Comunicare si Relatii Publice

Lector universitar Eugenia

Alecu

Evoluţia Relaţiilor Publice

ETAPE
Edward Bernays

❑ A fost pionier american in campul de relatii publice si propaganda impreuna cu Ivy Lee, fiind
mentionate in necrologul lui ca “parintele relatiilor publice”. Combinand ideile lui Gustave Le
Bonsi Wilfred Trotter cu ideile psihanalitice ale unchiului sau, Dr. Sigismund Freud, Bernays a
fost printre primii care a incercat sa manipuleze opinia publica cu ajutorul subconstientului. El a
considerat aceasta manipulare a fi necesara pentru societate un pericol.

❑ In anul 2002 la “premiile lui Adam Curtis” in documentarul “The Century the Self”, Bernays a
fost numit de catre “Revista Life” ca unul din cei 100 americani influentabili ai secolului 20 ca
fiind initiatorul relatiilor publice.

❑ Bernays, fiind de asemenea un pionier utilizeaza psihologia si alte stiinte sociale pentru a
proiecta campanii publice convingatoare: “Daca intelegem mecanismul si motivele mintii
grupului nu este posibil sa controla si organiza masele in functie de cum dorim noi fara a
cunoaste nimic despre acestea. In schimb, practica de propaganda a dovedit ca este
posibil, cel putin pana la un anumit punct si in anumite limite!”

❑ In 1919 si-a deschis un birou de relatii publice in New York. A sustinut primul curs de relatii
publice la Universitatea de din New York in anul 1923, publicand in acelasi an prima carte,
privind relatiile publice, intitulata “Cristalizarea Opiniei Publice”.
 Evoluţia Relaţiilor Publice

Prima etapă (1900 – 1914) – a fost aceea a reacţiei la critica societăţii americane a acelor timpuri. Autori consacraţi,
ca Upton Sinclair, Ida Tarbell, Thomas Lawson, criticând violent metodele inumane la care recurgeau marile companii de
căi ferate, bănci, companii petroliere şi miniere, în goana după profituri cât mai mari, au determinat reacţia acestora,
interesate în refacerea “imaginii” lor. Ida Tarbell a scris o serie de articole intitulate “Istoria Companiei Standard Oil” şi
publicate în 1903, reprezentând un atac la adresa corupţiei şi practicilor necinstite din monopolul petrolului al lui
Rockefeller. Un alt demascator a fost Upton Sinclair, care a expus practicile neigienice şi frauduloase din industria
ambalării cărnii, în cartea sa “Jungla”, apărută în 1906.
Primele companii americane care au ripostat la criticile formulate la adresa lor în presă au fost cele de căi ferate.
Astfel, a fost înfiinţat în acest sector un prim birou de specialitate – “publicity” în anul 1905. Un an mai târziu, companiile
miniere le-au urmat exemplul, angajându-l pe ziaristul Ivy Ledbetter Lee ca responsabil al acestei acţiuni. Cu acest prilej el
dă publicităţii cunoscutul document: “Declaration of Principles” în care arată că: “Acesta nu este un birou de
presă…Planul nostru este de a informa, pe scurt şi sincer, în mod rapid şi precis, presa şi populaţia despre acţiuni care au
valoare şi interes pentru aceasta”.
 Evoluţia Relaţiilor Publice

A doua etapă (1914 – 1919) – a fost marcată de primul Război Mondial şi de principiul “publicul trebuie
informat”. Nevoia de încredere a conducătorilor politici era mai mare decât oricând, pentru ca poporul să
accepte sacrificii, în condiţiile în care nimic nu ameninţa direct naţiunea americană. A fost creată o întreagă
structură organizatorică: preşedintele Wilson, diversele administraţii, un număr imens de cluburi, asociaţii,
comitete, organizaţii etc., ce vor mobiliza, în acest scop, toate mijloacele de sugestionare. Relaţiile publice,
propaganda, războiul psihologic, se vor amesteca acum în multiplele activităţi de informare ce se desfăşurau
în interiorul şi în exteriorul SUA. Preşedintele Wilson l-a solicitat pe George Creel, fost reporter de ziar, să
alcătuiasca un grup puternic care să activeze ca un consilier pentru el şi cabinetul său, pentru aplicarea unor
programe de influenţare a opiniei publice, americane şi mondiale.
 Evoluţia Relaţiilor Publice

Etapa a treia (1919 – 1929) În perioada ce a urmat primului Război Mondial, specialiştii din “Comitee of Public Information” au pus
la dispoziţia companiilor americane experienţa acumulată în domeniul cultivării relaţiilor cu opinia publică. Unii membri ai Comisiei Creel
au înfiinţat companii sau au devenit teoreticieni în domeniul relaţiilor publice.

Tot acum se dezvoltă mai puternic funcţia de consiliere; reorientarea producţiei din domeniul militar în cel civil a necesitat intervenţia
specialiştilor în relaţii publice, pentru crearea unei noi imagini, a unei noi identităţi, a companiilor în faţa opiniei publice.

De la sfârşitul primului Război Mondial şi până la criza din 1929, tendinţele şi evenimentele vor precipita dezvoltarea relaţiilor
publice în SUA. Competiţia economică se extinde şi se ascute punând în evidenţă avantajele unei noi arme – informaţia. Întreprinderile
americane încep să conştientizeze că informaţia inseamnă putere şi infiinţează birouri de relaţii publice; le urmează în curând exemplul
fundaţiile, instituţiile de cercetări, spitalele, bisericile, organizaţiile şi sindicatele. Universităţile şi colegiile americane nu numai că încep
materializarea unei politici de relaţii publice, dar introduc şi cursuri de specialitate în programele lor de învăţământ. Concomitent, opinia
publică americană este atrasă de rezultatele primelor studii de piată sau sondajelor sociologice. Relaţiile publice devin astfel o politică
fundamentală a oricărei organizaţii. Această politică, promovată de managerii organizaţiei, plasează interesele particulare ale publicului în
prim plan faţă de toate deciziile care afectează bunul mers al acesteia.
Evoluţia Relaţiilor Publice

Etapa a patra (1929 – 1939) – stă sub semnul puternicei depresiuni

care a urmat declanşării crizei economice precum şi al noii politici
economice (cunoscută sub numele de “New Deal”) promovată de
preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt.
Activitatea de relaţii publice trece de la faza defensivă ,în care se
acţiona doar atunci când interesele companiei sau imaginea erau afectate, la
faza propriu-zisă existentă în prezent. Se predau cursuri de relaţii publice
la Cornell University, University of Minessota, Brooklyn Collegeetc.
 Evoluţia Relaţiilor Publice

Etapa a cincea ( 1939 – 1945) Problemele tratate de către relaţiile publice se multiplică şi se diversifică.
Ele se integrează în politica întreprinderii şi se repercutează, printr-un ansamblu complex de contacte, la
diferite nivele. Apare, ca sarcină nouă, ascultarea opiniilor publicului care apoi sunt traduse în măsuri de
decizie la dispoziţia direcţiei. De acum, specialiştii în relaţii publice sunt obligaţi să se adreseze diverselor
categorii de public într-un limbaj pe care acestea îl pot intelege şi, mai ales, îl pot aprecia.
Apar astfel specializări stricte în interiorul acestui nou domeniu de activitate: relaţiile cu angajaţii,
relaţiile cu distribuitorii-vânzători, cu acţionarii, cu consumatorii, relaţiile cu presa etc. Marele public începe
să se intereseze de relaţiile publice ca de o disciplină intelectuală; cercetătorii din domeniul ştiinţelor sociale
aprofundează studiile lor în acest domeniu. Concomitent, apare şi o literatură de relaţii publice.
Sef lucrari dr
Eugenia Alecu

Comunicarea NONverbală

Poate fi descifrata prin studii de psihologie, sociologie, antropologie

Seminariile
1,2

Albert Mehrabian, 1967

Istoria comunicarii NONverbale

Primul profesor de retorica publica din Roma a fost Marcus

Fabius Quintilianus.
El a consacrat unul dintre cele 12 volume ale compendiului
Institutio oratoria – Formarea vorbitorului in public – pronuntiei –
vocii si gesturilor. Acest volum “ne ofera informatii detaliate
despre limbajul trupului folosit de orator in conceptia romanilor.
Jurgen Ruesch si Weldon Kees au fost cei dintai care au inclus
termenul de “comunicare nonverbala” in titlul unei carti
(Nonverbal Comunication: Notes on the Visual Perceprtion of
Human Relations, 1956)
 John Bulwer (1606 - 1656), un doctor și filozof englez, a

încercat să înregistreze vocabularul conținut în gesturile mâinilor și mișcările

corporale și, în 1644, a publicat CHIROLOGIA SAU LIMBAJUL NATURAL AL MÂINII
alături de un text însoțitor Chironomia, o colecție ilustrată de gesturi ale mâinii și
degetelor, care au fost destinate unui orator să memoreze și să interpreteze în timp
ce vorbește.

 Pentru Bulwer, gestul era singurul discurs care era inerent natural pentru omenire și
îl vedea ca pe un limbaj cu expresii la fel de definibile ca și cuvintele scrise. El
descrie câteva gesturi recunoscute ale mâinilor, cum ar fi întinderea mâinilor ca o
expresie a rugăciunii sau strângerea lor pentru a transmite durere, alături de mișcări
mai neobișnuite, inclusiv pretinzând că vă spălați mâinile ca o modalitate de a
protesta împotriva inocenței și de a strânge pumnul drept în palma stângă ca o
modalitate de a-ți insulta adversarul în timpul unei dispute.