1.1.

MOMENTE SEMNIFICATIVE DIN ISTORIA PR

Relaţiile publice ale unei organizaţii privesc organizarea şi administrarea sistemului
complex de relaţii comerciale, economice, politice, administrative, sociale, mediatice, culturale etc. în
care organizaţia este implicată, pentru a-l face să lucreze pentru sine sau pentru a-l împiedica să lucreze
împotriva sa. Relaţiile publice reprezintă un filtru al comunicării organizaţiei, filtru care lasă să treacă şi
chiar amplifică circulaţia mesajelor favorabile şi, totodată, împiedică sau atenuează impactul mesajelor
nefavorabile. Relaţiile publice realizează un compromis strategic şi controlat între nevoia de comunicare
şi nevoia de transparenţă, pe de o parte, şi nevoia de discreţie şi de confidenţialitate, pe de altă parte.
Rolul serviciilor şi a acţiunilor de relaţii publice este acela de a construi imaginea identitară a
organizaţiei, de a o apăra şi de a o îmbunătăţi cu orice ocazie, de a crea şi de a întreţine relaţii bune şi
indirect profitabile cu cele mai influente categorii de public.
Relaţiile publice reprezintă un fenomen al secolului al XX-lea ale cărei origini intră adânc în
istorie; într-un fel, sunt la fel de vechi ca şi comunicarea între oameni. În civilizaţiile babiloniană, greacă
şi romană, oamenii erau convinşi să accepte autoritatea guvernului şi a cultelor religioase cu ajutorul
unor tehnici care sunt încă în uz: comunicare interpersonală, discursuri, artă, literatură, puneri în scenă,
publicitate şi alte asemenea metode. Nici una dintre acestea nu purta numele de relaţii publice,
bineînţeles, dar scopul şi efectul erau asemănătoare celor ale relaţiilor publice din prezent. Citatul
prezentat în continuare, aparţinând lui Peter G. Osgod, preşedintele firmei de relaţii publice Carl Byoir
& Asociates, oferă câteva exemple din practica de relaţii publice, aflată încă la începuturile sale:
„Originile, sunt foarte îndepărtate; de exemplu practica de trimitere a unor echipe care să pregătească
totul înaintea călătoriei unui demnitar sau politician nu a fost inventată nici de Harry Truman şi nici de
Richard Nixon. Strămoşii lor din Babilon, Grecia sau Roma erau convinşi de eficacitatea acesteia.
Publicitatea, relaţiile cu comunitatea, scrierea de discursuri, relaţiile cu guvernul, analiza problemelor,
relaţiile cu angajaţii şi chiar cu investitorii reprezintă toate, din punctul de vedere al calităţilor necesare
pentru realizarea lor, activităţi cu rădăcini adânci în istorie. Publicitatea care se făcea Olimpiadei în
Atena Antică, de exemplu, presupunea aceleaşi calităţi ca şi în cazul Jocurilor Olimpice din Los Angeles
din 1984. A scrie un discurs în timpul lui Platon însemna acelaşi lucru ca în prezent la Byoir: trebuie să
cunoşti competenţa auditoriului, nu trebuie să le vorbeşti ascultătorilor de sus, trebuie să le
împărtăşeşti informaţii care le-ar putea risipi ignoranţa, să încerci să le schimbi opinia sau să le confirmi
corectitudinea raţionamentului.
Mai există numeroase alte exemple. Povestirile răspândite de exploratorii spanioli despre cele
„Şapte oraşe de aur” care nu au fost niciodată „descoperite” şi chiar despre legendara „Fântână a
tinereţii” au avut ca efect călătoria multor oameni spre Lumea Nouă. Unii dintre exploratori credeau,
probabil, ei înşişi în aceste poveşti. Decepţii şi mai mari au apărut, ca exemple de acţiuni complet
inacceptabile celor ce lucrează în prezent în relaţiile publice, când Eric cel Roşu, în anul 1000, a
descoperit un tărâm de gheaţă şi stâncă pe care l-a botezat Greenland (ţara înverzită) pentru a atrage
oameni care să se stabilească aici; sau când, în 1584, Syir Walter Raleigh a trimis acasă rapoarte despre
Insula Roanoke, care de fapt era plină de mlaştini, în aceeaşi idee de a-i convinge pe alţi doritori să vină
în America. Este evident, deci, că ideea utilizării oricărei forme de comunicare interumană, inclusiv
poveşti şi drame, nu este nouă când vine vorba despre influenţarea altora.
 Relaţiile publice au înregistrat, în cursul evoluţiei lor, mai multe etape distincte:

Etapa I (1900-1914) În urma cercetărilor şi dezvăluirilor făcute de unii ziarişti privind cauzele
corupţiei sau scandalurilor din viaţa politică şi ale atacurilor vehemente la adresa politicii economice şi
sociale, apare în presa americană a acelor ani o tendinţă de creare a imaginii marilor companii şi de
recâştigare a creditului pierdut în faţa opiniei publice. În 1905 ia naştere primul birou de specialitate la
căile ferate americane. În 1906 companiile miniere adoptă un program de relaţii publice care are ca
sarcină prezentarea transparentă, convingătoare şi autorizată a activităţii lor. În 1914 este adoptat
primul act legislativ (Federal Trade Commision and Clayton Act) care a obligat companiile americane să
facă cunoscute opiniei publice o serie de date referitoare la activitatea pe care o desfăşoară.
Etapa II (1914-1919) Primul război mondial a întrerupt dezvoltarea relaţiilor publice în
domeniul economic. Pe durata războiului efortul de informare asupra celor petrecute în război se afla
pe primul loc. Informaţiile erau culese şi difuzate de cluburi, organizaţii, prin diferite mijloace, dar aveau
un caracter dezorganizat, întâmplător şi un impact redus. O primă încercare de coordonare a acestei
activităţi a avut loc în 1917 prin crearea lui ”Committee of Public Information", organism plasat sub
conducerea unui mare ziar, care asigura difuzarea informaţiilor, după ce acestea erau triate şi
cuantificate.
Etapa III (1919-1929) Perioadă caracterizată prin reorientarea activităţii economice din
domeniul militar în cel civil. Relaţiile publice erau axate pe crearea unei noi imagini în faţa opiniei
publice. În 1919 s-a deschis la New York biroul Public Relations Counsellor, care s-a ocupat de instruirea
diferiţilor specialişti în relaţii publice. În 1929 Bernays inaugurează la Universitatea din New York primul
curs de relaţii publice. Astfel relaţiile publice, care până atunci constituiau doar mijlocul de a câştiga
bunăvoinţa grupurilor sociale, au devenit o activitate de bază a managementului. Etapa IV (1929 - criza
economică) Activitatea de relaţii publice trece de la faza defensivă la faza ofensivă, în sensul remontării
psihicului publicului în urma recesiunii economice.
Etapa V (1929-1945) Eforturile relaţiilor publice se canalizează spre refacerea economicăşi spre
pregătirea celui de al doilea război mondial. În această perioadă relaţiile publice se integrează în politica
întreprinderilor şi se repercutează printr-un ansamblu complex de contracte la diferite nivele,
adresându-se unor categorii diverse de public, într-un limbaj pe care acesta îl înţelege. Apar astfel
specializări stricte în interiorul relaţiilor publice, cum ar fi: relaţiile cu angajaţii, relaţiile cu acţionarii,
relaţiile cu consumatorii, relaţiile cu distribuitorii, relaţiile cu presa, etc.
Etapa VI (după 1945) Apar asociaţiile profesionale în SUA, se predau noi cursuri de relaţii
publice. Înfiinţarea agenţiei de informare "United State Information Agency" de către guvernul
american contribuie la dezvoltarea relaţiilor publice şi în celelalte ţări industrializate, în special în
Europa occidentală.
 1.2. FONDATORII RP MODERNE.
Precursorii RP. Cercetătorii americanii, autori de studii au aratat ca tehnicile de comunicare in RP sunt
foarte vechi, de ex. documentul– Iulius Cezar - Trecerea Rubiconului- trimitand la Roma raportul despre
realizarile sale ca guvernator al Galitiei cu scopul de a-si promova imaginea personala. Roma antica a
cunoscut campanii electorale care utilizau multe tehnici de astazi: intalniri publice, afise electorale,
promovarea imaginii, manipularea zvonului. Grecia antica facea propaganda pentru Jocurile Olimpice.
Studiul formal in RP isi are originea in retorica lui Aristotel. Grecii considerau ca retorica este arta de a
conduce statul, este punctul de contact intre oameni, intre stat si cetateni. Unii autori sustin ca succesul
apostolilor a fost una din marile realizari de tip RP din istoria omenirii folosind tehnici fundamentale de
comunicare publica, discursuri, scrisori.
Dezvoltarea acestor tehnici de comunicare si influentare s-a produs odata cu generalizarea
tiparului (Gutenberg), aceasta marcand inceputul erei comunicarii de masa, depasirea oralitatii si
impunerea comunicarii scrise , tehnici care pot fi revendicate de RP. Astfel au aparut scrisorile,
brosurile, afisele, ziarele.
Evenimentul care a consacrat puterea RP s-a petrecut in anul 1791 (Revolutia din SUA). In SUA
la sfarsitul sec. XVII bogatii influenti sprijineau dominatia engleza in timp ce oamenii simplii nu erau
preocupati de aceasta problema. Sustinatorii independentei au inteles rolul maselor in declansarea unei
miscari de eliberare in frunte cu Samuel Adams, au initiat prima mare campanie de RP. Acestia au
inteles importanta adeziunii maselor au stiut sa o canalizeze utilizand scrisul, predica, evenimentele
pregatite, simbolurile, sloganuri etc.
Primele institutii precursoare care apar in istoria RP. Primii practicieni cu statut autonom apar
dupa anul 1830 si sunt agentii de presa. Raspandirea lor a fost accelerata de dezvoltarea presei ieftine
care se adresa oamenilor simpli amatori de povestiri neobisnuite, mare parte din materiale era
furnizata de agentii de presa care promovau interesele unor firme sau personalitati. Informația
distribuita presei era incompleta, exagerata sau chiar falsa. Scopul organizatiei care distribuia
informatia era sa controleze publicul si sa obtina vizibilitate prin materialul respectiv. Ca atare agentii
de presa nu dovedeau respect pentru adevar si public (ci subiecte de senzatie, promtitudinea distribuirii
lor). În secolul XX sub presiunea revendicarilor muncitoresti, a atacurilor presei, tot mai multi politicieni
si oameni de afaceri au devenit constienti de importanta opiniei publice in reusita actiunilor lor. Au
recurs la transmiterea mesajelor adevarate bazate pe realitatile din institutiile lor, astfel apar in cadrul
corporatiilor primele departamente de RP si tot acum au fost deschise primele birouri de RP.
Expresia Relatii Publice a fost utilizata prima data in anul 1880 cand un avocat de succes,
Dorman Eaton, a tinut in fata studentilor de la Universitatea Yale din SUA un discurs cu titlul Relatiile
Publice si Indatoririle Juristilor, acesta intelegand prin RP preocuparea pentru binele public. n 1920
Edward Barnays a utilizat formula „consilier in relatii publice” pentru a denumi activitatea practicienilor
din acest domeniu. Pana atunci ei se individualizau prin termeni ca „agent de presa” sau „agent de
publicitate”, impunand actuala acceptiune a acestui termen. Cu acest înteles a fost evocata si de alti
juristi si practicieni din acest domeniu. Cu timpul spectrul s-a largit fiind folosita si de oamenii politici.
Primele instituții ale RP moderne. In anul 1904 mai multi ziaristi deschid o Agentie de RP in
New York, ulterior aceasta s-a diversificat astfel ca peste 2 ani apar mai numeroase astfel de agentii.
Aceste agentii reprezentau interesele a numeroase firme si se bazau pe informatii juste si incredere
reciproca. Meseria acestor ziaristi care faceau parte din aceste agentii era cinstea, acuratetea,
transparenta ti i-si propuneau ca detaliile despre orice subiect sa fie furnizate cu promptitudine si orice
editor este bine venit daca doreste sa verifice personal informatiile. Asadar proiectul acestora era in
mod deschis si cinstit in numele concernelor sa furnizeze presei si publicului informatii prompte si
corecte despre subiecte de valoare de interes public. Cei care practicau activitati de RP erau numiti
jurnalisti de intreprindere al caror obiectiv sa scrie si sa distribuie materiale despre organizatia
respectiva. In perioada primului Razboi Mondial Guvernul SUA a depus o activitate intensa de
propaganda in vederea sprijinului maselor pentru efortul de razboi. Presedintele SUA Wilson a creat un
Comitet pentru Informatii Publice condus de un ziarist, acesta reunind un grup de ziaristi, agenti de
presa, cercetatori care au realizat numeroase campanii intemeiate pe manipularea simbolurilor majore
ale SUA.
Acest comitet a creat o noua generatie de practicieni in RP care la finalul razboiului au infiintat
birouri proprii si au dezvoltat noi metode de lucru. Acestia au conceput RP ca o stiinta folosind
cunostinte de sociologie, psihologie in rezolvarea unor probleme de RP. Apare si primul curs de RP la
universitatea din New York. Experienta SUA a trecut oceanul si tari din Europa industrializate cum au
fost Franta, Germania si Marea Britanie au creat premisele unei comunicari bilaterale in care activitatea
de RP se dezvolta dupa si pe baza cercetarii publicului.
Fondatorii relatiilor publice moderne. In 1904 se deschide la New York o agentie de relatii
publice, de catre doi ziaristi Ivy Lebder Lee si George Parker. Ulterior Lee se va desprinde din aceasta
asociatie si va intemeia, in 1916, o alta agentie numita Harris & Lee. Firma a impus un nou mod de
abordare a relatiilor cu presa, bazat pe deschidere si incredere reciproca. Ivy Lee a pus bazele
comunicarii moderne cu presa si publicul, comunicare bazata „nu pe mintirea reporterilor ci pe
furnizarea informatiilor necesare pentru scrierea articolelor”. Beneficiind astfel de o presa favorabila,
organizatia a prezentat si propria ei versiune asupra faptelor. In felul acesta, ambele versiuni, a presei si
a organizatiei, puteau fi publicate, astfel incat publicul sa aiba o imagine corecta si sa poata trage singur
concluzia cea mai buna. Lee a folosit comunicatul de presa mai mult decat oricine inaintea lui, precizand
in textele sale, cine l-a scris, in numele cui, la ce data. Inainte de el comunicatele erau trimise si
publicate fara precizarea sursei, ca si cum informatia provenea din surse anonime.
In 1914 John D. Rokefeller a solicitat sprijinul lui Ivy pentru a face fata campaniei lansata de
presa impotriva lui in legatura cu asa-numitul „masacru de la Ludlow”, omorarea de catre armata a
unor grevisti minieri dintr-o companie detinuta de acesta. Lee l-a indemnat sa practice o politica de
deschidere, sa ofere informatii presei, sa viziteze taberele de mineri pentru a intelege starea de fapt
(strategie considerata de multi cercetatori „o piatra de hotar in relatiile publice”) si sa popularizeze
actele sale de filantropie, pentru a arata ca stie sa foloseasca banii castigati si in interesul public. In felul
acesta Lee, a inaugurat campaniile moderne de promovare a imaginii, campanii bazate pe evenimente
pregatite pentru presa si pe impunerea versiunii proprii asupra unui eveniment, inaintea altor versiuni
pentru a preintampina degradarea imaginii existente. Activitatea lui Ivy Lee si a celor care l-au urmat se
inscrie si inaugureaza modelul informarii publicului. In acest model comunicarea ramane
unidirectionala, de la organizatie catre public, dar se bazeaza pe informatii corecte. Scopul comunicarii
este, in egala masura, binele organizatiei si al publicului. Activitatea de relatii publice nu se bazeaza nici
in acest caz pe cercetarea stiintifica a publicului, cei care il practica, de obicei fosti oameni de presa, se
considera si se comporta ca niste „jurnalisti de intreprindere”, al caror obiectiv este sa scrie si sa
distribuie cat mai multe materiale despre organizatia in cauza. Dupa J. E. Grunig si T Hunt peste 50% din
birourile de presa ale institutiilor guvernamentale, politice, non-profit, culturale practica si in prezent
acest model.
 Ideile lui Ivy Lee au fost preluate de numeroase firme, care si-au creat departamente proprii de
relatii publice. Astfel, American Telephone & Telegraph, prima firma ce a institutionalizat functia de
responsabil cu relatii publice, a testat reactia opiniei publice la o posibila marire de tarifuri inainte de a
trece la aplicarea ei. Henry Ford a folosit doua tehnici, ce au ramas si astazi de baza in practica relatiilor
publice: pozitionarea, ideea ca cei care fac primii ceva va castiga creditul public si accesibilitatea, ideea
ca informatiile trebuie sa ajunga repede la presa. Din aceasta perspectiva el s-a prezentat pe sine ca un
sustinator al omului obisnuit, facand publicitate pentru modelul T – „masina ce poate fi cumparata de
oricine”, a colaborat cu ziaristii pentru promovarea imaginii firmei si a propus realizarea unor
competitii, avand acelasi scop.
In perioada primului razboi mondial, guvernul american a depus o activitate intensa de
propaganda in vederea mobilizarii maselor pentru sprijinirea efortului militar. In acest scop,
presedintele W. Willson a creat Comitetul pentru informatii publice, condus de ziaristul George Creel. S-
au realizat numeroase campanii intemeiate pe manipularea simbolurilor majore ale Americii. Comitetul
Creel, a creat o noua generatie de practicieni in relatiile publice, care la terminarea razboiului au
infiintat birouri proprii si au dezvoltat noi metode de lucru. Totusi, acest model bazat pe o propaganda
eficienta a declansat teama unor cercetatori si specialisti americani fata de includerea propagandei
printre activitatile din domeniul relatiilor publice.
Aceasta generatie este dominata de personalitatea lui Edward L. Barnays, care s-a impus atat ca
un practician stralucit, cat si ca prim teoretician si profesor de relatii publice. El a conceput relatiile
publice ca o stiinta, folosind cunostintele din sociologie si psihologie in rezolvarea unor probleme de
relatii publice. In 1922, Barnays a tinut primul curs de relatii publice in cadrul Universitatii din New York,
iar in 1923, a publicat prima lucrare consacrata relatiilor publice, sub titlul „Cristalizarea opiniei
publice”. El s-a prezentat pe sine ca „parintele fondator al relatiilor publice”, reusind sa impuna aceasta
imagine in constiinta profesionistilor si a opiniei publice. Barnays si-a bazat activitatea pe ceea ce el a
numit „tehnica consimtamantului”, care consta in analiza intereselor si dorintelor publicului si in
punerea in lumina a acelor aspecte din activitatea unei organizatii care corespund acestora. El a
schimbat definitia relatiilor publice din „sa informam publicul” in „sa intelegem publicul”. Aceasta
atitudine a orientat specialistii in relatii publice catre studierea nevoilor si cerintelor publicului, a
atitudinilor, valorilor si comportamentelor acestuia.
Sau creat astfel premisele unei comunicari bilaterale in care activitatile de relatii publice se
dezvolta dupa si pe baza cercetarii publicului.In aceasta perioada, relatiile publice din SUA au fost
dominate de nume precum Rex Harlow, care a aplicat teoriile din sociologie in domeniul relatiilor
publice, a pus bazele Consiliului American de Relatii Publice si ale Revistei de Relatii Publice, Benjamin
Sonnemberg, care a initiat sponsorizarea Operei Metropolitane de catre firma Texaco sau John W. Hill,
care, impreuna cu Don Knowlton, a infiintat agentia de relatii publice Hill & Wnowlton, una dintre cele
mai mari agentii din lume, pozitionata constant pe primele locuri in clasamentul american al firmelor cu
cele mai bune cifre de afaceri.
După J.E. Grunig si T Hunt(1984) aceasta perioada marcheaza aparitia modelului de comunicare
bilaterala asimetrica. In cadrul acestui model scopul relatiilor publice este identificarea atitudinilor
publicului si schimbarea lor in directia dorita de organizatie. El implica practicarea cercetarii stiintifice,
cu scopul influentarii publicului.
Activitatea de relatii publice devine mai complexa ea implicand si organizarea de evenimente.
In prezent, acest model este folosit indeosebi in relatiile publice financiar-bancare si in cele din alte
domenii economice.Dezvoltarea economica si nevoia de a comunica mai bine cu publicul au condus la
aparitia unor departamente de relatii publice si in cadrul unor mari firme europene. In Germania, F. A.
Krupp l-a angajat pe Adolf Lauter sa-i reprezinte interesele si a integrat un asemenea departament in
cadrul firmei sale inca din anul 1901. In Anglia compania Marconi avea din 1910 un departament
specializat in distributia de comunicate de presa. In 1911, guvernul englez a declansat o campanie de
relatii publice pentru a explica beneficiile asigurarilor, iar in 1925 firma Caile Ferate de Sud a creat
pentru prima oara postul de consilier in relatii publice.
In acest context, mai pot fi amintite si inovatiile aduse in sfera relatiilor publice de activitatea
presedintelui F. D. Roosevelt, care a utilizat pentru prima oara radioul ca un mod de comunicare directa
cu publicul, devenind celebru prin „sporovaielile” sale in direct cu milioane de ascultatori. Aceasta
comunicare umaniza, apropia si promova imaginea presedintelui, in antiteza cu tehnicile folosite de
propaganda hitlerista in scopul dominarii si manipularii publicului.
Deci, Istoria RP poate fi descrisa din perspectiva urmatoarelor modele:
- modelul agentului de presa – 1850 corespunde etapei prime din istoria RP. In aceasta
perioada practicienii erau preocupati de castigarea faimei pentru organizatie si clientul lor si se foloseau
adeseori de informatii incomplete, partial adevarate. Obiectivul acestei activitati era de controla
publicul si a se obtine cat mai multa publicitate;
- momentul informarii publicului – la inceputul secolului XX. Practicienii desfasoara activitati de
informare referitoare la viata organizatiei, mesajele transmise sunt corecte bazandu-se pe realitatile
organizatiei. Aceste prime modele se bazeaza pe comunicare unidirectionala si nu implica activitati de
cercetare si planificare strategica;
- modelul comunicarii bilaterale asimetrice – apare dupa primul Razboi Mondial si este intalnit
in RP din lumea afacerilor. In cadrul acestei modalitati de RP intervine cercetarea stiintifica utilizarea
datelor din sociologie in vederea convingerii publicului, in vederea mentinerii eficientei organizatiei.
Practicienii vor desfasura cercetari asupra comportamentului si valorii publicului construind mesajele in
functie de datele astfel obtinute. Cercetarea este o practica deoarece scopul ei este de influentare a
publicului fara a fi vizata si transformarea organizatiei in functie de interesele publicului;
- modelul comunicarii bilaterale simetrice – apare in anii 70. Practicienii din RP devin
moderatori intre organizatie si public. Scopul lor este atingerea unei intelegeri reciproce intre cei doi
parteneri. Modelul se intemeiaza pe dialog si conduce la persoidarea (influentarea) atat a publicului cat
si a organizatiei.