securitatii
nucleare se reflecta prin indicatorul global "emisia radioactiva in mediu" exprimata prin
"doza echivalenta" primita de populatie de la emisiile radioactive. La CNE Cernavoda,
acest indicator are valori de 4,5-7,2 microSv/an, adica total nesemnificativ in comparatie
cu fondul natural de radioactivitate de 2.200 microSv/an. Analizand cele anterior
descrise, se poate trage concluzia ca la Cernavoda nu exista nici un pericol de
contaminare pentru populatie, cu atat mai putin pentru restul populatiei judetului.

Debitul de Doza Gamma***

SLOBOZIA CALARASI MANGALIA
CERNAVODA
media anului media anului media anului
LUNA media lunii
2004 2004 2004
microSv/ora
microSv/ora microSv/ora microSv/ora
ANUL 2010
DEC

56
NOV
OCT
SEP 0.1010 0.10 0.12 0.10
AUG 0.0980 0.10 0.12 0.10
IUL 0.0975 0.10 0.12 0.10
IUN 0.1010 0.10 0.12 0.10
MAI 0.0990 0.10 0.12 0.10
APR 0.1010 0.10 0.12 0.10
MAR 0.0980 0.10 0.12 0.10
FEB 0.0975 0.10 0.12 0.10
IAN 0.0974 0.10 0.12 0.10
ANUL 2009
DEC
NOV 0.101 0.10 0.12 0.10
OCT 0.101 0.10 0.12 0.10
SEP 0.100 0.10 0.12 0.10
AUG 0.110 0.10 0.12 0.10
IUL 0.100 0.10 0.12 0.10
IUN 0.101 0.10 0.12 0.10
MAI 0.100 0.10 0.12 0.10
APR 0.0995 0.10 0.12 0.10
MAR 0.100 0.10 0.12 0.10
FEB 0.090 0.10 0.12 0.10
IAN 0.110 0.10 0.12 0.10
ANUL 2008
DEC 0.110 0.10 0.12 0.10
NOV 0.102 0.10 0.12 0.10
OCT 0.101 0.10 0.12 0.10
SEP - - - -
AUG - - - -
IUL - - - -
IUN - - - -
MAI - - - -

57
APR 0.0099 0.10 0.12 0.10
MAR 0.0011 0.10 0.12 0.10
FEB - - - -
IAN 0.010 0.10 0.12 0.10

***Aceste valori sunt in gama de valori ale fondului natural. Informatiile sunt furnizate
de Ministerul Mediului din Romania.

Interpretare:

Analizele efectuate prin spectometrie gamma arata că în apa freatică nu au fost detectate
radioactivităţi artificiale, iar concentraţia de tritiu a fost sub limita de detecţie de 2,5 Bq/l.
În probele de apă din forajele de control de pe platforma DICA, precum şi în cele de pe
platforma depo-zitului intermediar DIDR, nu a fost detectată radioactivitate gamma. Nici
apa potabilă nu contine radioactivitate artificială, tritiu sau radionuclizi gamma emiţători,
peste limita de detecţie. Debitul de doze gamma măsurat în Cernavodă a fost intre 0,09 si
0,1 microSv/h, valoare care se încadrează în valorile fondului natural din România.Se
poate observa ca acest debit este mai mic decat in alte orase (slobozia
,mangalia,calarasi)ce se afla la distante mai mari de 100km de Cernavoda.

Combustibilul nuclear şi apa grea reprezintă principalele materii prime

utilizate în centrală (Ref. 1-5).

Combustibilul nuclear folosit la CNE Cernavodă este constituit din pastile

de UO2 natural, sinterizat şi compactat.

Apa grea (D2O) este moderator şi agent de răcire fiind folosit în cadrul
sistemului principal al moderatorului şi sistemele asociate, în sistemul primar de
transport al căldurii şi sistemele asociate, în sistemele de manipulare combustibil
şi în sistemul de alimentare cu apă grea.

Dintre substanţele chimice aprobate pentru utilizare în centrală, din punct

de vedere al impactului asupra mediului sunt relevante substanţele chimice

58
utilizate pentru condiţionarea chimică a apei din ciclul termic. Alte substanţe
(amoniu, nitrit de sodiu, glicol, hidrochinonă, hidroxid de potasiu, hipoclorit de
sodiu, acid citric, EDTA şi altele) sunt folosite în cantităţi mici şi în general pentru
uz de laborator.

În tabelul 1.7-1 se prezintă lista substanţelor utilizate, cantităţile anuale

consumate, categoria de pericol, gradul şi fraza de risc de la CNE Cernavodă
pentru o unitate.

Tabelul 1.7-1. Consumul anual al substanţelor chimice relevante la CNE

Cernavodă Unitatea 3
Denumirea Cantitatea Clasificarea şi etichetarea substanţelor sau a
materiei anuală preparatelor chimice (conform Ordonanţei de
prime, a urgenţă 200/2000 cu modificările ulterioare)
substanţei Categorie - Periculozitate Fraze de risc
sau a Periculoase/
preparatului Nepericuloase
chimic (P/N)
Bioxid de
uraniu (UO2) 108 t / 96 t - - -
/ uraniu (U)
inventarul în
Apă grea sistem: 456,9 t
- - -
(D2O) pierderi
anuale: cca 5 t
Hidrogen 108 butelii P F+ R12
Heliu (He) 500 butelii - - -
Bioxid de
54 butelii - - -
carbon (CO2)
Azot 54 butelii - - -
Oxigen 36 butelii P O R8
Acetilenă 36 butelii P F+ R5 R6 R12

59
 Denumirea Cantitatea Clasificarea şi etichetarea substanţelor sau a
materiei anuală preparatelor chimice (conform Ordonanţei de
prime, a urgenţă 200/2000 cu modificările ulterioare)
substanţei Categorie - Periculozitate Fraze de risc
sau a Periculoase/
preparatului Nepericuloase
chimic (P/N)
Carbid 10 butoaie - - -
R10
Morfolină 7450 kg P Xn R20/21/22
C R34
Ciclohexilamin
505 kg - - -
ă
R 10
Cat. 2 R45
T R 23/24/25
Hidrazină 1900 kg P
C R34
R 43
N R 50-53
Nitrat de
sodiu 42 kg - - -
(Flomat 537)
Hidroxid de
16 kg - - -
litiu
Hidroxid de
111500 kg P C R35
sodiu
Acid T R23
111500 kg P
clorhidric C R35
Clorură
33500 kg - - -
ferică
Var 220000 kg - - -
MB-25
5950 kg - - -
(Biocid)

R- și S-text - R însemnă risc și S siguranță (engl. risk și safety) acestea sunt de fapt
avertizări codificate, pentru anumite substanțe, elemente, sau grupări chimice
periculoase, pentru cei care manipulează sau efectuează cu ele lucrări de laborator.

Impreună cu simbolului de avertizare pericol și eventual instrucțiuni suplimentare de

protecție constituie în directivele 67/548/EWG ale UE un element important în măsurile
de protecția muncii pe plan european.

60
Identificarea pericolelor (în conformitate cu anexa II la Directiva 67/548/CEE)

16. Depozitarea substanţelor chimice se efectuează după cum urmează:

- hidrazina, morfolina, compusul flomate 537 şi MB25 se păstrează în depozitul

amenajat în acest scop, în ambalajele livrate de furnizor respectiv butoaie de
metal sau plastic de 200 l şi containere de 1000 l pentru biocid;

- hidroxidul de litiu se păstrează în laboratorul chimic, în ambalajul livrat de

furnizor;

- varul se depozitează în silozurile de stocare amplasate la Staţia de Tratare a

Apei;

- acidul clorhidric, hidroxidul de sodiu şi clorura ferică se depozitează în cisterne

stoc amplasate la Staţia de Tratare a Apei. Cisternele sunt grupate pe o platformă
tip cuvă placată antiacid care containerizează scurgerile accidentale de substanţe
chimice şi permite transferul acestora la rezervoarele de ape uzate. De asemenea,
rampa de descărcare a chimicalelor din cisternele de cale ferată este placată
antiacid şi prevăzută cu facilităţi de transfer a apelor uzate la neutralizare;

- depozitarea materialelor în perioada de finalizare a construcţiei Unităţilor 3 şi 4,

procurate de executanţi, se va face în magaziile şi depozitele aparţinând
organizărilor de şantier ale acestora.

Produsele chimice sunt păstrate în ambalajele producătorului, existând cerinţe

procedurate ca, atât la comandă cât şi la recepţie şi inspecţii periodice, să se urmărească
integritatea şi etanşeitatea ambalajelor, etichetarea corectă cu informaţii asupra denumirii
corecte a produsului, marca fabricii şi denumirea fabricantului, data fabricaţiei, termenul
de garanţie, date strict necesare pentru evitarea pericolelor chimice, de prim ajutor, de
îndepărtare a produselor reziduale şi unde este cazul restricţii de utilizarea produsului.

61
 Spaţiile de lucru aferente laboratoarelor de determinări fizico-chimice sunt
prevăzute cu dotările necesare minimizării riscurilor şi eliminării pericolelor asociate
utilizării substanţelor chimice (nişe ventilate, duşuri de urgenţă, ventilaţia
corespunzătoare spaţiilor de deţinere substanţe chimice, dulapuri cu sisteme de închidere,
etc.).

Utilizarea substanţelor chimice, în special a celor toxice si periculoase se

efectuează cu echipamente şi dotări privind securitatea muncii conform normativelor în
vigoare. Personalul care manipulează, depozitează, transportă şi utilizează substanţele
chimice este instruit pentru aceste activităţi conform legislaţiei în vigoare şi sarcinilor
specifice descrise prin Fişa Postului.

Gospodărirea substanţelor chimice se va face cu respectarea prevederilor Legii

360/2003 cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, modificată şi completată prin Legea
505/2004 şi ale Legii nr. 451/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 200/2000
privind clasificarea, etichetarea, şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, precum şi ale reglementărilor ulterioare.

17. Informaţii despre poluarea fizică generată de activitate

În cursul exploatării Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă se vor utiliza diferite

substanţe chimice (cap. 1.7, tabelul 1.7-1) şi în acelaşi timp se vor forma substanţe
radioactive care pot scăpa în mediu (Ref. 1-5).

În tabelul 1.8-1 sunt prezentate informaţii despre poluarea fizică generată de

exploatarea fiecărei unităţi de la CNE Cernavodă, sursele de poluare, tipul de poluare
produs (radioactivă şi neradioactivă), poluarea estimată precum şi măsurile principale
luate pentru eliminarea sau reducerea poluării produse.

Tabelul 1.8-1. Informaţii despre poluarea fizică generată de activitate

Partea A –radiaţie ionizantă

62
 Tipul poluării Surse de radiaţii Limita Doza Doza Măsuri de
de doză primită de estimată eliminare/reducer
pentru la fondul pentru un e a poluării
populaţi natural de membru al
e radiaţii grupului
critic
Radiaţie Zona activă a 1 1,55 0,0197 Controlul surselor.
ionizantă reactorului, circuitul mSv/an mSv/an mSv/an Controlul
primar de răcire, efluenţilor.
circuitul Monitorizarea
moderatorului, efluenţilor.
maşina de manipulat Monitorizarea
combustibil, bazinele mediului.
de combustibil Plan de intervenţie
iradiat, sistemele de în caz de accident.
purificare a circuitelor
active, sistemele de
depozitare a
deşeurilor
radioactive, sistemul
de ventilaţie, etc.

Tabelul 1.8-1. Informaţii despre poluarea fizică generată de activitate

(continuare)
Partea B-poluare neradioactivă
ării Sursa de Nr. Poluare Poluare Poluare calculată produsă de activitate M
poluare surse maximă de fond Pe zona Pe zone de Pe zone el
de permisă obiectivului protecţie rezidenţiale, de ed
poluare (limita /restricţie recreere sau alte p
maximă aferente zone protejate cu
admisă obiectivului luarea in
pentru om şi conform considerare a
mediu) legislaţiei poluării de fond
in vigoare

- Sistemul de 1 t max=35 ºC - - - creştere locală a A

a apă de răcire NTPA temperaturii apei în de
001/2002 receptor ră
pr

63
– Transformato 6 87 dB(A) < 60 dB(A)  75 dB la 1 - < 50 dB (A) P
are *pentru 8 ore m. în oraşul pr
(servicii de lucru; Timpii de Cernavodă fa
proprii şi 65 dB(A) la expunere co
evacuare limita incintei nesemnificat st
putere) (cf.STAS ivi. A
10009/88) Nu sunt S
locuri de 34
muncă
permanente.

Motoare cu 350 87 dB(A) < 60 dB(A)  95 dB la 1 - < 50 dB (A) P

putere peste *pentru 8 ore m. în oraşul pr
50 kW de lucru; Timpii de Cernavodă fa
65 dB(A) la expunere co
limita incintei nesemnificat st
(cf.STAS ivi. IE
10009/88) Nu sunt
locuri de
muncă
permanente.
Motoare 2 400 87 dB(A) < 60 db(A)  108 dB la - < 50 dB (A) P
cu putere *pentru 8 ore 1m. în oraşul pr
sub de lucru; Timpii de Cernavodă fa
50 kW 65 dB(A) la expunere co
limita incintei nesemnificat st
(cf.STAS ivi. IE
10009/88 Nu sunt
locuri de
muncă
permanente.

64
 Tabelul 1.8-1. Informaţii despre poluarea fizică generată de activitate
(continuare)
Partea B-poluare neradioactivă

Sursa de Nr. Poluare Poluare Poluare calculată produsă de activitate Măs

poluare surse maximă de fond elim
Pe zona Pe zone de Pe zone
de permisă (limita ere a
obiectivului protecţie rezidenţiale,
poluar maximă
/restricţie de recreere
e admisă pentru
aferente sau alte zone
om şi mediu)
obiectivului protejate cu
conform luarea in
legislaţiei in considerare a
vigoare poluării de
fond
Turboagregat 1 87 dB(A) < 60 db(A) Nu sunt date în - - Aten
*pentru 8 ore de prezent . Vor fi zgom
lucru; obţinute de la
65 dB(A) la furnizor.
limita incintei
(cf.STAS
10009/88)
Generator 1 87 dB(A) < 60 db(A) Nu sunt date în - - Aten
electric *pentru 8 ore de prezent . Vor fi zgom
lucru; obţinute de la
65 dB(A) la furnizor.
limita incintei
(cf.STAS
10009/88)
Grupuri 4 87 dB(A) < 60 db(A) Nu sunt date în - - Aten
diesel de *pentru 8 ore de prezent . Vor fi zgom
rezerva si lucru; obţinute de la
avarie 65 dB(A) la furnizor.
limita incintei
(cf.STAS
10009/88)

65
 Tabelul 1.8-1. Informaţii despre poluarea generată de activitate (continuare)
Partea B-poluare neradioactivă

Sursa de Nr. surse de Poluare Poluare Poluare calculată produsă de activitate Măs
poluare poluare maximă de fond elim
Pe zona Pe zone de Pe zone
permisă ere a
obiectivulu protecţie rezidenţiale,
(limita
i /restricţie de recreere
maximă
aferente sau alte zone
admisă
obiectivului protejate cu
pentru om şi
conform luarea in
mediu)
legislaţiei in considerare a
vigoare poluării de
fond
Sistemul 16 MSSV 87 dB(A) < 60 db(A) Nu sunt - - Aten
de abur (Main Steam *pentru 8 ore date în zgom
viu. Safety Valves). de lucru; prezent .
Eşapări de 65 dB(A) la Vor fi
abur limita incintei obţinute de
3 CSDV (cf.STAS la furnizor. -
(Condenser 10009/88) -
Steam Nu sunt
Discharge date în
Valves). prezent .
Vor fi - în limitele
4 ASDV obţinute de nivelului de
(Atmosferic la furnizor. zgomot
Steam obişnuit
Discharge 90 dB(A) la în oraşul
Valves). 1 m distanţă Cernavodă
de sistem

66
 Tabelul 1.8-1. Informaţii despre poluarea generată de activitate (continuare)
Partea B-poluare neradioactivă

Sursa de Nr. Poluare Poluare de Poluare calculată produsă de activitate Măs

poluare surse maximă fond elim
Pe zona Pe zone de Pe zone
de permisă ere a
obiectivului protecţie rezidenţiale,
poluar (limita
/restricţie de recreere
e maximă
aferente sau alte zone
admisă
obiectivului protejate cu
pentru om şi
conform luarea in
mediu
legislaţiei in considerare a
vigoare poluării de
fond
Transformatoar 2 14 kV/m* Nu este cazul  10 kV/m.  10 kV/m  10 kV/m Proie
e evacuare pentru Expuneri fabri
putere expunere de 8 nesemnificative. confo
ore pe zi. Nu sunt locuri stand
de muncă vigoa
permanente.
Transformato 4 14 kV/m* Nu este cazul  10 kV/m.  10 kV/m  10 kV/m Proie
are servicii pentru Expuneri fabri
proprii expunere de 8 nesemnificative. confo
ore pe zi. Nu sunt locuri stand
de muncă vigoa
permanente.
Linii 4 14 kV/m* Nu este cazul  10 kV/m.  10 kV/m  10 kV/m Proie
alimentare pentru Expuneri fabri
servicii proprii expunere de 8 nesemnificative. confo
110/10,5/6,3 2 ore pe zi. Nu sunt locuri stand
kV de muncă vigoa
Linii racord permanente.
aerian
evacuare
energie în
sistem 400
kV.
 Conform Norme Generale de Protecţia Muncii (Ed. MMSS /MSF – 2003)

67
 18. Plafoanele naţionale de emisii pentru dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot
(NOx), amoniac (NH3) şi compusi organici volatili (COV)

Protocolul Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe

lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic,
adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, ratificat prin Legea nr. 271/2003
(Protocolul Gothenburg) .

Obiectivul Protocolului Gothenburg este:

 de a controla şi a reduce emisiile dioxid de sulf, oxizi de azot, amoniac

şi compuşi organici volatili, care pot produce efecte dăunatoare asupra
sănătăţii umane şi asupra ecosistemelor naturale (terestre şi acvatice),
materialelor şi culturilor agricole datorită efectului de acidifiere şi
eutrofizare sau formării ozonului troposferic;
 să asigure, pe termen lung ca depunerile şi concentraţiile în aer a
poluanţilor cu efect de acidifiere, eutrofizare şi de precursori ai ozonului
troposferic nu depăşesc încărcările şi nivelurile critice stabilite pentru
elementele sensibile de mediu.

Protocolul de la Gothenburg se completează şi cu prevederile Directivei nr.

2001/81/CE privind plafoanele naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi
atmosferici.

Directiva nr. 2001/81/CE privind plafoanele naţionale de emisie pentru anumiţi

poluanţi atmosferici (Directiva NEC)
Pentru România, plafoanele naţionale de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot,
compuşi organici volatili şi amoniac, stabilite pentru anul 2010, sunt cele prevazute în
Protocolul Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe
lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic,
adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999, ratificat prin Legea nr. 271/2003.

19. Plafoanele naţionale de emisie stabilite pentru anul 2010

Dioxid de sulf (mii Ozixi de azot (mii Amoniac (mii Compuşi organici volatili
tone/an) tone/an) tone/an) (mii tone/an)

68
 918 437 210 523

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării

atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie
1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999

Legislaţia naţională privind transpunerea şi implementarea Directivei nr.

2001/81/CE privind plafoanele naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi
atmosferici (Directiva NEC)
* HG nr. 1856/2005 privind plafoanele naţionale pentru anumiţi poluanţi
atmosferici, MOf. nr. 3/11.01.2006
* HG nr. 1879/2006 pentru aprobarea Programului naţional de reducere progresivă
a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac,
MOf. nr. 27/16.01.2007

Respectarea plafoanelor naţionale de emisie stabilite pentru anul 2010 contribuie

la îndeplinirea obiectivelor prevăzute la nivel comunitar, pe termen mediu (pentru
anul 2010) şi lung (pentru anul 2020), de limitare a emisiilor de poluanţi cu efect
de acidifiere, eutrofizare şi de precursori ai ozonului de la nivelul solului, de
respectare a încărcărilor şi nivelurilor critice şi de asigurare a protecţiei efective a
populaţiei împotriva riscurilor cunoscute pentru sănătate, provocate de poluarea
atmosferică.

STIATI CA……

. Centrala nucleara de la Cernavoda emite mai putine radiatii decat o camera prost
aerisita unde sta un fumator.

20. CONCLUZIE

Exclusa, doar din motive pur politice, din lista mecanismelor de dezvoltare
curate, energetica nucleara este insa recunoscuta de toate forurile competente

69
internationale, printe care si Consiliul Mondial al Energiei ca fiind din grupa
tehnologiilor industriale “cu emisii zero”.

Bibliografie

1. http://www.referat-scoala.ro/citeste-referat-
Surse_neconventionale_de_energie_in_natura-7085.html
2. http://www.nuclearelectrica.ro
3. http://www.referate-lucrari.com/referat_Energia-Nucleara-765.html
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_chain_reaction
5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Reactor_nuclear
6. http://electric.net46.net/2009/06/dezastrul-de-la-cernobal/

70