1.1. Momente semnificative din istoria RP.

Relaţiile publice ale unei organizaţii privesc organizarea şi administrarea sistemului complex de
relaţii comerciale, economice, politice, administrative, sociale, mediatice, culturale etc. în care
organizaţia este implicată, pentru a-l face să lucreze pentru sine sau pentru a-l împiedica să lucreze
împotriva sa.
Relaţiile publice reprezintă un filtru al comunicării organizaţiei, filtru care lasă să treacă şi chiar
amplifică circulaţia mesajelor favorabile şi, totodată, împiedică sau atenuează impactul mesajelor
nefavorabile. Relaţiile publice realizează un compromis strategic şi controlat între nevoia de
comunicare şi nevoia de transparenţă, pe de o parte, şi nevoia de discreţie şi de confidenţialitate, pe de
altă parte.
Rolul serviciilor şi a acţiunilor de relaţii publice este acela de a construi imaginea identitară a
organizaţiei, de a o apăra şi de a o îmbunătăţi cu orice ocazie, de a crea şi de a întreţine relaţii bune şi
indirect profitabile cu cele mai influente categorii de public.
Relaţiile publice reprezintă un fenomen al secolului al XX-lea ale cărei origini intră adânc în
istorie; într-un fel, sunt la fel de vechi ca şi comunicarea între oameni. În civilizaţiile babiloniană,
greacă şi romană, oamenii erau convinşi să accepte autoritatea guvernului şi a cultelor religioase cu
ajutorul unor tehnici care sunt încă în uz: comunicare interpersonală, discursuri, artă, literatură, puneri
în scenă, publicitate şi alte asemenea metode. Nici una dintre acestea nu purta numele de relaţii
publice, bineînţeles, dar scopul şi efectul erau asemănătoare celor ale relaţiilor publice din prezent.
Citatul prezentat în continuare, aparţinând lui Peter G. Osgod, preşedintele firmei de relaţii
publice Carl Byoir & Asociates, oferă câteva exemple din practica de relaţii publice, aflată încă la
începuturile sale: „Originile, sunt foarte îndepărtate; de exemplu practica de trimitere a unor echipe
care să pregătească totul înaintea călătoriei unui demnitar sau politician nu a fost inventată nici de
Harry Truman şi nici de Richard Nixon.
Strămoşii lor din Babilon, Grecia sau Roma erau convinşi de eficacitatea acesteia. Publicitatea,
relaţiile cu comunitatea, scrierea de discursuri, relaţiile cu guvernul, analiza problemelor, relaţiile cu
angajaţii şi chiar cu investitorii reprezintă toate, din punctul de vedere al calităţilor necesare pentru
realizarea lor, activităţi cu rădăcini adânci în istorie.
Publicitatea care se făcea Olimpiadei în Atena Antică, de exemplu, presupunea aceleaşi calităţi
ca şi în cazul Jocurilor Olimpice din Los Angeles din 1984.
A scrie un discurs în timpul lui Platon însemna acelaşi lucru ca în prezent la Byoir: trebuie să
cunoşti competenţa auditoriului, nu trebuie să le vorbeşti ascultătorilor de sus, trebuie să le
împărtăşeşti informaţii care le-ar putea risipi ignoranţa, să încerci să le schimbi opinia sau să le
confirmi corectitudinea raţionamentului.
Mai există numeroase alte exemple. Povestirile răspândite de exploratorii spanioli despre cele
„Şapte oraşe de aur” care nu au fost niciodată „descoperite” şi chiar despre legendara „Fântână a
tinereţii” au avut ca efect călătoria multor oameni spre Lumea Nouă. Unii dintre exploratori credeau,
probabil, ei înşişi în aceste poveşti. Decepţii şi mai mari au apărut, ca exemple de acţiuni complet
inacceptabile celor ce lucrează în prezent în relaţiile publice, când Eric cel Roşu, în anul 1000, a
descoperit un tărâm de gheaţă şi stâncă pe care l-a botezat Greenland (ţara înverzită) pentru a atrage
oameni care să se stabilească aici; sau când, în 1584, Syir Walter Raleigh a trimis acasă rapoarte
despre Insula Roanoke, care de fapt era plină de mlaştini, în aceeaşi idee de a-i convinge pe alţi
doritori să vină în America. Este evident, deci, că ideea utilizării oricărei forme de comunicare
interumană, inclusiv poveşti şi drame, nu este nouă când vine vorba despre influenţarea altora
 Relaţiile publice au înregistrat, în cursul evoluţiei lor, mai multe etape distincte:

Etapa I (1900-1914)

În urma cercetărilor şi dezvăluirilor făcute de unii ziarişti privind cauzele corupţiei sau
scandalurilor din viaţa politică şi ale atacurilor vehemente la adresa politicii economice şi sociale,
apare în presa americană a acelor ani o tendinţă de creare a imaginii marilor companii şi de recâştigare
a creditului pierdut în faţa opiniei publice.
În 1905 ia naştere primul birou de specialitate la căile ferate americane.
În 1906 companiile miniere adoptă un program de relaţii publice care are ca sarcină prezentarea
transparentă, convingătoare şi autorizată a activităţii lor.
În 1914 este adoptat primul act legislativ (Federal Trade Commision and Clayton Act) care a
obligat companiile americane să facă cunoscute opiniei publice o serie de date referitoare la activitatea
pe care o desfăşoară.

Etapa II (1914-1919)
Primul război mondial a întrerupt dezvoltarea relaţiilor publice în domeniul economic. Pe durata
războiului efortul de informare asupra celor petrecute în război se afla pe primul loc. Informaţiile erau
culese şi difuzate de cluburi, organizaţii, prin diferite mijloace, dar aveau un caracter dezorganizat,
întâmplător şi un impact redus.
O primă încercare de coordonare a acestei activităţi a avut loc în 1917 prin crearea lui
”Committee of Public Information", organism plasat sub conducerea unui mare ziar, care asigura
difuzarea informaţiilor, după ce acestea erau triate şi cuantificate.

Etapa III(1919-1929)
Perioadă caracterizată prin reorientarea activităţii economice din domeniul militar în cel civil.
Relaţiile publice erau axate pe crearea unei noi imagini în faţa opiniei publice.
În 1919 s-a deschis la New York biroul Public Relations Counsellor, care s-a ocupat de instruirea
diferiţilor specialişti în relaţii publice.
În 1929 Bernays inaugurează la Universitatea din New York primul curs de relaţii publice. Astfel
relaţiile publice, care până atunci constituiau doar mijlocul de a câştiga bunăvoinţa grupurilor sociale,
au devenit o activitate de bază a managementului.

Etapa IV (1929 - criza economică)

Activitatea de relaţii publice trece de la faza defensivă la faza ofensivă, în sensul remontării
psihicului publicului în urma recesiunii economice.

Etapa V (1929-1945)
Eforturile relaţiilor publice se canalizează spre refacerea economicăşi spre pregătirea celui de al
doilea război mondial.
În această perioadă relaţiile publice se integrează în politica întreprinderilor şi se repercutează
printr-un ansamblu complex de contracte la diferite nivele, adresându-se unor categorii diverse de
public, într-un limbaj pe care acesta îl înţelege. Apar astfel specializări stricte în interiorul relaţiilor
publice, cum ar fi: relaţiile cu angajaţii, relaţiile cu acţionarii, relaţiile cu consumatorii, relaţiile cu
distribuitorii, relaţiile cu presa, etc.
Etapa VI (după 1945)
Apar asociaţiile profesionale în SUA, se predau noi cursuri de relaţii publice.
Înfiinţarea agenţiei de informare "United State Information Agency" de către guvernul american
contribuie la dezvoltarea relaţiilor publice şi în celelalte ţări industrializate, în special în Europa
occidenta