Ce stil parental adoptaţi?

Stilul de parenting este esențial în dezvoltarea copilului și în evoluția lui ca adult. De asemenea,
stilul pe care alege un părinte să îl folosească în creșterea copilului va influența și va determina
tipul de relație care se va dezvolta între ei. Un stil de parenting se formează din credințele pe care
le are părintele despre nevoile copilului său și cum pot fi acestea satisfăcute. Prin urmare, fiecare
părinte va folosi e o abordare proprie în modul de creștere a copilului.

Există 4 stiluri de parenting. În general, părinții vor folosi o combinație din cele 4 stiluri, însă
unul va fi predominant.

1. Stilul autoritar

Părinții autoritari stabilesc reguli stricte și așteaptă să fie respecte fără nicio excepție. Atunci
când copilul întreabă  de ce trebuie să procedeze într-un fel anume i se dau răspunsuri de genul:
“pentru că așa am spus eu” sau “fă cum am spus eu și nu comenta”. Nu i se dă un motiv pentru
care trebuie să urmeze acea regulă și nu există loc pentru negociere. Părintele autoritar va folosi
pedeapsa dacă regulile nu sunt respectate. Părinții cu stil autoritar nu își lasă copilul să gândească
singur, neavând încredere în el. Copiii nu sunt implicați în procesul de rezolvare a problemelor și
de luare a deciziilor. De regulă, acești părinți au așteptări irealiste de la copiii lor.

Copiii care sunt crescuți într-un stil autoritar au tendința de a respecta regulile în majoritatea
timpului, sunt obedienți și au o stimă de sine scăzută. Uneori ei devin ostili și agresivi din cauza
pedepselor primite. Ca adulți, vor fi fie autoritari, fie submisivi.

2. Stilul democratic

Părinții cu stil democratic stabilesc reguli, însă nu la fel de stricte precum cei cu stilul autoritar,
ci reguli logice, bazate pe nevoile copilului. Ei oferă un motiv copilului pentru aplicarea unei
reguli și sunt dispuși să ia în considerare ce simte acesta – sunt atenți la nevoile emoționale ale
copilului lui. Atunci când copilul încalcă o regulă sunt discutate consecințele, astfel încât copiii
pot învăța comportamente acceptabile.
Copiii crescuți în acest mod sunt echilibrați emoțional, autonomi, fericiți și au succes în viață.
Sunt capabili să evalueze corect ricurile într-o situație și să ia decizii benefice. Ei devin adulți
responsabili, cu o stimă de sine crescută și se simt în siguranță să-și exprime opiniile.

3. Stilul permisiv

Părinții permisivi nu oferă prea multă disciplină, sunt indulgenți, cu puține cerințe la adresa
copilului. Nu exista de regulă consecințe atunci când copilul are un comportament  inadecvat,
având o atitudine de genul “copiii sunt copii”. Acești părinți adoptă mai degrabă rolul de prieten
decât de părinte. Ei își încurajează copiii să discute cu ei problemele, însă nu îi descurajează
atunci când nu se comporta adecvat.

Copiii care cresc cu acest fel de educație vor dezvolta probleme de comportament întrucât nu vor
accepta autoritatea și regulile. Vor deveni adulți iresponsbili, egoiști, imaturi, cu o stimă de sine
scăzută, cu probleme de relaționare și performanțe profesionale slabe.

4. Stilul neimplicat

Părinții cu stil de parenting neimplicat sunt neglijenți, nu oferă atenție, nu cer nimic și nu au
așteptări, nu au o comunicare cu copilul lor. Foarte des acești părinți  nu satisfac nevoile de bază
ale copilului. De regulă la acest stil se încadrează părinții care au afecțiuni psihice, cei care
suferă de dependențe de substanțe și alcool, cei care nu au niciun fel de cunoștinte despre
creșterea și educarea unui copil sau cei care se simt copleșiți de problemele vieții. Părinții
neimplicați nu știu mai nimic din ce se întâmplă în viața copilului lor.

Copiii crescuți de părinți neimplicați au o stimă de sine scăzută, performanțe școlare foarte slabe,
dezechilibre psihice, probleme de relaționare, probleme cu legea și prezintă un risc crescut de
dezvoltare a adicțiilor.

 Impactul stilurilor parentale asupra copiilor

Studiile au indicat faptul ca stilul parental prezice starea de bine a copiilor in domeniile
competentei sociale, performantei academice, dezvoltarii psiho-sociale si comportamentului
problematic. In general, masura in care parintii raspund la nevoile copiilor prezice
competenta sociala si functionarea psihologica a copiilor, in timp ce asteptarile parintilor sunt
asociate cu competenta instrumentala si controlul comportamental. (performanta academica si
devianta comportamentala).

Parintele neimplicat nu are prea multe asteptari de la copil, nu este atent la nevoile acestuia si
comunica destul de putin. Desi satisface nevoile fundamentale ale copiilor, el este in general
detasat de viata copilului. In cazuri extreme acesti parinti pot ajunge chiar sa respinga sau sa
neglijeze nevoile copiilor. Copiii ai caror parinti adopta acest stil au cele mai slabe performante
in toate domeniile.

Copiii si adolescentii ai caror parinti adopta stilul democratic se auto-evalueaza si au scoruri la

evaluari obiective care indica o mai buna competenta sociala si instrumentala decat copiii ai
caror parinti adopta alte stiluri. (Baumrind, 1991; Weiss & Schwartz, 1996; Miller et al., 1993)
Copiii parintilor autoritari au performante bune la scoala si nu au de obicei probleme
comportamentale, dar nu prea demonstreaza abilitati sociale, au stima de sine inferioara si
inregistreaza niveluri crescute de depresie.
Copiii cu parinti indulgenti au o mai mare probabilitate de a avea probleme comportamentale si
de a avea performante mai scazute la scoala, dar au stima de sine ridicata, abilitati sociale mai
bune si niveluri  mai scazute de depresie.
Cateva recomandari de imbunatatire a stilului parental ar fi:

 sa stabilim un set de 4-5 reguli clare pe care le aplicam consecvent;

 sa avem standarde si asteptari pe care sa le comunicam copiilor;
 sa le aratam dragoste neconditionata, interes, acceptare;
 sa nu cedam constrangerilor;