Sunteți pe pagina 1din 4

AT C1 23.09.

2013

APITERAPIA
(APIS MELIFICA)

Este stiinta folosirii produselor stupului in scop terapeutic.


APICULTURA este stiinta cresterii albinelor.
APIPROFILAXIA reprezinta prevenirea unor afectiuni cu ajutorul produselor stupului.
APITERAPIA ocupa un loc specific intre mecanismele caracteristice medicinei naturiste
deoarece:
1. Actiunea sa farmacologica se adreseaza organismului ca un sistem;
2. Asigura sau completeaza mecanisme ce se desfasoara in mod natural intr-un organism
normal;
3. Constituie – pe langa un factor de reglare a homeostaziei organismului – si un sisteme de
alimentare naturala cu factori al caror randament biologic este optim;
4. Apeleaza la mecanisme existente in organism dar care nu mai functioneaza la un moment
dat, la parametrii optimi si, deci, care afecteaza homeostazia acestuia;
DEF HOMEOSTAZIEI: a. Mentinerea constanta a echilibrului intern.
b. Este proprietatea unui sistem de a se mentine intr-un echilibru
dinamic in raport cu factorii interni si externi.
5. Determina actiuni majore de reglare prin echilibrarea unor sisteme integratoare din
organism, cu raspuns la alte niveluri importante fiziologic;
6. Prezinta efecte de lunga durata, principiile (substantele) naturale pe care le contin
produsele stupului (integrale sau prelucrate) avand si caracter de principii nutritive
energizante, benefice oricarui organism, in orice stadiu de evolutie (crestere, effort fizic,
convalescenta, senescenta (senex – senilis), etc).
7. Prin factorii activi pe care ii ofera medicamentul apiterapic se asigura si un efect de
preventie naturala, fapt ce poate fi considerat specific fata de alte procedee terapeutice
naturiste.
CE ESTE UN MEDICAMENT ?
MEDICAMENTUL este o substanta sau un grup de susbtante, de origini diferite (minerale,
vegetale, animale, sintetice de laborator) care introduse in organism pe diferite cai (orala,
injectabil, difuziune) au rolul de a vindeca organismul aflat in stadiul de boala.

1
AT C1 23.09.2013

CONDITIA DE BOALA reprezinta acea stare a organismului, in care se poate gasi acesta la un
moment dat, care se caracterizeaza prin modificari morfologice si fiziologice si care il fac inapt
pentru a-si desfasura starea sa biologica, denumita stare de sanatate.
STAREA DE SANATATE reprezinta timpul de desfasurare a vietii organismului in conditii
optime de functionare: integritate anatomo functionala, functiuni fiziologice normale (sau
optime), randament maxim de viata pe plan psiho – socio – cultural.
Aceste functionalitati sunt completate, in cazul omului, cu acelea rezultate din faptul ca el
traieste sub forma organizata de societate. Acest fapt impune o alta categorie de relatii specifice
interumane, definite drept relatii socio – culturale.
Starea de functiune biologica a organismului se desfasoara se desfasoara in cadrul unei
multitudini de parametri care il influenteaza in grade diferite sub aspectul bio – socio – cultural.
Aceasta situatie determina ca patologia umana sa-I includa printre ceilalti factori etiopatologici
ai bolilor si factorul stres (Etiologia este stiinta care se ocupa cu cauza sau cauzele bolilor).
Ceea ce caracterizeaza procesul biologic in complexitate sa, mai ales la organismele superioare,
este uniformitatea valorica sub aspectul cantitativ si calitativ al proceselor desfasurate.
Aceasta caracteristica este denumita homeostazie, care este asigurata de o serie de sisteme, asa
cum este sistemul general de circulatie a umorilor (sange si limfa).
Pe aceasta cale se realizeaza si accesul medicamentelor in scopul actiunii lor in scopul de a
readuce la valori functionale homeostazice.
In cadrul solicitarilor, cat si in cadrul evolutiei firesti a organismului (crestere, imbatranire etc),
dinamica proceselor de mentinere a homeostaziei difera variatia sa necesitand interventia din
afara cu diferite procedee sau substante. In anumite conditii (acute sau cronice) nu se mai poate
realiza acest echilibru, ceea ce face ca stadiul fiziologic sa fie deteriorat si sa devina patologic.
REECHILIBRAREA, adica readucerea la valorile homeostazice a unor factori biologici
umorali sau tisulari (metabolici sau fiziologici) se realizeaza prin mijloace farmacologice
(terapeutice sau medicamente). Asadar, medicamentul, indiferent de originea sa naturala
(vegetala sau animala) sau artificiala (sinteza, extractie, solutie anorganica) reprezinta entitatea
farmacologica de reglare a functiilor organismului. Medicamentul actioneaza asupra
organismului pe baza unor legi bine definite, printre care legea cea mai generala este legea
“structura – functie”. Actiunea medicamentului se exercita direct asupra celulei si tesuturilor,

2
AT C1 23.09.2013

sau prin intermediul altor factori, in acest din urma caz spunem ca activitatea sa este mediata. In
cazul acestei ultimei situatii efectul apare uneori amplificat in raport cu relatia doza – efect.
Plecand de la ideea ca in organism exista o ierarhie de integrare, in sensul ca exista subsisteme
cu functii operative, ne putem explica necesitatea de a actiona la nivelurile care au in coordonare
cat mai multe functiuni, sau acele functiuni pe care vrem sa le corectam. Aceste situatii se impun
mai ales in cazul in care organismul se afla intr-o stare de degradare sau de disfunctie cronica.
In prezent arsenalul terapeutic detine un numar considerabil de produsi de sinteza. Pe langa
produsele fabricate de laborator se utilizeaza ca medicamente o gama imensa de produse
naturale, ideea obtinerii principiilor active in stare pura din combinatii naturale s-a impus odata
cu completarea conceptelor de baza asa cum sunt: relatia structura – functie, doza – efect, efect
specific, bioritm, toxicitate, selectivitate, efecte secundare etc.
Un medicament trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte:
1. Sa fie eficient in mod specific asupra unei cauze de boala (agentul patogen sau factorul
etiopatogenic);
2. Sa fie cat mai specific ca modalitate de actiune;
3. Sa nu fie toxic asupra restului organismului, sau cat mai putin toxic (efecte secundare
adverse);
4. Sa fie eficient in cantitate cat mai mica;
5. Sa nu produca efecte secundare (Ex: intoxicatie, obisnuinta etc);
6. Sa nu determine rezistenta la unii factori patogeni (germeni);
7. Sa contina in stare cat mai buna principiul activ;
8. Sa fie cat mai economicos.
Din punct de vedere farmacologic, adica a capacitatii de actiune specifica asupra mecanismului
sau functiei dereglate, medicamentul se considera eficient atunci cand:
1. Lucreaza cat mai specific (SPECIFICITATE);
2. Isi manifesta actiunea la o doza cat mai mica (SENSIBILITATE);
3. Realizeaza o actiune stabila in timp, reducand sansa recidivelor (STABILITATE);
4. Actioneaza fara sau cu cat mai reduse efecte secundare (TOXICITATE).

Mecanismele declansate de medicamente pot fi:


1. De reglare

3
AT C1 23.09.2013

2. De activare
3. De inhibitie
4. De eliberare
5. De sinteza.