Sunteți pe pagina 1din 8

Copilul și emoțiile

Cum ne antrenăm?
Agenda săptămânii 11-15 mai 2020
 Duminică 10 mai 2020 - scurtă introducere pentru părinți
 Luni 11 mai 2020 - Bucuria
 Marți 12 mai 2020 – Tristețea
 Miercuri 13 mai 2020 – Furia
 Joi 14 mai 2020 – Frica
 Vineri 15 mai 2020 – Ziua Familiei – jocuri în familie;
- film - Întors pe dos
https://www.youtube.com/watch?v=Ham6JZ5EukU
- trucuri de la specialiști – Antrenarea emoțiilor împreună
Dragi copii si părinți,

Săptămâna trecută am reflectat puțin asupra valorilor morale și ne-am oprit asupra a 5
valori morale sau pe înțelesul celor mai mici, le putem numi acele lucruri, pe care le
poate aprecia la un prieten.
Vi le mai amintiți care sunt? Am povestit despre onestitate, dreptate, bunul simț, iubirea
și iertarea.
Fiecare familie are propriul sistem de valori după care se ghidează și de care ține cont
atunci când face alegeri.
În această perioadă dificilă, cu multe necunoscute atât pentru copii, cât și pentru
părinți, în care multe alegeri ne-au fost impuse, pe mulți dintre noi ne încearcă un
spectru larg de emoții.
Astfel, ne-am gândit ca în săptămâna ce urmeaza să vorbim despre educația emoțională,
sărbătorind cu acest prilej și Ziua internațională a familiei.
Educaţia emoţională începe în copilărie, când copilul se află în perioada senzitivă
pentru relațiile sociale (2.5- 6 ani), prin educarea inteligenţei emoţionale şi
acordarea atenţiei cuvenite emoţiilor şi nevoilor copilului.
Ce înseamnă inteligența emoțională -EQ ?

Inteligența emoțională reprezintă capacitatea de a identifica, a înțelege, a utiliza


și a gestiona emoțiile, stările și trăirile ce survin în comportamentul uman clipă de
clipă.
Modul în care noi ne comportăm este direct proporțional cu înțelegerea a ceea ce
suntem, iar noi suntem ființe emoționale. Înainte de orice noi simțim, apoi gândim.
S-a demonstrat că atunci cand vine vorba de succesul copiilor la vârsta adultă, cel
mai important factor care contribuie la atingerea succesului nostru în viață, este
relația dintre părinți și copil și nivelul de inteligență emoțională pe care copilul îl are,
nu rezultatele școlare, școala la care copilul a fost, numărul meditațiilor de care a
avut parte.
Astfel,inteligența emoțională EQ este mai importantă decât inteligența cognitivă – IQ.
Și este important felul în care mama si tata interacționează cu copilul, noi ca părinți
să cunoaștem emoţiile copilului, să-l ajutăm să le identifice și el și cum să le
gestioneze. De ce? Pentru că un copil, pentru a se dezvolta, evolua şi obţine
rezultatele dorite,are nevoie de o bază emoţională pozitivă şi de bunăstare.
Ce sunt emoțiile?

Emoția – este o reacție afectivă a corpului la evenimentele din viața noastră și la


gândurile noastre, cu intensitate diferită și de durată relativ scurtă.
 O emoție relevă reacția individului la realitatea lui.
Stare – un cumul de emoții cu aceeași intensitate și de durată de timp mai
îndelungată.
 Exemple: starea de bine, starea de melancolie, starea de meditație, starea
de calm, starea de nervozitate, starea de disconfort, starea de iubire șamd.
Trăire – un cumul de emoții cu intensitate diferită de la una scăzută spre una
crescută sau invers.
Cum îl înveți pe copil despre emotii ?

 Primul pas spre a-l invăța pe copil să isi recunoască emotiile este ca adultul
să lucreze pe propria dezvoltare emotionala. Inteligența emoțională se
invață, puțini fiind cei care o au nativă.
 Si, cum copiii în primii 6 ani de viață au mintea absorbantă, ei invață cel mai
bine din ce văd la părintii lor, la adulții din jurul lor, astfel primul mod prin
care susținem copiii pe acest drum este sa ne dezvoltăm noi adulții.
 In primul rând, noi avem nevoie sa dobândim un vocabular emoțional, pentru
că de cele mai multe ori când întrebăm pe cineva cum se simte, ne spune ca
se simte bine sau prost. Insa, intre acest bine si prost, este un intreg spectru
emotional.
 Copilul si emotiile se imprietenesc atunci cand cel mic invata sa si le
exprime. Asa ca, primul nostru sfat este sa incepi sa pui emotiile in cuvinte,
atat pe ale tale, cat si pe cele ale copilului tău.
Roata cu vocabularul emoțiilor
Revenim zilnic cu informații interesante!

S-ar putea să vă placă și