SIGMUND

FREUD
1856- 1939
 BIOGRAFIE
Viata
■ Sigismund Schlomo Freud s-a născut la 6 mai 1856 în Freiberg, Moravia, atunci
Imperiul Habsburgic, astăzi Pribor din Republica Cehă. A fost fiul lui Jacob Freud
şi al celei de a treia soţii a acestuia, Amalia (cu 20 de ani mai tânără decât soţul ei).
■ În 1859, Freud s-a mutat împreună cu familia la Leipzig, în Germania, iar, în 1860,
la Viena, unde a rămas până în 1938. În 1877, şi-a schimbat numele în Sigmund
Freud. În 1873 şi-a început studiile în cercetarea medicală la Universitatea din
Viena. Încă din studenţie, Freud a făcut cercetări asupra sistemului nervos central,
sub îndrumarea lui Ernst von Brücke, luându-şi diploma în 1881.
■  A lucrat la Clinica de psihiatrie a lui Theodor Meynert în perioada 1882-1883,
apoi a studiat alături de Charcot, la clinica Salpetriere din Paris (1885). În 1886 s-a
căsătorit cu Martha Bernays şi au avut şase copii.
 BIOGRAFIE
Contributii
■ Sigmund Freud a început cercetările în domeniul psihanalizei în anii 1880, la
finalul unui secol, în care, atât Europa cât şi America au cunoscut reforma azilelor
pentru persoanele cu afectiuni psihice şi şi-au manifestat interesul pentru stările
psihologice anormale, în special pentru afecţiunile psihice. Freud s-a îndreptat
către studiul psihanalizei după ce a citit articole referitoare la metoda lui Breuer
de a trata isteria prin hipnoză.
■ Termenul de ''psihanaliză'' a fost propus chiar de Freud în 1896.
■ După despărţirea de Breuer şi după şocul suferit în urma morţii tatălui, Freud
începe autoanaliza în 1897, concentrându-se asupra propriilor vise şi fantezii, fiind
susţinut de prietenul său, Wilhelm Fliess.
 BIOGRAFIE
Ultimii ani de viata
■ Freud a aflat că suferă de cancer al maxilarului în 1923.
■ Şi-a petrecut următorii 16 ani luptând cu boala. Nu a renunţat la cercetare, iar în
1925 a publicat cinci volume de lucrări. A primit Premiul Goethe pentru literatură
(1930) şi a fost ales Membru de onoare al Societăţii Regale Britanice de Medicină
în 1935.
■ Ameninţat de ocupaţia nazistă, a emigrat în 1938 în Anglia, împreună cu familia.
■ Sigmund Freud a murit la Londra, la 23 septembrie 1939, la vârsta de 83 de ani.
‘’INTERPRETAREA VISELOR'' a
contrariat lumea medicală
■ ''Interpretarea viselor'', pe care Freud o consideră cea mai importantă carte a sa,
a fost publicată în 1899, dar are inscripţionat anul 1900 ca dată a primei ediţii,
datorită faptului că autorul dorea ca marea sa descoperire să fie asociată cu
începutul unui nou secol.
■ Lumea medicală privea cu scepticism această lucrare, aşa că Freud şi-a continuat
studiile singur, izolat de restul cercetătorilor. A început să lucreze cu Dora, una
dintre pacientele sale, şi a publicat, în 1901, ''Psihopatologia vieţii cotidiene‘’.
■ În 1905 a publicat trei eseuri despre teoria sexualităţii, legătura dintre acestea şi
subconştient şi fragmente de analiză a cazului de isterie al Dorei.
■ În 1908, a avut loc, la Salzburg, primul congres de psihologie freudiană.
■ În 1909, Freud a fost invitat de către Stanley Hall să ţină cinci cursuri la
Universitatea Clark. Această vizită în Statele Unite i-a marcat cariera, atrăgând
atenţia întregii lumi asupra teoriilor sale.
DIMENSIUNILE PERSONALITATII

■ Structura personalităţii are 3 dimensiuni. Freud a împărţit-o în ID, EGO şi

SUPEREGO. 
■ Omul se naşte cu propriul id. ID-ul (Sine) este o componentă foarte importantă a
personalităţii, deoarece ne permite să obţinem lucrurile de care avem nevoie încă
de când ne naştem.
■ Id-ul este guvernat de principiul plăcerii sau noţiunea de hedonism.
■ Spre exemplu, atunci când copilul trebuie schimbat, id-ul plânge, când unui copil îi
este frig, cald, îl doare ceva sau pur şi simplu vrea să i se acorde mai multă atenţie,
id-ul anunţă aceste lucruri până când nevoile copilului sunt satisfăcute, fără a ţine
cont de faptul că părinţii dorm, mănâncă sau se odihnesc.
■ El nu ţine cont decât de propriile nevoi.
DIMENSIUNILE PERSONALITATII
■ În următorii trei ani, pe măsură ce copilul interacţionează din ce în ce mai mult cu
lumea înconjurătoare, începe să se dezvolte cea de-a doua latură a personalităţii.
■ Freud o numeşte EGO (Eu) şi reprezintă acea parte a personalităţii pe care o
arătăm lumii.
■ Ego-ul este guvernat de principiul realităţii sau de o viziune pragmatică asupra
lumii.
■ Dorinţele id-ului sunt încă prezente, dar ego-ul realizează consecinţele pe care le-ar
avea îndeplinirea acestor dorinţe.
■ Ego-ul se dezvoltă odată cu experienţa şi înţelege că ceilalţi oameni au şi ei propriile
dorinţe şi nevoi şi că un comportament egoist şi impulsiv ne poate face chiar rău.
■ Este de datoria ego-ului să satisfacă cerinţele id-ului, ţinând totodată cont şi de
lumea înconjurătoare.
DIMENSIUNILE PERSONALITATII
■ In jurul vârstei de 5 ani, se dezvoltă cea de-a treia latură a personalităţii SUPER
EGO –ul (Supraeu).
■ Superego-ul este latura morală a individului şi se dezvoltă odată cu prezentarea
restricţiilor morale şi etice, odată cu experienţa sau prin interacţiuni sociale.
■ Potrivit teoriei susţinute de Freud, un superego puternic reuşeşte să inhibe
instinctele biologice ale id-ului, pe când un superego slab cedează în faţa acestora.
■ Mai mult decât atât, nivelul de vinovăţie în cele două cazuri va fi mai ridicat şi,
respectiv, mai scăzut.
■ Considerând libidoul energia călăuzitoare, Freud nu a etapizat în totalitate
existenţa umană, oprindu-se la intrarea în vârsta adultă. Restul etapelor
ontogenetice, până la moarte, nu i-au mai suscitat interesul, din momentul în care
libidoul şi-a găsit plasamentul adecvat.
■ Această “deficienţă” va inspira o serie de „retuşări” din partea lui E. Erickson.
 Comparand teoriile dezvoltarii.
SIGMUND FREUD - ERIK
ERIKSON 
■ Teoria psiho-sexuala a lui Sigmund Freud si teoria psiho-sociala a lui Erik Erikson
sunt doua bine cunoscuta teorii ale dezvoltarii.
■ Desi el insusi influentat de ideile lui Freud, teoria lui Erikson se deosebeste intr-o
masura importanta de cea a primului. Ca si Freud, Erikson credea ca
personalitatea se dezvolta intr-o serie de stadii predeterminate. Spre deosebire de
stadiile teoriei psiho-sexuale a lui Freud, teoria lui Erikson descrie impactul
experientei sociale de-a lungul intregii existente. 
■ Erikson a fost format in spiritul traditiei freudiene si a dezvoltat, considerabil
dincolo de Freud, o teorie proprie, pastrand o mare parte din esenta gandirii
freudiene. El a oferit semnificatii noi conceptelor psihanalizei, legaturile sale cu
Freud ramanand foarte puternice.
■ Chiar Erikson afirma: ".. il iau pe Freud drept garant psihanaliza este intotdeauna
punctul de plecare.
 Comparand teoriile dezvoltarii.
SIGMUND FREUD - ERIK
■
ERIKSON 
Ceea ce Erikson a dezvoltat in teoria freudiana, se structureaza pe trei nivele.
■ Mai intai el a elaborat o teorie a dezvoltarii pornind de la stadiile identificate de
Freud. In timp ce Freud stabileste si decreteaza ca personalitatea se contureaza
cert la varsta de cinci ani, Erikson considera ca personalitatea continua sa se
dezvolte de-a lungul intregii durate a vietii.
■ A doua schimbare, interventie pe care Erikson o face in teoria freudista este aceea
de a arata ca rolul Eului este mai important decat cel al inconstientului, al Id-ului.
■ A treia extindere a doctrinei freudiene consta in recunoasterea de catre Erikson a
impactului culturii, societatii si istoriei asupra formarii personalitatii ca totalitate.
 CRITICA TEORIEI
■ PSIHANALITICE
Sigmund Freud stabileste ca ,,centrul personalitatii” nu este Eul constient ci
inconstientul pulsional, sediul pulsiunilor reductibile la sexualitate si ca intreaga
noastra viata psihica este rezultatul ,,jocului” sau dinamicii acestor pulsiuni care se
cer imperios a fi satisfacute.
■ In urma acestor trei evolutii (cosmologica, biologica si psihologica), imaginea
omului apare profiind modificata, fiind deposedata de prestigiul si autonomia sa.
■ Acceptata intai in cercurile medicale, cel putin ca o curiozitate care tenteaza, dar si
ca o noua metoda, originala, de tratament a bolilor psihice, in special a nevrozelor,
psihanaliza incepe sa se extinda.
■ Apar adepti entuziasti.
■ Se creeaza un curent, apoi o veritabila atmosfera de scoala. Concomitent insa se
produc si primele manifestari de contestare. Apar disidentele: A. Adler, C. G.
Jung, W. Stekel, O. Rank. Acestia in primul val.
 CRITICA TEORIEI
PSIHANALITICE
■ Prima contestare a psihanalizei nu o refuza ca metoda medicala, dar ii contesta
continutul doctrinar sau, mai exact, subliniaza ,,exagerarea exclusiva” a importantei
sexualitatii in dinamica vietii psihice.
■ Disidentii mentionati vor continua psihanaliza, dar dezvoltand-o in
directii ,,neortodoxe” in raport cu forma originara oferita de S. Freud.
■ O critica argumentata a psihanalizei trebuie sa fie facuta pe fapte, iar acestea sunt
oferite de ,,evolutia ei doctrinara”. Aceste aspecte se pot vedea astazi, la aproape 100 de
ani de la intemeierea ei de catre S. Freud (C. B. Clément, P. Bruno, L. Sève, R.
Bouveresse-Quilliot si R. Quilliot, Y. Brès, J. Chazaud. P. Debray-Ritzen, G. Deleuze si
F. Guattari, E. Fromm, J. van Rillaer, B. Zarifian).
■ S. Freud extinde sfera psihanalizei de la medicina la interpretarea fenomenelor
culturale, ale moralei si religiei, la societate.
■ Din acest moment psihanaliza inceteaza sa mai fie un domeniu exclusiv medical,
devenind, prin extindere, o disciplina care se situeaza intre medicina si stiintele umane.
Din acest moment se produce separarea neta intre adeptii psihanalizei si contestatarii
acesteia.
 BIBLIOGRAFIE

■ Fritz Wittels - Freud, Editura Gramar, (1994)

■ Popescu-Neveanu, Paul – Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, 1978
■ Munteanu, Anca – Un început care se numeşte Freud, Editura Sedona, 1997
■ https://test111124.weebly.com/teoria-lui-freud.html
■ https://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud
■ http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Teoria-personalitatii-la-Erick18.php