Am Fost Odata 1 2

Dr.
Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
Pentru un frumos început de viață
Am fost odată, ca niciodată, că dacă n-aș fi adult, nu aș povesti… Am fost copil, cum ai
fost și tu. Am crezut în povești așa cum şi tu ai crezut. Am plâns și m-am urcat în copaci,
am râs cu poftă și am fost curios.
Introducere Acum sunt medic neuropsihiatru pentru copii şi adolescenți tocmai datorită fascinației pe
care am simțit-o dintotdeauna în fața copilăriei. Stau uneori de-o parte și îi privesc pe cei
despre
mici cum se joaca în parc sau în pauzele de la școală; de fapt e clar că asta nu este joacă,
ci este lucrul în care cred copiii cel mai mult. Când un copil vrea să alerge mai repede
decât celălalt, ai zice că-și dă sufletul pentru asta și ai face bine să îl iei în serios.
Copilul mic trăiește emoțiile în manieră totală. Pentru el bucuria e o mare sărbătoare, iar
această
supărarea este o mare tragedie; când râde își mișcă tot corpul, iar când plânge urlă. Și
atunci de ce nici eu și nici tu nu ne amintim marile emoții din copilaria mică?
Aceasta este o carte pe care o construiesc pe baze etologiste. Etologia este știința în care
am copilărit; ea se ocupă cu explicarea comportamentelor indivizilor din toate speciile,
carte
iar omul este una dintre aceste specii. Prin etologie am ajuns să confirm ceea ce
înțelesesem încă de pe vremea când eram mic: faptul că este natural să cauți, să domini,
să ai un teritoriu al tău, să te pui pe tine pe primul loc etc. Oamenii au instincte, ca toate
ființele de pe pământ; peste instincte și de multe ori împotriva lor, se stratifică atitudinile
colective ale societății umane. Cu toate astea, instinctele rămân în noi și continuă să ne
reglementeze viața din subterane.
În fiecare capitol al acestei cărți vei găsi o Această carte este fundamentată științific. Fundamentul ei este unul etologist.
întâmplare adevărată din copilăria mea, apoi o
explicație științifică a reacțiilor copilului in acea
situație, apoi instrucțiuni pentru părintele Mai mult decât la oricare altă vârstă, în copilărie instinctele sunt vizibile și îndreptățite:
bun și relaxat care ai vrea sa fii. unui copil i se acceptă cu ușurință țipetele, lipsa folosirii toaletei, agresiunea, egoismul
etc. Aceste porniri instinctive și reflexe, odată supuse presiunilor din partea educatorilor
din jur, vor fi tot mai puțin vizibile, lăsând impresia că adultul educat nu mai dă prioritate
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020
Grafica: Ioana Maria Andrei

“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol.
Capitolul întâi Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Şi a
zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.”
minunea “Eu” Mama îmi tot întoarce lucrurile în mână; lingurița, zice ea, trebuie să stea invers. E clar că
oamenii ăștia sunt din altă lume, în care totul este pe dos … Oricum, din tot ce se vede în
jur, pe mine mă interesează mai mult ceea ce se mișcă și ceea ce strălucește.
Eu pun preț mai degrabă pe miros. El mă face să simt că toate fac parte din mine; tresare
toată ființa mea când se apropie mirosul Mamei, pe care o simt în întregimea ei ca pe o
mâncare caldă, încep să o mănânc încă de la distanță. Mama are gustul acela ușor sărat-
dulceag viu, amestecat cu tot ce a mâncat ea astăzi. Și apoi cred în pielea mea, cu ea am
Vorbește-i nou născutului tău încet, cu voce simțit-o pe Mama pe dinăuntrul ei atâtea luni …
joasă.
Din interiorul pântecului, nu o prea vedeam pe Mama, dar îi simțeam inima, căldura,
Atingerile tale trebuie să fie prelungi, cu mâini mersul, sufletul. Așa că, vezi bine, eu cunosc lumea cu pielea. Cu ea știu dacă este ceva
bun-cald sau rău-rece, chiar fără să mă ating cu acel lucru. Crede-mă, om mare, eu cu
calde și răbdătoare.
pielea aud! Aud cu ea vocile calme, cu pielea aud cum se mișcă lucrurile mari în jur, cum
Ține-l lipit de pielea ta, nimic nu-l încântă mai se freamătă pământul; pentru mine aerul este un oceanul acela în care încă sunt
scufundat, eu îl ascult cu pielea.
mult decât mirosul ei curat.
Și îți mai zic ceva din lumea mea, care nu este despărțită în cuvinte:
Când îi schimbi hainele, ține-l în poalele tale,
Laminesimțurilesuntamestecate,audgusturi,pipăiluminașivădcuochiiînchișiiubirea! Vezi, eu
mai bine decât pe o masă tare; se simte în sunt din altă lume! Simt cum vrei să mă convingi că nu simt ce simt eu, ci doar ce crezi tu,
siguranță dacă are de ce să se agațe în vrei să-mi faci educație…
momentele de teamă.
Mama îmi dă o linguriță cu suc de portocale acru și rece și îmi spune zâmbind că e bun;
Sânul mamei este fericirea lui, care îi aduce gust, mă uit la fața ei și încep să cred, nu mai ascult de limba mea. Mama nu îmi mai arată gustul
miros, căldură, efort, ritm, excitare, apoi somn. jucăriilor, ci culoarea lor. În curând, lumea în care sunt acum va deveni străină și imposibil
de amintit. Eu devin străin de ceea ce am fost…
A fi purtat la pieptul părintelui în mers îi produce
Lumea copilului arată cu totul altfel decât lumea de adult. Nou-născutul vine dintr-
senzația că lucrurile se mișcă în jur într-un ritm
un mediu lichid, cu temperatură constantă, în care împărtășise cu mama aproape tot
anume, că se întâmplă ceva, iar acest lucru îi
ce se afla în interiorul corpului ei. El nu vede mare lucru, dar are un simț aproape
stimulează atenția și curiozitatea, într-un mediu extraterestru: percepe scăderea oxigenului în sânge, modificările de glicemie,
sigur. substanțele care însoțesc oboseala și frica, simte cu ficatul lui meniul preferat al
mamei… Cu alte cuvinte, existența copilului aflat în uterul mamei este amestecată
cu mediul ei; acest lucru are cea mai mare importanță pentru a înțelege cum
gândește un copil nou născut.
Vezi bine, simțurile pe care le folosește nou născutul sunt cu totul altele decât cele
preferate de adult. Bebelușul nu are nevoie sa vadă prea multe, dar simte cele mai
Trebuie să existe o proporție de cam 1/3 între a mici variații biochimice, de temperatură, de sunet , de gust. Acestea sunt simțurile
ține copilul cu fața la tine și a-l ține cu fața la ce cu care este obișnuit, iar văzul și auzul îl cam deranjează, îl tulbură, iar asta este o
este în jur. Dacă predomină statul cu fața la tine, premisă a curiozității, cea care îl va ajuta să descopere Lumea de acum încolo.
copilul va tinde să fie anxios când te pierde din
Pielea micuțului fusese obișnuită să funcționeze ca pielea unui pește, făcând
vedere și nu va ști să te caute. În schimb, dacă îți
schimburi intense cu mediul lichid în care se afla. Percepea vibrațiile de frecvență
vede fața mult prea rar, nu va avea o bază pentru
joasă, variațiile mici de temperatură, iar acum, după naștere, este obligată să stea
a-și construi inteligența socială.
înfășurată în haine pe ici, pe colo, să simtă aerul capricios în jur, să fie atinsă brutal,
să fie udată de lichide reci…
Embrionul din care în uter se va dezvolta copilul are la început trei straturi:
endodermul, mezodermul si ectodermul. Ei bine, pielea provine din același strat ca
și sistemul nervos: ectodermul. Nu este de mirare că, înainte de a avea un sistem
nervos pe deplin funcțional, nou născutul se bazează pe pielea lui pentru a
cunoaște ce este în jur.
Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Pot să mă uit la degetele mâinilor o zi întreagă. Îmi place cum se mișcă, pot să le prind, să
Capitolul doi trag de ele, așa simt că trag și că sunt tras de degete în același timp! Dacă se ivește fața
mamei, mă opresc fascinat, ochii ei mă hipnotizează, îi caut zâmbetul, întind mâna spre
oglinda
părul acela, de care mă pot prinde bine. Mama mă întoarce cu fața spre o gaură părată și
luminoasă, unde răsare o altă față, cu ochi rotunzi și sprâncene ridicate, care mă privește
fix și care se mișcă la fel cum mă mișc. “Ce este acolo? Cine este?” Mama repetă
întrebările astea zâmbind, dar eu nu știu. Eu sunt plin de mine și nu mă pot închipui acolo.
După ce fusese amestecată cu mediul oferit de mamă, mintea copilului trăiește un

miracol în jurul vârstei de doi ani. Este cu adevărat un miracol, iar el poartă numele
Copilul tău poate avea revelația conștiinței de de Conştiință de Sine. Ce este conştiința de sine? De unde se iveşte? Și de ce se
sine mai devreme sau mai târziu în comparație ivește la om?
cu alți copii. Asta depinde de gradul de
Conştiința de sine este capacitatea psihicului unui individ de a se delimita de
dezvoltare a unor funcții cerebrale, dar și de realitatea din jur şi de alți indivizi, astfel încât să se poată raporta la ele. Este o
ocaziile de a se putea compara, de a se distinge proprietate care îl face pe om sa fie distinct față de mai toate celelalte specii, pentru
și de a se regăsi în cele din jur. că îi dă mii de posibilități cum ar fi:
Folosește oglinda, fotografiile, urmele lăsate de -aceea de a lua decizii şi a le asuma;

cel mic pentru a-i demonstra că el există. Arată-i
-aceea de a se autoevalua;
ce fac alți copii, fă comparație cu voce tare între
ce alegi tu și ce alege el… -aceea de a face relații;
Este confuzionant să vorbești cu copilul tău -aceea de a crea lucruri dupa chipul şi asemănarea lui;
folosind persoana a IIIa, de exemplu: vrea puiul
-aceea de a se teme de moarte…
meu apa? Sau: mama o să-ți dea apă. În
interacțiunea cu cel mic, este important să-i fie
clar cine este Eu și cine este Tu. Astfel, este bine
Conștiința de sine apare în primii doi ani de viață. Înaintea acestei vârste, copilul
ca părintele să vorbească suficient de des
gândește cu totul altfel decât adultul și de aceea nu-și poate aminti nimic din acea
despre propria persoană, folosind pronumele Eu
perioadă.
și arătându-se pe sine.
Contrar tendințelor majorității părinților, este mai

util să-i vorbești copilului despre persoana ta Există mai multe feluri în care un om poate descoperi lucruri: prin imitație, prin
decât despre persoana lui. încercare şi eroare, prin revelație… Ei bine, copilul descoperă propria persoană
printr-o revelație, adică dintr-o dată, într-o bună zi, urmând ca apoi să o confirme și
să o consolideze. Înainte de acea zi, viața psihică a copilului este cu totul diferită de
cea de tip adult şi de aceea ți se poate părea bizară.
mânjit pe nas cu puțin ruj fără să observe şi este dus în fața unei oglinzi; tot ce vede
el este un copil murdar pe nas, pe care îl arată cu degetul. Asta înseamnă că acest
copil încă nu are conştiință de sine. El se poartă ca o pisică dusă în fața oglinzii, care
se zburlește și este gata să se ia la bătaie cu cealaltă pisică pe care o vede.
După clipa misterioasă în care copilul dobândeşte conştiința de sine, dacă îl mânjim
pe nas și îl ducem în fața oglinzii, el se uită ruşinat în oglindă şi se şterge pe nas.
Acest miracol este posibil pentru că micul om știe acum că în oglindă se află el. Din
acel moment, copilul va întâlni în viață tot felul de oglinzi - priviri, fotografii,
descrieri şi se va corecta sau se va admira, după caz…
Din momentul descoperirii conștiinței de sine, copilul tău va fi capabil să folosească

în cunoștință de cauză cuvântul Eu.
Iată și un lucru curios: recent, etologiștii (oamenii de știință care se ocupă de

comportamentele tuturor ființelor) au stabilit că rudimente de conștiință de sine
sunt prezente şi la unele animale; asta înseamnă că poți vedea un câine, un delfin,
un corb uitându-se în oglindă și recunoscându-se pe sine…

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Când părinții vorbesc despre ceva important, sunt convins că are legătură cu mine. Dacă
Capitolul trei se ceartă, sunt sigur că se întamplă din cauza mea. Toate lucrurile importante petrecute în
familie au legătură cu vreo faptă de-a mea. Mai mult, sunt sigur că, dacă mă gândesc la un
BURICUL
lucru, el sigur urmează să se întâmple așa cum l-am gândit eu. Iar dacă mama mă ceartă
pe nedrept, îmi imaginez cum am murit și cum toți cunoscuții se perindă pe lângă mine,
spunând în șoaptă cât de rău le pare după mine. Bineînțeles, ultima stă la coadă mama,
plină de regrete… Pentru a pune în practică acest vis, am încercat odată din toate puterile
PAMÂNTULUI
să-mi țin respirația ca să mor :)
După ce a dobândit conștiinâa de sine, copilul tău intră în cea mai entuziasmantă
parte a vieții lui! Vorbeam mai sus despre oglinzile cu care se tot întâlneşte copilul
după ce devine conştient că el există distinct. Cea mai răspândită dintre oglinzi este
oglindirea socială. Prin această oglindă i se vorbeşte cu Tu. Părinții îi spun: Tu eşti
frumos! Tu eşti deştept! Tu eşti rău! Tu nu eşti copilul meu! Având deja conştiință de
sine, copilul realizează că Tu înseamnă Eu şi începe să trăiască nişte stări de exaltare,
Ca să ai un copil cât mai puțin isteric, este
începe să-şi dea importanță. Atât de mare poate deveni această importanță, încât
necesară scoaterea lui din centrul atenției. Asta copilul se poate crede a fi egal cu restul lumii, iar lumea ajunge să se învârtă în jurul
înseamnă că trebuie să îi vorbeşti mai puțin lui. Această atitudine se numeşte Egocentrism şi îl împiedică pe copilul mic să fie
despre persoana lui şi mai mult despre obiecte, altruist, darnic, empatic, ceea ce este normal pentru începutul vieții lui.
situații, celelalte persoane, despre tine.
Prin educație, societatea îi impune copilului să renunțe la egocentrism şi să țină cont
Este bine să ai această atitudine mai ales când cât mai mult de ceilalți. În psihologie, acest proces se numeşte decentrare. Cu cât
cel mic este calm, nu când este într-o criză de decentrarea copilului este mai avansată, cu atât el este considerat mai valoros din
punct de vedere social, fiind mai empatic în atitudini, mai moral, mai iubitor,
comportament isteric.Să spunem că se apropie
umanist. Dacă decentrarea nu are succes, copilul se îndreaptă către histrionism
ora mesei și ai vrea ca micuțul să mănânce cu
(adică personalitate de tip isteric). Acest atribut se manifestă prin nevoia insistentă
tine la masă fără să trebuiască să te rogi de el de a fi în centrul atenției, de a avea spectatori, de a-şi amplifica stările emoționale
sau să-l păcălești în toate felurile ca să mănânce. până la limita fizicului.
Începi prin a spune: Ce foame îmi este! Mă duc
să mănânc ceva. Cred că voi mânca niște supă Copiii mici se cred în centrul Universului. Prin educație, ei sunt de-centrați.
cu tăieței luuungi!
Copilul te urmează din curiozitate și este gata să Pe cel mic îl ajută mult dacă te îmbraci de față cu el, dacă te speli pe dinți sau dacă
te imite, dacă i se pare interesant ce faci la masă. faci ordine în sertar în prezența lui. Lui i se pot părea fascinante aceste ritualuri și le
Îți pui niște supă, îi dai voie să se uite și el în poate deprinde cu plăcere, dacă îi dai voie să te imite, fără să-i zici : “Nu pune
oală, să guste din supa ta și chiar să mânuiască mâna!”
polonicul pentru a-și pune niște supă în farfurie.
Nu uita că primul tău rol pe lângă copilul tău Capitolul următor, saptamâna următoare :)
este să îl înveți pe micuț ceea ce tu faci în viața
de zi cu zi…
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Cel mai bine mă simt în mintea mea. Pentru asta, trebuie să mă ascund undeva: iarna sub
Capitolul patru masa aceea ovală, cu fața ei de masă ca o fustă largă, de țigancă, iar vara pe cerdacul
magaziei cu unelte, sub niște lăzi de lemn… Este un pic de întuneric acolo, dar se aude
copiii
aproape tot din ceea ce fac ceilalți. Dacă nu este nimeni prin preajmă, pot să îmi vorbesc
cu voce tare, mai tot ce gândesc. Au venit niște musafiri, prieteni de familie de-ai părinților.
Domnul acela negricios, gras și cu mustață este șeful tatei, vorbește tare, parcă ar fi la el
acasă, de cum i-am auzit vocea am și fugit spre magazie, că altfel mă prinde de braț, mă
vorbesc
strînge tare și mă întreabă ce mai fac. Nevasta lui, colegă cu tata, are mărgele frumoase la
gât, se uită frumos la tata, tata se uită zâmbind la ea, iar mama se ascunde bombănind în
bucătărie, să le facă o cafea. Tata mă strigă; cred că vrea să mă urc iar în cireș, să culeg
cireșe pentru musafiri. Nu răspund, așa că o cheamă pe mama, să mă strige cu vocea ei
care trezește tot satul: Cristianeee! Cristiii! tac, sub lăzile mele. Tata se scuză: cred că iar
singuri
este plecat pe dealuri. Iar eu îmi răspund șoptit: să nu ieși!
Când au doar un an sau doi, cei mici nu pot exprima în cuvinte prea ușor ceea ce
gândesc. De cele mai multe ori, ei înțeleg aproape tot ce li se spune, dar nu au
cuvinte pentru ceea ce au de comunicat. Un copil de doi ani are dorințe, opinii,
temeri, idei - dar nu are cuvinte cu care să exprime toate acestea. Așa se face că,
neputând să se exprime prin vorbire, el se va exprima prin alte mijloace: plâns,
agresivitate, opoziție, chiar și prin pipi! Odată ce își dă drumul la vorbire, copilul se
liniștește ca prin farmec, mai ales dacă reușește să folosească verbele - care exprimă
Nu fii dezamăgit de eventuala întârziere în acțiunea.
vorbire a copilului tau; vorbirea este un lanț
fiziologic cu multe zale, iar copilul se poate La început, copiii gândesc acționând; apoi gândesc cu voce tare; de-abia apoi învață să-și
descurca pentru o vreme cu doar cu o parte ascundă gândurile în cap…
dintre ele. Asigură-te doar că aude bine.
Ar fi bine să nu îl imiți pe copilul tău când Ai vazut pe strada un batrân vorbind de unul singur, cu voce tare… Te-ai gandit că
vorbește incorect, stâlcind cuvintele ca el. Asta este nebun poate; că este atât de senil, încât a dat în mintea copiilor. Cum este
ar duce la confuzie, pentru că el este cel obișnuit mintea copiilor? De ce vorbesc ei singuri?
să imite…
Iată de ce: în zona temporala stângă a creierului uman se află doua arii: aria lui
Este minunat să îi permiți micuțului să vorbească Broca, cea care se ocupă de elaborarea a ceea ce spui si aria lui Wernicke,
responsabilă de înțelegerea a ceea ce spune altcineva. Pe măsură ce creierul se
de unul singur, din moment ce acesta este
maturizează, cele două arii devin distincte, astfel încât un om poate să asculte ce se
precursorul gândurilor lui de mai târziu. Un bun
spune sau poate să-şi asculte gândurile fără să simtă nevoia de a rosti cu voce tare
cadru este înainte de a adormi, când este relaxat cele înțelese.
și poate depăna amintirile celor întâmplate
peste zi.
Copiii preşcolari nu au creierul suficient de dezvoltat pe arii, asfel încât li se
amestecă aceste două funcții. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu creierul unor persoane
vârstnice, pe măsură ce izolarea dintre cele două rețele de neuroni se pierde și
ajung să vorbească singuri pe stradă. Tendința de a vorbi singur, numită în termeni
medicali solilocvie, se manifestă chiar și la persoanele adulte perfect sănătoase,
care se află sub presiunea unui eveniment sau trebuie să se concentreze puternic. În
acele momente, se produce încă o modificare: vorbirea cu sine la persoana a doua.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Mama îmi spune: Fii atent, că o să spargi cana aia! Ține-o bine! Eu repet după ea, exact la
Capitolul patru fel: “Tine-o bine!”. Nu știu că este vorba despre mine și de aceea aș putea să scap cana,
pentru că Eu încă nu există. Asta înseamnă că Eu nu ar trebui să fiu pedepsit…
la inceput a Când un om își vorbește de unul singur, folosește persoana a doua ca și cum ar avea
un interlocutor interiorul minții lui, așa numitul Alter Ego. De unde apare acest
fost tu, apoi

personaj? Și când apare el în viața fiecăruia dintre noi?
Ei bine, cel cu care vorbești în gând este de fapt părintele tău, cel de la care ai
învățat să vorbești la începutul vieții tale… În primele luni de viață, părintele ți se
adresează la persoana a doua, iar tu repeți întocmai ce spune el, pentru că în
eu
această perioadă gândirea ta este dominată de imitație. Dacă părintele zice “Ai grijă
să nu cazi” tu spui dupa el “…să … cazi”, iar acesta devine unul dintre primele tale
gânduri verbalizate. Asta înseamnă că în biografia verbală a unui om apare întâi
Alter Ego și abia mai târziu apare vorbirea la persoana întâi, pe măsură ce se
conturează conștiința de sine! Va trece ceva timp până când vei reuși să-ți spui în
gând “să am grijă, să nu cad”…
La început, copiii gândesc acționând; apoi gândesc cu voce tare; de-abia apoi învață să-și
Contează mult ceea ce vorbiți în preajma ascundă gândurile în cap…
copilului. Deși pare că se joacă în lumea lui,
copilul aude, încearcă să înțeleagă, se include
pe sine în cele spuse și reține pe termen lung Deși pare lipsită de importanță, pălăvrăgeala de zi cu zi devine fundamentul
gândirii copilului tău pentru mai târziu. Cu precădere sloganurile rostite de părinți
ceea ce a auzit.
în mod insistent pot deveni convingeri pe termen lung, pe care le regăsesc
Atenție la folosirea calificativelor la adresa psihoterapeuții în gândirea și în preconcepțiile adulților cu care lucrează.
copilului tau, folosind verbul a fi; auzind în mod Legenda spune că Olimpia, mama lui Alexandru Macedon, îi spunea adesea fiului că
repetat expresii precum Ești prost, Nu ești bun este născut din zei, că va ajunge departe și va învinge orice obstacol; nu este de
de nimic, Ești slab etc, copilul le va include în mirare că băiețelul firav de la acea vreme avea să ajungă la capătul lumii, învingând
părerea despre sine, uneori chiar în identitatea zeci de armate, construndu-și cu fiecare pas un renume pentru totdeauna…
lui. Îi poți spune că este deștept, norocos,
În primele luni de viață, vorbele adulților reprezintă pentru copil un șir se sunete cu
puternic, frumos - mai ales când este evident că
intensități și tonalități diverse, însoțit de expresii faciale pe care sugarul încearcă să
a reușit să facă ceva bun, când a învins un le imite în oglindă.
obstacol, când este îngrijit…
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Mă uit la televizorul nostru Rubin, unul dintre primele televizoare cu lămpi care au fost
Capitolul șase cumpărate în satul nostru. Are clape cu care schimbi programele, arată ca niște dinți
pătrați, din fildeș. Două roți zimțate în lateral, ca să cauți postul și un “ochi magic” care se
cum se
aprinde tot mai tare, pe măsură ce te apropii de post. Mă gândesc la oamenii de pe ecran,
sunt gri. Parcă sunt desenați cu creionul, palizi și îndepărtați. Cum stau eu pe spate, cu
capul săltat de stiva de perne, cotoiul cel negru se urcă pe pieptul meu, îi simt greutatea
vie, mă simt și onorat că el toarce pe mine și nu mă mișc. Adorm… Visez sau nu? Parcă mă
formează
gândesc la ceva care vine de la sine… Televizorul cu oameni gri ar putea fi colorat cu
creioane colorate; sau mai bine i-aș pune un aparat de tradus nuanțele de gri, iar oamenii
ar prinde viață înăuntrul lui, colorați. Cred că tocmai am inventat televizorul color!
Trebuie spus încă de la început că noi, oamenii, deprindem mai întâi vorbirea și abia apoi
gândurile?
reușim să avem gânduri elaborate. Știu că ți se pare ciudat, pentru că ai convingerea că
un om mai întâi gândește și abia apoi vorbește. Haha! Cu toate acestea, află că aparatul
fonator al omului, acela care scoate sunete, este mai vechi decât gândirea abstractă. Nu
este de mirare, din moment ce sugarul este expert din naștere în a-și folosi gura!
Când au doar câteva luni de viață, copiii scot sunete, apoi silabe - cum ar fi ma, ba, pa, ta.
Repetând aceste silabe, copilului va scoate primele lui "cuvinte". Ele nu exprimă nici o
noțiune, dar adulții aflați în preajmă cred că micuțul spune mama, papa, baba, tata -
cuvinte care în toate limbile pământului înseamnă fie mamă, fie tată, mâncare, bunic....
Pentru a dezvolta gândirea de tip euristic la Asta înseamnă că aceste cuvinte sunt invenția copiilor și nicidecum a adulților, iar ele nu
copilul tău, ar trebui să: reprezintă gânduri, ci doar vocalize! Odată ce a exersat astfel cu silabele, copilul mic este
pregătit din punct de vedere fonator să imite cuvintele cu sens rostite de adulții din
• îi dai voie să așeze obiectele și altfel decât se preajmă.
obișnuiește.
Următoarea fază este, va să zică, faza imitației: copilul este atent la ce rostesc adulții și
încearcă să rostească la fel, dar aparatul fonator (gât, limbă, laringe) nu este la fel de bine
• schimbi des traseul pe care mergeți.
controlat de creier. După ce va fi dobândit oarecare autonomie prin mers și joc solitar,
• îl obișnuiești cu ideea că lucrurile pot fi parțiale. copilul trece la faza solilocviei, adică începe să vorbească singur, cu voce tare. Încă nu
folosește persoana întâi, până când nu are conștiința de sine dobândită.
• îi permiți acțiuni reversibile, cum ar fi să se poată
Prin gânduri, Universul trece înăuntrul nostru.
răzgândi, întoarce.
Treptat, pe la vârsta de trei ani, cel mic începe să nu mai vorbească cu voce tare, ci
• îl încurajezi să caute alternative chiar dacă a
transferă vorbirea în interiorul minții lui. Așa se face că primele fraze transferate din
reușit.
vorbire în mintea noastră sunt primele noastre gânduri elaborate. O vreme, încă mai
persistă acele fraze la persoana a doua, urmând ca toată viața ele să reprezinte tendința
• îl introduci în lumea minunată a artelor.
noastră de a purta dialoguri cu Alter Ego...
• îi creezi condiții să facă experimente.
Și ar mai fi ceva: care va fi stilul lui de a gândi: cel algoritmic sau cel euristic? Stilul
Astfel, cel mic va avea șansa să schimbe lumea algoritmic presupune reținerea unor reguli, formule, aspecte logice ale realității și
folosirea lor de fiecare dată când se ivește problemă nouă; stilul euristic îi va permite să
când va fi mare; va crea cu ușurință, va uimi prin
se adapteze din mers problemelor noi care se ivesc, improvizând cu creativitate.
felul cum înțelege lucrurile, deși ar avea riscul de
a fi superficial, dezordonat, poate chiar imoral... Ai zice că este important ca fiul sau fiica ta să gândească devreme și cât mai bine. Eu
îți spun că acest moment trebuie să vină la timpul lui, nici prea devreme, nici prea
târziu. Dacă ar veni prea devreme ai avea un copil introvertit, prea puțin
comunicativ, retras, lipsit de curajul acțiunii. Asta înseamnă că înainte de vârsta de
doi ani și jumătate copilul tău gândește mai degrabă acționând și nicidecum
premeditând. Este bine să îi permiți să traverseze această perioadă fără să îi impui
cititul, scrisul sau alte activități academice. Arată-i celui mic diversitatea obiectelor
și ființelor din jur, permite-i să te imite în interacțiunea cu ele.
Dacă el va face o bună relație cu obiectele, va fi capabil mai târziu să vorbească cu

ele și mai apoi să gândească despre ele. Așa se face că pe la trei ani, copilul va
începe să folosească vorbirea de unul singur în timp ce se joacă și chiar înainte de a
adormi. Ar fi minunat să nu intervii în această solilocvie a copilului, chiar dacă ți se
pare că vorbește cu tine. În felul acesta îi permiți să scadă treptat vocea cu care
vorbește, până când ea rămâne doar în interiorul minții lui.
Dacă, dimpotrivă, îl împiedici pe copil să mediteze și îl grăbești să treacă la acțiune,

el riscă să devină in individ impulsiv, superficial în decizii. Păstrează-l pe micuț la o
oarecare distanță de tine, cât să te poată vedea dar lasă-l să se joace cu spatele la
tine și să vorbească singur. Nu-l bombarda cu vorbe, gâdilaturi, cadouri. Încearcă să
nu faci în locul lui ceea ce poate face singur, chiar dacă o face stângaci.
Pentru a-ți încuraja copilul să folosească gândirea algoritmică este important să îi

confirmi regulile și să nu le încalci în primul rând tu; apoi ai face bine să păstrezi
ordine în jurul lui, simplificând-i pecât posibil ambianța, iar asta înseamnă nu prea
multe jucării de-odată. Copilului algoritmic trebuie să îi explici cum funcționează
lucrurile și să-i răspunzi de fiecare dată când te întreabă ceva. El va putea deveni
astfel unul dintre cei care vor conduce lumea, un bun tehnician, un manager
puternic, un om al ordinii, de încredere și inepuizabil, dar va fi supus riscului de a se
panica dacă nu ar mai avea condițiile cu care s-a obișnuit, iar eșecurile lui ar fi
dramatice.
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Mama a făcut cartofi prăjiți, așa cum ne place nouă. Are la cuptor și un ștrudel cu mere,
Capitolul șapte de-abia aștept să i se transforme zahărul în caramel, va fi cald și aromat! Este nervoasă
mama, poate din cauza mea, dar stă întoarsă cu spatele. Sora mea îmi arată cum și-a legat
greșeli și
mama șorțul la spate, parcă fundul ei este un cadou uriaș, împachetat cu o fundă de-
asupra. Pe soră-mea o pufnește râsul, iar stropi de cartofi de-abia mestecați sar pe masă.
Mama se uită la noi și mai nervoasă. Cînd se întoarce iar cu spatele, “cadoul” pare și mai
mare. Eu simt că înăuntrul meu se adună mult aer și că trebuie să râd. Știu că nu ar trebui,
pedepse
dar nu mai pot. Pufnesc în râs, râdem amândoi cu voce tare, dar în momentul acela, mama
este la marginea mesei, cu ditamai făcălețul în mână…
Pentru mine, pedeapsa este o mare în care mă înec. Nu știu când începe și nu știu când se
va sfârși. Este mai mult decât pot eu să cuprind. Ea este un amestec de frică și neputință,
ură și respect pentru părintele meu. Da, îmi urăsc părintele când mă pedepsește. Aș vrea
ca el să dispară, ca să nu înceapă pedeapsa. Pentru asta, închid ochii…
Trebuie spus încă de la început că noi, oamenii, deprindem mai întâi vorbirea și abia apoi
reușim să avem gânduri elaborate. Știu că ți se pare ciudat, pentru că ai convingerea că
Nu ai de ce să pedepsești un copil în vârstă mai un om mai întâi gândește și abia apoi vorbește. Haha! Cu toate acestea, află că aparatul
mică de trei ani. El nu are o conștiință de sine cu fonator al omului, acela care scoate sunete, este mai vechi decât gândirea abstractă. Nu
care să își asume ceea ce face; el crede că este de mirare, din moment ce sugarul este expert din naștere în a-și folosi gura!
lucrurile se întâmplă în jurul lui, dar nu ca urmare
Pentru ca un copil să își dea seama că greșește, să se simtă vinovat și apoi să se
a unei alegeri pe care a făcut-o el. Tot ce poate
corecteze, sunt necesare câteva condiții:
sesiza când îl pedepsești este o agresiune și
reține doar că trebuie să se apere de tine, În primul rând, după cum spuneam, ar trebui să aibă conștiință de sine. Trebuie să se
devenind retras. poată distinge pe sine de alte persoane, ba chiar și față de obiecte. Oricât de ciudat ți s-
ar părea, copiii mai mici de trei ani nu pot face asta. Ori asta înseamnă că acel copil nu se
Trebuie să facem aici distincția între eroare și pune pe sine la originea întâmplărilor și nu are cum sa și le asume.
greșeală. Eroarea este o nereușită în rezolvarea
În al doilea rând trebuie să existe contiguitate între fapta lui, efectele faptei și pedeapsă.
unei probleme și nu ar trebui niciodată
Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu trebuie să treacă prea mult timp între fapta copilului și
pedepsită. Greșeala este o atitudine nepotrivită
înțelegerea consecințelor faptei. De asemenea, nu trebuie să treacă mai multe ore sau
care are efecte asupra cuiva și care trebuie zile între faptă și eventuala pedeapsă. De ce? Deși copilul are o bună memorie, nu poate
semnalată copilului. Părintele ar face bine să-i trăi decât în prezent, pentru că nu are capacitate de abstractizare, adică nu se poate
dea de înțeles copilului că nu el în persoană este gândi la lucruri care nu sunt aici și acum. Pune-te în locul lui: ce ai crede dacă, venind de
cel care îl pedepsește, ci regula sau consecințele la serviciu, tatăl tău s-ar repezi să te pedepsească pentru ceva ce el descoperă abia acum
sunt cele care-l pedepsesc. că ai greșit, deși acum tu ești cuminte?
În al treilea rând, să înțeleagă că efectele faptei lui sunt neplăcute pentru cineva; dacă
acel cineva nu este el, este necesara și empatia, adică acea capacitate de a simți ceea ce
simte celălalt, care suportă consecințele greșelii lui.
Dar, la urma urmei, de ce se pune problema pedepsei? Este evident că pedeapsa este o
nevoie a adultului. Aplicarea pedepsei este o chestiune de manifestare a dominației și
arată că adultul respectiv este nemulțumit de sine și de viața pe care o trăiește; daca ar fi
mulțumit, ar fi mai generos… Un exemplu răspândit în sensul ăsta este situația în care
părintele este mințit de copil…

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Sunt mic, văd oamenii de jos în sus. Cei mari vorbesc tare, ca tunetul, ei decid în locul meu
Capitolul opt când mă joc, dacă un lucru este bun sau rău, ce facem cu banii… Ei spun ce va fi, iar eu nu
pot schimba asta. Aș vrea să fie părinții mei bucuroși, aș vrea ca mama să zâmbească, să
Minciuna
mă laude și să-mi dea ceva. Pentru asta, trebuie să-i povestesc ceva frumos, chiar dacă nu
e adevărat. Oare de ce se supără mama când eu îi dau o bucurie ca asta?
Ce s-ar face copiii dacă n-ar exista minciuna? Minciuna este o poveste care poate
schimba realitatea urâtă sau inaccesibilă intr-una posibilă, frumoasă, acceptabilă. De
magică altfel, dacă stăm să ne gândim bine, toate poveștile sunt minciuni… Într-o poveste
găsești tot felul de afirmații gogonate, cumar fi zborul călare pe mătură,
transformarea în alte creaturi, minunile zânei și ale cotoroanței… Adulții le spun
copiilor aceste minciuni bine ticluite și se așteapă să fie crezuți; dacă, mai târziu,
copiii încep să spună și ei minciuni precum poveștile, adulții se supără. De ce oare?
Adulții se supără când sunt mințiți pentru că sunt în general frustrați de faptul că
lucrurile pot fi doar într-un fel. Ei au mers la școală și erau pedepsiți dacă nu repetau
acele lucruri cu exactitate. Adulții pur și simplu nu mai pun preț pe gândirea magică,
Și atunci trebuie să alegi: aplici pedepse sau îl nu se descurcă deloc cu realitatea alternativă produsă de minciună. Acest fel magic
încurajezi pe copil să spună adevărul? Dacă vrei de a gândi este prioritar pentru copii și este destul de eficient o vreme. Informația
să nu mai fii mințit, ar fi bine să nu te mai superi folosită de gândirea magică nu este verificabilă și astfel nu te poți baza pe ea
când copilul greșește. Pentru a-i corecta pentru a construi în limite convenționale, acceptate de societate.
greșeala, poți renunța la pedeapsa din partea ta
Cu toate astea, adulții folosesc gândirea magică de multe ori, fără să-și dea seama.
și îl poți însoți pe copil în a suporta consecințele
De exemplu, când merg la film și apoi se îndrăgostesc de actorul care joacă un
acțiunilor sale. personal atotputernic; sau când folosesc un gadget și se așteaptă ca acesta să facă
orice posibil; sau când merg la biserică și ating moaștele unui sfânt. Adulții acceptă
Dacă ai păstrat puțină gândire magică din
cu mai mare ușurință minciuna unui copil decât minciuna altui adult care era de
copilăria ta, vei putea merge cu minciuna spusă încredere și s-a dovedit că spune un neadevăr.
de copil până când observă și el că nu e
convenabil să greșească sau să mintă. Minciuna este unul dintre cele mai generoase cadouri pe care un copil i le face unui
adult pe care îl supără adevărul.
Exemplu: copilul tău spune că l-a văzut pe Moș
Crăciun la geam în luna mai; în loc să te superi,
mai bine ai merge cu el la fereastră, să-i spuneți Când te mint, copiii mici se așteaptă să îți dai seama că nu e adevărat, ba chiar
Moșului că nu mai trebuie să vină și de menționează cu candoare: Ce te-am mințit! La începuturi, minciuna unui copil este
Crăciun… altruistă, adică el minte ca părintelui să-i fie bine. Pe măsură ce se dezvoltă din
punct de vedere social, apare minciuna din solidaritate, ca să nu trădeze pe cineva.
Mai târziu, poate apărea minciuna utilitară, pentru a obține un beneficiu. Unii copii
dezvoltă minciuni confabulatorii, prin care înfloresc mult realitatea, adăugând
detalii pe măsură ce observă că nu sunt crezuți.
Ce ai putea face, astfel încât să nu mai fii atât de afectat de minciuna copilului tău?
În primul rând, ar fi bine să te întrebi de ce minte acest copil. De cele mai multe ori,
copilul este amenințat cu pedeapsa dacă face un lucru rău, iar apoi părintele se
așteaptă ca acel copil să mărturisească greșeala, știind că va urma o pedeapsă. Nici
tu, ca adult, nu ai spune cu ușurință adevărul, știind că urmează o pedeapsă grea.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Lumea în care am venit este necunoscută mie. O știu și o simt pe mama, dar toate lucrurile
Capitolul nouă din jur mă uimesc și mă sperie. Obiectele zboară singure-n jos, unele fac zgomot
neașteptat, văd graba și încordarea cu care oamenii străini se mișcă pe-aici, mi-e frică. Dar
ursulețul
cel mai frică îmi este când vine întunericul. Prin el văd ființe necunoscute, monstruoase.
Dacă într-un colț al camerei văd ceva cu o gaură în partea de sus, aș putea spune că
seamănă cu un monstru cu o gură uriașă; pe măsură ce mă uit la el, gura parcă se și mișcă!
Mama aprinde lumina și zice, “Uite, nu este nimic aici! Doar raftul cu cărți și aici este un
ponosit
sertar deschis!” Ea știe cum arată un raft cu sertar deschis, dar eu nu am văzut prea multă
mobilă până acum și nu aș putea spune în aproape-întuneric cu ce seamănă asta.
În primii ani de viață, copilul cunoaște câteva sute de cuvinte și începe să gândească
folosind aceste puține noțiuni; o parte dintre aceste cuvinte denumesc câteva
obiecte, pe care cel mic le poate numi. Restul, milioane de obiecte, situații și
senzații îi sunt necunoscute copilului mic. El are nevoie să privească fața mamei ca
să știe că un obiect sau o situație sunt de bine sau de rău. Dacă mama nu este
prezentă și obiectul acela este necunoscut, totul pare un coșmar. Iar visul copilului
mic este plin de obiecte și situații necunoscute, în absența mamei.
Cum îl poți liniști pe copilul tău atunci când îi
este frică de monștri? Pentru a aduce liniștea, ai Toate lucrurile despre care nu știi cu ce seamănă sunt monștri!
face bine să umpli golurile. Fiecare personaj sau
obiect înfricoșător trebuie să aibă o poveste
acceptabilă. Povestea îl ajută pe cel mic să Așa se face că la vârste mici, toți copiii au coșmaruri, semnalate mai mult sau mai
asimileze personajul; îl vei auzi spunând Aha, puțin zgomotos. În timp ce visează, un adult face eforturi de a înțelege visul, de a
pentru ca mai apoi să treacă la alt subiect. Pentru încadra în cunoscut ceea ce visează: recunoaște persoane, le evaluează ca fiind
asta, îi poți povesti cum raftul este mai tot timpul bune sau rele, se orientează. Un copil mic nu știe să facă toate acestea, pentru că nu
somnoros și cască din sertar, iar tu te poți duce poate recunoaște suficient de multe obiecte, situații, senzații, soluții.
să-i închizi gura dintr-o mișcare…
În aceste condiții, copilul se atașează puternic de ceea ce îi este cunoscut bine.
Uneori nu vrea să fie dezbrăcat de pijamaua veche pentru a purta una nouă, alteori
În ceea ce-l privește pe ursulețul ponosit, ar fi
nu vrea să stea fără mama, dar de cele mai multe ori poartă după sine peste tot un
bine să nu te atingi de el, chiar dacă ți se pare un
obiect confortabil, cum ar fi suzeta, o păturică, sau clasicul ursuleț. Cu el adoarme,
obiect numai bun de aruncat; în ursulețul acela cu el vrea să se trezească, pentru că acest ursuleț asigură o continuitate între lumea
nu se află paie, ci mugurii prieteniei, ai reală și cea a visului, între prezența și absența mamei. Pentru psihologi, acest
încrederii, ai credinței că totul va fi bine. ursuleț este un Obiect de Tranziție, adică de trecere liniștită între lumea
necunoscută, neliniștitoare și cea cunoscută. Copilul se ține strâns de acest obiect și
îi verifică periodic prezența, pipăindu-l și chiar mirosindu-l.
Adulții păstrează uneori și ei obiecte de tranziție: talismanuri, icoane, gadgeturi - în
general ceea ce ar lua cu ei pe o insulă pustie…Dacă ar pierde acel obiect, ar intra în
panică, la fel ca și copilul căruia i se confiscă ursulețul: lumea tenebroasă a
necunoașterii năvălește peste el. Gândește-te doar cât de frică îți poate fi de un
extraterestru, pentru că nu seamănă suficient de bine cu ceva familiar… Filmele
horror abundă și ele în personaje care nu pot fi încadrate într-o categorie familiară;
sunt fețe descompuse parțial, monștrii al căror comportament nu este predictibil…

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Azi este prima zi de școală. Copiii, de înălțimea mea sau mai mari, cunoscuți sau
Capitolul zece necunoscuți, sunt amestecați cu părinți și de aceea nu pot intra în vorbă cu ei. Toți au
pantofi noi, nu numai eu; ghiozdane mai grozave ca al meu și multe, multe flori. Doamna
omul făcut
învățătoare a colectat atât de multe buchete, cum nu mai văzusem decât la înmormântarea
bunicii. Dintr-o dată, se aude un bubuit în difuzoare și directorul școlii începe să
vorbească. Spune ceva despre “voi, copii”, dar este clar că nu vorbește cu mine, pentru că
se uită la părinți. Îmi bate inima repede ; mama mă împinge să dau doamnei buchetul,
de oameni
apoi dispare. Suntem duși în clasă, acolo ne așteaptă manuale noi, pe care încă nu avem
voie să le atingem. Mama a dispărut, iar mie îmi vine să plâng. Îmi vine să plâng așa de
tare, încât știu sigur că voi ține minte toată viața mea această zi.
Un copil nu va deveni om dacă nu are contact cu niciun om. Istoria medicinei deține
suficiente cazuri de copii abandonați în sălbăticie, care s-au dovedit a fi animale
irecuperabile pentru simplul fapt că în primii ani de viață nu au avut contact cu
oamenii, ci au fost crescuți de animale.
În primii trei ani de viață neuronii din creierul copilului au o plasticitate deosebită,
Lasă-l să cunoască oameni; în primul rând pe cei sunt foarte adaptabili și își conturează cu ușurință conexiunile. La mai toate speciile,
de vârsta lui, apoi cât mai diverse persoane. Nu-l această plasticitate stă la baza unui fenomen numit Imprinting: puii rețin pentru
feri de cei săraci, de cei agresivi, de cei din alte totdeauna o situație impresionantă trăită în primele zile de viață. Este clasică
culturi. Contactul cu toți aceștia îl va ajuta să fie povestea etologului Konrad Lorentz care era urmat peste tot de un mic cârd de
adaptabil, sociabil, capabil de succes între gâște care puseseră ochii pe el în ziua în care au ieșit din găoace.
oameni.
Imprintingul este la oameni mecanismul principal prin care se conturează
personalitatea copilului; el va ține în memoria de lungă durată tendințe
Du-l în parc să se joace cu copii de vârsta lui,
comportamentale, cum ar fi timiditatea sau tupeul, emoții vechi - cum ar fi
învingându-ți teama că ar putea lua vreo boală
traumele, atașamentul față de mamă etc. Pe măsură ce crește, copilul este tot mai
sau că ar putea fi agresat de aceștia sau că ar greu de influențat, dar se păstrează capacitatea de imprinting; astfel, el va ține
putea învăța prostii. Toate aceste riscuri trebuie minte mult timp emoția primei zile de școală, primul sărut etc. Acest fenomen
să îi fie în preajmă, pentru a le putea cunoaște și demonstrează cât de importante sunt emoțiile în viața omului: ele îl ajută să țină
a le compensa la început cu ajutorul tău, apoi minte pe termen lung lucruri importante și să creeze legături numite atașamente.
singur.
Spuneam mai sus că influența oamenilor este cea care te face om. De la ceilalți
Oferă-i condiții de a merge la grădiniță deîndată oameni își ia copilul cuvintele, atitudinile, valorile. La început, acest transfer se face
prin mecanismul imitației. În alte stadii, se face prin explorare, iar în alte stadii (cum
ce a dobândit conștiința de sine, având astfel
ar fi la adolescență), se face chiar și prin opoziție, adică cel tânăr învață prin a se
capacitatea de a respecta reguli; vârsta
opune adultului, iar asta îl ajută să fie cineva, diferit de ceilalți. Ori, pentru ca toate
grădiniței este vârsta socializării și nu trebuie aceste lucruri să se întâmple, este necesară comunicarea. Așa a apărut cuvântul, ca o
ratată. pasăre care zboară neobosit printre noi și ne influențează permanent.
Acceptă faptul că există alternative la mediul Pentru ca un copil să devină om, trebuie să se afle în contact social, afectiv și cognitiv cu
familial: școala, grupul, mentorul, MassMedia, oamenii.
Internetul. În loc să le interzici, mai bine ai cultiva
la copilul tău discernământul de a le alege în Mulți părinți și mai ales bunici spun copilului mic această frază terifiantă: "Vezi că,
interesul lui. dacă nu ești cuminte, chem țiganul să te ia!” Cel mic încremenește, deschide larg
ochii și se agață de adult, spre încântarea acestuia. Mai târziu, apare și fraza: “Doar
Nu uita că nu de la tine, ci de la străini își va lua noi, părinții te iubim, chiar dacă uneori te criticăm; lumea este rea, ferește-te de ea!”
copilul tău banii, soțul, prestigiul, provocările din
viață!
Ce ai de făcut pentru a-i oferi copilului tău caracteristici umane convingătoare?

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Eu imi amintesc cum tatăl meu mă urca intr-un copac uriaș; tata era mai înalt decât
Capitolul unsprezece copacul și cureaua pantalonilor lui era sus, sus; iar fața lui zâmbitoare era pe cer, ca luna.
Mai târzu aveam să aflu că acel copac era un pui de dud, în care voiam cu tot dinadinsul să
ține minte,
mă urc…. Tata m-a făcut să zbor până în el și mă ținea să nu cad, iar eu aveam încredere și
teamă în același timp. Cureaua tatălui era de un maro scorojit, iar pantalonii - gri. Iar vocea
lui era ca un tunet pe cer…
De ce țin copiii minte atât de ușor detalii din viața cotidiană? Adulții sunt uimiți cum
este de rețin copiii lucruri care nu par a fi pentru vârsta lor, cum caută obiecte aparent
pierdute după ce s-au jucat cu ele și cum descriu scene din viața lor în cele mai
mărunte aspecte.
inteligent!
Creierul unui copil de nici trei ani este plastic, adică se modifică de la o săptămână
la alta, sub influența activităților care se repetă; așa se explică de ce copiii repetă cu
obstinație unele jocuri - nu pentru că le plac în mod deosebit, ci pentru că ele se cer
repetate până când sunt asimilate. Asimilarea, adică înțelegerea unui lucru, este
singura care îl liniștește pe copil și îi permite să treacă mai departe în jocurile lui;
dar până atunci, el tot repetă.
Un alt element care explică memoria bună a copiilor mici este faptul că, în mintea
lor, nu există prea multă competiție între noțiuni. Adică un copil nu are prea multe
lucruri emoționante la care să se gândească, fiindcă încă nu le-a trăit. Din cauza
Dacă ești îngrijorat de faptul că micuțul tău nu
aceasta, un lucru odată memorat, nu va fi șters de alte lucruri, pentru că acestea nu
ține minte lucruri, ai face bine să acorzi atenție…
sunt prezente în număr mare și nu sunt semnificative sau emoționante.
atenției. Pentru a memora, omul are nevoie în
primul rând de o concentrare a atenției pe Al treilea element care explică buna memorie a copiilor este imaturitatea funcției
detalii, pe asocierea între noțiuni, pe a petrece uitării. Uitarea este un proces psihic care se bazează pe inhibiție. La rândul ei,
timp gândindu-se la noțiunea de memorat. Încă inhibiția este esențială pentru maturizarea creierului uman. Cel mai răspândit
reprezentant al inhibiției este cuvântul NU. La începutul vieții lor, cei mici nu-l
din al doilea an de viață îi poți cere copilului să
cunosc pe Nu. Acesta este impus prin educație și îl determină pe copil să amâne o
te privească atunci când îi vorbești; poți să stai
mulțime de tendințe naturale, spontane. Când uită, copilul are șansa de a se
lângă el și să studiați împreună detalii ale concentra pe o activitate sau o noțiune nouă, care a devenit mai importantă.
obiectelor și oamenilor; mai mult, este bine să
creezi medii simple, care să permită Da, știu că unii consideră important să se menționeze aici în primul rând numărul
concentrarea copilului pe un singur obiect, nu să mare de neuroni integri pe care îi are un copil mic în comparație cu un vârstnic care
nu mai ține minte mai nimic. E adevărat, pe măsură ce înaintează în vârstă, omul are
aglomerezi camera cu jucării sau cu persoane.
tot mai puțini neuroni nobili, dar acest lucru poate fi compensat prin activități
Pentru a fi inteligent, copilul tău are nevoie de intelectuale menite să păstreze conexiunile dintre neuroni pentru că aceste
conexiuni sunt mai importante decât numărul neuronilor…
încredere în capacitatea lui de a cunoaște și de a
soluționa; asta înseamnă să nu îl pedepsești Fiecare copil excelează printr-una dintre formele de inteligență: fie ea rațională, fie
pentru erori, să semnalezi cu bucurie reușitele emoțională, socială, motorie etc.
lui, să nu faci în locul lui lucruri pe care încearcă
să le facă.
Faptul că un copil ține minte foarte multe lucruri nu înseamnă că acel copil este
Mai are nevoie și de o diversitate de situații, inteligent. Nici măcar capacitatea de a rezolva probleme de matematică folosind
astfel încât să îi rămână trează capacitatea de algoritmi memorați nu înseamnă inteligență! A fi inteligent înseamnă a fi capabil să
adaptare și să se dezvolte armonios, pe toate rezolvi probleme noi, folosind creativitatea astfel încât să reușești o cât mai bună
adaptare la evenimente neprevăzute.
ariile. Lumea modernă este plină de copii care
sunt pricepuți la simbolurile de pe ecrane, dar
nu știu ce este orizontul.
Pentru a crește un copil capabil să facă față

situațiilor noi este indicat să folosești mai puțin Capitolul următor, saptamâna următoare :)
enunțurile și discursurile în fața lui, ci mai mult
întrebările, mai ales cele “țăcănite”.
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Mama zice: “să nu cumva să pui mâna pe rujul meu!“ Iar mintea mea reține: “să pui mâna
Capitolul doisprezece pe rujul meu!” Mă uimește supărarea namei; era vorba despre chestia aia care lasă urme
atât de roșii, pe care mi-o doream atât de mult, am pus mâna pe ea, iar mama a țipat la
“nu” nu
mine: “Am spus Nu!”
Mintea umană are un subsol, numit Inconștientul. În acest loc întunecos sunt
aruncate, de-a valma, vechiturile, lucrurile interzise, traumele, adică mai toate cele
ce sunt desființate de un Nu. Ei bine, cât suntem copii, aceste subsol este larg
existĂ… deschis către partea conștientă a minții noastre și nu conține deloc interdicții. Totul
este un simplu DA. Dacă un copil dorește un obiect, Da, obiectul este al lui.
În preajma lui sunt însă adulții, cei care fac regulile și care domină situațiile. Aceștia
sunt purtători de Nu și îl vor impune copilului, pe parcursul procesului educativ.
Multe dintre regulile pe care trebuie să le respecte un copil vor conține un Nu, estfel
încât subsolul începe să se umple… Cu cât un om este mai educat, cu atât mai multe
lucruri interzise se adună în Inconștientul lui.
Dar cum să-i demonstrezi copilului ce nu este Din Inconștient, lucrurile care au fost reprimate ies la iveală ori de câte ori
bine, ce nu este voie, ce nu se poate, fără să îi Conștientul se află într-o situație delicată - când visează, când este victima unei
spui Nu atât de des? În primul rând folosind una nevroze, când se află în situații-limită (cum sunt cele de viață și de moarte etc). În
dintre măștile lui Darwin, dintre acele care restul timpului, oamenii adulți trăiesc cu convingerea că ei controlează mintea lor,
mai ales spunându-și Nu față de o serie de lucruri rușinoase sau dezavantajoase.
semnalizează ceva nefavorabil: repulsia, frica,
mânia sau tristețea. O astfel de mască este citită Creierul uman are o parte dezvoltată ca la nici o altă specie: scoarța cerebrală,
corect de către toți copiii și nu mai este nevoie imensă, încrețită de atâta volum. Ea este nou apărută în specia noastră și chiar se
să fie pedepsiți în fel și chip pentru a înțelege că numește neocortex. Scoarța cerebrală este relativ imperfectă, în comparație cu
acel ceva este scârbos, periculos, deranjant sau nucleii cerebrali situați sub ea. Aceștia sunt mult mai vechi ca evoluție și
dezamăgitor. funcționează fără greș, pentru că sunt sedii ale reflexelor și instinctelor.
Ei, rolul cel mai important al scoarței cerebrale este acela de a inhiba unele funcții
Exersați în oglindă măștile pe care trebuie să le
impulsive care vin din nucleii cerebrali de sub ea. Altfel spus, scoarța cerebrală este
administrați copiilor, chiar dacă vi se pare că vă
un mare Nu și s-a dezvoltat atât de voluminos tocmai pentru a face față
trensformați într-un măscărici! Când copilul duce impulsivității. Prin acest Nu, este amânată pe mai târziu nevoia de a face pe tine,
la gură mîncarea căzută în praf, faceți o mască impulsul de a te scobi în nas, sau cel de a te dezbrăca de tot când ți-e cald. Practic,
de repulsie; când el tinde să traverseze starda scoarța cerebrală este produsul celorlalți oameni, care au impus de-a lungul
plină de mașini, faceți o mască de groază; când timpului individului tot felul de interdicții.
repetă dinadins o greșeală, faceți o față
Să ne fie clar: Cuvântul Nu este o invenție a adulților; au nevoie de ea pentru a putea
mînioasă; dacă sunteți obosit sau dezamăgit de
conviețui fără să se deranjeze unii pe alții!
atitudinea lui, faceți o față tristă… E simplu, nu?
La nașterea lui, copilul folosește aproape exclusiv nucleii bazali, urmând ca, sub
influența oamenilor din jur, să folosească tot mai mult scoarța cerebrală pentru a-și
controla comportamentul prin inhibiție, aruncând în inconștient dorințele interzise
și păstrând în conștient ce ea ce Trebuie.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Ne-am mutat în casa aceea nouă. Tata a așezat icoana Maicii Domnului pe perete, sus
Capitolul treisprezece unde eu nu ajung. Mama a așezat și ea un tablou la fel de mare în care se află ea și tata la
nunta lor. În acest tablou, mama are o rochie albă, frumoasă, iar tata o ține de mijloc.
MĂștile lui
Degetul lui mare se află peste sânul stâng al mamei, iar mie mi se face rușine. Mă uit la
fața mamei, senină și mulțumită; așa am vrut s-o văd mereu pe mama. Eu acolo văd dacă e
mulțumită de mine, dacă e obosită, dacă e furioasă, dacă are chef de joacă, dacă îi place
mâncarea pe care mi-o dă…
darwin Charles Darwin ne este cunoscut în primul rând datorită faptului că a elaborat teoria
evoluției speciilor și puțină lume știe că acest mare om de știință a observat că la
animale există un mod de comunicare universal prin intermediul unor mimici de
bază. Dintre aceste “măști” șase sunt cele mai cunoscute: masca fricii, cea a veseliei,
cea a furiei, masca dezgustului, masca de curiozitate și masca deprimării.
Copilul tău recunoaște aceste măști încă din primele săptămâni de viață. În legătura
lui totală cu mama, cel mic găsește aceste câteva elemente de comunicare și
acestea îi orientează instinctual comportamentul. Astfel, copilul știe imediat dacă
Dacă vrei să îi transmiți copilului un mesaj de este cazul să-i fie frică, dacă e o situație de veselie și joc, dacă nu trebuie s-o
pericol nu este necesar să țipi la el. Este suficient deranjeze pe mama, dacă ceva este în neregulă cu ea…
să deschizi ochii larg făcând acea față ușor
îngrozită sau îngrijorată care semnalează Copilul crede în primul rând ceea ce îi arăți și de-abia apoi ceea ce îi spui.
pericolul de atâtea milioane de ani.
Când vrei să îl faci curios pe cel mic cu privire la Pentru a ilustra această teorie, eu povestesc destul de des exemplul cu “prăpastia
o explicație pe care i-o dai, ridică sprâncenele și psihologică”: un bebeluș în vârstă de șase luni este plasat pe o placă transparentă
rotunjește gura în timp ce vorbești. Vei vedea că pusă între două mese distanțate astfel încât prin placă să se vadă golul dintre ele ca
și el va ridica din sprâncene și va între deschide o prăpastie. Mamei, așezată la un capăt, i se cere să își cheme copilul spre ea, făcând
gura, semn al curiozității lui. o mimică veselă, de încurajare. În experiment se vede cum bebelușul merge de-a
bușilea spre mama lui, ajunge la “prăpastie”, se oprește descumpănit, privește fața
Dacă vrei să îi dai de mâncare ceva care ție de încurajatoare a mamei și trece apoi relaxat către ea. În a doua fază a experimentului,
fapt nu-ți place să mănânci, poți să fii sigur că mamei i se cere ca atunci când cel mic ajunge în dreptul “prăpastiei”, să afișeze o
mimică de frică, de groază. Văzând o astfel de mască la mama lui, bebelușul
acest lucru se vede în colțul gurii tale, sub forma
încremenește în acel loc și nu scoate nici un sunet.
grimasei de dezgust. În cazul acesta ai face mai
bine să fii sincer. Pe parcursul întregii vieți pe care o trăiește în comun cu mama lui, copilul va crede
necondiționat în aceste expresii simple ale feței ei, chiar dacă vorbele ei ar putea să
De altfel, sinceritatea este mult mai utilă decât spună cu totul altceva. Expresiile din măștile lui Darwin stau la baza limbajului non-
disimularea când este vorba de a transmite verbal de mai târziu, pe care tindem să-l credem, indiferent ce ar spune
mesaje copilului. Dacă ești obosit, mai bine interlocutorul în cuvinte…
spune că ești obosit, dacă ți-e frică să nu-i se-
ntâmple ceva mai bine spune-i că ți-e frică, nu că
nu are voie să facă acel lucru.
Copilul tău este descumpănit dacă aude un lucru de la tine, iar fața ta spune cu totul
altceva. În mod natural, el tinde să creadă ceea ce îi spui prin mimică. Asta înseamnă
că trebuie să fii singur de mesajele transmise de fața ta. Nu ar strica să faci exercițiul
în oglindă atunci când vorbești la telefonul mobil cu cineva. Privește-ți fața și
observă dacă ea rostește același mesaj ca și gura ta.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Bunica îmi spune o poveste cu Prâslea cel Voinic care a pornit în căutarea Merelor de Aur.
Capitolul paisprezece Din câte înțeleg, numele de Prâslea înseamnă “cel mai mic dintre frați”. Am observat eu că
în mai toate poveștile Făt Frumos e copilul cel mai mic din familie și el trebuie să plece în
micul
lume, să-și caute norocul. Și la noi în familie este tot cam așa. Sora mea mai mare este
convinsă că eu sunt prințul, că părinții nu mă pun la treabă și-mi păstrează ce este mai
bun. Simt uneori cum mă urăște și ar vrea să dispar..
În familiile din vechime, primul născut dintre copii era cel mai respectat și moștenea
dictator averea familiei cu prioritate. El îi conducea pe ceilalți frați, iar aceștia îi spuneau
“Nene”. Cuvântul lui era cel crezut de către părinți, iar el era un fel de adult de
nădejde și trăia cu mândria faptului că s-a născut primul.
Azi, lucrurile au ajuns să fie invers… În tot mai multe familii s-a instituit teroarea lui
Prâslea! Cel mic este pus pe primul loc și nu se poate da jos de acolo. Este întrebat
la tot pasul ce vrea să mănânce, unde vrea să mergem, pe cine iubește cel mai
mult… Iar el nu știe ce vrea să mănânce, nu știe unde este mai bine să mergem și nu
poate spune pe cine iubește mai mult - astea pentru că are doar câțiva ani și nu
Știu că în casa ta este revoluție aproape în deține astfel de cunoștințe.
fiecare zi, pentru că mezinul familiei este
persecutat pe ascuns de fratele lui mai mare, iar În timpul acesta, fratele mai mare își roade unghiile de necaz, pentru că el știe toate
cel mare spune că te urăște și că vrea să plece astea, dar este obligat să tacă. Părinții lor nu-i dau celui mare întâietate, în schimb
consideră că sunt corecți dacă îi consideră pe cei doi copii egali.
de acasă. Iată ce ai de făcut:
Pentru a se instaura o armonie în familie, nu este necesară democrația, ci o ierarhizare
Declară solemn în fața ambilor copii care este
naturală a copiilor între ei și față de adulți.
primul născut și faptul că el are întâietate.
Cînd ai de vorbit cu copiii, începi prin a cere

părerea celui mare. Eh, aici voi fi nevoit să-mi asum o critică, revoltătoare poate, la adresa egalității.
Aberația egalității a început odată cu propagarea valorilor Revoluției franceze:
Oferă-i întâi lui de mâncare sau de ales; cel mic Liberte, Egalite, Fraternite. Atunci suna entuziasmant cuvântul Egalite, dar în timpul
trebuie să învețe să aștepte. Comunismului el și-a arătat consecințele monstruoase. Să instalezi egalitatea între o
persoană care știe și alta care nu știe care sunt alternativele înseamnă să condamni
Dacă, într-o dispută, nu știi care dintre ei spune ambele persoane la frustrare. Cel care știe devine deprimat, iar cel care nu știe
adevărul, oferă-i credit celui mare. În scurt timp, devine anxios. Imediat ce se simte egalitatea între doi indivizi, aceștia vor intra în
el își va da seama că nu este necesar să mintă. competiție, o competiție de eliminare a adversarului. Închipuiește-ți că ești obligat
să conviețuiești cu o clonă a ta. Face tot ce faci tu, spune tot ce spui tu, ar putea
Permite celui mare să-l domine pe cel mic, fără oricând să-ți ia locul; asta înseamnă că unul dintre voi trebuie să dispară!
să-i iei apărarea, cu excepția situațiilor realmente
riscante. Dominația îl calmează pe cel mic și îl
mulțumește pe cel mare.
Nu oferi cadouri ambilor copii de-odata; mergi

cu cel mare în căutarea cadoului pentru cel mic
și invers.
Și atunci de ce să cumperi aceeași ciocolată pentru un țânc de 2 ani și pentru un
școlar de 7 ani? De ce să le spui că îi iubești pe amândoi la fel? Procedând așa, vei
avea mereu contestații din partea unuia sa a altuia dintre copii. Cel mic este într-o
fază a imitației în comportament și i-ar prinde bine să fie dominat cu bunăvoință de
fratele mai mare, care abia așteaptă să demonstreze ce știe. Dacă fratele mai mare
ar fi instalat la conducere, ar deveni în scurt timp mulțumit de sine și apoi generos
cu fratele mai mic.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Până la grădiniță, drumul meu este lung, ca o devenire în fiecare zi. Toamna e atât de
noroios, încât pantalonii trebuie să fie suflecați până la genunchi, iarna merg prin șanțurile
adânci, făcute în zăpadă cu lopata de fiecare sătean. Ușa înaltă se deschide scârțâind ca o
Cei mai agresivi oameni sunt cei care au primit poartă demnă de Sesam. Ne descălțăm de pantofii de drum și ne luăm cipicii de postav,
ciocolată cu o mână și bătaie cu cealaltă mână, ca să nu zgâriem parchetul dat cu motorină. Astăzi avem repetiția pentru dansurile
de la aceeași persoană. populare pe care le vom face la serbare. Eu sunt în grupa mică, am cinci ani, iar mama mi-
a făcut rost de o bluză populară mare, ca să îmi fie bună și când voi merge la școală, doar
Cert este și că nu este bine să tolerezi acele vor mai fi atâtea serbări! Brâul mi-a fost improvizat dintr-un fular tricolor, iar pantalonii sunt
gesturi ale copilului care se dovedesc a fi cei de uniformă, cu care voi merge la școală. Dansul se numește Alunelul, iar noi trebuie
intenționat agresive. Cum îți dai seama că să îl dansăm cântând și textul, ceea ce ne cam taie respirația... Perechea mea de dans este
micuțul agresează cu intenție? În primul rând Irina, o fetiță grăsuță, cu ochii ca două steluțe ce răsar de după dealurile rumene ale
vei observa că el își ațintește privirea asupra obrajilor ei, cu gropițe între care se întinde șiragul dinților ei, dintre care lipsește unul.
potențialei victime. În al doilea rând, acțiunea lui Irina mă așează cum vrea ea, căci noi trebuie să ne ținem cu mâinile încrucișate la spate,
este bine țintită, controlată și urmată de o scurtă iar mie îmi vine la îndemână invers decât îi vine ei. Eu îmi trag iar mâinile din strânsoarea
contemplare a rezultatului. În al treilea ei și atunci Irina se uită scurt la Tovarășa, apoi mă prinde cu ambele mâini de brațul stâng
rând,după ce agresează, el se uită către adultul și mă mușcă prelung, tremurându-și capul. Rămân paralizat, pentru că veninul acelei
de apartenență, să vadă ce reacție are acesta. mușcături îmi trece din braț în toată ființa. Îmi rămâne în cap o certitudine: că ființele care
au două codițe, o ie cu cruciulițe roșii și zâmbesc știrb sunt dureroase!
Dacă aceste elemente se întrunesc, este necesar
Plâng și dansez, iar textul îmi răsună în cap, dar nu pot să îl cânt: Alunelu, alunelu, hai la
să faci ceva pentru a institui controlul
joc! Să ne fie, să ne fie cu noroc. Tovarășa se uită la mine cu dispreț, ne numără pașii cu
comportamentului violent. Arată-i celui mic că tu
voce tare, dar eu continui să plâng. Mă trage de mână după dânsa și mă duce în
ești cel mare; asta presupune să te ridici în cancelarie. Acolo mă scutură bine și mă întreabă: Ce ai, măi? Ce ai?? Eu plâng și mai tare
picioare și să adopți o atitudine demnă. În vocea și, prin lacrimi, văd cum înoată peștișorii roșii din acvariul grădiniței, pe care noi, copiii, îl
ta trebuie să se simtă o autoritate calmă. Mesajul întrezărim doar când se întredeschide ușa cancelariei. E atât de cald și bine aici, încât aș
trebuie să fie scurt și imperativ: Vino aici! mai plânge o vreme, chiar dacă Tovarășa și-a înmuiat vocea și își plimbă palma caldă pe
Așează-te! Ascultă! Este util să pui mâna pe copil creștetul meu, în răspăr.
și să îl direcționezi puțin. Fața ta trebuie să spună
Vaccinul pe care mi l-a adminiistrat Irina atunci este și acum sub pielea mea, ca un
același lucru ca și vocea ta și atitudinea corpului misoginism precaut...
tău. Te așezi lângă copil și începi să ii explici
scurt consecința gestului agresiv (a sta în fața lui Copilul este o ființă care poate mușca uneori. Copiii care mușcă, fac asta până pe la
înseamnă a-l invita la confruntare, la luptă). Îl vârsta de 10-11 ani. Dar de de ce o fac, oare? Nu uita că, în primii ani de viață, gura
este principalul instrument aflat la dispoziția copilului. Cu ajutorul gurii, cel mic
întrebi pe micul agresor dacă a văzut și a înțeles
cunoaște lumea, acționează și uneori își exprimă sentimentele. Așa se explică de ce
aceste consecințe asupra victimei (doare, se
unii bebeluși de abia trecuți de șase luni își mușcă mama de obraz, iar mai târziu se
supără, plânge etc). pot repezi la alt copil să îl muște; în unele situații, ei fac asta de drag, iar în altele
pentru a-l stimula pur și simplu pe celălalt.
Cînd agresiunea este îndreptată împotriva unui
obiect sau animal, este indicat să-i vorbiți Chiar și adulții au această tendință, de a-l mușca pe copil de fund sau de mânuțe,
spunând adesea "Mânca-te-ar mama!". Aceasta, vezi bine, nu este o agresivitate,
aceluia, să-i dați ocazia să “spună” ce suferință
cum nu sunt agresivități nici unele acțiuni neașteptate ale copilului asupra unor
are - ca într-un mic spectacol de teatru de
obiecte. Copiii aruncă obiecte sau chiar le sparg doar pentru a atrage atenția și
păpuși, chiar dacă vi se pare jenant să vă pentru a a-i stimula pe adulții din preajmă. O privire holbaltă a părintelui este de
“prostiți” așa. Prin astfel de metode, copilul neprețuit pentru copil, chiar dacă este însoțită de o pedeapsă.
dezvoltă empatia, atât de utilă mai târziu în
conviețuirea lui socială. Deși au o figură de îngeraș, copiii pot fi agresivi între ei, cu adulții sau cu alte ființe; acest
lucru poate fi rezolvat controlând mediul mai degrabă decât copilul…
Sunt situații în care cel mic se lovește pe sine.
Se trage de păr, dă cu capul de obiecte, se Îți mai amintești de Măștile lui Darwin? Una dintre ele este masca de furie:
sprâncene încruntate, șanțurile de pe față adâncite, dinții la vedere, colțurile gurii
aruncă pe jos cu zgomot. Și aceasta este tot o
trase în jos, mușchii gâtului încordați. O astfel de expresie non-verbală este gata de
stimulare a părinților, prin declanșarea
a se manifesta la copil încă dinainte de a se naște. La doar câteva săptămâni de
compasiunii lor. Instinctiv, copilul simte că viață, bebelușul este capabil să schițeze o astfel de mască prin imitație, dacă o
trebuie să adauge intensitate în manifestările zărește pe chipul mamei.
lui, pentru a obține răspunsul dorit din partea
părintelui. Pentru a evita repetarea unor astfel Apoi, din momentul în care cel mic are revelația conștiinței de sine, devine posibilă
manifestarea explicită a furiei din surse proprii. Primele manifestări agresive sunt
de episoade, este recomandabil să ieșiți din
îndreptate împotriva obiectelor și ființelor de atașament, adică acelea care i-au fost
aria vizuală a copilului sau măcar să-i întoarceți
la îndemână suficient timp, încât să poată dispune de ele. Aici regăsim fie obrazul
spatele când se manifestă așa. mamei (care este mușcat temeinic cu cei doi dințișori aflați la dispoziție) fie o jucărie
care face zgomot sau emite alți stimuli. Asta înseamnă că primele acțiuni pe care
Există și situații de boală în care un copil devine
adulții le consideră agresive la copil sunt de fapt niște forme de stimulare…
autoagresiv; ar trebui să vă sfătuiți cu un medic
specialist în neuro-psihiatria copilului dacă Cu ocazia asta, am de enunțat două principii ale evaluării agresivității:
observați că manevrele auto-agresive ale
1. Agresiunea poate fi evaluată de către persoana care o suportă și nu de către
copilului sunt monoton repetate și îi înlocuiesc
autor. Asta înseamnă că este posibil ca agresiunea percepută de adult să nu fie
activitatea de joc. În unele afecțiuni neurologice conștientizată ca agresiune și din partea copilului.
sau psihice, diverse arii ale sistemului nervos al
copilului au un prag de stimulare destul de 2. Diferitele persoane au sensibilități diferite în perceperea durerii. În plus, durerea
ridicat, astfel încât, pentru a avea o stare poate fi cu ușurință modificată prin sugestie. Dacă un copil se lovește, iar mama
lui țipă, îngrozită, copilul plânge cu foc și se văicărește mult timp. Dacă mama
adecvată, cel mic găsește necesară
are o față calmă și folosește o voce cu timbru scăzut, durerea aproape că nu are
administrarea unor stimuli de intensitate mare.
ecou. Atât de eficientă este o astfel de influență, încât sugestia este folosită ca
anestezie în lucrările stomatologice pentru copii.
Este mult mai indicat ca, într-o astfel de situație, Dacă bebelușul te mușcă sau își înfige mâinile în părul tău, nu este cazul să-l
să vă ocupați de propria persoană. Pentru a fi pedepsești, pentru că, neavând conștiință de sine, el nu știe că această agresiune
vine de la el și nici că este un lucru rău; prin gestul lui, pur și simpl își stimulează
respectat de copilul dumneavoastră și a nu mai
părintele să fie acolo, să îi dea ce are nevoie. Ca să fie evitate inconvenientele unor
fi agresat de el, este necesar să începeți să
astfel de episoade, este suficient să ținem copilul în brațe cu spatele la noi, să-i
existați pentru acel copil. Asta presupune să nu- vorbim calm și să-i arătăm lucruri interesante.
i vorbiți despre el, ci despre dumneavoatră; să
povestiți toată ziua ce faceți, ce vă doriți, ce O altă situație care poate declanșa accese de furie ale copilului este frustrarea
simțiți. Să vă jucați singur în preajma lui, să vă nereușitei. Dobândind autonomie în mișcare, micuțul se așteaptă ca lucrurile să-i
reușească tot mai bine și pe loc, fără amânare. Dacă părinții l-au obișnuit cu
puneți de mâncare, să faceți ce vă place (asta
îndeplinirea pe loc a dorințelor și s-au transformat în executanți ai ordinelor lui,
face viața mult mai ușoară, nu-i așa?). Veți vedea
copilul începe să vrea lucruri din ce în ce mai greu de îndeplinit, uneori absurde.
cum cel mic devine curios și, în virtutea imitației, Protestele lui sunt cu atât mai violente, cu cât părinții sunt mai umili și mai
încearcă să se bage în activitățile protectivi, devenind niște simple prelungiri ale mâinilor celui mic. Ce-i de făcut într-
dumneavoastră. În scurt timp, veți putea să-i o astfel de situație?
dați mici ordine celui mic, care le va executa
prompt, doar ca să fie primit în
“jocul”dumneavoastră. Următorul capitol, săptămâna următoare :)
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Tata se grăbește să mă ducă la plimbare; trebuie să ajungem în oraș, iar acolo mă va lăsa
Capitolul șaisprezece să mă dau în leagăn și să sar. Aseară, când săream în pat, mi-a zis că nu înțelege de ce sar
atâta, că o să stric patul acela. El nu știe că simt în piept un fior care îmi cere să sar, ca și
ciobul de
cum tot ce se află în corpul meu cere să fie scuturat, ca să-și facă loc, să crească. Acum
mergem în grabă pe marginea drumului și eu mă uit la picioarele mele. Pantofii cu care
sunt încălțat s-au julit la bot, iar tata nu înțelege ce am cu toate pietrele, de le tot lovesc cu
piciorul. El nu știe că pietrele vorbesc cu mine.; că fiecare piatră care ține botul în sus, scos
sticlă verde
din pământ, cere să primească un șut. De-odată, văd în nisip ceva care sclipește verde.
Maaamăăă, este un ciob de sticlă verde! E tocit de când stă acolo și strălucește către mine,
doar către mine. O întregă poveste se înfiripă în mintea mea într-o secundă, despre o
comoară negăsită până atunci. Mă aplec repede și iau ciobul, îl frec de pantaloni să-l curăț
și, când să-l bag în buzunar, îl vede tata… “De unde-ai luat ăla? Aduni toate gunoaiele de
pe jos! Aruncă-l imediat! Vrei să te îmbolnăvești?”
Axiologia, știința ierarhizării valorilor, ne spune că:
• omul iubește tare mult verbul “a avea”;

Toate astea înseamnă că pe un copil nu-l
interesează sănătatea lui, cum o interesează pe • atunci când e singur, omul are tendința de a prețui lucrurile care simte că-i lipsesc;
bunica lui; nu îi pasă de bani, așa cum le pasă dacă îi este foarte sete, va prețui apa mai mult decât aurul;
părinților lui; nu vrea neapărat libertate și
• societatea umană tinde să stabilească tot felul de convenții cu privire la valori, iar
dreptate, cum vrea fratele lui adolescent. indivizii încearcă să le dobândească, chiar dacă nu au nevoie de ele; asta se
Degeaba încercăm să-i impunem celui mic valori întâmplă pentru că oamenii intră foarte ușor în diverse stări de sugestie (un fel de
care nu sunt ale vârstei lui; mai bine am încerca hipnoză parțială);
să prețuim în primul rând ce prețuiește el,
pentru că doar astfel copilul va avea senzația că • fiecare vârstă are axiologia ei, astfel încât copiii, adolescenții, adulții și vârstnicii
nu se prea înțeleg când vine vorba de a prețui ceva.
este înțeles. Va să zică, ai face bine:
Cum spuneam mai sus, fiecare etapă de viață are valorile ei. Oamenii în vârstă
prețuiesc sănătatea (își urează sănătate cu fiecare ocazie), conservarea bunurilor
(adună tot felul de ambalaje și obiecte expirate), respectul față de trecutul lor (le
• să te joci cu copilul tău sau măcar să te joci cu ale
face plăcere să le recunoști experiența). Adulții pun preț pe bani (muncesc o viață
tale în preajma lui; pentru ei, ca să-i cheltuie pe sănătate mai târziu), pe prestigiu (să nu se facă de râs),
pe sex (au o întreagă cultură a orgasmului), pe putere (nu se mai pot opri după ce
• să îi onorezi permanent curiozitatea, răspunzând
fac bani), pe timp (nu le ajunge timpul și se tem să moară). Adolescenții vor libertate
întrebărilor lui cu explicații pe înțelesul vârstei; (să nu fie obligați să facă lucruri), umor (râd tot timpul), dragoste (să fie plăcuți de
fiecare obiect trebuie să aibă o poveste și fiecare persoana plăcută), viață de grup (ar face orice ca să fie primiți în grup, chiar și
situație trebuie să aibă o ieșire; consum de droguri).
• să îi dai ocazia să fie cineva printre ceilalți copii și

să aibă timp de joacă cu ei;
• să respecți prețul pe care-l pune pe obiecte, chiar

dacă ție ți se par inutile
Copiii, în schimb, prețuiesc cu totul altele: jocul (să poată pune mâna și să facă ce le
vine), curiozitățile (să asimileze prin cunoaștere, inclusiv lucruri magice),
interacțiunea cu alți copii (ar mânca orice și ar face orice lucru, dacă mai fac și alți
copii asta), lucrurile strălucitoare și mișcătoare (pentru că sunt evidente și nu
abstracte)…
Ești un bun educator al copiilor în măsura în care le cunoști valorile și pornești de la ele în
relația ta cu ei.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Când mă jucam, mă gândeam mult la obiectele cu care mă jucam. Le întorceam pe toate
Capitolul șaptesprezece fețele în gândul meu, le doream în mâinile mele, le simțeam de parcă făceau parte din
corpul meu. Cel mai mult îmi plăcea să aflu ce se află înăuntru. Păpușa sorei mele avea
degetul în
ochi care se închideau singuri, dacă o culcai. Dar cum știa ea să închidă ochii așa?Parcă
acei ochi aveau o putere nevăzută! Întâi am pus degetul pe un ochi și l-am mișcat, apoi i-
am dat drumul și el a început să clipească. Am încercat să-l scot cu unghia și nu am reușit.
Apoi mi-am amintit de șurubelnița tatălui și, după multe strădanii, am reușit! Ochiul de
ochi
păpușă mi-a dezvăluit secretul lui; l-am învârtit un timp pe toate părțile, am încercat să-l
pun la loc, dar n-a mai vrut, așa că l-am aruncat prin curte. A rămas păpușa chioară, să-mi
amintească de jocul serios.
Jocul este reversibil. Copilul poate să se joace relaxat, fără să-și asume consecințele
jocului. El se așteaptă ca adulții să nu se supere pe rezultatul jocului, nici pe timpul
lui. În joc nu găsim constrângerea, nici acea tensiune ireversibilă a muncii.
Jocul este flexibil. Regulile jocului, așa cum este văzut de copil, pot să se schimbe.
Copilul se poate răzgândi, poate să renunțe la un joc pentru altul, mai interesant.
Când adulții muncesc, ei prețuiesc durabilitatea Ceea ce mișcă, ceea ce este mai colorat, ceea ce este exercitat cu plăcere - poate fi
rezultatului muncii, în timp ce copilul poate mai interesant pentru cel mic. Adulții încearcă să elimine hedonismul din activitățile
dărâma dintr-o mișcare castelul clădit de el cu lor pentru a fi considerate valoroase; ei consideră că o muncă serioasă și valoroasă
ambiție. Asta înseamnă că nu ai de ce să-i ceri trebuie să fie chinuitoare. De aceea, mulți părinți au tendința de a-și avertiza copilul
copilului tău să păstreze cu sfințenie castelul pe că o joacă trebuie să semene cu o muncă, chinuitoare și responsabilă.
care tocmai l-a construit; nici nu ai de ce să
Jucându-se și desenând, copilul pare fericit, dar în același timp este cât se poate de serios și
insiști ca el să termine ceea ce a început, pentru
de aceea este bine să respectăm aceste activități.
că lucrurile odată terminate, sunt făcute să fie
uitate - cam așa funcționează mintea lui.
Dacă adulții ar lăsa jocul copiilor să se Jocul este personalizat. Copilul se implică total în jocul lui; îl ia în serios, îl tratează
personal - jocul este despre persoana lui. Până și desenele care ies din mâinile
desfășoare spontan, prin mecanisme ale
copiilor sunt unicate; fiecare copil care a trecut de trei ani are tendința de a face
atracției, imitației, creației - societatea noastră ar
chiar și un fel de semnătură grafică pe foaia pe care desenează - îi face deosebită
deveni mult mai liberă de constrângeri inutile și plăcere să o tot repete în fiecare desen. Aici intervine o altă problemă creată de
am vedea mult mai multe lucruri originale în adulți: conformismul. Părinții și educatorii îi cer cu obstinație celui mic să corecteze
jur… desenul sau creația lui în acord cu niște tipare: mărul trebuie să fie rotund, scaunul
să aibă patru picioare, pământul să fie jos.
Jocul este nesfârșit. Dacă nu ar avea plăcerea reușitei în el, jocul s-ar termina destul
Când începem să corectăm desenul copilului, de repede. De fiecare dată când reia un joc, cel mic mai descoperă ceva, iar
distrugem talentul la desen pe care l-ar putea descoperirea este integrată în joc. Această iterație (adică reluare la un nivel
avea. Am face mai bine să privim lumea așa cum superior) este esențială pentru a învăța și pentru a dezvolta abilități. Asta explică de
ce copiii par a nu se mai sătura de joacă. Deși pare a fi același joc, ceva s-a
o privesc copiii, pentru că această percepție este
perfecționat între timp și jocul este o nouă provocare de fiecare dată.
mult mai apropiată de realitate.
Jocul este magic. Ceea ce este pus în mișcare prin joc este dincolo de realitatea unui
Lasă-te purtat de magia jocului acestui copil; adult. În joc oamenii zboară, personajele se transformă în altceva, regulile se
folosește-ți imaginația, așa cum și copilul o schimbă. În jur, copilul are o lume rigidă, reglementată strict, uneori plictisitoare și
folosește pe a lui. Dă-ți voie să zbori, să te alteori agresivă, iar jocul este cea mai bună evadare din această lume.
transformi, să lași regulile în urmă.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

La teatrul de păpuși era plin de copii care mai de care mai agitați; eu stăteam undeva, pe
Capitolul optsprezece treptele de catifea, pentru că întârziaserăm. Nerăbdători, noi toți aplaudam și strigam:
“Hai, începe!”. Când a apărut Pinnochio, era scăldat în lumina reflectorului și se mișca
papușarul nu
precum un om cu puteri supranaturale, care sfida gravitația. Omul îmbrăcat în negru din
spatele lui Pinnochio nu prea avea ce să caute acolo, mă cam încurca. Sforile care
mergeau în sus erau și ele supărătoare, prin ele Pinnochio împingea în sus brațele
păpușarului, care nu părea să se descurce acolo fără puterile acelui personaj. De-abia
există
după zeci de ani am învățat să mă ascund și eu în spatele unei păpuși pentru a-i vorbi
copilului lucruri delicate și interesante în același timp, astfel încât el să mi se destăinuie.
Copilul însuflețește totul în jurul lui, pentru că astfel poate face o relație directă cu
obiectele și nu trebuie să abstractizeze (abstractizare înseamnă să lucrezi mintal cu
ceva care nu poate fi perceput direct cu simțurile, nu este aici , acum). El învață întâi
să denumească ceea ce este în jur și, în acea fază, nu face diferența între obiecte și
ființe. În următoarea fază, cel mic învață verbele, cele care sugerează acțiuni.
Confuzia între obiecte și ființe se menține și în această fază; astfel, atât ființele, cât
și obiectele acționează, au voință proprie. Copilul preșcolar nu-și poate imagina că
Pentru a-l ajuta pe copilul tău să înțeleagă
un obiect este incapabil de a lua decizii de acțiune, pentru că asta ar însemna să ia
obiectele, să le respecte integritatea, să le pună
în considerare două entități deodată: păpușa și păpușarul. Mintea lui este atrasă de
în ordine, să le păstreze, vorbește din spatele lor, ceea ce este evident, perceptibil cu simțurile, nu de ceea ce este ascuns. Mai târziu,
ca și cum ar vorbi ele. maturizându-se, copilul va trăi deziluzia faptului că obiectele nu sunt în stare să ia
decizii proprii, dar încă mai speră…
Dacă vrei să ai un dialog sensibil cu copilul, cu
unele confesiuni din partea lui, poți să te ascunzi
în spatele unui personaj de poveste, sau al unei
Relația cu obiectele ne este cea mai apropiată încă de când suntem copii, pentru că obiectele
păpuși și astfel să porți cu el o discuție indirectă;
ajung până la urmă să asculte de noi.
nu uita să începi tu cu unele confesiuni ale
personajului, astfel încât cel mic să devină
empatic cu personajul.
Astfel, adulții păstrează în visele lor capacitatea obiectelor de a acționa magic și
sunt îngroziți de ideea că o păpușă ar putea să capete viață și să vină spre ei cu
anumite intenții. Animismul, căci așa se numește fenomenul mintal al însuflețirii
obiectelor, este la putere în perioada în care poveștile domină cultura copiilor. El
este parte a gândirii magice și îi rezolvă celui mic multe probleme de confruntare cu
realitatea: nu e necesar sa cumperi baterii pentru a pune în mișcare jucării, nu e
necesar să-ți asumi faptul că tu ai fost neîndemânatic cu obiectul, nu trebuie să știi
prea multă fizică etc.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Vitrina librăriei nu era suficient de joasă, astfel încât să pot vedea toate jucăriile așezate în
Capitolul nouăsprezece ea. Pe un teanc de cărți stătea însă o păpușă-băiat care avea ochi mari din două petice
rotunde, cusute pe margine și mai avea și picioare luuungi, ce păreau să curgă spre mine
când mâine
și-mi cereau să le apuc, să trag păpușa la mine. Am rămas încremenit cu fața la ea, dar
mama mă grăbea la grădiniță. Mintea mea era disperată de faptul că dacă nu o mai
vedeam, jucăria ar fi dispărut pentru totdeauna. Fața mea căpătase expresia unui cerșetor.
“ O să ți-o cumpăr mâine, haidee!” , zise mama. Atunci am înțeles ce înseamnă mâine: “Nu
este azi…
acum”. Ajuns acasă în după amiaza acelei zile, vedeam picioarele păpușii proiectate pe
peretele de deasupra capului mamei și am întrebat-o dacă păpușile merg la gradiniță. Iar
mama a zis: “Mănâncă odată, că o să vezi tu mai încolo!” M-am dus la freastră, să văd cum
arată mâine, mai încolo, pe stradă.
Folosind memoria, oamenii adulți pot să călătorească în timp, evadând din prezent
către trecut și proiectând trecutul spre viitor. Pe măsură ce gândirea abstractă
(asupra celor ce nu se află în prezentul perceptibil) câștigă teren, prezentul începe
să devină lacunar. Câtă vreme sunt copii mici, oamenii sunt atrași puternic de
prezent, cu toate culorile, zgomotele, mișcările lui. Cu cât devin mai adulți, cu atât
Pentru a-l ajuta pe copilul mic să aștepte viitorul,
devin mai anxioși cu privire la viitor și își strică prezentul de dragul viitorului. Când
este necesar să-i oferi o satisfacție în prezent
vorbeam despre animism, spuneam că este greu pentru copil să opereze cu acțiuni
care să o înlocuiască pe cea din viitor. Apoi să indirecte. O acțiune în viitor este de asemenea una indirectă. Între acum și mâine se
repeți solicitarea de așteptare suficient de des la interpune o așteptare, pe care copilul nu o poate susține, pentru că prezentul îl
început. În timp, el va reuși să repete în gând stimulează prea mult cu bogăția și intensitatea lui. Scoarța cerebrală a celui mic nu
această solicitare de așteptare și astfel va este suficient de consolidată funcțional, astfel încât să inhibe cu succes impulsurile
dobândi propria capacitate de a amâna lucrurile venite din prezent.
pentru mai târziu.
Pe măsură ce ne maturizăm, trăim un șir de deziluzii; una dintre ele este cea a amânării
Copilul înțelege mai ușor viitorul dacă îl plasezi pentru mai târziu.
în spațiu. Pune o jucărie aproape de el și spune-i
că asta e Azi; pune o altă jucărie mai departe și
spune-i că asta este Mâine. Mai toți copiii sunt frustrați de amânarea pentru mâine a unei plăceri pe care știu că
o pot avea acum. Ei protestează vehement, pentru că viitorul nu se vede, este
abstract, este un nimic. În timp ce adulții de-abia așteaptă să se pensioneze pentru a
nu mai alerga după viitor, copiii de-abia așteaptă să ajungă adulți, ca să aibă acces
nelimitat la prezent.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Cînd îmi venea să plâng, simțeam că tot ce era în jurul meu se îndepărtase, cu răceală;
Capitolul douăzeci dacă mama se apropia și voia să mă împace, nu o lăsam, pentru că eram și puțin furios.
Uneori plânsul nu se mai oprea, cu toate că știam că nu mai e cazul să plâng. Parcă toată
de ce plângi?
tragedia Lumii se aduna în sufletul meu mic și Lumea ar fi trebuit să se topească și să să fie
construită de la capăt ca să fiu împăcat. Dacă cineva îmi spunea “Nu mai plânge” mă
opream o secundă cu aerul tras în piept și apoi iar izbuncneam. Dacă cineva mă întreba
de ce plîng, nu puteam vorbi să explic, pentru că plânsul era mult mai potrivit pentru ce
simțeam eu atunci… Iar plînsul avea o coadă luungă de oftat și suspin, când aerul era tras
în piept sacadat, nu mai erau lacrimi, dar rămânea supărarea și un fel de oboseală.
Ai ureche muzicală? O poți folosi pentru a deosebi plânsul de plâns, când copilul
tău plânge. Dar de ce plânge? De ce plâng copiii atât de mult? În primul rând,
Este util pentru copilul tău să cultivi ambele pentru că nu pot vorbi. În al doilea rând, pentru că nu pot acționa astfel încât să-și
laturi ale activității psihice: latura emoțională și rezolve singuri problemele. În al treilea rând, pentru că le pasă mult de propria
latura rațională. Ele trebuie să fie adaptate acelor persoană.
situații care cer mai degrabă inteligență
Pe măsură ce observă efectele plânsului asupra oamenilor din jur, cei mici pot să
emoțională sau mai degrabă inteligență
elaboreze mici strategii de plâns: când să plângă, cât să plângă, cum să plângă, cu
rațională. Pentru aceasta, este necesar să îl înveți cine să plângă și cu cine nu… Dacă puiul tău învață să plângă nuanțat, înseamnă că
pe copil că atunci când o situație îi stârnește și tu trbuie să înveți să-i asculți plânsul.
emoții, el ar trebui să observe, să comunice și să-
și adapteze acțiunile acelor emoții. Deosebit de Există plâns care începe printr-un țipăt, semn că ceva acut s-a întâmplat; corpul
reacționează simetric sau doar pe partea afectată. E cazul să observi puțin copilul,
util este în acest sens jocuri cu animalele, care îi
apoi să-l iei în brațe pentru a-l asigura că e protejat, apoi poți căuta cauza împreună
prilejuiesc celui mic posibilitatea de a identifica
cu un profesionist.
dacă animalul este mulțumit, furios, jucăuș,
dezgustat, sau curios. Există plâns care începe duios, neconvingător, ca mai apoi să devină tot mai hotărât.
Acesta este plânsul care solicită companie fie de frică, fie de plictiseală, fie de
oboseală. Aici e bine să vii la copil după un scurt timp de așteptare, să vezi dacă nu
cumva renunță la plâns. Uneori e bine să apari după ce copilul s-a oprit, pentru a-l
Când, în schimb este vorba despre a lua decizii, încuraja să aștepte cu răbdare și să asculte. Dacă nu se oprește și devine evident că
ai face bine să îi demonstrezi copilului că trebuie suferă, e normal să mergi la copil și să îl atingi puțin cu tandrețe, chiar să-l iei în
să își folosească rațiunea. Astfel, pentru a lua brațe - dar pentru un timp limitat. Această limită trebuie tot timpul “negociată” cu
decizii utile, ar fi bine să găsească alternativele, copilul în avantajul părintelui, adică cu tendința de a scura timpul de răsfăț. De ce?
să știe să aleagă între ele și să își asume Pentru că ne dorim să stimulăm treptat autonomia copilului și nu isterizarea lui.
consecințele deciziei luate. Dacă, deși a fost luat în brațe și reconfortat, copilul plânge tot mai convingător,
înseamnă că are o nevoie care crește, iar cea mai banală este foamea, setea, sau o
durere. Nu este indicat să ne repezim direct cu biberonul la bebelușul care plânge.
Am putea masca diversele suferințe care nu sunt din foame și chiar am putea
Este bine să nu cădem în niciuna dintre extreme.
provoca tulburări respiratorii (se ineacă) sau digestive (înghite aer).
Asta înseamnă să nu îl ridiculizăm pe copil dacă
plânge, dar nici să nu exagerăm cu mesaje
emoționale adresa lui toată ziua.
La copilul mai mare de varsta de 3 ani, plânsul devine tot mai puțin important. Nu
mai este instinctul acela care îi cere să plângă, ci mai degrabă viața lui emoțională.
De cele mai multe ori, dispoziția de a plânge se naște din faptul că micuțul se simte
neînțeles; gândurile lui încă fac parte din lumea magică, el consideră că merită
multe, iar adulții nu se arată dispuși să îndeplinească dorințele lui. În plus, ceea ce
simte copilul de trei ani nu poate fi exprimat prin cuvintele pe care le are la
dispoziție în vocabularul lui. Pentru a afla ce are un copil care plânge la această
vârsta e necesar să desenezi cu el, să vorbești cu obiectele din jurul lui, să spui
povești cu ale căror personaje el se poate identifica.
Din interiorul copilului, plânsul izvorăște ca o chemare care, pe măsură ce este ignorată,
este tot mai convingătoare.
Aici mai avem de lămurit un lucru: de ce la vârsta de preșcolar băieții și fetele plâng
în egală măsură, iar mai târziu le regăsim doar pe fete capabile să plângă? Ceva se
întâmplă tocmai la vârsta aceasta, de copil mic. Mulți părinți (mai ales de sex
masculin) încep să le interzică băieților să plângă. În mintea acestor părinți, un
bărbat nu plânge niciodată, pentru că prin asta ar da semne de slăbiciune. Acești
părinți nu cunosc de fapt ce este Inteligența Emoțională. Iată o definiție pe înțelesul
tuturor: Inteligența Emoțională este capacitatea unui individ de a simți alături de
alte persoane, de a conștientiza ce simte el/ea, capacitatea de a comunica în mod
eficient ceea ce simte, precum și abilitatea de a adapta faptele sale la simțămintele
sale. După cum se vede, una dintre componentele Inteligenței Emoționale este
capacitatea de a comunica ce simți. Asta însesamnă că, cerântu-i băiețelului tău să
se abțină de la a comunica verbal sau prin plâns ceea ce simte, îi determini să
devină unul dintre numeroșii bărbați cu retard emoțional care fac viața grea celor
din jur. Ce vreau să spun prin asta? Retardul emoțional se află la originea agresării și
neglijării copiilor, femeilor, animalelor și plantelor din partea unei mari părți a
societății umane. Bărbații cu retard emoțional pornesc războaie, chinuie ființe
vulnerabile, disprețuiesc viața.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Mi-e frică să adorm, chiar mi-e frică! Cum închid ochii, simt că mi se îngroașă o mână, sau
Capitolul douăzecișiunu chiar capul, parcă mă transform într-un urs înfricoșător, mare și greu. O chem pe mama să
doarmă cu mine, dar ea, așezată pe marginea patului în grabă, se uită puțin în ochii mei,
vis, coșmar
mă cercetează, țipă la mine să închid ochii, apoi îmi aprinde veioza și îmi spune cu voce
blândă să mă culc. Eu trag plapuma grea, umplută cu lână, peste cap și stau cu ochii
deschiși, să pândesc ursul. Crap puțin plapuma, să îmi vină aer, iar prin crăpătura aceea vă
parcă cerul din Africa. Cred că este un cer fierbinte, parcă a trecut prin el un cocor în zbor,
și reverie
il frig aripile pe cocor și dă repede din ele. Adorm și încerc să zbor. Dau din mâini și mă
ridic puțin de la pământ, mă străduiesc puțin și chiar ajung la înălțime, ce s-ar mai mira
soră-mea să mă vadă! Mă duc drept în sus, nu trebuie să mă opresc din mișcare, că am să
cad. Ba chiar cad! Drept în jos, cu viteză tot mai mare! Vine pământul spre mine, ce tare o
să mă lovesc! Când să mă izbesc, sar în șezut și trag tare aer în piept. Doamne, ce-am
visat! Gata, m-am hotărât, nu mă mai culc…
Durează ani buni până când creierul copilului capătă funcții adulte. Spuneam mai
devreme că, din cauza acestor diferențe între creierul copilului mic și creierul adult,
nu ne amintim întâmplările primilor ani de viață. Mai mult decât atât, creierul
Seara, înainte de culcare, povestea sau filmul ar
copilului este instabil (pentru că trebuie să fie influențabil), iar acest lucru permite
trebui să conțină descrieri mai degrabă
apariția unor manifestări “paranormale” din punctul de vedere al unui adult. Unele
optimiste, soluții pentru situațiile negative, voci dintre ele apar la adormire, altele la trezirea din somn, altele în timpul somnului, iar
și suntete mai puțin alarmiste. altele în plină zi.
Dacă micuțul se trezește dintr-un coșmar, La adormire, manifestările cerebrale particulare se numesc fenomene hipnagogice;
apropierea părintelui și vocea joasă și contactul pot apărea tresăriri, suptul degetului, legănatul capului sau al unui membru -
fizic cu acesta sunt suficiente pentru a rezolva majoritatea aflându-se la limita între relaxare și activități automate, care nu necesită
situația. Un alt gest care ajută este să îi puneți la participare conștientă. În mod natural, adormirea copilului ar trebui să se producă
spontan, în urma unei situații monotone (cum este mersul în brațele părintelui sau
îndemână obiectul de tranziție preferat (vezi
după ce a mâncat) sau epuizante (cum este după mai multe ore de joacă). Astfel de
capitolul Ursulețul Ponosit).
situații scot din uz tot mai multe arii cerebrale, până când rămân treze doar câteva,
cele responsabile de activități automate, simple.
Ar fi deosebit de dureros pentru copil să îi frângi
imaginația, spunând despre anumite lucruri Asemenea tuturor organelor din corpul nostru viu, creierul nu se oprește niciodată.
fantastice că nu există, fără să oferi o alternativă In timpul somnului, deconectat în bună măsură de la simulii din mediu, el lucrează
explicativă. În loc de a spune că Moș Crăciun nu cu informațiile pe care le deține deja, într-o manieră care nu are legătură cu
există, mai bine spui că el lucrează pentru copiii realitatea din jur. La adult, creierul poate interpreta parțial ceea ce visează,
mai mici, în timp ce copiii mai mari știu să memorează, ia atitudine față de cele visate, încercând să le dea un sens acceptabil.
La copil, informațiile pe care le deține creierul sunt mult mai limitate, neorganizate,
dăruiască jucării și chiar să joace teatru.
iar capacitatea de a interpreta și cea de a influența visul sunt mai limitate. Din
această cauză, visul copilului este mai degrabă un coșmar (vezi capitolul Ursulețul
ponosit”).
La trezire, mintea celui mic trebuie să se reconecteze la realitate, iar pentru asta, e
Este minunat când un părinte știe să intre în necesară reorientarea în spațiu, căci despre timp nu prea poate fi vorba (spre
reveria copilului, mergând de-a bușilea, scoțând deosebire de spațiu, care este concret, noțiunea de timp este abstractă, nefiind la
sunete, făcând obiectele să zboare. Unii tați îndemâna copilului mic)… Dacă această reorientare nu se desfășoară cu succes,
ajung să fie preferați de copii tocmai pentru asta, copilul are o stare neplăcută la trezire și poate fi confuz sau indispus, ceea e îl face
în detrimentul mamelor, care se străduiseră până să plângă. Din aceste motive, ar fi bine ca, la trezire, copilul să poată regăsi lângă el
atunci să își arate iubirea față de cei mici. Cred o persoană cunoscută și să poată relua o activitate interesantă pe care o avusese
înainte să adoarmă. Acest lucru îl ajută pe cel mic să facă diferența între vis și
că și o mamă poate să facă aceste lucruri, fără să
realitate și să nu creadă că a fost abandonat câtă vreme a dormit.
piardă din gingășie :).
Visul nu este o activitate rezervată doar orelor de somn; el poate să apară, într-o
Un părinte poate rămâne definitiv în memoria formă discretă, chiar și în timpul zilei. Poate că ați auzit de Reverie, dar oare ce o
copilului său dacă știe să intre în gândirea lui deosebește de visul nopții? În timpul zilei, când activitatea mai lentă și confortul o
magică, dacă știe să îi sugereze transe utile. permit, omul se desprinde de cele ce sunt în jur și călătorește cu mintea tot mai
Puteți folosi transa pentru a descrie efectele departe; el își poate imagina situații plăcute, imagini fantastice, răzbunări - toate
minunate ale faptelor bune, pentru a face menite să creeze o lume mai bună, mai potrivită cu el. E adevărat, persoana
durerea să dispară, pentru a produce o respectivă poate fi “trezită” cu ușurință în orice moment din reverie de orice stimul
sau interacțiune venită din jur. Dar vedeți, câtă vreme este la copil, reveria poate fi
acceptabilă percepție de sine.
mult mai captivantă și poate fi mai greu de întrerupt. Copilul mic combină minutele
sau chiar orele de reverie cu jocul sau cu vorbitul de unul singur și nu se sfiește să
scoată sunete sugestive sau să facă mișcări care să ilustreze realitatea imaginată de
el. Mai mult decât atât, cel mic vede ca la cinematograf scene din această realitate,
iar acest fenomen se numește Eidetism. Faptul că micuțul privește aceste imagini,
mișcând ochii în mod sugestiv, i-a determinat pe adulții din vechime să spună că
“vede îngeri”.
Creierul copilului mic este deosebit de receptiv față de lucrurile fantastice; trebuie să fim atenți ce
conținut oferim viselor și reveriilor lui.
Posibilitatea ca un om să se desprindă de realitatea imediat înconjurătoare se face

nu doar prin reverie, ci și prin transă. Oricât de ciudat vi s-ar părea, oamenii petrec
multe ore din zi în transă, concentrându-se asupra unor percepții și scene imaginare;
iată cîteva dintre activitățile cotidiente pe parcursul cărora oamenii sunt în transă:
vizionarea unui film, jocul pe calculator, povestirea, rugăciunea, activitatea sexuală
etc. Copiii sunt mult mai receptivi decât adulții când vine vorba de sugestie și
intrarea în transă. Ei pot simți cu ușurință ceea ce li se sugerează, pot crede ceea ce
li se descrie, pot trăi ceea ce li se arată. Din păcate, prea puține lucruri pozitive li se
sugerează copiilor pe parcursul creșterii lor; cei mici au parte mai degrabă de
sperieturi, scenarii negative ale părinților, filme și jocuri amenințătoare…
Capitolul următor, săptămâna următoare…

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Uriașul Ferigerilerimini. Nu îl cunoaște nimeni, înafară de mine și de mama. Bine, înafară
Capitolul douăzecișidoi de mama și de mine, pentru că ea a fost prima care a putut să spună numele ăsta lung și
fermecat, fără să respire pe la mijlocul lui. El este un uriaș mai blând, ca toți uriașii care au
povestea
voie să intre în poveștile pentru copii. Îmi place nespus poza care ni-l arată pe uriaș; are o
pălărie caraghioasă pe cap și o tunică cu mulți nasturi, cei mai mulți descheiați pe burta lui
uriașă. Maamă, cât poate să mănânce, ar putea să îmi fie frică de el, dar mama îmi
zâmbește când îmi citește povestea lui.
Ea începe cam așa:
Astăzi vom citi povestea despre uriașul Feri…
Dar să ne întoarcem în poveste: Alege povestea Iar eu o completez:

potrivită pentru copilul tău. Dacă este fată sau …Geri-leri… Leri
băiețel, dacă este timid sau doritor de acțiune,
dacă înțelege majoritatea cuvintelor și mai ales Iar ea termină:
dacă s-a întâmplat de curând ceva care are
…Miniii!
legătură cu povestea aceea - toate astea
contează. Nu-mi aduc aminte cum se termină povestea asta, pentru că adorm nu știu când, cred că
mama vrea să dorm și să termin eu povestea în vis, în timp ce ea spală vasele încet, în
Comentează povestea pe care tocmai o spui sau ligheanul cel verde de tinichea. Eu parcă aud clinchetul vaselor, dar nu mă pot ridica să
o citești. Explică arhaismele, metaforlele. mă uit, pentru că uriașul Ferigerilerimini stă chiar aici, în cameră, cu capul zâmbitor îndoit
sub tavan.
Poveste citită sau povestiri spuse? Ooo,
bineînțeles că mult mai valoros este să Povestea este deopotrivă o nevoie a povestitorului ca și a celui ce ascultă.
Narațiunea ei, adică succesiunea întâmplărilor descrise, își are suportul într-o funcție
povestești fără să citești de undeva! Când citești,
psihică specială: Evocarea. Aceasta ne permite să aducem în actualitate evenimente
cartea este povestitorul: ea știe povestea, o arată
memorate, respectând localizarea lor în timp și spațiu, succesiunea lor, valoarea lor.
prin poze, foșnește din file, miroase a hârtie care Capacitatea de a povesti este apreciată în societate, pentru că povestitorul
a fost odata, ca niciodată. În schimb, când tu transmite informații utile complexe, astfel încât ascultătorii nu mai sunt nevoiți să
povestești, devii un zeu pentru copil. El te trăiască acele evenimente. Pe lângă aceasta, povestitorul mai are o putere specială:
privește cu admirație, iar mâine va asculta de el poate să completeze viața oamenilor cu întâmplări care nu s-au petrecut
tine ca de un vrăjitor! Fața ta și mâinile tale sunt niciodata, deși ar putea fi dorite. Acest lucru, la rândul lui, vine în întâmpinarea altui
pozele, vocea ta este un film de acțiune, mai ales fenomen, pe care doar oamenii îl manifestă: gândirea magică. Copilul mic,
neputincios în fața multor aspecte ale vieții, este foarte compatibil cu gândirea
dacă știe să imite zgomote, cum ar fi zbang, pâș
magică și de aici receptivitatea lui deosebită pentru a i se spune povești. De altfel,
- pâș, iooooaauuu-puf, a-haaa și altele.
acest lucru poate fi observat din stângăcia cu care povestește copilul, spre
deosebire de adult: “Am fost acolo, pe urmă am făcut cutare lucru și gata”; cel mare,
în schimb, știe să înceapă magic: “A fost odată, ca niciodată…”
Pe vremuri, poveștile erau literatură, televiziune, spectacol, internet, film, reclamă,
Desigur, cea mai avansată formă de povestitor
reportaj, telefon, desene animate etc. Astăzi, lumea lor fantastică este eclipsată de
pe care o poți căpăta este aceea de inventator
tehnologie; oare își mai au rostul? Din punctul de vedere al specialistului în
de povești. Și, crede-mă, nu este deloc greu. Tot dezvoltarea copilului, răspunsul este da. Și asta din mai multe rațiuni:
ce trebuie să faci este să îți amintești una dintre
cele mai recente întâmplări ale copilului tău , să • în primul rând, pentru că povestitorul nu este ceva, ci este este cineva, apropiat și
alegi un obiect sau un personaj implicat în ea și important; acest personaj, Bunicul/Bunica, Părintele, Moș Crăciun, Educatorul/
Educatoarea, țese odată cu povestea atașament, încredere, încântare față de
să alcătuiești o zi din viața lui. De exemplu, dacă
persoana lui/a ei.
cel mic și-a aruncat patofii aiurea la ușă, poți
spune în seara asta povestea Pantofului-care-și- • în al doilea rând, pentru că gândirea magică este o soluție pentru diverse situații
a-pierdut-fratele-la-Polul-Nord-din-frigider. grele, pe care copilul nu le poate rezolva altfel.
În general, dacă unui copil i s-a povestit mult, va • în al treilea rând pentru că poveștile (mai ales cele comentate) au o valoare
avea plăcerea de a deveni la rândul lui un educativă inestimabilă, greu de egalat de către alte activități.
povestitor. Invață-l să relateze împrejurările Este adevărat, poveștile sunt în stare să și dăuneze; ele sunt minciuni,
(eram în locul cutare și începuse să picure puțin), exagerări,drame, probleme ale adulților care le-au creat. Cu toate astea, cel mai rău
să facă comparații (am văzut ceva care semăna este să trăiești fără povești. Un copil care crește fără povești devine un adult limitat
cu o mașină mai obosită, așa), dar mai ales să la ceea ce există deja, cu un nivel al optimismului mai scăzut, devine un om mai
practice relatarea sinestezică (simțeam ceva puțin adaptabil.
galben pe dinăuntru, care mirosea a bucurie).
Povestea este un fel de măr ras cu biscuiți preparat de părinte pentru că încă nu i-au dat copilului
Astfel de aptitudini de a povesti îl vor ajuta pe
dinții.
cel mic să se facă mult mai bine înțeles în viața
socială și să se afle în centrul atenției când va Majoritatea celor mici adoră cărțile cu poze (este și motivul pentru care am ținut ca
avea nevoie. Imagineaza-ți-l dimineața, la în această carte să fie desene). Oare de ce le plac copiilor pozele atât de mult? Aria
occipitală a creierului, cea care interpretează ceea ce vedem, este mult mai veche și
serviciu, în grupul de colegi care tocmai au sosit.
mai elaborată decât aria tempotală a limbajului verbal. Ilustrația este o întreagă
Cine ai vrea să fie el: cel care ascultă dintr-un
hartă a întâmplării relatate, conține numeroase detalii, este o poveste în sine, ne
colț sau cel care povestește tuturor cum permite să începem de oriunde și să ne întoarcem la un detaliu.
începuse să picure pe drumul către serviciu?
În lipsa ilustrației, copilul poate să creeze propriile imagini în timp ce înțelege textul
unei povești. El privește aparent în gol și își proiectează practic ca pe un ecran scena
respectivă. De ce ne cer copiii mici să le repetăm atât de des poveștile preferate?
Acest lucru ține de mecanismul de învățare și de plăcerea înțelegerii. În general,
pentru ca un lucru să aibă sens, el trebuie să se repete de cel puțin două ori
(gîndește-te că un singur ciocănit în ușă poate să nu însemne nimic, dar trei
ciocănituri succesive te fac să te întrebi cine o fi). De asemenea, dacă un lucru este
plăcut, el cere să fie repetat (probabil că te-ai întrebat cum devine o plăcere viciu și
de ce adulții nu se mulțumesc să facă dragoste doar odată în viață).
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Tata este lung cât patul. Stă întins, cu mâinile pe piept, pentru că vrea să se odihnească.
Capitolul douăzecișitrei Începe să sforăie ușor iar eu mă duc să-l ascult. Mă simte și mă cuprinde cu brațul lui,
întredeschide un ochi și îmi zâmbește. “Ce faci mă, te plictisești? Ai mai desenat ceva?” -
desenul
îmi zice tata. “Ia vino încoa’, să desenăm amândoi soba asta din față!”
Soba din față are culoarea ursului, este maro închis. Este făcută din plăci de teracotă, cu
modele destul de simple. Dar la unghiul de sus al sobei tronează una cu un cerb imens,
turnat acolo de când a început lumea. “Hai, desenează cerbul ăsta!”, zice tata. Cred că m-
am strâmbat destul de tare, pentru că tata renunță și îmi zice: “Bine, desenează una dintre
cele mici”. Eu prind creionul și coala de hârtie, înclin capul într-o parte și încep să trag linii
tremurânde. Soba mea este strâmbă, cam așa cum țin eu capul într-o parte. Tata râde, apoi
se enervează puțin, și zice: “Trebuie să faci soba dreaptă, liniile trebuie să fie drepte, nu
Când copilul tău desenează, el delimitează vezi că soba este dreaptă?”. Pentru mine, soba nu este dreaptă, ea tremură la fel ca și
noțiunile lumii din jurul lui. Încurajează-l să facă emoția mea, la fel ca și necazul meu că nimic nu este bine. Tata se apucă să-mi arate cum
acest lucru, astfel el va fi capabil să stabilească se desenează. Creionul parcă zboară cu mâna lui cu tot și desenului arată întocmai ca și
mai multe convenții cu oamenii din jur. În același soba.
timp, nu altera desenul lui, nu este un desen
Iau repede creionul din mâna tatei, mă duc sub masă, mă așez pe burtă și încerc să
greșit, el așa vede lumea. desenez la fel. Scot limba și o învârt ca să iasă mai bine ceea ce lucrează mâna. Apăs cât
pot de tare pentru că simt că, dacă voi apăsa, strădania mea va face ca desenul să fie
Poți să te așezi alături de el, să comentezi ceea
drept.
ce desenează și să nu critici deloc, mai degrabă
poți să te minunezi și să faci o poveste din asta. Oamenii sunt ființe vizuale. Retina, adică ecranul pe care sunt proiectate imaginile
Este bine să încurajezi desenul fantezist al văzute cu ochiul, este de fapt o prelungire a creierului, ca un tentacul vizual cu care
copilului tău chiar și în timpul școlii, când i se pipăim realitatea. Ochiul uman nu este cel mai agil dintre ochii întâlniți în natură,
dar partea occipitală a creierului este cea care interpretează ceea ce vedem într-o
corectează ceea ce desenează în virtutea
manieră mult mai complexă decât o fac alte specii. Dintre toate percepțiile vizuale
sistemului școlar al programei. Înafara desenului
care capătă semnificație pentru creierul uman, există una care îi stârnește
conformist cultivat de școală ar fi bine să îi fie curiozitatea mai mult decât orice: linia. Ca să vezi o linie nu este necesar prea mult
încurajat în paralel și desenul liber. efort, dacă ești om. Pentru alte specii, ea trece neobservată, dar pentru om are o
însemnătate capitală: odată trasată, delimitează totul de nimic.
Dacă vrei să faci o mică expoziție cu lucrările
celui mic, include și pe acelea pe care el le Linia este cea care dă lumii un înțeles prin contur; copiii o desenează, pentru a delimita
preferă, astfel încât să rezulte și o auto- noțiunile.
încurajare, nu doar o încurajare.
Încă de la vârsta de trei luni, copiii încep să fie interesați de liniile care le sunt
arătate, mai ales dacă acestea seamănă cu ceva: cu un fruct, cu un animal, cu un
Nu doar desenul merită să fie încurajat, ci orice
om… Apoi, pe măsură ce reușesc să țină instrumentul de desenat în mână, cei mici
altă producție a copilului. Fiecare om are mai
descoperă voluptatea de a trasa linii și astfel devin mici creatori ai realității vizuale.
dezvoltate anumite arii ale creativității: unii sunt Grație eidetismului, ei reușesc să vadă imaginar ceea ce vor să deseneze, proiectat
plasticieni, alții constructori, alții muzicieni, alții pe spațiile goale din jur și capătă o adevărată pasiune în a reproduce cum pot ceea
sunt scenariști… ce “văd”.
Copiii au un mod particular de a vedea realitatea. În primul rând că o văd răsturnată,
mai ales la începutul vieții lor. Apoi încep să vadă sub forma unei impresii globale
impresioniste, deși nu reușesc să redea ceea ce văd. Așa apare desenul în stil
egiptean, cu ochiul situat pe o parte a capului, așa apare triunghiul făcut ca un cerc,
dar cu vârful plasat sus sub forma unei mâzgălituri importante, sau omul cefalopod,
cu picioarele pornind direct din cap.
Pe măsură ce adulții educatori intervin în desenul copilului, apar corecturile în

conformitate cu convențiile din cultura umană: liniile trebuie să fie drepte;
triunghiurile trebuie să aibă trei laturi, omul trebuie să aibă cinci degete la o mână ,
iar picioarele trebuie să plece din trunchi.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Ce-o fi simțit primul om care a mers în două picioare? Unii antropologi ar spune că a simțit
Capitolul douăzecișipatru nesiguranță, pentru că maimuța din el era obișnuită să se atârne de crengi cu toate cele
patru membre, iar sprijinul pe doar două ar fi fost un adevărat mers pe sârmă. Alții
CĂTINEL
consideră că agresivitatea a fost cea care l-a ridicat pe om în poziție verticală, gata de
acțiune; și nu vorbim aici de agresivitatea față de alte specii, ci de agresivitatea față de cei
din alte clanuri ale aceleiași specii… Dar eu când eram de nici un an, a trebuit să fiu
agresiv pentru a merge? Nu, cred că în primul rând am fost curios și în al doilea rând am
fost încrezător. Dacă mă gândesc bine, cred că toate stadiile pe care le-am parcurs până
atunci erau marcate de curiozitate: m-am răsucit pe-o parte la două luni, ca să ajung lângă
un obiect interesant; am stat în șezut la șase luni ca să am mâinile libere în a manevra acel
obiect; m-am agățat pe la nouă luni de ceva ca să pot sta în picioare și să văd cât mai
departe; apoi m-am desprins de acel sprijin și am mers ca să ajung cineva…
Nu este folositor pentru copil să îl forțați să
meargă încă de la câteva săptămâni de viață,
chiar dacă el are reflexul de a păși când este
Mersul copilului este prima lui acțiune asertivă; în psihologie, asertiv înseamnă
susținut de sub brațe; o astfel de improvizație nu
hotărât, încrezător, chiar ușor agresiv cu situația. Odată cu primii pași se produc
face decât să îi imprime obiceiul de a păși
două evenimente importante: desprinderea de sprijin și apropierea eficientă de un
defectuos, pe vârfuri. Desprinderea copilului de obiectiv. Spun eficientă, pentru că până atunci, cel mic avea diverse metode de a-și
sprijinul pe care i-l acordați trebuie să se facă apropia obiectele: se târa, mergea în patru labe sau pur și simplu întindea mâna și
treptat: un timp este bine să îi dați un deget de scotea un sunet-cerere. La rândul ei, desprinderea de sprijin presupune o adevărată
care să se țină și să așteptați să îi dea singur aventură și se va produce doar dacă acel copil este în stare bună, dacă este încurajat
drumul. și stimulat. Senzația simțită de el este cam ca atunci când ați învățat să înotați și v-ați
desprins de marginea apei pentru a pluti peste adâncimea ei. Este o emoție
Unii părinți sau bunici au observat că micuțul lor puternică, un amestec de teamă și exaltare.
“a dat înapoi” din mers, adică a renunțat să mai
Statul în picioare și mersul reprezintă curajul speciei noastre de a explora Lumea și a o
meargă , deși reușise pentru o vreme. Acest
adapta la noi.
lucru nu se întâmplă pentru că a căzut odată sau
de mai multe ori, ci pentru că a citit frica pe fața
adultului sau pentru că i s-a retras sprijinul prea
Copilul are în față obiectivul către care se îndreaptă și nu se uită deloc pe unde
devreme. Chiar daca vi se pare a fi o speculație,
calcă. talpa lui trebuie să treacă de la funcția ancestrală de apucare a crengilor către
aflați că un astfel de eșec se poate regăsi mai o funcție de sprijin, iar pentru asta trebuie să devină mai puțin sensibilă. Unii copii
târziu în șovăiala cu care adultul se aventurează cu sistem nervos mai imatur își mențin sensibilitatea în talpă și tendința de a o
pe distanțe lungi în călătoriile sale. contracta, ceea ce le întârzie dobândirea mersului.
Pentru ca micuțul dumneavoastră în vârstă de un an să meargă cu succes, trebuie să
Mersul trebuie să reprezinte bucuria explorării, a
parcurgă fazele premergătoare în dezvoltarea motorie. Asta înseamnă că trebuie să-
atingerii obiectivului. De aceea, este important
i permiteți să se rostogolească culcat fiind, apoi să poată sta în șezut o vreme (până
ca el să fie exersat în momente plăcute, când își echilibrează bine spatele și bazinul), apoi să aibă ocazia să stea în picioare cu
copilul este curios, când îl atrage ceva. Este mai sprijin un număr suficient de săptămâni, cât să fie sigur pe sine și îndemânatic cu
valoros mersul către ceva interesant decât acea fază, ca în ultimă instanță să il ajutați să meargă un timp ținându-l de mână.
mersul către părintele care îl cheamă cu brațele
întinse către el. Pașii către părinte sunt ca o
întoarcere acasă, dar pașii către ceva nou sunt o
aventură a vieții…
Capitolul următor, săptămâna următoare :)
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

La școală aveam un învățător, domnul Stănescu cel știrb, slab și înalt. Era plictisitor, pentru
Capitolul douăzecișicinci că avea o voce știrbă și moale. În plus, nu știa să ridice din sprâncene când explica lucruri
interesante; le spunea ca pe știrile de la televizor. Nu e de mirare că noi ne ocupam cu alte
mâinile, ca
lucruri când el se întorcea cu spatele. Eu, de exemplu, adusesem odată o lamă de ras de-a
lui tata cu care puteam să-mi ascut creionul; cum lama avea tăișuri pe ambele laturi și pe
mijloc avea niște găuri, puteam băga creionul pe acolo și făceam o frumusețe de aparat
de ras, cu care începusem să mă rad pe braț. Ghidat de ochii holbați ai colegilor, domnul
fapte
Stănescu s-a întors brusc și m-a prins. “Ce faci, Andrei? Te raaazi, mă?” Era evident, așa că
am înghițit în sec și am dat ușor din cap afirmativ, cu sprâncenele ridicate. M-a apucat de
perciunul drept cu degetele lui îngălbenite de țigări fără filtru și m-a ridicat în picioare. A
băgat apoi ușor mâna în buzunarul drept al pulovărului său care semăna cu un balon
desumflat tras către podea de balastul din acel buzunar lăbărțat. A scos de acolo faimoasa
riglă triunghiulară din lemn, cu gradații șterse. Știam ce am de făcut: am unit buricele
degetelor de la mâna dreaptă, le-am ridicat către domnul Stănescu și am închis ochii. Am
simțit fulgerul care a trecut repede din degete până în pantaloni, apoi s-a întors la degete
ca o fierbințeală care pulsa în ritmul inimii. M-am așezat repede înapoi în bancă, sub
A corecta cu forța tendința unui copil de a privirile ridate ale colegilor. Acasă nu am povestit nimic, era un fapt banal de școală, dar
deveni dreptaci, deși el s-a născut cu tendința de îmi amintesc că stăteam pe un scăunel de lemn cu cățelul Rex lângă mine și îmi rodeam
pe rând unghiile de la mâna dreaptă gîndindu-mă așa: “Cum să fac să nu observe tata că
a fi stângaci, este o greșeală care poate avea mai
îi lipsește o lamă?” Stănescu îmi confiscase “aparatul de ras” ca să îl ducă în cancelarie, la
târziu drept consecințe o confuzie în orientare și
vitrina” Obiecte interzise în școală”. Oricum, tata știa să deosebească o lamă care avea pe
o mai slabă îndemânare. marginea tăioasă acel amestec unic de săpun de ras cu tocătură de păr - de o lamă care
avea pe ea dâre de mină de creion…
Dacă observi un ros al unghiilor persistent la
copilul tău este momentul să discuți cu el despre
regulile și interdicțiile care l-au marcat în ultima
În primele săptămâni de viață, copilul tău are încă un reflex ciudat: dacă îi pui în
vreme sau despre ceea ce ar vrea să facă și
palmă un obiect subțire și tare (cum ar fi un creion) strânge rapid degetele și
crede că nu este voie.
cuprinde acel obiect mai degrabă cu degetul mic, fără participarea degetului mare.
Mai târzior, poate să și ducă la gură acel obiect, într-un gest care se numește reflexul
mână-gură (și care mai târziu va intra în componența obiceiului irezistibil de a
mânca semințe, a fuma etc ). Acest reflex îi este extrem de util celui mic, pentru că îl
ajută să se hrănească la nevoie cu ceea ce gasește în preajma lui. Pe măsură ce
crește, mâna copilului beneficiază de un proces numit Radializare; acesta
presupune deplasarea prinderii dinspre degetul mic spre degetul mare, care se află
în dreptul osului Radius de la antebraț. Pentru a avea loc radializarea, degetul mare
trebuie să învețe să se deplaseze către podul palmei și către degetul arătător, astfel
încât la un moment dat să aibă măiestria de a apuca în această pensă un capăt de
ață și de a-l introduce prin urechea unui ac!
O altă abilitate în care este importantă radializarea este ținerea creionului între
Lasă la îndemâna copilului mic obiecte de uz
degete pentru a scrie și a desena. Aceasta este o operațiune de finețe, la care
adult, cu care să imite în siguranță ceea ce faci
copilul se străduiește destul de mult; uneori, pentru a reuși literele, micul școlar se
tu. Este mai util așa, decât să îi cumperi imitații apleacă aproape de caiet, apasă creionul tare și se ajută cu… limba! Adică scoate
din plastic ale obiectelor adulte. În relația cu limba din gură și o învârte cam cum ar trebui să se învârtă creionul pentru a scrie
obiectele, copilul va căpăta siguranță de sine și litera. Acest fenomen caraghios se petrece pentru că gura copilului mic este
îndemânare. În bucătărie, la fermă și în atelier, deocamdată mult mai dezvoltată decât mâna lui.
copilul tău poate rămâne încântat de mâinile lui
Câtă vreme sunt foarte mici, copiii sunt ambidextri, adică ar putea folosi ambele
și astfel va fi ferit de dependența de calculator.
mâini în egală măsură. Doar o mică parte rămân ambidextri, pentru că mai târziu,
majoritatea devin dreptaci și alții - stângaci; acest lucru este cauzat de o asimetrie a
Faptele copilului tău trebuie să poată fi
dezvoltării măduvei spinării și în mai puțină măsură a creierului.
reversibile; asta înseamnă că principiul acela cu
“nu te răzgândi” sau “nu te mai poți întoarce” Mânile fac mărturisiri asupra faptelor pe care creierul vrea să le ascundă…
este profund dăunător unui om aflat în
dezvoltare, care încă își mai reglează acțiunile.
Îndemânarea copilului tău depinde de exercițiu, dar și de încrederea pe care i-o
inspiri încă de mic. Mulți părinți descurajează tendința copiilor de a atinge și a
manevra lucruri, chiar dacă acestea nu reprezintă nici un pericol imediat pentru
siguranța lor.
Adesea, poți observa la adulți gestul inconștient de a-și privi mâna, mai ales
unghiile degetelor adunate în palmă; este un indiciu al senzației de vinovăție, care
este învățată încă din pruncie. Fie că în copilărie au fost bătuți peste mână, fie că nu
li s-a permis să folosească mâna, acei oameni au reținut de-a lungul timpului ideea
că mâna este simbolul faptelor, mai ales al faptelor inacceptabile.
Mai mult decât atât, un tic destul de răspândit printre adulți, dar și printre cei mici,
este rosul unghiilor; când persistă mai mult de câteva săptămâni, acesta reprezintă
o frământare interioară cu privire la acțiune și inacțiune; cu alte cuvinte, în mintea
acelui copil se desfășoară dilema: “Să fac sau să nu fac asta?”

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Într-o latură a curții se afla o grămadă de fiare vechi, printre care crescuseră, nerușinate,
Capitolul douăzecișișase urzici ; o lume încâlcită și plină de mistere. Se iveau printre urzici chiar și spițele de lemn
ale unor roți de trăsură! Ca niște coaste de balenă, erau flancate de arcurile din foi de oțel,
pistolul cu
iar podeaua se dusese de mult; cu toate astea, ușile trăsurii încă se mai deschideau. Mi-
am luat sabia, am biruit cu dușmănie urzicile cele mai înalte și m-am postat în trăsură, pe
locul de fier al banchetei din spate. Am trântit ușa cea grea și, când să dau bice “cailor”,
am zărit un fel de buzunar de piele putrezită pe fața dinăuntru a ușii. Am băgat mâna și,
gloanțe
cum era de așteptat, zeci de urechelnițe s-au cățărat pe ea, semn că tare de mult nu se mai
umblase acolo. Eram un expert al livezii și al magaziilor vechi, așa că am băgat mâna din
nou: ceva se afla în buzunar și nu voia să iasă. Am tras mai tare, dezlipind obiectul acela
moale și misterios de buzunarul în care zăcea: era o poșetă de damă! Și în ea, și în ea era
un… era un pistol! Un pistol mic, dar adevărat! Arăta cam așa:
adevărate Mamă, ce-o să se mire ăștia la școală! L-am examinat cu mult sârg, l-am ajutat să-și miște
oasele și, cum eram expert și în invenții, mi-am pus în cap să-i fac gloanțe. Iată și
gloanțele:
Îmi amintesc clar cum am armat cocoșul pistolului și am tras de mai multe ori, fără succes,
ba chiar am pus țeava la ochi și am tras - tot fără succes. Pînă la urmă, după ce catranul de
chibrit se va fi presat bine în cartuș, s-a auzit pocnitura victorioasă!
Mi-am găurit centura de pionier, am înfipt în ea vreo 20 astfel de cartușe și am plecat

țanțoș către școală (pe vremea aia mergeam 4 kilometri până la Școala Generală
Experimentală nr 2). Când am ajuns, mai dețineam vreo 10 cartușe, dar tot țanțoș eram.
A fost suficient să îi dau un cot colegului meu de bancă, să-i arăt centura, apoi să scot
încet pistolul din ghiozdan în timpul orei de fizică. La ora de franceză care urma, eram toți
băieții din clasă între zidurile în construcție ale sălii de sport. Am făcut o țintă dintr-un
carton și am început să tragem. Pentru prima oară în istoria școlii, Ardei (adică eu) era șeful
băieților! Doar Ardei știa să preseze catranul astfel încât pistolul să scuipe glonțul care
trecea fără efort prin carton iar uneori făcea “Bing!” în poarta de metal de peste drum.
Din păcate, poarta de metal era a unui garaj, iar garajul era al tovarășului maior
Coșoveanu, șeful Miliției din oraș (jur că totul e adevărat!) Pentru că tocmai pleca la
serviciu și încerca să-și scoată mașina, bărbatul s-a apropiat de noi și ne-a zis cu voce
nefiresc de blândă: “Ce aveți voi acolo, mă băieți? Ia să văd… Dați-mi chestia aia, că nu vă
spun!” A luat Invenția, a încercat să o dezmembreze cu piciorul, apoi a pus-o in buzunar.
A doua zi, la Școala Generală Experimentală nr. 2 s-a organizat careu în curte cu toți elevii,
iar toți elevii au fost percheziționați la buzunare, căptușeală și ciorapi.
Cu cât copilul tău este mai timid și mai respins de grupul de colegi, cu atât este mai
Cunoaște-i pe prietenii copilului tău; în felul
predispus să facă prostii monumentale. Se întâmplă așa pentru că lucrul cel mai
acesta vei afla nu doar ce a făcut el, ci și ce va
important din lume pentru un copil este grupul de copii de-o seamă. Pentru a fi
face în viitorul apropiat :) primit în acest grup, copilul tău ar face orice. ORICE! Nu degeaba Mircea Eliade a
descris ritualul de inițiere ca fiind unul dintre marile ritualuri care au marcat cultura
Poți să folosești grupul în interesul copilului tău:
omenirii. Pentru a fi primit într-un grup de oameni, ești supus unor acțiuni
să mănânce cu poftă, să capete deprinderi noi, umilitoare, dureroase, dar obligatorii; sau trebuie să faci o faptă măreață.
să ducă la bun sfârșit cu plăcere activități dificile.
Cel mic îi va imita pe ceilalți, se va lua la Astfel, pentru a putea sta în cercul colegilor, pentru a fi ascultat, pentru a se râde la
întrecere cu ei și va avea amintiri plăcute din glumele lui, copilul tău ar putea trage din țigară, ar fi în stare să fure ceva, ar face
mișto de o bătrânică, s-ar tăia cu lama, ar întârzia acasă și multe altele. Și ar face
acea zi.
astea chiar dacă este cel mai bine crescut copil din lume! De ce? Pentru că locul lui
Nu uita că, în grup, copilul are două tendințe: în grup este mai important decât sănătatea lui, decât notele de la școală, decât
pedeapsa părintelui.
una de a face orice pentru a fi primit în grup și
apoi alta de a face orice pentru a se afirma în Un copil ar da orice ca sa fie cu cei de-o seamă… Apoi ar da orice ca să se afirme dintre ei.
grup. Asta înseamnă că ai putea fi uimit uneori
de exagerările în comportamentul copilului tău
când se află în grup. Pentru a pondera aceste În desfășurarea unui astfel de fenomen se întâlnesc trei instincte majore ale speciei
excese, nu este indicat să îi faci observații de față noastre:
cu ceilalți copii, ci poți avea discuții separate și
calme despre deosebirile dintre el și alții, despre • Instinctul de asimilație (cel care declanșează foamea, dar și cunoașterea, astfel
încât curiozitatea poate fi maximă)
limite și despre adevărata prietenie.
• Instinctul de competiție (derivat al instinctului teritorial, acesta este maxim
manifestat când cel puțin doi indivizi egali își dispută o valoare comună)
• Instinctul gregar (propriu speciilor sociale, acesta îi adună pe indivizii din aceeași
specie către un scop comun.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Apropierea oamenilor mari era ca un cer aducător de furtună. Parcă se prăvăleau peste
Capitolul douăzecișișapte mine, cu dinții lor mari, cu mirosul lor mare, cu vocile lor puternice. Ca să mă simt bine, ar
fi trebuit să cânte ușor, să vorbească cu o voce înfundată, cum se auzea prin burta mamei,
Încredere,
când stăteam în ea. Mi-ar fi plăcut ca ei să stea undeva, într-o parte și nicidecum în fața
mea. Râdeam și încremeneam când unchiul meu își apropia fața lui țepoasă și mare,
duhnind a ceva greu. Iar el era încântat de râsul meu ; îi împingeam capul cu o mână,
disperat, iar el credea ca mă joc. Mai târziu, am înțeles de ce nu îmi prea venea să îl vizitez
neîncredere
pe Unchiul…
Care este atitudinea psihologic corectă pe care trebuie să o aibă un părinte față de
copilul lui în primele săptămâni de viață? La această vârstă, evident, nu poți face
educație prin reguli și nici nu poți pedepsi copilul pentru că plânge sau pentru că
aruncă obiecte pe jos…
Nu te lăsa păcălit de râsul copilului în astfel de
momente; râsul este adesea expresia dificultății în Există, totuși, un domeniu al vieții psihologice a bebelușului care poate fi influențat
care ne aflăm și nicidecum o expesie a stării de în această perioadă: încrederea. În acestă perioadă, copilul dobândește atitudinea
generală față de mediu. Această atitudine poate fi de restrângere defensivă sau de
bine, cum cred mulți.
expansiune exploratorie. Va să zică, în aceste prime săptămâni de viață îl poți
Dă-i bebelușului tău ocazia de a vedea în jur; încuraja pe cel mic să se miște, să privească în jur, să râdă…
pentru asta, este bine să înlături din jurul lui Dacă, în loc să procedezi așa, începi să țipi la bebeluș, să îl bruschezi, să îi restrângi
diversele paravane și pături menite să-l protejeze libertatea - el va căpăta o tendință pe termen lung de a se restrânge, a fi timid,
de pericole închipuite. Cînd aude un zgomot, cel lipsit de inițiativă, neinspirat. Această tendință se poate dovedi greu de reparat mai
mic are nevoie să se orienteze și vizual către sursa târziu, pentru că ea se imprimă în structura temperamentală a personalității
sonoră; când vede cum se mișcă ceva, este bine să copilului.
poată urmări din privire obiectul mișcător.
Încă de mic, ai putea să cucerești lumea sau ai putea să tot fugi de ea.
Nu pedepsi bebelușul care plânge! Plânsul este o
formă de comunicare și de stimulare a persoanei
de atașament. Dacă îl sperii suficient pe cel mic, Concret, iată ce ai de făcut:
încât să se oprească de frică din plâns, produci o
Când interacționezi cu el, plasează-te la o distanță de o lungime de braț față de
traumă care va precipita și mai mult următorul plâns copil; dacă te apropii brusc și prea mult, cel mic se simte asaltat, chiar speriat. Stai
al copilului. Cel mai bine este să identifici cauza mai bine în spatele bebelușului - cel mai bine este să îl porți într-un port-bebe, cu
plânsului și să o remediezi. Nu este necesar să țipi fața spre lume și cu spatele lipit de tine.
mai tare decât cel mic; este suficient să scazi vocea
și să o îngroși puțin, chiar dacă inițial ești acoperit
de decibelii lui.
Fă exerciții de chemare a copilului către tine; el Atinge-l pe cel mic cu mișcări line, care curg de la sine; nu-i face bine să îl scuturi, să
se poate apleca spre tine, poate întinde îl ciupești, nici măcar să îl gâdili insistent; gâdilatul declanșează reacții de apărare
mânuțele, poate să se deplaseze către tine, iar corporală (de aceea ne gâdilăm doar în anumite zone). Acționând prea des și prea
asta îl stimulează ca mai târziu să aibă inițiative. agresiv asupra corpului copilului îi dăm de înțeles că mediul în care trăiește este
unul ostil și că el trebuie să se apere tot timpul de ceva.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Era un nene cu halat albastru, care ne învăța cum să ne jucăm cu uneltele. El trebuia să nu
Capitolul douăzecișiopt ne lase să punem mâna pe unelte fără să avem permisiunea lui. Eu mă uitam vrăjit la o pilă
ascuțită, așezată pe marginea mesei. El a zis: “Andrei, nu punem mâna pe pila aia, s-a-
la oliță
nțeles?” Eu mă uitam fix în ochii lui și în urechi mi-au răsunat clar cuvintele “…punem
mâna pe pila aia…” Fără să-mi dau seama, mâna mea s-a întins fix spre obiectul acela
strălucitor. În momentul acela, vocea bărbatului a explodat: “Băă!! Ce-am zis eu?” Am
simțit un fior cald coborând din creștet, prin piept și abdomen, până în pantaloni. M-am
scăpat pe mine. Nu puteam opri rușinea care tocmai se petrecea. “Ce faci, mă, te piși pe
tine?” A mai adăugat instructorul, cu ochii holbați. Îmi era cald, teribil de cald; zadarnic
strângeam picioarele unul lângă altul, blestemul acela cald curgea în voia lui și apoi se
răcea, lipindu-mi pantalonii de piele…
În ce privește amânarea momentului de Să nu facă pe el, este o întreagă epopee pentru un copil. În mod natural, să faci pipi este
eliberare, este necesar să identificăm momentul o ușurare, pe care cel mic nu vede de ce ar trebui să și-o refuze. Instinctiv, mamele din
când copilul face: unii se opresc din activitate și orice specie de mamifere înlătură în cel mai scurt timp excrementele de pe pielea puiului
se uită în gol, alții țin picioarele într-un fel lor. Deîndată ce se poate deplasa, puiul se îndepărtează de lângă acele excremente și
anume, alții scâncesc sau chiar plâng. Acest astfel face un act elementar de igienă. Tot așa ar trebui să procedeze și puiul de om: pe la
vârsta de un an, copilul merge pe picioarele lui și tot la această vârstă se poate îndepărta
moment trebuie semnalat de părinte, care poate
de pipi și caca, lăsându-le în oliță sau în WC.
chiar să spună “Nu acum, mergem la baie și
după aceea facem”. Odată ce copilul a reușit să Principalul rost al creierului este să inhibe ceea ce ne vine.
amâne câtuși de puțin această descărcare, el
trebuie să fie lăudat, pentru că de fapt el tocmai
Dar ce poate face el, dacă acele excremente rămân lipite de el, fixate de hainele pe care
a făcut un cadou binevoitor către părintele lui.
le poartă și de scutecele absorbante? Părinții pun aceste scutece pentru a le fi lor mai
ușor, astfel încât sâ se ocupe de acest aspect doar de câteva ori pe zi, nu de fiecare dată
când copilul face. Astfel, vom întâlni din ce în ce mai mulți copii care se obișnuiesc cu
scutecele și nu vor cere la oliță până la vârste de 4-5 ani… Odată ratat momentul
mersului, va fi tot mai greu să îl determini pe cel mic să se folosească de WC, pentru că se
adaptează confortului de a face în scutec, în loc să sesizeze disconfortul de a face pe el
fără scutec. Pentru a se comporta ca un adult în ce privește făcutul la WC, un copil trebuie
să observe cît de neplăcut este cu excremente pe el, să învețe să amâne plăcerea de a se
descărca și să dobândească tehnica de a face la oliță/WC.
Iată cum putem cultiva cele trei deprinderi ale copilului care încă nu face la oliță:
Pentru ca micuțul să conștientizeze că excrementele sunt ceva neplăcut, care
trebuie să fie îndepărtat, ar fi bine să alegem un mediu plăcut ca și temperatură, de
exemplu o perioadă de vară sau o cameră bine încălzită. În acest mediu, copilul
trebuie să stea fără scutec pe timpul zilei, astfel încât ceea ce elimină să poată fi
simțit din plin cu pielea și cu mirosul. Nu este bine să-l lăsăm prea mult ud, ci
trebuie să observăm împreună cu el ce s-a întâmplat, să constatăm cât de neplăcut
este și să ducem împreună caca la wc/în oliță, iar hainele murdare să le ducem la
baie, unde trebuie să se știe că vor fi spălate. Este de mare ajutor dacă micuțul are
un program cât mai fix de masă, asfel încât și treaba mare să apară la ore fixe. În
felul acesta, știind că la o anumită oră îi va veni să facă, vom deschide vorba despre
asta, în vom întreba dacă îi vine să facă, afișând o mimică binevoitoare și nicidecum
una îngrijorată, presantă sau amenințătoare. Astfel copilul va învăța să anticipeze
micul eveniment și va avea deja condițiile create.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Părinții m-au dus la oraș să îmi cumpere pantofi și rechizite pentru școală. E un fel de
Capitolul douăzecișinouă sărbătoare pentru că e rară, dar e și un fel de chin, pentru că este între mulți oameni
străini, trebuie să fiu atent cum mă port. Urcăm la etajul Magazinului Universal; acolo sunt
rătăcirea
mulți pantofi sport, dar eu trebuie să am pantofi de lac pentru serbare. Tata mă întreabă
repede: îți plac ăștia, ce zici? Și, înainte ca eu să-i răspund, mă pune să probez. Eu nu văd
pantofii din rafturi, văd doar funduri de oameni mari care se întind să aleagă din raft și aud
mai degrabă vocea vânzătoarei care probabil este transpirată și are un creion la ureche.
Tata se duce mai încolo, printre acele funduri. Pe mine mă strânge rău pantoful în lateral,
trebuie să-l scot repede, îl simt ca pe un crocodil care mă mușcă de picior. Dau să i-l întind
tatei, dar… Dar ăsta nu e tata! E un nene de la oraș, îmi zâmbește larg, are doi dinți înveliți
în aur, iar asta mă sperie tare, mi-am adus aminte de povestea aia cu cățeaua cu dinți de
fier… Cum o fi tata îmbrăcat? Unde o fi tata? Mă tot uit după el. Mă aplec să văd pe după
Dacă îți dai seama că micuțul vrea să exploreze
oameni. Tata a dispărut. Simt că transpir, e cald și prea aglomerat aici. Eu, care nu strig la
ducându-se mai încolo, arată-i un reper vizual - străini, mă hotărăsc să strig scurt: Tata! Nu răspunde. A dispărut de-a binelea!M-a lăsat
un copac, un obiect vizibil de la distanță și aici… A uitat să mă ia acasă! Un urlet iese din mine fără să-l pot opri: Tataaa! O doamnă se
spune-i că poate să se îndepărteze câtă vreme apleacă peste mine și mă întreabă: “Ce, puișor, te-ai rătăcit?” Mă uit prin ea și vreau să-l
încă mai vede acel obiect. Spun asta nu pentru văd pe tata. Plâng tare, cu burta încordată și cu pantofii în mână. Deja îi deranjez pe toți,
că cel mic riscă să se rătăcească de- dar nu mă pot abține. Mi-am adus aminte că eu nu-i zic Tata, ci Tati și strig: Tatiii! “Sunt
adevăratelea, ci pentru că, dacă pierde contactul aicea, mă, ce urli așa?” - răspunde tata din spatele meu. “Ia zi, sunt buni?” Mă simt vinovat,
sau mai degrabă prost. “Mă strânge”, zic eu repede. El pune degetul pe vârful pantofului și
vizual cu părintele, intră în acea panică atât de
apasă. “Ei, nu te strânge, uite cât loc ai aici! Dacă e, le punem spirt și se lasă.” Nu e timpul
traumatizantă…
să fac nazuri, bine că nu m-a lăsat aici. El plătește, eu mă țin de haina lui și plecăm: el
salutând niște străini, eu țopăind pe lângă el. El crede că mă bucur de pantofi, dar eu mă
bucur că l-am găsit…
Părintele este soarele, busola, refugiul și freastra copilului.
Teama de a fi părăsit de părinți este una dintre cele mai profunde traume ale
copiilor, atât de marcantă încât se păstrează și la vârsta adultă. Când îl lași în urma
ta, copilul are are o trăire de parcă ai murit. Ce poți face ca o astfel de traumă să nu
se instaleze în mintea copilului tău? Ține cont de faptul că micuțul nu are nici o
informație despre ce urmează să faci tu și despre ce urmează să facă el; acest gol
este cauza celor mai profunde frici pe care le poate avea un om.
În primul rând, povestește despre locul unde te duci, oferind cât mai multe detalii
descriptive, astfel încât imaginația lui să folosească acea capacitate de eidetism
despre care vorbeam. Vorbește și despre ce faci acolo unde te duci; copilul își va
proiecta filmul acestor locuri și acțiuni, umplând golul care îl speria atât de mult.
Desigur, cea mai bună cale este să îl duci de-adevăratelea măcar odată în locul
acela, pentru ca mai apoi să i-l menționezi când pleci.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Simțeam tot ce simțea orice ființă din jurul meu. Mă retrăgeam, firav, ca melcul în cochilie.
Capitolul treizeci Trăgeam pe nări adânc aerul răcoros al nopții, precum câinii. Recâștigam în aer echilibrul,
ca păsările cerului. Dar iarba din livadă, pe care mă tolăneam cu orele privind la cerul cel
ești bărbat,
albastru, era cu minuțiozitate tunsă de o ciurdă de oi. Ciurda era condusă de Cornița, o
oaie feminină cât se poate, dar care avea niște coarne majestuoase, ca de berbec. Într-o
seară, Cornița s-a întâlnit pe coasta dealului cu un țap, conducătorul ciurdei sale de capre.
Am stat și m-am uitat ca la un spectacol de gladiatori, cum Cornița îl învingea pe țap în
ce naiba!
luptă. Am fost mândru de ea și i-am purtat respect cât a trăit. Tata nu a tăiat-o niciodată ca
să ne hrănească. A murit de bătrânețe, purtându-și coarnele cu demnitate. Și astăzi locul
iei din cimitirul animalelor de sub nuc îmi e deosebit. În locul ei, din ciurdă s-a afirmat un
berbec care se făcuse musculos și mitocan. Într-o seară, chiar și pe tata l-a împuns în fund,
trântindu-l într-o groapă cu var din fundul curții. Într-o zi, țineam în mănă ciurul cu coadă
lungă cu care obișnuiam să arunc boabe la găini. Berbecul a venit să mă împungă. Își
făcuse vânt și galopa spre mine. L-am prins de coarne și l-am dojenit. Dar tata, văzându-
mă intimidat, mi-a zis: luptă-te cu el, ce faci? Atunci mi-am dat seama că tata își dorea un
fiu bărbat. Am dat cu ciurul cât am putut de tare în coarnele berbecului. Îmi era milă de el,
Iată ce poți să faci pentru a cultiva la puiul tău de mine și de ciur, pentru că smalțul îi sărea iremediabil și avea să ruginească. Plângeam
mai multă inteligență emoțională: și loveam cu înverșunare. Eram și fată și băiat, și luptător și victimă a unei agresiuni
absurde. Îmi era frică dar nu dădeam niciun pas înapoi, pentru că berbecul ar fi profitat de
Arată-i fața ta când ea exprimă o emoție sau asta. În cele din urmă el a renunțat, iar eu am rămas plângând, dar bărbat în urma lui.
alta. Unde o fi ciurul? L-aș atârna în perete ca pe o sabie din Evul Mediu, m-aș mândri cu el...
Poate că ai vrea să știi ce poți face, astfel încât copilul tău să fie cat mai băiețel sau
Răspunde cu mimici colorate diverselor acțiuni
cat mai fetiță. Sunt tați care, văzând că fiul lor plânge cu ușurință și este un sensibil,
pe care le face el.
insistă ca acesta să alerge după minge ca să devină fotbalist în viitor. Sunt, de
asemenea, o sumedenie de mame care își văd fetițele cum sunt mai degrabă
Învață-l să înțeleagă trăirile ființelor din jurul lui.
influențate de tatăl lor (care, probabil, și-a dorit băiat) și ar da orice să vadă mai
Du-l la teatrul de păpuși cât poți de des. multă feminitate în comportamentul lor. În ziua de astăzi, diferențele de gen dintre
băieți și fete sunt tot mai șterse, după cum se poate vedea pe internet în primul
Include între jucării păpuși de care să se poată rând.
îngriji.
Mai mult decât atât, există din ce în ce mai mulți tineri care optează să aibă ambele
genuri, în funcție de împrejurare. Astăzi, a devenit mai important decât oricând ca la
Ajută-l să intre în contact cu arta, fără să facă
băieți să se dezvolte inteligența emoțională, iar fetelor să le fie la îndemână
neapărat o performanță.
hotărârea în acțiune. Oare ar trebui să te opui unui astfel de curent, în calitate de
părinte? Eu cred că există beneficii nebănuite dacă băiatul are astăzi inteligență
Fă în așa fel încât o bună parte din timpul lui să
emoțională. Asta înseamnă să fie capabil să simtă alături de celelalte ființe din jurul
fie petrecut între femei.
lui, să poată comunica ce simte, și să pună în acord acțiunile cu trăirile lui
emoționale. Acestea toate îl ajută pe copilul tău să fie un soț bun, un tată bun și cel
Învață-l să renunțe când e cazul, fără să
mai bun prieten; el va avea o viață bogată, colorată și se va bucura de tot ce-l
considere că a pierdut ceva prin asta.
înconjoară.
În schimb, pentru o fată, a devenit important să poată să acționeze ca un bărbat în
Vrei să adaugi personalității copilului tău și toată firea. De exemplu, ea trebuie să vizeze cu multă hotărâre obiective, să nu se
lase învinsă de obstacole, să poată stăpâni diverse tehnici, iar asta îi va fi de un real
caracteristici masculine? Iată ce poți face:
folos ca ea să poată avea autonomie, capacități profesionale, puterea de a se afirma
Învață-l să se concentreze pe obiecte. Să le în fața celorlalți... Desigur, totul depinde de societatea în care va trăi copilul tău.
Dacă în acea societate e încă important ca un bărbat să fie hotărât iar o femeie să fie
observe, să le poată manevra, să le acorde
feminină, atunci vei insista ca și copilul tău să aibă caracteristicile de gen cat mai
prioritate în fața celorlalte aspecte ale vieții.
accentuate. Dacă acea societate e una modernistă, în care diferențele de gen sunt
șterse, atunci și tu va trebui să îți cultivi copilul în spiritul acestui fenomen, pentru că
Antrenează-l să nu renunțe în fața obstacolelor.
fericirea unui om rezultă din compatibilitatea dintre el și oamenii din jurul lui.
Cu cat obstacolul este mai redutabil, cu atât
motivația lui să fie mai puternică. Noi suntem și băieți și fete; de fapt mai întâi fete și apoi băieți…
Obișnuiește-l să spună Eu cu toată forța,

arătâdu-se pe sine.
Încurajează-l să își promoveze rezultatul de

fiecare dată. Capitolul următor, saptamâna următoare :)
Cultivă verbele a face, a putea, a vrea.
Demonstrează-i că totul are o explicație în jur, și

de aceea ar face bine să își pună cât mai des
întrebarea "Oare de ce?"
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

“Mănâncă tot din farfurie! Nu te ridici până nu termini!” Vocea mamei s-a făcut rea și mă
Capitolul treizecișiunu țintuiește de scaun. În clipa asta mâncarea nu mai are gust; arată ca o grămadă de ciment
pe care trebuie să o bag în gură, să o mestec și să o înghit. În bucătărie începe să miroasă
părinții vor
a ceva grețos și îmi vine să plec. Aș plânge, ca să scap, pentru că mă simt ținut acolo cu
forța; iau o bucățică din acea salată de boeuf și o țin în gură să se vadă că aș vrea. “Să nu
rămână nimic!” - mai strigă mama odată. Urăsc salata de boeuf și nici pe mama nu o mai
pot înghiți. Nu mai înghit nici vocea aceea, nici mâncatul în bucătărie, nici femeile cu șorț.
lucruri
Mă prefac că vărs și atunci primesc una după ceafă și pot în sfârșit să plec, plângând. Ce s-
o fi întâmplat cu mama?
Dacă pisica din casă vede o pată pe perete, nu se supără, ci se poate juca cu ea;
dacă un copilaș vede acea pată, nu se supără ci dă cu mâna să se joace cu ea; dacă
întregi
adultul proprietar al acelei case vede pata, se supără de cele mai multe ori.
După atâtea observații etologiste asupra comportamentului adulților din specia

noastră, rezulă că aceștia sunt agitați extrem când lucrurile întregi din capul lor sunt
știrbite. Iar asta se întâmpla pentru că prin educație au fost îndoctrinați că doar
lucrurile întregi sunt acceptabile. O treabă trebuie să fie terminată, obiectul nou și
neștirbit e bun de folosit, în cameră ordinea e cea care domnește, iar dacă nu se
întâmpla așa, adultul devine anxios, pentru că îi lipsește ceva. Copiii încă nu au
aceste obsesii înrădăcinate, ei sunt liberi în gândire și de aceea par că-și supără
În primul rând, adultul din tine ar trebui să părinții permanent când nu respectă întregimea lucrurilor. Iată câteva lucruri întregi
accepte că tot ce este natural este parțial. care îi obsedează pe părinți:
Planeta Pământ este parțial rotundă, merele sunt Să mănâncoi tot din farfurie
parțial rotunde, fețele oamenilor sunt parțial
simetrice… Să nu pătezi
Imperfecțiunea și parțialitatea sunt purtătoare de Să nu strici

informație și astfel sunt mai valoroase decât Să termini treaba
lucrurile întregi, care se repetă întocmai. Asta
înseamnă că, dacă vezi o pată pe perete, te poți Să păstrezi ordinea
întreba cum s-a produs, în timp ce peretele
Sa te ții de cuvânt
imaculat nu-ți cere decât să îl aperi în mod
obsesiv și agresiv. Să păstrezi colecții
Parțialitatea îndeamnă la creativitate și adaptare; Să preferi obiectele noi

copilul care scrie mai dezordonat poate fi criticat
de profesorul care îi corectează lucrarea, în
schimb gândește în timp ce scrie și scapă de
anxietatea de a fi scris din greșeală o literă mai
mare…
Ce este îngrijorător este că toți aduții sunt de acord că aceste lucruri trebuie să fie
Învață-l pe copilul tău cu ambele posibilități: întregi își găsesc liniștea doar după completarea lor. De ce oare așa?
aceea de a respecta convenții, dar și aceea de a Eh, societate înseamnă conviețuire; iar conviețuire înseamnă convenții. Lucrul întreg
face parțial lucruri. Camera lui poate arăta bine este o convenție necesară pentru a gândi în conformitate. Adică toți oamenii se
când este ordonată, dar nu trebuie să fie o sursă gîndesc la o masă ca fiind o tăblie cu patru picioare; cum lipsește un picior, cum
de stress cu privire la orice obiect nelalocul lui. începe indispoziția! Nu o vei alege, nu o vei folosi, nu vei fi mulțumit cu acea masă.
Mai mult, vei avea nevoie să transmiți această nemulțumire și copilului tău, astfel
Dacă nu se ține de cuvânt, nu te supăra, arată-i încât masa lui să fie așa cum trebuie. Și mai mult, în momentul în care piciorul mesei
doar consecințele acestui lucru; dacă nu este completat, iar cireașa este pusă pe tort, are loc o satisfacție; adică noi, oamenii,
mănâncă tot, nu te supăra, pune-i mai puțin în tindem să ne pedepsim pentru lucrurile incomplete și să celebrăm lucrurile
farfurie, astfel încât să mai ceară; dacă a stricat complete. În timpul acesta, barza continuă să adauge nuiele cuibului de anul trecut,
iar cuibul nu va fi niciodată terminat…
ceva, nu te supăra, vorbește-i despre cât de util
este obiectul stricat. Să ne fie clar: sunt de acord cu existența convențiilor și a lucrurilor întregi, dar aș
vrea mai puțină anxietate în viața noastră. Noi construim anxietate când ne
Nu încuraja la copilul tău colecționarea impunem lucrurile întregi peste tot; știrbirea acelor lucruri este o pierdere pentru
obiectelor de același fel; uneori este util ca el să mintea noastră, iar noi suntem cu atât mai agresivi, cu cât elementul care lipsește
aibă două obiecte similare, pentru a trece mai este la îndemână.
ușor peste pierderea unuia, dar colecționarea
este o lecție de obsesivitate care mai târziu îi Victimele permanente ale acestei agresivități sunt copiii și animalele, care “strică”
permanent ceva.
poate consuma mult timp și mult confort psihic
pentru a o satisface.
Și încă ceva: fiecare obiect vechi sau folosit are o

poveste. Spune-i copilului tău povești ale
obiectelor din muzeu, din casa bunicilor, din
trecutul lui. Obsesia obiectelor noi nu face decât Capitolul următor, saptamâna următoare :)
să stimuleze consumul cu orice preț.
Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Nu am fost niciodată la mare, trebuie să fie frumos acolo. Dar în livada noastră greierii
Capitolul treizecișidoi cântă în valuri, iar noaptea este verde lângă mine, albastră mai încolo, și neagră mai
departe. Inima mea este strânsă, bate repede, dar livada mă trage înspre ea la miezul
eu singur,
nopții. O să văd mai de aproape creaturile pe care cred că le ascunde. Plec desculț prin
iarba rece spre miezul livezii, iar unde este ea mai adâncă, acolo îmi apar, unul câte unul,
licuricii. Sunt singur aici și mă mir de curajul pe care îl am,pentru că galbenul cald al
ferestrelor casei a dispărut de mult dincolo de frunze. Uite, sub gutuiul acela culcat, sunt
singurel
doi licurici ca doi ochii scânteietori în noapte. Mă așez în locul meu cel mai drag, lângă
cireșul de mai, iar cățelul dă din coadă mulțumit că în sfârșit ne oprim. Voi dormi aici la
noapte. Mă lungesc pe spate și mă uit la oglinda licuricilor de pe cer. Cățelul se face
covrig la capul meu, îmi ține de cald și îi simt prietenia veșnică. Mâine, de cum se face
ziuă, voi pleca prin păduri. Voi trece de Mănăstire, voi bea apă de la izvorul Gura Leului și
voi ajunge acolo unde nu am fost niciodată, în pădurea dinspre munți. Voi supraviețui cu
mure și ciuperci. Vezi, tată? Știu să merg și singur prin noapte!
Deși ești profund atașat de copilul tău, știi că rolul tău de părinte este să-l ajuți ca
într-o zi să trăiască autonom, fără tine. Dar oare cum privește copilul tău
Folosește cât poți de des metoda Shadowing,
desprinderea de tine? Ca să simți câtuși de puțin trăirile lui, gândește-te la cele
aceea de a însoți copilul în ceea ce face,
două semnificații ale cuvântului Singur: să faci Singur, să rămâi Singur. Pe măsură ce
plasându-te la un pas în urma lui. își dezvoltă îndemânarea, deprinde mersul tot mai sigur și ajunge să și alerge,
copilului îi place tot mai mult să facă de unul singur mai toate lucrurile. Vrea să își
Trebuie să fii atent, să nu îi construiești copilului
pună singur lapte în pahar, vrea să se îmbrace singur, vrea să se ducă singur până în
tău o confuzie între Singur când face și Singur stradă, sau până în pădure; ajunge să privească aproape numai încotro merge și uită
când se pierde. Încearcă să folosești altă să se uite în spate. În schimb, cea mai mică umbră de nesiguranță îl face să își caute
expresie pentru situațiile în care ai vrea ca el să cu privirea părintele.
facă lucruri în mod autonom, fără să mai rostești
Cordonul ombilical cu care a fost legat de uterul mamei lui are mulți ani de zile
cuvântul Singur. De exemplu: "Acum poți dormi
rădăcini adânci în ființa lui. Desfacerea acestei legături (înțărcarea) poate avea loc în
în camera ta, cu jucăria preferată" sau "O să
două feluri: fie în virtutea atracției pe care o simte copilul spre lumea din jur, fie
mergi la școală doar tu, iar eu te voi privi pe pentru că este încetul cu încetul respins de mama lui, care simte că nu-i mai face
fereastră". față. Pentru copil este foarte subțire limita dintre fascinația de a face singur lucruri și
groaza de a rămâne singur, rătăcit. Prima înseamnă siguranță de sine, a doua
Păstrează unele legături, mai mult sau mai puțin înseamnă nesiguranță pentru o vreme îndelungată.
concrete, cu copilul tău în timp ce el își exercită
autonomia. De pildă: lasă deschisă ușa când te Maturizându-ne, cu toții devenim niște copii singuri.
separi de el pentru o vreme în camera alăturată;
strigă-l din când în când, vorbește-i de la
distanță sau scoate sunete, ca să știe că ești în
preajmă.
Când îi spui celui mic "Poți să dormi singur acum, că ești mare" îi spui de fapt "Te voi
Oferă-i celui mic tehnici de orientare simple cum părăsi în camera aceea!". În jurul lui se naște un gol, o lipsa de soluții, o lipsă de
sprijin. El tinde să vină iar și iar în camera părinților, pentru că o parte din funcțiile
ar fi: "Poți să pleci de lângă mine, dar dacă nu
minții lui se află la părinți - de exemplu funcția de raționare sau funcția de orientare.
mă mai vezi, trebuie să te întorci"
Ce poți face pentru a încuraja capacitatea copilului tău de a explora și a diminua în
același timp frica lui de a rămâne Singur?
Poți să-l ajuți când vrea să facă singur ceva, dar
nu prelua inițiativa în acea acțiune; așteaptă cu
răbdare să mai încerce și acceptă stângăciile lui
cu umor.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Capitolul treizecișitrei
mașina de Azi am văzut o mașinărie minunată, umbla pe stradă și ne-a luat gunoiul. S-a oprit
scârțâind la poartă, a oftat pe undeva, pe sub burta ei, de a împrăștiat colbul de pe drum și
gunoi
a înghițit tot gunoiul! Erau doi bărbați agățați de o țeavă lustruită în spatele mașinii, iar ei
au sărit sprinteni încă din mers, au prins cazanele cu gunoi ca pe niște femei cu care
dansau și le-au vărsat acolo, înăuntru. Apoi unul dintre ei a tras de o manetă specială, tot
lustruită, iar mașina a început să mestece cârpe, hârtii, borcane, fulgi de găină, ba am zărit
chiar și roata din spatele trotinetei mele, care nu mai avea cauciuc și o aruncase tata la
gunoi, se zbătea acolo, în burta mașinii! După ce a aruncat în grabă cazanul gol spre
poartă, unul dintre bărbați a fluierat ascuțit, iar șoferul a priceput și a pornit spre casa
A fi mentor înseamnă a dărui celui aflat în următoare, iar bărbații s-au agățat iar de bară, stăteau pe o scăriță și se uitau unul la altul,
dezvoltare nu doar ce știi, ci și timpul tău, de parcă erau frați! Ce beton! Gata, știu, nu mă mai fac șofer de avioane, mă fac… Cum s-o
fi numind oamenii ăștia? Mă duc sfios la tata, mă opresc în spatele lui și îl întreb: —Tatii,
răbdarea ta, talentul tău. Un adult devine mentor
cum se cheamă oamenii ăia care ne-au luat gunoiul?
când își dă seama că experiența lui este atât de
valoroasă, încât merită să fie dusă mai departe Păi ăla care face ziduri cum se numește? Că te-am învățat!
de cineva care va trăi mai mult sau mai sus.
Zidar!
Pentru el, acesta este un mod de a învinge
moartea care se apropie. Practic, cea mai Și atunci, ăsta care ia gunoiul cum se numește?
prețioasă parte a lui supraviețuiește și se
dezvoltă în viața altei persoane. Gunoiar.
Gunoier, mă!
Nu oricine poate fi mentor oricui. Mentorul este
ales de către cel tânăr, care se îndrăgostește în Știu, zidarul zidește, gunoia… gunoierul gunoiește, tâmplarul tâmplește…
mod cognitiv de el, după un timp în care îi
admiră faptele, stilul, capacitățile. Simțind că se Tata râde:
întâmplă acest lucru, mentorul are obligația să A-a-oleo, oare ce s-o alege de capu’ tău?
se deschidă cu maximă generozitate către cel
tânăr. El trebuie să renunțe la orgoliul de a fi Mama se ivește de după tocul ușii, cu ochii ei afundați în ochii mei și zice, zâmbitoare:
primul în toate, de a câștiga competiția cu elevul
- Băiatul meu o să se facă doctor, ca doctorul Dumitrescu! Și să te însori cu o farmacistă,
lui, pentru că împlinirea mentorului se produce mamă, că este ordonată!
când este întrecut de acesta.
Unii oameni cred că mentorul trebuie să îl

umilească pe elevul lui, exploatându-l până la
epuizare și pedepsindu-l când greșește, ca să
țină minte. E adevărat, acestea fac oarecum
parte din ritualurile de inițiere, practicate de
oamenii inițiați asupra celor neinițiați de când e
lumea.
Ar fi o greșeală enormă să te consideri mentorul
Realitatea unui copil este alcătuită din ce se află la îndemână. Din tot ce percepe în
copilului tău doar pentru simplul fapt că îl
jur, copilul este fascinat de ceea ce mișcă, ceea ce este colorat, ceea ce face
domini. Generozitatea ta, disponibilitatea ta, zgomote variate. Chiar dacă acel lucru este de proastă calitate pentru adulți sau nu
dezvoltarea ta continuă, astfel încât el să aibă tot valorează nimic, pentru copil poate fi ceva minunat. Noroiul, gunoaiele, pietrele,
timpul ceva de admirat la tine - astea sunt nasturii, apa - sunt în preajmă și merită descoperite înaintea telefonului, înaintea
adevăratele calități ale mentorului. banilor, chiar și înaintea cărților.
Datoria ta de părinte este să îl ajuți pe copilul tău Încă de când este la vârsta tăierii moțului, copilul este subiectul unor întrebări
să intre în contact cu cât mai multe meserii, despre destin, pe care adulții le poartă cu ei, ușor îngrijorați. Oare ce se va face când
va fi mare? Oamenii mari văd Destinul ca pe un drum întortocheat și periculos, dar
vocații, profesioniști de succes. Bineînțeles, între
copiii nu se uită la el aproape deloc, pentru că sunt fascinați de prezent. Din cauza
toate astea trebuie să se regăsească și meseria
faptului că adulții nu le dau în prezent tot ce vor, ci îi tot amână pentru când vor fi
ta, locul tău de muncă și chiar colegii tăi. Ca să mari, copiilor nu le prea place viitorul. Poți afla cumva care va fi parcursul în viață al
nu se teamă cândva de dentist, i-ar prinde bine copilului tău preșcolar? În componența personalității lui sunt două părți: cele
să viziteze din timp cabinetul acestuia în temperamentale, înăscute și cele de caracter, dobândite.
momente de relaxare; ca să înțeleagă ce
Moștenirile temperamentale sunt cele care dau copilului tendințele de a reacționa
înseamnă legea, poate să cunoască atmosfera
în anumite împrejurări: astfel, un copil mai egocentric va avea tendințe la
din tribunal măcar pentru câteva minute; ca să
demonstrativitate, la teatralism, la a specula mesajele emotionale; un copil mai
înțeleagă ce înseamnă să fii vedetă, să poată introvert va fi mai meditativ, un fin observator al celorlalți, capabil să aprofundeze
merge în culise, acolo unde se muncește… domenii. Această parte a personalității copilului va influența reacțiile viitorului
adult, indiferent de meseria pe care o va avea. Desigur, ar fi de preferat ca alegerea
acelei meserii să țină cont de aceste tendințe, astfel încât adultul de mai târziu să
aibă senzația că face totul natural. În ce privește caracterul, aici părinții pot interveni
cu ușurință, pentru a cultiva anumite atitudini de viață care dau valoare adultului
care crește acum.
Aceste atitudini sunt față de efort, adevăr, nevoile altora, succes, ordine, curaj,
frumos, recompensă și multe altele. Aceste influențe - alături de influența
experiențelor de la școală, din prietenie, din Media - vor fi acelea care îl vor
determina să aleagă un parcurs sau altul în viață sau pur și simplu să se lase dus de
apele vieții în direcții necunoscute. Aici are un rol determinant capacitatea
părintelui de a fi mentor pentru copilul lui, astfel încât micuțul să imite
comportamentul și alegerile părintelui, moștenind de la acesta abilități , meserie,
afacere.
Te poți împlini prin copilul tău dacă știi cum să-i fii mentor.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

O aud pe mama țipând pe afară; vocea ei sună ca o chemare la luptă, mă face să mă
Capitolul treizecișipatru opresc în loc, să înțeleg ce vrea să spună. Iar îl ceartă pe tata, dar vocea ei sună altfel decât
atunci când mă ceartă pe mine. Ba țipă, ba pare sa fie mai adâncă, parcă scoate din
tata a spart
fântână o găleată cu vorbe grele. Dar nu-l aud pe tata, iar ăsta e un semn rău, cred că
mocnește în el ceva. Dintr-o dată, ușa se dă de perete, geamul ei se sparge, iar eu
încremenesc. Mama intră țipând cu voce gravă: "Să fii tu al dracu', dacă mai pui gura pe
băutură!" Apare și tata, cred că avea o sticlă în mână, că o aud doar cum pocnește de
sticla!
podea și se împarte în mii de cioburi. Nici mama, nici tata nu mă bagă în seamă; mă dau
într-un colț, să nu mă calce și mă uit după mătură; cred că dacă o să adun cioburile o să fie
mai bine. De ce n-am făcut ceva mai devreme, să fie amândoi mulțumiți? Mama plânge și
mi se pare că are capul prea mare ca să îl pot ține, să nu se mai scuture așa. Iar tata a
plecat; dacă nu se mai întoarce?
După cum am mai spus, la începutul vieții lui, copilul se consideră a fi in centrul
universului. Datorită acestui lucru, orice se întâmplă în jurul lui, are legătură cu el, cu
ce simte el, cu ce a făcut el. Așadar, dacă se ceartă părinții, această catastrofă în curs
de desfășurare este legată, în mintea copilului, de persoana lui. Se simte oarecum
Ce explicatii să-i dai celui mic despre cearta la
vinovat, se simte responsabil pentru ceea ce se întâmplă.
care tocmai a asistat? Eh, cel mai bine pentru el
ar fi ca ambii părinți să se prezinte în fața lui și să Dar mai este un aspect de care trebuie să ținem cont: copilul se simte neputincios
îi spună pe înțelesul vârstei respective ce au când părinții fac lucruri greșite, el nu are instrumente sau putere prin care să
simțit când s-au certat… Oricum, onestitatea acționeze și să rezolve problemele părinților. Când tu te cerți cu celălalt părinte, cel
este cea mai bună atitudine pe care o poți avea mic simte că toate lucrurile sunt copleșitor de mari, de grele, imposibil de dus.
în fața copilului tău când ai făcut ceva greșit; vei
Cearta între părinți arată pentru copil ca prăbușirea unui pod.
fi uimit cât de ușor înțelege și cât de ușor
acceptă copilul explicațiile tale sincere. Situația de conflict dintre părinți îl face pe copil să se tragă alături de părintele care
plânge, care se manifestă ca victimă, chiar dacă, după criterii adulte, acel părinte
poate fi vinovatul.
Ești adult, ai o relație de cuplu cu un alt adult, iar uneori conviețuirea dintre voi
Nu este deloc bine să îl denigrezi pe celălalt naște discuții contradictorii; gândiți-vă că în casa unei familii se desfășoară activități
atât de diferite, cum ar fi jocul copilului, sexul dintre părinți, certurile, masa, vizitele
părinte în fața copilului; oricât de mari ar fi
etc. Vă recomand să purtați discuțiile importante înafara casei voastre, astfel încât
greșelile adultului, copilul este atașat de el în
acest sanctuar al copilului vostru să fie protejat de tensiunile care s-ar putea ivi.
virtutea timpului intens petrecut împreună, iar
asta nu ar face decât să îl destabilizeze pe cel
mic. După cum ziceam mai sus, ar fi util dacă
fiecare părinte ar vorbi despre el însuși, nu
despre celălalt.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Capitolul treizecișicinci Dulapul din bucătăria mamei are o culoare verde alburiu, iar sertarele sunt vopsite intr-un
alt verde, ceva mai închis, care te cheamă, așa că soră- mea început să scotocească prin el,
fermecată de papiotele de ață multicolore, amestecate cu nasturi și cuie care zornăie
cum să nu îți plăcut într-o cutie de metal, care încă mai miroase a bomboane. Mai sus este un alt șir de
sertare, mai mici și necunoscute. Ce o fi acolo? Eu sunt doar ajutorul, așa că eu trebuie
doar să aduc un scăunel și să îl țin bine, până când "șefa" reușește să se cocoațe pe dulap.
Deschide sertarul... Își bagă nasul în el... Întoarce fața spre mine, luminoasă și sadică: "Ia
bați copilul
uite ce am găsit!" În mâna ei mică se afla o cutie parcă de argint, care zornăie promițător.
Când să coboare, șefa nu nimerește scăunelul și, până să o anunț că nu e bine, o văd
căzând pe spate. Nu pare să fie speriată, pentru că se ține de cutia de argint, care se
izbește de podea și din ea sar niște chestii argintii și câteva cioburi. "Asta e seringa lu'
Mami, bă!" Casc ochii și recunosc acel instrument amenințător cu care am fost chinuit
când eram bolnav. Un fior adânc mă străpunge de la piept până în fesa dreaptă. "S-a
spart!”, zice soră-mea, uitându-se pe rând la piesele de metal și la cioburile de sticlă. “Hai
să o punem repede la loc!” - îngaim eu, pentru că nu mai suportam să văd catastrofa
desfăcută în fața mea. Numai ce am reușit să punem la loc cutia argintie în sertarul ei, că
Plasează-te alături de copil și nu în fața lui, atunci se aude mama urcând scările. Intră, se uită la noi, apoi se duce direct la sertarul cu pricina.
când ești frustrat, supărat. Acest gest te va ajuta Cum o fi ghicit? De fapt e normal, doar e mama, ea știe tot! Soră-mea fuge repede în
să nu direcționezi frustrarea ta către el. camera ei, iar eu rămân încremenit în fața mamei; se uită la seringa spartă, apoi la mine.
Mi-am amintit cum a scăpat soră-mea și o tulesc pe ușa bucătăriei. Mama vine după mine.
Scoate discuțiile importante din casă. Astfel, Imi amintesc ce face tata când se ceartă cu mama: pleacă în livadă, să fie singur. Dar
dacă ai un reproș important de făcut, el nu va fi mama aleargă după mine! Mă învârt după tulpina unui măr, iar ea tot după mine. Îmi dau
însoțit de manifestări brutale, pentru că nu te afli seama că trebuie să mă bată, așa că mă opresc și vin spre ea, șoptind gâfâit: Bate-mă! Hai,
bate-mă! Ea, desculță, se uită în jur să găsească bățul potrivit, dar mâna ei apucă o tulpină
într-un spațiu familiar.
de buruiană uscată, care i se frânge în mână. Mâna îi cade, moale, se uită la mine și strigă
Ocupă-te din timp de problemele personale, de de aproape: “Nu era seringa mea, Cristiane! Era împrumutată!” Nu prea știu ce înseamnă
“prumutată”, dar o văd pe mama cum se sprijină de trunchiul mărului și plânge
cuplu sau profesionale, astfel încât să nu ajungi
scuturându-se. Nu vreau să o văd așa; pun mâna pe piciorul ei și o rog să mă bată, dar ea
în fața copilului într-o stare nervoasă.
nu poate. Mă țin după ea până în casă, dar ea nu mă bagă în seamă, ci se aruncă pe pat cu
fața în jos, așa că mă duc să lipesc seringa la loc. Off, dacă ar fi din plastic…
Când un copil știe că face o greșeală, el o numește altfel: “Mă-jucam”, “Am-vrut-să-

văd -ce-este” “Ea-a-vrut”… Poate că știe că nu este permis ceea ce tocmai făcea, dar
înăuntrul lui se duce o luptă între două lucruri importante: regula impusă de părinți
și nevoia lui de a învăța. De cele mai multe ori, câștigă cea de-a doua, pentru că este
naturală, o are din naștere.
Și copilul tău este furios uneori, iar furia lui poate fi suportată cu ușurință de către
tine, pentru că vocea lui este subțirică, mânuțele lui sunt pufoase, expresiile lui sunt
șăgalnice. Dar oare cum se descurcă micuțul cu vocea ta, mâinile tale, gesturile tale
Supărarea ta față de copilul tău trebuie să fie când tu ești furios? Are el cum să nu le ia în serios? Poate el să le oprească? Le
scurtă și pe deplin reversibilă, fără să îi porți pică cunoaște el cauzele? Copilul tău își dorește să te vadă mereu senin la față, mulțumit
zile întregi. și bine intenționat.
Uneori este util să stai de vorbă cu copilul, așa Un părinte care se gândește să folosească un obiect contondent (nuia, curea, furtun,
cum stai de vorbă cu un adult care te poate sârmă, urzică etc) pentru a-și pedepsi copilul este un adult care caută satisfacție în
înțelege, făcându-i mărturisiri. pedeapsă, iar această satisfacție va fi observată de copil, ținută minte și va fi folosită
mai târziu împotriva părintelui sau împotriva altora mai vulnerabili, cum ar fi
animalele sau copiii lui. Alți părinți lovesc copilul peste gură ca să tacă, peste mână
ca să nu mai facă sau cu dosul palmei, ca și cum ar vrea să îl șteargă din fața lor.
Este posibil ca acest copil să fi venit în viața ta când nu erai pregătit să îl ai, sau este
posibil ca el să nu fie așa cum te așteptai tu, iar asta te determină uneori să îl
privești ca pe o piedică în viața ta, chiar dacă nu o poți recunoaște cu voce tare.
Trebuie să știi că a spune copilului tău că îți pare rău că l-ai născut sau că nu l-ai dorit
poate deveni una dintre cele mai grele traume pentru el, greu de uitat și de
compensat. Rostul nostru de a veni pe lume este fundamentul pe care ne construim
încrederea în sine toată viața și de aceea este bine ca el să fie ca o poveste
frumoasă.
Sunt copii care repetă cu obstinație aceeași greșeală, parcă ar face-o dinadins, iar
asta este o situație enervantă. Lucrul acesta se întâmplă din mai munte cauze
posibile: poate că el este pus de fiecare dată în aceeași situație și este obligat să
aibă același răspuns; poate că acea greșeală îi aduce un beneficiu, cum ar fi atenția
din partea adultului; poate că a înțeles greșit un lucru și îl aplică precum o regulă.
De cele mai multe ori micuțul repetă anumite comportamente enervante pentru că
prin ele cere ceva și încă nu a obținut.

Dr. Cristian Andrei
AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
despre
această
carte
instinctelor.
Dr. Cristian Andrei
aprilie 2020

Capitolul treizecișișase Am așteptat toată ziua să ningă, dar părinții mi-au zis să mă pregătesc de culcare, că “până
mâine o să fie zăpadă, o să vezi”. Pomul de Crăciun este un brăduț cam rar, cu globulețe
făcute din nuci și cu beteală din boabe de porumb înșirate pe ață roșie de macrameu. Are
moș crăciun chiar și patru lumânări aprinse, puse pe crengi cu niște cleștișori argintii. O aud pe mama
certându-se cu tata: “Nici măcar atâta lucru nu poți să faci pentru copiii tăi?” - îi strigă ea.
Apoi se face liniște, iar eu mă cuibăresc în camera mea, cu ochii mijiți spre fereastră. De-
odată aud un ciocănit în lemnul jaluzelei chiar acolo, la fereastră. Mă ridic, mă uit pe geam
cu voce
și nu văd mai nimic, dar se aude ceva foșnet și atunci curiozitatea nu mai poate, îmi face
brânci din pat. Chiar când ajung la geam, văd o mână cum dă să ciocăne din nou, apoi se
retrage și se ascunde sub o mantie roșie. Ce mantie roșie? E chiar cu cuvertura de pe patul
din sufragerie, o cunosc după pata de ceară pe care i-am făcut-o chiar eu ieri, când am
aprins lumânările pentru brad! Cine o fi cu cuvertura aceea pe cap? Văd că are și un fel de
cunoscută
sacoșă lungă la picioare.
-Tu ești Moș Crăciun? Întreb eu cu vocea gâtuită.
- Doo! Zice el. Oi foost cuminte? Răspunde el din întuneric.
Încerc să îi văd fața. Trebuie să i-o văd, altfel o să mă sperii. Văd niște vată și un nas ușor
borcănat, el trebuie să fie, dar nu înțeleg de ce se poartă ca un hoț. Mâna lui scoate din
sacoșă ceva. Îmi face semn să deschid geamul mai larg și îmi dă ceva minunat: o chitară.
În primul rând ar fi cazul să respecți adevărul, nu Ba nu, o mandolină, din care mi-am dorit eu, că nu aveam curajul să vreau o chitara! În
mai merge cu povești. Dacă te gândești să îi ceri timp ce moșul o tulește bătrânește pe după casă, eu las geamul deschis și întorc
mandolina pe toate părțile. O știu. E mandolina pe care am găsit-o acum ceva timp
să nu fumeze, lasă-te de fumat.
încuiată în dulapul bibliotecii. M-am jucat cu ea un timp, până m-am convins ca eu vreau
Îi trebuie un spațiu doar al lui. Dacă nu se poate chitară. O arunc, dezamăgit într-o parte pe pat, când intră mama:
o cameră, măcar un colț, unde să ai acces doar -Ei, a venit Moș Crăciun? Ia să vedem, ce ți-a adus? Ooo! O mondolinăă!
dacă îți permite el. Asta nu e o chestiune de lux,
ci este una de nevoie instinctuală: persoana cea E clar, aia era vocea mamei!
tânără își caută un teritoriu și este gata să plece
- Tu ai fost! Țip eu.
departe, poate chiar pe Internet.
-Eu? Poate taică-tu! Du-te și întreabă-l!
- Ba tu ai fost! Vocea mea e gâtuită de ciudă.
Fug spre bucătărie, unde e tata, dar mă opresc în sufragerie, înmărmurit: cuvertura stă
îngrămădită oe canapea... Sora mea avea dreptate: și părinții sunt oameni slabi. Mint și nu
știu ce să mai răspundă. Când o să fiu mare, am să le spun copiilor mei că Moș Crăciun e
un mincinos!
Tot crescănd, copilul tău te lasă în urmă. Tu crezi că el gândește la fel ca acum un an,
dar fiecare zi este o revelație pentru un copil în vârstă de câțiva ani. Unul dintre
mecanismele dezvoltării mintale a celui mic este conectarea cunoștințelor noi la
Nu îl împiedica să aibă prieteni; dacă și-a făcut cele înțelese deja. Dacă îi spui copilului un lucru nou fără să îl legi de ceea ce știe
deja unul și nu-ți place, abține-te de la a-l critica. deja, el îl poate lega cel mult de persoana ta în mod emoțional, fără să îl poată
Altfel, îl va alege pe el în locul tău. folosi când tu lipsești. Câtă vreme sunt mici, copiii primesc tot felul de minciuni de
la noi, adulții. Gândirea lor magică le permite să accepte aceste minciuni ca fiind
Vorbește-i despre tine, nu despre el. adevăruri, mai ales că sunt susținute de povești, de costume, de desene. Să îl luăm
drept exemplu pe bietul Moș Crăciun. El are nevoie de costumul roșu, de sacul cu
Dezvoltă-te în ritmul lui dacă visezi la a-i mai fi jucării, de vocea lui sfătoasă pentru a apărea în gândirea magică a celui mic. Pe
prieten. Nu uita că el este deja mai priceput măsură ce crește, copilul va fi atent la tot mai multe detalii despre Moș:
decât tine la anumite lucruri, iar asta este o
minunată ocazie să-nveți. A intrat pe horn sau nu? S-a văzut pe cer cum vine? Renii lui sunt adevărați, le ies
aburi pe nări? Iar în cele din urmă: Este el unic sau aș putea să fiu chiar eu Moș
Nu-i repeta cu obstinație că e copil în situații în Crăciun?
care e clar că știe destule încât să reușească. De
Copilul tău este mai matur decât crezi.
exemplu, lasă-l să meargă singur la școală sau în
oraș, dacă ai mers cu el și ai văzut că se Când toate aceste întrebări capătă răspunsuri negative, în mintea copilului se naște
descurcă. o deziluzie. Deziluzia este primul semn de maturitate: copilul nu mai crede în orice,
își dă seama că lucrurile sunt mai simplu de înțeles și nu mai au magie.
Spune-i că ai încredere în ce va face.
Astfel, micuțul devine tot mai realist. Știe cum să facă un obiect să dispară,
ascunzându-l în buzunar spre uimirea frățiorilui mai mic, știe când părintele minte și
începe să fie impertinent cu el: “Tu de ce fumezi și îmi zici mie să nu fumez?” Pe
copilul maturizat nu îl mai interesează aceleași lucruri ca acum un an:
Nu îi mai fug ochii după părinți, ci după alții de o seamă cu ei. Nu mai vrea dulciuri,
ci provocări. Nu mai cere răsfăț, ci dreptate. Nu îl mai uimește povestea, ci excesul.
Dar oare ce îl determină să se schimbe atât de profund? Am lucrat o vreme cu copiii

străzii și am primit de la ei multe răspunsuri despre maturizare. Mulți se uitau cu
dispreț la ursuleții de pluș și apreciau banii; ar fi primit bucuroși o țigară, nu
bomboane; te luau peste picior dacă le spuneai povești. Iar la un moment dat, unii
făceau copii. Cănd un copil face copii, ai zice că s-a maturizat. Dacă ne uităm însă
puțin la noi, vedem copilul care am fost ca pe un sâmbure ascuns în cele mai
ascunse momente ale noastre. Iar poveștile încep pentru noi cu “Am fost odată, ca
niciodată, student, soldat, frumoasă, mare șef, fără griji”…
Urmează să primești un exemplar tipărit, cu dedicație din partea autorului :)

Am Fost Odata 1 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Am Fost Odata 1 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dr.

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

După ce fusese amestecată cu mediul oferit de mamă, mintea copilului trăiește un

Folosește oglinda, fotografiile, urmele lăsate de -aceea de a lua decizii şi a le asuma;

Contrar tendințelor majorității părinților, este mai

Din momentul descoperirii conștiinței de sine, copilul tău va fi capabil să folosească

Iată și un lucru curios: recent, etologiștii (oamenii de știință care se ocupă de

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

fost tu, apoi

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Dacă el va face o bună relație cu obiectele, va fi capabil mai târziu să vorbească cu

Dacă, dimpotrivă, îl împiedici pe copil să mediteze și îl grăbești să treacă la acțiune,

Pentru a-ți încuraja copilul să folosească gândirea algoritmică este important să îi

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Pentru a crește un copil capabil să facă față

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Cînd ai de vorbit cu copiii, începi prin a cere

Nu oferi cadouri ambilor copii de-odata; mergi

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Axiologia, știința ierarhizării valorilor, ne spune că:

• omul iubește tare mult verbul “a avea”;

• să îi dai ocazia să fie cineva printre ceilalți copii și

• să respecți prețul pe care-l pune pe obiecte, chiar

Capitolul următor, saptamâna următoare :)

Dr. Cristian Andrei

Grafica: Ioana Maria Andrei

Capitolul următor, saptamâna următoare :)