Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Propaganda

Anul universitar 2007/2008

 Termenul de propagandă provine din denumirea Congregaţiei pentru Propagarea
Credinţei ( Congregatio de Propaganda Fide), o organizaţie a cardinalilor romano-
catolici fondată în 1622. Scopul acestei organizaţii era acela de a răspândi ( propaga ), în
cât mai bune condiţii, dogma catolică, şi a fost înfiinţată ca replică a Bisericii Catolice la
reforma iniţiată de Martin Luther.
O mare parte a definiţiilor converg în a prezenta propaganda ca o forma de comunicare
persuasivă, ca o activitate de influenţare, de transmitere, formare sau schimbare a ideiilor,
atitudinilor si comportamentelor. Astfel in Dicţionarul Explicativ al Limbii Române
propaganda este definită ca fiind “acţiune de răspândire a unor idei care prezintă şi
susţin o teorie, o concepţie, un partid politic etc., cu scopul de a convinge şi de a câştiga
adepţi”1, Jack Plano şi Milton Greenberg consideră propaganda ca fiind „comunicarea al
cărei scop este să influenţeze gândirea, emoţiile şi acţiunile unui grup prin selectarea şi
manipularea atentă a informaţiilor“2. Harold Lasswell o defineşte ca fiind „prezentarea
deliberată în faţa unei mase de oameni a unui punct de vedere subiectiv“ şi tot el afirmă
că propaganda este „tehnica de influenţare a acţiunilor umane prin intermediul
reprezentărilor“3. Michael Balfour crede că propaganda este „arta convingerii oamenilor
să treacă la concluzii fără a mai examina realitatea problemei“4. Anthony Pratkanis şi
Elliot Aronson definesc propaganda ca fiind „comunicarea unui punct de vedere, cu
scopul de a determina subiectul căruia i se adresează comunicarea să accepte de bună
voie acest punct de vedere ca şi cum ar fi al lui însuşi“5. Lindley Fraser identifică
propaganda ca fiind „inducerea comportamentului dorit unui grup folosind doar mijloace

1
Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan",
Editura Univers Enciclopedic, 1998
2
Cole, Robert (coord.), International Encyclopedia of Propaganda, Fitzroy Dearborn Publishers,
Chicago, 1998.
3
Idem
4
Idem
5
Pratkanis, Anthony, Aronson, Elliot, Age of Propaganda, W.H. Freeman and Company, New York,
1992.

1
comunicaţionale“6, J. Schumpeter caracterizează propaganda drept „orice declaraţie
provenită dintr-o sursă care nu ne place“, iar Călin Hentea o defineşte ca “acţiuni de
comunicare persuasivă planificate, susţinute de un sponsor, având drept scop final
influenţarea şi chiar modificarea atitudinilor şi comportamentelor unei audienţe-ţintă
selctate, pentru satisfacerea unor interese politice ale sponsorului, folosind informaţii şi
argumente false, parţial adevărate, denaturate si exclusive alături de cele adevărate şi
insoţite de diverse forme de constrângere si cenzură”7
Deşi considerată a fi fundamental legată de media şi, deci, de realităţile secolului XX,
propaganda s-a dezvoltat în întreaga istorie ca fiind acea cale prin care liderul unui sistem
impunea ascultarea supuşilor săi folosind informaţia şi imaginea, nu alte căi de
constrângere. Astfel, istoria umanităţii este paralelă cu istoria propagandei, iar fiecare
moment al acestei istorii a cunoscut tendinţa structurii dominante de a determina, şi prin
mijloace comunicaţionale, supunerea maselor. Pâna la apraţia mijloceleor de comunicare
în masă moderne au fost folosite templele, monumentele, monedele, ceremoniile,
picturile sau literatura. Astfel de instrumente propagandistice pot fi considerate
monumentele cu basoleriefuri ridicate dupa victorii repurtate în războie de către regii
sumerieni ; promovarea religiei budiste de către împăratul indian Ashoka, prin
răspîndirea unor obeliscuri de piatră pe care erau gravate edicte; acţiunile lui Iulius Cezar
prin care îşi afirma şi promova cultul personalităţii, prilejuite de lansarea celor sapte carti
ale Comentariilor sale cu pivire la războaiele galice şi care constau în ample parade
militare, serbări publice, monede. În aceaşi categorie de acte care influenţează gândirea
putem încadra şi discursul public al papei Urban al II-lea, prin care lansează, în 1095,
prima cruciadă, precum şi acţiunile papei Inocenţiu al II-lea, care, prin copierea şi
distribuirea unei scrisori papale, proclamă cea de-a cincea cruciadă. Apariţia fenomenului
propagandisitic în perioada modernă ( post 1622 ) poate fi consemnată în perioada
Revoluţiei Franceze, în Alsacia, unde, in anul 1793, a fost înfinţată asociaţia intitulată
Propaganda, ce avea ca scop răspândirea ideilor revoluţionare. Şi exemple pot continua
cu instaurarea cenzurii, ca arma de propagandă, de către armata britanică în timpul
Războiului din Crimea, utiliarea ziarelor de catre forţele beligerante din timpul
Războiului de Secesiune sau folosirea fluturaşilor propagandistici împrăştiaţi din balon în
6
Fraser, Lindley, Propaganda, Oxford University Press, Londra, 1957
7
Hentea, Călin. Noile haine ale propagandei.Editura Paralele 45, Piteşti, 2008

2
timpul Comunei din Paris. Din toate aceste exemple rezultă caracterul politic şi
revoluţionar din ce în ce mai pronunţat al acestei forme de influenţare în masă.
Marele salt pe care propaganda il consemnează în secolul XX se datorează apariţiei
mass media şi a instituţiilor propagandei. Acestea din urma iau naştere în timpul Primului
Război Mondial, când guvernele forţelor implicate in conflictul armat înfiinţează structuri
specializate : British War Propaganda Bureau în Marea Britanie, The Committee on
Public Information, înfinţată în Statele Unite de către George Creel, Bureau de la Presse
et de l'Information în Franţa, iar în armata germana a existat un astfel de aparat înfiinţat şi
condus de Hans von Haeften. Acţiunile acestor structuri aveau ca scop atât ridicarea
moralului propriilor trupe, dar mai ales o propaganda “neagră”, îndreptată împotriva
inamicului.
În perioada interbelică forţele occidentale desfinţează aceste structuri, spre deosebire de
viitorii inamici, din Axa Berlin Roma Tokio. Astfel în anul 1932 se înfiinţează în cadrul
Ministerului Educaţiei japonez Biroul de Supervizare a Gândurilor, în anul următor Hitler
înfiinţează Ministerul de Îndrumare Populară şi Propagandă şi în Italia ia naştere
Subsecretariatul Pentru Presă şi Propagandă, oganisme ce promovează strict interesele
puterii si cultul personalităţii conducătorilor, şi care controlau ziarele, radioul şi
cinematografia. În aceeaşi linie se inscrie si politica de propagandă a Uniunii Sovietice,
ce avea sub control mijloacele de diseminare a informaţiei, şi pe care le exploata la
maximum. Numai după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial Marea Britanie şi
Statele Unite pun în mişcare intrumentele lor propagandistice prin înfiinţarea unor noi
instituţii: Ministerul Britanic al Informaţiilor şi Executivul de Luptă Politică la Londra,
Oficiul pentru Informaţii de Război şi Oficiul de Servicii Strategice la Washington. Dacă
în Primul Război Mondial minciuna şi exagerarea fuseseră instrumente curente de
influenţare în tabăra Antantei ( în special în Marea Britanie ), în cel de-Al Doilea Război
Mondial s-a adoptat strategia adevarului ( adevărul, nimic altceva decât adevărul, şi, atât
cât este posibil, întregul adevăr).
Perioada Războiului Rece ete recunoscută prin aprigele confruntări propagandistice
greu de separat de cele politice şi care au prevalat asupra celor militare, desfăşurate
indirect între protagonişti ( Statele Unite şi Uniunea Sovietică ), pe terţe fronturi ( Corea,

3
Vietnam, Afganistan ). Propaganda fiecărui actor a fost exclusivistă, în sensul că
excludea sau nega în întregime poziţiile sau argumentele rivale.
Astăzi, deşi scopul propagandei nu mai este propagarea credinţei catolice, a ideeilor
revoluţionare sau a doctrinei comuniste, elementele constitutive ale acestiea îşi păstrează
perenitatea: influenţarea şi chiar modificarea atitudinilor şi comportamentelor sau a
percepţiilor unor grupuri umane. Un astfel de caz a fost semnalat de către cotidianul New
York Times în data de 21 aprilie 2008. Times a publicat intr-un articol faptul că o serie de
analişti militari neutri, foşti ofiţeri în cadrul armatei americane, folosiţi de reţele de
televiziune să comenteze evenimentele de natură militară din Irak şi din alte zone de
conflict în care este implicată armata americană sunt folosiţi de către Pentagon pentru a
transmite publicului american mesajul acestuia. Cazul prezentat de cotidianul american
datează din vara anului 2005, când Statele Unite erau acuzate de încălcarea drepturilor
omului la centrul de detenţie de la Guantanamo, unde sunt ţinuţi suspecţi de terorism.
Times afirmă că specialiştii administraţiei în comunicare au oferit o călătorie la
Guantanamo, cu avionul vicepreşedintelui Dick Cheney, unui grup de ofiţeri militari în
rezervă, pentru a le prezenta varianta oficială. Mulţi din acel grup au apărut ulterior în
calitate de comentatori la posturile de televiziune. În continuare aceştia au beneficiat de
briefinguri în cerc restrâns cu oficiali de la Casa Alba, importanţi oficial militari,
persoane cu influenţă în chestiuni de buget şi contracte, călătorii şi acces la informaţii
secrete menite să le influenţeze comentariile.
Această campanie coerentă, activă şi sofisticată se încadrează în elementele definitorii
ale propagandei, asa cum au fost trasate de către Calin Hentea. Este vorba de o acţiune
planificată, premeditată şi sustinută de către administraţia de la Washington, cu scopul de
a crea şi menţine o imagine favorabilă a intervenţiei armate americane in Orinetul
Mijlociu, prin itermediul acestor analişti ce diseminează adevăruri parţiale sau chiar
minciuni , după cum recunoşte chiar unul dintre cei implicaţi, este vorba de analistul
NBC Kenneth Allard.

4
Bibliografie

Hentea, Călin. Noile haine ale propagandei. Editura Paralela 45, Piteşti, 2008
Hentea, Călin. Arme care nu ucid. Editura Nemira, Bcuresti, 2004
http://www.cotidianul.ro/
new_york_times_pentagonul_s_a_folosit_de_analistii_militari_ai_televiziunilor_pentru_
a_manipula-43928.html
http://www.gandul.info/lumea/analistii-militari-de-la-televiziuni-instrument-de-
propaganda-a-pentagonului.html?3929;2570438
http://www.nytimes.com/2008/04/20/washington/20generals.html?
pagewanted=2&_r=2&sq=propaganda&st=cse&scp=5