Dr.

Cristian Andrei

AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
Pentru un frumos început de viață
 Am fost odată, ca niciodată, că dacă n-aș fi adult, nu aș povesti… Am fost copil, cum ai
fost și tu. Am crezut în povești așa cum şi tu ai crezut. Am plâns și m-am urcat în copaci,
am râs cu poftă și am fost curios.

Introducere Acum sunt medic neuropsihiatru pentru copii şi adolescenți tocmai datorită fascinației pe
care am simțit-o dintotdeauna în fața copilăriei. Stau uneori de-o parte și îi privesc pe cei

despre
mici cum se joaca în parc sau în pauzele de la școală; de fapt e clar că asta  nu este joacă,
ci este lucrul în care cred copiii cel mai mult. Când un copil vrea să alerge mai repede
decât celălalt, ai zice că-și dă sufletul pentru asta și ai face bine să îl iei în serios.

Copilul mic trăiește emoțiile în manieră totală. Pentru el bucuria e o mare sărbătoare, iar

această
supărarea este o mare tragedie; când râde își mișcă tot corpul, iar când plânge urlă. Și
atunci de ce nici eu și nici tu nu ne amintim marile emoții din copilaria mică?

Aceasta este o carte pe care o construiesc pe baze etologiste. Etologia este știința în care
am copilărit; ea se ocupă cu explicarea comportamentelor indivizilor din toate speciile,

carte
iar omul este una dintre aceste specii. Prin etologie am ajuns să confirm ceea ce
înțelesesem încă de pe vremea când eram mic: faptul că este natural să cauți, să domini,
să ai un teritoriu al tău, să te pui pe tine pe primul loc etc. Oamenii au instincte, ca toate
ființele de pe pământ; peste instincte și de multe ori împotriva lor, se stratifică atitudinile
colective ale societății umane. Cu toate astea, instinctele rămân în noi și continuă să ne
reglementeze viața din subterane.

În fiecare capitol al acestei cărți vei găsi o Această carte este fundamentată științific. Fundamentul ei este unul etologist.
întâmplare adevărată din copilăria mea, apoi o
explicație științifică a reacțiilor copilului in acea
situație, apoi instrucțiuni pentru părintele Mai mult decât la oricare altă vârstă, în copilărie instinctele sunt vizibile și îndreptățite:
bun și relaxat care ai vrea sa fii.  unui copil i se acceptă cu ușurință țipetele, lipsa folosirii toaletei, agresiunea, egoismul
etc. Aceste porniri instinctive și reflexe, odată supuse presiunilor din partea educatorilor
din jur, vor fi tot mai puțin vizibile, lăsând impresia că adultul educat nu mai dă prioritate
instinctelor.

Dr. Cristian Andrei

aprilie 2020

Grafica: Ioana Maria Andrei


Capitolul douăzecișinouă
rătăcirea
Dacă îți dai seama că micuțul vrea să exploreze
ducându-se mai încolo, arată-i un reper vizual -
un copac, un obiect vizibil de la distanță și
spune-i că poate să se îndepărteze câtă vreme
încă mai vede acel obiect. Spun asta nu pentru
că cel mic riscă să se rătăcească de-
adevăratelea, ci pentru că, dacă pierde contactul
vizual cu părintele, intră în acea panică atât de
traumatizantă…
Părinții m-au dus la oraș să îmi cumpere pantofi și rechizite pentru școală. E un fel de
sărbătoare pentru că e rară, dar e și un fel de chin, pentru că este între mulți oameni
străini, trebuie să fiu atent cum mă port. Urcăm la etajul Magazinului Universal; acolo sunt
mulți pantofi sport, dar eu trebuie să am pantofi de lac pentru serbare. Tata mă întreabă
repede: îți plac ăștia, ce zici? Și, înainte ca eu să-i răspund, mă pune să probez. Eu nu văd
pantofii din rafturi, văd doar funduri de oameni mari care se întind să aleagă din raft și aud
mai degrabă vocea vânzătoarei care probabil este transpirată și are un creion la ureche.
Tata se duce mai încolo, printre acele funduri. Pe mine mă strânge rău pantoful în lateral,
trebuie să-l scot repede, îl simt ca pe un crocodil care mă mușcă de picior. Dau să i-l întind
tatei, dar… Dar ăsta nu e tata! E un nene de la oraș, îmi zâmbește larg, are doi dinți înveliți
în aur, iar asta mă sperie tare, mi-am adus aminte de povestea aia cu cățeaua cu dinți de
fier… Cum o fi tata îmbrăcat? Unde o fi tata? Mă tot uit după el. Mă aplec să văd pe după
oameni. Tata a dispărut. Simt că transpir, e cald și prea aglomerat aici. Eu, care nu strig la
străini, mă hotărăsc să strig scurt: Tata! Nu răspunde. A dispărut de-a binelea!M-a lăsat
aici… A uitat să mă ia acasă! Un urlet iese din mine fără să-l pot opri: Tataaa! O doamnă se
apleacă peste mine și mă întreabă: “Ce, puișor, te-ai rătăcit?” Mă uit prin ea și vreau să-l
văd pe tata. Plâng tare, cu burta încordată și cu pantofii în mână. Deja îi deranjez pe toți,
dar nu mă pot abține. Mi-am adus aminte că eu nu-i zic Tata, ci Tati și strig: Tatiii! “Sunt
aicea, mă, ce urli așa?” - răspunde tata din spatele meu. “Ia zi, sunt buni?” Mă simt vinovat,
sau mai degrabă prost. “Mă strânge”, zic eu repede. El pune degetul pe vârful pantofului și
apasă. “Ei, nu te strânge, uite cât loc ai aici! Dacă e, le punem spirt și se lasă.” Nu e timpul
să fac nazuri, bine că nu m-a lăsat aici. El plătește, eu mă țin de haina lui și plecăm: el
salutând niște străini, eu țopăind pe lângă el. El crede că mă bucur de pantofi, dar eu mă
bucur că l-am găsit…
Părintele este soarele, busola, refugiul și freastra copilului.
Teama de a fi părăsit de părinți este una dintre cele mai profunde traume ale
copiilor, atât de marcantă încât se păstrează și la vârsta adultă. Când îl lași în urma
ta, copilul are are o trăire de parcă ai murit.  Ce poți face ca o astfel de traumă să nu
se instaleze în mintea copilului tău? Ține cont de faptul că micuțul nu are nici o
informație despre ce urmează să faci tu și despre ce urmează să facă el; acest gol
este cauza celor mai profunde frici pe care le poate avea un om.
În primul rând, povestește despre locul unde te duci, oferind cât mai multe detalii
descriptive, astfel încât imaginația lui să folosească acea capacitate de eidetism
despre care vorbeam. Vorbește și despre ce faci acolo unde te duci; copilul își va
proiecta filmul acestor locuri și acțiuni, umplând golul care îl speria atât de mult.
Desigur, cea mai bună cale este să îl duci de-adevăratelea măcar odată în locul
acela, pentru ca mai apoi să i-l menționezi când pleci.

Capitolul următor, saptamâna următoare :)