UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

ECOLOGIE

Coordonator: Student:
Prof. univ. dr. Mircea Duţu Pasat Silviu-Ionuţ

Bucureşti 2020 Anul I, IF

 INTRODUCERE

Albert Einstein: “Fenomenul radioactivităţii este forţa cea mai revoluţionară a

progresului tehnic, de la descoperirea focului de către omul preistoric şi până astăzi”.

Mediul înconjurător este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă, fiind
susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale componente, de
reglementare juridică
Ansamblul de relatii şi de schimburi ce se stabilesc între om şi natură, precum şi
interdependenţa lor influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă şi implicit condiţiile
de muncă pentru om, precum şi perspectivele dezvoltării societăţii în ansamblu.
Aşa cum reiese din literatură, această noţiune nu este definită într-un mod unitar, ambiguitatea
termenului fiind consecinţa conotaţiei date în diverse domenii - ştiinţele naturii, arhitectură, urbanism,
drept etc. Spre exemplu, ecologii văd ,,mediul” un ansamblu format din comunităţile biologice şi
factorii abiotici (sau altfel spus ansamblul de elemente şi echilibre de forţe concurente, de natură
diversă, care condiţionează viaţa unui grup biologic.
Sunt şi definiţii mai cuprinzătoare, de exemplu - mediul înconjurător este ,,reprezentat de
mulţimea factorilor naturali şi artificiali, de ordin biologic, fizico-chimic şi social, capabili să
influenţeze direct sau indirect starea componentelor abiotice şi biotice ale biosferei”.
In opinia reprezentanţilor UE, mediul înconjurător este definit ca fiind ,,ansamblul de
elemente care în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale
omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimţite”. Un element de noutate în această definiţie este
acela că mediul este considerat un bun care aparţine întregii colectivităţi şi, drept consecinţă, acesta
nu poate fi lăsat spre folosire la întâmplare.
În legislația națională mediul este definit ca ,,ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale
Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice,
toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune,
cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi
condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.
Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată din integrarea
tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale, capabile să asigure o ambianţă satisfăcătoare
necesităţilor multiple ale vieţii omului.
Cunoaşterea calităţii mediului implică cunoaşterea şi analizarea unui număr mare de aspecte.
De exemplu, referitor la calitatea aerului se fac aprecieri asupra prezenţei unor gaze, substanţe solide,
hidrocarburi, conţinutul în unele elemente chimice, substanţe organice, anorganice, iar exprimarea
este în g/m3 , mg/m3 , %, prin indici de calitate şi indice general de poluare. Calitatea apelor se
exprimă prin gradul de impurificare cu diferite substanţe, prin starea naturală a apelor respective şi
prin indicatori chimici şi biologici, iar calitatea solurilor se apreciază după contaminarea cu diferite
substanţe, producţiile obţinute, diminuarea producţiilor.
Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate
care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influenţând
negativ ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică, starea
de sănătate şi confortul speciei umane.
POLUANT - orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de
vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă
în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor
materiale.

POLUARE - introducerea directă sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii
sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o
împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.

Clasificarea tipurilor de poluare:

Factorii poluanţi pot fi:
A. după originea (provenienţa) lor: naturali; antropogeni;
B. după natura lor: fizici (particule solide, radiaţii ionizante, emisiuni masive de energie,
zgomote etc.); chimici (derivaţi ai multor elemente chimice, diverse substanţe chimice de sinteză);
biologici (anumite specii de plante, animale şi mai ales microorganisme);
C. după starea de agregare:lichizi; gazoşi; solizi; D. după cum poluanţii sunt sau nu
neutralizaţi, în timp, sub acţiunea microorganismelor existente în mediu: poluanţi biodegradabili;
poluanţi nebiodegradabili.
În funcţie de această grupare a factorilor poluanţi distingem mai multe tipuri de poluare:
A. După originea poluanţilor:
 Poluare naturală - provocată de diverse cauze naturale: incendii naturale; furtuni de
nisip şi praf;
 vulcani activi; cutremure de pământ, ape subterane saline sau acide; polenul diverselor
plante; dereglările meteorologice; emisiuni masive de energie.
 Poluare antropogenă - determinată de om ca rezultat al activităţilor industriale,
agricole sau gospodăreşti: poluare industrială; poluare agricolă; poluare menajeră.
B. După natura poluanţilor:
 Poluare fizică : - termică, fonică, luminoasă, radioactivă etc.
 Poluare chimică: cu derivaţi ai C, S, N, F, O, Cl etc.; cu derivaţi ai metalelor grele
(Pb, Cr, Co etc.); cu mase plastice; cu pesticide; cu materii organice fermentescibile etc.
 Poluare biologică: contaminarea microbiologică a mediilor inhalate, ingerate şi a
solului; modificări ale biocenozelor, invazii de specii vegetale şi animale.
  Poluare radioactive - izotopi radioactivi - Cs-137, Cs-144, Sr-90, Ba-140, I-131, U-
238, Zr-95 etc.)
 Poluarea ,,estetică” – prin degradarea peisajelor, ca urmare a urbanizării şi
sistematizării eronate.
C. După starea de agregare a poluanţilor:
 Poluare cu lichide;
 Poluare cu gaze şi vapori;
 Poluare cu substanţe solide.

Radioactivitatea poate fi definită ca proprietatea unor elemente de a se transforma, prin

dezintegrare, în alte elemente, după emiterea unor radiaţii.

Există o radioactivitate naturală, de origine cosmică (emisă de diverse corpuri cereşti, mai
ales de Soare) şi terestră, emisă de rocile terestre, precum şi o radioactivitate artificială, provocată de
activitatea umană
Poluarea radioactivă poate fi definită ca o creştere a radiaţiilor, ca urmare a utilizării de către
om a substanţelor radioactive.
Radiaţiile emise de substanţele radioactive sunt de trei tipuri:
 radiaţii gamma, constituite din unde electromagnetice de mare frecvenţă, foarte
penetrante; -
 radiaţii beta, compuse din electroni a căror viteză de deplasare este apropiată de a
luminii şi pot pătrunde în ţesuturile vii, până la mai mulţi centimetri;
 radiaţii alfa încărcate pozitiv, care sunt nuclei de heliu, foarte puţin penetranţi pentru
ţesuturile vii.
Sursele naturale şi uzuale de radiaţii radioactive sunt:
a) radiatia cosmică formată din protoni, neutroni şi mezomi;
b) minereuri radioactive din sol;
c) raze cosmice care conţin izotopi radioactivi şi pot fi ingerate prin alimente;
d) expunerele medicale (radiografii, tratamente cu raze X, iradieri cu cobalt);
e) radioactivitatea naturală suplimentară determinată de ape radioactive, deşeuri bogate în
substanţe radioactive;
f) emanaţii de radiu din roci.
Sursele generatoare de radioactivitate artificială (antropogene) sunt:
a) bombele nucleare;
b) experienţele nucleare;
c) reactoarele nucleare;
d) deseurile radioactive produse în urma unor activităţi ale reactoarelor nucleare;
 e) accidentele nucleare.
Un exemplu tipic de nerespectare a normelor de exploatare îl constitue cazul Cernobîl (25-26
aprilie 1986, chiar şi recent) soldat cu explozie şi incendiu, care a dus la împrăştierea în mediu a unei
cantităţi mari de radionuclizi. Primele victime au fost pompierii care au participat la stingerea acestor
focare. Produşii de activare cât şi particule ale combustibilului nuclear au ajuns în atmosferă, unde
prin curent de aer s-au depus în toată zona nordică a continentelor.
Cele mai afectate au fost regiunile din Ucraina, Bielarus, Rusia, Norvegia, Finlanda. Ulterior
prin deplasările maselor de aer acestea au ajuns şi în România.

POLUAREA RADIOACTIVĂ ATMOSFERICĂ

Compoziţia normală a aerului

Învelişul gazos al Pământului reprezentat de atmosfera terestră constituie unul din factorii
esenţiali existenţei vieţii pe planeta noastră. Dintre componenţii aerului , cel mai important este
oxigenul (O). Aceste este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale reprezentând principalul
proces din care rezultă energie în procesele vitale. Bioxidul de carbon din aer (CO2) intervine în
asimilarea hranei la plante, iar azotul (N) atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în
natură.
Compoziţia chimică normal a aerului este: azot 78,09%, oxigen 20,95%,argon 0,92%, bioxid
de carbon 0,03%. Aceste gaze reprezintă în total 99,99% din compoziţia aerului. Restul de 0,01%
este alcătuit din alte gaze precum neon, heliu, metan, kripton, ozon, hidrogen, radon. La toate aceste
se adaugă proporţii variate de vapori de apă.
Poluarea aerului constă din modificarea compoziţiei sale normale (78% N, 21% O2, 0.03
CO2, 0.01% ozonul şi alte gaze, vapori de apă, pulberi) în mod deosebit prin pătrunderea în atmosferă
a unor elemente străine şi cu efecte nocive.

Poluarea radioactivă este rezultatul contaminarii mediului cu substante acestea reprezentand un

risc pentru sanatatea oamenilor si a altor organisme ce traiesc in  natura.
Materialele radioactive conţin atomi  fără acţiuni exterioare, se dezintegrează, şi emit radiaţii
alpha,beta,gamma,neutroni ,protoni si alte particule.
Există pană in prezent aproximativ 40 de izotopi radioactivi naturali si 700 artificiali.După
construcţia bombelor atomice şi a centralelor nucleare , aerul,apa şi solul conţin mai multe elemente
radioactive, care printre alte efecte au o acţiune nocivă asupra organismelor vii.
Radiatiile distrug moleculele din ţesuturile organismelor vii , modificand nucleul celulelor
care ,in final mor.Anumite organe sunt foarte sensibile la radioactivitate: splina,sangele,etc.
Contaminarea mai frecventă are loc prin inspiraţia de aerosoli radioactivi.Ei se gasesc peste
tot in laboratoarele de cercetări nucleare, reactoarele atomice, săli de izotopi in spitale (de unde şi
necesitatea unui control riguros).
 Poluarea radioactivǎ apare datorită emisiei şi propagării în spaţiu a unor radiaţii, capabile de a
produce efecte fizice, chimice şi biologice nedorite asupra organismelor vii. Substanţele radioactive -
radionuclizii, radioizotopii, izotopii radioactivi - sunt unele din cele mai periculoase substanţe toxice.
Din 1700 de nuclizi cunoscuţi cca 280 sunt stabili. În general, toate substanţele radioactive
sunt obţinute pe cale artificială din minereu de uraniu. Uraniu, sub formă de oxizi, se găseşte în peste
150 minereuri, dintre care cele mai răspândite sunt pechblenda (uraninit), micele uranifere, carnotit,
nasturan etc. Sunt numai câteva substanţe radioactive rezultate pe cale naturală, una dintre ele fiind
radonul, gaz foarte toxic.
Substanţele radioactive se găsesc în stare lichidă, gazoasă şi solidă. Izotopii radioactivi, din
cauza instabilităţii nucleului, caută să treacă în atom stabil prin eliminarea particulelor nucleare.
Trecerea unui element radioactiv în stare de element stabil se face prin emisie de radiaţii alfa, beta,
gama, foarte bogate în energie. Acestea se deosebesc, printer altele şi prin puterea de penetrare pânǎ
la absorbţie complete.
Când gazele, pulberile sau particulele radioactive sunt inhalate, acestea degajă radiaţii
ionizante care afectează ţesuturile plămânilor, conducând, în final, la cancerul pulmonar. EPA
estimează că radonul poate fi responsabil de cancerul pulmonar la un număr de 5000-20 000
persoane/an în SUA. De asemenea, se estimează că riscul îmbolnăvirilor cu radon este de 10 ori mai
mare la fumători , în comparaţie cu nefumătorii. Substanţele radioactive, depăşind anumite limite,
ajunse pe sol pot constitui surse importante de poluare.
Accidentul de la Cernobîl, a produs în România, creşterea nivelului de radiaţii în aer,
depuneri de izotopi radioactivi pe vegetaţie, apariţia acestora în produse de origine animală.
Specialiştii consideră că la o iradiere naturală de 2 Sv/an, în 1986, populaţia României a primit o doză
suplimentară de cca. 1,3-1,95 Sv.
Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în centrala nucleară, pe data de 26
aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea
radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla în apropiere de orașul
părăsit Prîpeat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din
istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice
ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari
din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de
persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice
oficiale. Centrala a fost compusă din patru reactori de tip RBMK-1000, fiecare capabil de producere a
1 GW de putere electrică. Construirea centralei a început în anii '70 ai secolului XX, cu reactorii nr. 1
(care a fost închis în anul 1977), nr. 2 în 1978, nr. 3 în 1981 și nr. 4 în 1983. Doi alți reactori - nr. 5 și
6 - erau în construcție când a avut loc accidentul.
Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:45 , reactorul nr. 4 a suferit o explozie catastrofală a
cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a declanșat un incendiu, o serie de
explozii adiționale și scurgeri radioactive. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a
accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei
oameni), radioactivitatea răspândindu-se direct în interiorul clădirii unde se afla SL-1. În timpul
accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele internaționale.
Accidentul de la Cernobîl a injectat în atmosfera terestră de 400 de ori mai mult material
radioactiv decât cel de la Fukushima (Japonia)  de câteva ori cantitatea de material radioactiv
corespunzătoare bombelor de la Hiroshima și Nagasaki, dar de o miime până la o sutime (în funcție
de izotopul evaluat) față de emisiile atmosferice ale testelor nucleare de suprafață a armamentului
nuclear testat la nivel mondial până la interzicerea efectuării acestora în atmosferă.
În afară de cele câteva zeci de victime imediate ale exploziei și expunerii masive a
personalului centralei și anumitor "lichidatori", din cele câteva mii de copii care s-au îmbolnăvit de
cancer tiroidian (un cancer tratabil, până în anul 2013, cel puțin 16 au murit. Incidența cancerului
tiroidian a rămas însă mai ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus,
asta la mai bine de două decenii de la accident. Numărul suplimentar (față de numărul normal la
populațuia generală ne-expusă) de leucemii și limfoame apărute la cei care au intervenit pentru
limitarea dezastrului ("lichidatorii") a fost mic, fapt care încurajează specialiștii să spere că în
deceniile care vor urma, numărul suplimentar de tumori solide (cancerele mai cunoscute) va fi și el
mic la aceștia (lichidatori), și asta cu atât mai mult la populația fostei Uniuni Sovietice care se
presupune că a fost expusă ca urmare a contaminării solului și aerului pe traiectoria de deplasare a
norului radioactiv.
 Până acum, studiile Organizației Mondiale a Sănătății nu au putut decela o creștere a
incidenței tumorilor solide în populație, probabil pentru că expunerea fiind relativ mică, creșterea,
câtă este, se "îneacă" sub micile variații naturale ale incidenței de fond. În cel mai rău caz se
consideră că va avea loc o creștere de 1 % a prevalenței cancerelor în populație, un risc suplimentar
aparent minor deci, în comparație cu prevalența naturală a cancerului în populație (care ea este de
aproximativ 45% (aproape unul din doi bărbați primește un diagnostic de cancer în decursul vieții)
pentru bărbați și aproximativ 38% pentru femei)
Cifra procentuală aparent mică a creșterii prevalenței cancerelor, de numai 1 %, ascunde
totuși o fațetă mult mai puțin încurajantă a realității consecințelor accidentului, în măsura în care
aceasta se traduce, în cifre absolute, în mai multe zeci de mii de indivizi care vor face probabil cancer
și de asemenea vor muri, ca urmare a accidentului de la Cernobîl.

POLUAREA RADIOACTIVĂ TERESTRĂ

Supravegherea radioactivităţii, ca şi pentru apă şi aer, se face prin măsurători beta-globale şi

gama spectrometrice. Acestea indică nivelul radiactivităţii în raport de limitele de avertizare şi
alarmare. Pentru sol nu sunt stabilite limitele de avertizare şi alarmare. În România cele 24 staţii ale
“Reţelei naţionale de supraveghere a radioactivităţii mediului înconjurător” rezultă că solul şi
vegetaţia spontanee nu sunt poluate radioactiv.
La nivel naţional problemele legate de protecţia contra radiaţiilor nucleare (ionizante) sunt
reglementate de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN.
Pe lângă poluarea datorată accidentelor, trebuie subliniat că centralele atomoelectrice sunt
surse de contaminare radioactivă locală. Mediul fizic şi vieţuitoarele care trăiesc în împrejurimile lor
sunt contaminate de emisiile de radiaţii din centrală.
Vectorul  poluant îl reprezintă, fără îndoială, apele de scurgere din reactoarele nucleare, care
conţin cantitatăţi mari de radionuclizi, ce sunt preluaţi de lanţurile trofice sau “rostogoliţi” prin
intermediul fluviilor până în mare. Astfel, s-a măsurat că Ronul varsă anual în Marea Mediterană 61 t
de uraniu. La gurile Dunării ajung mari cantităţi de radionuclizi ce se concentrează în fondul de peşti,
acesta fiind în general mult mai radioactivizat decât apa. Datorită creşterii amplorii poluării
radioactive pe plan mondial, a apărut o nouă ramură a ecologiei, respectiv Radioecologia, care
studiază efectul radiaţiei ionizante asupra asupra nivelurilor supraindividuale ale lumii vii.
Radioactivitatea naturală, componenta de bază a mediului înconjurător, este determinată de
prezenţa în sol, aer, apă, vegetaţie, organisme animale, precum şi în om a substanţelor radioactive de
origine terestră, existente în mod natural din cele mai vechi timpuri, la care se adaugă radiaţia
cosmică extraterestră. Astfel, omul trăieşte într -un mediu complex, fiind continuu sub acţiunea mai
multor  agenţi fizici cum sunt: lumina, sunetul, radiaţia ionizantă.
Pe lângă sursele naturale de radiaţii, este important de semnalat, încă de la început, că omul
modifică prin activitatea economică şi socială sursele naturale de radiaţii, în sensul că el poate
produce acumularea acestora în anumite locuri sau chiar zone întinse.
 Omul creează, astfel, o radioactivitate naturală suplimentară, iar mulţimea surselor naturale de
radiaţii include, prin definiţie, şi sursele naturale de radiaţii suplimentare. Radioactivitatea naturală
prezintă, în ultimele 4-5 decenii, modificări semnificative datorită activităţilor omului.
Pe de o parte, aducerea la suprafaţă a minereurilor radioactive, extracţia şi utilizarea
cărbunelui şi a apelor geotermale, precum şi a unor minereuri neradioactive, dar cu conţinut
radioactiv natural care nu poate fi neglijat şi, pe de altă parte, folosirea pentru construcţe a unor
materiale neconvenţionale a pus omenirea în faţa reconsiderării conceptului de radioactivitate
naturală prin controlul şi supravegherea acesteia. Radiaţia de origine naturală este prezentă în întreg
mediul înconjurător. Radiaţia  poate ajunge la pământ din spaţiul cosmic.
Însăşi pământul este radioactiv, iar  radioactivitatea naturală este prezentă în alimente şi în
aer. Astfel fiecare om poate fi expus la radiaţia naturală într -o măsură mai mare sau mai mică.
Radioactivitatea naturală a fost definitiv stabilită la toate elementele care au Z>83. O dată cu
perfecţionarea mijloacelor de detecţie a radiaţiilor, s-au găsit şi alte radioactivităţi naturale. În ultima
alternativă, elementele radioactive naturale formează o singură transmutaţie prin care izotopul
r adioactiv se dezactivează la un nucleu instabil. Sursele naturale terestre de radiaţii sunt alcătuite din
rocile radioactive ca: minereurile de uraniu, de thoriu, izotopi radioactivi de potasiu, carbon etc.
În ultimii ani se costată prezenţa în locuinţe închise, apa potabilă, aer, din unele zone
geografice, a radonului 222 Rn, rezultat din dezintegrarea 226 Ra existent în roci şi sol. 222 Rn se
ridică la suprafaţa solului sub formă de gaz , prin crăpăturile şi fisurile rocilor, pătrunzând de multe
ori în interiorul locuinţelor prin crăpăturile şi fisurile pereţilor (după cutremure). Radiaţia cosmică
este de natură corpusculară şi electromagnetică, provenind direct din spaţiul cosmic (radiaţia
primară=protoni, nuclee fără înveliş electronic, alte particule) sau din interacţiunile acesteia cu
particulele din atmosferă (radiaţia secundară = particule stabile cum sunt electronii, pozitroniisau
instabile- mezoni,hiperoniş.a.) Doze totale. Echivalentul dozei efectiv total (sau doză totală) datorat
radiaţiei de origine naturală, este în medie, în jurul a 1870 Sv2  pe an.
Diferenţele în dozele medii de la o localitate la alta pot depăşi 5000 Sv pe an, şi diferenţele în
dozele individuale pot ajunge  până la 100.000 Sv pe an, datorită existenţei unor clădiri care au doze
ridicate în special din  partea radonului şi a produselor lui de dezintegrare. Echivalentul dozei efectiv
colectivă este în jur de 100.000 Sv-om pe an
Deoarece doza colectivă variază cu mărimea populaţiei, chiar dacă nu există o modificare a
nivelelor de radiaţie, este convenabil să se indice media dozelor pe întreaga populaţie. Aceste mărimi
sunt bune pentru comparaţii, dar este necesar  să fie suplimentate cu date adiţionale, acolo unde există
largi variaţii faţă de medie. Există diferite scheme privind transferul radionuclizilor în diferite
componente ale ecosistemelor terestre.

POLUAREA RADIOACTIVĂ ACVATICĂ

CENTRALA FUKUSHIMA:
Accidentul nuclear de la Fukushima a avut loc la data de 11 martie 2011 la centrala electrică
atomică Fukushima din Japonia, care constă din 4 reactoare nucleare, ca urmare a cutremurului din
nord-estul țării de la ora 14:46, urmat de un tsunami de mari proporții.
Centrala nucleară Fukushima I a fost nevoită să recurgă la acumulatoarele electrice de rezervă,
dar acestea au o capacitate limitată.La 14 martie compania TEPCO (Tokyo Electric Power
Company), care administrează centrala, a făcut cunoscut că nici sistemul de răcire al reactorului 2 nu
mai funcționează.
Fără o răcire normală la un reactor se poate ajunge la supraîncălzirea miezului cu material
fisionabil radioactiv al reactorului până la o temperatură de 2.000 °C, crescând riscul topirii lui și al
unor explozii. La 15 martie autoritățile din Tokio au anunțat că la reactorul (blocul) 2 Fukushima a
avut loc o explozie care a avariat învelișul acestuia, provocându-se astfel o creștere a radioactivității
în zona înconjurătoare.
Administrația centralei vorbește despre "valori dramatice ale radioactivității".
Drept urmare populația locală din perimetrul de 30 de km în jurul centralei (care nu era încă
evacuată) a fost avizată să rămână în locuințe, pentru a nu se expune direct (este vorba de aparatul
respirator) radioactivității crescute. După explozia de la reactorul 2 s-a anunțat un incendiu la
reactorul 4 (care la cutremur era în revizie).
De la acesta provine acum creștere puternică a radioactivității direct în atmosferă. Se
speculează că reactorul respectiv ar avea două găuri de dimensiuni metrice în înveliș (carcasă). După
cutremurul de vineri, urmat de un val tsunami de peste 10 metri, care a devastat nord-estul Japoniei,
autoritatile de la Tokyo se confruntă cu o nouă provocare: evitarea altor explozii la centrala nucleară
Fukushima, ceea ce ar declanşa un dezastru nuclear
Acoperişul clădirii a fost spulberat de explozie, dar incinta care adăposteşte reactorul a
rezistat, a dat asigurari operatorul Tokyo Electric Power (TEPCO). Posibilitatea unor scurgeri
radioactive este "scăzută", a adaugat Guvernul. O explozie similară de hidrogen a avut loc sambata la
reactorul numarul 1 al aceleiaşi centrale, situate la aproximativ 250 de kilometri nord-est de Tokyo.
În timp ce autoritătile japoneze incerca sa mențină calmul în legatură cu evolutia radiațiilor din zona
afectată, ministrul francez al industriei, Eric Besson, a declarat în aceasta dimineață că situația după
accidentul de la centrala nucleară japoneză Fukushima este "îngrijorătoare" şi ca nu mai poate
exclude scenariul unei catastrofe nucleare.
O cantitate extrem de mare de particule de iod radioactiv a fost detectată în apa folosită pentru
răcirea reactorului numarul doi. Asta după ce Guvernul de la Tokyo a anunțat că este posibil să se fi
produs o fisură în containerul reactorului numărul trei. Înainte de evacuare, echipele de intervenție au
inceput să folosească apă dulce pentru a răci reactoarele, deoarece apa de mare, pe care o utilizau
până acum, accelerează coroziunea şi ar putea reprezenta un pericol mult mai mare
Robotul a fost proiectat de Hitachi-GE Energie Nucleară și Institutul Internațional pentru
Decontaminare Nucleară. Mașinăria a rezistat doar trei ore în mediul teribil de radioactiv, deși
oamenii de știință estimau că robotul va putea funcționa în mediul radioactiv timp de aproximativ 10
ore. În scurtul timp petrecut în interiorul centralei, robotul a ajutat la investigarea situației
combustibilului topit. "Robotul a reușit să adune suficiente informații despre temperatură, nivelul
radițiilor și fotografii de pe platforma chiar de sub miezul reactorului", a explciat purtătorul de cuvânt
al TEPCO, Teruaki Kobayasi.Mai mult decât atât, oamenii de știință au tras concluzia că nivelul
radiațiilor este mai mic decât se estimase.

CONCLUZII

Poluarea radioactivă este rezultatul contaminarii mediului cu substante acestea reprezentand un

risc pentru sanatatea oamenilor si a altor organisme ce traiesc in  natura.
În atmosferă au fost puse în atmosferă peste 100 substanţe poluante dintre care mai importante
sunt: 
 dioxidul de sulf şi oxizii de azot care împreună cu apa dau naştere ploilor acide ce
conţin acid sulfuric şi azotic; acestea ard ţesuturile superficiale ale plantelor, determinând în cele din urmă
uscarea acestora.; irită organele de simţ; modifica pH-ul solului etc.;
 hidrocarburile florurate sau clorurate, care afectează stratul de ozon cu rol  în filtrarea
şi reţinerea radiaţiilor ultraviolete;
 alţi oxizi dar mai ales anhidrida sulfuric care în condiţii de umiditate atmosferică şi în
prezenţa unui strat de aer cald, îmbogăţeşte atmosfera sub formă de aerosoli, formând un compus
toxic numit smog (ceaţă). Acesta îngreunează respiraţia vieţuitoarelor şi diminuează expunerea la
soare (fotosinteza).
Surse de poluare radioactiva a apelor naturale:
 reziduri radioactive de la centralele nucleare
 caderile radioactive care se produc in urma exploziilor nucleare experimentale sau a
accidentelor de la centralele nucleare
 industria extractiva a materialelor radioactive

Cele mai importante măsuri împotriva poluării apei sunt următoarele:

 construirea de baraje;
 epurarea apelor reziduale;
 construirea de bazine speciale de colectare a deşeurilor şi reziduurilor, pentru a împiedica
deversarea directă a acestora în apele de suprafaţă
Poluarea solului este strâns legată de poluarea aerului şi a apei. Ea se produce însă, mai ales,
cu pesticide şi îngrăşăminte chimice pe bază de azot şi fosfor. O parte dintre acestea sunt luate
de plante şi astfel ajung în corpul animalelor şi al omului, alterând funcţia diferitelor organe.
Dintre măsurile împotriva poluării solului mai importante sunt:
 -construcţia unor zone de depozitare a gunoaielor;
 -diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor
-folosirea judicioasă a îngrăşămintelor, pesticidelor, precum şi a metodelor agrotehnice care
sporesc fertilitatea solurilor etc
Atunci cand, din diverse cauze, se produce o scurgere de radiatii la ocentrala nucleara,
materialele radioactive ajung in mediulinconjurator si in atmosfera, de unde vantul si curentii de aer
le pot duce peste tot.
Poluarea are de altfel un efect dramatic asupra resurselor naturale. Ecosisteme ca pădurile,
lacurile, insulele de corali sau râurile aduc mari avantaje mediului înconjurător. Ele îmbunătăţesc apa
şi calitatea aerului, sunt un habitat pentru plante şi animale şi produc alimente şi medicamente. Aceste
ecosisteme pot fi oricând distruse din cauza poluării. Mai mult, datorită relaţiilor complexe dintre
diferitele tipuri de organisme şi ecosisteme, contaminarea mediului poate avea efecte care nu sunt
imediat descoperite sau care sunt greu de prevăzut. De exemplu, oamenii de ştiinţă pot doar să
speculeze pe marginea posibilelor efecte ale micşorării stratului de ozon, singurul protector al
Pământului împotriva dăunătoarelor raze ale Soarelui.
Radiaţiile sunt frecvente în natură sau pot fi produse în mod artificial fără a fi definite
nici ca tip nici ca efect. Iradierea naturală a organismului uman sedatorează radiaţiilor ionizante
existente în mediul înconjurător (radiaţiilecosmice, radioactivitatea solului, a alimentelor etc).
La acestea se adaugă:
 folosirea radiaţiilor în investigaţiile şi tratamentele medicale
iradierea datorată experimentelor nucleare în atmosferă şi industria energetică nucleară
transportul şi depozitarea combustibilului nucleari sau a deşeurilor radioactive
producerea, utilizarea, depozitarea, stocarea şi transportul radioizotopilor folosiţi  în
agricultură ,industrie,
medicină , precum şi în scopuri ştiinţifice şi de cercetare
utilizarea radioizotopilor pentru producerea deenergie în obiecte spaţiale

Efectele radiatiei UV asupra oamenilor, plantelor si ecosistemului acvatic.

-asupra oamenilor:-arsuri si cancere ale pielii, cataracte si alte boli ale retinei, suprimarea
sistemului imunitar, agravarea incidentelor legate de bolile infectioase
-asupra plantelor (toate speciile afectate la acelasi nivel):-scaderea fotosintezei, scaderea
schimbului eficient de apa, scaderea suprafetei frunzelor
-asupra ecosistemului acvatic:-reducerea ratei de supravietuire, reducerea productiei de
fitoplancton, reducerea capacitatii reproductive la pesti, crabi, amfibieni si a capacitatii larvare.
 BIBLIOGRAFIE

1. Mihai Berca – Ecologie generală şi protecţia mediului, Ed. Ceres, Bucureşti, 2000
2. Ciplea L.I., Ciplea Al., – Poluarea mediului ambiant , Editura Tehnică, Bucureşti, 1978
3. Fitti M., – Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra apei şi soluţiilor apoase, Editura
Academiei, Bucureşti, 1967.
4. Furnica Gh., – Procese radioecologice în contaminarea radioactivă a apei, solului şi
vieţuitoarelor, Igiena, nr. 2, 97-113 (1972).
5. I. Scurtu, Cristiana Sima – Ecologie şi protecţia mediului, Ed. Independenţa Economică,
Piteşti, 2009 6. Marcu, GH., – Elemente radioactive. Poluarea mediului şi riscurile iradierii , Editura
Tehnică, Bucureşti, 1996.
6. *www.anpm.ro
7. **www.mmediu.ro