Sursele de radioactivitate se pot grupa în

două categorii:

a) surse naturale

b) surse artificiale

Radioactivitatea naturală este determinată

de substanţele radioactive de origine terestră

(precum U-238, U-235, Th-232, Ac-228, K-40 etc.), la

care se adaugă radionuclizii cosmogeni (H-3, Be-7, C-

14 etc.) rezultaţi în urma interacţiei radiaţiilor

cosmice cu straturile superioare ale atmosferei. Un

aspect important al radioactivităţii naturale este

legat de gazele radioactive – radon (Rn-222) şi toron

(Rn-220), care provin din uraniul existent în scoarţa

terestră, ce difuzează prin sol şi ajung în

atmosferă. Toate radiaţiile ionizante, de origine

terestră sau cosmică, constituie fondul natural de

radiaţii care acţionează asupra organismelor vii.

Radioactivitatea artificială este datorată

prezenţei în mediul înconjurător a unor radionuclizi

care îşi datorează existenţa activităţii omului.

Radiaţia artificială este folosită în multe ramuri de

activitate. De exemplu, în industrie este folosită

pentru controlul proceselor şi a calităţii

produselor, iar în scop de studiu, este folosită în

institute de cercetare şi învăţământ superior. Tot

 POLUAREA RADIOACTIVĂ

Un tip de poluare a mediului ambiant a

apărut odată cu prepararea şi utilizarea pe scară

largă a substanţelor radioactive. Se ştie că acestea

emit radiaţii ionizante, care pot să devină extrem de

periculoase pentru toate vietăţile dacă nu se iau

anumite măsuri de protecţie.

Poluarea radioactivă poate fi definită ca o

creştere a radiaţiilor, ca urmare a utilizării de

către om a substanţelor radioactive. Radiaţiile emise

de substanţele radioactive sunt de trei tipuri:

– radiaţii gamma – mai mult de jumătate dintre

nuclizii radioactivi naturali posedă activitate beta.

Radiaţia beta este formată din electroni sau

pozitroni care se deplasează cu viteze foarte mari

fiind numită şi radiaţii respectiv

– radiaţii beta – aceste radiaţii nu sunt influenţate

de câmpul electric sau magnetic. Ele sunt de natură

electromagnetică şi pot suferi fenomene de reflexie

refracţie, difracţie şi interfata.

Din punctul de vedere al modului de acţiune al

radiaţiilor, poluarea poate fi de două categorii:

1 – Poluare radioactivă directă – atunci când omul

inhalează aerul poluat. Acest tip este provocat fie

datorită accidentelor de la reactorii nucleari sau

uzinele atomo-electrice, fie printr-un război atomic.

Se cunosc, până în prezent, aproximativ 170 de

accidente nucleare serioase, dintre care cel de la

Cernobâl este mai cunoscut şi mai apropiat de noi. Un

real pericol îl constituie centrala atomo-electrică

de la Kozlodui, Bulgaria.

2 – Poluare radioactivă indirectă – începe prin

căderile radioactive din atmosferă şi depunerea lor pe sol, pe culturile agricole

etc. Aceste depuneri se

concentrează în lungul lanţurilor trofice, după

următorul traseu: aer  sol, culturi, ierburi şi

apeanimaleom.

Algele concentrează de 1000 de ori mai multe

substanţe radioactive decât se află în apă,

fitoplanctonul de 5000 de ori, iar animalele acvatice

le concentrează şi mai mult. Plantele terestre le

concentrează mai ales în frunze şi tulpini, de aici

pericolul pentru ierbivore, care le concentrează şi

mai mult, laptele fiind cel care vehiculează masiv

aceste radiaţii. Moluştele bivalve de apă dulce

concentrează de 100 de ori mai mult iod radioactiv

faţă de concentraţia din apă. Peştii dulcicoli, care

se află în verigile superioare ale lanţurilor

trofice, sunt de 20.000-30.000 de ori mai radioactivi

decât apa în care trăiesc.

Sursele de radioactivitate se pot grupa în

două categorii:

a) surse naturale

b) surse artificiale

Radioactivitatea naturală este determinată

de substanţele radioactive de origine terestră

(precum U-238, U-235, Th-232, Ac-228, K-40 etc.), la

care se adaugă radionuclizii cosmogeni (H-3, Be-7, C-

14 etc.) rezultaţi în urma interacţiei radiaţiilor

cosmice cu straturile superioare ale atmosferei. Un

aspect important al radioactivităţii naturale este

legat de gazele radioactive – radon (Rn-222) şi toron

(Rn-220), care provin din uraniul existent în scoarţa

terestră, ce difuzează prin sol şi ajung în

atmosferă. Toate radiaţiile ionizante, de origine

terestră sau cosmică, constituie fondul natural de

radiaţii care acţionează asupra organismelor vii.

Radioactivitatea artificială este datorată

prezenţei în mediul înconjurător a unor radionuclizi

care îşi datorează existenţa activităţii omului.

Radiaţia artificială este folosită în multe ramuri de

activitate. De exemplu, în industrie este folosită

pentru controlul proceselor şi a calităţii

produselor, iar în scop de studiu, este folosită în

institute de cercetare şi învăţământ superior.