SARCINĂ DE LUCRU

Realizați un proiect de adaptare a curriculumului pentru un potențial elev cu dificultăți de

învățare înscris în școala d-voastră .

În elaborarea proiectului aveți în vedere urmatoarele aspecte:

a) Modul în care este afectată învățarea elevului cu dificultatile de învățare;

Copil cu dispraxie
Dispraxia este o afecţiune cu care se confruntă mulţi copii, al căror ritm de coordonare a activităţilor
motrice este sensibil încetinit, acest lucru afectându-le şi randamentul şcolar. Dispraxia este o
deficienţa de coordonare motrică, ce ţine de dezvoltarea organismului şi care se caracterizează prin
reducerea performanţelor copiilor în activităţile lor zilnice, precum şi în achiziţionarea de competenţe
dintre cele mai variate. Persoanele care suferă de dispraxie au dificultate în a-şi coordona gesturile şi
au nevoie de mai mult timp pentru a dobândi anumite competenţe motrice. Această încetinire de ritm
este adesea asociată cu alte probleme, precum dislexia, deficitul de atenţie, autismul sau disfazia. Este
important de ştiut că dispraxia nu afectează inteligenţa, însă provoacă o serie de dificultăţi de învăţare.

Copiii afectaţi de dispraxie trebuie să facă faţă la numeroase dificultăţi cotidiene, care sunt
interpretate adesea în mod greşit de către cei din jur, ca rezultate ale încăpăţânării. Este vorba de
lucruri mărunte, cum ar fi îmbrăcatul, spălatul pe dinţi, încălţatul, mânuirea tacâmurilor etc.

Dispraxia afectează dezvoltarea capacităţii de a coordona propriile mişcări, competenţele senzoriale şi

motrice, precum şi controlul echilibrului. De aceea, de multe ori părinţii nici nu ştiu cum să
reacţioneze în faţa comportamentului micuţilor, zorindu-i, făcându-le mereu observaţii şi enervându-
se din cauza încetinelii cu care se mişcă. Copiii care suferă de dispraxie au sentimentul că eşuează în
tot ceea ce fac şi de aceea stima lor de sine este profund afectată, acest lucru antrenând numeroase
probleme de comunicare şi de adaptare socială.

Pe lângă dificultăţile cotidiene, copiii care suferă de dispraxie trebuie să facă faţă şi celor pe care le
întâmpină la şcoală. Cititul cu voce tare, scrisul, decupatul, desenatul etc. sunt activităţi care le pun
probleme, deşi, la prima vedere, par a fi banale. Dacă nu este diagnosticată şi nu este cunoscută de
către profesor, dispraxia poate fi greşit interpretată drept rea voinţă din partea copilului, care este
pedepsit şi notat cu note proaste pentru aşa-zisa sa încăpăţânare. Şcoala este locul în care copiii cu
dispraxie suferă cel mai mult. Dorinţa de a-i ajunge din urmă pe ceilalţi se transformă pentru aceşti
copii într-o încrâncenare faţă de propriile limite şi, de cele mai multe ori, aceasta sfârşeşte prin
neputinţa şi prin abandonarea activităţii sau a sarcinilor de lucru.

b) Colaborare/Parteneriat cu alți specialiști pentru a obtine consultanță/sprijin;

Consilierul unității, logopedul, profesorul de sprijjn

c) Schimbările ce pot fi realizate/adaptate la nivelul clasei/școlii pentru a facilita accesul și a

implica acest elev în managementul clasei;

 Mobilier adecvat și adaptat necesităților specifice TSI

 Spații adecvate (cabinete diferite precum cameră senzorială, cabinet de logopedie,
sală de kinetoterapie, psihologie, etc)
  Spațiu de recreere
 Spațiu de învățare în aer liber
 Climat favorabil
 Personalizarea disciplinelor
 Consiliere adecvată
 Folosirea diferitelor oportunități educaționale
 Diferențiere curriculară
 Folosirea tehnologiilor asistive
 Asigurarea unui climat de siguranță
 Menționarea stării de bine
 Pauze de relaxare
 Îmbinarea învăţării cu mişcarea

d) Schimbări posibile la nivelul disciplinelor de studiu (demers didactic centrat pe abordări

integrate, inter, intra si transdisciplinare, efectele învățării asupra rezultatelor elevului);

e) Schimbarea concepției/strategiei didactice de predare-învățare-evaluare;

Terapie ocupaţională – specialistul în această metodă de terapie va observa mai întâi care sunt nevoile
pacientului, ce dificultăţi întâmpina în activitatea de zi cu zi şi, în funcţie de constatări, terapia va
consta în dezvoltarea acelor competente care pun probleme.
Terapie lingvistică – ajută la comunicarea mai eficientă a pacientului cu persoanele din jur.
Terapie motorie perceptivă – include activităţi ce vizează deopotrivă îmbunătăţirea capacităţii
lingvistice şi a competenţelor vizuale, de mişcare, auditive.
Terapia implică mai multe tipuri de sarcini, care devin complexe în mod gradual, fără a atinge însă un
nivel de complexitate care să devină stresant pentru pacient.
Terapia prin jocuri active – specialiştii recomanda folosirea jocurilor active ca parte importantă a
terapiei pentru ameliorarea dispraxiei. Prin joc activ se înţelege orice joc care implică activitate fizică,
indiferent că acesta se desfăşoară în aer liber sau în spaţii închise. Virtuţile terapeutice ale jocului
sunt, de altfel, cunoscute şi în cazul altor afecţiuni.

f) Adaptări ale programului activităților educative care să facă posibilă participarea elevului

la concursuri sportive, cercuri scolare/cluburi ale elevilor, activitati cultural-artistice, etc.

Implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă

intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și
capacitățile acestora în diferite domenii. Cunoașterea particularităților personale ale copilului și
aplicarea strategiilor de integrare.

g) Schimbări propuse pentru a evalua rezultatele învățării elevului cu dificultăți de învățare în

cadrul testării curente/evaluării externe.