Sigmund Freud (/ frɔɪd / FROYD, [3] germană:

[ˈziːkmʊnt ˈfʁɔʏt]; născut Sigismund Schlomo Freud; 6

mai 1856 - 23 septembrie 1939) a fost un neurolog
austriac și fondatorul psihanalizei prin dialog, o metodă
clinică de tratare a psihopatologiei. un pacient și un
psihanalist.[4]

Freud s-a născut din părinți evrei galici în orașul Freiberg

din Moravia, în Imperiul Austriac. S-a calificat ca doctor
în medicină în 1881 la Universitatea din Viena [5] [6]
După ce și-a terminat abilitarea în 1885, a fost numit
docent în neuropatologie și a devenit profesor afiliat în
1902. [7] Freud a trăit și a lucrat la Viena, după ce și-a
înființat practica clinică acolo în 1886. În 1938, Freud a
părăsit Austria pentru a scăpa de persecuția nazistă. A
murit în exil în Regatul Unit în 1939.

În întemeierea psihanalizei, Freud a dezvoltat tehnici

terapeutice precum folosirea asocierii libere și a
descoperit transferul, stabilindu-i rolul central în procesul
analitic. Redefinirea lui Freud a sexualității pentru a
include formele ei infantile l-a determinat să formuleze
complexul lui Oedip ca principiu central al teoriei
psihanalitice [8]. Analiza sa asupra viselor ca împliniri
ale dorințelor i-a oferit modele pentru analiza clinică a
formării simptomelor și a mecanismelor care stau la baza
represiunii. Pe această bază, Freud și-a elaborat teoria
inconștientului și a continuat să dezvolte un model de
structură psihică care cuprinde id, ego și super-ego.
Freud a postulat existența libidoului, a energiei
sexualizate cu care sunt investite procesele și structurile
mentale și care generează atașamente erotice și o
pulsiunea de moarte, sursa repetiției compulsive, a urii, a
agresivității și a vinovăției nevrotice [10]. În lucrările
sale ulterioare, Freud a dezvoltat o interpretare și o
critică amplă a religiei și culturii.

Deși în declin general ca practică diagnostică și clinică,

psihanaliza rămâne influentă în psihologie, psihiatrie și
psihoterapie și în științe umaniste. Ea continuă astfel să
genereze dezbateri extinse și foarte contestate cu privire
la eficacitatea sa terapeutică, statutul său științific și dacă
avansează sau împiedică cauza feministă [11]. Cu toate
acestea, opera lui Freud a impregnat gândirea occidentală
contemporană și cultura populară. Omagiu poetic al lui
Freud din 1940 al lui W. H. Auden îl descrie ca a creat
„un întreg climat de opinie / sub care ne conducem
diferitele vieți”.[12]
Freud s-a născut din părinți evrei în orașul Freiberg din
Moravia, [13] [14] în Imperiul Austriac (acum Příbor,
Republica Cehă), primul dintre cei opt copii. [15] Ambii
părinți ai săi erau din Galiția, o provincie istorică care se
află încadrat de Ucraina de Vest și de sud-estul Poloniei.
Tatăl său, Jakob Freud (1815–1896), un negustor de lână,
a avut doi fii, Emanuel (1833–1914) și Philipp (1836–
1911), prin prima sa căsătorie. Familia lui Jakob era
evrei hasidic și, deși Jakob însuși se îndepărtase de
tradiție, a ajuns să fie cunoscut pentru studiul său Tora.
El și mama lui Freud, Amalia Nathansohn, care era cu 20
de ani mai tânără și a treia sa soție, au fost căsătoriți de
rabinul Isaac Noah Mannheimer la 29 iulie 1855. [16] Se
luptau din punct de vedere financiar și locuiau într-o
cameră închiriată, într-o casă de lăcătuș din
Schlossergasse 117, când s-a născut fiul lor, Sigmund
[17]. El s-a născut cu un calom, pe care mama sa l-a
văzut ca un semn pozitiv pentru viitorul băiatului.[18]

S.Freud este una din figurile marcante ale psihologiei.

De numele lui S. Freud se leagă dezvoltarea
psihanalizei. Accepţiunile principale ale termenului de
psihanaliză sunt: metodă psihoterapeutică, metodă
de investigaţie, teorie a personalităţii, orientare în
filosofie. Indiferent de limitele sale, viziunea
psihanalitică asupra personalităţii rămâne cea mai
comprehensivă şi influentă teorie a personalității din
toate timpurile, impactul său a depăşind limitele
psihologiei, influenţând ştiinţele sociale, umaniste,
arta şi societatea în general. El a deschis o nouă
direcţie în psihologie – psihologia abisală sau
psihologia ce vizează sondarea inconştientului.
Sigmund Freud, prin psihanaliză a pus în evidență
existența și acțiunea inconștientului în viața psihic a
rolului său în formarea personalității umane. Fără a
avea meritul de-a descoperi inconștientul, Freud este
primul care inter corelează şi adună toate referirile şi
datele concrete care vorbeau despre existenţa unei
alte componente a psihicului în afară de conştiinţă,
componentă ce a fost denumită inconştient. Pe linia
determinismului psihologic, Freud, a arătat că faptul
că ideile, sentimentele şi acţiunile noastre nu numai
că sunt provocate de anumite cauze, ci şi că aceste
cauze sunt reprezentate de tendinţe nesatisfăcute şi
de dorinţe inconştiente. În concepția freudiană
inconștientul reprezintă factorul determinant al
întregii dinamici psihologice a individului, cauzalitatea
manifestărilor sale psihice. „Orice act
comportamental își are rădăcina în inconștient