Diarux- forum DC

A fost odata ca niciodata....

Au fost...o kissulina,otrompetica si o rochita...si multe flori....

A fost odata o Mama. Si avea viata ei. Numai ca pierduse pe undeva culorile si nu gasea un
sens. O viata frumoasa...dar fara culori...
Intr-o noapte, Dumnezeu i s-a aratat in vis.Si a intrebat-o:"De ce esti atat de trista". Mama
i-a spus. Dumnezeu a ras usor, dand ingaduitor din cap:"Scumpa mea, iti voi da culorile de
care ai nevoie. iti voi da cerul azuriu, verdele frunzelor,rosul aprins al inimii, galbenul florilor
de primavara...Atat doar, cand voi avea nevoie de ele, va trebui sa mi le inapoiezi."

Dimineata, mama nu-si amintea nimic din visul ei, nici vocea lui Dumnezeu, nici promisiunea
pe care ea i-a facut-o. Simtea doar o imensa fericire in suflet. In acea dimineata, pasarile
cantau, iar cerul i s-a parut de un albastru mai intens.

In acea zi a aflat ca ea, Mama, urma sa primeasca cel mai de pret dar, un Copil.

Bucuria era fara margini, iar Tata i-o impartasea.

Lunile au trecut...Si s-a nascut Ea.Lumina ochilor lor, bucuria fara margini a doua vieti
frumoase, dar, pana atunci, fara culoare...

Plina de viata, le impartea zambete, cantec, lumina, flori, culoare. In fiecare zi.
Fetita a primit in dar o trompetica si de cate ori unul din ei era trist, ea suna voios din
trompetica si le alunga gandurile negre.

Si s-au bucurat Mama si Tata si au iubit-o nemasurat....

Ar trebui sa scriu aici..."si au trait fericiti pana la adanci batraneti"...pentru ca asa se

termina fiecare poveste...dar aceatsa este o alta poveste...Este o farama de viata, este o
farama de iubire, o farama de culoare...o bucata de suflet...

Timpul a trecut, iar Dumnezeu s-a aratat din nou in vis si a intrebat-o pe Mama daca si-a
gasit culorile viata ei. "Da, Doamne, sunt atat de fericita, iar viata mea are acum un sens".
Dumnezeu i-a zambit si a sarutat-o pe frunte."Ingheata clipa asta in inima ta si sa ti-
amintesti vesnic. Culorile sunt in sufletul tau"

A doua zi, Mama s-a trezit amintindu-si promisiunea facuta lui Dumnezeu. Stia ca-i va fi
greu, dar mai stia ca nu este singura.

Si i-a luat copilei ei dragi, de ramas bun, o rochita alba, cu flori, o rochita de inger, ca sa se
imbrace cu ea cand se va intalni cu Dumnezeu...

Numai ca pe masura ce se apropia clipa despartirii, ii era tot mai greu sa renunte la Fetita ei
cu ochii de foc si se agata cu disperare de firul de viata din ea...Si inca o zi...si inca o zi...

Dar apoi a inteles...

A strans-o in brate pentru ultima oara, i-a sarutat obrajii, i-a mangaiat ochii...si a lasat-o sa
zboare zambind cu un sir de fluturi albi, spre cer..in rochita ei alba cu flori...intr-o zi de
primavara...
Si din cand in cand, printre nori,se aude o trompetica sunand pentru ca Mama sa-si
aminteasca sa vada culorile din viata ei...

In rest...flori...multe flori...

Epilog

Scumpa Mama,

Cineva m-a invatat odata ca Dumnezeu ne trimite mereu cate un semn prin oamenii simpli
de langa noi. O vorba, o privire, un suras...
Voi, tu si pretioasa EMMA,mi-ati intarit acest lucru. Prin voi,mi s-a aratat Dumnezeu, m-a
invatat sa fiu Mama, sa iubesc, sa ma bucur, sa imi gasesc culorile...sa traiesc.

Suntem dezamagiti, ne pare rau ca a plecat, dar ne inselam!!!Emma este o

invingatoare!!!!Emma a invins moartea!!!A pacalit-o!!!I-a furat din timpul ei, si-a ras de ea
trompetind si incapatanandu-se sa traiasca.

Priviti poza! Nu este cea a unei invingatoare?