Capitolul 14 Cod Penal

Capitolul XIV
INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Legea penală nu definește noțiunea de justiție. Termenul e folosit pentru a

desemna un grup de relații special care se află sub protecție.
Prin “justiţie” trebuie de înţeles nu doar activitatea jurisdicţională înfăptuită de

instanţele judecătorești, dar și activitatea organelor de urmărire penală, a
organelor de executare a hotărârilor judecătorești etc., adică a organelor care
concură la înfăptuirea justiţiei.
Infracţiuni contra justiţiei - acele fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenţie,

care lezează, exclusiv sau în principal, relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea
justiţiei, răspunderea penală pentru care se prevede în art.303-323 din CP al
RM
Art.6 Constitutia RM Separaţia şi colaborarea puterilor
În Republica Moldova puterea publică se efectuează în baza separării puterii:

legislativă, executive și judecătorească
Fiecare exercitându-și prerogativele care îi revin.
Art.20 Constituția RM Accesul liber la justiţie- dreptul de satisfacere a

drepturilor persoanei
(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor
judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile
şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.
Statul deține monopolul înfăptuirii justiției
1.Nici un alt organ decât instanțele judecătorești nu pot înfătui justiția
Alin1, art.115 Constitutia RM Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel
şi prin judecătorii.
(2) Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii
specializate.
(3) Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.
(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura

de judecată sînt stabilite prin lege organică.
2. Justiția trebuie împărțită în cazul în care este cerută. Judecătorul nu poate

refuza examinarea unei cause decât din motive întemeiate.
Articolul 116. Statutul judecătorilor CONSTITUTIA RM
(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi

inamovibili, potrivit legii.
Justiția-pârghie cu ajutorul căreia statul asigură protecția drepturilor

și libertăților persoanelor, garantând securitatea publică și ordinea
de drept.
 Formă fundamental de realizare a puterii de stat( soluționarea cauzelor)

 Valoare social de a cărei înfătuire depinde întreaga ordine de drept
Justiția în sens îngust- activitatea instanțelor judecătorești
Justiția în sens larg- nu numai activitatea instanțelor judecătorești, dar și

activitatea organelor de urmărire penală, a procurorului etc
Hlopțeva: Justiției îi snt specific multiple trăsături, care fac delimitarea ei:
 Justiția –un mecanism deosebit al statului

 Realizată prin metode variate din lege
 Realizarea actului de justiției e pus în sarcina unor organe sau
persoane( judecător sau instanță)
Justiția- formă de activități judiciare,cu anumite trăsături:
-desfășurarea în cause penale, civile, administrative
-doar prin metode specific sistemului judiciar

-înfăptuită doar de câteva organe statale
Valeriu Cușnic și Anatol Doga :
-au propus reformarea capitolului 14 Infracțiuni contra justiției în infracțiuni

care împiedică desfășurarea justiției
Caracteristica Capitolul 14
Obiectul juridic generic- relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei.
Obiectul juridic-special- relațiile sociale cu privire la funcționarea normal a

organelor judiciare
Se atribuie la.
-instanțele de judecată de toate nivelele
-organele care au sarcina de înfăptuire a justiției( organelle de urmărire

penală, activitatea procurorului etc)
Obiectul juridic special- relaţiile sociale privind efectuarea urmăririi penale de

către organele de stat împuternicite de lege (în cazul infracţiunii prevăzute la
art. 303 din CP al RM Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea
penală);
Ion Țurcanu –consideră că obiectul juridic special- relațiile sociale cu privire la

activitatea instanțelor judecătorești ca unic promotor al înfătuirii justiției
Obiect juridic complex- art.315- obiect juridic principal- relațiile sociale cu

privire la neadmiterea divulgării datelor, obiect juridic secundar- prevenirea
unor daune material sau morale
Art.321- obiectul juridic principal- relațiile sociale cu privire la supunerea unor

persoane care execute pedeapsa în penintenciar.
Obiect juridic secundar- relațiile sociale cu privire la integritatea persoanei sau

sănătatea persoanei
Art.308- obiect juridic complex- obiect juridic principal- relațiile sociale care
contribuie la înfăptuirea justiției, obiect juridic secundar-relațiile sociale cu
privire la libertatea fizică a persoanei
Obiectul material - prezenţa acestuia poate fi atestată în cazul unor

infracţiuni contra justiţiei (de exemplu, în cazul infracţiunii prevăzute la art.314
din CP al RM, constând în corpul persoanei).
Obiect immaterial- hotărârea, încheierea instanței de judecată, probele
Victima -ex art. 306 din CP al RM (persoana nevinovată); art. 314 din CP al
RM (martorul, partea vătămată, expertul, interpretul) etc
Infracţiunile contra justiţiei sunt, în mare parte, infracţiuni formale.
Doar în cazul unor modalităţi agravate, fapta infracţională poate adopta forma
unei infracţiuni materiale (lit. c) din alin. (2) al art. 306; lit. c) din alin. (2) al art.
307; alin. (4) al art. 308; alin. (2) al art. 316 din CP al RM).
Latura obiectivă –acțiune sau inacțiune
Inacțiune- art.313,319
Unele infracţiuni contra justiţiei se comit pe calea acţiunii (în situaţia faptelor
prevăzute la art. 303, 306, 307 etc. din CP al RM). Alte infracţiuni din același
grup pot fi săvârșite doar pe calea inacţiunii (în cazul faptelor prevăzute la art.
313, 320, 321 din CP al RM).
Latura subiectivă- prin intenţie. Aceasta nu exclude manifestarea de către

făptuitor a atitudinii imprudente faţă de urmările prejudiciabile (de exemplu, în
cazul faptelor prevăzute la lit. c) din alin. (2) al art. 306; lit. c) din alin. (2) al
art. 307; alin. (4) al art. 308; alin. (2) al art. 316 din CP al RM).
La calificarea unor infracţiuni este necesară stabilirea motivului special (lit. b)

din alin. (2) al art. 306; lit. b) din alin. (2) al art. 307 etc. din CP al RM) sau a
scopului special (art. 303 și 305 din CP al RM).
Subiectul infracţiunilor contra justiţiei -pf responsabilă- 16 ani. Numai în

cazul infracţiunilor prevăzute la art. 305 și alin. (2) al art. 317 din CP al RM,
vârsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani. Subiectul infracţiunii are
calităţi speciale în cazul faptelor infracţionale prevăzute: de exmplu la art.
306 (persoana care efectuează urmărirea penală), art. 307 (judecătorul), art.
308 (persoana care efectuează urmărirea penală sau judecătorul) etc. din CP
al RM.
Art.314. Determinarea la depunerea de declaraţii mincinoase, la formularea

de concluzii false sau la efectuarea de traduceri incorecte –SUBIECTUL NU
ARE NEVOIE DE CALITATE SPECIALĂ ca și art. 315. Divulgarea datelor
urmăririi penale-în conditiile alin1
Tipuri ale infracţiunilor contra justiţiei: -in dependență de

subiect
1. Infracțiuni comise de către lucrătorii justiției în timpul îndeplinirii obligațiilor
funcționale
2. Infracțiuni comise de persoane în privința cărora sunt aplicate măsuri de

constrângere penală
3. Infracțiuni comise de persoane obligate în virtutea legii sau datoriei civice

de a contribui la înfăptuirea justiției
Tipuri de infracțiuni contra justiției- 3

Era 1. infracţiuni contra justiţiei care atentează la viaţa și sănătatea, cinstea și
demnitatea judecătorilor, persoanelor care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei (art.304 și 305 din CP al RM); -nu mai e
relevantă articole date nu mai sunt
1. infracţiuni care împiedică îndeplinirea de către judecător sau

colaboratorii organelor de drept a obligaţiilor lor în vederea
realizării sarcinilor și scopurilor justiţiei (art. 303, 310, 311, 312,
313, 314, 315, 316, 323 din CP al RM);
2. infracţiuni contra justiţiei comise de către judecători sau de către
persoanele care efectuează urmărirea penală (art. 306, 307, 308, 309
din CP al RM);
3. infracţiuni contra justiţiei îndreptate spre împiedicarea executării
pedepsei sau neexecutarea hotărârii instanţei de judecată (art. 317,
318, 319, 320, 321, 322 din CP al RM).
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea
penală
(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele
de judecată naţionale sau internaţionale cu scopul de a împiedica
examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a
obţine pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti ilegale
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale

sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore,
sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire

penală sau a personalului instanţelor de judecată internaţionale cu
scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei
penale
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 700 unităţi convenţionale sau

cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite cu folosirea situaţiei

de serviciu,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 750 la 950 unităţi convenţionale

sau cu închisoare de pînă la 4 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de
a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen
de pînă la 3 ani.
Varinate tip- alin 1, 2
Variantă agravantă-alin 3
6 iulie 2007 RM a ractificat convenția ONU împotriva corupției, la art. 26

prevede protecția justiției
Tipologie: INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNDEPLINIREA DE CĂTRE

JUDECĂTORI SAU COLABORATORII ORGANELOR DE DREPT A
OBLIGAŢIILOR LOR ÎN VEDEREA REALIZĂRII SARCINILOR ȘI
SCOPURILOR JUSTIŢIEI
Potrivit alin. (1) al art. 116 din Constituţia Republicii Moldova, judecătorii
instanţelor judecătorești sunt independenţi, imparţiali și inamovibili.
Alin. (1) al art. 26 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova,

adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003, declară că
judecătorii judecă cauzele penale pe baza legii și în condiţii care exclud orice
presiune asupra lor
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni, după unii autori, este activitatea
instanţelor judecătorești și a organelor de urmărire penală
Alţi specialiști menţionează că, în calitate de obiect juridic special, apare

activitatea legitimă a organelor de justiţie în lupta cu criminalitatea
Autorii ruși afirmă că obiectul juridic special al faptei date este activitatea
normală a instanţelor judecătorești, a organelor procuraturii, precum și a altor
organe care efectuează urmărirea penală
Obiect juridic special- alin1 –simplu-relațiile sociale cu privire la

neadmiterea imixiunii în instanțele judecătorești
Obiect juridic special alin2- simplu- relațiile sociale cu privire la

neadmiterea imixiunii în organelle de urmărire penală
Această infracţiune presupune și existenţa Obiect facultativ – relațiile sociale

cu privire la libertatea morală a judecătorului, procurorului, ofiţerului de
urmărire penală, în situaţia în care asupra persoanelor respective se
săvârșesc acţiuni îndreptate spre limitarea drepturilor lor prevăzute de Codul
de procedură penală.
Infracțiune formală- consumată din momentul amestecului în activitatea

acestor organe
Obiect material- influenta directă asupra corpului victimei
Victimă –alin1-judecătorul din ierarhia justiției ( CSJ, Curțiile de Apel-4,

Curțile de Fond)
Victima-alin2- persoana care efectuează urmărirea penalo
Latura obiectivă-alin1- fapta prejudiciabilă,exprimată prin acțiune de

exercitare a amestecului în orice formă în cadrul judecării cauzei
Rugăminți,cereri, amenințări
Amestecul se poate realiza prin următoarele modalităţi: rugăminţi, cereri,

promisiuni și chiar ameninţări.
Modalităţile de amestec se clasifică în cele:
a) verbale,
b) scrise;
c) prin intermediul terţelor persoane.
Amestecul poate fi săvârșit atât în orele de program, cât și în cele de

extraprogram.
Faptul că cineva critică neajunsurile organelor de justiţie nu constituie

infracţiune.
Latura obiectivă- alin2- acțiunea de exercitare a amestecului în activitatea de

urmărire penală
Motivul- interes material, de a obține unele avantaje patrimoniale, răzbunare,

vanitate, ascunderea unor fapte pertinente.
Scop- 1. Împiedicarea examinarii multilaterale alin2. 2.obținerea unei

promisiuni ilegale (alin1)
Pentru incriminarea acestei infracţiuni, este suficientă realizarea unui singur

scop.
În cazul alin. (2) - există doar un scop: împiedicarea cercetării rapide,

complete și obiective a cauzei penale.
Latura subiectivă -intenţie directă.
Persoana vinovată întreprinde acţiuni conştiente de amestec în înfăptuirea

justiţiei şi în urmărirea penală, în activitatea judecătorului, procurorului, a
ofiţerului care efectuează urmărirea penală şi doreşte survenirea rezultatului
infracţiunii.
Subiect- alin 1 și 2-pf-16 ani și alin3 –calitate special- folosindu-se de situația

de serviciu- persoana cu funcţie de răspundere
Persoana cu funcţie de răspundere poate fi caracterizată prin următoarele
aspecte:
a) este ierarhic superioară judecătorului sau reprezentantului organului de

urmărire penală:
• președintele instanţei de judecată;
• procurorul ierarhic superior etc.
b) deţine o funcţie de stat, în afara sistemului judecătoresc:
• deputat în Parlament,
• ministru,
• președinte al unei organizaţii statale etc.

Articolul 306. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a
unei persoane nevinovate
(1) Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane
nevinovate de cel care efectuează urmărirea penală

de pînă la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) urmărind învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de

grave sau excepţional de grave;
c) soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
pînă la 5 ani.
Alin1- variant tip
Alin2- variant agravantă
Tipologie :INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI COMISE DE CĂTRE

JUDECĂTORI SAU DE CĂTRE PERSOANELE CARE EFECTUEAZĂ
URMĂRIREA PENALĂ
Etica profesională a persoanelor care efectuează urmărirea penală îi obligă

să procedeze în raport cu bănuiţii, învinuiţii așa cum dictează normele legale.
Pot apărea situaţii când persoanele cu funcţie de răspundere din cadrul

organelor de drept cu bună-știinţă trag la răspundere penală persoane
nevinovate.
Lucrătorii organelor de ocrotire a normelor de drept se dedau unor motive
josnice și cupidante, supunând răspunderii penale persoana care vădit este
nevinovată
Obiectul juridic special-simplu - relaţiile sociale privind activitatea normală

a organelor de urmărire penală, autoritatea acestora.
Infracţiunea - alin. (1) - formală și se consumă din momentul emiterii

ordonanţei de punere sub învinuire a unei persoane nevinovate
Latura obiectivă -se realizează prin tragerea cu bună – știinţă la răspundere

penală a unei persoane nevinovate de comiterea unei infracţiuni de cel care
efectuează urmărirea penală.
Unicul temei pentru tragerea la răspundere penală a persoanei este

constatarea în acţiunile sau inacţiunile ei a semnelor constitutive ale
componenţei de infracţiune.
Analizând problema respectivă din perspectiva dreptului procesual penal,

latura obiectivă s-ar realiza ținându-se cont de etapele:
a) pornirea procesului penal;
b) punerea sub învinuire;
c) dispunerea aplicării măsurii preventive;
d) trimiterea cauzei penale în instanţa de judecată în privinţa unei persoane

nevinovate.
O persoană poate fi declarată vinovată, dacă sunt suficiente probe în

acest sens:
a) depoziţiile martorilor;
b) depoziţiile părţii vătămate;
c) concluziile expertului;
d) probe materiale;
e) documente etc. În lipsa unor asemenea probe este categoric interzisă

tragerea la răspundere penală a persoanelor
Semnele nevinovăţiei se pot manifesta prin:
a) tragerea la răspundere penală pentru fapta altuia;
c) lipsa de probe;
d) lipsa semnelor constitutive ale infracţiunii.
Persoana este nevinovată și în cazul când este trasă la răspundere penală

pentru o infracţiune, alta decât cea pe care a săvârșit-o în realitate
Articolul 16. Clasificarea infracţiunilor

(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede
în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la
2 ani inclusiv.
(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală
prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 5 ani
inclusiv.
(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede
pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani inclusiv.
(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie

pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un
termen ce depăşeşte 12 ani.
(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu

intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
La litera c), prin cuvintele “soldată cu urmări grave” – adică urmări ca:
– îmbolnăvirea de o maladie psihică; – altă vătămare gravă a integrității

corporale sau a sănătății etc.;
– decesul sau sinuciderea victimei.
Latura subiectivă - prin intenţie directă.
Făptuitorul știe cu certitudine că este trasă la răspundere penală o persoană

nevinovată, și dorește acest lucru.
Subiect special: persoana care efectuează urmărirea penală, ofiţerul de

urmărire penală sau procurorul.
Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau
hotărîri contrare legii
(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărîri,
sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii
se pedepseşte cu amendă în sumă de la 650 la 1150 unităţi convenţionale

de pînă la 5 ani.
a) legată de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de

c) soldată cu urmări grave
[Art.307 al.(2), lit.c) textul „ soldată cu urmări grave” declarat neconstituțional

prin HCC24 din 17.10.19, MO338-343/15.11.19 art.207; în vigoare 17.10.19]
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a

pînă la 5 ani.
Alin1- variant tip
Alin2-variantă agravantă
Tipologie: INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI COMISE DE CĂTRE

URMĂRIREA PENALĂ
Infracţiune formală- se consumă în momentul pronunţării de către judecător

a respectivului act judiciar
Articolul 114 din Constituţia Republicii Moldova Înfăptuirea justiţiei prevede

că justiţia se înfăptuiește în numele legii și numai de instanţele judecătorești.
Alin. (2) al art. 26 din Codul de procedură penală al RM Independenţa
judecătorilor şi supunerea lor numai legii- stabilește că judecătorul judecă
materialele și cauzele penale conform legii și propriei convingeri bazate pe
probele cercetate în procedura judiciară respectivă.
Același lucru îl prevăd și articolele 19 Accesul liber la justiţie și 20 din Codul

de procedură penală Desfăşurarea procesului penal în termen rezonabil, cu
referire la cauzele civile.
Este de datoria judecătorului de a emite hotărâri judecătorești în conformitate

cu legislaţia în vigoare.
Faptul respectiv se asigură atât prin normele etice ale judecătorului, cât și prin
cele legale.
Pentru a contracara faptele prin care judecătorul ar pronunţa sentinţe,

încheieri sau hotărâri neconforme legii, Codul penal al Republicii Moldova a
criminalizat asemenea acţiuni în articolul 307
Obiectul juridic special-simplu relaţiile sociale privind funcţionarea normală

a organelor judecătorești în procesul înfăptuirii justiţiei.
Latura obiectivă - pronunţarea cu bună-știinţă de către judecător a unei

hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrar legii.
În cazul de faţă se are în vedere pronunţarea actelor procesuale prin care se

rezolvă atât cauzele penale, cât și cele civile.
Componenţa de infracţiune este prezentă în cazul când actul procedural

este de la bun început ilegal, nu corespunde împrejurărilor cauzei, denaturând
adevărul.
În procesul penal, ilegalitatea se poate manifesta prin stabilirea pedepsei

penale pentru cel nevinovat sau achitarea unui vinovat.
Componenţa respectivă există și atunci când persoana, deși e vinovată de

săvârșirea unei fapte prejudiciabile, i se stabilește o pedeapsă aspră sau
blândă neîntemeiată, cu calificarea incorectă a faptei în mod intenționat.
În procesul civil, ilegalitatea se exprimă prin satisfacerea neîntemeiată a
acţiunii civile ori refuzul în acţiune, mărirea sau micșorarea intenţionată a
prejudiciului cauzat care urmează a fi reparat etc.
Unii teoreticieni afirmă că ilegalitatea în materie procesuală se realizează

și prin limitarea unor drepturi procesuale, cum ar fi: dreptul la apărare, refuzul
de a primi mărturii ce dezvinovăţesc inculpatul sau pârâtul
Sunt ilegale încheierile și deciziile judecătorești prin care se încetează

urmărirea penală în instanţă de apel sau de recurs, se resping sau se
admit fără temei apelurile sau recursurile.
Aceste prevederi se referă tuturor judecătorilor din sistemul judecătoresc al

Republicii Moldova.
Dovadă despre acest fapt ne servește și stabilirea varietăţilor hotărârilor

judecătorești:
a) hotărârea și sentinţa – caracteristice doar instanţelor de fond;
b) decizii – soluţionarea apelului, recursului împotriva hotărârilor și sentinţelor

date de instanţele de fond;
c) încheieri – în sensul acestui articol se au în vedere acele acte judiciare prin

care se încalcă drepturile procesuale ale părţilor.
În conformitate cu Codul de procedură penală, art. 6, încheierea

judecătorească reprezintă o hotărâre adoptată de către instanţa de judecată
până la pronunțarea sentinţei sau deciziei.

Decizia este o hotărâre prin care instanţa se pronunţă asupra apelului,
recursului, recursului în anulare, precum şi hotărârea instanţei de apel şi de
recurs la rejudecarea cauzei. De menționat că la soluţionarea problemelor
prin care nu se rezolvă fondul apelului şi recursului, dispoziţia se emite în
formă de încheiere (art. 14 alin. 5 CPC).

Sentinţa este o hotărâre prin care cauza penală se soluţionează în fond de
instanţa de judecată. Aceasta poate fi doar de două tipuri: de condamnare,
dacă sentinţa este, parţial sau integral, de condamnare; de achitare, dacă
sentinţa este integral de achitare.

Conform art. 14 din Codul de procedură civilă, în formă de hotărâre se emite
dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează sau nu fondul cauzei.
Latura subiectivă - prin intenţie directă.
Judecătorul își dă seama de faptul că emite un act procedural ilegal, și

dorește pronunţarea lui.
Subiect special - judecătorul din toate instanţele judecătorești.

Articolul 308. Reţinerea sau arestarea ilegală
(1) Reţinerea ilegală cu bună-ştiinţă de către persoana care efectuează
urmărirea penală
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 2 ani cu privarea de dreptul de a

pînă la 5 ani.
(2) Arestarea ilegală cu bună-ştiinţă de către judecător
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani cu privarea de dreptul de a

pînă la 5 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la
5 ani.
Alin1 și alin2-variante tip
Alin 4-variantă agravantă

URMĂRIREA PENALĂ
Alin. (1) al art. 25 din Constituţia Republicii Moldova Libertatea individuală şi

siguranţa persoanei- prevede că libertatea individuală și siguranţa persoanei
sunt inviolabile.
Legea Supremă în alineatul (2) al aceluiași articol dispune că

perchiziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai
în cazurile și procedura prevăzute de lege.
Alin. (2) al art. 11 din Codul de procedură penală Inviolabilitatea persoanei-
stipulează că nimeni nu poate fi reţinut și arestat decât în cazurile și în modul
stabilit de prezentul Cod.
Asemenea prevederi se regăsesc și în majoritatea instrumentelor

internaţionale în materie de drepturi ale omului la care Republica Moldova
este parte.
Actuala reglementare constituţională este în deplin acord cu dispoziţiile art.5

CEDO şi cu alte acte internaţionale în materia de drept al omului, la care RM
este parte.
În scopul apărării acestor valori, legiuitorul a incriminat în articolul 308 al

Codului penal reţinerea sau arestarea ilegală ca infracţiune împotriva justiţiei.
În acest articol sunt prevăzute, de fapt, două componenţe de infracţiuni:
a) reţinerea ilegală;
b) arestarea ilegală.
Avem 2 tipuri de reținere:
Reţinerea faptică poate fi parte componentă a reţinerii procesual penale.

Însă nu în toate cazurile reţinerea faptică duce la pornirea urmăririi penale,
însă întotdeauna are ca efect perfectarea, întocmirea procesului verbal de
reţinere. În opinia anterior expusă are loc decalarea reţinerii procesual penale
şi contravenţionale.
Reţinerea faptică include nu numai „prinderea fizică“ a bănuitului şi privarea

acestuia de dreptul de a se deplasa liber, dar şi aducerea lui la organul de
urmărire penală. Reţinerea faptică, spre deosebire de cea procesual penală,
nu este strict reglementată prin acte normative speciale, ceea ce într-o
măsură insuficientă garantează drepturile persoanei reţinute.
Între reţinerea faptică şi cea procesual penală rămîne un interval de timp de

cîteva ore, care, la momentul de faţă reprezintă prin sine un vacuum juridic
absolut11“. Uneori acest interval poate să constituie şi cîteva zile „… perioadă
de timp în care, după cum ne arată practică, multe persoane reţinute ilegal
oferă depoziţii de autoclevetire, autoacuzare
După reţinerea faptică a persoanei urmează reţinerea procesual penală,
perfectată printr-un proces verbal de reţinere. La general, reţinerea procesual
penală include nu numai întocmirea procesului verbal de reţinere, dar şi
audierea şi percheziţia corporală a bănuitului.
Obiectul juridic special alin 1-complex-obiect j principal al reţinerii ilegale -

relaţiile sociale cu privire la activitatea normală a organelor de urmărire
penală.
Obiectul juridic secundar -relațiile sociale cu privire la libertatea fizică a

persoanei.
Latura obiectivă alin 1 se realizează prin reţinerea ilegală.
Conform alin. (1) al art. 165 din Codul de procedură penală Noţiunea de
reţinere, constituie reţinere privarea persoanei de libertate pe o perioadă
scurtă de timp, dar nu mai mare de 72 de ore, în locurile și în condiţiile
stabilite de lege.
Legea procesuală penală stabilește categoriile de persoane împotriva cărora

poate fi aplicată această măsură de constrângere.
Sunt prevăzute și temeiurile pentru reţinerea persoanei.
Reţinerea va deveni ilegală atunci când organul de urmărire penală dispune

aplicarea reţinerii contrar Codului de procedură penală.
Spre exemplu, pot fi reţinute persoane bănuite de săvârșirea unei infracţiuni

pentru care legea penală prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai
mare de 2 ani.
Dacă pedeapsa prevăzută de lege este mai mică de 2 ani, atunci rezultă că
persoana este reţinută ilegal.
Un temei pentru aplicarea reţinerii este acela ca martorul ocular să indice

direct că anume persoana respectivă a comis infracţiunea.
Dacă martorul va aprecia că nu persoana dată a comis fapta prejudiciabilă, iar

organul de urmărire penală a dispus aplicarea reţinerii, de asemenea suntem
în prezenţa reţinerii ilegale.
Această infracţiune poate fi comisă și prin inacţiune – cazul în care cel
reţinut nu este eliberat la împlinirea termenelor reţinerii.
Latura subiectivă alin1. - doar prin intenţie directă.
Făptuitorul prevede că încalcă legea procesuală penală, și dorește acest

lucru.
Subiect special-alin1 -persoana care efectuează urmărirea penală:

colaboratorul organului de urmărire penală sau procurorul.
Obiectul juridic special-alin2- al arestării ilegale-complex-obiect juridic

principal - relaţiile sociale cu privire la activitatea normală a instanţelor
judecătorești.
Obiectul juridic secundar este același ca și în cazul reţinerii ilegale, relațiile

sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei.
Latura obiectivă a arestării ilegale-alin2 se manifestă prin acţiunea de

arestare ilegală.
Arestul este o măsură preventivă ce se aplică în baza unei hotărâri

judecătorești emise în baza legii procesual-penale.
Arestul se dispune pentru un termen de cel mult 30 de zile.
Pentru învinuiții, inculpații minori durata totală de ținere în stare de arest

preventiv nu poate depăși termenul de 8 luni.
Codul de procedură penală stabilește clar în art. 176, art. 185 temeiurile,
termenul reţinerii persoanei sub arest și durata prelungirii acestuia (articolul
186 din Codul de procedură penală). Anume cu încălcarea acestor garanţii
procesuale este legată noţiunea de arest ilegal.
Hotărârea CC nr. 3 din 23.02.2016 privind excepţia de

neconstituţionalitate a alineatelor (3), (5), (8) şi (9) ale articolului 186 din
Codul de procedură penală.
CC >Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru

o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate
depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic
superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către
judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel
mult până la 12 luni.
„(1) Termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării

persoanei de libertate la reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută -
de la momentul executării hotărârii judecătoreşti privind aplicarea acestei
măsuri preventive. În termenul ţinerii bănuitului, învinuitului, inculpatului
în stare de arest se include timpul în care persoana:
1) a fost reţinută şi arestată preventiv;
2) a fost sub arest la domiciliu;
3) s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia judecătorului de instrucţie sau

a instanţei, pentru expertiză în condiţii de staţionar, precum şi la tratament, în
urma aplicării în privinţa ei a măsurilor de constrângere cu caracter medical.
(2) Ţinerea persoanei în stare de arest în faza urmăririi penale până la

trimiterea cauzei în judecată nu va depăşi 30 de zile, cu excepţia cazurilor
prevăzute de prezentul cod.
(3) În cazuri excepţionale, în funcţie de complexitatea cauzei penale, de

gravitatea infracţiunii şi în caz de pericol al dispariţiei învinuitului ori de risc al
exercitării din partea lui a presiunii asupra martorilor sau al nimicirii ori
deteriorării mijloacelor de probă, durata ţinerii învinuitului în stare de arest
preventiv la faza urmăririi penale poate fi prelungită:
1) până la 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni

pentru care legea prevede pedeapsă maximă de până la 15 ani închisoare;
2) până la 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni

pentru care legea prevede pedeapsă maximă de până la 25 de ani închisoare
sau detenţiune pe viaţă.
(4) Învinuiţilor minori durata ţinerii în stare de arest preventiv poate fi

prelungită numai până la 4 luni.
(5) Fiecare prelungire a duratei arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile

în faza urmăririi penale şi 90 de zile în faza judecării cauzei.
(6) În caz dacă este necesar de a prelungi durata arestării preventive a
învinuitului, inculpatului, procurorul, nu mai târziu de 5 zile până la expirarea
termenului de arestare, înaintează judecătorului de instrucţie sau, după caz,
instanţei care judecă cauza un demers privind prelungirea acestui termen. În
cazul în care, la data adoptării sentinţei, termenul arestului preventiv rămas
este mai mic de 15 zile, instanţa de judecată este obligată, la demersul
procurorului, să se pronunţe asupra prelungirii termenului arestului preventiv
până la pronunţarea sentinţei.
(7) La soluţionarea demersului privind prelungirea termenului arestării

preventive, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată este
în drept să înlocuiască arestarea preventivă cu arestarea la domiciliu, liberare
provizorie sub control judiciar sau liberare provizorie pe cauţiune.
(8) După trimiterea cauzei în instanţa de judecată, termenul judecării cauzei

cu menţinerea inculpatului în stare de arest, din ziua primirii cauzei în instanţa
de judecată şi până la pronunţarea sentinţei, nu poate depăşi 6 luni, dacă
persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsa maximă de până la 15 ani închisoare, şi 12 luni, dacă
persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsa maximă de până la 25 de ani închisoare sau detenţiune pe
viaţă.
(9) După expirarea termenelor stabilite la alin.(5) şi (8), termenul judecării

cauzei cu menţinerea inculpatului în stare de arest poate fi prelungit doar în
cazuri excepţionale, la demersul procurorului, printr-o încheiere motivată a
instanţei care judecă cauza, de fiecare dată cu 3 luni până la pronunţarea
sentinţei.
(10) Hotărârea instanţei de prelungire a termenului de judecare a cauzei cu

menţinerea în stare de arest a inculpatului poate fi atacată cu recurs în
instanţa ierarhic superioară. Atacarea hotărârii nu suspendă examinarea
cauzei.
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi

lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor
legale:
a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un
tribunal competent;
b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru
nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori
în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii
judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a
săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în
necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracţiune sau să fugă după
săvârșirea acesteia;
d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia
sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în
faţa autorităţii competente;
e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să

transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui
toxicoman sau a unui vagabond;
f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane
pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva
căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt
şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra
oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful

1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător
sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare
şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul
procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să
asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are

dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să
statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună
eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
5. Orice persoană care este victimă unei arestări sau a unei deţineri în condiţii
contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii."
https://www.constcourt.md/ccdocview.php?l=ro&tip=hotariri&docid=557#top
Articolul 186. Termenul ținerii persoanei în stare de arest și prelungirea

lui- CC neconstituţionalitate a alineatelor (3), (5), (8) şi (9)
(1) Termenul ținerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării

persoanei de libertate la reținerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reținută
– de la momentul executării hotărîrii judecătorești privind aplicarea acestei
măsuri preventive.
(2) Perioada de ținere în arest a învinuitului, inculpatului nu poate depăși un

termen rezonabil, stabilit în funcție de complexitatea investigațiilor necesare
pentru descoperirea adevărului și ținînd cont de obligația de celeritate în
soluționarea cauzei penale în care învinuitul sau inculpatul este ținut în stare
de arest.
(3) Arestul se dispune pentru un termen de cel mult 30 de zile.
(4) Termenul arestului poate fi prelungit doar atunci cînd alte măsuri
preventive neprivative de libertate nu sînt suficiente pentru a înlătura riscurile
care justifică aplicarea arestului preventiv și și-au păstrat actualitatea
condițiile și criteriile stipulate la art. 175, 176 și 185.
(5) Fiecare perioadă cu care se prelungește arestul preventiv se stabilește cu

respectarea condițiilor prevăzute la alin. (2), dar nu poate depăși termenul de
30 de zile.
(6) În privința aceleiași fapte și aceleiași persoane, arestul poate fi aplicat,

pentru ambele faze ale procesului penal, pe un termen de cel mult 12 luni
cumulativ, pînă la pronunțarea sentinței de către instanța de fond. În termenul
de ținere a învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul în care
persoana:
1) a fost reținută și arestată preventiv;
2) a fost sub arest la domiciliu;

3) s-a aflat într-o instituție medicală, la decizia judecătorului de instrucție sau
a instanței, pentru expertiză judiciare în condiții de staționar, precum și la
tratament, în urma aplicării în privința ei a măsurilor de constrîngere cu
caracter medical.
(7) În perioada de examinare a cauzei transmise la rejudecare în primă

instanță, arestul poate fi dispus pînă la emiterea unei noi sentințe, ținînd cont
de durata de ținere în stare de arest a inculpatului pînă la pronunțarea
sentinței de către instanța de fond și de termenul total stabilit la alin. (6).
(8) Pentru învinuiții, inculpații minori durata totală de ținere în stare de arest
preventiv nu poate depăși termenul de 8 luni.
(9) Prelungirea termenului de arest preventiv se dispune cu respectarea

condițiilor stabilite de prezentul cod pentru aplicarea inițială a măsurii de arest
preventiv. Suplimentar, la soluționarea demersului privind prelungirea
termenului de arest preventiv, judecătorul de instrucție sau, după caz, instanța
de judecată are obligația să examineze dacă, pentru înlăturarea riscurilor ce
au determinat aplicarea măsurii de arest preventiv, este suficientă aplicarea
altor măsuri preventive neprivative de libertate și dacă există sau nu temeiuri
relevante și suficiente pentru prelungirea măsurii de arest preventiv.
(10) Prelungirea duratei de arestare preventivă se decide de către

judecătorul de instrucție din circumscripția în raza teritorială a căreia se
efectuează urmărirea penală sau de către instanța de judecată care
examinează cauza, în baza demersului procurorului. În cazul în care, din
motive întemeiate, instanța de judecată, în procedura căreia se află cauza
penală, este în imposibilitate să soluționeze demersul privind prelungirea
arestului preventiv, acesta se distribuie, în ordinea stabilită, unui alt judecător.
(101) Demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive

urmează a fi încuviinţat în scris de către:
1) procurorul ierarhic superior – în cazul în care se solicită prelungirea

arestării preventive pentru un termen mai mare de 3 luni şi, respectiv, pentru
un termen mai mare de 2 luni, în cazul minorilor;
2) Procurorul General sau de către un adjunct în temeiul ordinului emis de

Procurorul General – în cazul în care se solicită prelungirea arestării
preventive pentru un termen mai mare de 6 luni şi, respectiv, pentru un
termen mai mare de 4 luni, în cazul minorilor.
(11) Hotărîrea judecătorească de prelungire a duratei de arestare preventivă

poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară. Atacarea hotărîrii nu
suspendă examinarea cauzei penale.
(12) Urmărirea penală în cauzele penale în care sînt învinuiţi arestaţii

preventiv se desfășoară de urgenţă şi în mod preferenţial.
Fapta prejudiciabilă se realizează prin:
a) pronunţarea hotărârii judecătorești cu încălcarea garanţiilor procesuale;
b) arestarea persoanei în baza unei asemenea hotărâri. Infracţiunea este una

formală și se consumă din momentul arestării ilegale sau expirării termenelor
de aplicare a unei asemenea măsuri.
Latura subiectivă-alin2 - prin intenţie directă.
Subiect special: judecătorul.
Această faptă se poate realiza și prin participaţie.
De exemplu, dacă arestul a fost dispus de un complet de judecători, suntem

în prezenţa participaţiei simple.
Dacă judecătorul a avut o înţelegere din timp cu procurorul, atunci se

constituie participaţia complexă: judecătorul este autor, iar procurorul este
complice.
Alin. (4) - urmărilor grave:
– boală psihică;
– starea materială grea a familiei, în legătură cu absenţa întreţinătorului;
– sinuciderea
Articolul 309. Constrîngerea de a face declaraţii
Constrîngerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a
face declaraţii, de a încheia acord de recunoaştere a vinovăţiei,
constrîngerea, în acelaşi mod, a expertului de a face concluzia sau a
traducătorului, sau a interpretului de a face o traducere sau interpretare
incorectă de către persoana care constată infracţiunea, ofiţerul de
urmărire penală, procuror sau de către judecător, dacă aceasta nu
constituie tortură, tratament inuman sau degradant,
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani sau cu amendă în mărime de la

1150 la 1350 de unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de 5 ani.
O variantă tip

URMĂRIREA PENALĂ
Alin. (1) al art. 24 din Constituţia Republicii Moldova Dreptul la viaţă şi la

integritate fizică şi psihică- stabilește că statul garantează fiecărui om
dreptul la viaţă și la integritate fizică și psihică. Alineatul (2) din același articol
prevede că nimeni nu va fi supus la torturi, la pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante.
Alin. (1) al art. 10 din Codul de procedură penală Respectarea drepturilor,

libertăţilor şi demnităţii umane- stipulează că toate organele și persoanele
participante la procesul penal sunt obligate să respecte drepturile, libertăţile și
demnitatea persoanei.
Pentru a se realiza în practică aceste prevederi, articolul 309 al Codului penal

al Republicii Moldova a incriminat fapta dintr-un anumit domeniu al procesului
penal: constrângerea de a face declaraţii.
Codul penal apără în egală măsură nu doar persoana acuzată de săvârșirea

unei infracţiuni, dar și expertul, traducătorul ori interpretul
Obiectul juridic special-complex- obiect juridic principal - relaţiile sociale
cu privire la activitatea organelor de urmărire penală în condiţiile legii.
Obiectul juridic secundar - relațiile sociale cu privire la libertatea individuală

și siguranţa persoanei.
Infracţiune formală -se consideră consumată din momentul constrângerii de

a depune declaraţii
Victime ale acestei infracţiuni pot fi: bănuitul sau învinuitul, victima, martorul,
expertul, traducătorul, interpretul.
Latura - prin constrângerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte
ilegale, de a face declaraţii la interogatoriu, constrângerea, în același mod, a
expertului de a face concluzia sau a traducătorului ori a interpretului de a face
o traducere sau o interpretare incorectă.
Pentru componenţa de infracţiune de la articolul 309 al Codului penal nu are

importanţă dacă făptuitorul astfel a dorit obţinerea de declaraţii veridice sau
false.
Constrângerea de a face declaraţii - silirea persoanei supuse

interogatoriului să facă declaraţii, a expertului să tragă concluzia, a
traducătorului sau interpretului să efectueze o traducere sau interpretare
incorectă.
Modalităţile de constrângere pot fi de două feluri:
a) ameninţări;
b) alte acte ilegale.
La categoria ameninţări pot fi incluse:
– șantajul;
– provocarea fricii;
– ameninţarea cu vătămări ale integrității corporale sau sănătății sau cu

omorul etc.
Prin alte acte ilegale se are în vedere:

– audierea bănuitului sau învinuitului în stare de oboseală;
– insultarea martorului;
– atentarea la onoarea și demnitatea expertului etc
Doctrinarii de drept penal afirmă că, dacă în componenţa de bază este vorba
de ameninţare, atunci prin violenţă se are în vedere aplicarea torturii,
constrângerii fizice cu forţa proprie sau forță străină
Constrângerea însoţită de încheierea acordului de recunoaștere a

vinovăţiei - silirea persoanei la încheierea unui asemenea acord.
Potrivit art. 504 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a

vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat și învinuit sau,
după caz, inculpat, care și-a dat consimţământul de a-și recunoaște vina în
schimbul unei pedepse reduse.
Acordul de recunoaștere a vinovăţiei se întocmește în scris, cu

participare obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului, în cazul
infracţiunilor ușoare, mai puţin grave și grave.
Acordul cu privire la recunoașterea vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către

procuror, cât și de către învinuit, inculpat și apărătorul lui.
Latura obiectivă se poate realiza și prin participaţie, când mai mulţi

colaboratori ai organelor de urmărire penală o realizează sau acţionează cu
diferite roluri.
Latura subiectivă-prin intenţie directă.
Motivele nu sunt obligatorii, iar scopul poate fi cel de a-l sili pe expert să facă
concluzii, interpretul sau traducătorul – o declaraţie sau traducere, iar
persoana audiată – declaraţii.
Subiect special: persoana care efectuează urmărirea penală (procurorul,

ofiţerul de urmărire penală).
Articolul 310. Falsificarea probelor
(1) Falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la
proces sau de către reprezentantul acestuia

sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore în
ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Falsificarea probelor în procesul penal de către persoana care

efectuează urmărirea penală, procuror sau de către apărătorul admis în
procesul penal

de la 2 la 5 ani.
2 variante tip-alin 1-în procesul civil, alin2- în procesul penal
TIPOLOGIE: INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNDEPLINIREA DE CĂTRE

Orice act de justiție trebuie să aibă un ansamblu de probe pertinente pe care

judecătorul le apreciază conform propriei convingeri
Art.27 CPP- Libera apreciere a probelor- principiu general al procesului

penal- libera apreciere a probelor-persoana responsabilă cercetează probele
conform propriei convingeri
Art.117 alin.1 CPC- noțiunea de probe- probele sunt acele elemente de fapt
dobîndite în modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea
circumstanţelor ce justifică pretenţiile şi obiecţiile părţilor, precum şi altor
circumstanţe importante pentru justa soluţionare a cauzei.
Art.93 CPP- noțiunea de probe- probele sunt elemente de fapt dobîndite în
modul stabilit de prezentul cod, care servesc la constatarea existenţei sau
inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei,
precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a
cauzei.
Art.94 CPP- interzice anumite probe de a fi considerate ca probe în procesul

penal( care au fost obținute 1) prin aplicarea violenţei, ameninţărilor sau a
altor mijloace de constrîngere, prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei;
2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului,

părţii vătămate, martorului;
3) prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces;
4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza

penală, cu excepția organelor de control și altor părți în proces prevăzute la
art. 93 alin. (3);
5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare;
6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată;
7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice;
8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor

prezentului cod;
9) fără a fi cercetate, în modul stabilit, în şedinţa de judecată;
10) de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul

respectiv, nu poate confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele
primirii acestuia;
11) prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrşirea

infracţiunii;
12) prin promisiunea sau acordarea unui avantaj nepermis de lege.
Obiectul juridic special simplu- alin1- relațiile sociale cu privire la

autenticitatea probelor în procesul civil
Obiectul juridic special-simplu-alin2-relațiile sociale cu privire la
autenticitatea probelor în procesul penal
Obiectul material-alin1- elementele din care se fabrică probele în procesul

civil
Alin2- elementele din care se fabric probele în procesul penal
Latura obiectivă- fapta prejudiciabilă prin acțiunea de falsificare a probelor,

acțiunea de denaturare a adevărului real
Aici nu se încadrează prezentarea mincinoasă a martorilor,

traducătorilor, date de interpret- aici deja e vorba de art.312- Declarație
mincinoasă, concluzia falsă, sau traducerea incorectă
1.Falsificarea corpurilor delicte
2.Falsul în declarație-poate fi în concurs cu 352 indice 1- Falsul în declarație
3.Falsul privind identitatea-prezentarea unui document fals pentru a participa

la proces
Procuratura exercită urmărirea penală în cazurile cu minorii de exemplu
Latura subiectivă-intenție directă
Făptuitorul își dă seama că falsifică probele, și dorește aceasta.
Motiv-egoism, interes material, năzuința de a obține anumite avantaje
Subiect special- pf-16 ani și care este alin.1 participant la procesul civil și
alin2- participant în procesul penal
Articolul 311. Denunţarea falsă sau plîngerea falsă
(1) Denunţarea cu bună ştiinţă falsă în scopul de a-l învinui pe cineva de
săvîrşirea unei infracţiuni, sau plîngerea cu bună ştiinţă falsă despre
săvîrşirea unei infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu
funcţie de răspundere, care sînt în drept de a porni urmărirea penală,

cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
a) legată de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de

b) săvîrşită din interes material;
c) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare

Alin1- variantă tip

Scop -din interes material-lit.b, alin.2
Art.263 CPP Plîngerea şi denunţul
(1) Plîngerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană

juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.
(2) Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o
persoană juridică despre săvîrşirea unei infracţiuni.
(4) Plîngerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în

condiţiile legii.
(5) Plîngerea sau denunţul făcute oral se consemnează într-un proces-verbal

semnat de persoana care declară plîngere sau denunţ şi de persoana oficială
a organului de urmărire penală.
(7) Persoanei care face denunţ sau plîngere i se explică răspunderea pe care
o poartă în caz dacă denunţul sau plîngerea este intenţionat calomnios/oasă,
fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul
denunţului sau al plîngerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a
făcut denunţul sau plîngerea.
Denunţarea poate avea variate forme:
a) prin cuvinte;
b) în scris;
c) prin telefon;
d) prin mijloacele de informare în masă.
Nu are importanţă dacă denunţul este semnat sau anonim
Plangerile și denunțurile anonime se examinează când organele de

constatare/ organele de urmărire penală se autosesizează
Obiect juridic-multiplu
Obiect juridic principal- relațiile sociale cu privire la autenticitatea informației
Obiect juridic secundar- relațiile sociale cu privire la demnitatea persoanei
Obiect immaterial-denunțul fals sau plângerea falsă
Art.262-CPP- Sesizarea organului de urmărire penală
(1) Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau

pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin:
1) plîngere;
2) denunţ;
3) autodenunţ;
31) proces-verbal cu privire la constatarea infracţiunii, întocmit de organele de

constatare prevăzute la art. 273 alin. (1) din prezentul cod;
4) depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a

bănuielii rezonabile cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni;
5) raportul de audit al Curții de Conturi și documentele aferente acestuia.
Victimă- persoana învinuită fals de săvârșirea unei infracțiuni
Latura obiectivă- acțiunea de comunicare a organului de urmărire penala

sau persoana cu funcție de răspundere a datelor vădit false
Există următoarele semne obligatorii ale laturii obiective a denunţării

calomnioase:
1. denunţarea trebuie să fie calomnioasă, în sensul că va conţine o informaţie

care nu va corespunde adevărului;
2. denunţarea trebuie să privească o persoană concretă căreia i se impută de

fapt săvârșirea unei infracţiuni sau că în realitate a comis o faptă ce nu
constituie infracţiune, dar prin schimbarea trăsăturilor ei apare drept
infracţiune.
Excepţie este situaţia în care denunţătorul aduce la cunoștință organelor de

urmărire săvârșirea unei infracţiuni care, în realitate, nu s-a produs fără
indicarea persoanei concrete;
3. denunţul trebuie adus la cunoștinţa organului de urmărire penală sau

persoanei cu funcţie de răspundere, care sunt în drept să pornească
urmărirea penală.
În cazul în care denunţul a fost făcut unui alt organ, componenţa dată de
infracţiune lipsește;
4. denunţarea urmează să se refere în mod obligatoriu la săvârșirea unei

infracţiuni.
Infracțiune formală- se consideră consumată din momentul denunţării
informaţiei false.
Alin. (2) prevede circumstanţe agravante:
a) denunţarea calomnioasă legată de învinuirea de săvârșire a unei infracţiuni

grave, deosebit de grave sau excepţional de grave: se înţelege învinuirea
persoanei de comiterea infracţiunilor care cad sub incidenţa alin. (4)-(6) ale
art. 16 din CP al RM.
b) săvârșită din interes material: presupune sporirea activului patrimonial sau

scăderea din pasivul patrimonial al denunţătorului (exemple: debitorul
denunţă că creditorul a comis o infracţiune pentru a nu executa obligaţia la
care este datorat, realizarea dreptului la spaţiu locativ prin eliberarea încăperii
de locuit de către locatar etc.);
c) însoţită de crearea probelor artificiale acuzatoare: se înţeleg acţiuni de

născocire, fabricare, inventare a unor probe care ar putea să învinovăţească
victima.
Latura subiectivă- intenție directă/indirectă
Când faptuitorul și-a dat seama că face un denunț sau plângere mincinoasă
Subiect special-pf-16 ani- bănuit, inculpat

Articolul 312. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau
traducerea incorectă
(1) Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a declaraţiei mincinoase de către martor
sau partea vătămată, a concluziei false de către specialist sau expert, a
traducerii sau a interpretării incorecte de către traducător sau interpret,
dacă această acţiune a fost săvîrşită în cadrul procesului civil,
procesului penal, procesului contravenţional sau în instanţa de judecată
ori internaţională

cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu
închisoare de pînă la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul
termen de pînă la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) legate de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de

b) săvîrşite din interes material;
c) însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 550 la 1150 unităţi convenţionale

sau cu închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
Alin1- o variant tip
Alin2- variant agravantă

Obiect juridic special- simplu- relaţiile sociale privitoare la activitatea de
aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii puse în pericol prin
declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, traducerea sau interpretarea incorectă.
Alin2 lit.c- obiect juridic special multiplu- relațiile sociale privind autenticitatea
probelor
Produs- alin2 lit.c-probele create artificial
Infracțiune formală - se consumă din momentul săvârșirii cel puţin a uneia

dintre acţiunile analizate, cu precizarea următoarelor momente: acţiunea se
consumă în momentul semnării declaraţiei mincinoase, concluziei false,
traducerii și interpretării neveridice de către martor sau partea vătămată,
specialist, expert, traducător sau interpret
Latura obiectivă a acestei fapte prejudiciabile se exprimă prin una din

următoarele modalităţi – prezentarea, cu bună-știinţă a:
a) declaraţiei mincinoase de către martor sau partea vătămată;
b) concluziei false a expertului sau specialistului;
c) traducerii, interpretării incorecte a traducătorului sau interpretului. Aceste

acţiuni pot avea loc atât la etapa urmăririi penale, cât și la cea a judecării
cauzei civile sau penale concrete
Declaraţiile martorului sau ale părţii vătămate vor fi mincinoase în cazul

în care sunt denaturate circumstanţele cauzei sau sunt expuse depoziţii ce nu
corespund celor cunoscute de acesta, având o mare importanţă pentru
soluţionarea cauzei.
Astfel de declaraţii pot învinui persoana nevinovată de comiterea unei

infracţiuni sau dezvinovăţi persoana vinovată.
Depoziţiile pot să se refere și la prezentarea temeiniciei sau

netemeiniciei false a pretenţiilor reclamantului.
Concluzia expertului sau specialistului este falsă în situaţia în care în ea

intenţionat se denaturează faptele, li se dă o apreciere greșită, se fac
concluzii ce nu corespund materialelor cauzei.
Aici se include și fapta expertului de a tăinui o parte din informaţiile ce
necesită apreciere.
Traducerea sau interpretarea incorectă - atunci când traducătorul

intenţionat denaturează conţinutul documentelor prezentate, iar interpretul
modifică conţinutul declaraţiilor părţilor implicate în proces.
Interpretul va comite această infracţiune și în situaţia în care nu

interpretează în volum deplin depoziţia dată de un participant la proces.
Latura subiectivă- intenție directă
Făptuitorul își dă seama că prezintă cu bună – știinţă declaraţii mincinoase,

concluzii false sau traduceri incorecte, și dorește acest lucru.
Motivele - răzbunare, gelozie, vanitate etc.
Nu va constitui infracţiune situaţia în care, de exemplu, expertul, în lipsa

experienţei, apreciază greșit unele materiale sau interpretul, din cauza
terminologiei speciale, confundă interpretarea etc
Subiect special- pf-16 ani, martori, partea vătămată, specialist sau expert,
traducător sau interpret
Alineatul (2) formă agravată a realizării laturii obiective a infracţiunii:
a)legată de învinuirea de săvârșire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave

sau excepţional de grave
Este o formă de agravare a situaţiei făptuitorului, deoarece pune victima în

riscul de a executa o pedeapsă penală îndelungată sub forma privaţiunii de
libertate;
b) săvârșită din interes material: constă în tragerea unor foloase patrimoniale

de către subiecţii sus – menţionaţi (oferirea de bunuri, daruri, bani, alte
remunerări ilicite din partea persoanelor interesate în soluţionarea cauzelor);
c) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare: se au în vedere alte
acţiuni decât cele prevăzute de alin. (1) al art. 312, – instigarea altor persoane
de a depune declaraţii mincinoase etc.
Articolul 313. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii
vătămate de a face declaraţii
Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face
declaraţii în cadrul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 650 unităţi convenţionale.
O variantă tip

Obiect juridic special-simplu- relațiile sociale cu privire la îndeplinirea de

către martor a obligațiunii conform legii de a face declarații
NU ARE NICI OBIECT MATERIAL NICI IMATERIAL
Infracţiunea este formală se consumă din momentul refuzului sau eschivării

de a depune declaraţii.
Latura obiectivă- inacțiune- refuz sau eschivarea martorului sau părții

vătămate de a face declarație
Refuzul se manifestă prin aceea că martorul sau persoana vătămată,

deschis, demonstrativ, nu povestește despre fapta examinată organelor de
urmărire penală sau instanţei judecătorești.
Forma refuzului pentru calificarea faptei nu importă.
Persoana poate să se prezinte la organul de urmărire penală sau în timpul

dezbaterilor juridice și, intenţionat, să nu facă declaraţii, să nu răspundă la
întrebările formulate de participanţii la proces.
Nu va constitui infracţiune de refuz situaţia în care persoana nu se prezintă

la organele abilitate de lege din cauza unor motive întemeiate: boală, forţă
majoră etc.
Eschivarea se exprimă prin aceea că persoana, în mod intenţionat, evită de a
se prezenta la organele de justiţie după primirea citaţiilor corespunzătoare, se
ascunde, își schimbă locul de trai.
Art.134 CPC- dreptul de a refuza de a depune mărturii:
a) soţul împotriva soţiei, soţia împotriva soţului, inclusiv cei divorţaţi, copiii,
inclusiv cei adoptaţi (înfiaţi), împotriva părinţilor, părinţii împotriva copiilor,
inclusiv celor adoptaţi (înfiaţi);
b) fraţii şi surorile unul împotriva altuia, buneii împotriva nepoţilor, nepoţii

împotriva buneilor;
c) logodnicii, concubinii unul împotriva altuia;
d) persoana ale cărei depoziţii pot cauza prejudicii materiale sau morale
martorului sau persoanelor cu care se află în relaţiile menţionate la lit.a), b) şi
c);
e) persoana ale cărei depoziţii pot duce la dezonorarea sau pot crea un
pericol de urmărire administrativă sau penală lor sau persoanelor cu care se
află în relaţiile specificate la lit.a), b) şi c);
f) persoanele care nu pot depune mărturie fără a dezvălui secretul profesional

sau comercial;
g) deputaţii – referitor la datele care le-au devenit cunoscute în virtutea

îndeplinirii obligaţiilor de deputat;
h) Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, adjuncții

Avocatului Poporului și funcționarii Oficiului Avocatului Poporului – referitor la
faptele care le-au devenit cunoscute în exerciţiul împute nicirilor.
Art. 21 CPP –libertatea de mărturisire a sa sau a rudelor apropiate și de

recunoaștere a vinovăției- principiu art.90 CPP- alin.11- rudele
apropiate(ca și la 21 CPP)
Motivul- indiferență, teama de răzbunare, interes material

Subiect special- pf-16 ani- calitate de martor în procesul penal,
contravențional,civil, parte vătămată
Articolul 314. Determinarea la depunerea de declaraţii
mincinoase, la formularea de concluzii false sau la efectuarea
de traduceri incorecte
(1) Determinarea, prin constrîngere sau prin promisiune, prin oferire sau
dare de bunuri, servicii ori de alte avantaje patrimoniale sau
nepatrimoniale, a martorului sau a părţii vătămate la depunerea de
declaraţii mincinoase, a expertului la formularea de concluzii sau
declaraţii false, a interpretului sau a traducătorului la efectuarea de
interpretări sau traduceri incorecte, precum şi la eschivarea de la
depunerea declaraţiilor, de la formularea concluziilor sau declaraţiilor,
de la efectuarea interpretărilor sau traducerilor, în cadrul procesului
civil, procesului penal, procesului contravenţional sau în instanţa de
judecată internaţională

a) săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

Alin1-variantă tip
Alin 2-variantă agravantă

Obiect juridic special-complex

Obiect juridic principal- relaţiile sociale privitoare la activitatea de aflare a
adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a căror existenţă în cazul dat
este pusă în pericol prin constrângerea martorului, părţii vătămate, expertului,
interpretului sau a traducătorului de a face declaraţii mincinoase, concluzii
false, interpretări sau traduceri incorecte, precum şi de a se eschiva de la
aceste obligaţiuni.
Obiect juridic secundar- relațiile sociale cu privire la integritatea corporală

sau libertatea psihică
Obiectul material- corpul persoanei
Victima- martor, partea vătămată, interpret, traducător
Latura obiectivă- acțiunea de constrângere
Constrângere - atât constrângerea fizică, cât și cea psihică.
Constrângere fizică - exercitarea unor acţiuni violente ce produc suferinţe

fizice.
Alin. (1) al art. 314 din Codul penal se referă la constrângerea de genul
maltratărilor intenţionate sau altor acte de violenţă, ori al vătămării ușoare a
integrității corporale sau a sănătății.
Modalităţile constrângerii psihice pot varia:
– ameninţări cu omor;
– ameninţări cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății;
– cu distrugerea averii etc.
1.Constrângerea martorului sau a părții vătămate
2.Constrângerea expertului
3.Constrângerea interpretului de a face unele traduceri, interpretări
Infracțiune formală-consumată din momentul constrângerii victimei

Infractorul își dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei, și dorește ca prin
constrângere să fie denaturat adevărul, influenţând astfel soluţionarea
neobiectivă a cazului.
Motiv-interes material, năzuința de a obține anumite avantaje nepatrimoniale,

de a împiedica desfășurarea normal a urmării penale
Scop special- de a face victima să de-a declarații false sau de a face

expertul sau expertul de a nu face acele investigații, traducătorul- de a da
traduceri eronate
Subiect- pf-16 ani
NU ARE NEVOIE DE CALITATE SPECIALĂ

Articolul 315. Divulgarea datelor urmăririi penale
(1) Divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanelor
care efectuează urmărirea penală

cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(2) Divulgarea intenţionată a datelor urmăririi penale de către persoana

care efectuează urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu
controlul asupra desfăşurării urmăririi penale, dacă această acţiune a
cauzat daune morale sau materiale bănuitului, învinuitului, martorului,
părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe
vinovat să se eschiveze de la răspundere,

cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Alin1 și alin 2- variante tip

Necesitatea introducerii unei astfel de componențe de infracţiune se

fundamentează pe ideea că divulgarea datelor privind cauza penală concretă
poate duce la imixtiuni în activitatea de urmărire penală și, drept efect, luarea
unei decizii inobiective și incorecte.
Obiect juridic special- simplu-alin1. relațiile sociale cu privire la

neadmiterea divulgării datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanelor
care efectuează urmărirea penală
Obiect imaterial- datele urmăriri penale
Infracțiune formală- se consumă din momentul divulgării datelor urmăririi

penale.
Potrivit art. 212 din Codul de procedură penală, materialele urmăririi penale
nu pot fi date publicităţii decât cu autorizaţia persoanei care efectuează
urmărirea penală și numai în măsura în care ea consideră că aceasta este
posibil, cu respectarea prezumţiei nevinovăţiei, și ca să nu fie afectate
interesele altor persoane și ale desfășurării urmăririi penale.
Divulgare - o astfel de informare, în rezultatul căreia datele urmăririi penale

devin cunoscute terţilor.
Forma divulgării nu are importanţă, manifestându-se prin următoarele

modalităţi:
a) prin cuvinte;
b) în scris;
c) prin mijloace de informare în masă;
d) alte mijloace.
Semnele obligatorii ale laturii obiective sunt următoarele:
a) făptuitorul cunoaște anumite date ale urmăririi penale privind cauza penală
concretă;
b) datele respective au o importanţă pentru urmărirea penală;
c) persoana a fost înștiinţată despre faptul nedivulgării acestor date printr-o

declaraţie semnată de aceasta.
O astfel de obligaţie poate fi impusă și în formă verbală;
d) cu toate că a cunoscut interdicţia, totuși divulgă aceste informaţii.
Dacă persoana nu a cunoscut interdicţia de divulgare a urmăririi penale,

răspunderea penală se exclude.
Motiv –interes material
Subiect –pf-16 ani
NU E NECESAR SĂ AIBĂ CALITATE SPECIALĂ

Alin2.-obiect juridic special- complex
Obiectul juridic principal- relațiile sociale cu privire la neadmiterea divulgarii

intenţionată a datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează
urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra
desfăşurării urmăririi penale, dacă această acţiune a cauzat daune morale
sau materiale bănuitului, învinuitului, martorului, părţii vătămate sau
reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la
răspundere
Obiectul juridic secundar- relațiile sociale cu privire la cauzarea unor daune

material sau morale
Obiect imaterial- datele urmării penale
Latura obiectivă-alin2- fapta prejudicabilă, urmările prejudicabile(daune

materiale sau morale) și legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și
urmările prejudiciabile
Infracțiune material- din momentul survenirii urmărilor
Latura subiectivă- intenție directă sau indirectă
Motiv-interes material , răzbunare, invidie
Subiect special-pf-16 ani- persoana care efectuează urmărirea penală,

persoana învestită cu controlul urmăriri penale
Controlul este împuternicit-Procurorul
subiectul este special:
a) persoana care efectuează urmărirea penală – procurorul, ofiţerul de

urmărire penală;
b) persoana abilitată cu controlul asupra desfășurării urmăririi penale –

judecătorul de instrucţie, procurorul ierarhic superior etc.
Este necesară și survenirea urmărilor prejudiciabile: a) cauzarea de daune

morale sau materiale victimei (martor, parte vătămată, reprezentant);
b) eschivarea vinovatului de la răspundere.

Articolul 316. Divulgarea datelor privind măsurile de asigurare
a securității aplicate față de judecător, executorul judecătoresc,
participantul la procesul penal sau angajatul organului abilitat
cu protecția martorilor
(1) Divulgarea datelor privind măsurile de asigurare a securității aplicate
față de judecător, executorul judecătoresc, participantul la procesul
penal sau angajatul organului abilitat cu protecția martorilor, precum și
față de rudele apropiate ale acestora,
se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 750 de unități

convenționale sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeași faptă:
a) săvîrșită de către o persoană căreia aceste date i-au fost încredințate

în virtutea atribuțiilor de serviciu;
b) soldată cu urmări grave
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
pînă la 5 ani.
Alin1-variantă tip, alin2-variantă agravantă

Infracțiune formală –alin1 se consideră consumată atunci când măsurile de

securitate au devenit cunoscute cel puțin unei părţi neimplicate în proces.
Infracţiunea alin.2 este materială, deoarece se prevede survenirea urmărilor

grave
Obiectul juridic special-simplu - relaţiile sociale cu privire la activitatea
normală a instanţelor judecătorești, precum și securitatea participanţilor la
proces și a rudelor lor apropiate
Latura obiectivă -prin divulgarea datelor privind măsurile de securitate

aplicate faţă de judecător, executorul judecătoresc, partea vătămată, martor
sau alţi participanţi la procesul penal, precum și faţă de rudele apropiate ale
acestora, dacă fapta a fost săvârșită de către o persoană căreia aceste date i-
au fost încredinţate în virtutea atribuţiilor de serviciu
Alin. (1) al art. 215 din Codul de procedură penală Obligaţia organului de
urmărire penală, a procurorului şi a instanţei de judecată de a lua măsuri
pentru asigurarea securităţii participanţilor la proces şi a altor persoane
- obligă atât organul de urmărire penală, cât și instanţa de judecată să ia

măsurile prevăzute de legislaţie pentru asigurarea securității vieţii,
sănătăţii, onoarei, demnităţii și bunurilor acestor persoane, a rudelor lor
apropiate
Având în vedere împrejurările concrete ale cauzei faţă de persoanele

respective, pot fi luate măsuri de siguranţă ca:
– schimbarea locului de trai;
– atribuirea armei de foc;
– paza averii, modificarea actelor de identitate etc.
Potrivit legislației, organele afacerilor interne, în caz de necesitate, trebuie să

asigure securitatea judecătorului.
Realizarea măsurilor de securitate este încredinţată structurilor Ministerului

Afacerilor Interne. Direcția protecție martorilor.
Divulgarea constă în faptul că măsurile de securitate aplicate faţă de

judecător, martor, partea vătămată, executorul judecătoresc, alţi participanţi la
proces devin cunoscute altor persoane neimplicate în procesul penal prin:
– cuvinte;
– în scris;
– mijloace de informare în masă etc.
Latura obiectivă se caracterizează prin două condiţii:
a) făptuitorul divulgă datele privind măsurile de securitate luate faţă de

persoanele menţionate;
b) datele respective sunt aduse la cunoștinţă vinovatului prin următoarele

modalităţi:
1. i-au fost aduse la cunoștinţă personal (de exemplu, este conducătorul

gărzii de pază, este colaboratorul unei organizaţii de elaborare a planurilor de
activitate etc.);
2. a luat cunoștinţă de ele datorită atribuţiilor de serviciu (procuror, lucrător în

instanţa judecătorească etc.)
Latura subiectivă - numai prin intenţie directă.
Motivele și scopurile nu influențează calificarea faptei.
Subiect special: pf- 16 ani, răspunzând în virtutea atribuţiilor de serviciu de

datele cu privire la măsurile de securitate aplicate faţă de persoanele de la
alineatul (1).
Articolul 317. Evadarea din locurile de deţinere
(1) Evadarea din locurile de deţinere, săvîrşită de persoana care execută
pedeapsa cu închisoare, precum şi de persoana care se află sub arest
preventiv,
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani.
a) - exclusă
b) săvîrşită de două sau mai multe persoane; se înţelege participaţia

simplă, adică comiterea laturii obiective a infracţiunii de către două sau mai
multe persoane care au calitatea de coautori;
c) însoţită de aplicarea violenţei; acţiuni fizice care provoacă maltratări,

vătămări ale integrității corporale sau sănătății atât îndreptate asupra
lucrătorilor din locurile de deţinere, cât și persoanelor care încearcă să-i
împiedice la săvârșirea acţiunii de evadare.
d) săvîrşită cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de

arme- conform alin. (1) al art. 129 din CP al RM, prin arme se înţeleg
instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin lege. Dacă
persoana avea asupra sa armă, dar nu a folosit-o, această agravantă nu va
putea fi aplicată.
(3) Nu constituie infracţiune, în sensul prezentului articol, evadarea din

locurile de detenţie a persoanei în privinţa căreia la momentul evadării
nu exista sau a încetat temeiul legal al detenţiei.
Alin1-variantă tip
(3) Nu constituie infracţiune, în sensul prezentului articol, evadarea din

locurile de detenţie a persoanei în privinţa căreia la momentul evadării
nu exista sau a încetat temeiul legal al detenţiei.
TIPOLOGIE:INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI ÎNDREPTATE SPRE
ÎMPIEDICAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI SAU NEEXECUTAREA
HOTĂRÂRII INSTANŢEI DE JUDECATĂ
Potrivit alin. (2) al art. 61 din Codul penal, pedeapsa are drept scop
restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii
de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât și din partea altor
persoane.
Pericolul social al acestei acţiuni se manifestă și prin faptul că persoanele

care au evadat din locurile de deţinere se vor eschiva de la executarea
pedepsei privative de libertate sau de la răspunderea penală.
Deseori, infractorii trec pe poziţii ilegale și continuă să comită noi infracţiuni.
Infracţiune formală -se consideră consumată din momentul evadării, adică

părăsirii ilegale a locurilor de deţinere.
Barbăneagră consideră:
Obiectul juridic special-simplu alin1- relaţiile sociale cu privire la activitatea

normală atât a organelor de urmărire penală, cât și a instanţelor judecătorești,
precum și a instituţiilor penitenciare.
Obiectul juridic complex alin2 - obiect juridic principal- relaţiile sociale

referitoare la buna înfăptuire a justiţiei penale, în sensul respectării
caracterului obligatoriu al măsurilor privative de libertate luate provizoriu în
cursul procesului penal, precum şi al pedepselor privative de libertate.
În cazul evadării însoţite de aplicarea violenţei alin.2 infracţiunea dată poate

avea şi un obiect juridic secundar - relaţiile sociale referitoare la integritatea
fizică sau sănătatea persoanei.
Obiectul material - corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţe

constituie în acest caz al infracţiunii de evadare.
Latura obiectivă - prin evadarea din locurile de deţinere.
Săvârșirea unei asemenea infracţiuni prin inacţiune este imposibilă.
Potrivit legislaţiei penale și procesuale penale în vigoare, locurile de deţinere

sunt:
a) penitenciarele în care se execută pedeapsa sub forma închisorii sau
locurile unde se aplică arestul:
Articolul 72 din Codul penal al RM stabilește categoriile de penitenciare:
– de tip deschis;
– de tip semiînchis;
– de tip închis;
– pentru minori;
– pentru femei;
b) locurile unde se exercită arestul preventiv, o măsură procesuală dispusă de

judecătorul de instrucţie.
Evadat – este și persoana care fuge din biroul ofiţerului de urmărire penală ori
al procurorului, din sala de judecată, din mijlocul de transport în timpul
escortării deţinutului.
Acţiunea de evadare poate avea loc prin mai multe moduri: spargerea
pereţilor, coruperea pazei, utilizarea documentelor false etc.
Latura subiectivă-prin intenţie directă.
Persoana își dă seama că ilegal părăsește locul de deţinere, și dorește să

facă acest lucru.
Deși legea nu indică scopul, acesta rezultă din sensul conţinutului acestei
norme penale: sustragerea de la răspundere penală sau de la executarea
pedepsei.
Subiect special- pf-16 ani- alin1 și 14 ani-alin2.de două categorii:
a) condamnatul la pedeapsa cu închisoare sau cu arest, care execută aceste

pedepse;
b) bănuitul, învinuitul, inculpatul căruia i s-a dispus măsura de arest preventiv.
Articolul 72. Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu

închisoare
(1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare:
a) de tip deschis;
b) de tip semiînchis;
c) de tip închis.
(2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate

la închisoare pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă.
(3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele

condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave,
săvîrşite cu intenţie.
(4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la

închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.
(5) Persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani execută pedeapsa cu

închisoare în centrele de detenţie pentru minori şi tineri, ţinîndu-se cont de
personalitatea condamnatului, antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al
infracţiunii săvîrşite.
(6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru

femei.
(7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de

judecată în corespundere cu legislaţia.
Nu este subiect al infracţiunii date persoana supusă arestului

administrativ.
Articolul 318. Înlesnirea evadării
(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadării
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul

(2) Înlesnirea evadării de o persoană cu funcţie de răspundere
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul

Alin1,2 - varantă tip

Obiectul juridic special-simplu- relațiile sociale cu privire la activitatea

normală a organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătorești și a
instituţiilor penitenciare.
Latura obiectivă se manifestă prin înlesnirea prin orice mijloace a evadării.
Înlesnirea evadării poate îmbrăca diverse forme: sfaturi, indicaţii, înlăturarea

de obstacole etc.
Înlesnirea poate avea loc atât prin acţiune, cât și prin inacţiune.
Ea poate fi formată din:
a) elemente morale – sfaturi, indicaţii, informaţii;
b) elemente materiale – înlăturări de obstacole, punerea la dispoziţie a
unui plan de evadare.
Infracţiune formală -se consumă din momentul înlesnirii evadării.

Pentru ca făptuitorului să i se incrimineze această infracţiune, trebuie, în mod
obligatoriu, ca făptuitorul să intervină cu contribuţii fie înainte de evadare, fie
în timpul acesteia.
Latura subiectivă prin intenţie directă.
Făptuitorul își dă seama de caracterul periculos al faptei sale, și dorește să-l

ajute pe deţinut să evadeze
Deși nu este prevăzut scopul, acesta consistă în dorinţa faptuitorului de a-l

ajuta pe cel deţinut să evadeze.
Alin2-agravantă- Persoana cu funcţie de răspundere este persoana care

dispune de drepturi și obligaţii în locul de deţinere
Subiect special: pentru fapta de la alin1-pf 16 ani, iar la alin2 - persoana cu

funcţie de răspundere.
Articolul 319. Eschivarea de la executarea pedepsei cu
închisoare
Eschivarea de la executarea pedepsei a condamnatului căruia i s-a
permis să plece pe scurtă durată din locurile de deţinere
O singură variant tip

Pericolul social al acestei fapte se manifestă prin aceea că persoana odată

condamnată primește permisiunea de a pleca pe un termen strict determinat
din locul de deţinere, iar ulterior refuză să se întoarcă.
Obiectul juridic special-simplu - relațiile sociale cu privire la modul de

executare a pedepsei penale prin închisoare.
Latura obiectivă - prin eschivarea de la executarea pedepsei a

condamnatului căruia i s-a permis să plece pe scurtă durată din locurile de
deţinere.
Ea se poate realiza atât prin acţiune, cât și prin inacţiune.
Motivele permisiunii de a pleca din locul de deţinere pe scurtă durată

pot fi diferite:
– moartea unei rude apropiate;
– starea gravă în care se află cineva din apropiaţii săi;
– calamităţi naturale etc. Infracţiunea este formală și se consumă din

momentul expirării termenului pentru întoarcere.
Eschivare - condamnatul nu s-a întors în locul de deţinere după scurgerea

termenului indicat.
Nu constituie infracţiune situaţia în care condamnatul s-a aflat într-un
concurs de împrejurări grele.
Concursul de împrejurări grele poate consta în:
a) forţa fizică străină (a fost răpit de persoane care astfel doresc să se

răzbune);
b) proces fiziologic (îmbolnăvirea gravă a condamnatului aflat în libertate);
c) fenomen natural (din cauza intemperiilor naturii nu a putut să se întoarcă

la timp).
Latura subiectivă - intenție directă.
Subiect special: condamnatul la pedeapsă cu închisoarea, pf = 16 ani.

Articolul 320. Neexecutarea hotărîrii instanţei de judecată
(1) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare a hotărîrii
instanţei de judecată, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea
sancţiunii contravenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 650 de unităţi

convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la
200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare de către o

persoană cu funcţie de răspundere a hotărîrii instanţei de judecată,
precum şi împiedicarea executării ei, dacă aceste fapte au fost comise
după aplicarea sancţiunii contravenţionale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 850 de unităţi convenţionale

sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore,
sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de
de la 2 la 5 ani.
Alin1-variantă tip
Alin2-varinată agravantă

Infracţiune formală -se consumă din momentul constatării neexecutării

hotărârilor judecătorești:
a) expirarea termenelor pentru executare;
b) împiedicarea executării lor/eschivarea de la îndeplinire.

normală a organelor de executare a hotărârilor judecătorești.
Latura obiectivă - prin neexecutarea intenţionată-inacțiune, precum și prin

eschivarea de la îndeplinire a hotărârii judecătorești-acțiune.
Acţiunea se manifestă prin aceea că faptuitorul ia măsuri de împotrivire

executării hotărârii judecătorești: ascunde documentele oficiale, corupe
persoane cu funcţiile de răspundere, le ameninţă, lovește etc.
Infracţiunea constă în neexecutarea hotărârii judecătorești, cu rea – voinţă,

fără motive temeinice.
De exemplu, contabilul-șef al unei întreprinderi nu efectuează reţineri din

salariul condamnatului pentru achitarea pensiei alimentare stabilite prin
hotărârea instanţei de judecată.
Atât acţiunea, cât și inacţiunea pot fi exprimate în scris sau oral.
Hotărâre judecătorească - hotărârea dată într-un proces penal, civil,

contravenţional, în instanţa de fond sau apel, recurs.
Motivele nu au importanţă, dar pot fi diverse: prietenie, lașitate, rudenie etc.
Subiect –alin1-pf-16 ani, iar la alin2 subiect special- persoana cu funcţie

de răspundere – conducător al unei organizaţii, instituţii, al unui organ
administrativ public local
Articolul 123. Persoana cu funcţie de răspundere, persoana publică şi

persoana cu funcţie de demnitate publică
(1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia,

într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice
locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin
stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite
drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a
acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.
(2) Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv

funcţionarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al
serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice,
altă persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor
publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau
municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită
de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească
activităţi de interes public.
Art.123 (3) Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege:

persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de
Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire
sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau
Guvern, altă persoană cu funcție de demnitate publică stabilită prin lege;
persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat
împuternicirile sale.
Articolul 3201. Neexecutarea măsurilor din ordonanţa de
protecţie a victimei violenţei în familie
Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executarea măsurilor
stabilite de instanţa de judecată în ordonanţa de protecţie a victimei
violenţei în familie
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 200

de ore sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

Obiect juridic special-simplu-relațiile sociale cu privire la neexecutarea

intenţionată sau eschivarea de la executarea măsurilor stabilite de instanţa de
judecată în ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie
Latura obiectivă- neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la

executarea măsurilor stabilite de instanţa de judecată în ordonanţa de
protecţie a victimei violenţei în familie
Se realizează prin inacțiune
Latura subiectivă- prin intenție directă
Prezența victimei violenței în familie
Subiect- pf-16 ani

Articolul 321. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor
administraţiei penitenciarului
Nesupunerea prin violenţă cerinţelor legitime ale administraţiei
penitenciarului, săvîrşită de o persoană care execută pedeapsa în
penitenciar,

Infracţiune formală - se consumă din momentul în care au parvenit ordinele

administraţiei penitenciarului și, după acestea, au survenit actele de
nesupunere.
Obiectul juridic special-simplu -relaţiile sociale privind funcţionarea normală

a penitenciarelor.
Latura obiectivă - prin nesupunerea prin violenţă cerinţelor legitime ale

administraţiei penitenciarului.
Cerinţe legitime - cerințele care sunt conforme legii și actelor normative

subordonate acesteia, în baza cărora funcţionează penitenciarul.
Administraţia penitenciarului - totalitatea persoanelor cu funcţie de

răspundere din acest loc de deţinere:
– șefi de brigăzi;
– persoane de gardă de control și supraveghere;
– șefi-adjuncţi ai penitenciarului.
Nesupunere prin violenţă - refuzul intenţionat al condamnatului de a

îndeplini cerinţele legitime ale administraţiei, materializat prin acte violente:
• distrugerea ferestrelor și ușilor penitenciarului;

• deteriorarea imobilului;
• cauzarea de maltratări altor condamnaţi etc.
În cazul când violenţa aplicată cel puţin o singură dată a fost îndreptată
asupra unui reprezentant al administraţiei penitenciarului, în legătură cu
activitatea lui legală, acţiunile în cauză urmează a fi calificate în baza art. 286
acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
Acţiunile de nesupunere se pot realiza și prin împiedicarea activităţii de

lucru a penitenciarului, prin împiedicarea desfășurării în penitenciar a unor
măsuri culturale sau instigarea altor condamnaţi la revoltă.
Latura subiectivă - prin intenţie directă: condamnatul este conștient de faptul

că nu se supune cerinţelor legitime ale administraţiei penitenciarului, și
dorește acest lucru.
Subiect special: pf-16 ani și execută pedeapsa în penitenciar.

Articolul 322. Transmiterea ilegală a unor obiecte sau
substanţe interzise persoanelor deţinute în instituţiile
penitenciare
(1) Transmiterea tăinuită de control prin orice mijloace persoanelor
deţinute în instituţiile penitenciare a obiectelor sau a substanţelor a
căror transmitere ori păstrare este interzisă conform legislaţiei privind
executarea hotărîrilor cu caracter penal

180 de ore, sau cu închisoare de pînă la 6 luni.
(2) Acţiunea prevăzută la alin.(1), săvîrşită de o persoană cu funcţie de

răspundere sau cu folosirea situaţiei de serviciu,

240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani, în toate cazurile cu privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un

deţinute în instituţiile penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, a
etnobotanicelor sau a analogilor acestora

convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 4 ani.


convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea
de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
un termen de pînă la 5 ani.

deţinute în instituţiile penitenciare a armelor, substanţelor explozive,
toxice, incendiare sau radioactive
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.

se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a

pînă la 5 ani.
Variantă tip-alin1,
Variante agravante-alin2,3,4,5,6

Obiectul juridic special-simplu-relaţiile sociale cu privire la buna activitate a

instituţiilor penitenciare.
Latura obiectivă - transmiteri tăinuite de la control, încercări de a transmite

prin orice mijloace persoanelor care execută pedeapsa penală în penitenciare
a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau a altor substanţe cu
efect narcotizant.
Articolul 13412. Starea de ebrietate
(1) Prin stare de ebrietate se înţelege starea de dereglare psihofuncţională a

organismului survenită în urma consumului de alcool, droguri și/sau alte
substanțe cu efecte similare.
(2) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înţelege starea

persoanei care are concentraţia de alcool în sînge de la 0,3 pînă la 0,5 g/l sau
concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 pînă la 0,3 mg/l.
(3) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea

persoanei care are concentraţia de alcool în sînge de la 0,5 g/l şi mai mult sau
concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l şi mai mult.
Articolul 1341. Droguri, precursori, etnobotanice şi analogii acestora
(1) Prin droguri se înţeleg plantele sau substanţele stupefiante ori psihotrope,
sau amestecurile ce conţin asemenea plante ori substanţe, stabilite de
Guvern.
(2) Prin stupefiante se înţeleg substanţele înscrise în anexele la Convenţia u
nică a Naţiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante din 1961, modificată pr
in Protocolul din 1972, şi prevăzute în actele normative ale Guvernului.
(5) Prin produse etnobotanice (etnobotanice) se înţeleg amestecurile de

prafuri şi/sau plante sau amestecurile de ierburi şi diverse părţi de plante
stropite cu substanțe chimice, care produc schimbări ce induc efecte
fiziologice şi/sau mentale, halucinogene şi/sau acţiuni psihoactive.
(6) Prin analog al substanţei stupefiante sau psihotrope se înţelege orice

substanţă sau asociere de substanţe de origine naturală ori sintetică, în orice
stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă, ori părți ale acestora, care are
capacitatea de a produce efecte psihoactive şi care, indiferent de conţinutul
său, denumirea sa, modul său de administrare, de prezentare sau de
publicitatea care i se face, este ori poate fi folosită în locul unei substanţe sau
al unui preparat stupefiant, psihotrop ori cu efect psihotrop sau în locul unei
plante ori substanţe aflate sub control naţional şi/sau internaţional.
Articolul 129. Armele
(1) Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel

declarate prin dispoziţii legale.
(2) Sînt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau
care au fost întrebuinţate pentru atac.
Articolul 123. Persoana cu funcţie de răspundere, persoana publică şi

persoana cu funcţie de demnitate publică
(1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia,

într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice
locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin
stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite
drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a
acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.
Infracţiune formală -se consumă din momentul transmiterii obiectelor

interzise de lege.
Latura subiectivă -prin intenţie directă.
Motivele și scopurile nu influenţează calificarea faptei și pot fi diferite:

prietenie, lașitate, rudenie etc.
Subiect – alin1,3,5- pf-16 ani, alin2, 4,6- persoana cu funcție de răspundere

în , persoana care se folosește de situaţia de serviciu în penitenciar, cu
folosirea situaţiei de serviciu: orice membru al gărzii de corp, inspector, șef al
unei subdiviziuni etc.
Articolul 323. Favorizarea infracţiunii
(1) Favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de
grave sau excepţional de grave

(2) Nu sînt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii

soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvîrşit
infracţiunea.
Alin1-variantă tip
(2) Nu sînt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii

soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvîrşit
infracţiunea.- formă de eliberare de răspundere a persoanei
Este de datoria civică a oricărei persoane să contribuie la descoperirea

infracţiunilor, să nu tolereze comiterea faptelor infracţionale.
Infracţiunea formală -se consumă din momentul săvârșirii acţiunii de

favorizare a infracţiunii

normală a organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătorești.
Latura obiectivă - favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii grave,

deosebit de grave sau excepţional de grave.
Favorizare - tăinuirea infractorului, a instrumentelor, mijloacelor de săvârșire

a infracţiunii, ascunderea sau distrugerea urmelor infracţiunii, ascunderea
bunurilor dobândite pe cale criminală.
Literatura de specialitate stabilește următoarele semne obligatorii ale laturii

obiective a infracţiunii date:
a) necesitatea de favorizare a infracţiunii (favorizarea poate fi de 2 tipuri:

1. materială – de exemplu, ascunderea bunurilor dobândite pe cale criminală;
2. morală, psihică – darea de sfaturi, indicaţii etc.)
b) favorizarea infracţiunii urmează să se refere la infracţiuni grave,

deosebit de grave sau excepţional de grave
Articolul 16. Clasificarea infracţiunilor
(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede
pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani inclusiv.
(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie

pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un
termen ce depăşeşte 12 ani.
(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu

intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
c) favorizarea trebuie să fie nepromisă din timp (în cazul în care a fost
promisă din timp, acţiunea făptuitorului devine complicitate la infracţiunea
comisă de făptuitor).
Complicele cunoaște din timp când, unde și cum autorul va comite

infracţiunea.
Favorizatorul nu știe nimic despre aceasta, el ia cunoștinţă de toate

acestea numai după săvârșirea faptei prejudiciabile.
Anume acest moment delimitează complicitatea de favorizare.
Făptuitorul își dă seama că acţionează ilegal, adică favorizează infracţiunea

concretă nepromisă din timp, și dorește să facă acest lucru.
Subiectul alin1- pf-16 ani, iar alin2 exclude din categoria subiecţilor
infracţiunii date: soţul (soţia), rudele apropiate ale persoanei care a săvârșit
infracţiunea.
Acest fapt rezultă din principiul umanismului, reglementat de art.4 CP-
Alin 1-Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar,

persoana ca valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia.
Alin 2- Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a
leza demnitatea omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse
sau tratamente crude, inumane sau degradante.
Rude apropiate - părinţii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii și surorile, bunicii și

nepoţii lor (alin. (4) al art. 134 din CP al RM).
Soţi se au în vedere persoanele de sex opus ce se află în căsătorie legală.
Articolul 134. Rudenia
(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane

dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent
comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz – în
linie colaterală.
(2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.
(3) Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate
sînt asimilate liniei şi gradului de rudenie.
(4) Rude apropiate sînt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii şi surorile,
bunicii şi nepoţii lor.

Capitolul 14 Cod Penal

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 14 Cod Penal

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul XIV

INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI

Legea penală nu definește noțiunea de justiție. Termenul e folosit pentru a

Prin “justiţie” trebuie de înţeles nu doar activitatea jurisdicţională înfăptuită de

Infracţiuni contra justiţiei - acele fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenţie,

Art.6 Constitutia RM Separaţia şi colaborarea puterilor

În Republica Moldova puterea publică se efectuează în baza separării puterii:

Fiecare exercitându-și prerogativele care îi revin.

Art.20 Constituția RM Accesul liber la justiţie- dreptul de satisfacere a

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.

Statul deține monopolul înfăptuirii justiției

1.Nici un alt organ decât instanțele judecătorești nu pot înfătui justiția

Alin1, art.115 Constitutia RM Instanţele judecătoreşti

(3) Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.

(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura

2. Justiția trebuie împărțită în cazul în care este cerută. Judecătorul nu poate

Articolul 116. Statutul judecătorilor CONSTITUTIA RM

(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi

Justiția-pârghie cu ajutorul căreia statul asigură protecția drepturilor

 Formă fundamental de realizare a puterii de stat( soluționarea cauzelor)

Justiția în sens larg- nu numai activitatea instanțelor judecătorești, dar și

 Justiția –un mecanism deosebit al statului

Justiția- formă de activități judiciare,cu anumite trăsături:

-desfășurarea în cause penale, civile, administrative

-doar prin metode specific sistemului judiciar

Valeriu Cușnic și Anatol Doga :

-au propus reformarea capitolului 14 Infracțiuni contra justiției în infracțiuni

Obiectul juridic generic- relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei.

Obiectul juridic-special- relațiile sociale cu privire la funcționarea normal a

-instanțele de judecată de toate nivelele

-organele care au sarcina de înfăptuire a justiției( organelle de urmărire

Obiectul juridic special- relaţiile sociale privind efectuarea urmăririi penale de

Ion Țurcanu –consideră că obiectul juridic special- relațiile sociale cu privire la

Obiect juridic complex- art.315- obiect juridic principal- relațiile sociale cu

Art.321- obiectul juridic principal- relațiile sociale cu privire la supunerea unor

Obiect juridic secundar- relațiile sociale cu privire la integritatea persoanei sau

Obiectul material - prezenţa acestuia poate fi atestată în cazul unor

Obiect immaterial- hotărârea, încheierea instanței de judecată, probele

Infracţiunile contra justiţiei sunt, în mare parte, infracţiuni formale.

Latura obiectivă –acțiune sau inacțiune

Latura subiectivă- prin intenţie. Aceasta nu exclude manifestarea de către

La calificarea unor infracţiuni este necesară stabilirea motivului special (lit. b)

Subiectul infracţiunilor contra justiţiei -pf responsabilă- 16 ani. Numai în

Art.314. Determinarea la depunerea de declaraţii mincinoase, la formularea

Tipuri ale infracţiunilor contra justiţiei: -in dependență de

2. Infracțiuni comise de persoane în privința cărora sunt aplicate măsuri de

3. Infracțiuni comise de persoane obligate în virtutea legii sau datoriei civice

Tipuri de infracțiuni contra justiției- 3

1. infracţiuni care împiedică îndeplinirea de către judecător sau

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale

(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire

se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 700 unităţi convenţionale sau

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite cu folosirea situaţiei

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 750 la 950 unităţi convenţionale

Varinate tip- alin 1, 2

6 iulie 2007 RM a ractificat convenția ONU împotriva corupției, la art. 26

Tipologie: INFRACŢIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNDEPLINIREA DE CĂTRE

Alin. (1) al art. 26 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova,

Alţi specialiști menţionează că, în calitate de obiect juridic special, apare

Obiect juridic special- alin1 –simplu-relațiile sociale cu privire la

Obiect juridic special alin2- simplu- relațiile sociale cu privire la

Această infracţiune presupune și existenţa Obiect facultativ – relațiile sociale

Infracțiune formală- consumată din momentul amestecului în activitatea

Obiect material- influenta directă asupra corpului victimei