Noua recomandari utile pentru "meseria" de parinte

Greta Harja

"Meseria" de parinte este una dintre cele mai dificile si solicitante pe care le
poate exercita un om de-a lungul vietii - si pentru care te simti, poate,
nepregatita, indiferent de varsta la care ai devenit mama. Dar cata bucurie
iti aduce aceasta "profesie", cate satisfactii... este ca si cum ai fi promovata
in fiecare zi si reprezinta unul dintre cele mai frumoase cadouri ale vietii. Iti
recomandam, astazi, o serie de sfaturi care te vor ajuta sa comunici cat mai
bine cu copilul tau si sa te bucuri in fiecare moment de miracolul
maternitatii.

Cultiva-i copilului respectul de sine

Copiii devin constienti de propria persoana de la varste foarte fragede cand,

bebelusi fiind, se percep prin ochii mamei. Tonalitatea vocii tale, limbajul
trupului si, in general, orice expresie a fetei sunt percepute si asimilate de
cel mic. Cuvintele si gesturile tale influenteaza in mod direct dezvoltarea
imaginii lui de sine. Prin urmare, remarca-i fiecare realizare si progres,
indiferent cat de mici si insignifiante sunt acestea; lauda-l, se va simti astfel
mandru si incurajat.

In masura in care acest lucru este posibil, lasa-l sa faca singur cat mai multe
lucruri, va vedea ca ai incredere in el si va deveni o persoana independenta
si sigura pe sine. Prin contrast, a-i minimaliza eforturile si realizarile sau a-l
compara mereu, nefavorabil, cu alti copii, il va face sa se simta inutil si va
dezvolta complexe greu de depasit.

Asadar, evita sa-l critici daca nu e neaparat nevoie si nu folosi sintagme

precum: "Ce lucru prostesc ai facut!" sau "Te comporti mult mai copilareste
decat fratele tau!". Astfel de remarci il vor tulbura si, chiar daca nu o arata,
vor starni o adevarata furtuna in sufletul si psihicul lui, aflate in plin proces
de formare.

Alege-ti cuvintele cu atentie si da dovada de intelegere. Ajuta-l sa inteleaga

faptul ca oricine mai greseste uneori si ca il iubesti in continuare la fel de
mult - chiar daca nu-i aprobi comportamentul.

Remarca-i straduinta si progresele

Te-ai gandit vreodata de cate ori reactionezi gresit fata de copilul tau? De
cate ori pe zi il critici si ii faci observatii? Probabil ca reprosurile sunt mult
mai frecvente decat laudele. Tu cum te-ai simti daca seful tau ar fi excesiv
de autoritar si critic - chiar daca intentiile sale sunt dintre cele mai bune?
Cel mai bine este sa-i atragi atentia in mod subtil, speculand momentul cand
il poti lauda pentru ceea ce a facut. "Ti-ai facut patul din proprie initiativa -
bravo, este extraordinar!" sau "Am remarcat ca astazi ai fost mult mai atent
la lectii decat de obicei". Implicit, ii vei semnala astfel ceea ce te
nemultumise pana atunci in comportamentul lui, dar totodata va simti ca
este pe drumul cel bun si va sti ce are de facut pentru ca tu sa fii multumita
raportat la problema respectiva. Cu timpul, vei observa ca isi da silinta sa te
multumeasca si in alte privinte.

Stabileste limite si nu permite abateri de la normele de disciplina

Disciplina este necesara in permanenta, scopul ei fiind in principal acela de

a-i deprinde pe copii sa se supuna autoritatii si sa-si educe autocontrolul.
Copiii pot testa limitele pe care le vei stabili (si cei mai multi o fac), dar
aceste restrictii le sunt realmente necesare pentru a putea sa devina adulti
maturi si responsabili. Cateva astfel de reguli ale casei ar putea fi:
televizorul nu este permis pana nu sunt pregatite lectiile pentru a doua zi,
nu este permis ca fratii/surorile sa se loveasca unii pe altii sau sa se
jigneasca.

Ai putea institui urmatorul sistem: la prima abatere, sanctiune cu

avertisment, iar daca se repeta, urmeaza pedeapsa - care, atentie! nu
trebuie sa fie de ordin fizic si nici nu "abate" asupra copilului un suvoi de
invective si reprosuri. De exemplu, interzice-i sa se uite la televizor sau sa
iasa la joaca o perioada (durata pedepsei va fi direct proportionala cu
gravitatea greselii).

Una dintre greselile frecvente ale parintilor este de a nu aplica pedeapsa

cand regulile sunt incalcate. Ar trebui sa uiti de "te iert acum, pentru ca e
prima oara...". Copilul nu-si va insusi normele de disciplina daca astazi ii
spui un lucru si maine il retractezi sau faci abstractie de ceea ce tu insati ai
stabilit. Asadar fii ferma si mentine-ti decizia.

Fa-ti timp pentru copilul tau

Cand viata ta se desfasoara in ritm ametitor si te simti adesea de parca ai fi

prinsa in mijlocul unui carusel, este dificil uneori chiar sa ajungi la cina
impreuna cu familia - ce sa mai vorbim de alocarea unui interval de timp pe
care sa-l petreci in exclusivitate cu copilul tau. Dar nimic nu i-ar face lui mai
multa placere. Ce poti face?

Trezeste-te cu zece minute mai devreme dimineata, astfel incat sa puteti lua
micul dejun impreuna sau renunta la spalatul vaselor imediat dupa cina si
faceti o plimbare. Copiii care simt ca parintii nu le acorda suficienta atentie
recurg adesea la actiuni negative, improprii lor, dar cel putin, isi spun ei,
astfel se asigura ca parintii se vor preocupa de ei.
Problema este diferita si mult mai delicata daca esti mama unui adolescent.
La aceasta varsta, tinerii au reactia exact opusa: pe cat posibil, incearca sa
evite compania parintilor. Nu te alarma, este ceva normal si trecator.
Asigura-l ca vei fi intotdeauna disponibila, daca va dori sa discute cu tine.

Nu te simti vinovata daca serviciul pe care il ai iti ocupa cea mai mare parte
a zilei si nu ai suficient timp la dispozitie pentru copilul tau. Exista multe
lucruri pe care le puteti face impreuna - jucati carti, pregatiti popcorn,
mergeti la cumparaturi - iti garantam ca se va bucura de fiecare din aceste
momente!

Fii tu insati un model pentru copil

Copilul isi insuseste foarte multe din modelele de comportament pe care le

observa la tine. Cu cat e mai mic, cu atat va prelua mai mult. Inainte de a
tranti un scaun cand esti nervoasa ori de a tipa pur si simplu, pune-ti
intrebarea: "asa vrei sa reactioneze si cel mic atunci cand se va infuria?" Fii
constienta in permanenta de faptul ca esti un model pentru el. Studii
recente au demonstrat ca acei copii care dau dovada de agresivitate in
colectiv provin dintr-un mediu familial violent.

Stabileste-ti care sunt trasaturile de caracter pe care doresti sa le cultivi la

copilul tau: respect fata de ceilalti, prietenie, onestitate, toleranta, bunatate,
altruism si asa mai departe. Si trateaza-l exact asa cum iti doresti sa fii tu
insati tratata de catre cei din jur.

Comunicarea trebuie sa fie prioritara

Rezonabil vorbind, nu te poti astepta de la cel mic sa faca diverse lucruri

doar pentru ca tu, mama lui, "spui asa". Copiii isi doresc - si merita -
explicatii in aceeasi masura ca adultii. Daca nu ai timp sa-i explici, va incepe
sa-si puna intrebari referitoare la sistemul tau de valori (chiar daca nu si-a
insusit conceptul ca atare) si nu va sti pe ce baze se intemeiaza acesta.

Exprima-ti asteptarile in mod clar si lipsit de echivoc. Daca intervine o

problema, discuta despre asta cu copilul (daca ai mai multi, cu cel mai
mare), spune-i ce simti si invita-l sa te ajute sa gasiti impreuna cea mai buna
solutie. Fa sugestii si lasa intotdeauna posibilitatea de alegere. Negociaza cu
copilul. Daca sunt invitati sa participe la discutie si tratati ca niste oameni
maturi, copiii vor fi cu atat mai motivati sa nu repete greseala si dispusi sa-si
asume consecintele.

Fii intotdeauna flexibila si pregatita sa progresezi in arta de a fi

mama
Daca te simti uneori descurajata de comportamentul copilului tau, explicatia
ar putea fi ca asteptarile tale nu au un fundament real. Parintilor care
gandesc in termeni gen "ar trebui sa..." ("ar trebui ca pana acum sa se fi
obisnuit sa spuna 'multumesc' atunci cand i se ofera ceva") li se recomanda
sa citeasca bibliografie de specialitate, sa discute si cu alti parinti sau cu
psihologi. Poate ii ceri copilului ceva peste puterile sale - in raport cu varsta,
de exemplu.

Pe masura ce copilul creste si evolueaza, in paralel va trebui sa se modifice

si stilul tau parental. Foarte probabil, o metoda care da rezultate acum va fi
total inutila peste un an sau doi.

Arata-i ca iubirea ta este neconditionata

Ca mama, esti cu siguranta datoare sa-i corectezi greselile de comportament

si sa il indrumi. Dar modul in care va receptiona indicatiile si sfaturile tale
depinde exclusiv de maniera in care vei aborda tu problema. Daca a gresit,
evita sa-l invinuiesti sau sa-l critici si adopta un ton moderat, pentru a nu-l
inhiba. Explica-i calm ce a gresit si ce astepti tu de la el. Daca il pedepsesti,
spune-i in acelasi timp ca asta nu inseamna ca nu il mai iubesti. Va accepta
mai usor masurile punitive.

Obisnuieste-te cu gandul ca nimeni nu este perfect - deci nici tu

Accepta ideea - nu esti o mama perfecta si nu vei fi niciodata. Ai si tu

slabiciunile tale. Ce poti sa faci? Identifica-ti calitatile - "sunt o mama
iubitoare si devotata", dar si punctele slabe - "trebuie sa fiu mai ferma".
Invata sa ai asteptari reale si de la tine insati, asa cum ti-am spus ca este
recomandabil sa faci in cazul copiilor. Nu trebuie sa detii raspunsul la toate
intrebarile. Concentreaza-te asupra acelor aspecte unde este cel mai mult
nevoie de tine, in loc sa te "imparti" ca sa-i poti multumi pe toti (ceea ce,
oricum, este putin probabil ca vei reusi).

De asemenea, fa-ti timp si pentru tine si ocupa-te de ceea ce iti place,

singura sau impreuna cu partenerul tau. Nu te simti vinovata. Gandeste-te
ca asta inseamna sa ai grija de tine, ceea ce reprezinta inca un model pe
care copilul tau si-l va insusi in timp.

Meseria de parinte

parinte meseria copilului copilul copil

Autor: psih. Cornelia Codreanu
In literatura de specialitate, s-au enumerat mereu 7 functii
de baza in functie de care se evalueaza posibilitaile
parintilor de a fi buni parinti. (Heap Killen, 1988)

Toate cele 7 functii sunt intr-o legatura foarte stransa si se

intrepatrund pana la un anumit punct.

1. Abilitatea de a percepe copilul in mod realist

Fiecare parinte trebuie sa fie capabil sa perceapa copilul

cat mai realist si diferentiat, pentru a putea sa descopere si
sa-i ofere in mod corect necesarul, in functie de nevoi si
potential. Parintii sunt adesea tentati sa atribuie copilului
lor fie calitati pe care acesta nu le are, dar pe care parintii
si le-ar dori cu ardoare, fie defecte care in realitate sunt
inexistente, rod al anxietatii, temerilor si propriilor
frustrari. Asteptarile parintilor trebuie sa fie cat mai
conforme cu realitatea si posibilitatile reale ale copilului.
De asemenea exista si o serie de parinti care neaga cu
vehementa existenta unor probleme reale la copil. Si
aceasta categorie de parinti pot afecta prin
comportamentul lor inadecvat dezvoltarea copilului,
facand imposibila uneori recuperarea sau tratarea la timp a
problemelor.

2. Abilitatea de a accepta responsabilitatea

satisfacerii nevoilor copilului si nu invers

Intotdeauna parintii trebuie sa fie cei care satisfac nevoile

de dezvoltare, afective si educationale ale copilului. Unii
parinti astepta ei, ca proprii copii sa le satisfaca nevoile,
cum ar fi intelegere, liniste, ajutor, lucruri pe care ei insisi
nu le-au primit de-o viata si pe care le cer vehement de la
copil. Acesti copii suporta un proces de dezvoltare fortat si
nu de multe ori parintii sunt foarte mandri de realizarea
lor, fara a-si da seama ca defapt abuzeaza de copil.

3. Abilitatea de a vedea in mod corect colaborarea

copilului

Asteptarile fata de copil trebuie sa fie conforme cu

capacitatile sale, functie de varsta si gradul de dezvoltare
specifice. Asteptarile prea mari pot provoca insatisfactie,
iar cele prea mici lipsa de stimulare. De foarte multe ori
suntem tentati sa cerem copiilor lucruri necorespunzatoare
varstei si dezvoltarii sale doar din dorinta de a ne satisface
orgoliul si asteptarile. Asteptarile prea mari pot impinge
copilul la sentimentul de esec, de inutilitate sau
incapacitate, acesta simtindu-se respins si neiubit.
Asteptarile prea joase , infantilizeaza copilul, ingreunand
procesul de dezvoltare corespunzator varstei sau chiar de
maturizare.

4. Abilitatea de a interactiona cu copilul

Este esential ca parintele sa se angajeze cat mai mult in

realtionarea cu propriul sau copil. Cu cat un parinte se
angajeaza mai mult, cu atat mai mult i se va raspunde. In
familiile in care exista o forma sau alta de neglijenta,
dezvoltarea copilului este grav afectata, iar relatia parinte
-copil va a vea de suferit de timpuriu. De asemenea si
implicarea excesiva, exagerata poate duce la tulburari de
comportament, la un atasament precoce, care impiedica
copilul sa se dezvolte mai departe, acesta ramanand in
imposibilitatea de a lua decizii sau a fi independent in
situatii in care parintii nu sunt in preajma.

5. Abilitatea de empatizare cu copilul

Empatia este capacitatea de a te putea pune in locul

altcuiva, de a simti ceea ce simte el, si a intelege perfect
 starile sale si modul de gandire. Aceasta abilitate este
esentiala. De ea depinde intreaga capacitate de a raspunde
nevoilor copilului. Ingrijorarea reala fata de ceea ce se
intampla cu copilul este semnul existentei empatiei.

6. Abilitatea de a pune in prim plan nevoile copilului

inaintea celor personale

Trebuie puse in prim plan nevoile de hrana, joaca,

verbalizare, afectiune, de expansivitate ale copilului
inaintea celor personale de liniste, curatenie, etc. Chiar
daca micutul ni se pare galagios, dezordonat, rasfatat,
acestea sunt nevoile sale personale de verbalizare,
expansiune si joc, afectivitate si trebuie pana la un anumit
moment puse in fata durerilor de cap pe care le provoaca.

Oricare dintre aceste aspecte pot lipsi in situatii de criza,

de stres trecatoare, dar devin o reala problema atunci cand
sunt expresia personalitatii de baza a parintilor, denotand
imaturitate sau probleme personale grave. Incapacitatea
de a-si exercita aceste abilitati, sau diminuarea lor,
presupune existenta unor parinti improprii

Meseria de parinte este una dintre cele mai solicitante pe care le poate
exercita un om de-a lungul vietii, si pentru care te simti, poate, nepregatita,
indiferent de varsta la care ai devenit mama. Dar cata bucurie iti aduce
aceasta "profesie", este ca si cum ai fi promovata in fiecare zi si reprezinta
unul dintre cele mai frumoase cadouri ale vietii. Iti recomandam, astazi, o
serie de sfaturi care te vor ajuta sa comunici cat mai bine cu copilul tau
si sa te bucuri in fiecare moment de miracolul maternitatii. E grea meseria
de parinte, si in special cea de mama, dar este si cea mai frumoasa
meserie din lume, pentru ca ne aduce si cele mai mari satisfactii, pe toate
planurile.

A fi parinte e destul de greu, pentru ca aceasta profesie nu se preda

in scoli inalte, chiar daca se mai fura din carti si de pe la vecini. A fi
parinte nu se invata ci se simte. Mama isi traieste rolul de mama. Nu
 il joaca, il traieste, il simte cu toata fiinta ei inca de cand poarta
copilul in ea. Doar ca trebuie sa fie atenta, constienta de aceste trairi.
Pe masura ce copilul creste si evolueaza, in paralel va trebui sa se
modifice si stilul tau parental. Foarte probabil, o metoda care da
rezultate acum va fi total inutila peste un an sau doi.
Ca mama, esti cu siguranta datoare sa-i corectezi greselile de
comportament si sa il indrumi. Dar modul in care va receptiona
indicatiile si sfaturile tale depinde exclusiv de maniera in care vei
aborda tu problema. Daca a gresit, evita sa-l invinuiesti sau sa-l critici
si adopta un ton moderat, pentru a nu-l inhiba. Explica-i calm ce a
gresit si ce astepti tu de la el. Daca il pedepsesti, spune-i in acelasi
timp ca asta nu inseamna ca nu il mai iubesti.
Trebuie sa te obisnuiesti cu gandul ca nimeni nu este perfect,
deci nici tu. Accepta ideea: nu esti o mama perfecta si nu vei fi
niciodata. Ai si tu slabiciunile tale. Ce poti sa faci? Descopera care-ti
sunt calitatile, dar si punctele slabe. Invata sa ai asteptari reale si de
la tine insati, asa cum ti-am spus ca este recomandabil sa faci in cazul
copiilor. Nu trebuie sa detii raspunsul la toate intrebarile.
Concentreaza-te asupra acelor aspecte unde este cel mai mult nevoie
de tine, in loc sa te "imparti" ca sa-i poti multumi pe toti. De
asemenea, fa-ti timp si pentru tine si ocupa-te de ceea ce iti place,
singura sau impreuna cu partenerul tau. Nu te simti vinovata.
Gandeste-te ca asta inseamna sa ai grija de tine, ceea ce reprezinta
inca un model pe care copilul tau si-l va insusi in timp.
Stabileste-ti care sunt trasaturile de caracter pe care doresti sa
le cultivi la copilul tau: respect fata de ceilalti, prietenie, onestitate,
toleranta, bunatate, altruism si asa mai departe. Si trateaza-l exact asa
cum iti doresti sa fii tu insati tratata de catre cei din jur. Comunicarea
trebuie sa fie prioritara. Rezonabil vorbind, nu te poti astepta de la cel
mic sa faca diverse lucruri doar pentru ca tu, mama lui. Copiii isi
doresc, si totodata merita, explicatii in aceeasi masura ca adultii. Daca
nu ai timp sa-i explici, va incepe sa-si puna intrebari referitoare la
sistemul tau de valori va sti pe ce baze se intemeiaza acesta.
Fii tu un model pentru copil. Copilul isi insuseste foarte multe din
modelele de comportament pe care le observa la tine. Cu cat e mai
mic, cu atat va prelua mai mult. Inainte de a tranti un scaun cand esti
nervoasa ori de a tipa pur si simplu, pune-ti intrebarea: "asa vrei sa
reactioneze si cel mic atunci cand se va infuria?" Fii constienta in
permanenta de faptul ca esti un model pentru copil. Studii recente
au demonstrat ca acei copii care dau dovada de agresivitate in colectiv
provin dintr-un mediu familial violent. Stabileste-ti care sunt
trasaturile de caracter pe care doresti sa le cultivi la copilul tau:
respect fata de ceilalti, prietenie, onestitate, toleranta, bunatate,
altruism si asa mai departe. Si trateaza-l exact asa cum iti doresti sa fii
tu insati tratata de catre cei din jur.
 Meseria de parinte reprezinta, cu siguranta, unul dintre cele mai
edificatoare teste de rabdare. Este adevarat, se spune ca rabdarea
este o virtute - dar aceasta fraza te face sa te gandesti ca este vorba
de o insusire pe care numai putini "alesi" o au. In realitate, este ceva
care se deprinde cu timpul, chiar daca unii parinti se descurca mai
usor la acest capitol. Dar, cu putin efort, orice parinte poate invata
sa fie rabdator si sa se amuze in situatii care, nu cu mult timp in
urma, il enervau. In primul rand, trebuie sa inveti sa ai rabdare cu
tine insati. Nu te invinovati pentru orice si da dovada de toleranta -
fara a cadea in capcana multumirii de sine. Din fericire pentru copii,
adultii sunt persoane mature si stiu, de cele mai multe ori, sa isi tina
nervii sub control. Nu ridica vocea si impune-ti vointa pe un ton calm,
dar ferm, indiferent despre ce este vorba.

Cum ma comport cu copilul meu

Autor: alicadu
data publicarii: 29.08.05

Sa fim parinti poate fi atata de usor si de placut uneori, dar si ingrozitor de

greu uneori. Clipele pot zbura jucandu-ne cu copilul sau pot ingheta in timp
ce ochii nostri privesc mariti si disperati cum copilul cel drag se transforma
intr-un Dl.Goe si ne trezim depasiti de situatie, nu stim cum sa reactionam.
Putem preveni aceste crize, putem sa ne autocunostem si sa incercam sa ne
autodisciplinam intai pe noi, ca fiind cei maturi si (ar trebui) responsabili.

a. PARINTELE INDULGENT
Stilul indulgent se caracterizeaza prin aceea ca parintele ii permite copilului
sa se manifeste cum vrea el, fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia
de viata a parintelui care adopta acest stil este ?Copiii vor inflori singuri la
timpul potrivit?. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de
expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se
consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata
de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare.
Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa
aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important,
special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta
o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil
parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de
a lua decizii.
Pe de alta parte, copilului crescut intr-o maniera indulgenta, ii va fi greu sa
inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand
situatia o va cere; de aceea, pentru foarte multi dintre adulti, el poate fi
considerat obraznic sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in
curand el ?sa preia controlul familiei? in sensul ca nu va mai face decat ce
vrea el si cu greu va accepta sfaturi. Parintele va fi ?depasit?.

b. PARINTELE AUTORITAR
Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca ii cere
copilului sa respecte cu strictete, fara sa comenteze, regulile impuse. Aceste
reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mica greseala este urmata de
pedeapsa. Filosofia de viata adoptata: ,Nimic nu e mai presus de lege!?. Din
aceasta cauza, parintele nu se simte obligat sa raspunda intrebarilor
suplimentare: ?De ce?? ?Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!?. Intentia
copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de
razvratire, fapt ce reprezinta o sursa importanta a conflictelor parinte -
copil.
De obicei, parintele este rece si detasat fata de copil, impunand respectul
muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invata pe copil sa devina
ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica; ii dezvolta
simtul critic; il invata sa devina perfectionist (?Daca faci ceva, atunci fa-o
perfect!?).
Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase
dezavantaje, in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata
foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator
cu cei care gresesc (?Cum poate fi asa proasta??). De asemenea, acest copil
va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent
lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme in
permanenta ca ar putea gresi. Pentru el, ?a gresi? e sinonim cu ?a fi un
ratat?. De aceea, preocuparea lui majora este ?Ce va zice tata (mama) cand
va afla?? Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine (?Am
gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa...!?). Unele cercetari
(W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in
copilarie are urmari negative marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni
unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite)
scapi cu mare greutate.

c. PARINTELE INDIFERENT
Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si
nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult
chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inteles ca acesta este ?in plus?,
reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viata pe
care o sugereaza este: ,Jn viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe
tine insuti?.
Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu
conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice
responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului
crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un
puternic complex de inferioritate (?Niciodata nu voi fi in stare sa fac ceva
suficient de bun ca sa-i multumesc pe ai mei?). Spre deosebire de copilul
crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care
le-a invatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe
experienta lui de viata. De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va
pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se
comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui sa se fereasca
etc, el nu va fi dispus sa asculte (?Ce stii tu? Ai trait ce am trait eu??, ? Cine
esti tu ca sa-mi dai sfaturi??). Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca, pe
de o parte, il va face mai rezistent la greutatile vietii, copilul crescut
indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic. Unii se
grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil fara suflet, de gheata, fara sa
banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se
ghideze dupa principiul ?Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab?.

d. PARINTELE PROTECTOR
Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la
nevoile copilului si se dedica cu toata fiinta sa meseriei de parinte.
Prioritatea lui este sa-i ofere copilului securitate, deoarece constientizeaza
ca un copil este o fiinta foarte fragila, care are nevoie in permanenta de
sprijin si protectie. Educatia pe care i-o da copilului se cladeste in jurul ideii
ca ?Nu tot ce zboara se mananca? si are grija sa-si invete copilul ca, in
primul rand, sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara sferei
familiei.
Din pacate, uneori protectia acordata copilului este exagerata, parintii devin
vesnic ingrijorati, vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand
isi vad copilul plangand, ei devin agitati, creand fara sa-si dea seama, mai
multa tensiune (?Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rau? Vai, saracutul de
tine!?).
Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa
caute vinovatii si sa fina morala (? De cate ori ti-am zis... ??), fapt care duce
la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de
disciplina. Asemeni parintilor autoritari, accepta greu situatia in care copilul
incepe sa-si dezvolte independenta, insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in
panica, ?se consuma?.
Acest stil parental mai atrage dupa sine alte numeroase dezavantaje. Atunci
cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori pot manifesta
tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica
nejustificate. O data cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai
sufocat si are tendinta de a se indeparta de parinti; el gaseste ca este dificil
sa comunice direct cu parintele despre problemele personale, de teama ca
acesta nu-l va intelege si se va ingrijora (?Mai bine nu-i spun mamei ca
numai se ingrijoreaza?).
Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta,
personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in
situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect
prin acte de razbunare sau sabotaj.

e. PARINTELE DEMOCRATIC
Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca
drepturile copilului sa fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care
sa fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia
situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o
anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta
(asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc.
Parintele care imbratiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul ?
Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu? si este impotriva ideii ?Unii sunt mai
egali decat altii?.
Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de
indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea
ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de
autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa
respecte reguli si sa indeplineasca eficientsarcinile care i se dau. Pe de alta
parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de
protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru
a-l sprijini atunci cand situatia o cere; insa este suficient de intelegator si
increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale. El
incurajeaza copilul sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si
personalitatea. Manifesta caldura fata de copil, il apreciaza, il considera un
membru responsabil al familiei.
Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru
emotional cate va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va
dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate,
initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a
incurajarilor si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat
al stimei de sine, care ii va permite sa obtina eficienta si productivitate in
actiunile intreprinse.
Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii
respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii,
avand totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere. Pe masura ce va
creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile
aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine, sa isi
indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.
Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine
sa mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu
stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoala, in grupurile de prieteni,
in armata etc). El ar putea fi considerat ?bleg? pentru ca nu va executa
prompt sarcinile care i se dau, sau dimpotriva, ?impertinent' pentru ca
discuta ordinele.

Dupa cum se vede, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale;
mai mult decat atat, in timp ce unii parinti considera anumite valori ca fiind
calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte
(razvratire, comentarea ordinelor). De aceea depinde numai de noi sa
incercam sa ne autocunoastem, sa ne stapanim si sa incercam sa ne crestem
copilul pentru viata si nu pentru noi asa cum ni se pare mai comod. Si nu in
ultimul rand, poate ca inca o data regula de aur ? Calea de Mijloc - poate fi
raspunsul la multe intrebari. Atunci cand ne confruntam (din pacate
inevitabil) cu unele neplaceri cauzate de comportamentul copiilor nostri,
macar sa stim ca de cele mai multe ori cauza suntem noi.

Tot citindu-va, mi-a venit sa scriu cateva cuvinte despre acest subiect:
arta de a fi parinte(caci este o arta la urma urmei si nu toti ne pricepem in
masura egala sa creem).Tot scriem despre copii, despre cum este mai bine
sa le transmitem cunostintele noastre, despre constrangeri si libertati. Cred
ca cea mai grea meserie este intr-adevar cea de parinte..pentru ca nu exista
manuale, nu exista reguli clare, iar copilul, fiecare in felul lui este unic. Am
sa va spun cum am procedat eu si cum procedez in privinta copilului meu.
Din copilaria mea, am invatat ca, de cate ori mi s-a interzis ceva cu
severitate, dorinta de a cunoaste a crescut si am devenit mai apriga in a
incalca regula impusa. Mi-am jurat ca eu copilului meu nu-i voi face asa
ceva. Imi aduc aminte fara sa vreau de premiantii si cumintii clasei, cei ce
nu ieseau din cuvantul parintesc si erau tinuti departe de lumea reala, ca
intr-un glob de sticla. Parinti inconstienti as spune eu; parinti care din prea
multa dragoste sau egoism au produs un rau; n-au realizat ca nepermiterea
propriei odrazle de a percepe realitatea asa cum este ea, va aduce in final
necazuri mari. Nu stiu de ce, dar acesti superascultatori care nu ies din
cuvantul parintesc, in general nu prea reusesc in viata, spre deosebire de
ceilalti care sunt lasati sa ia contact cu scoala vietii inca de pe bancile
primare. Poate unii zambesc citind aceste randuri, altii dezaproba, dar unii
sunt convinsa ca-mi vor da dreptate. Am sa va dau exemplu pe copilul meu,
adolescent in formare, aflat la o varsta dificila. De multe ori imi salta inima
de teama ca pe strada, la scoala, in excursie(in tzara sau pe alte
meleaguri)?.oriunde de fapt, i se poate intimpla ceva rau. Am aplicat insa o
metoda ...aceea de a-l lasa sa cunoasca, sa afle, sa vada si sa se descurce pe
cat posibil singur..iar unde nu a reusit, am intervenit imediat. Imi aduc
aminte cu nostalgie oarecum de parintii mei care nu-mi dadeau voie sa
depasesc ora 22 de sosire acasa si nu pot sa va descriu cata frustrare mi-au
produs atunci. Nu puteam sa inteleg de ce tocmai eu, in mijlocul unei
petreceri de exemplu, cand toti colegii si prietenii mei se simteau bine,
dansau, spuneau glume, cand veselia era in toi si atmosfera destinsa, eu
trebuia sa ma imbrac si sa plec acasa, cu o mare suferinta in suflet. Tocmai
deaceea, baiatul meu nu are restrictii. Este liber sa iasa cand vrea si unde
vrea, este liber sa descopere dar este liber sa se si loveasca cu capul de
pragul de sus ca sa-l vada pe cel de jos. Uneori ma doare, recunosc, dar e
spre binele lui. Am impus o singura regula. L-am rugat sa ma anunte
intotdeauna unde se afla. Este o dovada de respect reciproc sa zicem. Eu ii
respect lui dorintele si modul de a fi, el imi respecta mie linistea. Incerc sa-l
invat ca-n viata nu ti se pune mai nimic pe tava si ca la o adica, trebuie sa te
descurci singur fara ajutor? fara sa percepi aceasta situatie ca pe o
nenorocire. Mai exact, ca o cugetare: ?nu ii dau peshte ci il invat sa prinda
peshte? chiar daca tolba mea este plina ??..Cititi-ma si ganditi-va la copiii
vostri cu multa dragoste. Cred ca meseria de parinte este cea mai grea de
pe pamant:)

Comunicarea Nonviolenta ne invata cum sa folosim compasiunea ca motor al

motivatiei noastre si a celorlalti si nu frica, vinovatia, rusinea sau critica. Ea
accentueaza responsabilitatea personala pentru alegerile noastre si
imbunatatirea relatiilor. Este eficienta chiar si cand cealalta persoana (sau
grup) nu este familiara cu procesul. Poate fi aplicata eficient la toate
nivelurile de comunicare: relatii intime, familii, scoli, organizatii si institutii,
terapie si consiliere, negocieri sau conflicte.
Unele din principiile specifice CNV sunt:
Orice comportament este o incercare de a satisface o nevoie.
Etichetele puse oamenilor, lucrurilor sau situatiilor ne impiedica sa intram in
contact cu natura noastr umana.
Suntem responsabili de sentimentele noastre. Ceea ce fac ceilalti poate fi un
stimul, dar niciodata cauza a ceea ce simim. Sentimentele rezulta din felul
in care alegem sa primim ceea ce spun sau fac ceilalti, din nevoile si
asteparile noastre din acel moment.
Judecatile, criticile, diagnosticele si interpretrile legate de altii sunt toate
expresii denaturate ale propriilor noastre nevoi care trebuiesc identificate
pentru a le implini adecvat.