Teoria câmpului ELECTROmagnetic

1. SISTEMUL LEGILOR ELECTROMAGNETISMULUI

1.1. Recapitularea marimilor electromagnetismului

Pentru caracterizarea fenomenelor electromagnetice si a starilor

corespunzatoare, teoria macroscopica utilizeaza sase specii de
marimi primitive, adica sase specii a caror introducere nu este
posibila fara a face apel la experienta - sau la teoria microscopica - si
un numar mare de marimi derivate, care completeaza si usureaza
caracterizarea acestor stari.

Marimile de stare electrica si magnetica ale corpurilor sunt:

- sarcina electrica q (caracterizeaza starea de încarcare electrica),

- momentul electric (caracterizeaza starea de polarizatie electrica),

- intensitatea curentului electric de conductie i (caracterizeaza starea

electrocinetica),

- momentul magnetic (caracterizeaza starea de magnetizatie).

Aceleasi stari se caracterizeaza local prim marimi derivate, dintre

care cele mai importante sunt: densitatea de volum a sarcinii ρ v,
polarizatia electrica , densitatea de curent , magnetizatia . Alte
marimi derivate importante sunt: densitatea de suprafata si de linie a
sarcinii ρ S si ρ l, sarcina de polarizatie qp, densitatea superficiala de
curent , curentul amperian im, solenatia Θ s.a.

Marimile de stare locala ale câmpului electromagnetic sunt:

- intensitatea câmpului electric si inductia electrica , ambele

marimi fiind derivate din vectorul câmp electric în vid si
caracterizeaza local aspectul electric al câmpului electromagnetic
(câmpul electric),

- intensitatea câmpului magnetic si inductia magnetica , ambele

marimi sunt derivate din vectorul inductie magnetica în vid si
caracterizeaza local aspectul magnetic al câmpului electromagnetic
(câmpul magnetic).

Marimile derivate mai importante corespunzatoare sunt:

- tensiunea electrica (în lungul unei curbe C) ,

(cu sensul de referinta )

- fluxul electric (printr-o suprafata S) ,

(cu sensul de referinta )

- tensiunea magnetica (în lungul unei curbe C) ,

(cu sensul de referinta )

- fluxul magnetic (printr-o suprafata S) ,

(cu sensul de referinta )

- curentul electric (printr-o suprafata S) ,

(cu sensul de referinta )

1.2. Regimurile marimilor electrice si magnetice

În teoria fenomenologica (macroscopica) a câmpului electromagnetic,

marimile fizice pot fi considerate functiuni de timp, iar dupa
consecintele variatiei lor în timp, starile electromagnetice se pot gasi
în urmatoarele regimuri:

- regimul static, în care marimile de stare nu variaza în timp (sau

variaza suficient de lent, pentru a putea neglija efectul variatiei lor) si
nu se produc transformari energetice; în acest caz fenomenele
electrice se produc independent de cele magnetice si cele doua laturi
ale câmpului electromagnetic se pot studia separat, în cadrul
electrostaticii si magnetostaticii;
- regimul stationar, în care marimile nu variaza în timp, însa
interactiunile câmpului electromagnetic cu substanta sunt însotite de
transformari energetice;

- regimul cvasistationar, caracterizat prin variatia suficient de lenta

în timp a marimilor, astfel încât sa se poata neglija efectele asociate
variatiei în timp a unor marimi. In acest regim se disting:

- regimul cvazistationar anelectric, în care se neglijeaza efectele

magnetice ale curentilor de deplasare peste tot, cu exceptia
dielectricului condensatoarelor (acest regim este numit în mod curent
cvazistationar) si

- regimul cvazistationar amagnetic, în care se neglijeaza efectele

de inductie electromagnetica în producerea câmpului electric;

- regimul nestationar, corespunde celui mai general caz de variatie

în timp a marimilor, în care apare radiatia electromagnetica.

1.3. Recapitularea legilor electromagnetismului

Legile generale si principalele legi de material ale teoriei

macroscopice a fenomenelor electromagnetice sunt prezentate în
diferitele lor forme, integrale si locale. Legile vor fi numerotate cu cifre
romane.

I. Legea inductiei electromagnetice

(1.3-1)

în care eΓ este tensiunea (electromotoare) indusa în lungul conturului

închis Γ , iar φ SΓ este fluxul magnetic prin suprafata SΓ sprijinita pe
conturul Γ :

(1.3-2)
Versorul normalei si vectorul element de arc sunt asociati dupa
regula burghiului drept, ca în figura 1.3-1a.

Legea se poate prezenta si sub forma integrala explicita

(1.3-3)

Fig. 1.3-1. Conventii la scrierea

legii inductiei electromagnetice
(a) si cazul unei suprafete de
discontinuitate (b).

Curba Γ si suprafata SΓ se considera solidare cu corpurile aflate în

miscare (sunt antrenate în miscarea corpurilor), deci derivarea tine
seama atât de variatia în timp a integrandului, cât si de deplasarea
suprafetei. Se foloseste derivata substantiala, de flux:

(1.3-4)

unde

(1.3-
5)

unde este viteza punctelor suprafetei SΓ .

Transformând integrala de contur în integrala de suprafata (cu

teorema lui Stokes) si folosind derivata de flux pentru a doua
integrala, în domenii de continuitate si netezime a câmpurilor de
vectori se obtine forma locala

(1.3-6)
Pentru suprafete de discontinuitate, scriind forma integrala pe un mic
contur Γ S strâns de o parte si de alta a suprafetei de discontinuitate,
pe o lungime ∆ l (figura 1.3-1b), se obtine

sau

(1.3-7)

respectiv Et1 = Et2, adica la trecerea prin suprafata de discontinuitate

se conserva componenta tangentiala a intensitatii câmpului electric.

II. Legea fluxului electric

(1.3-8)

unde ψ Σ este fluxul electric prin suprafata închisa Σ , iar qΣ este

sarcina electrica continuta de suprafata Σ . Cu notatiile din figura 1.3-
2a

(1.3-9)

pentru o repartitie continua de sarcini electrice în volumul DΣ .

Versorul pe normala, este orientat spre exteriorul suprafetei
închise Σ .

Fig. 1.3-2. Notatii pentru

legea fluxului electric (a) si
cazul suprafetei de
discontinuitate (b).
Transformând integrala de suprafata în integrala de volum cu formula
Gauss-Ostrogradski, se obtine forma locala a legii, în domenii de
continuitate si netezime a câmpului de vectori

(1.3-
10)

Pentru suprafete de discontinuitate, se scrie forma integrala a legii pe

o suprafata Σ S, strânsa - de o parte si de alta - a suprafetei de
discontinuitate, care poate fi încarcata cu densitatea de suprafata a
sarcinii ρ S (figura 1.3-2b) si se obtine

sau

(1.3-
11)

respectiv D2n - D1n = ρ S, adica saltul componentei normale a inductiei

electrice este proportional cu densitatea de suprafata a sarcinii
electrice.

Pe suprafete neîncarcate electric se conserva componenta normala a

inductiei.

III. Legea legaturii dintre

(1.3-
12)

în care este vectorul polarizatiei electrice, iar ε 0 este permitivitatea

vidului, numita si constanta electrica.

IV. Legea polarizatiei electrice temporare

Polarizatia are o componenta permanenta , independenta de

valoarea actuala a intensitatii câmpului electric si o
componenta temporara , care depinde de valoarea actuala a
acestui câmp

(1.3-
13)

Legea polarizatiei temporare exprima dependenta de intensitatea

câmpului electric a polarizatiei temporare

(1.3-
14)

In dielectrici izotropi, liniari si fara polarizatie permanenta

(1.3-
14')

iar împreuna cu legile III si IV se ajunge la relatia constitutiva

(1.3-
15)

V. Legea circuitului magnetic

(1.3-
16)

în care ummΓ este tensiunea magnetomotoare pe conturul

închis Γ , Θ SΓ este solenatia calculata pe suprafata SΓ sprijinita pe
conturul Γ , iar ψ SΓ este fluxul electric prin aceeasi suprafata
SΓ (figura 1.3-3a)

(1.3-
17)

si aici se pastreaza aceeasi regula a burghiului drept pentru

asocierea între vectorul element de arc si versorul normalei .
Legea se poate prezenta si sub forma integrala explicita

(1.3-
18)
Fig. 1.3-3. Notatii pentru
legea circuitului magnetic (a)
si cazul unei suprafete de
discontinuitate (b).

Curba Γ si suprafata SΓ se considera solidare cu corpurile aflate în

miscare (sunt antrenate de acestea), deci derivarea tine seama atât
de variatia în timp a integrandului, cât si de deplasarea suprafetei,
adica se foloseste derivata substantiala, de flux, (1.3-4). Astfel, forma
integrala explicita devine

(1.3-
19)

Transformând membrul stâng cu formula lui Stokes, se stabileste

forma locala a legii (în domenii de continuitate si netezime)

(1.3-
20)

Pentru suprafete de discontinuitate, scriind forma integrala pe un mic

contur Γ S strâns de o parte si de alta a suprafetei de discontinuitate,
pe o lungime ∆ l (figura 1.3-3b), se obtine

sau

(1.3-
 21)

respectiv Ht2 - Ht1 = JS, adica la trecerea prin suprafata de

discontinuitate componenta tangentiala a intensitatii câmpului
magnetic are un salt egal cu densitatea superficiala a curentului.

Daca nu exista curenti pe suprafata, componenta tangentiala se

conserva la trecerea prin suprafata de discontinuitate.

VI. Legea fluxului magnetic

(1.3-
22)

unde

(1.3-
23)

este fluxul magnetic calculat pe suprafata închisa Σ (figura 1.3-4a).

Transformând cu formula Gauss-Ostrogradski integrala de volum în

integrala de suprafata, se obtine forma locala pentru domenii de
continuitate si netezime

(1.3-
24)
Fig. 1.3-4. Notatii pentru legea
fluxului magnetic (a) si cazul unei
suprafete de discontinuitate (b).

Pentru suprafete de discontinuitate, se scrie forma integrala a legii pe

o suprafata Σ S, strânsa - de o parte si de alta - a suprafetei de
discontinuitate (figura 1.3-4b) si se obtine
sau

(1.3-
25)

respectiv B2n = B1n, adica la trecerea printr-o suprafata de

discontinuitate se conserva componenta normala a inductiei
magnetice.

Observatie. Adesea se introduce un câmp de vectori auxiliar ,

numit potential magnetic vector, prin relatia

(1.3-
26)

Astfel este satisfacuta identic forma locala (1.3-24).

Câmpul de vectori este determinat numai daca se cunoaste si

divergenta sa, care poate fi data de

- conditia de etalonare Coulomb:

- conditia de etalonare Lorentz:

Ultima etalonare este folosita pentru potentialele electrodinamice:

potentialul vector si potentialul scalar Ve.

VII. Legea legaturii dintre

(1.3-
27)

unde este vectorul magnetizatiei.

VIII. Legea magnetizatiei temporare

Magnetizatia are o componenta permanenta , independenta de
valoarea actuala a intensitatii câmpului magnetic si o
componenta temporara , care depinde de valoarea actuala a
acestui câmp

(1.3-
28)

Legea magnetizatiei temporare exprima dependenta magnetizatiei

temporare de intensitatea câmpului magnetic

(1.3-
29)

In materiale magnetice liniare, izotrope si fara magnetizatie

permanenta

(1.3-
29')

iar cu legile VII si VIII se obtine relatia constitutiva

(1.3-
30)

IX. Legea conservarii sarcinii electrice

(1.3-
31)

în care

(1.3-
32)
 Fig. 1.3-5. Notatii pentru legea
conservrii sarcinii electrice (a) si
cazul unei suprafete de
discontinuitate (b).

Curentul este calculat cu versorul normalei orientat spre exteriorul

suprafetei închise Σ (figura 1.3-5a). Legea exprima curentul electric
de conductie ca un flux de sarcini electrice, sau sarcina electrica ca o
integrala în timp a curentului de conductie.

Legea se poate prezenta si sub forma integrala explicita

(1.3-
33)

Din nou, suprafata Σ este considerata solidara cu corpurile aflate în

miscare. Pentru a introduce sub semnul integrala operatorul de
derivare în raport cu timpul trebuie folosita derivata substantiala de
volum. Pentru un câmp scalar g

(1.3-
34)

unde

(1.3-
35)

este derivata substantiala de volum în raport cu timpul. Mai sus s-a

notat cu vectorul vitezei punctului în raport cu sistemul de referinta.

Cu aceasta derivata, forma integrala a legii conservarii sarcinii

electrice devine
 (1.3-
36)

Transformând membrul stâng cu formula Gauss-Ostrogradski în

integrala de volum, în domenii de continuitate si netezime a câmpului
densitatii de curent se stabileste forma locala

(1.3-
37)

Pentru suprafete de discontinuitate, se scrie forma integrala pe o

suprafata Σ S, strânsa - de o parte si de alta - a suprafetei de
discontinuitate, încarcata cu densitatea de suprafata a
sarcinii ρ S (figura 1.3-5b) si se obtine

sau

(1.3-
38)

respectiv J2n - J1n = -∂ ρ S/∂t, adica saltul componentei normale a

densitatii curentului de conductie este proportional cu derivata în
raport cu timpul a densitatii de suprafata a sarcinii electrice.

Pe suprafete neîncarcate se conserva componenta normala a

densitatii de curent.

X. Legea conductiei electrice

se prezinta întâi în formele locale

(1.3-
39)
unde este vectorul intensitatii câmpului electric imprimat (care este
exprimarea în limbaj electric al unor câmpuri de forte de natura
neelectrica) si apoi în formele integrale, pentru circuite filiforme

(1.3-
40)

unde, cu notatiile din figura 1.3-6,

Fig. 1.3-6. Notatii pentru forma Fig. 1.3-7. Notatii pentru forma
integrala a legii conductiei integrala a legii transformarii
electrice. energiei în conductoare.

(1.3-
41)

S-a presupus o distributie uniforma a curentului pe sectiunea

transversala (de arie A) a conductorului filiform, care are curba axa C,
pe care se defineste tensiunea în lungul firului uf, tensiunea
electromotoare imprimata ei si rezistenta R, respectiv conductanta G.

In expresia ultimelor marimi ρ = 1/σ este rezistivitatea în punctul

curent, iar A este aria sectiunii transversale pe liniile de curent;
ambele marimi pot fi variabile de la punct la punct.

XI. Legea transformarii energiei în conductoare

se prezinta întâi în forma locala, care exprima densitatea de volum a

puterii electromagnetice cedata corpurilor în procesul de conductie

(1.3-
42)
sau, tinând seama de legea conductiei electrice

(1.3-
43)

unde pR este densitatea de volum a puterii disipate prin efect Joule,

iar pg este densitatea de volum a puterii generate sub influenta
câmpurilor imprimate.

Pentru conductoare filiforme (figura 1.3-7), integrând pe volumul

conductorului, se stabileste forma integrala a legii. Puterea PJ primita
de conductor în procesul de conductie este

PJ = uf i, (1.3-
44)

Ţinând seama de legea conductiei electrice se obtine

PJ = R i2 - ei i = PR - Pg, (1.3-
45)

unde PR este puterea disipata prin efect Joule, iar Pg este puterea
generata datorita tensiunii electromotoare imprimate.

XII. Legea electrolizei

exprima efectul electrochimic al curentului electric de conductie, sub

forma

(1.3-
46)

în care m este masa depusa prin electroliza de sarcina

electrica q (integrala curentului de conductie), dintr-o substanta cu
masa atomica A si valente, F0 fiind constanta lui Faraday.

*=*=*
Se reaminteste ca în forma integrala a legilor vectorul element de
arc care da sensul de parcurgere al curbei închise Γ ce
margineste suprafata deschisa SΓ si versorul normalei la
suprafata sunt asociati dupa regula burghiului drept, iar pentru
suprafata închisa Σ versorul normalei este orientat spre exterior.

Domeniile de integrare se considera a fi antrenate de corpuri în

miscarea lor, deci se folosesc derivatele substantiale de flux si de
volum.

În legi intervin trei constante universale:

- constanta electrica (permitivitatea vidului)

ε 0 = 1/(4π 9.109) [F/m],

- constanta magnetica (permeabilitatea vidului)

µ 0 = 4π 10-7 [H/m],

- constanta lui Faraday (echivalentul electrochimic)

F0 = 96490 [C/g].

1.4. Discutie asupra sistemului legilor electromagnetismului

Legile I, II, III, V, VI, VII, IX si XI sunt legile generale ale teoriei
macroscopice a câmpului electromagnetic.

Legile IV, VIII, X si XII sunt principalele legi de material si în ele

intervin, în afara constantelor universale, anumite marimi de material
(dependente local de natura acestuia, de temperatura, de starea de
deformare sau tensionare locala etc.): susceptivitatea electrica χ e,
permitivitatea ε = ε 0 ε r, susceptivitatea magnetica χ m,
permeabilitatea µ = µ 0 µ r, rezistivitatea ρ sau conductivitatea σ =
1/ρ , intensitatea câmpului electric imprimat , masa atomica A,
valenta . Exista si alte legi de material cu aplicativitate mai
restrânsa în determinarea câmpului electromagnetic: legea
câmpurilor imprimate voltaice, legea emisiunii electronice din metale
s.a.
Legile I, II, III si IV stabilesc toate conditiile producerii câmpului
electric (prin faptul ca permit precizarea circulatiei în lungul oricarei
curbe închise si a fluxului prin orice suprafata închisa, pentru fiecare
dintre vectorii câmp ).

Legile V, VI, VII si VIII stabilesc toate conditiile producerii câmpului

magnetic (prin faptul ca permit precizarea circulatiei în lungul oricarei
curbe închise si a fluxului prin orice suprafata închisa, pentru fiecare
dintre vectorii câmp ).

Legile IX si X stabilesc proprietati ale curentului electric de conductie

si permit determinarea vectorului câmp , iar legea XI stabileste
efectul energetic al procesului de conductie a curentului electric.
Legea XII precizeaza efectul chimic al curentului de conductie.

Principalele dependente pe care le implica sistemul legilor I-X de mai

înainte, în conditiile obisnuite întâlnite în aplicatii tehnice, pot fi
reprezentate schematic ca în figura 1.4-1. Sagetile indica sensul
cauzal, iar sagetile cu linie întrerupta indica legaturile care exista
numai în stari variabile în timp (regim ne-stationar). Sagetile cu
ambele sensuri indicate corespund unei interdependente a carei
interpretare cauzala depinde de conditii concrete suplimentare.

Principalele idei exprimate în aceasta reprezentare sunt urmatoarele.

a) In regim stationar nu exista practic influenta reciproca între

fenomenele electrice si magnetice, singura legatura între aceste
categorii de fenomene fiind exprimata de legea lui Ohm (X), conform
careia repartitia câmpului imprimat (adica a surselor) determina atât
curentii din conductoare (si deci câmpul magnetic produs de acesti
curenti), cât si repartitia câmpului electric din conductoare. Câmpul
electric si câmpul magnetic sunt în legatura exclusiv prin intermediul
corpurilor conductoare, parcurse de curent electric de conductie. În
lipsa curentilor electrici de conductie, aceasta legatura dispare si
rezulta doua câmpuri de vectori complet independente: câmpul
electrostatic si câmpul magnetostatic.

b) In regim stationar, câmpul electric în izolanti este determinat de

repartitia sarcinilor electrice si a momentelor electrice (legile II si III);
totodata câmpul electric influenteaza repartitia momentelor electrice
(partea lor temporara) prin legea de material a polarizatiei temporare
(IV), iar în conductoare, câmpul electric impune repartitia de
sarcina electrica (de obicei, superficiala), fiind determinat de repartitia
câmpului electric imprimat (prin conditia de echilibru electrostatic,
care rezulta din X). Câmpul electric stationar este produs de corpuri
încarcate electric sau polarizate electric.

Fig. 1.4-1. Principalele relatii si

dependente între legile I-X ale
câmpului electromagnetic.

c) In regim stationar (si cvasistationar) câmpul magnetic este

determinat de repartitia curentilor electrici si a momentelor magnetice
(legile V, VI si VII); totodata câmpul magnetic influenteaza repartitia
momentelor magnetice (partea lor temporara), prin legea de material
a magnetizatiei temporare (VIII). Câmpul magnetic stationar este
produs de corpuri magnetizate sau parcurse de curent electric.

d) In regim variabil în timp apare o conditionare reciproca între

repartitia de sarcina si cea de curent prin legea conservarii sarcinii
(IX); totodata mai apare o dublalegatura directa (nu prin intermediul
corpurilor) între câmpul electric si câmpul magnetic: câmpul magnetic
variabil în timp determina aparitia unui câmp electric solenoidal
(indus) prin fenomenul inductiei electromagnetice (I); câmpul electric
variabil în timp determina aparitia unui câmp magnetic solenoidal
produs de curentul de deplasare, care intervine în legea circuitului
magnetic (V). Aceasta legatura dubla conditioneaza existenta
câmpului electromagnetic "desprins" de corpuri, sub forma de unde
electromagnetice, care se propaga cu o viteza finita.

*=*=*

Sistemul legilor câmpului electromagnetic trebuie sa îndeplineasca

patru conditii de natura metateoretica:

a) sistemul sa fie complet, adica sa permita descrierea completa a

unei anumite clase de stari si de fenomene. Pentru câmpurile de
vectori, legile trebuie sa permita cunoasterea circulatiei vectorului
câmp pe orice curba închisa si a fluxului câmpului prin orice suprafata
închisa. Sistemul prezentat permite îndeplinirea acestei conditii
pentru oricare dintre câmpurile ;

b) sistemul sa fie necontradictoriu, conditie care este satisfacuta de

sistemul legilor teoriei Maxwell-Hertz;

c) legile sistemului sa fie independente, adica sistemul sa nu contina

afirmatii deductibile din altele ale aceluiasi sistem.

Din punct de vedere strict axiomatic, legea IX (a conservarii sarcinii

electrice) nu este independenta de legile II si V (a fluxului electric,
respectiv a circuitului magnetic), ci rezulta din ele. De fapt, pe
neconcordanta dintre teorema lui Ampère si legea conservarii sarcinii
electrice si-a bazat Maxwell rationamentul prin care a stabilit forma
legii circuitului magnetic. Exista enunturi mai generale decât în acest
curs pentru legile II si V, care asigura independenta logica a tuturor
legilor generale prezentate.

Daca se aplica legea circuitului magnetic (V) unui contur Γ care se

reduce în cele din urma la un punct, lasând o suprafata SΓ finita (fig.
1.4-2), care devine o suprafata închisa Σ , se stabilesc urmatoarele
limite

Fig. 1.4-2. Suprafata si contur

pentru stabilirea legii conservarii
sarcinii electrice din legea
circuitului magnetic.
 (1.4-1)

si, tinând seama de legea fluxului electric (Ψ Σ = qΣ ) rezulta legea

conservarii sarcinii electrice iΣ + dqΣ /dt = 0, ca o consecinta a legii
circuitului magnetic.

Este posibil sa se pastreze conservarea sarcinii electrice ca lege,

atunci legile fluxului electric si fluxului magnetic devin teoreme. Intr-
adevar, aplicând legea circuitului magnetic si legea inductiei
electromagnetice pe suprafata definita anterior (al carei contur de
sprijin se va reduce la un punct, fig. 1.4-1) se obtin relatiile

(1.4-
2)

Ţinând seama de legea conservarii sarcinii electrice si integrând

expresiile, se stabilesc relatiile

Conditiile de coerenta interna a teoriei, ca si constatarea de natura

experimentala ca prin mijloace adecvate se poate anula câmpul
electromagnetic într-o regiune oarecare din spatiu, impun ca cele
doua constante sa fie nule. Astfel rezulta teorema fluxului
electric si teorema fluxului magnetic.

În lucrarea de fata, ca si în multe altele, datorita importantei practice

deosebite a celor trei legi implicate se trece peste aceasta
redondanta si se pastreaza sistemul legilor sub forma enuntata
anterior, cu 12 legi.

d) Mai trebuie adaugata conditia ca legile sa fie verificate de

experienta (criteriul de adevar), desi aceasta conditie nu este
necesara din punctul de vedere axiomatic, însa este esentiala pentru
aplicatiile practice. Din acest punct de vedere legile teoriei Maxwell-
Hertz au fost verificate experimental, fiind confirmate aproape toate
consecintele lor. Exceptie fac unele experiente cu corpuri polarizate
aflate în miscare (Roentgen si Eichenwald) sau cu corpuri care se
misca la viteze foarte mari. Aceste cazuri sunt explicate complet de
teoria relativista a câmpului electromagnetic (Minkowski, Einstein),
care însa implica redefinirea unor concepte fundamentale si se aplica
numai sistemelor inertiale.

Limitarile introduse de "deficientele" electrodinamicii Maxwell-Hertz

prezinta o importanta redusa pentru practica inginereasca, fapt
pentru care aceasta electrodinamica sta la baza tuturor metodelor
ingineresti.

1.5. Ecuatiile lui Maxwell si Maxwell-Hertz

Câmpul electromagnetic poate fi studiat sistematic cu ajutorul

formelor locale ale legilor. Se numesc ecuatiile lui Maxwell ecuatiile
cu derivate partiale care reprezinta formele locale ale legilor generale
ale câmpului electromagnetic în medii imobile (viteza locala )
si în domenii de continuitate si netezime a proprietatilor fizice
locale. În scriere vectoriala aceste ecuatii sunt:

(1.5-
1)

(1.5-
2)
(1.5-
3)
(1.5-
4)

Ecuatiile lui Maxwell se completeaza cu relatiile

dintre si dintre (legile III, IV, VII, VIII si X),
care în medii liniare sunt relatiile constitutive

(1.5-
5)
 (1.5-
6)
(1.5-
7)

Rezolvarea sistemului de ecuatii (1.5-1)...(1.5-7) este posibila în

principiu, daca se dau ε , µ , sursele ρ si , conditiile pe
frontiera domeniului în care se determina câmpul (componenta
tangetiala a lui ) si conditiile initiale (teorema unicitatii
ecuatiilor câmpului electromagnetic); la suprafete de discontinuitate a
proprietatilor de material se tine seama de conditiile de trecere,
formulate în capitolele anterioare.

Observatie. Ecuatiile Maxwell-Hertz, pentru corpuri în miscare, se

obtin înlocuind în primele doua ecuatii derivata partiala în raport cu
timpul prin derivata de flux

(1.5-
8)

1.6. Unda electromagnetica plana

O consecinta importanta a ecuatiilor lui Maxwell este existenta

câmpului electromagnetic "desprins" de corpuri sub forma undelor
electromagnetice. Existenta acestor unde este determinata de o
legatura dubla între câmpul electric si câmpul magnetic (prin legea
inductiei electromagnetice si legea circuitului magnetic), care nu este
mijlocita de corpuri.

Pentru a pune în evidenta unele proprietati ale undelor

electromagnetice se va studia cel mai simplu caz, al unei unde
electromagnetice plane, în care marimile dintr-un plan depind
numai de o coordonata de-a lungul unei drepte perpendiculare pe
plan si de timp. Se alege planul perpendicular pe axa Ox, iar directia
axei va fi numitadirectie de propagare. Marimile de stare ale
câmpului vor fi

(1.6-
 1)

O unda electromagnetica plana exista (practic) la distante suficient de

mari de orice sursa de câmp electromagnetic, într-un mediu liniar,
izotrop, omogen si imobil. Fie ε permitivitatea si µ permeabilitatea
mediului. Se cauta solutiile variabile în timp ale ecuatiilor lui Maxwell,
în ipoteza (1.6-1), considerând ca in mediu nu exista nici sarcini
electrice (ρ v = 0), nici curenti de conductie ( ). In aceste conditii,
tinând seama ca derivatele spatiale în raport cu y si z sunt nule,
ecuatiile componentelor marimilor de stare devin

(1.6-
2)
(1.6-
2)
(1.6-
3)

Din aceste ecuatii rezulta doua consecinte importante:

a) Unda electromagnetica plana este transversala, adica nu are

componente variabile în directia de propagare: Ex = const1, Hx =
const2. Componentele variabile în timp ale vectorilor se afla în
plane transversale fata de directia de propagare.

b) Sistemele de ecuatii ramase (1.6-2) si (1.6-3) se pot grupa în

doua perechi de ecuatii: una se refera numai la Ey si Hz, iar cealalta
numai la Ez si Hy. Cele doua perechi si nu sunt legate prin nici un fel
de relatii, deci sunt independente între ele. Exista deci cel putin doua
unde suprapuse care nu se influenteaza reciproc.

O unda formata dintr-o asemenea pereche se spune ca

este polarizata liniar. Deci o unda electromagnetica plana provine din
suprapunerea a doua unde cu polarizari liniare, dupa directii
ortogonale, care sunt independente între ele.

Ultima observatie permite restrângerea studiului la una dintre aceste

unde: perechea , adica se presupune Ez = 0 si Hy = 0. Vectorii
câmpului sunt perpendiculari între ei si ambii sunt
perpendiculari pe directia de propagare (figura 10.1-1).

Sistemul de ecuatii ramas este

(1.6-
5)
Fig. 1.6-1. Notatii pentru unda
electromagnetica plana.

Eliminând câte una dintre functiunile Ey si Hz, se obtin ecuatiile de

ordinul doi

(1.6-
6)
(1.6-
7)

care sunt de tipul numit ecuatia undelor.

Din teoria ecuatiilor cu derivate partiale se stie ca ecuatia undelor are

solutia sub forma unei functiuni arbitrare f de argument

(1.6-
8)

adica are forma

(1.6-
9)

În aceasta expresie v este o constanta ale carei valori posibile se

determina substituind solutia în ecuatia de ordinul doi. Cu regulile de
derivare cunoscute rezulta succesiv
adica se obtine ecuatia

(1.6-10)

Ecuatia este satisfacuta daca

(1.6-11)

Semnificatia fizica a constantei v se poate stabili astfel. Se scade si

se aduna la argumentul τ marimea ∆ t. Se obtine

(1.6-12)

Din aceasta identitate se observa ca valoarea functiunii f depinde de

timp si de punct astfel încât în punctul x la momentul t are valoarea
pe care o avea în punctul x-v∆ tla momentul t-∆ t. Deci repartitia
spatiala a functiunii se deplaseaza în lungul axei Ox cu viteza v,
numita viteza de faza a undei. Aceasta este viteza pe care trebuie sa
o aiba un observator, pentru ca în raport cu el repartitia spatiala sa
apara invariabila.

Exista doua valori ale vitezei de faza, egale si de semn contrar, care
arata ca pot exista doua unde, care se deplaseaza în sensuri opuse
de-a lungul axei Ox: unda directa se deplaseza în sensul crescator
al axei Ox (v > 0), si unda inversa - în sensul descrescator al axei
(v < 0).

Observatie. Fiecare dintre aceste unde exista numai daca, undeva,

departe, în partea din care "vine" unda, a existat o sursa de radiatie
electromagnetica.
Mai departe se va studia numai unda directa si se va nota cu c
simbolul vitezei v si cu c0 - viteza în vid a undelor electromagnetice
(viteza luminii)

(1.6-13)

Cu aceasta notatie unda directa pentru intensitatea câmpului electric

are expresia

(1.6-14)

în care f este o functie arbitrara, de exemplu de forma

(1.6-15)

în cazul unei variatii sinusoidale în timp într-un punct dat.

Cunoscând intensitatea câmpului electric, se poate calcula

intensitatea câmpului magnetic:

iar apoi prin integrare

(1.6-16)

Constanta de integrare se poate considera nula, întrucât se cauta

numai solutiile variabile în timp. Se noteaza cu

(1.6-17)

o marime caracteristica a mediului, numita impedanta de unda, care

în vid are valoarea

(1.6-18)
este o constanta universala, numita impedanta de unda a vidului.
Cu aceasta notatie, intensitatea câmpului magnetic se scrie

(1.6-19)

adica în fiecare punct din spatiu este proportionala si în faza cu

intensitatea câmpului electric (E [V/m], H [A/m] ⇒ E/H [Ω ]).

Expresia (1.6-19) rezolva complet problema determinarii marimilor de

stare ale câmpului electromagnetic în unda plana.

Concluzii referitoare la undele electromagnetice plane.

a) În medii omogene, izotrope, liniare (ε ,µ constante), imobile ( ),

neîncarcate (ρ v = 0), izolante ( ) si indefinit extinse, solutiile
ecuatiilor lui Maxwell care depind de o singura coordonata
spatiala x de-a lungul unei axe Ox, sunt suprapuneri de unde plane
elementare, care se propaga cu vitezele de faza constante ±c de-a
lungul axei.

Unda plana se compune din cel mult patru unde elementare, care
difera fie prin directia de propagare, fie prin directia de polarizare
liniara.

b) În fiecare unda elementara, vectorii sunt perpendiculari între

ei si perpendiculari pe directia de propagare; vectorii
formeaza un triedru ortogonal drept, adica produsul vectorial
are directia de propagare.

c) Variatia în timp a marimilor este arbitrara si este determinata

de conditiile de producere a undei. In fiecare punct al undei
elementare si în fiecare moment, valorile sunt proportionale,
raportul lor fiind impedanta de unda a mediului.