Baza psihanalizei au fost puse de medical vienez Sigmund Freud.

El este
considerat parintele psihanalizei. Pregatirea de medic desfasurata la Viena si
interesul pentru neurologie l-au condus pe Freud spre specializarea in
tratamentul tulburarilor nervoase. El a remarcat ca multe simptome nevrotice
manifestate de pacientii sai se accentuau mai ales in legatura cu experientele
traumatice recente si mai putin cu complicatiile fizice.

Freud a dezvoltat treptat tratamentul psihanalitic al tulburarilor emotionale si de

personalitate, devenit astazi foarte bine cunoscut de toti specialisti.

Tehnica principala utilizata de el a fost asociatia libera, in care pacientii erau

incurajati sa se relaxeze si sa-si exprime liber gandurile. Scopul asociatiei libere
era penetrarea inconstientului, pentru a releva ganduri, sentimente si motivatii
de care pacientul nu fusese comstient pana in acel moment. Freud a inceput sa-
si elaboreze teoria asupra mintii si personalitatii umane inca de la inceputurile
activitatii sale in clinica si a continuat sa o dezvolte de-a lungul intregii sale
vieti.

Scopul psihanalizei era de a intelege si a trata comportamentele anormale.

Conceptul central al psihanalizei a fost inconstientul. In opinia lui Freud controlul
primar al comportamentului nu se face prin ratiune si procese contiente, ci prin
impulsurile si tendintele ascunse in inconstient. Pentru Freud viata noastra nu
este dominata de contiinta ci de fortele care opereaza in inconstient, cum ar fi
de exemplu impulsurile sexuale inconstiente. Prin teoria psihanalitica Freud a
incercat sa explice cele mai multe dintre comportamentele umane. El a elaborat
un model in care mintea umana este vazuta ca un "ic