ANALIZA TRANSDISCIPLINARĂ A EVOLUȚIEI

EXERCITĂRII PUTERII

In orice comunitate necesită organizare şi ierarhizare pentru a putea supravieţui.

In istorie ,ierarhia , pana la inceputul epocii moderne , s-a conturat prin concentrarea puterii politice a
unui singur om - monarh, rege, împărat – determinată de calităţile excepţionale ale acestuia, de lider la
nivel organizaţional sau de lider la nivel militar.
Puterea presupune un ansamblu sau sistem de relaţii prin care un individ sau un grup de indivizi îşi
exprimă autoritate asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii comunităţii sau
impus acestora de cei care exercită puterea
Puterea se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:
 este o relaţie socială sau un ansamblu de relaţii sociale existente între oameni,
 denumite relaţii de putere
 exprimă autoritatea
 puterea este un fenomen relaţional
 scopul puterii este de a asigura stabilitatea raporturilor dintre guvernaţi şi guvernanţi, în scopul
asumat fie de înşişi cei asupra cărora ea se exercită, fie impus de deţinători
 este un fenomen esenţial social
 este o condiţie a ordinii sociale şi a aproprierii idealului comu

ORGANIZAREA STATULUI. SEPARAȚIA PUTERILOR

TEORII ALE SEPARAȚIEI PUTERILOR ȘI RECEPȚIONAREA
CELOR MAI SEMNIFICATIVE PRINCIPII ÎN CADRUL
CONSTITUȚIONAL

Exista trei sfere de acţiune în cadrul teoretic al societăţii politice: legea, executarea legii prin intermediul
administraţiei şi relaţiile internaţionale.
Puterea legislativă este, aceea care are dreptul de a ghida utilizarea forței comunității pentru conservarea
comunității și a membrilor acesteia.
 SEPARAŢIA PUTERILOR ÎN STAT CONFORM CONSTITUŢIEI
DIN 1991
In contextul evenimentelor din decebrie 1989, primele alegeri democratice , eu loc pe data de 20
mai 1990.
Lucrările pentru noua constituție au durat mai mult de un an, implicând o serie de specialiști din
domeniul dreptului constituțional și administrativ.
Constituanta și comisia de specialitate aveau să urmărească redactarea unui text constituțional,
care să continue, tradiția constituțiilor democratie , să fie adaptat, totodată, schimbările
profunde, care au afectat societatea românească în ultimele decenii.
Constituția a fost aprobată prin referendum în decembrie 1991 și, ulterior, în vederea aderării
României la Uniunea europeană, a fost modificată, fiind din nou aprobată, prin aceeași
procedură, în 2003.
In noua constitutie, utilizarea noţiunii de puteri de stat sau autorităţi de stat este eliminat, inlocuindu-se
cu AUTORITATI PUBLICE.

PUTERI DE STAT VERSUS AUTORITĂȚI.

INTERPRETAREA TERMINOLOGIEI CONSTITUȚIONALE

Parlamentul, format din Camera Deputaţilor şi Senat, este organul reprezentativ suprem al poporului
român şi unica autoritate legiuitoare.

Guvernul , este este principala autoritate a administrației centrale, potrivit programului de guvernare
acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală
administraţiei publice.

Presedintele reprezinta statul roman, este ales pentru o perioada de 6 ani , el veghează la
respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. El are funcția de mediere între
puterile statului, precum si intre stat si societate.

Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului și alte organe de specialitate se pot organiza
în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome
Guvernul şi ministerele, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, cu avizul Curtii de
Conturi , numai daca lege le recunoaste aceasta competenta.

Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile

descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt
consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
 Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile
publice din comune şi din oraşe.
Consiliul judeţean este ales, constituind autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii
consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

Prefectul, este ales de catre Guvern si este este reprezentantul sau (al Guvernului) pe plan local şi
conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Prefectul poate ataca, în faţa instanţei un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în
cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

Judecătorii sunt independenți si se supun numai legii, acestia odata numiti de Presedintele
Romaniei , sunt inviolabili, potrivit legii. Judecători ai Curții Supreme de Justiție sunt numiți pe o
perioada de 6 ani. Ei pot fi reînvestiți in funcție. Promovarea, transferarea si sancționarea judecătorilor
pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in condițiile legii.

Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si
drepturile si libertatile cetatenilor. Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in
parchete, in conditiile legii. Ministerul Public nu este un minister precum celelalte în subordinea
Guvernului, ci o structură mai mult formală distinctă de executive

ADMINISTRAȚIA ȘI MEDIUL
POLITIC. ȘTIINȚA ADMINISTRAȚIEI
Administraţia constă într-o activitate chibzuită, raţională şi eficientă de utilizare a
resurselor umane, materiale şi financiare în scopul obţinerii unor rezultate maxime cu
eforturi minime.
Atunci când activitatea administrativă va avea ca finalitate satisfacerea unor interese generale, naţionale
sau locale, administraţia este una publică.
Obiectul științei administrației este administrația publică sau mai clar în opinia noastră mecanismele
interioare care permit funcționarea în condiții de eficiență a administrației publice.
Este foarte important să reținem că administraţia publică este legată organic de
puterea executivă dar nu se identifică cu aceasta, întrucât are o sferă mai largă de
cuprindere.
Caracteristicile administrației publice
 ea este divizată între administrația de stat şi administrația locală autonomă
 are obligația să respecte prevederile Constituției şi supremația ei și a legilor;
 îndeplineşte două categorii de sarcini esenţiale: de executare şi de elaborare.
 administrația este structurată vertical şi orizontal;
 este ierarhizată, ordonată şi controlată;
 este formală, scrisă şi birocratică;
 continuă permanentă şi tehnică;
 Administrația este un corp social sau un grup uman, constituită ca un corp
 intermediar între stat, autorităţile publice şi cetăţeni, corp creat în vederea
realizării permanente a serviciilor publice în care scop este învestită cu puteri
de către stat şi aflată sub conducerea Guvernului;

In epoca modernă administrația a devenit extrem de complexă întrucât o serie de exigențe ale
omului societății contemporane au fost preluate spre a fi soluționate de către autoritățile
administrației centrale sau locale.
Spre exemplu, asigurarea condițiilor de tratament a diverselor boli, asigurarea unor
servicii sociale pentru persoanele defavorizate (ajutoare de șomaj, concedii etc), alte
servicii sociale, asigurarea unui grad de instrucție și educație prin învățământ, toate
acestea sunt domenii care fie se regăseau în sarcina comunităților locale fie lipseau
adesea.

Functiile Administratiei Publice

Administraţia publica urmăreşte satisfacerea nevoilor cetăţenilor – necesităţi publice, de ordin
general şi necesităţi de interes individual - şi respectarea drepturilor acestora.
Functiile administratiei publice:
 Functie de informare
 de pregătire a deciziei,
 de previziune;
 de execuție

Misiunile administrației sunt naționale, regionale sau locale

Misiunile externe se împart în misiuni de suveranitate (menținerea ordinii,
reglementarea conflictelor), economice, sociale, educative și culturale.

Functiile administratiei publice

 de executare,este princilapa sarcina, cu rolul de a organiza executarea deciziei politice
reflectată în legi şi de a asigura executarea lor, folosind convingerea iar în caz de nevoie
forţa publică
 de informare care are drept scop informarea sistematică ritmică şi completă a puterii
politice asupra stării sistemului în ansamblul său, ceea ce presupune culegere, prelucrare
şi difuzare de informaţii.
 de pregătire sau de elaborare a deciziilor politice, a proiectelor de acte normative şi a
proiectelor de acte administrative precum şi de colaborare la adoptarea sau emiterea lor.

 de prognozare a opțiunilor pe termen scurt, mediu şi lung, la nivelul întregii societăţi ,

ca şi la nivelul colectivităţilor locale

Clasificarea recentă

Dar după criteriul naturii finalităţii avute în vedere ,sarcinile se pot clasifica în :
  Sarcini politico-administrative
 sarcini economice
 sarcini socio-eculturale şi ştiinţifice

Sarcinile mai poti fii:

 sarcini de conducere
 de organizare
 de executie
 sarcini care exclud un astfel de contact şi care au în vedere asigurarea unei bune
funcţionări a administraţie publice, îmbunătăţirea raporturilor şi mecanismelor
interioare etc.
 sarcini care presupun contactul direct cu cetăţenii;

SISTEMUL ADMINISTRAȚIEI
PUBLICE
Sistemul este ansamblu de elemente dependente între ele care formeaza un întreg organizat pentu a pune
ordine într-un domeniu , si de a face face ca o activitate practică să funcționeze in scopul urmărit.
Atunci când însă utilizăm conceptul de structură sistemică sau structură a unui
sistem în cadrul ştiinţei administraţiei publice, vom avea în vedere modalitatea prin care
elementele ce formează sau compun sistemul sunt organizate sau aşezate funcţional.

Evident, pentru a fi funcţional sistemul administraţiei publice presupune în mod

esenţial existenţa unor raporturi ierarhice sau, mai simplu, a unei ierarhii instaurate între
diferite unităţi componente ale sistemului, ierarhie care urmăreşte menţinerea coerenţei
sistemului şi care are la vârf guvernul ca organ suprem.

Dintr-o perspectivă statică, ierarhia poate fi privită ca o piramidă a importanţei în

cadrul sistemului însă dintr-o perspectivă dinamică ea este o reţea de relaţii ierarhice
dezvoltate permanent şi în mod absolut necesar între diversele autorităţi sau instituţii
publice.
Subordonarea presupune, prin urmare aşa cum am anticipat, faptul că o autoritate
administrativă ocupă o poziţie inferioară în relaţie cu o altă autoritate, cea din urmă
având dreptul de a impune anumite reguli, sarcini, activităţi iar cea dintâi, adică cea
subordonată, având obligaţia de a executa, de a pune în aplicare sarcinile şi instrucţiunile
primite.
Mai mult, pentru a lărgi acest tablou sintetic, autoritatea administrative supraordonată are dreptul – în
alte cuvinte – de a conduce autorităţile sau entităţile subordonate.
Prin dreptul de a conduce se va înţelege inclusiv dreptul de a îndruma, de a coordona şi mai ales, de a
controla modul în care autoritatea subordonată îşi îndeplineşte atribuţiile conferite, sarcinile date sau
respectă actele normative.
În plus, întrucât activitatea administrativă a devenit deosebit de complexă în epoca modernă şi pentru a
face faţă sau a răspunde diverselor necesităţi sociale autorităţile subordonate vor putea înfiinţa noi
autorităţi administrative sau vor putea reorganiza autorităţile subordonate.

In 2001, printr o Ordonanta de guvern , se infinteaza : Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru

Protecţia Consumatorilor ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, în subordinea Guvernului.
Exemplificativ, art.1 alin.1 accentuează relaţia de subordonare: Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor, denumită în continuare Autoritate, este instituţie publică şi funcţionează ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în
coordonarea ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri
Autoritatea (ANPC) are ca principale obiective:
- crearea unui cadru legislativ naţional în domeniul protecţiei consumatorilor compatibil cu cel din
Uniunea Europeană;
- desfăşurarea activităţii de informare şi educare a cetăţenilor privind drepturile pe care le au în calitate de
consumatori;
- desfăşurarea activităţilor de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor destinate consumatorilor;
- protejarea consumatorilor împotriva practicilor comerciale incorecte

Autoritatea (ANPC) are următoarele atribuţii principale:

- asigură armonizarea cadrului legislativ naţional cu reglementările din Uniunea
Europeană în domeniul protecţiei consumatorilor
- propune Guvernului spre adoptare şi avizează proiecte de acte normative în domeniul protecţiei
consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul,
importul, comercializarea produselor, prestarea serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare,
- desfăşoară activităţi de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor destinate
consumatorilor;
- controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor,
- controlează dacă mijloacele de măsurare folosite pe piaţă sunt însoţite de documentele prevăzute de lege
care atestă verificarea acestora din punct de vedere Metrologic
- solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare, a
licenţei de fabricaţie ori a certificatului de clasificare, în condiţiile legii;