AFECTIVITATEAcopilului -

5-7 ani -

Pentru copilul de 5-7 ani, viaţa psihică este îndreptată spre perceperea intenţionată,
pe procedee de reţinere, de asociere a datelor. Apar forme evoluate de simbolizare în care
intervin integratori verbali. Este o simbolistică infantilă cu o încărcătură afectivă mult mai
accentuată decât intelectuală.
În afara părinţilor, fraţii şi surorile mai mari constituie modele pentru copil. După
vârsta de 5 ani copilul îşi caută elemente ale identificării în afara căminului părintesc,
inclusiv în basme, cărţi şi filme. Identificarea constituie un element important în evoluţia
personalităţii copilului. (R.R. Sears).
Afectivitatea copilului de 5-7 ani, ca aspect general, îşi mai estompează caracterul ei
exploziv, instabil. Stările afective devin mai profunde şi mai nuanţate.
Trăirile afective ale copilului sunt mai bogate şi mai diversificate pe măsură ce
capacităţile lui cresc şi inter-relaţionează mai complex cu ambianţa (familia,
grădiniţa/şcoala jocul, întâlnirea cu co-vârstnicii, temele de învăţare din grădiniţă/şcoală sunt
surse de variate emoţii şi sentimente).
Din ce în ce mai buna adaptare la mediu face să se accentueze pozitivarea emoţiilor
şi dispoziţiilor afective şi copilul poate rămâne ore întregi cu o tonalitate afectivă
favorabilă.
Emoţiile preşcolarului(inclusiv 5-6 ani) rămân totuşi situative: adică legate de prezent
şi de „aici şi acum” şi de aceea se zice că în general copilăria este lipsită de griji.
La copilul de 5-6 ani emoţiile şi sentimentele au un mecanism mai complex de
realizare incluzând şi elemente de memorie afectivă şi un nivel mai bun de înţelegere a
situaţiilor. Cel mai bun exemplu pentru acest mecanism complex este aşa numitul „sindrom
al bomboanei amare”, adică preşcolarul îşi dă seama că recompensa primită care-i place, nu
corespunde de fapt rezultatului pe care l-a obţinut la un joc sau activitate de învăţare.

Pagina 1 din 4
• La 5 ani apare sindromul bomboanei amare,
respectiv starea afectivă pe care o traversează
copilul când primeşte o recompensă nemeritată;

• La 6 ani se manifestă criza de prestigiu, adică

disconfortul pe care îl trăieşte copilul ori de câte
ori este mustrat în public.

După 5 ani după ce are deja o experienţă in relaţia cu părinţii,dragostea lui pt. mama
va fi puternica dar calma si însoţită de respectarea independenţei ei. Către sfârşitul stadiului
copiii reuşesc să-si regleze intr-o anumita măsură comportamentele emoţional expresive.
Nu mai plâng totdeauna când cad si se lovesc,refuză gesturile de alint manifestate de
părinţi,atunci când sunt de faţă colegii de grădiniţă/şcoală.
Dezvoltarea afectivă a copilului este puternic influenţată de climatul familial si stilul
educaţional al părinţilor.
Se face trecerea de la emoţii la sentimente, ca stări afective stabile si generalizate.
Se conturează mai clar unele sentimente morale precum (ruşinea, mulţumirea, prietenia,
dragostea). Conduita negativista intră intr-o stare de involuţie,devine evidenta adâncirea si
nuanţarea trăirilor afective.
Imitaţia din ce in ce mai pregnantă are rolul de a dezvolta stări afective noi,iar
treptat se constituie memoria afectiva.
Apariţia sentimentelor este si un indicator al dezvoltării conştiinţei.
La vârsta de 6 ani termenii utilizaţi pentru descrierea emoţiilor cresc in diversitate şi
cantitate. Copiii devin capabili să poarte discuţii cu alţii despre emoţiile lor interne sau pot să
asculte ce spun alţii despre emoţiile lor.
Frecvenţa cu care copiii au fost implicaţi in limbajul emoţional are influenţă pe
termen lung, favorizând dezvoltarea unor abilităţi mai bune legate de înţelegerea emoţiilor.
Atragerea atenţiei copiilor la aspectele particulare ale comportamentului uman face posibilă
dezvoltarea unei sensibilităţi faţă de diversele expresii emoţionale, cunoştinţele despre
cauzele şi consecinţele comportamentului emoţional fiind mult mai bogate.
Abilităţile emoţionale înseamnă:
 a înţelege( a identifica cauza emoţiilor, a numi consecinţele emoţiilor)
 a exprima( a identifica propriile emoţii, emoţiile altora, are cunoaşte şi
a le transmite mai departe verbal şi nonverbal, a diferenţia starea
emoţională de exprimarea ei externă, a empatiza)
 a regla emoţiile( a folosi strategii de reglare a emoţiilor).
Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copilului este importantă pentru că ajută la
formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi; pentru că ajută copiii să se adapteze la
grădiniţă/şcoală; pentru că previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament.
Cadrele didactice, alături de părinţi sunt cele care contribuie la dezvoltarea abilităţilor
emoţionale ale copiilor prin trei modalităţi:
 prin reacţiile avute la emoţiile exprimate de copii;
 prin discuţii despre emoţii;
 prin experimentarea propriilor emoţii faţă de ei.
Modul in care cadrele didactice reacţionează la exprimarea emoţională a copiilor lor
determină exprimarea sau inhibarea emoţiilor viitoare ale acestora.

Pagina 2 din 4
 Expresivitatea emoţională a cadrelor didactice devine un model pentru copii, în ceea
ce priveşte exprimarea emoţională.
Exemplu: Dacă educatorul exprimă în mod frecvent emoţii negative,
copiii vor exprima şi ei aceste emoţii, din cauza expunerii repetate la acestea.

Modul in care adulţii discută problemele legate de emoţii poate transmite sprijinul şi
acceptarea lor şi poate contribui la conştientizarea de către copil a diferitelor stări emoţionale
pe care le experimentează.
Exemplu: Cadrele didactice care sunt adeptele ideii că emoţiile,
înspecial cele negative, nu trebuie discutate deschis pot induce copiilor ideea
că emoţiile nu trebuie exprimate, ceea ce afectează capacitatea de reglare
emoţională a acestora.

Copiii pot înţelege emoţiile exprimate de copiii de aceeaşi vârstă cu ei in timpul unui
contact social, ceea ce ii ajută în rezolvarea conflictelor. Apoi, ei sunt capabili de implicare
empatică în emoţiile celorlalţi şi îşi pot reda propriile emoţii in diferite situaţii sociale pentru
a minimaliza efectele nesănătoase ale emoţiilor negative şi pentru a împărtăşi emoţiile
pozitive cu ceilalţi.
De la 5 la 7 ani, copiii pot lua in calcul şi factorii situaţionali,nu doar expresiile faciale
pentru a descifra un „ zâmbet amar”. Datorită dezvoltării intense a limbajului, copiii pot
identifica şi denumi majoritatea emoţiilor, se dezvoltă empatia, adică abilitatea de a fi
interesaţi şi de a înţeleg emoţiile celorlalţi.
Exprimarea adecvată a emoţiilor este foarte importantă in cadrul interacţiunilor
sociale, deoarece contribuie la menţinerea lor.
Exprimarea neadecvată de către copii a emoţiilor negative, prin agresivitate fizică sau
verbală determină un comportament de izolare a acestora.
Dacă acei copii care manifestă frecvent aceste emoţii pozitive au mai mulţi prieteni şi
sunt mai îndrăgiţi de ceilalţi, copiii care se comportă agresiv au dificultăţi in a recunoaşte şi a
înţelege emoţiile exprimate de ceilalţi într-o situaţie specifică.

Un factor important în dezvoltarea emoţională şi socială a

copiilor de 5-7 ani şi nu numai, îl reprezintă interacţionarea cu
diferite animale de care aceştia se ataşează uşor.
Psihologii notează ca, in jurul vârstei de 5 sau 6 ani, copiii
îşi doresc o surioara sau un frăţior. Daca nu primesc ceea ce vor,
in scurt timp, îşi schimba obiectul dorinţei cerând o pisică, un
câine, un papagal, acestea fiind percepute intr-un raport mai mic
de concurenta faţă de copil. Este posibil ca, în spatele acestei
rugăminţi a micuţului, să se
ascundă, de fapt, o lipsă de
afecţiune, o nemulţumire, un
sentiment de singurătate şi de
înstrăinare.
O greşeală a părinţilor, in cazul acesta, este aceea de
a-l condiţiona pe copil: „bine, dar tu ai grija de el“. Este
bine ca acesta sa înveţe ce este responsabilitatea, însa o
atitudine atât de tranşantă poate fi foarte angoasantă. (Jean
Baudrillard, sociolog, filozof) Atenție, riscuri relația copil-animal!!!

Pagina 3 din 4
 Putem concluziona
despre AFECTIVITATEA copilului de 5-7 ani:

viaţa afectivă se modifică atât cantitativ (creşte numărul stărilor şi dispoziţiilor afective),
cât şi calitativ (se îmbogăţesc şi se diversifică formele existente, apar forme noi), dar
rămâne încă instabilă;
manifestă o intensă nevoie de afecţiune prin preferinţe constante sau variabile faţa de
anumite persoane; apar şi manifestări de gelozie (se agită dacă mama manifestă simpatie
faţă de alt copil sau adult); devine capabil de transfer afectiv şi identificare afectivă
(manifestă dragoste şi faţă de educatoare/învăţător cu care se identifică, fiind pentru el un
înlocuitor al mamei/tatălui);
se realizează o poziţionare progresivă şi amplă a vieţii afective; bucuriile şi satisfacţiile
sunt mai frecvente, copilul este mai tolerant, mai stăpân pe reacţiile sale ceea ce se
exprimă printr-o seninătate a acestei vârste;
viaţa afectivă este în mare măsură situativă - este generată de împrejurări concrete,
derulate „aici şi acum", de trebuinţele lui („copilăria este lipsită de griji");
viaţa afectivă creşte în complexitate - datorită îmbogăţirii raporturilor cu ambianţa şi
interacţiunilor cu toate procesele şi funcţiile psihice;
apare memoria afectivă - se depăşeşte prezentul şi se anticipează, mai mult sau mai
puţin explicit, faptele;
la 6 ani trăieşte criza de prestigiu provocată de mustrarea în public; „sindromul
bomboanei amare", adică trăirea contradicţiei dintre dorinţa obţinerii recompensei şi
acordarea ei pe nemeritate; „sindromul de spitalizare" - reacţie afectivă negativă, violentă
atunci când urmează să fie internat în spital pentru tratament, despărţirea de familie fiind
trăită ca un abandon;
vibraţia afectivă — rezonanţa emoţională imediată şi intensă la toate felurile de solicitări
şi evenimente care se instalează treptat;
 la 3 ani este puţin impresionat de un adult care plânge;
 la 5 ani manifestă compasiune, vrea să-i aline durerea, îl mângâie, îl roagă să nu mai
plângă şi este posibil să plângă şi el;
 la 6 ani îşi stăpâneşte reacţiile şi amplifică acţiunile de consolare;
se realizează o învăţare afectivă prin observarea conduitelor celorlalţi, prin imitarea, dar
şi prin asimilarea unor cerinţe şi norme; se îmbogăţeşte şi se nuanţează conduita
emoţional-expresivă şi se descoperă efectele ei asupra celor din jur, ceea ce face să le şi
intensifice atunci când va urmări satisfacerea uneidorinţe (bucuria de a revedea o
persoanăcunoscută, de a participa la manifestări, de a fi apreciat în public etc.);
încep să se contureze sentimente morale - ruşine, ataşament, prietenie -
sentimenteintelectuale- mirare, curiozitate, satisfacţie după ce a aflat ceea ce 1-a interesat
-, sentimenteesteticeprovocate de obiectele propriu-zise, culori, animale, oameni, natură.

Anexa:

Pagina 4 din 4