CURS 4 - NOŢIUNI GENERALE DESPRE FUNDAȚII

Fundaţia este un subansamblu structural portant, conceput să preia încărcările care

acţionează asupra construcţiei şi să le transmită terenului de fundare, astfel încât să nu fie depășită
presiunea maximă admisibilă a terenului de fundare.

Prin proiectare se urmăresc îndeplinirea următoarelor condiţii:

 valoarea încărcărilor transmise de fundaţii să nu depăşească capacitatea portantă a
terenului;
 valorile tasărilor previzibile să fie cât mai uniforme şi să nu depăşească limitele
admisibile.

Capacitatea portantă a terenului se determină în laborator pe baza probelor prelevate de

pe amplasament, din determinarea caracteristicilor: fizice, identificarea tipului de pământ
(granulozitate, compoziţie mineralogică, plasticitate, permeabilitate etc.), mecanice etc.

În funcţie de forţele de legătură exercitate între particulele solide constitutive, pământurile pot
fi: coezive; necoezive.
În funcţie de elementele constitutive predominante, pământurile coezive pot fi:
 prăfoase (praf argilos, praf argilo-nisipos, praf, praf nisipos); un caz particular îl constituie
pământurile prăfoase de origine eoliană (loessoide) - cunoscute şi sub denumirea de pământuri
sensibile la umezire (PSU);
 argiloase (argilă grasă, argilă, argilă prăfoasă, argilă nisipoasă); fac parte din categoria
pământurilor cu umflări şi contracţii mari (PUCM).
În categoria pământurilor necoezive intră: rocile compacte, bolovănişurile, pietrişurile,
nisipurile. Sunt pământurile cu cele mai bune caracteristici mecanice.

ALEGEREA SISTEMULUI DE FUNDARE

Elementele importante care conduc la alegerea sistemului de fundare sunt:
 condiţiile climatice (adâncimea de îngheţ, cantitatea de precipitaţii ş.a.);
 condiţiile de stabilitate generală a terenului în zona amplasamentului construcţiei;
 adâncimea la care se află terenul bun de fundare, natura, grosimile, caracteristicile fizico-
mecanice şi chimice ale straturilor de pământ din zona amplasamentului, stabilite prin studii
geotehnice;
 condiţiile hidrologice ale terenului (ape subterane şi de suprafaţă, proprietăţile lor chimice,
agresivitatea lor etc.);

1
  condiţiile de seismicitate ale zonei;
 caracteristicile structurii de rezistenţă a construcţiei, existenţa subsolurilor, tipul
elementelor portante verticale (stâlpi, pereţi structurali) şi numărul lor;
 mărimea şi natura încărcărilor transmise de construcţie;
 particularităţile funcţionale ale construcţiei care pot determina producerea de ape
agresive, încălziri excesive ale fundaţiilor, îngheţarea artificială a acestora etc.;
 costul lucrărilor de fundare.

Pentru a se asigura o stabilitate crescută și o exploatare normală a unei clădiri, atât terenul
pe care se construiește, cât și fundația trebuie să îndeplinească anumite condiții, și
anume:
 terenul trebuie să fie suficient de rezistent, astfel încât să nu cedeze sub apăsarea fundației;
 deformațiile pe care le poate comporta terenul nu trebuie să depășească limita admisibilă
pentru tipul de construcție;
 fundația trebuie să fie alcătuită astfel încât să aibă capacitatea de a transmite și repartiza
uniform și în deplină siguranță, efortul la care este supusă de către partea de suprastructură
(construcția superioară);
 adâncimea de fundare trebuie să corespundă normelor, adică fundația să nu fie afectată de
îngheț, umflarea sau contracția solului, afânarea acestuia.

Stabilirea adâncimii de fundare

Stabilirea adâncimii de fundare reprezintă una din etapele cele mai importante în proiectarea
fundaţiilor; elementele de bază de la care se porneşte sunt: adâncimea minimă de îngheţ, cota
minimă constructivă de fundare, cota fundaţiilor vecine, cota apei freatice, caracteristicile
geotehnice ş.a.

Criterii pentru alegerea adâncimii minime de fundare

Adâncimea de fundare este distanţa măsurată de la nivelul terenului ±0,00 m (natural = CTN
sau CTS = sistematizat) până la talpa fundaţiei.
Adâncimea minimă de fundare se stabileşte în funcţie de:
 adâncimea de îngheţ;
 nivelul apei subterane;
 natura terenului de fundare;
 înălţimea minimă constructivă a fundaţiei;
 condiţiile tehnologice.

2
 Adâncimea maximă de îngheţ este reglementată prin standard, pentru fiecare zona a țării.
Talpa fundaţiei va pătrunde cel puţin (20-30) cm în stratul natural bun de fundare sau în stratul
de fundare îmbunătăţit.

Adâncimea maximă de îngheţ (Hmaxî) este o caracteristică climatică specifică zonei de

amplasare a viitoarei construcţii şi se măsoară de la cota (± 0,00m) a terenului amenajat în adâncime
(CTN), până acolo unde se face simțit înghețul în iernile cele mai geroase.
În ţara noastă adâncimea de îngheţ are valori cuprinse între 60 (70) cm şi 115 (120) cm. Cota
minimă de fundare, cota fundaţiilor exterioare (perimetrale), adică adâncimea de fundare a unei
construcții, se stabileşte cu 10 – 20 (30) cm sub adâncimea maximă de îngheţ.

Cota minimă constructivă de fundare, H, se stabileşte astfel:

 pentru pereţii exteriori (sau interiori reci) între Hmax î şi [Hmax î + 20(30) cm] dar nu mai
puţin de (80 – 90) cm pentru construcţiile definitive şi (60 – 70) cm pentru construcţiile provizorii;
 pentru pereţii interiori în spaţii calde şi la construcţiile fără subsol H = 40 - 50 cm; la
construcţiile cu subsol cota de fundare se stabileşte în raport cu nivelul pardoselii subsolului la cel
puţin 40 cm sub nivelul acesteia;
 fundaţiile trebuie să pătrundă cel puţin 20 cm în terenul bun de fundare;
 în cazul terenurilor macroporice, sensibile la umezire şi a celor din categoria argilelor
contractile, adâncimea minimă de fundare va fi cuprinsă între 120 cm şi 150 cm, măsurată de la
cota trotuarului;
 ţinând cont de elementele funcţionale ale clădirii, cum ar fi numărul de subsoluri şi
înălţimea lor de nivel, existenţa canalelor tehnice pentru instalaţii.

Adâncimea minimă de fundare se stabileşte conform tabelului 1, în funcţie de natura terenului

de fundare, adâncimea de îngheţ şi nivelul apei subterane astfel:
Tabel nr. 1

Terenul de fundare HÎ H Adâncimea minimă

Adâncimea Adâncimea apei de fundare(cm)
de îngheţ subterane faţă de cota Terenuri Terenuri
(cm) terenului natural supuse acţiunii ferrite de
(m) îngheţului îngheţ*)

Roci stâncoase oricare oricare 30 - 40 20

Pietrişuri curate, nisipuri H 2,00 Hî 40

mari şi mijlocii curate oricare
H < 2,00 Hî + 10 40

Pietriş sau nisip argilos, Hî 70 H 2,00 80 50

argilă grasă
H < 2,00 90 50

Hî > 70 H 2,00 Hî + 10 50

3
 H < 2,00 Hî + 20 50

Nisip fin prăfos, Hî 70 H 2,50 80 50

praf argilos, argilă
prăfoasă şi nisipoasă Hî > 70 H < 2,50 90 50
Hî 70 H 2,50 Hî + 10 50
Hî > 70 H < 2,50 Hî + 20 50

TIPURI DE FUNDAȚII

CLASIFICĂRI

Dintre cele mai importante criterii de clasificare a fundaţiilor se pot aminti următoarele:
După adâncimea de fundare (adâncimea la care se găseşte terenul bun de fundare)
fundaţiile pot fi:
 de suprafaţă (de mică adâncime, directe);
 de adâncime.
După modul de transmitere al încărcărilor de la fundaţie la teren, fundaţiile pot fi:
 directe;
 indirecte.
După poziţia în raport cu nivelul apei freatice, fundaţiile pot fi situate:
 deasupra nivelului apei freatice (fundaţii executate în uscat);
 sub nivelul apei freatice (fundaţii executate sub apă).
După materialul de bază folosit la execuţie, fundaţiile se realizează:
 din piatră naturală, beton simplu, beton ciclopian; mai sunt denumite şi fundaţii
rigide;
 din beton armat; mai sunt denumite şi fundaţii elastice.
După tehnologia de execuţie, fundaţiile pot fi:
 monolite, executate la faţa locului în şanţurile sau gropile de fundare;
 prefabricate, realizate în fabrici sau poligoane de prefabricate, transportate pe
şantier şi apoi montate la poziţie.
După forma în plan se deosebesc:
 fundaţii continue sub ziduri sau sub stâlpi, se prezintă sub formă de tălpi;
 fundaţii izolate sub stâlpi;
 fundaţii sub formă de tălpi încrucişate (reţele de grinzi);

4
  fundaţii de tip radier general sub formă de placă (dală) simplă sau placă (dală) cu
grinzi.

Rezolvarea sistemului de fundare trebuie să fie corelat cu rezolvarea hidroizolaţiei şi al

termoizolaţiilor (atunci când există) aplicate la infrastructură.

Fundaţii de suprafaţă (directe)

Fundaţiile de suprafaţă transmit încărcările preluate de la clădire, terenului, direct prin talpa
sa.

Principalele criterii de clasificare sunt:

În funcţie de elementul structural sub care se execută:
 sub pereţi (a);
 sub stâlpi (b).
În funcţie de materialul din care sunt realizate:
 rigide, realizate din beton simplu sau beton ciclopian (beton simplu în masa căruia au fost
înglobați, la turnare, bolovani din piatră naturală);
 elastice, realizate din beton armat
.

5
 a. FUNDAŢII SUB PEREŢI

În funcţie de rezolvarea structurală, fundaţiile sub pereţi pot fi:

 continui;
 continui cu descărcări pe reazeme izolate amplasate sub pereţi;
 radier.
În funcţie de poziţia relativă dintre perete şi elementul de fundare, putem avea:
 fundaţii amplasate centric;
 fundaţii amplasate excentric.

În funcţie de tipul peretelui sub care se execută, fundaţia poate fi sub pereţi:
 portanţi (structurali);
 nestructurali.

Fundaţii sub pereţi portanţi

O modalitate de prezentare a rezolvării fundaţiilor se poate face în funcţie de natura materialului
de bază din care este realizat peretele, astfel putem avea fundaţii sub pereţi din:
 cărămidă;
 beton armat.

Fundaţii sub pereţi portanţi realizaţi din zidărie

În funcţie de forma elementului, fundaţiile din beton simplu pot fi:
 dreptunghiulare;
 cu evazări;
 în trepte

Fundaţiile cu secţiunea dreptunghiulară

Pentru Clădiri fără subsol

Sunt des întâlnite. Sunt economice dacă lăţimea tălpii fundaţiei este mai mică de 1 m. Sunt
eliminate cofrajele, betonul turnându-se direct în şanţul sau gropile de fundaţie.

6
 Fig. 1. Fundaţie cu secţiunea dreptunghiulară:
1 – perete; 2 – bloc de fundare; 3 – strat suport; 4 – teren natural;
CSG – cotă săpătură generală; CF – cotă fundaţie

Între CSG (cotă săpătură generală) şi cota ±0,00 a terenului (CTN), urmează să fie executate
o serie de lucrări, spre exemplu: umpluturi, hidroizolaţii, termoizolaţie, placă suport pentru
pardoseli, pardoseli etc.

Dintre rolurile pe care le îndeplineşte stratul suport al fundaţiei, se pot aminti următoarele:
 elimină efectele negative care ar rezulta în urma tasărilor diferenţiate ale pereţilor
structurali;
 corectează planeitatea suprafeţei de rezemare a fundaţiei;
 corectează valoarea cotei fundaţiei;
 îmbunătăţeşte caracteristicile mecanice ale terenului de fundare la interfaţa cu
fundaţia;
 limitează efectele acţiunii apei asupra tălpii fundaţiei.
 Se realizează dintr-o pernă de balast bine compactat sau dintr-un beton de clasă
inferioară Bc 5.

7
 Pentru Clădiri cu subsol
Un detaliu de rezolvare al unei fundaţii din beton simplu, pentru pereţi realizaţi din zidărie,
la o clădire cu subsol, este prezentat în figura 2.

Fig. 2. Fundaţie cu secţiunea dreptunghiulară:

1 – perete; 3 – bloc de fundare; 5 – strat suport; 7 – umplutură; 8 – teren natural;
CTS – cotă teren sistematizat; CS – cotă subsol; CSG – cotă săpătură general

Fundaţiile în trepte
Un detaliu de rezolvare al acestui tip de fundaţie este prezentat în figura 3.

Fig. 3. Fundaţie în trepte:

1 – perete; 2 – bloc de fundare; 3 – strat suport;
4 – teren natural; 5 – cuzinet; 6 – umplutură; 7 – bloc de fundare în trepte

8
 Sunt recomandate atunci când talpa fundaţiei este mai lată, iar treptele se realizează de fiecare
parte a peretelui cu 35 - 40 cm. Treptele au înălţimea de cel puţin 40 cm, iar tg α = (1,1 ÷1,8) în funcţie de
presiunea maximă pe teren şi de clasa betonului din fundaţie. Fundaţiile în trepte conduc la economii
importante de beton, dar necesită cofraje pentru realizarea lor şi lucrări de umplutură cu pământ bine
compactat.

Bibliografie slectivă:

Honțuș Adelaida C., ”Construcții agroturistice”, Editura CERES, București, 2005

Honțuș Adelaida C., ”Construcții agroturistice. Ediția a II-a Revizuită și adăugită”, Editura CERES,
București, 2014
Manole M., "Construcţii. Alcătuiri constructive ale principalelor subansambluri", Editura
MatrixRom, Bucureşti, 2001
Manoliu I., ”Fundaţii şi procedee de fundare”, E.D.P., Bucureşti, 1983
Mitoiu C., ”Construcţii în zone agrosilvice şi turistice”, Universitatea Bioterra, Bucureşti, 2001
Mariusciac D., ”Construcţii moderne din lemn”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985
Pestişanu C., Voiculescu V., Darie M., Vierescu R., "Construcții", Bucureşti, EDP 1995
Stan D., ”Construcţii şi mediu”, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2004

Stasuri, normative, instrucţiuni, ghiduri şi coduri

Legea calităţii în construcţii, Legea nr. 10/1995
SR EN 1991-1-1:2004
ISO 2394, General principles on reliability for structures
ISO 3898, Basis of design of structures. Notations General symbols
ISO 8930, General principles on reliability for structures List equivalent terms
SR EN 1998-5:2004