CONSIDERATII GENERALE PRIVIND

CONSTITUIREA SI EVOLUTIA
ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE DIN
REPUBLICA MOLDOVA

0 2 O C T O M B R I E 2 0 2
C H I S I N A U
 CONSIDERAȚII GENERALE (1)
Statul:
Definiție: Statul este o entitate politică și teritorială care exercită suveranitatea asupra unui
teritoriu și a populației. Acesta are rolul de a guverna și reglementa viața cetățenilor,
menținând ordinea și furnizând servicii esențiale.
Caracteristici ale statului:
 Sovereignty (Suveranitatea): Statul are autoritate supremă și necontestată asupra
teritoriului și populației sale.
 Teritoriu: Statul are hotare geografice bine definite.
 Populație: Statul este format din cetățenii săi.
 Guvernare: Statul are un sistem de guvernare care emite legi, reglementează
comportamentul cetățenilor și asigură furnizarea serviciilor publice.
Funcțiile statului: Statul are mai multe funcții esențiale, inclusiv menținerea ordinii publice,
apărarea națională, stabilirea politicii fiscale, reglementarea economiei, furnizarea
serviciilor publice (cum ar fi educația și sănătatea), protecția drepturilor cetățenilor și
promovarea bunăstării sociale.
CONSIDERAȚII GENERALE (2)
Statul este entitatea centrală a puterii publice într-o societate. El reprezintă forma organizată a
autorității guvernamentale și este responsabil pentru luarea deciziilor, reglementarea și furnizarea
de servicii publice pentru cetățeni.
Relația dintre stat și puterea publică implică înțelegerea modului în care puterea este exercitată
într-o societate și cum este guvernată și administrată această societate
Puterea publică se referă la autoritatea și controlul exercitat de către stat în numele și în
beneficiul cetățenilor săi. Este o formă de putere legitimă, care derivă de obicei din voința
cetățenilor sau din legi și constituții adoptate democratic.
Puterea publică: legislativă, executivă și judecătorească (Puterea legislativă (Parlamentul) și
puterea executivă (Șeful Statului, Guvernul) sunt, eminamente, puteri politice, iar puterea
judecătorească vine să garanteze, prin prestația sa, principiile constituționale fundamentale
care stau la baza organizării statului, precum și respectarea cu strictețe a legii.
Putere politică: puterea legislativă și executivă
Puterea executivă: Șeful Statului, Guvernul
CONSIDERAȚII GENERALE (3)
Regimul de putere publică: ansamblul prerogativelor și constrângerilor (atribuțiilor și
obligațiilor) prevăzute de lege în vederea realizării misiunilor de bază ale administrației
publice
Raporturile administrației publice cu puterea publică/statul: Puterea executivă asigură
conducerea generală a administrației publice în scopul realizării puterii publice. Relațiile
dintre administrația publică și puterea legislativă poartă un caracter de subordonare și sunt
determinate de faptul, că conform Constituției puterea aparține poporului și este exercitată
de organul său reprezentativ – Parlamentul. Administrația publică activează într-un cadru
juridic bine determinat, care asigură organizarea și funcționarea ei în corespundere cu legea
și care stabilește caracterul relațiilor cu puterea judecătorească.
Relația dintre stat și administrația publică este una de interdependență. Statul stabilește politicile
și legile, iar administrația publică le pune în aplicare. Împreună, aceste două entități
contribuie la buna funcționare a unei societăți și la asigurarea bunăstării cetățenilor.
 ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
DEFINIȚII
Definiție conceptuală a administrației publice (AP): administrația publică reprezintă o
aplicare sistematică și temeinică a legii, constând din politici, practici, reguli și
reglementări în acțiune și desfășurare și prestarea serviciilor publice în contextul
cadrului juridic de reglementare și a proceselor de planificare strategică a activității.
Cu alte cuvinte administrația publică reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate, în
regim de putere publică, de organizare a executării şi executare în concret a legii şi de
prestare a serviciilor publice în scopul satisfacerii interesului public (CA RO).
Definiția AP, reieșind din relația cu puterea politică: Administrația publică reprezintă un
efort cooperativ a unui ansamblu de resurse umane și materiale într-un cadru public,
care execută deciziile puterii politice.
Definiția AP cu referire la legislația RM: administrația publică reprezintă ansamblul
activităților Președintelui, Guvernului, autorităților administrative centrale și locale,
precum și a tuturor instituțiilor publice coordonate de acestea, care îndeplinesc și
respectă legea, prestează servicii publice în beneficiul interesului general al societății.
SISTEMUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (1)
Sistemul administrației publice: Totalitatea autorităților publice cuprinse în cadrul
administrației publice, antrenate prin intermediul mecanismelor, procedurilor și
reglementărilor legale în procesele de administrare publică
Clasificarea autorităților publice:
- După modul de constituire: autorități ale administrației publice alese (consiliile
locale de nivel I și II, precum și primarii localităților) și autorități ale administrației
publice numite (Guvernul, ministerele, alte autorități ale administrației publice la
nivel central și local)
- După competența materială (funcțională): autorități ale administrației publice cu
competență generală, care exercită mandatul puterii executive și realizează
conducerea generală a autorităților publice la nivel central și local (Șeful statului,
Guvernul – la nivel central; consiliile locale de nivelul I și II, primarii localităților și
președinții consiliilor raionale – la nivel local)
SISTEMUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (2)
și autorități ale administrației publice cu competență de specialitate, care administrează
domenii și ramuri concrete de specialitate ale administrației publice atât la nivel central,
cât și local (ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale
subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență,
autoritățile publice subordonate Guvernului, reglementate prin legi speciale, autoritățile
administrative autonome față de Guvern – la nivel central; autoritățile descentralizate,
serviciile publice – la nivel local).

- după competența teritorială;

Potrivit acestui criteriu, administrația publică se constituie din administrație publică
centrală, care își exercită competența asupra întregului teritoriu național, și administrație
publică locală, competența teritorială a căreia se limitează în cadrul unităților
administrativ-teritoriale (comune, orașe, raioane, UTA Găgăuzia), indiferent de
competența lor materială (funcțională) generală sau de specialitate.
 CADRUL LEGAL DE ACTIVITATE:
• Constituţia Republicii Moldova, 29.07.1994
• Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern nr.136 din 07.07.2017;
• Legea Republicii Moldova nr. 98 privind administrația publică centrală de specialitate, din
04.05.2012;
• Legea Republicii Moldova nr. 158-XVIII cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public, din 04.07.2008;
• Legea Republicii Moldova nr.199 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică
din 16.07.2010;
• Strategia de reformă a administraţiei publice din Republica Moldova pentru anii 2023 - 2030,
Hotărîrea Guvernului nr. 126/2023;

• Legea Republicii Moldova nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă;
• Legea Republicii Moldova nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală;
• Legea Republicii Moldova nr.764 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii
Moldova din 27.12.2001;
• Legea Republicii Moldova nr.173 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al
localităților din stînga Nistrului (Transnistria) din 22.07.2005.
 SISTEMELE (FORMELE) DE ORGANIZARE A
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
Organizarea și funcționarea administrației publice cunoaște două sisteme (forme) de
organizare administrativă: organizarea centralizată și organizarea descentralizată a
administrației publice.
Organizarea centralizată a administrației publice, din punct de vedere al organizării,
înseamnă subordonarea ierarhică a autorităților publice locale în raport cu cele
centrale, iar din punct de vedere al funcționalității, emiterea deciziilor administrative
de către autoritățile administrației publice centrale și executarea lor de către
autoritățile administrației publice locale.
Organizarea descentralizată a administrației publice, în primul rând, presupune
recunoașterea și respectarea de către administrația publică centrală a principiilor
autonomiei locale, care se află la baza sistemului de organizare și funcționare a
administrației publice locale, adică recunoașterea și respectarea dreptului și
capacității efective a autorităților publice locale de a reglementa și gestiona, în
condițiile legii, sub propria lor responsabilitate și în interesul populației locale, o
parte importantă din treburile publice
COMPETENȚA ADMINISTRATIVĂ
Competența reprezintă ansamblul atribuțiilor stabilite prin lege, care conferă autorităților
administrației publice drepturi și obligații, în regim de putere publică și sub propria
responsabilitate, de a desfășura o activitate de natură administrativă.
Competențe exclusive, care sunt atribuite prin lege și care țin de domeniile proprii de activitate ale
autorităților administrației publice la nivel central și local. Realizarea acestor competențe este
efectuată prin intermediul organizării serviciilor desconcentrate – la nivel central și a
serviciilor descentralizate – la nivel local;
Competențe delegate, care reprezintă atribuții transferate de la autoritățile publice centrale către
cele locale și care sunt însoțite de mijloacele și resursele financiare corespunzătoare,
suficiente și adecvate sarcinilor de prestare a serviciilor vizate. Exercitarea acestor atribuții de
către administrația publică locală are loc în numele și în limitele stabilite de către
administrația publică centrală;
Competențe partajate – atribuții exercitate în condiția legii de către autoritățile publice locale,
împreună cu alte autorități ale administrației publice, cu stabilirea resurselor financiare și a
limitelor dreptului de decizie pentru fiecare autoritate publică în parte
 SISTEMELE (FORMELE) INTERMEDIARE (TRANZIȚIE) DE ORGANIZARE
A ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
Între cele două sisteme (forme) de organizare ale administrației publice (centralizare-descentralizare) există și
forme de organizare intermediare ale administrației publice, elemente ale cărora sunt desconcentrarea
administrativă, delegarea, devoluția și controlul administrativ.
Desconcentrarea administrativă reprezintă redistribuirea competențelor de administrare de către
administrația publică centrală de specialitate către propriile structuri de specialitate în teritoriu.
Delegarea administrativă reprezintă transferarea responsabilităților de luare a deciziilor și de administrare a
funcțiilor publice către instituții semi-autonome (ex. companii silvice de stat)
Devoluția administrativă este transferul competențelor de la autoritatea centrală către autoritățile de la
nivelul sub-național (regional sau local)
Controlul administrativ este o instituție a dreptului public în baza căreia subiecții controlului administrativ
controlează activitatea administrației publice locale. Conform cadrului legal din Republica Moldova,
controlul administrativ include controlul legalității și controlul oportunității activității autorităților
administrației publice locale
 ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ SIMETRICĂ ȘI ASIMETRICĂ
Administrația publică simetrică și asimetrică sunt două abordări diferite în ceea ce privește organizarea și
distribuția puterii într-un stat sauțară, în special în ceea ce privește autonomia teritorială a diferitelor unități
administrative. Aceste concepte sunt deseori discutate în contextul statelor federale sau descentralizate, unde
există mai multe niveluri de guvernare.
Administrația publică simetrică:
 În administrația publică simetrică, toate unitățile administrative au aceleași competențe și puteri în cadrul statului
cu alte cuvinte, toate unitățile administrative au aceeași autonomie și aceleași drepturi.
Administrația publică asimetrică:
 În administrația publică asimetrică, unele unități administrative au mai multă autonomie și putere decât altele.
Aceasta poate fi justificată de diferențe istorice, culturale, etnice sau economice între diferitele regiuni ale țării.
Autonomia administrativ-teritorială:
Autonomia teritorială se referă la gradul de independență și control pe care o unitate administrativă (cum ar fi o
regiune sau un teritoriu) îl are asupra propriilor sale afaceri. Aceasta poate include dreptul de a adopta legi și
politici proprii, de a gestiona resursele locale și de a-și organiza propriul guvern.
Nivelul de autonomie teritorială poate varia în funcție de sistemul de guvernare al țării sau al statului. Într-o structură
federativă, de exemplu, unitățile administrative pot avea un grad mai mare de autonomie teritorială decât într-un
stat centralizat.
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ (1)
Administrația publică centrală reprezintă totalitatea acțiunilor și activităților desfășurate,
în regim de putere publică, de organizare a executării și de executare a legii și de
prestare a serviciilor publice în scopul realizării interesului public general/național
Președintele Republicii Moldova, care este Șeful statului, reprezintă statul și este garantul
suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării;
Guvernul Republicii Moldova – autoritatea publică care reprezintă și exercită puterea
executivă în Republica Moldova, asigură realizarea politicii interne și externe a
statului și exercită conducerea generală a administrației publice
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ (2)
Administrația publică centrală de specialitate – ministerele (14), Cancelaria de Stat, alte
autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului (11- AI, ASPI, AMDM,
ANCD, ANSA, APP, ARFC, ARI, BNS, CNAS, CNAM) şi structurile organizaţionale
din sfera lor de competenţă (autorităţile administrative din subordine inclusiv, serviciile
publice desconcentrate şi cele aflate în subordine, precum şi instituţiile publice în care
ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de
fondator);
Autoritățile publice subordonate Guvernului (AAP, AGE, ASP, ANA, STISC), reglementate
prin legi speciale;
Autorităţile administrative autonome faţă de Guvern, care sânt autorități ale administrației
publice centrale a căror activitate este supusă controlului Parlamentului, în condițiile
dispoziţiilor legilor speciale care reglementează activitatea autorităţilor respective (18).
SISTEMUL DE RELAȚII ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ (1)
În centrul APC se află Guvernul, cu instituțiile care i se subordonează și care dezvoltă un sistem de colaborare
bazat pe colaborare și sprijin reciproc cu celelalte autorități publice
Parlamentul:
Membrii Guvernului sînt în drept să participe la ședințele Parlamentului și ale comisiilor parlamentare și să-și
exprime opiniile pe marginea subiectelor examinate.
La decizia Parlamentului sau la cererea Președintelui Parlamentului, participarea membrilor Guvernului la
lucrările Parlamentului este obligatorie.
La ședința Parlamentului consacrată interpelărilor, prezența membrilor Guvernului cărora le sînt adresate
interpelări este obligatorie.
Guvernul prezintă în fața Parlamentului raportul anual de activitate în luna aprilie. Membrii Guvernului prezintă
rapoarte de activitate în domeniile lor de competență dacă acest lucru este solicitat de Parlament sau dacă
este prevăzut expres de lege.
Pentru asigurarea unei interacțiuni eficiente între Guvern și Parlament sînt organizate ședințe de lucru între
conducerea Cancelariei de Stat și conducerea Secretariatului Parlamentului în vederea coordonării
activităților comune orientate spre realizarea programului legislativ și a programului de activitate al
Guvernului.
SISTEMUL DE RELAȚII ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ (2)
Președintele Republicii Moldova:
Raporturile dintre Guvern și Președintele Republicii Moldova sînt reglementate de
Constituția Republicii Moldova.
- Investirea Guvernului;
- Desemnarea Prim-ministrului interimar;
- Atribuții în domeniul politicii externe;
- Atribuții în domeniul apărării;
- Numirea judecătorilor;
- Conferirea distincțiilor de stat, a gradelor și rangurilor diplomatice;
- suspendează actele Guvernului, ce contravin legislației, pînă la adoptarea hotărîrii
definitive a Curții Constituționale;
SISTEMUL DE RELAȚII ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ (3)
Autoritățile administrative autonome
Guvernul poate prezenta Parlamentului, cu titlu de inițiativă legislativă, proiecte de acte
normative în domeniile ce țin de competența autorităților administrative autonome,
la propunerea acestora:
a) Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică; b) Agenția Națională pentru
Soluționarea Contestațiilor; c) Autoritatea Națională de Integritate; d) Avocatul
Poporului; e) Banca Națională a Moldovei; f) Centrul Național pentru Protecția
Datelor cu Caracter Personal; g) Centrul Național Anticorupție; h) Comisia Electorală
Centrală; i) Comisia Națională a Pieței Financiare; j) Consiliul Concurenței; k) Consiliul
Superior al Magistraturii; l) Consiliul Superior al Procurorilor; m) Consiliul
Coordonator al Audiovizualului; n) Curtea Constituțională; o) Curtea de Conturi; p)
Curtea Supremă de Justiție; q) Procuratura Generală; r) Serviciul de Informații și
Securitate.
SISTEMUL DE RELAȚII ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ (4)
Administrația publică locală și reprezentantul Guvernului în teritoriu
Raporturile Guvernului cu autoritățile administrației publice locale se bazează pe principiile
autonomiei locale, descentralizării, colaborării și consultării cetățenilor în problemele
locale de interes deosebit, în scopul asigurării de către Guvern a respectării legalității și
realizării corespunzătoare a competențelor delegate la nivel local.
Exercitarea funcțiilor Guvernului la nivel local este realizată de către reprezentantul
Guvernului în teritoriu, care exercită următoarele funcții de bază:
a) contribuie la realizarea pe plan local a obiectivelor programului de activitate al
Guvernului;
b) coordonează activitatea serviciilor publice desconcentrate în teritoriu ale ministerelor și
altor autorități administrative subordonate Guvernului;
c) realizează controlul activității autorităților administrației publice locale conform
legislației în vigoare;
SERVICIILE PUBLICE DESCONCENTRATE (1)
Serviciile publice desconcentrate sunt structurile teritoriale ale autorităţilor administraţiei
publice centrale de specialitate, prin intermediul cărora acestea oferă populaţiei
servicii publice de care sunt responsabile.
Ele reprezintă interesele naţionale, însă geografic sunt amplasate în unităţile
administrativ-teritoriale.
Administrarea serviciilor publice desconcentrate se face în mod direct de către
autorităţile administraţiei publice centrale de la care au fost desconcentrate.
Serviciile publice desconcentrate se formează prin Hotărâre de Guvern şi reies din
necesităţile promovării unor interese naţionale sub formă de prestări servicii.
Coordonarea activităţii generale a serviciilor publice desconcentrate este asigurată de
către Cancelaria de Stat prin intermediul oficiilor sale teritoriale, conduse de
reprezentanţii Guvernului în teritoriu.
SERVICIILE PUBLICE DESCONCENTRATE (2)
Serviciilor publice desconcentrate administrate în mod direct de ministere şi de alte autorităţi
administrative centrale nu li se atribuie statut de persoană juridică.
Serviciile publice desconcentrate din subordinea ministerelor şi a altor autorităţi administrative
centrale dispun de personalitate juridică.
În Republica Moldova, statul creează extensiuni teritoriale în domeniile care ţin:
de control (Subdiviziuni teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Birouri
vamale teritoriale, Inspecţii teritoriale ale muncii, Subdiviziuni teritoriale pentru supravegherea
tehnică, etc.)
de evidenţă (Centre regionale ale Biroului Naţional de Statistică)
de menţinere a ordinii publice şi siguranţei naţionale (Unităţi militare teritoriale ale Inspectoratul
General de Carabinieri, Centre militare teritoriale ale Ministerului Apărării)
de prestare a unor servicii publice specifice, care nu pot fi transferate autorităţilor locale şi nici
delegate agenţilor privaţi (de asigurări sociale, de probaţiune, de ocupare a forţei de muncă, etc.)
OFICIILE TERITORIALE ALE CANCELARIEI DE STAT (1)
Atribuții:
a) coordonarea serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi
administrative centrale;
b) monitorizarea modului de conlucrare dintre autorităţile APL şi serviciile publice
desconcentrate în soluţionarea problemelor în teritoriu;
c) participarea la coordonarea implementării politicilor de descentralizare
administrativă şi monitorizarea procesului de descentralizare administrativă, în
comun cu serviciile publice desconcentrate ale ministerelor şi ale altor autorităţi
administrative centrale şi cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei
publice locale.
d) Controlul administrativ obligatoriu;
e) Monitorizarea executării de către APL a atribuțiilor delegate
 ASPECTE GENERALE PRIVIND CONSTITUIREA ȘI EVOLUȚIA AUTORITĂŢILOR
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE ÎN TERITORIUL NAȚIONAL
Abordarea istorică a administrației publice se concentrează pe sistemele, procesele și politicile administrative
practicate în trecut interpretate, în mod relevant, în contextul timpurilor și realităților prezente.
Abordarea juridică. Această abordare s-a asociat cu legi, coduri, reguli, reglementări, dar și instituții, dovada
existenței și prezenței statului în cadrul sistemelor sociale globale. A descris, de asemenea puterea, limitările și
puterile discreționare ale autorităților, dar și a deciziilor adoptate.
Abordarea ,,instituțională”. Caracterul specific al acestei abordări constă în studierea accentuată a instituțiilor,
proceselor și mecanismelor de reglementare și administrare.
În aspect istoric, din punct de vedere al abordărilor istorice, juridice și instituționale, geneza, constituirea și dezvoltarea
administrației publice centrale în teritoriul național cunoaște câteva etape distincte:
1. Administrația publică centrală în Moldova istorică ( sec. XIV-XIX);
2. Organizarea sistemului administrativ din Basarabia (1812-1918);
3. Administraţia publică centrală în Basarabia și în teritoriile naționale din stânga Nistrului în perioada 1917-1940;
4. Sistemul sovietic de administrație publică (1940-1991);
5. Constituirea și evoluția administrației publice centrale în Republica Moldova (1991-prezent).
 ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ CENTRALĂ ÎN MOLDOVA ISTORICĂ ( SEC. XIV-XIX)
Instituția Domniei, se afla în centrul puterii de stat, definind statul din acea perioadă, drept o monarhie.
Puterea domnului era absolută dar nu despotică, ea fiind limitată de dreptul tradiţional, iar din secolul
XVI – de suzeranitatea otomană;
Sfatul Domnesc (mai târziu Divanul Țării) – organ colegial central cu atribuții care au evoluat pe parcursul
secolelor, dar care, în mare parte, reprezentau garanția respectării de către Domnitor a intereselor marilor
boieri. Boierii ofereau domnului „slujbă şi sfat”. În sec. XVI, odată cu accentuarea dominaţiei otomane,
termenul divan vine să înlocuiască noţiunea de sfat domnesc, motivul fiind faptul, că sultanul turcesc îşi
trimite propriul reprezentant în Sfatul Domnesc, reprezentant numit divan-efendi. Compoziţia sfatului a
evoluat de la boier fără funcţii secolele XIV, XV la o majoritate de dregători înalţi în sec XVI-XVII;
Marea Adunare a Țării – organ consultativ și efectiv, deciziile căruia, deseori luau forma unor documente
de stat cu caracter obligatoriu de urmat. Se întrunea în situaţii excepţionale pentru adoptarea unor decizii
de maximă importanţă pentru stat. Includea boierimea, clerul şi ţărănimea din satele privilegiate
(răzăşeşti);
Sistemul dregătoriilor – prin esența sa administrativă reprezentau autorități centrale de specialitate, care au
evoluat odată cu schimbarea structurii și componenței Sfatului Domnesc (Divanul Țării), care de la
început era compus din boieri (sfetnici) cu sau fără funcții de administrare (dregătorii), apoi, în mare
parte, din marii dregători, numiți de către Domn și care au preluat principalele funcții publice de
administrare. Micii dregători, care administrau domenii mai puțin importante, din punct de vedere
al ,,ierarhiei administrative,,, nu făceau parte din Sfatul Domnesc.
 ORGANIZAREA SISTEMULUI ADMINISTRATIV DIN BASARABIA (1812-1918)
a) Etapa administraţiei provizorii (1812-1818), pe parcursul căreia, în temei, în organizarea administrativă a
Basarabiei s-a ţinut seama de tradiţiile sistemului anterior de administraţie, fiind menţinută vechea organizare
administrativ-teritorială şi păstrate, de regulă, fostele instituţii administrative de nivel local. La nivel provincial
însă a fost instituită funcţia de Guvernator civil al Basarabiei, funcţie de sorginte rusească, iar din 1816 se
instituie şi funcţia de namesnic, ca reprezentant al Ţarului în teritoriul anexat, fapt care diminua substanţial rolul
Guvernatorului civil în exercitarea administraţiei.
b) Etapa autonomiei administrative (1818-1828), iniţiată la 29 aprilie 1818 la Chişinău de către ţarul Rusiei,
Alexandru I, prin promulgarea unui nou Regulament privind organizarea administrativă a Basarabiei. Declarativ
se instituia o formă specială de administrare cu recunoaşterea unor particularităţi naţionale, iar în realitate, de
fapt, se implementa pe toate dimensiunile sistemul rusesc de administrare, prin favorizarea aplicării normelor de
drept rusesc în detrimentul dreptului autohton, precum și numirea în funcții a funcţionarilor veniţi din Rusia.
c) Etapa consolidării sistemului rusesc de administrare (1828 -1917). La această etapă, Basarabia a fost inclusă în
componenţa Guvernământului general al Novorosiei cu centrul de reşedinţă la Odessa. Se instituie funcţia de
Guvernator general al Basarabiei, ca reprezentant al Ţarului abilitat cu împuterniciri foarte mari. În anii 60-70 ai
secolului al XIX-lea, în Rusia se înfăptuiesc reformele liberale: a zemstvelor, orăşenească şi judecătorească,
acestea fiind extinse şi asupra Basarabiei, consolidând, astfel, sistemul rusesc de administraţie. În anul 1873 prin
Hotărârea Consiliului de Stat al Rusiei, Basarabia a fost transformată oficial în gubernie, ceea ce semnifica
implementarea definitivă în Basarabia a sistemului rusesc de administraţie, sistem, care a funcţionat până în
1917.
 ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ ÎN BASARABIA ȘI ÎN TERITORIILE
NAȚIONALE DIN STÂNGA NISTRULUI ÎN PERIOADA 1917-1940 (1)
La 20 octombrie 1917, Congresul militarilor moldoveni a proclamat autonomia teritorială și politică a Basarabiei în componența
Republicii Federative Ruse și formarea Sfatului Țării – organul suprem al puterii. În ședința din 29 noiembrie 1917 Sfatul Țării
a adoptat Legea cu privire la administrarea Basarabiei, conform căreia puterea supremă în Basarabia aparținea Sfatului Țării, până
la convocarea Constituantei Basarabiei. Ca organ executiv a fost desemnat Consiliul Directorilor Generali compus din Prim-
director general și șefii directoratelor: de interne; de instrucție publică; de agricultură și cadastru; de finanțe; de căi ferate, poștă,
telegraf și telefoane; de război și marină; de justiție și culte; de comerț, muncă și industrie; de afaceri naționale; de control general
La 2 decembrie 1917, Sfatul Țării proclamă crearea Republicii Democratice Moldovenești în componența Republicii Federative
Ruse, iar la 24 ianuarie 1918 proclamă și independența tânărului stat moldovenesc, grație situației și conjuncturii
internaționale favorabile, legate pe de o parte de proclamarea de către bolșevici a dreptului națiunilor la autodeterminare, dar și de
implicarea teritoriilor și autorităților vechi (țariste) și noi (bolșevice) în război civil. La baza acestor evenimente au stat, de
asemenea, factori și premize interne. Creșterea conștiinței naționale a basarabenilor, formalizarea și dezvoltarea intelectualității
basarabene, dar și eficiența administrativă, pe termen scurt, ale noilor instituții ale statului (Sfatul Țării, Consiliul Directorilor
Generali) – toate împreună au făcut posibilă trecerea la o nouă etapă în procesul de restabilire a adevărului istoric, revenirea la
tradițiile istorice de convețuire în teritoriul național, precum și instaurarea unei administrații publice moderne, reieșind din
particularitățile locale.
La 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea necondiționată a Republicii Democratice Moldovenești cu România . Aceasta
presupunea că Sfatul Țării va continua să activeze, fiind ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret și va deține
atribuțiile de aprobare a bugetului, de control asupra organelor administrației publice, inclusiv asupra funcționarilor angajați în
aceste organe [5, p. 247]. Până în anul 2020 au continuat să activeze și Consiliul Directorilor generali – organ executiv cu puteri
de conducere generală a administrației publice și administrarea domeniilor de specialitate în administrația publică.
 ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ ÎN BASARABIA ȘI ÎN TERITORIILE
NAȚIONALE DIN STÂNGA NISTRULUI ÎN PERIOADA 1917-1940 (2)
Formarea statului național unitar român a fost susținută de adoptarea în anul 1923 a noii Constituții a
României, care prevedea separarea puterilor în stat, dar și principiile de bază ale organizării
administrației publice.
Conform Constituției administrația publică centrală era constituită din: Regele, Consiliul de Miniștri și
Ministerele. Ministerul de Interne asigura conducerea generală a administrației publice din Basarabia.
Cu anumite schimbări, acest sistem de administrație publică a funcționat până în anul 1938, când a fost
aprobată, o nouă Constituție, care a marcat modificarea formei de guvernământ în România – de la
monarhie constituțională la monarhia autoritară. Regele exercita puterea legislativă prin Reprezentanța
Națională, puterea executivă prin Guvern, iar hotărârile judecătorești se executau în numele său.
Județele Basarabiei au fost incluse în componența diferitor ținuturi, care erau administrate de două
tipuri de autorități publice – Rezidentul regal, reprezentantul puterii centrale, care conducea
administrația publică din ținut și Consiliul ținutal sub președinția Rezidentului regal, cu atribuții
deliberative și consultative.
 ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ ÎN BASARABIA ȘI ÎN TERITORIILE
NAȚIONALE DIN STÂNGA NISTRULUI ÎN PERIOADA 1917-1940 (3)
După căderea Imperiului Țarist și instaurarea puterii bolșevice, teritoriile din stânga Nistrului continuau să
facă parte din guberniile Podolia și Herson, ulterior Odesa, ale Republicii Sovietice Socialiste
Ucrainene, care intra în componența Uniunii Sovietice.
Ghidate de intențiile de a redobândi teritoriul Basarabiei, autoritățile sovietice au înființat la 12 octombrie
1924 RASS Moldovenească cu capitala la Balta, iar din anul 1929 la Tiraspol.
Conform Constituției RASSM adoptată la 23 aprilie 1925, organul suprem legislativ era Congresul
Sovietelor de deputați ai muncitorilor, țăranilor și ostașilor, asistat în perioada dintre congrese de
Comitetul Executiv Central, care se convoca în sesiuni și Prezidiumul Comitetului Executiv Central,
care activa în bază permanentă. Puterea executivă era reprezentată de către Sovietul Comisarilor
Norodnici și Comisariatele Norodnice, care îndeplineau atribuții specifice autorităților publice centrale
de specialitate.
Cu unele modificări neesențiale acest sistem de organizare a administrației publice centrale s-a păstrat până
în anul 1940, când după anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietică, a fost impus și în teritoriul național
al Basarabiei.
 SISTEMUL SOVIETIC DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ (1940-1991) (1)
În rezultatul unor presiuni politice și amenințări militare directe, la 28 iunie 1940 România a cedat
Basarabia și nordul Bucovinei Uniunii Sovietice.
Pe teritoriul ocupat, la 2 august 1940 a fost înființată RSS Moldovenească, hotarele, așa cum le
cunoaștem și le avem azi, fiind definitivate în luna noiembrie, 1940. La 10 februarie, de către Sovietul
Suprem al RSSM, a fost adoptată Constituția RSSM, care prevedea instaurarea sistemului sovietic de
guvernare. La baza noului sistem administrativ se afla proprietatea obștească, iar temelia politico-
administrativă era reprezentată de către soviete.
Sovietul Suprem era organul legislativ al RSSM, fiind asistat de către Prezidiumul Sovietului Suprem, care
activa pe baze permanente și care asigura funcționalitatea sovietelor la toate nivelurile de administrație
publică.
Sovietul Comisarilor Norodnici era organul central executiv al RSS Moldovenești. Era format de către
Sovietul Suprem și avea funcții și atribuții ce țineau de punerea în aplicare a politicii de stat și
implementarea practică a prevederilor legislației.
Comisariatele Norodnice erau organele centrale de specialitate ale administrației publice de nivel
republican. Ele activau sub conducerea directă a Sovietului Comisarilor Norodnici, purtau
responsabilitate în fața lui și exercitau atribuțiile în ramura respectivă pe întreg teritoriul republicii .
 SISTEMUL SOVIETIC DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ (1940-1991) (2)
După reocuparea teritoriilor naționale și, în mod special, după finalizarea celui de-al II-lea Război Mondial, administrația
sovietică la toate nivelurile de administrație publică a fost restabilită și a continuat să existe, cu unele mici modificări, în
forma în care a fost instituită la anul 1940. Astfel, la 26 martie 1946, Prezidiumul Sovietului Suprem al RSS Moldovenești
întru executarea legii respective a Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, a adoptat Decretul (Ucazul) despre
transformarea Sovietului Comisarilor Norodnici al RSS Moldovenești în Sovietul Miniștrilor al RSS Moldovenești.
Sovietul Miniștrilor era condus de Președintele Sovietului Miniștrilor, care avea câțiva adjuncți, responsabili de sectoarele-
cheie în activitatea executivă a acestui organ de administrație publică. Au fost schimbate și denumirea Comisariatelor
Norodnice- în Ministere.
Administrația publică centrală din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1991, era organizată și activa la fel ca și în
restul republicile unionale, dar și din teritoriul național al metropolei – Rusia Sovietică (RSSFR). Astfel, administrația
publică centrală de specialitate era clasificată în câteva categorii:
Ministere unionale, organizate la nivelul puterii centrele, unionale (URSS), care gestionau domenii de activitate ce țineau, în
exclusivitate, de competența autorităților unionale;
Ministere unional-republicane, organizate la două niveluri: unional și republican. Aceste ministere se aflau în subordonare
dublă – față de Sovietul Miniștrilor al RSSM și față de ministerul de ramură respectiv la nivel unional;
Ministere republicane, organizate reieșind din specificul dezvoltării economice și sociale la nivel republican. În RSSM au
activat câteva ministere de așa fel: Ministerul industriei locale, Ministerul deservirii comunale ș.a..
Comitete de Stat, care la fel ca ministerele, erau unionale și unional-republicane și aveau aceleași principii de organizare (de
specialitate) și subordonare.
 CONSTITUIREA ȘI EVOLUȚIA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA (1991-PREZENT) (1).
În rezultatul alegerilor în Sovietul Suprem al RSS Moldova din februarie-martie 1990, partidul comunist a suferit înfrângere în
fața forțelor democratice. Noul Soviet Suprem a adoptat la 23 iunie 1990 Declarația de Suveranitate, care proclama
Republica Sovietică Socialistă Moldova drept stat suveran, declara supremația Constituției și legilor RSS Moldova față de
actele legislative ale URSS și punea la baza funcționării statului principiul separării celor trei puteri în stat: legislativă,
executivă și judecătorească.
Procesul transformărilor politice și democratice a continuat prin Decretul puterii de stat din 27 iulie 1990, care stabilea că
organul suprem al puterii legislative și unicul exponent al voinței întregului popor este Parlamentul. Organele executive,
fiind răspunzătoare în fața organelor de stat, sunt subordonate acestora și exercită actele lor legislative.
În condițiile de stabilire a rolurilor și funcțiilor în exercitarea puterii de stat, la 03 septembrie 1990 se instituie funcția
prezidențială, care stabilește raporturile dintre organele centrale ale puterii de stat și administrația de stat. Odată cu
adoptarea acestei Legi, puterea executivă devine bicefală și se realizează prin Guvern și Președinte. Pe lângă Preşedintele
R.S.S. Moldova funcţiona Consiliul prezidenţial, care avea drept sarcină să elaboreze măsuri pentru realizarea
principalelor direcţii ale politicii interne şi externe a statului. Preşedintele republicii emitea decrete cu caracter obligatoriu
pe întreg teritoriul republicii.
Rolul Președintelui RSS Moldova a fost întărit în cadrul puterii executive prin adoptarea la 05 martie 1991 a Legii cu privire
la perfecționarea puterii executive și la unele modificări și completări în Constituția RSS Moldova, care stabilea că
Președintele RSS Moldova exercită puterea supremă executivă și de dispoziție în stat. La propunerea lui era numit Prim-
ministrul și confirmată componența Guvernului, stabilită structura administrației centrale de specialitate, lui îi revenea
funcția să prezideze ședințele Guvernului.
 CONSTITUIREA ȘI EVOLUȚIA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA (1991-PREZENT) (2).
Începutul unei noi ere în istoria Republicii Moldova a constituit adoptarea Declarației de independență.
Prin adoptarea Declarației de independență de la 27 august 1991, a fost stabilit, că Republica Moldova
este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un
amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și
etnic al devenirii sale naționale.
Adoptarea Constituției Republicii Moldova la 29 iulie 1994. Conform noilor reglementări constituționale
administrația publică nu se identifică în totalitate cu puterea executivă. De rând cu funcțiile
administrative, administrația publică exercită și funcții politice: relațiile și raporturile cu Parlamentul și
relațiile internaționale. Constituția nu definește noțiunea de ,,administrație publică”, în calitatea ei de
sistem de administrație publică, dar o divizează în administrație publică de stat (centrală) și
administrație publică locală. Administrația publică de stat (centrală) este reprezentată atât de
autoritățile puterii executive cu competențe generale (Guvern și Șeful Statului), precum și de
administrația publică centrală de specialitate compusă din administrația ministerială și alte organe de
specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului
Cu unele modificări nesemnificative, sistemul administrației publice proclamat de Constituția din anul
1994, funcționează și azi, fiind dezvoltat și adaptat la noile provocări și realități cu care se confruntă
administrația publică, în general, și administrația publică centrală, în particular, din Republica Moldova.