UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

BAZELE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

NUME: POP

PRENUME: TIBERIU VASILE

ANUL: I, SEM II

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ID

~ 2023 ~
 ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ȘI SOCIETATEA CIVILĂ

Administrația publică este cea care efectuează implementarea politicii publice

guvernamentale, iar din punct de vedere al disciplinei academice studiază și pregătește angajații
publici pentru a lucra în serviciul public.
Administrație publică este combinația a două cuvinte: public și administrație. În fiecare sferă
a vieții sociale, economice și politice există administrație ceea ce înseamnă că pentru buna
funcționare a organizației sau instituției trebuie condusă corespunzător și din acest concept reiese
ideea de administrație. Administrația publică este „preocupată în mod central de organizarea
politicilor și programelor guvernamentale, precum și de comportamentul funcționarilor
responsabili formal de conduita lor.”
Administrația publică a fost definită în 1947 de Paul H. Appleby drept „conducerea publică a
afacerilor publice direct responsabilă de acțiunea executivă”.
Din punct de vedere academic, în Europa, obiectivele domeniului administrației publice sunt
legate de valorile democratice de îmbunătățire a egalității, a justiției securității, eficenței și
eficacității serviciilor publice într-un spațiu non-profit; administrarea afacerilor, pe de altă parte,
este preocupată în primul rând de extinderea cotei de piață, generarea de venituri și obținerea de
profit.
Noțiunea de Administrație Publică definește activitatea de organizare și de executare în
concret a legii, cu caracter dispozitiv și prestator, care se realizează, în principal, de Autoritățile
Administrației Publice și, pe lângă acestea, de alte autorități ale statului, precum și structurile
organizatorice particulare care desfășoară activități de interes public.
Societatea civilă este ansamblul formelor de organizare care asigură „o solidaritate și o
capacitate de reacție spontană a indivizilor și a grupurilor de indivizi față de deciziile statului, și,
în general, față de tot ce se petrece în viața de zi cu zi a țării.” (Nicolae Manolescu).
Societatea este definită în DEX ca totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între
ei prin anumite raporturi economice.
Societatea civilă este organizată pe principiul voluntariatului, fiind independentă de
autoritățile de stat.
 Societatea civilă este cel mai simplu termen pentru a descrie un întreg sistem de structuri, care
implică cetățeanul în diferitele sale ipostaze de membru într-o organizație neguvernamentală,
într-un sindicat sau într-o organizație patronală.
Administrația Publică este subordonata statului și dreptului românesc deoarece statul îi oferă
principalele resurse pentru îndeplinirea activităților sale iar dreptul îi conferă cadrul legislativ
necesar.
Administrația Publică este ierarhizată și ordonată, fapt ce conferă o bună comunicare între
nivelurile sale ierarhice în cadrul luării și a aplicării deciziilor.
Administrația Publică este remunerată (fondurile sale provin de la bugetul statului), egalitară
(în cadrul ei nu există discriminar pe diferite criterii cum ar fi rasa, etnia sau confesiunea
religioasă) și civilă (structurile militare nu au nici o implicare în cadrul activității Administrației
Publice).
Administrația Publică este birocratică, scrisă și formalizată (actele administrative se adoptă
după o procedură standardizată).
Administrația Publică are un caracter de continuitate, necesită cunoștințe specifice și dispune
de structuri atât pe orizontală cât și pe verticală.
Principiile de bază în Administrația Publică din România
1. Principiul Autonomiei Locale
Acest principiu presupune dreptul și capacitatea efectivă a comunităților locale de a-și rezolva
sau gestiona în nume propriu și sub responsabilitate propie o parte importantă a activităților
publice. Autonomia locală are ca fundament patrimoniul propriu al unităților administrativ-
teritoriale și presupune dreptul la resurse propii, dreptul de a institui impozite și taxe locale.
Autonomia are doar caracter administrativ și financiar, ea neavând și caracter politic.
2. Principiul Descentralizării serviciilor publice
Acest principiu presupune delegare de către autoritățile Administrației Publice centrale a unor
competențe la nivel local.
3. Principiul Eligibilității
Acest principiu presupune faptul că membrii autorităților locale (consilii locale, consilii
județene, primari) sunt aleși de cetățeni reultând astfel că puterea lor publică derivă din puterea
alegătorilor pe care îi reprezintă.
4. Principiul Legalității
Acest principiu presupune faptul că orice subiect al statului de drept trebuie să se supună
legislației în vigoare, iar toate deciziile la nivel local trebuie să respecte Constituția României,
apoi reglementările la nivel central dar și actele cu caracter normativ adoptate la nivel local.
5. Principiul consultării cetățenilor în probleme de interes public
Acest principiu presupune implicarea cetățenilor în probleme precum bugetul local,
administrarea domeniului public și privat, participarea cetățenilor la programe d edezvoltare și
cooperare internă și transfrontalieră.
În România, Administrația Publică are un loc bine stabilit în viața socială și un rol foarte
important. La nivel central, principalul rol al Administrației Publice este cel de organizare și
punere în concret a legii. Această activitate are un dublu caracter, atât dispozitiv cât și prestator
și constituie obiectul specific al Administrației Publice. Atât activitățile dispozitive cât și cele
prestatoare sunt efectuate în baza legii și în vederea executării acesteia.
Activitățile cu caracter dispozitiv constau în emiterea de acte juridice, aceste activități sunt
specifice autorităților de nivel superior iar actele emise de acestea au caracter obligatoriu pentru
toți ceei aflați în subordinea lor. Activitățile cu caracter prestator constau în executarea în concret
a legii.
La nivel local, principalul rol al Administrației Publice îl constituie organizarea adinistrativ
teritorială a țării și repartizarea competențelor în baza principiului descentralizării serviciilor
publice. Conform legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României și art.
3 alin. 3 din Constituția României, teritoriul țării este organizat sub aspect administrativ în
comune, orașe și județe.
Comuna este unitatea administrativ-teritorială ce cuprinde populația rurală unită prin tradiții și
interese și este alcătuită din unu sau mai multe sate, în funcțăie de condițiile economice, sociale,
culturale, geografice, demografice.
Orașul este o localitate, centru urban, mai dezvoltată din punct de vedere economic, social,
cultural, edilitar-gospodăresc decât comuna. Orașele se pot organiza ca municipii în baza legii nr.
215/2001.
Județul este unitatea administrativ-teritorială alcătuită din orașe și comune și în care populația
se asociază pe criterii sociale, economice, etnice, religioase, geografice.
 Din punct de vedere administrativ teritorial, în țara noastră există și zone libere și regiuni de
dezvoltare ce au un statut juridic special.
Conceptul de societate însumează două categorii de sensuri:
- cristalizarea specifivă relațiilor între indivizii umani și instituții (societatea capitalistă,
societatea rurală, societatea urbană).
- caracterul de unitate pe care îl dobândesc relațiile sociale relativ limitate de granițele țării
(societatea românească, germană, europeană); tot în această categorie de sensuri se încadrează și
comunitățile de mici dimensiuni care sunt reprezentative pentru o zonă determinată.
Nucleu unei societăți este ordinea normativă comportamentală prin carea viața unei populații
este organizată în mod colectiv.555
Administrația Publică este o activitate în principal organizatorică, și are poziția de intermediar
între planul conducerii politice și planul unde se realizează valorile politice, deciziile politice.
Această caracteristică nu exclude activitatea de conducere în administrația publică ca activitatea
creatoare, ci, dimpotrivă o presupune la anumite dimensiuni și în cadrul unor limite.
Astfel, se poate aprecia că activitatea de conducere realizată de către administrația publică se
desfășoară la un nivel subordonat, inferior conducerii realizate prin Parlament, dar superior
conducerii ce se realizează la nivelul regiilor autonome sau societăților comerciale care au drept
obiect activități de prestări servicii sau social-culturale, în calitate de producători direcți ai
valorilor materiale și spirituale.
Funcțiile Administrației Publice
Prima este funcția de mecanism intermediar de execuție, ce are menirea de a organiza și a
asigura execuția. Această funcție primară are și ea la rândul ei mai multe laturi:
- funcția de pregătire a deciziilor politice sau chiar de colaborare la adoptarea lor;
- funcția de organizare a executării deciziilor politice;
- funcția de executare directă, în concret a deciziilor politice;
- funcția de asigurare a executării deciziilor politice, care se realizează fie prin convingere, fie la
nevoie, folosind forța de constrângere;
- funcția de purtător al cererilor, dorințelor și necesităților membrilor societății în fața
autorităților competente să adopte decizii asupra aestora.
 Toate aceste funcții sunt demultiplicări ale funcției primare pe care o are administrația
publică, de mecanism intermediar de execuție al valorilor politice, subliniază rolul administrației
publice de colaborator al puterii politice în organiarea societății și reglementarea funcționării ei.
În continuare, pot fi conturate funcțiile derivate ale administrației publice, care se referă la
scopurile acțiunilor desfășurate de aceasta. În condițiile statului dedrept administrația publică are
drept scop înfăptuirea deciziei politice, reflectată în legi și celelalte acte normative ale
autorităților statului și ale colectivităților locale. Aici se pot distinge următoarele funcții:
- funcția de instrument de conservare a valorilor materiale și spirituale ale societății. Această
funcție asigură continuitatea și durabilitatea societății. Prin această funcție, administrația poate fi
supusă unei anumite inerții și tendințe de imobilism, adică poate manifesta spirit refractar față de
nou, fiind favorabilă menținerii ordinii stabilite.
- funcția de organizare și coordonare a adaptărilor ce se impun datorită transformărilor ce se
produc inerent în evoluția diferitelor componente ale societății, în special, în structura economică
a acesteia.
Administrația publică îndeplinește importante funcții cu caracter politic, legate de existența,
organizarea și funcționarea statului și a colectivităților locale, fără de care nu se poate concepe o
societate modernă.
Pentru a-și realiza funcțiile sale, în conținutul procesului de conducere din administrația
publică, se regăsesc, în proporții diferite, determinate de nivelul ierarhic al administrației
respective, toate atributele conducerii. Administrația publică, în realizarea funcțiilor sale, trebuie
să prevadă și să programeze; să organizeze procesul de execuție; să decidă dar și să pregătească
variante de decizii pentru decidentul politic; să coordoneze procesul de execuție și să controleze
întreaga activitate de punere în executare și realizare a valorilor politice.
Administrația publică își realizează funcțiile sale în cadrul sistemuluin social. Limitele și
conținutul activității administrative derivă din atribuțiile autorităților publice stabilite prin
Constituție și alte acte normative. Observând natura acestora, se constată că, în cadrul
administrației publice, activitățile ce țin de latura organizatorică au o pondere mai mare în raport
cu celelalte laturi sau atribute ale procesului de conducere.
Constituția României precizează în art. 101 (1) că principala atribuție a Guvernului este
asigurarea realizării politice interne și externe a țării și exercitarea conducerii generale a
administrației publice, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. Legea
pentru organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor nr. 90/2001, precum și Legea
administrației publice locale nr. 25/2001 prevăd, de asemenea, importante atribuții de organizare
pentru autoritățile administrației publice centrale de specialitate și pentru autoritățile
administrației publice locale.
Administrația publică, constituind un proces continuu, este supusă regulilor actualizării
funcțiilor, ca o garanție a adaptării sale la condițiile permanent dinamice oferite de mediul social.
De aceea, administrația publică trebuie să servească realitățile sociale în dinamica lor.
Un factor important în societatea românească îl constituie relația dintre administrația publică
și societatea civilă. O comunicare eficientă crește nivelul de informare în rândul societății civile,
de aici rezultând o societate bine informată și o administrație publică productivă. Este foarte
important ca cei care sunt în administrația publică să poată lua decizii înțelepte și să găsească
soluții eficiente pentru îmbunătățirea relației dintre societatea civilă și administrația publică.
Înțelegând prin administrația publică acea activitate care constă în principal în organizarea și
asigurarea executării, dar și în executarea nemijlocită a prevederilor Constituției, ale tuturor
actelor normative și ale celorlalte acte juridice emise de autoritățile statului de drept, activitate
realizată de către autoritățile administrației publice, 1 se constată că sistemul administrativ se
intercondiționează și întreține raporturi privilegiate cu sistemul politic.
Societatea este constituită dintr-un sistem de normativ de ordine dar și din drepturi și obligații
aparținând membrilor care pot varia în funcție de diferite subgrupuri în cadrul comunității.
Pentru a supraviețui și a se dezvolta comunitatea socială trebuie să mențină integritatea unei
orientări social-culturale comune împărtășite de toți membrii săi. Ea trebuie să satisfacă, de
asemenea exigențele condiționale privind integrarea membrilor și a personalităților.
Conceptul de societate civilă mă duce cu gândul la cetățeni sau chiar și organizații de diferite
tipuri:ONG, sindicate, asociații profesionale, etc. Toate aceste organizații răspund nevoilor de
asociere în condiții de autoconducere sau de autonomie față de autoritățile publice,l contribuind
la afirmarea societății civile, oferind comunităților teritoriale sau profesionale posibilități de
realizare a unor servicii centrale având ca scop binele public.
Instituția caracteristică societății civile este ceea ce se poate numi „organizația societății
civile”, care poate fi definită ca ONG, având ca scop principal influențarea politicii publice. De
aici, distingem faptul că toate organizațiile societății civile sunt ONG-uri, dar nu toate ONG-urile
sunt organizații ale societății civile.
 O societate civilă puternică sprijină susținut democrația printr-o largă participare prin diferite
modalități:
- educă și mobilizează cetățenii;
- încurajează grupurile marginalizate prin diferite programe sociale;
- constituie un complex de grupuri suprapuse persoanelor afiliate în multiple organizații;
- intervin în prevenirea excluderii sociale.
Luând în considerare aceste procese, putem spune că ONG-urile reprezintă „o adevărată
școală a democrației”.
Așadar, administrația publică în colaborare cu cetățenii și aceste organizații pune în aplicare
strategiile în domeniu și se asigură ca proiectele aplicate să fie responsabile și eficiente.
Bibliografie:

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Administra%C8%9Bie_public%C4%83
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Societate_civil%C4%83
 https://dexonline.ro/
 https://www.qreferat.com/referate/comunicare/Administratia-Publica-in-relat138.php
 https://www.scritub.com/administratie/ROLUL-ADMINISTRATIEI-
PUBLICE35975.php
 http://www.activegovedu.proiecte-feaa.ro/wp-
content/uploads/2016/11/Studiu_Societatea-civila-si-administratia-publica.pdf