Curs 1

ADMINISTRATIA PUBLICA

Obiect central de studiu al dreptului administrativ

Consideratii generale privind administratia publica

1) Scurt istoric

Dreptul administrativ a luat nastere odata cu Revolutia franceza la 1789, cand regimul
absolutist, in umbra caruia administratia discretionara isi exercita puterea nestanjenita de nicio regula
juridica, a fost inlocuita cu regimul legalitatii.
Dreptul administrativ a stabilit exact limitele in care statul sa fie condus, si anume prin legi, legi
care trb sa fie expresia vointei generale si nu a unui singur om sau a unui grup restrans de persoane.
Astfel, in acest regim al legalitatii, legea avea sa creeze diferite insitutii administrative, destinate sa dea
restricite interesului general, ea devenind deodata obligatorie pentru toti.
Cuvantul "administrativ" isi are originea in lb latina "administro", semnificand "a servi", in
antiteza cu "admagistro", care semnifica "a dispune", "a decide".
In opera lui Caius Iulius Caesar intalnim expresia "trebuie dus la indeplinire ce s-a poruncit".
Asadar, plecand chiar de la etimologia cuvantului, putem intelege ca administratia inseamna o
activitate pusa in slujba cuiva, a unui magister, un serviciu in interesul cuiva.

2) Administratia publica in serviciul public

Necesitatile publice care determina asigurarea unor servicii publice sunt fie de interes national,
fie de interes local. Ca atare, si prestatorii acestor servicii sunt investiti cu capacitate administrativa la
nivel national (Guvernul si ministerele), iar alti prestatori sunt de interes local (consiliile locale si
primarul) la care se adauga serviciile publice de interes local.
Acesti prestatori, furnizori de servicii publice, sunt, de fapt, instituii ale administratiei publice
care, in raport cu nivelul de organizare si al atributiilor, se numesc autoritati publice si autoritati ale
administratiei publice.
Indiferent de nivelul de organizare si functionare nationala, locala sau intermediara, aceasta
administratie este menita sa asigure servicii publice. Ca atare, din acest motiv este si denumita
"administratie publica".

Administratie trebuie privita din doua perspective:

- ca activitate organizata
- ca sistem institutional menit sa evectueze aceasta activitate

1
 Sub aspect functional, administratia publica reprezinta un ansamblu de activitati, concret
definite, menite sa satisfaca un interes public, de exemplu: mentinerea sanatatii publice, a ordinii
publice etc.
Ca sistem institutional, administrtia publica reprezinta un ansamblu de activitati organizate
conform legii, menite sa infaptuiasca activitatile necesare, circumscrise serviciului public.
De remarcat faptul ca aceste autoritati sunt dif organizate si au competente diferite, specifice
fiecareia.

3) Administratia publica si autoritatile publice

Lista autoritatilor publice este prezentata de Constitutia Romaniei, Titlul 3, intitulat "Autoritati
publice", din care fac parte Parlamentul Romaniei, Presedintele Romaniei, Guvernul.
Administratia publica cu cele doua forme:
- centrala de specialitate
- locala
Chiar si din aceasta succinta prezentare, observam ca administratia publica este un capitol
distinct din autoritatile publice, reprezentand, practic, o parte dintr-un intreg.
Exista autoritati ale adm publice statale la nivel central (ministere, agentii nationale), dar si
autoritati statale la nivel intermediar sau local (inspectorate judetene, denumite adesea servicii publice
deconcentrate), caracteristica principala a acestora fiind aceea ca sunt organizate ierarhic in principiul
subordonarii. Conducatorii acestora fiind numiti prin acte administrative.
Totodata, exista si autorit publice autonome, locale sau intermediare, (consiliul local, primarul,
cons judetean), a caror principala caracteristica este aceea ca sunt constituite in urma votului cetatenilor
si, asa cum se mentioneaza si in denumirea lor, sunt autonome in raport cu puterea statala.
Chiar daca guvernul este tratat ca o autoritate publica separata el este principala autoritate
menita sa puna in executare legile. Conform dispozitiilor const, guvernul exercita conducerea generala a
administratiei publice.
Avand menirea de a pune in executare legile, guvernul este o autorit executiva, deoarece
exercita conducerea generala a adm publice, rezulta ca este si o autoritate administrativa statala.

4) Autoritatile administratiei publice si organele adm publice

In principiu, prin organ al adm publice intelegem un functionar sau o institutie menita sa aplice
legea in domeniul sau de activitate conform competentei materiale si teritoriale.
Cele mai cunoscute astfel de situatii sunt in domeniul mentinerii ordinii publicii, atunci cand un
organ de politie impune masura legala. Actiunea organului adm publice este impusa in regim de putere
publica, adica este un act de aplicare a legii si are prerogativele unei anumite puteri, inclusiv pe cea de a
aplica sanctiuni.
Conceptul de putere publica semnifica ansamblul de prerogative atribuite adm publice pt a
promova interesul general ori de cate ori vine in contradictie cu interesul particular.

2
 Sectiunea 2.
Definiția si trăsăturile administrației publice

Din precizarile facute anterior rezulta ca adm publica este un ansamblu de activ multiple si
diverse efectuate de entitati variate. Din acest motiv si definitiile date adm publice sunt diverse.
Achesăm la aceea care def adm publica drept ansamblul activitatilor desfasurate de: autoritatile
adm de stat, de cele autonome locale si de oraganisme prestatoare de servicii publice si de utilitate
publica de interes national, judetean sau local(Apa nova, firma de gaze), prin care in regin de putere
publica se pune in executare legea sau se presteaza serv publice.

Trăsături ale administrației publice:

1. Este o activitate realizata de autoritati ale adm publice (in categ acestora se includ atat autorit
executive cu caracter statal, cat si cele locale care pot fi deliberative - cons local- cat si cu rol executiv in
plan local - primaul si serv subordonate acestuia- . De asemenea in special in sfera serv publicr cu
caracter permanent de interes local un rol imp il au entitatile abilitate sa raspunda unor nevoi
administrative.

2. Este o activitate de punere in execitare a legii si de efectuare a serv publice de interes general.
Sub acest aspect, activ adm imbraca 2 modalitati: punerea in exdcutare a legii care inseamna aplicarea
actului normativ in sine in sens material asa cum este deja adoptat(aplicarea unei sanctiune
contraventionale de circulatie) si pe de alta parte punerea in executare a legii inseamna adoptarea unor
acte normative subsidiare(ordin de ministru).

3. Se exercita in regim de putere publica. Actiunea orgamului adm publice este impus in regim
de putere publica, adica este un act de aplicare a legii si are prerogativele unei anumite puteri/autoritati
inclusiv pe cea de a aplica sanctiuni.

3
Curs 2

Palierul instituțiilor și autorităților administrațiilor publice

Administrația publică , în sens instituțional , se realizează printr-un ansamblu de autorități
menite să acționeze coerent și sistematizat în scopul îndeplinirii omenirii sale - de a răspunde nevoilor
colective legitime ale populației prin prestarea unor servicii publice cât mai eficiente în conformitate cu
legea .
Activitatea administrativă este organizată la nivel național (statal) pentru a răspunde astfel
nevoilor generale ale întregii societăți , dar și prin instituții de interes local organizate de comunitățile
locale prin vointa membrilor comunităților respective pentru a promova și înfăptui cerințe de interes
local .
La nivelul unităților administrativ teritoriale , funcționează și autorități statale , subordonate
autorităților administrației publice centrale de specialitate - serviciile publice deconectare (de exemplu ,
servicii locale ale inspectoratului general pentru situații de urgență , posturi locale ale poliției naționale
etc.) .

Despre Guvern , executiv si guvernare

Conform legii fundamentale : "Guvernul , potrivit programului său de guvernare , acceptat de

Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a
administrației publice" (art. 102 , alin. 1) . Conform art. 11 din Legea nr. 90/2001 de Organizare și
funcționare a Guvernului României, Guvernul îndeplinește , printer altele , următoarele îndatoriri
principale , cu relevanță semnificativă privind Administrația publică:

• Exercită conducerea generală a administrației publice

• Inițiază proiecte de lege și le supune spre aprobare Parlamentului
• Emite hotărâri pentru organizarea exercitării legilor , ordonanțe , în temeiul unei legi speciale de
abilitare , și ordonanțe de urgență , potrivit Constituției
• Asigura executarea de către autoritățile administrației publice , a legilor și a celorlalte dispoziții
normative date în aplicarea acestora
• Conduce și controlează activitatea ministerelor și a celorlalte organe centrale de specialitate din
subordinea sa
• Asigură administrarea proprietății publice și private a statului

Guvernul îndeplinește atât o funcție de guvernare și în același timp o funcție executivă .

Guvernul este exponentul puterii executive fiind cel care are menirea esențială să pună în aplicare legea
adoptată de puterea legislativă - Parlamentul . Totodată , Guvernul , că autoritate publică centrală , are
capacitatea si competența de a guverna , prin guvernare înțelegând ceea ce Constituția numește
realizare politici interne și externe a țării , potrivit programului său , acceptat de Parlament .

4
1. Administrația de stat

Administrația de stat reprezintă ansamblul autorităților și instituțiilor create de organele statale

pentru a desfășura activități de administrație publică .
După criteriul competenței teritoriale ("Ratione loci") , adică , limitele spațiale sau geografice în
care se manifestă competența materială a unei autorități publice ("Ratione materiae") , adică , forma de
competență ce are în vedere natura raporturilor sociale intrate în câmpul de activitate al respectivei
autorități publice .
Administrația de stat este atât la nivel central (național) , cât și la nivel teritorial .

1.1 Administrația publică națională (centrală)

În cadrul administrației publice centrale întâlnim următoarele patru categorii de autorități :

• Ministerele sunt organe centrale ale administrației publice ce au competenta materială specială
și competență teritorială generală. Acestea sunt organizate și funcționează numai în subordinea
Guvernului , în baza Legii nr. 90/2001 , fiecare minister în parte fiind organizat în baza unui act normativ
propriu (de exemplu , la nivel de lege , ordonanta de urgență sau hotărâre de Guvern) .

• Alte organe centrale de specialitate aflate în subordinea guvernului , fără a face parte din
acesta , sunt create și funcționează pentru a ajuta Guvernul în îndeplinirea atribuțiilor sale . Potrivit art.
11 , litera o din Legea nr. 90/2001 , Guvernul înființează , cu avizul Curții de Conturi , organe de
specialitate in subordinea sa . De exemplu ,

Institutul Național de Statistică , care este infiintat prin H.G. nr. 857/2005 , are menirea de a
elabora studii și analize pentru caracterizarea evoluției economico-sociale a țării .

• Organe centrale de specialitate subordonate direct ministerelor . Art. 117 din Constituție și art.
42 din Legea nr. 90/2001 recunosc ministerelor posibilitatea de a înființa , în subordinea lor , organe de
specialitate cu avizul Curții de Conturi . Ministerele care au competența administrare asupra unui
domeniu social complex pot înființa astfel de autorități . Aceste organe centrale de specialitate din
subordinea ministerelor au , la rândul lor , structuri teritoriale , în unele cazuri la nivel județean
(Inspectorate județene de poliție , Direcții județene ale arhivelor naționale) , iar , în unele cazuri , chiar și
la nivelul unităților administrativ teritoriale de bază , în comune și orașe (Poliția municipală , Poliția
comunală , toate subordonate ierarhic inspectoratelor generale , adică , organelor centrale de
specialitate) .

• Autoritățile administrative autonome centrale au fost create pentru a degreva Guvernul de o

serie de atribuții de coordonare sau de control . Aceste autorități se ocupă de administrarea unor
domenii de interes public general . Sunt înființate prin lege organică și au un grad de dependent față de
Parlamentul României , căruia îi prezintă rapoarte anuale , ori la cerere , și care este implicat în
desemnarea conducerii acestor instituții . Între autoritățile mai cunoscute din această categorie sunt:
societatea națională de radio difuziune și televiziune , consiliul concurenței , consiliul național al
audiovizualului .

5
1.2 Administrația de stat exercitată la nivel local (teritorial)
La nivelul unităților administrativ teritoriale există două tipuri de "guvernare" . Pe de o parte ,
există guvernare locală exercitată de autoritățile publice locale autonome , constituite în baza votului
cetățenilor din unitatea administrativ teritorială respectivă (Consiliul local și Primarul) , și , în același
timp , există administrația statală , centralizată , care are , în teritoriu , prorpriile organe sau autorități cu
o prezență mai pregnantă la nivelul județelor.
Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate
asigura înfăptuirea programului de guvernare , la nivelul județului , în domeniul specific fiecăruia , au
personalitate juridică și sunt finanțate de la bugetul de stat . De exemplu , Ministerul Sănătății , are
fiecare județ direcții județene de sănătate publică .
Conform art. 135 din Constituție : "Guvernul numește un prefect în fiecare județ și în Municipiul
București" . Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciilor deconcentrate
ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice central din unitățile administrativ
teritoriale .

curs 3

Administrația centrala publica autonoma

Este reprezentata de autoritățile administrative alese de cetateni prin vot universal ,egal, direct
secret si liber exprimat. Conform art 121 din C alin 1 autoritățile administrației publice prin care se
realizează autonomia locală in comune si orașe sunt consiliile locale alese si primarii aleși in condițiile
legii, iar la alin 2 se menționează următorul aspect consiliile locale si primarii funcționează in condițiile
legii ca autorități administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si orașe.
Administrația autonoma de la nivelul comunelor si orașelor reprezintă administrația locală de
baza, in subordinea acestor autorități administrative alese care constituie puterea locală exista servicii
publice de interes local menite sa raspunda unor nevoi la nivelul comunității. La nivelul județelor este
organizata si funcționează o administrație publica locală intermediara formată in principal din consiliul
județean ca organ deliberativ ales de cetățenii cu dr de vot din județ, precum si președintele consiliului
județean ales de consilierii județeni care îndeplinește un rol executiv având ca sarcina principala sa pună
in aplicare hotărârile consiliului județean.
Pt îndeplinirea atribuțiilor administrative la nivelul județului si in coordonarea președintelui
consiliului județean funcționează servicii publice județene ca de exemplu: direcția de urbanism etc.
Fiecare consiliu județean are autonomia de a înființa servicii publice in funcție de ponderea si
specificul necesităților administrative.

6
Trăsăturile caracteristice ale autorităților administrației publice

 Sunt înființate prin lege sau in baza legii

 Activitatea lor se efectuează pe baza sau in vederea executării legii si este supusa regimului de
putere publica
 Actele administrative emise de acestea sunt supuse controlului de legalitate la instanța de
contencios administrativ
 Autoritățile administrației publice statale funcționează pe principiul subordonării ierarhice, iar
autoritățile administrației publice locale autonome funcționează potrivit principiului autonomiei
administrative si financiare.

Dreptul administrativ ca știință a administrației

Secțiunea 1
Obiectul dreptului administrativ

Intr-o abordare concisa se poate spune ca obiectul dr administrativ il reprezintă ansamblul

relațiilor sociale din sfera administrației publice reglementate de norme de drept administrativ. Obiectul
dr administrativ ca știință il constituie studiul normelor juridice care reglementează relațiile sociale ce
apar in procesul administrativ atat in ceea ce privește organizarea si funcționarea autorităților/
instituțiilor publice administrative, cat si in ceea ce privește raporturile acestora cu persoane fizice sau
private in exercitarea administrației. Obiectul dr administrativ ca ramura a dreptului il constituie
reglementarea, editarea de norme care sa asigure o organizare instituționala menită sa efectueze
servicii publice utile si necesare atat pt cetateni, cat si pt entități private.

Secțiunea 2
Definiția si trăsăturile dr administrative

Sub aspectul raporturilor sociale reglementate de dr administrativ s a conturat ideea ca este

vorba de acele relații care apar in activitatea de aplicare a legii si prestarea de servicii publice in limitele
legii precum si acele relații sociale care privesc soluționarea litigiilor dintre autoritățile administrative
publice pe de o parte si cei vătămați in dr lor recunoscute de lege sau chiar in interesele lor legitime pe
de alta parte.

Definiția: dr administrativ este acea ramura a dr public care reglementează relațiile sociale din
sfera administrației publice, raporturile acesteia cu celelalte autorități publice, cu particularii, cele care
privesc organizarea si funcționarea , precum si pe cele de natura conflictuala dintre autoritățile publice
sau structuri private investite cu prerogative de putere publica pe de o parte si ce i vătămați in dr lor
prim acte administrative ale acestor autorități pe de alta parte.

7
Trăsăturile dr administrativ:

1. Dr administrativ este ramura dr public Sfera raporturilor sociale studiate de dr administrativ

se regăsește in sfera publica din moment ce tipul de administrație care interesează este administrația
publica. Este de remarcat si faptul ca aceste raporturi sociale se manifesta între autorități publice sau
entități autorizate de către autoritățile publice pe de o parte si entități private( persoane fizice sau
persoane juridice) pe de alta parte. Un rol semnificativ in derularea raporturilor de dr administrativ il
au reprezentanții Autorității publice respectiv funcționarii publici, acele persoane care acționează in
numele Autorității publice exercitatnd astfel o funcție publica, deci o funcție de autoritate in interes
public.
2. Dr administrativ reglementează rap juridice diverse care se manifesta in sfera
administrației. Viața fiecărei persoane se desfășoară într-un angrenaj social cum acest angrenaj este
administrat de o entitate exterioara respectiv de administrația publica rezulta ca si raporturile din sfera
administratiei publice sunt extrem de variate si de diverse. Astfel, normele de dr administrativ
reglementează raporturile juridice din interiorul autorităților publice administrative atat la nivel
central, cat si local, cat si raporturile juridice dintre acestea care pot fi, dupa caz, raporturi de
subordonare ierarhica, raporturi de tutela sau raporturi de colaborare. O alta sfera a raporturilor de dr
administrativ privește multitudinea de relații juridice dintre diversele instituții publice si entități private
sau cetateni.
3. Dr administrativ are ca prioritate interesul public si ordinea publica in societate. Rațiunea
de a fi a administrației este aceea de a servi interesul public si de a menține ordinea socială in toate
domeniile vietii cotidiene( școala, spital, alimentare cu apa si energie etc). Prin urmare, reglementarea
acestor servicii si interese trebuie făcute urmând cu prioritate interesul public.
4. Mobilitatea ca trăsătura a dreptului administrativ. Asa cum deja s a mai precizat
administrația este o componenta a executivului adica a acelei puteri cu rol esențial in punerea in
executare a legii. Guvernul înfăptuiește politica interna a țării si exercita conducerea generala a
administrației publice, rezulta așadar ca administrația publica se configurează dupa programul de
guvernare acceptat de parlament conform opțiunii manifestate de puterea politica desemnată prin vot
sa guverneze, adica se configurează dupa executivul rezultat in urma alegerilor si care poate avea
priorități noi si programe noi privind dezvoltarea Economico socială a țării. In acest context pot apărea
abordări noi in ceea ce privește administrarea unor interese publice considerate prioritare care conduc
in mod automat la reglementări noi, relații instituționale noi, ceea ce duce in ultima instanța la
modificări succesive ale dr administrativ( a se vedea de ex multitudinea de modificări ale legislației in
domeniul fiscalității in ultimii ani). Mobilitatea dr administrativ are si Conotații pozitive, dar si negative.
Ca aspect pozitiv înnoirea dr poate aduce beneficii in plan administrativ daca se refera de exemplu la
simplificarea unor proceduri, la reducerea birocrației etc, dar uneori poate avea si Conotații negative,
cea mai pregnantă fiind aceea a lipsei de predictibilitate fiscală si procedurala.

8
CURS 4 Izvoarele dreptului administrativ
In TGD termenul de izvor al dr are semnificatia de sursa de factor de determinare si de creare a
dr.

Exista 2 acceptiuni : izvor de dr in sens material si izv de dr in sens formal

1. In sens material prin izvor al dr se intelege acel ansamblu de conditii materiale, realitati
obiective in exteriorul dreptului si se constituie in factori ce determina o anumita reglementare
prin norme juridice specifice intr un cuvant ansamblul factorilor care determina aparitia si
continutul unor norme juridice. Ex:/ s a constata ca nefolosirea centurii de siguranta duce la
accidentare grava sau decesul persoanei
2. In sens formal prin izvor al dreptului se intelege forma de exprimare a vointei leguitorului prin
care se reglementeaza o norma de conduita sociala astfel incat aceasta sa devina vointa de stat
obligatorie care poate fi pusa in aplicare prin forta de constrangere statala. Sunt la randul lor de
2 feluri : scrise si nescrise

Sectiunea 1
Cutuma sau obiceiul ca izv nescris al dr admin

In sensul cel mai general cutuma este o norma de dr nescrisa consfiintita printr o practica
indelungata in timp ce obiceiul reprez o lege nescrisa un dr sau o obligatie statornicite prin traditie.
Avand in vedere nevoia de rigoare ce trb sa caracterizeze activitatea administrativa precum si conduita
institutilor si a functionarilor din administratie aceasta trb sa fie supusa regulilor scrise pentru a se
inlatura pe cat posibil situatiile echivoce. Ca atare, obiceiul ca izvor al dr si a redus considerabil
aplicabilitatea.

Sectiunea 2
Izvoarele scrise ale dr admin

Dpdv metodologic izvr scrise ale dr admin pot fi impartite in 2 mari categorii :

1. Izvoare oficiale care sunt primordiale si de care orice instanta sau autoritate publica trb sa tina cont

2. Izvoare neoficiale secundare care pot fi invocate dar a caror forta de impunere are caracter orientativ

Astfel din categ izvr oficiale fac parte toate actele normative care sunt emise de autoritatile
statale atat cele care imbraca forma legii cat si cele subordonate legii si actele admin cu caracter
normativ adoptate de autoritatile admin publice locale autonome.

Din categ scrise neoficiale fac parte jurisprudenta si doctrina.

9
Izvoarele scrise

Legea si actele normative ce imbraca forma legii - izvoare scrise principale ale dr admin
In TGD legea este definita ca fiind actul normativ cu forta juridica superioara adoptata de
organul suprem al puterii de stat. In general insa are o acceptiune mai larga prin lege intelegandu se nu
doar actul normativ adoptat de Parlament ci si alte acte prin care se reglementeaza relatii sociale. Astfel
in categ actelor normative ce imbraca forma legii prin care se reglementeaza raporturi juridice din sfera
admin publice fac parte :
1. Constitutia
2. Legea adoptata de Parlament
3. Ordonantele adoptate de Guvern in baza delegarii legislative

A. Constitutia ca izvor al dr admin

Constitutia statueaza in Titlul 3 intitutal Autoritatile Publice principiile generale de organizare si
functionare a acestora. O importanta aparte o au dispozitiile generale din Cap 5 referitor exclusiv si
concret la Administratia Publica atat admin publica centrala de specialitate dincolo de dispozitiile
constitutionale referitoare la principiile de organizare si functionare a autoritatilor administrative in
legea fundamentala se regasesc cu valoare de izvor al dr administrativ dispozitii referitoare la drepturile,
libertatile si indatoririle fundamentale (Titlul 2) care prin legi si alte acte normative inferioare capata
valente concrete (ex:/ art.5 Constitutie)

B. Legea ca izvor al dr administrativ

Legea ca act normativ adoptat de Parlamentul Romaniei reprezinta izvor al dr administrativ

atunci cand reglementeaza raporturi sociale din domeniul administratiei publice. In concret pentru ca o
lege sa fie izvor al dr administrativ aceasta trb sa contina norme care sa reglementeze organizarea si
functionarea autoritatilor publice administrative centrale sau locale precum si unele principii ale
activitatii administrative. (Legea 90/2001)

C. Ordonantele Guvernului ca izvoare ale dr administrativ

Guvernul poate adopta in baza delegarii administrative ordonante ca acte normative cu putere de lege
supuse controlului Parlamentului. Delegarea legislativa semnifica imputernicirea pe timp limitat a unei
alte autoritati decat cea legiuitoare sa exercite prerogative legislative. Ordonantele Guvernamentale
sunt de 2 feluri:
1. Ordonante simple
2. Ordonante de Urgenta

10
Curs 5 Acte normative secundare și terțiare
- Hotărârea de guvern ca izvor al dreptului administrativ . In categoria actelor subordonate legii
cele mai cunoscute sunt hotărârile de guvern , conform art 108 alineatul 2 din Constituție , hotărârile de
guvern se emit pentru organizarea executării legilor . Hotărârile de guvern pot avea caracter individual
(numirea sau revocarea unor oficiali într-o sau dintr-o funcție publica ) sau caracter normativ, din
dispoziția constituțională de mai sus rezulta ca hotărârile de guvern in special cele cu caracter normativ
sunt izvoare de drept administrativ pentru ca pun in executare legea . Ele au forța juridică inferioară legii
in sensul ca prin conținutul lor nu pot contraveni dispozițiilor legale și nici nu pot Adaugă la lege . Ca acte
administrative normative sunt supuse controlului de legalitate in fata instanței de contencios
administrativ .

- Acte administrative ale autorităților adminitrastive publice centrale de specialitate

Autoritățile publice centrale de specialitate al căror rol este aplicarea legii in domeniile lor de
activitate, emit pentru executarea legii și a hotărârilor de guvern acte administrative cu caracter
normativ cere se publica in monitorul oficial și care devin astfel, izvoare de drept administrativ intr un
anumit domeniu. Aceste acte se numesc ordine , instrucțiiuni, circulare sau regulamente . Practic fiecare
minister sau organ de specialitate al administrației statale adopta sau emite astfel de acte normative .
Pentru ca actele administrative sa fie izvoare de drept trebuie sa îndeplinească 3 condiții : 1. Sa fie
indentificabil prin menționarea Autorității emitente și sa aibe atribuit un număr 2. Sa fie semnat de
reprezentatul legal al Autorității emitente și 3 sa fie publicat in monitorul oficial.

Izvoare scrise neoficiale

In categoria acestor izvoare avem jurisprudența și doctrina, condtitia esențială ca docriba și

jurisprudența sa fie considerate izvoare de drept este ca acestea sa contribuie efectiv la crearea
dreptului, sa fie însușite și aplicate in raporturile de drept administrativ .

1. Jurisprudența . In materie de jurisprudența interesează jurisprudența CCR , a CEDO a-și

jurisprudența ICCJ . Întrucât deciziile acestor Instanțe beneficiază de caracter obligatoriu , in cazul
primelor 2 , respectiv de autoritate jurisdicționala in cazul celei de a 3-a . 1. Jurisprudența CCR – atât
considerentele , cât și dispozitivul deciziilor CCR sunt general obligatorii , potrivit art 147 alineatul 4 din
Constituție și se impun cu aceasi forța tuturor subiectelor de drept cu putere de lucru judecat care
include și componenta de putere de lucru interpretat .

2. Jurisprudența CEDO – hotărârile CEDO sunt obligatorii pentru statele membre atât in ceea ce
privește dispozitivul acestora atunci când un stat mebmbru este parte in cauza , cât și in ceea ce privește
considerentele adică motivarea hotărârilor atunci când in dreptul intern se pune in discuție o speța
similara .

3. Jurisprudența ICCJ – dezlegările date de înalta curte ,unor probleme de drept in care aceasta
a fost sesizată de instanțele de judecata de nivel inferior , devin general obligatorii . Deciziile se publica
in Monitorul Oficial . Dincolo de aceste decizii ,Înaltă curte pronunța hotărâri in spete obișnuite in care

11
este investita ca instanța ordinara. Deciziile pronunțare in astfel de Litigii,inclusiv motivarea acestor
decizii pot fi invocate ca precedent judiciar in litigii similare , dar fără a avea caracter obligatoriu

4. Doctrina . Reprezintă opinia cercetărilor într-un anumit domeniu , in ceea ce privește științe
juridice , in speța știi ta dreptului administrativ , doctrina înseamnă opiniile specialiștilor care
aprofundează anumite instituții ale dreptului . Se considera ca aceste opinii publicate in lucrări de
specialitate nu pot fi considerate ca izvor de drept întrucât nu Creează efectiv dreptul,dar pot influenta
configurarea acestuia la un moment dat prin recomandările explicite sau induse.

Norma de drept administrativ

In general prin norma se înțelege o regula , o dispoziție obligatorie fixată prin lege sau prin uz .
Viața socială este reglementată prin astfel de norme. Întrucât viața socială îmbraca forme și domenii
diverse de manifestare și normele de conduita socială acoperă o diversitate de domenii . Exista astfel
reguli de conduita militară , medicală , canonica , dar și in sfera administrației ....

Un alt exemplu- circulația pe drumurile publice care este reglementată printr un ansamblu de
norme de conduita obligatorii care alcătuiesc așa numitul cod rutier,in fapt ordonanța de urgentă a
guvernului nr 195/2002 privind circulația pe drumurile publice . Norma in sine reprezintă o norma de
conduita obligatorie. Pentru a avea eficacitatea necesară normele se codifică adică se reunesc intr un
ansamblu de norme , o lege de regula care reglementează o instituție juridică . Astfel ,norma de drept
administrativ este definita ca fiind regula juridică ce reglementează relații sociale care fac obiectul
dreptului administrativ ca ramura a dreptului.

Trăsăturile normei de drept administrativ:

1. Reglementează raporturi sociale care apar in cadrul organizării și funcționarii autorităților și

instituțiilor administrației publice, bineînțeles și cea statală cât și cea autonoma locală.
2. Reglementează raporturile dintre autorități sau instituții ale administrației publice
3. Reglementează raporturi dintre autorități sau instituții ale administrației publice si particulari
4. Prezintă o mare diversitate întrucât rolul normelor de drept administrativ este acela de a asigura
condițiile de dezvoltare a vieții sociale prin menținerea ordinii sociale si publice in cele mai diverse
domenii ale vieții cotidiene .
5. Gradul diferit de generalitate , care deriva din domeniul cărora le este dedicat . Astfel, unele
norme au grad maxim de generalitate aplicându se tuturor cetățenilor pe când altele sunt aplicabile
unor categorii de cetățeni.

12
Structura normei de drept administrativ

Orice norma juridică, poate fi provita atât sub aspectul structurii sale interne , numita și
structura logico-juridică cât și sub aspectul structurii externe , sau tehnico-juridică.

1. Structura interna a normei de drept administrativ .

Vizează modul de alcătuire al normei conținutul și mesajul concret al acesteia . Din acesta
perspectiva,de regula orice norma de drept administrativ are in conținutul sau trei elemente .

a) Ipoteza -cuprinde elementele de fapt in care operează norma , respectiv acele situații de fapt
sau categorii de subiecți cărora li se adresează efectiv norma . Poate fi prezentată in cuprinsul normei
adică articolului , împreuna cu dispoziția . Sau poate exista in curorinsul actului normativ . Unul sau mai
multe articole care configurează ipoteza sau ipotezele , reglementate in corpul actului in articole
separate .

b) Dispoziția – poate avea caracter imperativ-onerativ, imperativ -prohibitiv sau permisiv .

c) Sanctiunea – reprezintă urmarea neconformării dispoziției normei juridice . Este o măsura

punitiva , dispusă de către autoritatea administrației publice in regim de putere publica .Norma juridică
de drept administrativ poate avea fie un singur fel de sancțiuni fie sancțiuni combinate , adică o
sancțiune amenda , cât și una suplimentară .

2. Structura tehnico-juridică a normei de drept administrativ

Are in vedere modaliatatea de exprimare a Conținutului unei norme juridice pentru a fi mai bine
înțeleasă. exista chiar o lege ce reglemteaza tehnica legislativă și modul de redactare a actelor
administrative legea 24/2000.

13
 CURSUL 6 – 29.03.2019.

Raportul de drept administrativ.

Noțiunea raportului de drept administrativ.

Administrația publică există pentru a servi cetățenii, atât la nivel național cât și în
comunități locale. Într-o expresie de mare generalitate se poate conchide ( concluziona ) ca, în
esență, administrația publică înseamnă o relație între administer ( un slujbaș) care este organul
administrației publice și beneficiarul „slujbei”, adică cetățenii, între instituțiile publice și
cetățeni se creează un sistem vast de relații bazate pe lege, aceste relații sunt menite să asigure
o bună conviețuire și satisfacerea nevoilor cotidiene elementare prin prestarea serviciilor
publice datorate de minister, în schimbul taxelor și impozitelor plătite de cetățeni ( contribuabili
), în general, raportul juridic, este o relație sociala între doua sau mai multe subiecte
reglementată printr-o normă juridică. Rezultă că pentru existența unui raport juridic sunt
necesare 3 elemente.

1. Părțile implicate trebuie sa fie cel puțin 2, dintre care 1 trebuie sa fie un organ al
administrației publice sau un reprezentant al acesteia, sau prestatorul unui serviciu public.

2. O relație sociala stabilita între acestea.

3. O normă care sa reglementeze acea relație.

Când aceste relații /raporturi se creează și se manifesta în sfera administrației publice și

sunt reglementate prin norme de drept administrativ, înseamnă că acestea sunt raporturi
juridice administrative, exista și opinia că, pentru existența unui raport juridic de drept
administrativ este necesara existența unui fapt material concret alături de celelalte elemente
constitutive la care am făcut referire.

Considerăm că faptul material este elementul care creează relația dintre subiecte și nu
în mod nemijlocit raporturile de drept administrativ.

Față de considerentele expuse, rezultă și definiția raportului juridic de drept

administrativ. Cu alte cuvinte, raportul juridic de drept administrativ este o relație juridică
reglementată de lege, creeată în sfera administrativă între un organ al administrației publice,
ori un prestator de servicii publice autorizat de autoritatea administrativă, pe de-o parte, și un
alt organ al administrației publice sau particular pe de altă parte.

14
 Secțiunea 2.

1. Părțile raportului juridic de drept administrativ.

Fiind un raport de drept administrativ creeat pentru a se înfăptui un serviciu public,

întotdeauna unul dintre subiecte este un organ al administrației publice ca atare, sau o entitate
care reprezintă administrația publică sau este abilitată prin lege sa efectueze un serviciu de
utilitate publică ( primarul ca organ al administrației publice poate emite la cererea celui
interesat, în condițiile legii, o autorizație de demolare, a unui imobil, de asemenea, un subiect al
raportului de drept administrativ poate să fie un serviciu public, cum ar fi, spre exemplu,
serviciul de protecție a copilului și serviciul de asistenta socială, un alt exemplu îl constituie,
agentul economic, abilitat sa asigure, în condițiile legii, prestarea unui serviciu în beneficiul
public, cum ar fi, asigurarea apei potabile).

Pe de alta parte, pot fi după caz, alte organe ale administrației publice ( în cadrul
raporturilor de tutelă administrativă, prefectul este autoritatea administrativă care verifică
legalitatea hotărârilor cu caracter normativ emise de consiliile locale).

2. Un funcționar public din cadrul organului administrației publice.

În cazul raporturilor de funcție publică în care se stabilesc drepturile și obligațiile

corelative, între funcționarul public și organele administrației publice din care face parte.

3. Particularul ( persoana fizică/agent economic) în calitate de beneficiar al

serviciului public prestat.

Așadar părțile sunt elementele constitutive esențiale ale raportului juridic de drept
administrativ fără de care este de neconceput existența sa.

Relația socială în context administrativ ( Conținutul concret al raportului juridic).

Relația socială administrativă reprezintă legătura cu caracter permanent sau temporar

stabilita în temeiul legii între subiectele raportului administrativ, această legătură poate avea un
caracter permanent ( tutela administrativă), și poate fi pe o perioada determinată ( un contract
administrativ de prestare a unor servicii) sau incidentele ( obținerea unei autorizații de
funcționare), conținutul acestei relații care determină adesea și conținutul raportului
administrativ îl constituie conduita părților, respectiv, drepturile și obligațiile corelative ale
părților.

De remarcat este faptul că această relație este impusă de lege, având caracter
obligatoriu și reprezintă în esență voința autorității administrative impusă în regim de putere
publică ( obținerea unui permis de conducere, permisul se obține în regim de putere publică,

15
făcându-se o cerere la direcția regim permise de conducere și aflându-se în stransă relație cu
normele ce reglementează condițiile obținerii acestuia.). În aceasta relație, ambele părți sunt
obligate să respecte o serie de condiționări impuse prin lege și alte acte normative subsecvente.

O regulă de conținut în acest tip de relații este aceea ca autoritatea administrativă are o
conduită impusă de lege, conduită care este concomitent și drept dar și obligație ( un funcționar
public din serviciul vamal are dreptul, care este și obligație în același timp, să confiște bunurile
ce fac obiectul unei operațiuni de contrabandă.).

În raporturile de drept administrativ, celălalt subiect, persoana fizica sau entitate privată
are dreptul de a beneficia de formulare unei plângeri prealabile sau o contestație, sub
condiția îndeplinirii condițiilor impuse de lege și puse în operă de autoritatea administrativă, din
perspectiva celor prezentate se poate concluziona că relația socială ca parte componentă a
raporturilor juridice administrative cuprinde ansamblul drepturilor și obligațiilor reciproce și
concomitente între părțile raportortului juridic.

3.1. Norma juridică administrativă

În administrația publică raporturile dintre părți nu se pot derula doar în concordanță cu

voința liber exprimată, întrucât unul dintre rolurile esențiale ale administrației este acela de a
asigura ordinea socială prin servicii publice, ordonate și coerente. ( un autoturism nu se poate
înmatriculat dacă nu îndeplinește standardele prevăzute de lege întrucât înmatricularea
acestuia fără îndeplinirea măsurilor de siguranță constituie un risc de accident.) din aceste
considerente, orice relații între autoritățile administrației și particulari între autoritățile publice
sau chiar în interiorul acestora sunt strict reglementate prin norme juridice.

Importanța normei de drept administrativ ca element de conținut al raportului de drept

administrativ este incontestabilă, practic nu se poate derula un raport juridic administrativ, în
afara normei, de aceea, orice înțelegere între părți care aduce atingere dispozițiilor din normă
este ilegală și atrage o formă de sancțiune care poate fi de natură administrativă ( anularea
actului si/sau amendă ), patrimonială și/sau penală după caz.

16
 CURS 7

TEORIA ACTULUI ADMINISTRATIV

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

In îndeplinirea sarcinilor specifice organele administrației publice efectuează 2 tipuri de

activități: pe de o parte o serie de fapte concrete curente denumite si operațiuni administrative
si pe de alta parte emit acte administrative cu caracter oficial. Unele dintre aceste activități se
rezuma pur si simplu la fapte materiale( dirijarea circulației) , in timp ce alte activități vizează
emiterea unui act juridic administrativ care poate fi un act normativ cum ar fi adoptarea unei
hotărâri de guvern sau poate fi un act individual( ordin de acordare a cetățeniei romane).

Având in vedere complexitatea fenomenului administrativ operațiunile administrative

sunt si ele diverse, îmbrăcând multiple forme. Din aceasta perspectiva faptele materiale
realizate de organele administrației publice pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

A) dupa regimul juridic:

1. Fapte materiale realizate in regim de putere( dirijarea circulației pe drumul public)
2.Fapte materiale care nu se realizează in regim de putere( de formatare a unui rau,
trasarea unei zebre)

B) dupa consecințele juridice :

1.Operatiuni care produc efecte juridice (suspendarea dr de a conduce un autoturism pe
drumurile publice)
2.Operatiuni care nu produc efecte jur(asfaltarea unui drum)

C) dupa scopul lor:

1.Fapte pregătitoare pt emiterea actelor normative (avizarea proiectelor de acte
normative)
2.Fapte materiale concrete din sfera prestării de servicii publice pt populație
(amenajarea si întreținerea spațiilor verzii)
3.Fapte materiale sau operațiuni in executarea legii (controlul de frontiera)

17
 Trebuie remarcat faptul ca deși faptele materiale din sfera administrației publice sunt
mult mai numeroase si mai diversificate, actele administrative sunt cele care configurează
administrația din punct de vedere juridic, acestea fiind forma de activitate care oficializează
administrația publica.

Noțiunea de act administrativ

O modalitate esențială prin care administrația publica se realizează in mod efectiv o

reprezintă actele administrative.

Asa cum se definesc actele administrative sunt in primul rând niște documente emise de
autoritățile publice in realizarea atribuțiilor sale privind executarea legilor sau pt realizarea unor
servicii publice.

In definirea actului administrativ exista 2 perspective : doctrinara si una a definiției

legale.

Sub aspect doctrinar, conceptul de act administrativ a evoluat in timp, in funcție de

curentele doctrinare si de școlile de dr administrativ existente. In perioada interbelica, actele
administrative erau clasificate in funcție de rolul lor in 2 mari categorii: acte administrative de
autoritate si acte administrative de gestiune. Astfel, primele erau cele care exprimau “o
manifestare de voința făcută de un organ administrativ competent prin care se Creează o
situație juridică generala sau individuală guvernate de norme de dr public in care regăsim ideea
de dominațiune si comandament”.

Actele administrative de gestiune reprezentau, in schimb, “o manifestare de voința

făcută de un organ competent care tinde sa creeze unui organ administrativ o situație juridică
de caracter patrimonial, reglementata de dr privat”. In timp si datorită unor reglementări
inclusiv prin dispoziții constituționale s a conturat ca fiind mai uzual termenul de act
administrativ astfel, însăși constituția României atunci cand face referire la dr persoanei
vătămate printr-un act administrativ de a se adresa instanței de judecată definește actul ca
atare dr act administrativ( art 52).

Trimiterea prin legea fundamentala la acte administrative se regăsește si in art 126

alin(6) prin care se garantează controlul judecătoresc al acestora. In legea 554/2004 a
contenciosului administrativ, la art 2 alin(1) lit c. actul administrativ are o definiție legală,
aceasta fiind “actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica in
regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii
care da nastere, modifica  sau stinge raporturi juridice. Sunt asimilate actelor administrative in

18
sensul prezentei legi si contracte încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea in
valoare a bunurilor, proprietate publica executarea lucrărilor de interes public, prestarea
serviciilor publice, achizițiile publice.

Definiția de mai sus cuprinde actele administrative care sunt supuse controlului de
legalitate exercitate de instanțele de contencios administrativ, in sensul cel mai general actul
administrativ reprezintă o manifestare de voința a unei autorități a administrației publice cu
scopul de a da nastere, a modifica sau stinge rap jur in regim de putere.

Trăsăturile actului administrativ :

a) actul administrativ este forma jur principala de activitate a administrației publice.

Activitatea administrativă atat in plan central, cat si la nivelul unităților administrativ teritoriale
îmbracă diverse modalități de informare plecând la acte materiale cat si activ pregătirea
emiterii unui act admin. Voința jur a Autorității administrative se exprima in acte juridice admin,
acestea fiind forma concretă principala prin care se nasc dr urmărite de solicitant sau
dimpotrivă obligațiile impuse in baza legii si in executarea ei de către autoritatea
administrativă.

b) actul administrativ consta intr-o manifestare de voința expresa, unilaterala a

Autorității publice. Caracterul de voința expresa unilateral semnifica faptul ca emitentul actului
este decident cu privire la conținutul actului administrativ, in timp ce destinatarul are doar
opțiunea de a lua la cunoștiință de acea manifestare, nici de cum de a i negocia continutul( o
autorizație de construcție).

c) actul administrativ este emis in regim de putere publica. Aceasta trăsătura semnifica
faptul ca emitentul actului acționează in regim de putere publica intr-o maniera imperativă, in
conformitate cu legea si mai ales pt punerea in aplicare a ei. Trăsătura actului admin de a fi
emis in regim de putere publica atrage de la sine o alta trăsătura si anume de a fi executat din
oficiu( ex officio).

d) actul administrativ este supus controlului de legalitate din partea instantelor

judecătorești. Aceasta trăsătura își are originea in norma constituțională prevăzută la art 52
alin(1), precum si de norma prevăzută de legea 554/2004 art 1 alin(1). Referitor la anularea
unor acte administrative considerate nelegale, prin lege se poate stabili o procedura specială de
anulare in care instanțele competente sunt indicate in conținutul legii( procesele verbala de
constatare a contravenției sunt supuse controlului la Judecătoria la care s a efectuat
nelegiuirea). Una din condițiile de legalitate ale actului administrativ o reprezintă forma actului.
Având in vedere consecințele actului administrativ, acesta trebuie sa fie conform legii si sub

19
aspectul structurii sale interne, inclusiv in ceea ce privește forma, un act administrativ care nu
întrunește condițiile de forma in mod automat nu întrunește nici condițiile de legalitate.

e) actul administrativ produce efecte juridice. Rolul administrației publice este punerea
in executare a legilor si a altor acte normative. Acest lucru se realizează prin acte
administrative( dar nu numai), acte care la rândul lor generează dr si obligații, respectiv dau
nastere la raporturi juridice. Ex: un proces verbal de constatare a unei contravenții are drept
măsura juridică suspendarea sau anularea permisului de conducere.

Curs 8

PUTEREA EXECUTIVA

In principiu prin puterea executiva se intelege acea capacitate a statului de a pune in

opera in executare vointa exprimata prin lege de catre parlament (ca organ reprezentativ
suprem al poporului) pe de alta parte prin puterea executiva se intelege sub aspect institutional
sistemul de autoritati chemate sa indeplineasca functiile specifice aplicarii legilor.

De regula prin puterea executiva adeseori se intelege guvernarea insa puterea executiva
nu inseamna numai guvernul ci acolo unde constitutia prevede si institutia sefului de stat.

1. Structura puterii executive

In structura puterii executive se regasesc urmatoarele entitati:

a). Seful de stat

b). Guvernul
c). Ministerele si celelalte organe centrale ale administratiei publice
d). Organe locale ale administratiei publice

20
 a). Seful de stat

In raport cu puterea executiva are pozitionari diferite de la stat la stat in functie de

forma de guvernamant. Exista constitutii in care acesta este si sef al guvernului. Exista
constitutii in care se prevede ca seful de stat este desemnat in urma alegerii prin vot popular
caz in care are atributii executive semnificative sau dimpotriva exista constitutii in cadrul carora
acesta este plasat sub autoritatea puterii legislative.

b). Guvernul

Este consacrat sub diferite denumiri (Guvern, cabinet de ministrii, Consiliu de ministrii
etc) denumiri ce depind de sistemul constitutional al tarii respective, guvernul are 2
componente: seful guvernului si ministrii + secretarii de stat. Conform constitutiei Romaniei
guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministrii si alti membrii stabiliti prin lege organica.

Seful guvernului denumit dupa caz prim-ministru, presedinte al consiliului de ministrii

etc, este seful puterii executive, acolo unde seful de stat este el insusi sef al guvernului. Seful
guvernului este cel care intocmeste si prezinta lista guvernului si sustine in parlament
programul de guvernare. De regula seful guvernului conduce executivul fiind responsabil de
activitatea fiecarui minister.

In sistemul legislativ romanesc, ministrii sunt subordonati prim-ministrului si nu

presedintelui Romaniei. Ministerele precum si celelalte organe centrale ale administratiei
publice sunt entitati executive cu rolul de a pune in executare legile in domeniile lor de
activitate.

Organele locale ale administratiei publice sunt de 2 feluri:

- organe locale cu rol de servicii publice deconcentrate care se subordoneaza ierarhic

ministerelor si sunt coordonate de prefect in calitate sa de reprezentant al guvernului pe
teritoriu
- autoritatile publice locale ca organe de putere (consiliu judetean/local) care au si ele
organe executive proprii care sunt subordonate exclusiv.

21
Raportul intre puterea legislativa si cea executiva

Autoritatea puterii legislative se exercita in raport cu puterea executiva diferit de la un

sistem constitutional la altul si in functie de forma de guvernamant. Regula desemnarii sefului
executivului atunci cand acesta este seful de stat este ca parlamentul ar trebuii sa aiba rolul
esential in ceea ce priveste forma de guvernamant in cazul monarhiei, desemnarea sefului de
stat care este monarhul se face pe cale ereditara, context in care parlamentul are competente
foarte limitate in republicile prezidentiale seful de stat este desemnat de regula prin vot
popular, context in care parlamentul are mai degraba un rol protocolar adica sa organizeze
depunerea juramantului, in republicile semiprezidentiale in unele state in care functia de sef al
statului si sef al guvernului sunt indeplinite de aceeasi persoana numirea ministrilor revine
sefului de stat fara interventia parlamentului.

Desemnarea sefului guvernului

In regimurile monarhice, parlamentare si prezidentiale desemnarea sefului guvernului

este reglementata diferit dar se pot distinge 4 modalitati:

1. Alegerea sefului guvernului de catre parlament prin vot dat cu majoritatea absoluta,
seful guvernului astfel desemnat, alcatuieste lista cu membrii guvernului, lista care este votata
cu majoritate absoluta. Procedeul s-a practicat timp de aproape 50 de ani in statale din estul
Europei conduse de regimuri totalitare.

2. Seful guvernului este desemnat prin constitutie in persoana sefului partidului care a
castigat alegerile parlamentare. Seful statului n-avand alta posibilitate decat sa ia act si sa
ratifice vointa populara, membrii cabinetului sunt numiti de parlament la propunerea sefului
guvernului astfel investit, avand in vedere majoritatea parlamentara, seful guvernului are
independenta, incat se bazeaza pe majoritatea politica.

3. Seful statului desemneaza un membru al parlamentului sa faca consultari in cadrul

parlamentului cu partidele politice in vederea desemnarii unui prim-ministru. Acest lucru este
determinat de faptul ca prin traditie este greu de obtinut o majoritate parlamentara lejera si in
acest context negocierile se realizeaza intre grupurile politice. Parlamentarul desemnat sa
organizeze aceste negocieri dupa ce a ajuns la un punct de vedere (consens majoritar) in cadrul
Parlamentului propune candidatura sefului statului, care prin decret desemneaza primul
ministru.

22
 4. Este caracteristica sistemelor monarhice, desemnarea sefului Guvernului facandu-se
de catre monarh, dupa consultarea Adunarii Nationale a presedintelui acestei adunari a fostului
presedinte si a unui numar de personalitati eminente ale tarii. In Romania, conform art.103
Constitutie, presedintele desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru in urma
consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori daca nu exista acea
majoritate a partidelor prezente in Parlament.

Interventia legislativului in activitatea executivului

Avand in vedere ca Parlamentul este organul reprezentativ comun suprem, acesta are
obligatia de a interveni in activitatea executivului pe mai multe cai:

1. Pe cale normativa: Parlamentul este cel care legifereaza iar puterea executiva trebuie
sa execute legile emise de Parlament.

2. Parlamentul aproba programul executivului, aprobarea reprezentand si un vot de

incredere dat executivului

3. Parlamentul aproba delegarea legislativa, adica in anumite situatii si conditii Guvernul

poate fi abilitat sa emite norme juridice, dar numai daca Parlamentul da o asemenea delegare,
context in care stabileste domeniile si durata delegarii.

4. Parlamentul controleaza activitatea Guvernului. Din cele expuse rezulta ca rolul

dominant in exercitarea puterii statale revine parlamentului ca organ reprezentativ suprem al
poporului, puterea executiva fiind cea care are rolul executional de infaptuire a deciziilor luate
de Parlament.

Interventia executivului in activitatea legislativa

Aceasta interventie este posibila in baza principiului separatiei echilibrului si conlucrarii

intre puterile statului. Cea mai cunoscuta forma de interventie este initiativa legislativa a
Guvernului. Conform Constitutiei, Guvernul are abilitatea de a face propuneri legislative sub
forma proiectelor de lege, intrucat in activitatea de guvernare trebuie sa elaboreze politici in
domeniul social economic, cultural etc, politice care trebuie reglementate prin lege.

23
Compatibilitate functiei de parlamentar cu functia de membru al executivului

Exista trei reglementari constitutionale diferite in lume:

a). Incompatibilitatea absoluta: functia de de parlamentar este incompatibila cu cea de

membru al executivului (Franta, SUA). Se pleaca de la ratiunea ca puterile statului trebuie sa fie
separate si ca un demnitar nu poate in principiu sa si legifereze si sa execute ceea ce el a emi.

b). Orice ministru trebuie sa fie parlamentar: astfel spus, membrii Guvernului sunt
desemnati din randul membrilor Parlamentului. In unele state cu sistemul legislativ inspirat din
cel britanic (Japonia, Australia) ministrii desemnati dobandesc si statutul de parlamentar,
bineinteles pe timpul exercitarii mandatului.

c). Ministrii nu sunt obligati sa fie parlamentari: dar nici nu le este interzis acest lucru,
adica pot fi si parlamentari si ministrii in acelasi timp, ca in Romania.

CURS 9
INSTITUTIA SEFULUI DE STAT

1. Considerații generale:
- a cunoscut organizari diferite de la stat la stat si evoluții in cadrul aceluiasi stat
determinate de sistemul constituțional existent la un moment dat precum și evoluția sa.
- din punct de vedere constituțional se remarcă faptul că șeful de stat este reprezentat
de o singura persoana ( domn, print, emir, președinte si monarh ), este unipersonal.
- exista o instituție a șefului de stat exercitată de un organ colegial, adică sunt mai multe
persoane care îndeplinesc atributul de șef de stat
- instituția șefului de stat este configurată de modul de organizare a puterii de stat.
Poziția si rolul acesteia diferă de la o tara la alta in functie de poziționarea șefului de stat fata de
puterile statului. Astfel exista regimuri constitutionale in care șeful de stat îndeplinește atât
atribuții ale puterii legiuitoare, cat si ale puterii executive ( Constitutia Roamniei din 1866, 1923,
1938 = in care se prevedea ca seful statului impreuna cu Parlamentul înfăptuiasc puterea
legiuitoare a statului).

24
 - când șeful de stat face parte din puterea executivă (Franta si SUA ) rolul si atributiile
sale sunt raportate la modul în care se exercită puterea executivă însăși, exista sisteme in care
șeful executivului este si seful statului (SUA), situație în care acesta conduce ședințele de
Guvern si îndeplinește atributiile circumscrise puterii executive, neexistând un prim ministru

2 evolutia institutiei sefului statulului in romania:

- in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, puterile publice erau încredințate domnului,
unei adunări ponderatice si unei adunări colective, rezultând din aceasta ca domnitorul executa
atât atributiile executive cat si legislative.
- Constitutia din 1866 menține titulatura de domn pentru șeful statului, el având puteri
constitutionale dobândite ereditar si exercită puterea legislativă impreuna cu reprezentanta
națională
- in urma proclamării regatului șeful statului devine Rege. Constituțiile din 1923 si 1938
menține această titulatura si consacra faptul că puterea legislativă se exercită de către rege si
reprezentanta națională, iar puterea executivă este încredințată regelui.
- rolul si atributiile regelui ca șef al statului sunt reduse in perioada antonesciană (1940-
1944), dar totusi, din punct de vedere constituțional regele ramane șeful statului până în
decembrie 1947, momentul abdicării.
- prin legea 363/1947 dupa abdicarea regelui, atributiile de șef de stat sunt încredințate
unui organ colegial, respectiv prezidiul republicii.
- conform legii, care avea un caracter constituțional, prezidiul era organul suprem
executiv.
- aceasta lege a avut un caracter tranzitiv până la intrarea în vigoare a Constituției din
anul următor, care in ceea ce priveste instituția șefului de stat consacra faptul că acesta se
incredinteaza prezidiului ( Mareșalul Antonescu ), ca organ colegial, central, suprem al puterii
de stat. Din 1948-1961 acest prezidiu se transformă în Consiliu de stat, iar in 1974 funcția de șef
de stat este exercitată de către Președinte ( Președintele Republicii Socialiste Romania )

25
 - dupa răsturnarea regimului comunist, instituția șefului de stat s-a exercitat de
Președintele FSM, o funcție cu caracter tranzitoriu până la adoptarea noii Constituții din 1991,
când aceasta functie a fost încredințată Președintelui României

26