Dr.

Cristian Andrei

AM FOST
ODATĂ, CA
NICIODATĂ
Partea întâi:
Pentru un frumos început de viață
 Am fost odată, ca niciodată, că dacă n-aș fi adult, nu aș povesti… Am fost copil, cum ai
fost și tu. Am crezut în povești așa cum şi tu ai crezut. Am plâns și m-am urcat în copaci,
am râs cu poftă și am fost curios.

Introducere Acum sunt medic neuropsihiatru pentru copii şi adolescenți tocmai datorită fascinației pe
care am simțit-o dintotdeauna în fața copilăriei. Stau uneori de-o parte și îi privesc pe cei

despre
mici cum se joaca în parc sau în pauzele de la școală; de fapt e clar că asta  nu este joacă,
ci este lucrul în care cred copiii cel mai mult. Când un copil vrea să alerge mai repede
decât celălalt, ai zice că-și dă sufletul pentru asta și ai face bine să îl iei în serios.

Copilul mic trăiește emoțiile în manieră totală. Pentru el bucuria e o mare sărbătoare, iar

această
supărarea este o mare tragedie; când râde își mișcă tot corpul, iar când plânge urlă. Și
atunci de ce nici eu și nici tu nu ne amintim marile emoții din copilaria mică?

Aceasta este o carte pe care o construiesc pe baze etologiste. Etologia este știința în care
am copilărit; ea se ocupă cu explicarea comportamentelor indivizilor din toate speciile,

carte
iar omul este una dintre aceste specii. Prin etologie am ajuns să confirm ceea ce
înțelesesem încă de pe vremea când eram mic: faptul că este natural să cauți, să domini,
să ai un teritoriu al tău, să te pui pe tine pe primul loc etc. Oamenii au instincte, ca toate
ființele de pe pământ; peste instincte și de multe ori împotriva lor, se stratifică atitudinile
colective ale societății umane. Cu toate astea, instinctele rămân în noi și continuă să ne
reglementeze viața din subterane.

În fiecare capitol al acestei cărți vei găsi o Această carte este fundamentată științific. Fundamentul ei este unul etologist.
întâmplare adevărată din copilăria mea, apoi o
explicație științifică a reacțiilor copilului in acea
situație, apoi instrucțiuni pentru părintele Mai mult decât la oricare altă vârstă, în copilărie instinctele sunt vizibile și îndreptățite:
bun și relaxat care ai vrea sa fii.  unui copil i se acceptă cu ușurință țipetele, lipsa folosirii toaletei, agresiunea, egoismul
etc. Aceste porniri instinctive și reflexe, odată supuse presiunilor din partea educatorilor
din jur, vor fi tot mai puțin vizibile, lăsând impresia că adultul educat nu mai dă prioritate
instinctelor.

Dr. Cristian Andrei

aprilie 2020

Grafica: Ioana Maria Andrei


Capitolul treisprezece
MĂștile lui
darwin
Dacă vrei să îi transmiți copilului un mesaj de
pericol nu este necesar să țipi la el. Este suficient
să deschizi ochii larg făcând acea față ușor
îngrozită sau îngrijorată care semnalează
pericolul de atâtea milioane de ani.
Când vrei să îl faci curios pe cel mic cu privire la
o explicație pe care i-o dai, ridică sprâncenele și
rotunjește gura în timp ce vorbești. Vei vedea că
și el va ridica din sprâncene și va între deschide
gura, semn al curiozității lui.
Dacă vrei să îi dai de mâncare ceva care ție de
fapt nu-ți place să mănânci, poți să fii sigur că
acest lucru se vede în colțul gurii tale, sub forma
grimasei de dezgust. În cazul acesta ai face mai
bine să fii sincer.
De altfel, sinceritatea este mult mai utilă decât
disimularea când este vorba de a transmite
mesaje copilului. Dacă ești obosit, mai bine
spune că ești obosit, dacă ți-e frică să nu-i se-
ntâmple ceva mai bine spune-i că ți-e frică, nu că
nu are voie să facă acel lucru.
Ne-am mutat în casa aceea nouă. Tata a așezat icoana Maicii Domnului pe perete, sus
unde eu nu ajung. Mama a așezat și ea un tablou la fel de mare în care se află ea și tata la
nunta lor. În acest tablou, mama are o rochie albă, frumoasă, iar tata o ține de mijloc.
Degetul lui mare se află peste sânul stâng al mamei, iar mie mi se face rușine. Mă uit la
fața mamei, senină și mulțumită; așa am vrut s-o văd mereu pe mama. Eu acolo văd dacă e
mulțumită de mine, dacă e obosită, dacă e furioasă, dacă are chef de joacă, dacă îi place
mâncarea pe care mi-o dă…
Charles Darwin ne este cunoscut în primul rând datorită faptului că a elaborat teoria
evoluției speciilor și puțină lume știe că acest mare om de știință a observat că la
animale există un mod de comunicare universal prin intermediul unor mimici de
bază. Dintre aceste “măști” șase sunt cele mai cunoscute: masca fricii, cea a veseliei,
cea a furiei, masca dezgustului, masca de curiozitate și masca deprimării.
Copilul tău recunoaște aceste măști încă din primele săptămâni de viață. În legătura
lui totală cu mama, cel mic găsește aceste câteva elemente de comunicare și
acestea îi orientează instinctual comportamentul. Astfel, copilul știe imediat dacă
este cazul să-i fie frică, dacă e o situație de veselie și joc, dacă nu trebuie s-o
deranjeze pe mama, dacă ceva este în neregulă cu ea…
Copilul crede în primul rând ceea ce îi arăți și de-abia apoi ceea ce îi spui.
Pentru a ilustra această teorie, eu povestesc destul de des exemplul cu “prăpastia
psihologică”: un bebeluș în vârstă de șase luni este plasat pe o placă transparentă
pusă între două mese distanțate astfel încât prin placă să se vadă golul dintre ele ca
o prăpastie. Mamei, așezată la un capăt, i se cere să își cheme copilul spre ea, făcând
o mimică veselă, de încurajare. În experiment se vede cum bebelușul merge de-a
bușilea spre mama lui, ajunge la “prăpastie”, se oprește descumpănit, privește fața
încurajatoare a mamei și trece apoi relaxat către ea. În a doua fază a experimentului,
mamei i se cere ca atunci când cel mic ajunge în dreptul “prăpastiei”, să afișeze o
mimică de frică, de groază. Văzând o astfel de mască la mama lui, bebelușul
încremenește în acel loc și nu scoate nici un sunet.
Pe parcursul întregii vieți pe care o trăiește în comun cu mama lui, copilul va crede
necondiționat în aceste expresii simple ale feței ei, chiar dacă vorbele ei ar putea să
spună cu totul altceva. Expresiile din măștile lui Darwin stau la baza limbajului non-
verbal de mai târziu, pe care tindem să-l credem, indiferent ce ar spune
interlocutorul în cuvinte…
Copilul tău este descumpănit dacă aude un lucru de la tine, iar fața ta spune cu totul
altceva. În mod natural, el tinde să creadă ceea ce îi spui prin mimică. Asta înseamnă
că trebuie să fii singur de mesajele transmise de fața ta. Nu ar strica să faci exercițiul
în oglindă atunci când vorbești la telefonul mobil cu cineva. Privește-ți fața și
observă dacă ea rostește același mesaj ca și gura ta.

Capitolul următor, saptamâna următoare :)