Lecția 1

Părinții și copiii lor adolescenți - de unde plecăm?

Cu ce vei rămâne din această lecție?

● de unde apar comportamentele negative ale copiilor;
● care sunt cele 3 comportamente ale părintelui care îmbunătățesc
relația cu copilul adolescent;
● limitele părintelui și performanța copilului;
● ce poți controla în viața copilului tău adolescent.

Cu greu a înțeles tatăl lui Mircea că e nevoie să facă și el ceva diferit

pentru ca Mircea să își schimbe atitudinea.
Mircea era un băiat de aproape 14 ani. Era cursant la una dintre grupele
mele. Mama lui mi-a propus să lucrez cu el și individual pentru ca să accentueze
schimbarea în atitudinea lui. Mircea era un copil deștept și mult mai matur decât
cei de vârsta lui, dar nu era perfect. Pentru Mircea expresia vin imediat
înseamna vin în 15 minute. Dacă îl chemai să te ajute cu mutatul canapelei, de
exemplu, își dădea ochii peste cap de cinci ori și la un moment dat venea. Se
comporta așa în special cu tatăl lui, cu care intra adesea în conflict.
Mama lui îi era cea mai bună prietenă, îl asculta când avea ceva de zis, îi
dădea sfaturi, îi arăta că-l înțelege. Tatăl lui se purta dur cu el. Pentru tatăl lui nu
exista greșeală și nu exista compromis, în orice situație ori era neagră, ori era
albă. Așa era și în provocările de adolescent ale lui Mircea. Mircea nu putea să
vorbească cu el pentru că tatăl mereu dădea vina pe el. Nu-l sprijinea într-o
provocare ci îl blama. Dacă lucra la ceva împreună cu tatăl, să spunem să
monteze o canapea, tatăl avea impresia că Mircea făcuse asta toată viața lui și că
ar trebui să mânuiască sculele la perfecție. Se purta cu el ca un meseriaș cu un
salahor.
Copilul, evident, se simțea prost în fața tatălui. Pe lângă faptul că lua o
atitudine defensivă și când tatăl îi reproșa ceva el nu spunea nimic, câteodată
refula toate frustrările lui în țipete.
Când am avut primele discuții cu părinții, tatăl lui Mircea, dădea vina
într-una pe copil: Mircea ar trebui să facă z, să facă y, să se poarte așa, să nu
facă asta.

1
 Am avut nevoie de 5 luni de zile ca să-l sprijin pe tată să înțeleagă că fiul
lui nu e un copil rău și comportamentul acestuia este o reacție la
comportamentul tatălui față de el.
Ușor, ușor, tatăl și-a schimbat atitudinea. A început să fie mai prietenos
cu băiatul, să-l asculte, să nu-i impună punctul lui de vedere ci să-l lase și pe
copil să se exprime. A început să fie mai calm și să explice exact lucrurile
atunci când îl roagă ceva pe băiat. A fost ușor? Clar nu. Au fost luni de muncă
cu tehnicile pe care i le-am sugerat, dar rezultatul a fost pe măsură.
Și da, acum Mircea este mult mai rapid dacă tatăl îi cere ceva. Cei doi pot
avea discuții normale tată-fiu din care amândoi pleacă împăcați și nu certați.
Mircea îl percepe acum pe tată mai mult ca pe un prieten și a început să placă
mai mult să stea cu el, să vorbească cu el și să-l ajute în diferite situații.

Acum, la început de drum, ia-ți, te rog, câteva minute și gândește-te la

relația ta cu al tău copil adolescent. Gândește-te la momentele frumoase dintre
voi, la momentele în care el se simte fericit, iar tu, ca părinte, te simți împlinit.
Gândește-te la momentele când are succese pe care vine să ți le povestească cu
încântare și entuziasm. Vizualizează în mintea ta momentul în care vine la tine,
te strânge în brațe și îți spune că te iubește și îți mulțumește pentru ce-i oferi.
Pe de altă parte, gândește-te la momentele în care copilul tău vine acasă,
tu îl întrebi Ce faci? și el nu răspunde nimic mai mult decât Bine! Gândește-te la
acele momente când nu face ceea ce tu îi recomanzi, gândește-te la conflictele
dintre voi, atunci când el vrea ceva, iar tu vrei altceva. Gândește-te la
momentele în care este influențat excesiv de anturajul în care se învârte, tu vezi
că nu e bine ce se întâmplă, dar nu știi cum să gestionezi situația.
Care dintre aceste momente sunt mai dese în viața voastră, cele liniștite
sau cele agitate? Cum poți să-l apropii pe copilul tău de tine? Cum poți să-l
sprijini să se aprecieze mai mult, să își crească stima de sine și să fie capabil să
își gestioneze emoțiile negative? Cum să gestionezi eșecurile lui? La aceste
întrebări și la multe altele vei primi răspunsuri în lecțiile pentru părinți din
Cursul “Trezește EROUL din tine!“
Statisticile spun că aproximativ 3% dintre oameni învață și se dezvoltă
continuu pe parcursul vieții lor după ce au terminat școala.

2
 Observă cât de puțini! Dar tu te afli printre acești 3%, exact ca și noi,
echipa Smart Life Education. Faptul că ești părinte și faci asta nu doar pentru
bunăstarea ta, ci și pentru a menține o relație caldă cu al tău copil adolescent, îți
aduce duble felicitări.
Este important ca oameni, și, mai ales, ca părinți, să vedem și alte
perspective vizavi de cum se fac lucrurile, și vorbesc aici despre a crește un
copil echilibrat și psihic, și fizic. Noi, oamenii, copiem comportamentele celor
din jurul nostru. Sau, dacă aceste comportamente ne displac total, facem exact
inversul lor.
O să-ți dau un exemplu concret: dacă ai trăit într-o familie în care banii
erau economisiți foarte mult, este posibil ca și tu, la rândul tău, să duci mai
departe acest obicei de a economisi peste măsură. Dacă acest obicei ți-a
displăcut însă, este posibil să ai un comportament total opus, adică de a cheltui
foarte mult. Asta dacă nu întrerupi acest obicei. Cum poți face asta? Învățând
despre bani, participând la cursuri, citind cărți și văzând și alte perspective
legate de bani, care să-ți dea de gândit și să-ți mărească orizonturile. Probabil că
ai observat și tu că în comportamentul tău regăsești elemente din
comportamentul părinților tăi, fraților tău sau persoanelor pe lângă care ai
copilărit.
La fel este și în cazul părinților. Părinții învață să fie părinți de la
părinții lor. Printre aceste învățături sunt cu siguranță multe lucruri benefice,
dar, din păcate, printre ele se află și comportamente care nu aduc nimic bun.
De exemplu, dacă părinții tăi au fost autoritari cu tine și te-au ținut din
scurt, fără să ai acces la diferite plăceri, este posibil ca tu, părinte, se faci la fel
cu copilul tău. Dacă ți-a displăcut asta într-atât de mult încât să spui eu când o
să am un copil o să-i dau tot ce vrea, e posibil ca acum să fii un părinte foarte
permisiv cu copilul tău.
Niciuna dintre extreme nu va crește un copil echilibrat emoțional. Până
când vei avea cele două comportamente? Până când vei citi niște cărți sau vei
merge la niște cursuri care îți vor arăta o altă perspectivă despre cum se fac
lucrurile, o perspectivă care îți va sparge tiparul. De aceea sunt importante
cursurile de dezvoltare personală, pentru că te ajută să ieși de pe pilot automat,
mod în care funcționează creierul nostru în 95% din zi.
Dacă până acum făceai lucrurile pentru că așa ai văzut la alții și așa te-ai
obișnuit, de acum înainte vei avea posibilitatea de a alege cum să te comporți, în

3
cazul acesta fiind vorba despre cum să te comporți cu al tău copil ajuns la vârsta
adolescenței. Începând încă din această lecție vei afla aspecte noi despre vârsta
adolescenței și vei învăța noi tehnici de a comunica cu al tău copil.
Te invit să aplici în viața ta tot ce vei citi aici și mai apoi să vezi cum
funcționează pentru tine. Știind cum să te comporți cu un copil adolescent, în
primul rând acesta va crește echilibrat emoțional. Având o relație de prietenie cu
al tău copil, vei ști mereu ce se întâmplă în viața lui și vei putea să-l corectezi la
timp. Mai mult de atât, vei fi tu confidentul lui de la care va cere sfaturi, evitând
să primească sfaturile unor persoane nepotrivite. În familie va domni o
atmosferă armonioasă, în care fiecare membru primește ceea ce își dorește. Așa
doresc să arate familia ta la terminarea cursului “Trezește EROUL din tine!”.
Eu sunt Răzvan Cojocaru, fondator Smart Life Education și scriu
aceste lecții în calitate de Consilier și Trainer de Dezvoltare Personală, în
calitate de prieten al părinților și al adolescenților, și din toate concluziile pe
care le-am tras din interacțiunea cu mii de adolescenți și cu părinții acestora.
Uneori este posibil să ți se pară dur ceea ce voi spune, dar
amintește-ți că este spre binele tău. Și mai vreau să știu un lucru: dacă ai făcut
ceva greșit în relația cu al tău copil, pur și simplu ai făcut ce ai știut mai bine
pentru el la vremea respectivă. Acum însă, ai posibilitatea de a alege. Acum ai
posibilitatea de a fi un părinte de zece ori mai bun.
Al tău adolescent este pe mâini bune. Vei observa mari schimbări în
atitudinea lui după cele douăsprezece luni de curs, îl vei vedea că va fi mai
matur mai responsabil, mai cu capul pe umeri. Va fi un copil mult mai sigur pe
el, mai îndrăzneț și curajos, își va putea susține punctul de vedere și nu va sta cu
capul plecat.
Va fi un supererou.

Comportamentul copiilor este o consecință

la comportamentul părinților

Pentru început, vreau să știi un lucru esențial de la care plecăm în a

construi o relație bună și frumoasă cu copilul: comportamentul copiilor nu
este proactiv, ci reactiv.
Ce înseamnă asta mai pe românește? Asta înseamnă că comportamentul
copiilor, fie el mai adecvat sau mai puțin adecvat, este o consecință a

4
comportamentului părintelui față de el. Dacă copilul refuză anumite lucruri, nu
ascultă părerea părintelui, țipă și vorbește urât, are crize de furie și se comportă
cu părintele de parcă ar fi un străin, nu o face pentru că așa este el în mod
natural ci o face ca o reacție la comportamentul părintelui.
Acum probabil vei spune în mintea ta: Dar fac totul pentru ca să-i fie
bine copilului, muncesc mult și îi dau bani, îi spun ce să facă și ce să nu facă, îi
pun de mâncare, îi strâng hainele și câte și mai câte. Și eu o să-ți spun: Da, ai
perfectă dreptate! Intenția a 99% dintre părinții de pe această lume este să-i fie
bine copilului. Chiar și cei care își abandonează copiii la orfelinat pentru că nu
au bani să-i crească o fac din intenția de a-i fi bine copilului. Întrebarea este,
atunci când vrem binele copilului, care este limita între a-i face bine și a începe
de fapt să-i facem rău?
Îți voi enumera imediat câteva comportamente ale părinților cu intenții
pozitive, care din păcate au impact negativ asupra copiilor și determină la ei o
atitudine neadecvată. În timp ce citești, gândește-te dacă și tu ai aceste
comportamente vis-a-vis de copilul tău.
1. Îi repeți de 10 ori un lucru.
Intenția pozitivă aici este să-i readuci aminte să facă un anumit lucru,
dar ceea ce creezi în copil este iritare, care duce la crize de furie.
2. Îi spui ce să facă și iei decizii în locul lui.
Intenția pozitivă aici este că tu ești mai mare și teoretic știi mai bine cum
se fac lucrurile. Ce se va întâmpla, însă, în cazul acesta? Copilul va dezvolta
convingerea că el nu e în stare să ia decizii pentru el însuși, ceea ce-l va
determina să fie timid și să aibă încredere scăzută în el.
3. Îl salvezi.
Atunci când vezi că nu se mai descurcă cu ceva, cu anumită temă să
zicem, o faci tu în locul lui. Intenția pozitivă este să-l scoți din belele, ce se
întâmplă însă pe termen lung este că al tău copil nu învață să-și asume
consecințe, nu va învăța din propriile greșeli și va pica mereu în aceeași
capcană.
4. Strângi după el, îi faci curat în cameră, îi speli vasele și îi pui de
mâncare în farfurie.
Intenția pozitivă de aici este să-l ajuți cât poți tu de mult pe copil. Pe
termen lung însă, copilul nu este responsabilizat, nu va fi în stare să-și facă
lucrurile singur, devine împrăștiat și ignorant.

5
 Acestea sunt doar patru comportamente cu intenții pozitive ale părinților
care de fapt determină comportamente neadecvate ale copiilor. Pe parcursul
lecțiilor vei descoperi și altele și vei învăța cum să le gestionezi.

Cele 3 comportamente
care îmbunătățesc relația părinte-adolescent

Adolescenții sunt o categorie aparte, într-adevăr, și foarte mulți părinți

mă sună și îmi spun că nu se mai înțeleg cu ai lor copii, că adolescentul se
poartă ca un străin, că face doar ce vrea el și așa mai departe. Aproape
întotdeauna aceste simptome sunt identice și știu ce urmează părinții să-mi zică.
Ce se întâmplă mai exact? Până la 11-12 ani, copiii petrec foarte mult
timp pe lângă părinți, primesc sprijin de la ei, primesc sfaturi, părintele oferă și
copilul primește.
Ei bine, de pe la 12-13 ani situația se schimbă. Copiii devin din ce în ce
mai independenți. Nu mai vor să fie ajutați așa ușor, nu mai vor să stea de
mânuță cu părintele și nu mai acceptă sfaturi. Încep să facă lucrurile în felul lor,
în stilul lor. La această vârstă încep să experimenteze viața, să vadă ce pot face,
ce nu pot face, ce este bine, ce este rău sau ce merge și ce nu merge. Își fac
prieteni, se ceartă, încep să piardă nopțile, să stea pe afară și da chiar și să guste
dintr-o bere sau să tragă un fum dintr-o țigară.
Pe de altă parte părintele, încă obișnuit cu comportamentul de tip
dădacă, se simte respins, lăsat deoparte. Mai mult de atât, părintele începe să-l
bombardeze pe adolescent cu sfaturi de viață: ai grijă cu cine stai, nu bea, nu
fuma și alte recomandări de acest fel. Adolescentului îi intră pe ureche și îi iese
pe alta. El este în perioada de experimentare. Vrea să vadă cum este, să simtă pe
pielea lui. Până la urmă, toate eșecurile pe care le are în adolescență îi vor da
lecții și îl vor face un om mai puternic la maturitate. Bănuiesc că ți s-a întâmplat
și ție cel puțin odată să-ți spună cineva să nu faci ceva și tu să faci exact acel
lucru. Vezi? E natural, iar adolescenții chiar fac asta foarte des.
Problema cea mai mare este următoarea: părintele nu acceptă ca a lui
copil să experimenteze și nici nu-l înțelege când are vreun eșec, iar de aici
relația, ușor, ușor se răcește. Adolescentul fuge de părinte, iar părintele fuge
după el într-un joc de-a șoarecele și pisica.

6
 Vreau să punctez trei lucruri pe care e nevoie să le faci ca să menții sau
să recapeți o relație frumoasă cu copilul tău adolescent.
1. Libertate. Oferă-i libertate și lasă-l să experimenteze între niște
limite stabilite de comun acord. Asta înseamnă să stea pe afară până mai târziu,
să iasă cu ce prieten vrea el, să meargă la petreceri etc.
2. Empatie. Empatizează cu el, cu ceea ce simte și ceea ce face și chiar
și cu atitudinile nepotrivite. Înțelege că experimentând poate să greșească și
greșind va învăța. Da, poate într-o seară va bea prima bere sau va fuma prima
țigară. Fii acolo lângă el, ascultă ce are de zis, cum s-a simțit și de ce a făcut
asta și nu spune nimic. Știi deja că sutele de sfaturi de viață pe care i le-ai dat
încontinuu nu au fost neapărat ascultate. Fă lucrurile diferit! Vei învăța de-a
lungul cursului să le faci și vezi ce se schimbă.
3. Propriul exemplu. Exemplul pe care i-l dați voi, ca familie, copilului
îl vor face să nu o ia pe căi greșite. Nu va funcționa dacă-i spui adolescentului
tău să nu fumeze în timp ce tu aprinzi țigara. Arată-i tu cum se fac lucrurile prin
puterea exemplului.

Vreau să detaliez primul comportament, astfel încât să înțelegi mai

bine despre ce este vorba și ce ai de făcut în cadrul acestui comportament.
Primul comportament este să-i oferi libertate copilului tău adolescent și să-l lași
să experimenteze. Acesta este unul dintre cele mai importante comportamente
pe care le pot arăta părinții față de copii, care nu numai că întrețin o relație
apropiată părinte-copil dar, pe termen lung, îl ajută pe copil să devină un om
puternic, inteligent, sigur pe el și cu o stimă de sine ridicată.
Adolescența este despre experimentare. Este perioada când copilul iese,
mai mult sau mai puțin, de sub umbrela părintelui și începe să-și dezvolte
propria personalitate. De asemenea, este vârsta în care dorința de control pentru
propria viață a adolescenților crește. Părintele simte asta și nu-i vine să creadă
că lucrurile nu mai sunt cum au fost odată. Părintelui nu-i vine să creadă că
autoritatea lui în fața copilului scade, la fel și controlul asupra lui. Pe deoparte
este adolescentul care vrea să fie independent, pe de altă parte este părintele
care vrea să-l păstrezi așa cum era. Rezultatul este o răcire a relației
părinte–copil.
Adolescenții au nevoie să experimenteze, să vadă ce este bine și ce
este rău, ce li se potrivește și ce nu li se potrivește. Părintele, pe de altă parte,

7
nu-l lasă să facă asta și îi umple mintea cu sfaturi de viață, până în momentul în
care copilul nu-l mai aude deloc, la propriu. Nu e bine să stai cu astfel de
prieteni! Nu e bine să fumezi! Nu e bine să-ți cheltui toți banii! Nu mai sta atât
de mult timp la calculator! – sună cunoscut?
Dacă și tu ai făcut asta și nu a funcționat cum te așteptai, oprește-te! Îți
recomand să-l lași să experimenteze. Da, exact, lasă-l să facă lucrurile cum vrea
el. De ce? În primul rând, pentru că adolescenții au mare nevoie de
experimentare. În al doilea rând, pentru că oricum va face ce vrea el chiar și
dacă tu îi impui să nu facă. Mai mult de atât, se va îndepărta de tine. Lasă-l să
învețe, să aibă eșecuri, să facă greșeli. Este perfect în regulă. Așa învață cum
funcționează lucrurile în viață. E nevoie să experimenteze consecințele naturale
ale comportamentului lui. Îmi amintesc de o mamă care tot îi zicea fiicei ei să
nu mai țipe la prietenii ei că într-o zi va rămâne singură. Și ghici ce? Într-o zi
prietenii ei i-au spus că nu vor mai sta și cu ea. În momentul ăla copilul a înțeles
cu adevărat ce să nu facă. Și știi ce-i frumos? Că înțelege asta pentru tot restul
vieții.
Acum, ceea ce am spus mai sus nu se aplică în momentul în care copilul
își poate pune viața în pericol. Evident că nu-l vei lăsa, de exemplu, să urce
într-o mașină în care știi că șoferul este sub influența alcoolului. Dar atâta timp
cât viața copilului este în siguranță, oferă-i mai multă libertate. O să înveți și
cum sa pui limite clare în următoarele lecții. O luăm pas cu pas.

Al doilea comportament al părintelui care îi poate îmbunătăți relația cu

copilul este empatia. Înainte de a discuta despre acest comportament, te rog să te
gândești la următoarea situație: copilul tău vine de la școală, îți spune că nu a
înțeles nimic din lecția de astăzi de la fizică și că luat nota trei. Care este reacția
ta? Sau copilul tău a fost la o petrecere, vine acasă și simți că miroase alcool. Îți
spune că toată lumea a băut câte un pahar de vin, inclusiv el. Care este reacția
ta?
Bănuiesc că știi deja care este tiparul de răspuns la astfel de situații în
cazul multor părinți: nu ești în stare de nimic, nu ești suficient de atent, nu mai
ieși afară o săptămână și stai și înveți, cum să bei la vârsta ta?, nu ți-am spus
că nu e bine să bei? Lista poate continua. Urmează critici, sfaturi de viață,
pedepse.

8
 Acum vreau să-ți spun o altă întrebare: cum te-ai simțit tu dacă începi
treaba un nou loc de muncă, greșești un lucru și cineva începe să-ți spună ești
incapabilă/incapabil, o să stai pe acest scaun până înveți, ți-am zis de 100 de
ori cum se face! Nu-i așa că nu te mai duci a doua zi la acel job?
Ei bine, asta simte și copilul, doar că el nu poate fugi de tine așa ușor,
are nevoie de tine și... te și iubește. Dar, ușor, ușor el se îndepărtează. Faptul că
părinții nu empatizează și nu-i înțeleg pe copii este motivul principal pentru care
adolescenții se îndepărtează de părinți, iar părinții aproape că nu mai știu nimic
din viața lor: cu cine umblă, pe unde merg, ce fac cât sunt plecați de acasă.
Cum poți totuși evita acest lucru? Simplu... Sau nu prea simplu, atunci
când o faci pentru prima oară: înțelege-l și acceptă-l așa cum e. Înțelege-i
eșecurile, înțelege-i greșelile. De ce? Pentru că nu a știut să facă altfel.
Adolescenții sunt în perioada de experimentare - ei învață despre lume, despre
ce e bine și ce este rău, despre ce merge sau ce nu merge și cel mai bine învață
din greșeli. Așa că, atunci când face o greșeală, în loc să-l critici, ascultă-l, în
loc să-i dai sfaturi de viață, întreabă-l ce a învățat el din acea întâmplare, în loc
să-l pedepsești, pune-l să facă un plan despre cum să facă lucrurile corect data
viitoare.
Acționează exact ca un LIFE COACH, nu ca un gardian. Și ghici
ce? O să observi că data viitoare când o va da în bară, va veni tot la tine să-ți
povestească, se va apropia de tine și doar așa vei știi cu adevărat ce se întâmplă
în viața lui. Altfel, va continua în aceeași greșeală și se va duce și se va plânge
pe umărul unui prieten ce e posibil să-i dea să-i dea niște sfaturi de viață total
greșite.
A-i oferi exemplul tău, de părinte, copilului este cel de-al treilea
comportament care poate îmbunătăți relația părinte copil. Am observat la mulți
părinți următoarea atitudine: vor ca ai lor copiii să facă sau să nu facă un anumit
lucru, dar ei, părinții, fac total opusul. Am să-ți dau câteva exemple:
1. Nu fuma, fumatul te poate face să te îmbolnăvești! spune părintele în
timp ce fumează.
2. Nu mai sta toată ziua la calculator! spune părintele care stă pe telefon
în timp ce gătește (și nu, nu verifică rețete).
3. Culcă-te mai devreme, nu te mai culca așa târziu! spune părintele
care stă la televizor până după miezul nopții.

9
 Teoria e zero fără practică. Oamenii și cu atât mai mult copiii aflați la
vârsta adolescenței învață prin experimentare și prin ceea ce văd în
comportamentul celor din jurul lor, nu din ce li se spune.
Dacă te întrebi de ce al tău copil te ignoră sau nu te ascultă atunci
când îi spui să facă ceva, e posibil să fie din cauza faptului că nu vede acel
comportament demonstrat la tine.
Mai pune și tu mâna pe o carte! Citește! Citește! Citește! obișnuiesc
părinții să le spună adolescenților, dar copiii nu o fac nici în ruptul capului. Îți
pun o întrebare simplă: când și de câte ori te-a văzut copilul pe tine că în timpul
liber citeai? Dacă răspunsul este niciodată sau de puține ori, nu te aștepta ca el
să o facă. Pur și simplu nu e obișnuit cu asta.
Exemplul de comportament al părintelui este principalul ingredient în
comportamentul pe care și-l formează copilul la vârsta adolescenței, așa că unul
dintre lucrurile importante pe care le-ai învățat astăzi este să fii un exemplu
pentru al tău copil pentru că el îți va urma comportamentul.

Limitele copiilor sunt limitele părinților

În viața unui copil, cel puțin până la vârsta adolescenței, părintele este
totul. El este modelul principal după care copilul își formează comportamentul.
Părintele este eroul copilului. Probabil că ai sesizat asta deja și știi foarte bine
despre ce vorbesc.
Această situație are însă și o parte negativă, o parte întunecată. În
momentul când copilul începe să învețe lucruri despre viață de la părinți, să
preia comportamentul, modul de gândire și chiar uneori cuvintele și modul de
exprimare al părintelui, preia de asemenea și părțile pozitive, dar și părțile mai
puțin constructive.
În continuare voi detalia preluarea unei părți mai puțin bune de la
părinte la copil și anume limitele. Limitele copiilor sunt de fapt limitele
părinților, iar dacă în mica copilărie acest aspect nu este foarte vizibil, la
adolescență devine foarte vizibil. Când vorbesc despre limite, mă refer la
lucrurile pe care părintele nu le-a putut face niciodată chiar dacă a vrut, sau la
lucrurile pe care nu le poate face nici acum, la abilitățile pe care nu le are încă.

10
 Hai să-ți dau niște exemple, niște tipuri de limite pe care le au mulți
oameni:
1. Întotdeauna la locul de muncă ai fost executant și nu lider.
Asta înseamnă că nu ai vrut, poate, să iei anumite responsabilități asupra
ta sau poate ți-a fost frică că nu vei fi un lider destul de bun.
2. Ți-e frică să-ți exprimi opiniile în public.
Nu ai reușit niciodată să iei cuvântul în fața mai multor oameni, poate în
ședințele de la bloc, la ședințele cu părinții sau la anumite evenimente.
3. Banii.
Poate, deși ți-ai fi dorit, nu ai reușit niciodată să faci o anumită sumă de
bani, să ajungi să ai constant un anumit venit.
4. Jobul sau activitatea pe care o prestezi.
Poate nu-ți place ce muncești acum, dar ți-a fost frică să-ți schimbi
domeniul și să te îndrepți către ceva ce ți-ar face plăcere.

Acestea sunt doar câteva exemple de limite pe care le-am observat la

mulți părinți. Problema care este? Aceste limite de cele mai multe ori sunt
moștenite de către copii, care și le însușesc și care generează în ei
comportamente nepotrivite cum ar fi: delăsare, demotivare, frică, anxietate.
Dacă copilul simte că mergi la serviciu fără chef, fără să-ți placă să faci
asta, cât de motivat va fi el să învețe când îi vei spune: învață bine ca să-ți
găsești un job bun.
Dacă copilul te vede pe tine că deși ai facultate, ai un job destul de prost
plătit, că ai probleme cu banii, cât de motivat va fi el să învețe când îi spune: fă
o facultate bună ca să-ți găsești un job bun.
Dacă copilul simte la tine frică atunci când trebuie să iei atitudine, să
vorbești, să te exprimi, cât curaj crezi că va avea el să facă asta?
Știu că vrei tot ce este mai bun pentru copilul tău, așa că ce e nevoie să
faci este să-ți depășești limitele, oricare ar fi acelea, și să-i dai un exemplu
copilului tău. Știi deja că în cea mai mare parte copiii învață din exemple. Fii un
model pentru copilul tău!
O altă variantă este să fii onest, ca părinte, și să vorbești deschis
copilului tău despre asta: Uite, dragă copil, eu mi-am dorit să fac o facultate
dar nu am putut. Am crezut că eu nu destul de bună să termin o facultate. Tu

11
ești altfel, tu mă vei depăși pe mine și vei reuși să faci ceea ce îți propui. Am
încredere în tine. Sau îi poți spune: Mie, deși mi-am dorit mai mulți bani, mi-a
fost întotdeauna frică să-mi deschid propria afacere. De asta am rămas angajat.
Mi-a fost frică să nu îmi pierd banii, că nu voi reuși, că mă voi face de râs. Dar
eu te susțin pe tine să înveți despre asta și să îți deschizi propria afacere.
Dacă vei ține în tine toate acele frici ascunse vei avea un comportament
care îl vor deruta pe copilul tău. Am întâlnit asta: băiat de 20 de ani care i-a spus
mamei că își dă demisia de la locul de muncă și își face propria firmă iar mama
a început să plângă de frică. Mai apoi îi spunea din trei în trei zile să închidă
firma repede dacă nu are clienți.
Fricile nespuse ne sabotează pe noi și ne sabotează relațiile cu cei din jur.
Copilul nu va înțelege, de ce, dacă părintele îl iubește nu îl susține. Copilul nu
va știi că de fapt și părintele are niște limite și niște frici.
Așa că ori îți faci curaj pentru copilul tău și îți depășești tu limitele ori
ești onest cu copilul tău vizavi de aceste limite și îl încurajezi pe el să meargă
mai sus.

Ce poți controla și ce nu poți controla

în viața copilului tău adolescent

Tuturor ne place să avem control, cel puțin asupra vieții noastre, dar și a
celorlalți din jurul nostru câteodată, iar părinții știu cel mai bine asta. Părinții
știu ce nevoie mare de control au asupra vieții copiilor lor.
Până când copilul împlinește 11-12 ani, majoritatea controlului este la
părinte. Părintele îi spune ce să mănânce, unde să meargă, cum să-și organizeze
programul. Părintele știe până la acea vârstă cam tot ce se întâmplă în viața
copilului, unde merge, cât stă, cu cine se vede.
Totul bine până aici, doar că vine un timp când copilul crește și se
individualizează, înțelege că este o persoană diferită de părinte și că se poate
descurca și singur. Pe de altă parte, începând cu 12-13 ani intervin și anumite
influențe din afara familiei: gașca de prieteni sau colegii de la școală, care își
pun și amprenta asupra atitudinii copilului. Vine un timp când părintele nu mai
are un așa mare control asupra copilului, iar asta îl sperie.
Vreau să știi, dragă părinte, că sunt lucruri pe care le poți controla
și lucruri pe care le poți controla mai puțin. Partea frumoasă este că dacă ești

12
cuminte (da, tu, părintele, și îți explic imediat ce înseamnă asta), poți măcar să
fii informat asupra lucrurilor pe care le poți controla mai puțin. Când am spus
mai devreme să fii cuminte, mă refer la a gestiona cu succes lucrurile pe care le
poți controla în relația cu al tău copil adolescent, astfel încât să ai acces la cele
pe care nu le poți controla.

1. Ce poți controla?
Poți controla atmosfera din familie. Tu decizi dacă în familie atmosfera
este una caldă, de înțelegere, sau este una rece, critică la adresa copilului. Îți
poți controla impulsurile, adică dacă al tău copil a luat o notă proastă, este la
tine în control să țipi sau să-l încurajezi să meargă mai departe. Îți poți controla
emoțiile negative. Dacă observi că al tău copil nu a făcut ceva ce tu i-ai spus,
poți să te înfurii și să țipi sau poți rămâne calm și să vorbești cu el frumos. Poți
controla atitudinea ta față de copilul tău. Poți fi un gardian care critică tot timpul
sau poți fi un prieten care ascultă și pune întrebări.
2. Ce nu poți controla foarte bine?
Nu poți controla cu cine se întâlnește al tău copil. Nu poți controla ce
face al tău copil când iese afară. Nu poți controla ce face copilul atunci când nu
este acasă. Nu poți controla cum vorbește și cu cine vorbește copilul.
Dacă în toate atitudinile pe care le poți controla tu vei alege să îți
încurajezi copilul atunci când are un eșec, să păstrezi o atmosferă caldă în casă,
să rămâi calmă, să vorbești frumos și mai ales să devii un prieten pentru copil,
tu vei știi tot ceea ce el face și ce acum nu poți controla. Iar dacă știi toate aceste
lucruri, îl poți ajuta să se corecteze dacă nu a făcut ceva bine.

Acestea sunt câteva premise legate de relația părinte-copil de la care

plecăm și pe care vom construi și restul lecțiile. Deci, de acum încolo vei fi un
părinte diferit. Vei fi un părinte modern care își va apropia copilul adolescent ca
fiind cel mai bun prieten, iar copilul, își va schimba percepția față de tine. De
multe ori, copiii îi percep pe părinți ca niște gardieni care nu îi înțeleg și le
interzic cele mai frumoase lucruri. Hai să schimbăm situația asta! Fii în
continuare deschis, tu părinte, la perspectivele mele și peste cinci, șase luni, te
vei uita înapoi la această perioadă și vei vedea cât de multe se vor fi schimbat în
relația cu al tău copil.

13
 Pe scurt…
● atitudinea părintelui determină atitudinea copilului;
● dacă îi oferi copilului tău adolescent libertate (în cadrul unor limite
stabilite de comun acord) și empatie (îl înțelegi și îi oferi un exemplu personal),
vei reuși să ai o relație de prietenie cu el;
● sunt lucruri pe care nu le poți controla în viața adolescentului tău,
dar vei putea discuta cu el despre ele dacă reușești să ți-l faci prieten.

În următoarea lecție vei învăța ce să faci și ce să nu faci pentru a crește

Stima de Sine a copilului tău adolescent, vei vedea ce implicație mare are
comunicarea părintelui asupra stimei de sine a copilului. Până atunci, alege din
această lecție un lucru important pe care l-ai învățat și aplică-l în relația cu
copilul tău.

Răzvan Cojocaru

14