Anxietatea sociala

Oricine are emotii in anumite contexte sociale: cand este ascultat in fata clasei, cand dam
un examen sau mergem la un interviu, cand trebuie sa sustinem o prezentare in fata unor
persoane importante. Unele persoane afirma despre ele ca sunt "timide", si ca uneori le este
greu sa faca fata unor situatii sociale.
Insa pentru o persoana cu anxietate sociala, situatiile pe care majoritatea oamenilor le
considera firesti, pot fi un adevarat calvar.

Fobia (sau anxietatea) sociala se manifesta printr-o teama excesiva a persoanei de a nu se

face de ras sau de a nu fi judecat in mod negativ de ceilalti. Aceasta teama poate sa apara in
diferite contexte sociale: unora le este teama sa scrie in fata altor persoane, altora le este
teama sa manance sau sa bea de fata cu altii. Pentru unele persoane cu anxietate sociala, o
intalnire profesionala le poate crea ingrijorari cu mult inainte de a avea loc, si chiar si dupa ce
a avut loc.

Anxietatea sociala nu este doar o "timiditate excesiva", ci este o tulburare care poate
afecta viata unei persoane in domeniul profesional, dar si personal: de la a merge la un
interviu pentru un loc de munca, pana la o intalnire amoroasa, toate situatiile sociale pot
reprezenta un pericol caruia, persoana cu anxietate sociala, considera ca nu ii poate face
fata.

Anxietatea sociala apare de obicei inca din copilarie spre adolescenta - in jurul varstei de 13
ani. Fara tratament specializat, aceasta tulburare poate persista chiar intreaga viata.
Deseori problema este minimalizata de catre cei din jur ("Asa e el, mai timid", "Nu e un
copil sociabil", etc), ceea ce face ca tratamentul sa fie amanat chiar ani la rand.

Cine dezvolta anxietate sociala?

Cercetarile empirice precum si experienta clinica demonstreaza ca exista o serie de factori

implicati in dezvoltarea anxietatii sociale: factori biologici, factori de mediu, factori familiali,
etc.
Un rol important il are familia (sau cei apropiati), prin transmiterea unor mesaje care pot
deveni "baza" pentru dezvoltarea acestui tip de anxietate (Rapee, Heimberg, Turk, Lerner,
2001).

In general, persoanele cu anxietate sociala provin din familii in care parintii (sau alte
persoane semnificative) au fost hiper-protective, transmitand astfel mesajul ca persoana nu
este suficient de competenta pentru a face fata situatiilor sociale. Totodata, copilul primeste
mesajul ca modul in care ceilalti te percep este foarte important ("parerea celorlalti
conteaza").

Astfel, unele persoane isi formeaza doua credinte disfunctionale de baza despre sine si
despre ceilalti:

A. Oamenii tind sa ii evalueze pe ceilalti intr-o maniera critica si negativa

B. Este foarte important ca oamenii sa te placa / sa aiba o parere buna despre tine

Aceste doua credinte vor contribui la dezvoltarea unei tulburari de anxietate sociala.
 Care sunt cele mai frecvente simptome?

In general, persoanele cu anxietate sociala:

* Prezinta o teama intensa de a nu se face de ras in fata altora

* Se ingrijoreaza legat de cum se vor simti si cum se vor comporta in fata altora

* Se tem ca ceilalti ii vor judeca sau "isi vor da seama" cum sunt cu adevarat

* Resimt o teama intensa in preajma altor persoane, mai ales in preajma persoanelor pe care
le considera importante sau a persoanelor necunoscute

* Incearca sa evite locurile in care sunt multi oameni

* Au dificultati in a-si face prieteni sau a mentine relatii sociale

* Au simptome fizice (batai de inima, transpiratii, inrosirea fetei, disconfort abdominal,

incordare musculara si tremuraturi, etc), in anumite contexte sociale in care se simt anxiosi

Acestea sunt doar o parte dintre caracteristicile tulburarii de anxietate sociala.

Anxietatea sociala afecteaza gandirea, dispozitia si comportamentul. Totodata,

comportamentele disfunctionale mentin tulburarea si creaza, la randul lor o serie de
probleme: abandon scolar sau pierderea locului de munca, dificultati in a incepe si a
mentine o relatie intima, dificultati in dezvoltarea unei cariere profesionale, etc.

Ganduri, emotii si comportamente in anxietatea sociala

Pe baza experientei timpurii, persoanele cu anxietate sociala dezvolta o serie de credinte

legate de sine si de ceilalti; aceste credinte pot fi impratite in 3 categorii:

* Standarde excesiv de inalte pentru performanta sociala; exemple: "Nu trebuie sa arat nici un
semn de slabiciune", "Trebuie sa am mereu ceva interesant de spus", "Trebuie sa par
intotdeauna inteligent", etc

* Credinte privind consecintele unui anumit comportament social; exemple: "Daca imi
tremura mainile / ma inrosesc, ceilalti vor crede ca sunt incompetent"; "Daca nu spun nimic,
oamenii vor crede ca sunt plictisitor"; "Daca spun ceva nepotrivit, oamenii ma vor crede prost
sau ciudat"; "Daca voi contrazice pe cineva, o sa se supere sau nu o sa ma mai placa"

* Credinte legate de sine; exemple: "Sunt un ciudat"; "Ma comport aiurea"; "Sunt diferit de
ceilalti"; "Sunt plictisitoare si ne-interesanta"; "Nu am nimic special"

Aceste credinte determina persoana sa interpreteze situatiile sociale (intalniri, mers la

restaurant, sustinut un interviu, etc) ca fiind "periculoase", si sa prezica esecul in context
social: "O sa tremur", "O sa ma inrosesc", "Nu o sa fac fata", "O sa ma fac de ras", "Ceilalti
isi vor da seama ca sunt anxios si vor rade de mine", etc.
Un alt mecanism care mentine anxietatea este procesarea eronata a unor stimuli ambigui, ca
fiind semnele evaluarii negative a celorlalti.

Exemplu

Situatie (stimul):
Andreea se uita la ceas in timp ce vorbesc cu ea

Interpretare (ganduri automate):

"S-a plictisit, nu o intereseaza ce ii spun si nu stie cum sa scape de mine; n-am nimic
interesant de zis!"

Inca dinainte de intrarea intr-o interactiune/ situatie sociala, persoanele cu acest tip de
anxietate prezinta ingrijorari si stari de teama cu privire la modul in care se vor comporta sau /
si vor fi percepute de ceilalti. Scenariile negative pot sa apara chiar cu cateva zile inaintea
evenimentului / situatiei sociale, crescand anxietatea (anxietate anticipatorie) si determinand
persoana sa devina foarte atenta la ce se intampla in corpul ei precum si la modul in care este
perceputa de ceilalti (hipervigilenta).

Persoanele cu anxietate sociala prezinta o serie de comportamente de evitare si asigurare,

care scad pe moment anxietatea, insa mentin, pe termen lung, credintele disfunctionale (evita
sa vorbeasca in public, evita situatiile in care pot fi in centrul atentiei, evita sa intre in contact
cu persoane noi / necunoscute, etc).

Evitarea situatiilor sociale conduce, totodata, la scaderea abilitatilor sociale, prin absenta
exersarii acestora (abilitati de comunicare, asertivitate, ascultare activa, stabilirea contactului
vizual, etc)

Tratamentul tulburarii de anxietate sociala: Terapia Cognitiv - Comportamentala

Tratamentul anxietatii sociale prin terapie cognitiv-comportamentala are, ca obiective,

scaderea anxietatii anticipatorii si a hipervigilentei, gestionarea simptomelor si scaderea
anxietatii in situatii sociale.

Planul de tratament al anxietatii sociale in terapia cognitiv-comportamentala se

realizeaza in colaborare cu clientul si in functie de particularitatile acestuia, insa cuprinde
de regula urmatoarele etape:

1. Evaluarea si formularea cazului (stabilirea diagnosticului, identificarea credintelor

disfunctionale, identificarea stimulilor / situatiilor anxiogene, identificarea gandurilor
automate anxioase, identificarea comportamentelor de mentinere - asigurare si evitare,
identificarea altor mecanisme care contribuie la mentinerea tulburarii); stabilirea obiectivelor
terapeutice

2. Socializarea la tratament (explicarea modului in care functioneaza terapia cognitiv-

comportamentala; realizarea planului de interventie)
3. Interventii cognitive: identificarea, monitorizarea si restructurarea gandurilor automate
negative ("o sa ma fac de ras", "o sa rada de mine", etc)

4. Managementul simptomelor fiziologice (exercitii de respiratie; relaxarea musculara)

5. Expunerea

6. Training de abilitati sociale (ex. stabilirea si mentinerea contactului vizual, ascultarea

activa, initierea unei conversatii, etc)

7. Finalizarea terapiei si realizarea planului pentru mentinerea progreselor realizate

Psihoterapia cognitiv-comportamentala are un grad crescut de eficienta in tratamentul

anxietatii sociale, conform studiilor clinice. Mai mult, cercetarile au demonstrat
mentinerea efectelor pozitive obtinute in terapie si dupa 5 ani de la finalizarea
interventiei.
Tehnici de interventie cognitiv-comportamentala

Tehnicile cognitiv-comportamentale urmaresc modificarea cognitiilor si a comportamentelor

care mentin problemele clientului. In functie de nivelul la care se intervine sunt clasificare in:
a) tehnici de interventie la nivel cognitiv, b) tehnici de interventie la nivel comportamental si
c) tehnici de interventie la nivel biologic.

A.

Tehnicile de interventie la nivel cognitiv se clasifica in trei categorii: tehnici de

restructurare cognitiva, tehnica rezolvarii de probleme si antrenamentul asertiv si tehnici de
inoculare a stresului.

(1)Tehnicile de restructurare cognitiva

Exista mai multe abordari care pun accent pe diferite tipuri de ganduri ce devin tinta
modificarii sau restructurarii cognitive. Principalele curente teoretice si modul in care ele
abordeaza modificarea gandurilor dezadaptative (irationale) ale persoanelor sunt "Modelul
cognitiv al lui Aaron Beck" si "Modelul cognitiv al lui Albert Ellis'.

Pentru a intelege mai bine mecanismul prin care restructurarea cognitiva are impact
asupra emotiilor si comportamentelor clientilor, este importanta clarificarea modelului pe care
se bazeaza interventiile cognitive.

Principalul mecanism etiopatogenetic (cauzal) implicat in problemele emotionale este

discrepanta cognitiva. Daca apare o diferenta intre reprezentarea realitatii interne/externe (ce
cred eu despre, motivatia si expectantele noastre despre cum trebuie sa arate acea realitate), si
cum se prezinta realitatea, atunci avem o discrepanta cognitiva externa/interna care va
determina modificari la nivel fiziologic si comportamental.

Discrepanta cognitiva se datoreaza urmatorilor factori:

(1)Reprezentari eronate ale realitatii interne sau externe (pe parcursul cursului apar sub
denumirea de credinte irationale/dezadaptative, scheme cognitive, distorsiuni cognitive/erori
in gandire)

Saltul la concluzii: extragerea unei concluzii fara a avea date obiective

Cercetarile au aratat ca oamenii tind sa traga concluzii in functie de starea pe care o au; daca
sunt fericiti totul pare mai usor, mai roz, iar daca sunt tristi totul este parca mai negru.

De exemplu, daca din cand in cand cineva are stari mai proaste si se simte grasa, asta nu
inseamna ca s-a ingrasat neaparat; daca se urca pe cantar observa ca de fapt greutatea a ramas
aceeasi.

Suprageneralizarea: generalizarea excesiva a concluziei

O persona cu anorexie considera ca daca a mancat o bucata de ciocolata, dieta ei s-a dat peste
cap, iar ea se va ingrasa si niciodata nu va mai fi in stare sa tina o cura de slabire

Gandirea de tipul "totul sau nimic": interpretarea unei situatii ca fiind ori
foarte buna ori foarte rea

Un elev care urmeaza sa dea admitere la facultate poate gandi: "Daca nu iau nota maxima
inseamna ca nu sunt bun de nimic".

Exagerarea sau minimizarea semnificatiei unor evenimente

Exista cazuri cand ponderea consecintelor negative ale unui eveniment este exagerata, iar cea
a consecintelor pozitive este minimizata. O persoana care prezinta acest tip de eroare in
gandire poate spune ca a luat o nota mare la test deoarece profesoara a fost mai indulgenta.

Personalizarea: atribuiri eronate asupra propriei persoane a cauzelor unor

fenomene din realitate

O persoana care este la o petrecere si vede un grup de tineri care incep sa rada atunci cand
trece pe langa ei va spune "Sigur rad de mine! Cum m-am putut imbraca asa !?"

(2)Expectante (asteptari), motivatii si credinte nerealiste despre realitatea

externa/interna

Aceste cognitii sunt caracterizate printr-un stil de gandire absolutist, imperativ, rigid si
inflexibil, care impiedica adaptarea la situatiile de viata (ex. trebuie sa castig intotdeauna,
trebuie sa-i pun pe ceilalti la respect, nu se poate sa gresesc, etc.).

Modelul cognitiv al lui Aaron Beck

Conform lui Beck (1976), problemele noastre emotionale sunt consecinta unor
distorsiuni si scheme cognitive care se dezvolta in functie de experientele din perioada primei
copilarii. Experientele timpurii duc la formarea unor convingeri despre propria persoana, viata
si ceilalti. De exemplu, in cazul in care copiii beneficiaza de suport si afectiune din partea
parintilor, ei isi vor forma convingeri cum ar fi "Ceilalti ma iubesc", "Sunt competent", ceea
ce va duce la o imagine pozitiva asupra propriei persoane.

Persoanele care au avut experiente negative cu parintii isi pot forma convingeri de
genul "Nu pot fi iubit", sau "Sunt un ratat" si pot dezvolta in perioada adulta probleme
psihologice.

Conceptele esentiale ale modelului lui Beck sunt gandurile automate, distorsiunile
cognitive si schemele cognitive. Toate acestea reflecta intr-un mod sau altul aspecte ale
interpretarii realitatii externe/interne.
Componentele modelului

a. Gandurile automate
 Acestea sunt gandurile care apar involuntar si automat cand ne aflam intr-o anumita
situatie. In cazul problemelor emotionale, aceste ganduri sunt inacurate. De exemplu, in
momentul in care Sorin a auzit intrebarea pusa de profesor la examen, a avut urmatoarele
ganduri: "voi pica examenul, sunt un prost, incompetent, nu am nici o sansa". Aceste ganduri
automate sunt grupate in scheme cognitive care au grad de generalitate mai mare. Sorin are de
exemplu o schema cognitiva de tipul "Sunt incompetent".
b. Schemele cognitive

Schemele cognitive sunt convingerile bazale pe care persoanele le au despre ei, lume
si ceilalti. Sunt doua tipuri de scheme cognitive: adaptative si dezadaptative. Anumite scheme
cognitive dezadaptative sunt asociate cu vulnerabilitatea spre anumite tulburari sau probleme
emotionale si comportamentale. De exemplu persoanele depresive au scheme de genul:"Nu
pot sa fac nimic bine", " Nu sunt in stare de nimic", Nu merit nimic", "Ceilalti sunt mult mai
buni decat mine" etc.
c. Distorsiunile cognitive

Distorsiunile cognitive sau erorile in gandire sunt: saltul la concluzii,

suprageneralizarea, , exagerarea sau minimizarea semnificatiei unor evenimente,
personalizarea si gandirea de tipul totul sau nimic.

In terapie, modelul lui Beck vizeaza modificarea gandurilor automate, a schemelor

cognitive si a distorsiunilor cognitive. Astfel se atinge doar prima componenta implicata in
discrepanta cognitiva si anume modul distorsionat in care persoanele vad realitatea.

Modelul cognitiv al lui Albert Ellis -

ABC
Acest model pleaca de la asumptia ca exista doua tipuri de credinte referitoar la sine,
lume si ceilalti: rationale si irationale. Credintele rationale sunt cele care ajuta persoana sa isi
atinga scopurile propuse, sunt conforme cu realitatea in care traim si sunt formulate in termeni
de preferinte (mi-ar placea sa, mi-as dori"); ele duc la emotii ca tristete, ingrijorare, regret,
iritare - emotii functionale (adaptative).

Credintele irationale impiedica adaptarea omului la conditiile de viata (Dryden, 1984), sunt
formulate in termeni absolutisti (trebuie, este obligatoriu) si duc la emotii ca depresia,
anxietatea, vinovatia, furia - emotii disfunctionale.

Aceste credinte se manifesta cand apare o stare conflictuala si, deoarece sunt imposibil
de satisfacut intotdeauna, dau nastere la emotii dezadaptative. De exemplu, o persoana care
are credinte irationale de genul "Ceilalti trebuie sa ma respecte intotdeauna", va avea
dificultati in relatiile interpersonale deoarece va interpreta orice neglijenta sau greseala a
celorlalti ca o lipsa de respect fata de persoana sa, va avea o multime de conflicte cu acestia
si, in consecinta, de multe ori va fi nefericit. In schimb, o alta persoana care are credinte mai
rationale, de genul "Mi-as dori foarte mult ca ceilalti sa ma respecte, chiar daca uneori nu o
fac; pot sa suport lucrul acesta intrucat inteleg ca si ei sunt oameni si pot gresi". Asadar
"irationalitatea" credintelor se refera la faptul ca aceste nu ajuta individul ci, dimpotriva,
impiedica adaptarea eficienta a acestuia la mediul in care traieste, facandu-l nefericit.
 Componentele modelului ABC:

a. Elementul activator - A

Elementele activatoare pot fi situatii, ganduri, emotii sau comportamente legate de

evenimente, ganduri si amintiri din trecut, care se reflecta in situatia actuala.

b.Convingerile persoanei - B

Convingerile irationale sunt formulate sub forma unor regului, generale, absolute (trebuie) si
din ele rezulta 4 tipuri principale:

"este ingrozitor"- cand o persoana evalueaza un eveniment ca fiind mult prea ingrozitor
fata de cum ar trebui sa fie; ex. "Este ingrozitor sa pici la un examen"

"nu suport" - toleranta scazuta la frustrare; ex. "Nu suport sa fiu muscata de caine"

deprecierea - cand clientii sunt excesiv de critici cu ei insisi, ceilalti sau evenimentele de
viata

gandirea de tipul "totdeauna sau niciodata" ex. "niciodata nu o sa intalnesc pe cineva care
sa ma iubeasca"

c. Consecintele (raspunsuri comportamentale, emotionale, fiziologice, cognitive)

Sunt in primul rand afecte si comportamente, dar pot fi si ganduri (ex., obsesiile).

Un mod de gandire absolutist nu duce automat la emotii negative. Astfel, atunci cand
conditiile de viata confirma asteptarile irationale ale persoanei, aceasta experientiaza trairi
pozitive disfunctionale. Cand conditiile de viata contrazic asteptarile irationale ale individului,
acesta va trai emotii negative disfunctionale.

La fel, in cazul unei persoane cu un mod de gandire preferential confirmarea asteptarilor

duce la emotii pozitive, pe cand contrazicerea acestora genereaza emotii negative, insa
functionale.

Emotii negative functionale Emotii negative disfunctionale

Emotia Convingeri rationale Emotia Convingeri irationale

Tristete "E neplacut ca am Depresie "Nu ar fi trebuit sa ma

suferit o astfel de paraseasca si asta
pierdere, dar pot merge inseamna ca nu ma
mai departe" iubeste nimeni"

Ingrijorare "Mi-as dori sa nu pierd Anxietate "Nu trebuie sa-mi pierd

 locul de munca dar nu locul de munca si va fi
inseamna ca trebuie sa groaznic daca mi-l voi
nu mi-l pierd" pierde"

Regret "Chiar daca am dorit sa Vina "Trebuia sa stiu ca va

fac totul bine nu face asta. Este numai
inseamna ca trebuia sa vina mea"
fie asa"

Iritare "As fi dorit sa-mi Furie "De fiecare data cand il

raspunda la intrebare" intreb trebuie sa-mi
raspunda".

In forma de terapie cognitiv - comportamentala propusa de Ellis, terapia rational-

emotiv-comportamentala (REBT) terapeutul se focalizeaza pe inlocuirea credintelor
irationale, absolutiste, cu cele rationale care faciliteaza adaptarea persoanei la situatiile de
viata. Astfel, modelul lui Ellis vizeaza doar a doua componenta implicata in discrepanta
cognitiva si anume modul irational in care persoanele evalueaza realitatea.

Luand in considerare cele doua modele precum si cauzele care duc la discrepanta
cognitiva, pentru a avea o eficienta mare in terapie este important sa tinem cont de
modificarea ambelor tipuri de credinte dezadaptative (Lazarus, 1991; David si McMahon,
2002).

Nu toate credintele irationale devin tinta restructurarii cognitive, ci doar acele

convingeri care stau la baza problemei emotionale, problema care interfereaza cu sarcinile
zilnice ale clientului si il impiedica sa se adapteze la mediul din care face parte; de exemplu,
daca o persoana are fobie de serpi si ea traieste la oras unde probabilitatea de a intalni unul
este foarte mica, atunci nu intervenim.

Etape in restructurarea cognitiva

I. Educarea clientului privind relatia dintre ganduri, emotii si comportamente

II. Identificarea gandurilor dezadaptative

III. Modificarea gandurilor dezadaptative

IV. Formularea unor ganduri alternative adaptative
V. Aplicarea lor in situatiile de viata
I. Educarea clientului
Indiferent de tehnica folosita clientul trebuie sa inteleaga cum functioneaza ea si de ce este
potrivita pentru problema lui. Inainte de a incepe restructurarea cognitiva este necesara
educarea clientului privind relatia dintre ganduri, emotii si comportamente (Stallard, 2002).
Pentru a intelege cat mai bine, i se va explica aceasta relatie pe problema cu care se confrunta
si pe mai multe situatii din viata lui.
II. Identificarea gandurilor dezadaptative(irationale) se face prin urmatoarele tehnici:

(1) discutarea unei situatii problematice (ex. " Ce ti-ai imaginat ca se poate intampla
atunci cand ai vazut ca se apropie de tine cainele?")

(2) imagerie dirijata - consilierul ii cere clientului sa isi imagineze situatia in detaliu ca o
modalitate de a oferi indicii suplimentare pentru descoperirea gandurilor disfunctionale care
apar in acea situatie. Daca clientul este un copil, atunci consilierul poate folosi personaje
imaginare care se afla intr-o situatie similara sau planse cu desene in care personajele
interactioneaza, dar nu sunt prezentate replicile, ci ele trebuie completate de catre copil in
norisorii desenati deasupra fiecarui personaj. Replicile completate de catre copil permit
cunoasterea modului de gandire a acestuia despre sine sau despre anumite situatii. Daca de
exemplu, personajele sunt un soarece si o pisica, in functie de problemele sale, copilul va
proiecta o anumita stare: daca el este anxios poate spune ca soarecelui ii este frica de pisica,
sau dimpotriva, daca se simte singur, soarecele se bucura ca are cu cine sa se joace.

De asemenea, pot fi introduse de catre consilier personaje simbolice care au rolul de a-l ajuta
pe copil sa-si identifice gandurile: "Vanatorul de Ganduri", "Detectivul de sentimente", etc.
(Stallard 2002)

(3) joc de rol - clientul si consilierul pot pune in scena o situatie problematica. In
consilierea copiilor acest lucru se poate face folosind papusi.

(4) automonitorizarea gandurilor - clientii sunt invatati sa utilizeze un tabel de

monitorizare dupa exemplul de mai jos. Deoarece in viata de zi cu zi nu suntem obisnuiti sa
fim atenti la ceea ce gandim, completarea tabelului ajuta clientul sa constientizeze mai bine
relatia intre modul in care gandeste si felul in care se simte.

Gandurile
Comportament
Emotiile disfunctiona
ele ulterioare
le

Data - tipul de - gandul

emotie
Descrierea in - masura in
detaliu a situatiei - care crede
intensitatea clientul in
trairii gandul
emotiei respectiv

(0-100) (0-100)

01.02. Acasa, anxietate E groaznic Am inceput sa

04 singura ca sunt mananc
fara sa 80 singura
fac
 ora 16 nimic Nu se poate
sa raman
singura de
Valentines,

90%

(1) sugerarea gandurilor.

In cazul in care nici una dintre tehnicile de mai sus nu merg, se pot sugera gandurile
disfunctionale. Acest lucru trebuie facut pe baza teoriei consilierului despre problemele
clientului si intr-un mod colaborativ. In cazul copiiilor trebuie sa fim foarte atenti deoarece
ei sunt obisnuiti sa dea raspunsurile pe care ei cred ca ceilalti le asteapta.

(6) tehnica asociatiilor libere

Se cere clientului ca pornind de la situatia prezentata de catre consilier sa verbalizeze toate

evenimentele ca ii vin in minte fara nici o restrictie. Acestea sunt inregistrate iar pe urma sunt
supuse interpretarii.
III. Tehnici de modificare a gandurilor disfunctionale

Obiectivul principal al disputei gandurilor disfunctionale este de a-l face pe client sa

realizeze ca gandurile sale disfunctionale si irationale sunt nefolositoare, ilogice sau
inconsecvente cu realitatea, si ca alternativele lor sunt folositoare, logice sau consecvente cu
realitatea. Sunt trei strategii principale de disputare a gandurilor dezadaptative.

(1)Disputa empirica

Se disputa dovezile empirice ale gandurilor disfunctionale. Pe fondul dovezilor

existente se genereaza o noua alternativa rationala. Pentru disputare se folosesc intrebari de
genul "Ce evidente aveti ca este asa cum spuneti?", sau "Pe ce va bazati ceea ce afirmati?".

Exemplu de disputa empirica

Credinta irationala:Nu trebuie sa

Viata mea e un dezastru
ma paraseasca

CONSILIER: Ce dovezi ai ca nu CONSILIER: Ce vrei sa spui prin

trebuie sa te paraseasca. dezastru?

CLIENT: E prietenul meu, nu se CLIENT: Niciodata nu obtin ce

poate. vreau.

CONSILIER: Vrei sa-mi spui ca, CONSILIER: Niciodata?

pentru ca e prietenul tau, atunci nu
trebuie sa te paraseasca? CLIENT: Aproape.

CONSILIER: Aproape sau

 CLIENT: Da.
CONSILIER: Ai mai avut prieteni
pana acum?
CLIENT: Nu foarte multi, vreo 5.
CONSILIER: Si ce s-a intamplat.
mai esti impreuna cu toti?
CLIENT: Nu, cum sa fiu.?
niciodata sunt doua lucruri diferite.
Poti sa-mi spui cateva lucruri pe
care le-ai vrut si le-ai obtinut?
CLIENT: Da, ar fi licenta..
CONSILIER: Poti sa-mi spui mai
multe?
CLIENT: Da, m-am casatorit,
copilul meu, mi-am terminat liceul.

CONSILIER: Pai, mi-ai spus ca CONSILIER: Luand in calcul ce mi-

daca sunt prietenii tai, atunci nu ai spus, cum ai putea vedea viata
trebuie sa te paraseasca, altfel nu ai ta?
avea nici o dovada ca este asa.
CLIENT: Ei, nu e chiar un dezastru,
CLIENT: Dar, nu vreau. (plange) nu am obtinut cateva lucruri si sunt
suparata.
CONSILIER: Cred ca este foarte
greu sa fii parasita, ca nu vrei sa se
intample lucrul acesta, dar e o
dorinta, se poate intampla si
altcumva?

CLIENT: Da, din pacate.

(2)Disputa logica

Se disputa aspectele logice ale gandurilor irationale si se arata ca aceste ganduri nu

sunt logice. Se utilizeaza intrebati de genul: "Este logic?", "E adevarat?", "De ce nu e asa?",
"Unde e scris ca e asa?", "Exista vreo legitate care spune ca e asa?".

Nu trebuie sa ma paraseasca Viata mea e un dezastru

CONSILIER: Din cate imi spui imi dau
seama ca e un fel de regula absoluta pe
care ai stabilit-o.
CLIENT: Da, nu trebuie sa se intample
asa ceva in nici un caz.
CONSILIER: Inteleg ca vrei foarte mult
sa nu fii parasita, dar poti sa-mi spui
cum decurge logic din faptul ca vrei
CONSILIER: Cand ti-a venit gandul
acesta in minte?
CLIENT: Cand mi-am cazut examenul.
CONSILIER: Cred ca acel examen era
foarte important pentru tine..
CLIENT:Da, a fost la o materie la care
am vrut foarte mult sa trec
 ceva foarte mult ca trebuie sa fie asa?
CLIENT: E logic pentru ca vreau..
CONSILIER: Nu crezi ca ar mai fi
nevoie de o premisa adevarata care sa
spuna: daca vreau ceva atunci acel ceva
se va intampla ca sa tragi concluzia ca
pentru ca vreau sa nu ma paraseasca
atunci trebuie sa fie asa? La tine
aceasta premisa e adevarata?
CLIENT: Nu, chiar in ultimul timp s-au
intamplat putine dintre lucrurile pe care
le-am dorit.
CONSILIER: Crezi ca am putea vedea
lucrurile mai logic?
CONSILIER: Poti sa-mi spui cum
decurge logic din faptul ca n-ai trecut
acel examen faptul ca viata ta e un
dezastru?
CLIENT: Pentru ca era lucrul cel mai
important.
CONSILIER: Da asa este, dar cand spui
ca viata e un dezastru inseamna ca toata
viata ta e acel examen. Altfel nu ar fi
logic. crezi ca e vorba de o
suprageneralizare? Nu mai e nimic in
viata ta?
CLIENT:De fapt in ultim timp am
cunoscut cateva persoane la care tin
foarte mult..

CLIENT:Adica?.. CONSILIER: Deci nu e adevarat ca viata

CONSILIER: In loc de nu trebuie sa ma
paraseasca, crezi ca ar fi mai logic daca
am spune: "As vrea foarte mult ca sa nu
ma paraseasca, dar nu este absolut
necesar?
CLIENT: Da, asa pare mai logic.
CONSILIER: Si cum te-ai simti daca te-
ai gandi asa?
ta e un dezastru..
C. Acum incep sa cred ca nu e asa..
CONSILIER: Cum crezi ca am putea
vedea lucruri fara sa generalizam
excesiv?
CLIENT: Chiar daca am rata un examen
important e foarte rau dar viata mea
inseamna si altceva nu e un dezastru.

CLIENT: Mai putin deprimata.

CONSILIER: Sau foarte trista...

(3)Disputa pragmatica

Se disputa aspectele pragmatice si ale gandurilor disfunctionale. Se utilizeaza intrebari de

tipul: "La ce va ajuta sa va ganditi in acest mod acum sau in alte momente?", "Ce consecinte
pozitive are acest gand?", "Aceasta convingere ne ajuta sa rezolvam problema practica, sa ne
atingem scopurile, duce la consecinte pozitive, reduce starea afectiva neplacuta ?, Ce se
intampla cand te gandesti in acest mod?, Cum te simti cand te gandesti in acest mod?".

Exemplu de disputa pragmatica

Nu trebuie sa ma paraseasca Viata mea e un dezastru

 CLIENT: Nu trebuie sa ma CONSILIER: Cum te simti cand te
paraseasca! gandesti ca viata ta e un dezastru?

CONSILIER: Imi spui te rog la ce CLIENT: Deprimata.

te ajuta sa te gandesti asa?
CLIENT: Nu ma ajuta la nimic,
nici macar nu pot vorbi coerent
cand ma intalnesc cu el..
CONSILIER: Cum crezi ca ne-am
putea gandi cand te-a parasit
prietenul, astfel incat sa te ajute..
CLIENT: Nu stiu
CONSILIER: Te ajuta la ceva sa te
gandesti asa?
CLIENT: Nu, din contra, nu ma mai pot
bucura nici macar de lucrurile de care
ma bucuram mai demult.
CONSILIER: Cum crezi ca ne-am putea
gandi astfel incat sa nu mai te simti atat
de deprimata?

CONSILIER: Crezi ca te-ar ajuta

sa te gandesti ca, chiar daca vrei
foarte mult sa nu te paraseasca,
lucrul acest se poate intampla si
reflecta ca oamenii pot sa faca
propriile alegeri, chiar daca nu
suntem de acord cu asta.

CLIENT: Da

CONSILIER: Si cum te-ar ajuta

acest gand?

CLIENT: M-as simti doar iritata si

trista, dar nu furioasa sau
deprimata.

Alegerea unui anumit tip de disputa se face in functie de tipul de argumentare pe care vedeti
ca il foloseste clientul. De exemplu, daca observati ca un client foloseste o disputa logica
pentru a-si sustine punctul de vedere e indicat sa folositi si dumneavoastra acelasi tip de
disputa. De multe ori cele 3 moduri se folosesc combinat.

In disputarea credintelor irationale terapeutul poate folosi mai multe stiluri:

Stilul socratic - consilierul se foloseste mai mult de intrebari pentru a identifica

aspectele ilogice, inconsecvente cu realitatea sau dezadaptative ale gandurilor disfunctionale.
Astfel clientul va ajunge singur la concluzia ca aceste ganduri nu ii folosesc si este ajutat sa
genereze alternative rationale.
 Stilul didactic - consilierul explica clientului de ce anumite ganduri sunt
disfunctionale sau irationale si de ce altele sunt rationale.

Stilul umoristic- se refera la folosirea umorului pentru a schimba gandurile si

credintele irationale. Necesita o buna relatie terapeutica, clientul sa aiba simtul umorului,
umorul sa vizeze gandurile si nu clientul, si o sincronizare buna a revenirii la problema.
Autodezvaluirea - se refera la dezvaluirea unui exemplu personal al consilierului in care a
disputat aceeasi credinta sau o credinta similara.

Stilul metaforic - se refera la folosirea metaforelor in procesul de disputare, pentru a-l

ajuta sa inteleaga aspectul disfunctional al gandurilor sale. De exemplu, credintele irationale
pot fi comparate cu niste ochelari prin care vedem doar aspectele negative ale lucrurilor.
Folosirea metaforelor este foarte importanta in consilierea copiilor pentru a-i ajuta sa
inteleaga mai bine cum functioneaza gandirile irationale.

(4) Tehnica reatribuirii

Aceasta tehnica se refera la modificarea gandului disfunctional prin modificarea

interpretarii cauzelor care l-au generat. Se utilizeaza mai ales pentru modificarea erorii de
personalizare.

CLIENT: Totul s-a intamplat din vina mea!!!

CONSILIER:Adica?

CLIENT: Toate certurile pe care le-am avut cu sotia

CONSILIER: Si sotia a fost calma tot timpul?

CLIENT: Nu,. de fapt incepe sa ma tachineze si daca nu fac ce vrea ea ridica

vocea..

CONSILIER: Crezi ca am putea vedea certurile ca fiind rezultatul amandurora?

CLIENT: Cred ca da..

CONSILIER: Si daca luam in calcul faptul ca sotia te tachineaza si ridica

vocea cum ai putea vedea responsabilitatea pentru certuri
CLIENT: Da cred ca e vina amandurora, de fapt au fost multe probleme si la
mine la serviciu si la ea, nu am avut destul timp sa stam impreuna si lucrurile
au evoluat
CONSILIER: Si cum te simti daca ti-ai spune acest lucru in loc de totul s-a
intamplat din vina mea.
CLIENT: Mai putin deprimat..

(5) Analiza costurilor si beneficiilor

Clientului i se cere sa realizeze o lista cu costurile si beneficiile pe care le are gandul

disfunctional. Pe urma se analizeaza aceste costuri si beneficii cu scopul schimbarii gandului
disfunctional. Pentru a intelge mai bine se recurge la integrarea perespectivei altei persoane.
De exemplu, copilul este rugat sa spuna ce ar gandi / crede alta persoana despre respectivul
punct de discutie (ex.: el este o persoana rea, o persoana in care nu poti avea incredere etc.)
sau ce ar crede el despre asta daca ar fi o alta persoana sau este rugat sa ceara opinia altor
persoane (Thompson & Rudolph, 1992). Un rol important il au povestile terapeutice.

Aceste povesti pot fi construite impreuna cu copilul sau daca sunt adecvate, pot fi direct citite
copilului sau oferite copilului sa le citeasca. Scopul acestor povesti este acela de a prezenta
personaje care au moduri de gandire diferite (adaptative si dezadaptative) si care trec prin
aceleasi situatii. Consecintele diferite, ca urmare a modului de gandire diferit, sunt analizate
impreuna cu copilul pentru a extrage dezavantajele modului dezadaptativ de gandire si a
pentru a elabora modalitati alternative, mai avantajoase, eficiente de gandire (Simos, 2002).

(6) Tehnica listei

Clientului i se sugereaza sa identifice si sa noteze evenimentele care sustin gandul

disfunctional si evenimentele care infirma acest gand. Dupa ce se analizeaza aceste
evenimente si se observa ca sunt mai multe evenimente care infirma gandul disfunctional se
genereaza un alt gand care este in conformitate cu lista realizata.

(7) Tehnica experimentului

Modificarea gandurilor disfunctionale se face prin planificarea si realizarea unor

"experimente" prin care acestea sunt testate de catre client in viata de zi cu zi. Gandul este
considerat ca fiind o ipoteza ce urmeaza sa fie testata printr-un experiment. Secventa acestei
tehnici este urmatoarea: notarea gandului disfunctional (Daca vorbesc cu el ma va respinge)
cat la % crede in acesta, realizarea unui experiment prin care testeaza acest gand (se duce si il
intreaba ce face dupa serviciu), observarea si explicarea rezultatelor (de ce nu m-a respins?) si
extragerea concluziilor in care se reevalueaza gandul disfunctional si se genereaza o ipoteza
alternativa. De exemplu, copilul este rugat sa realizeze actiuni pe care considera ca nu le poate
face sau pe care le evalueaza ca fiind sub standardele dorite (ex.: citirea unei carti, redactarea
unui eseu, realizarea unor exercitii fizice, crearea de noi prieteni etc.).

Se foloseste atat pentru modificarea gandurilor disfunctionale cat si pentru cresterea

increderii in alternativa rationala.

(8) Tehnica celor trei intrebari

Este o forma specifica de disputa socratica, care consta intr-o secventa de trei intrebari
ce faciliteaza modificarea gandurilor disfunctionale.

Ce evidente(dovezi) aveti pentru aceasta credinta?

Cum ati putea interpreta situatia altfel ?

Daca e adevarat ca este asa(gandul disfunctional), ce implicatii (consecinte) sunt?

CONSILIER: Simona, mi-ai spus mai inainte ca ceilalti te vor respinge daca
afla ca ti-ai inselat sotul. Ce dovezi ai ca te vor respinge?Te-au respins pana
acum?
 CLIENT: Nu prea am, dar simt asta.

CONSILIER: Simt. ai putea privi altcumva situatia?

CLIENT: Prietenii mei nu ma vor respinge daca tin la mine.

CONSILIER: Hai sa spunem totusi ca anumiti prieteni te vor respinge, ce s-

ar intampla atunci?
CLIENT: Cred ca as putea suporta aceasta situatie, atat timp cat voi avea pe
cineva care m-ar intelege si nu m-ar respinge

CONSILIER: Crezi ca ar fi cel putin un prieten care te-ar intelege?

CLIENT: Da, Alex..

CONSILIER: Si cum te-ai simti daca te gandesti astfel.

CLIENT: Suparata.

CONSILIER: ..dar nu deprimata..

(9) Decatastrofarea

Aceasta tehnica mai este numita si tehnica intrebarii " Si daca..?"Se foloseste in
special pentru modificarea gandurilor care implica exagerarea consecintelor unor evenimente,
explorandu-se aceste consecinte si modul in care clientul le poate face fata sau este afectat de
acestea.

CLIENT: Nu mai suport cand sotul meu intarzie, ma gandesc ca i se va intampla ceva
rau.

CONSILIER: Ce se poate intampla rau?

CLIENT: Sa faca accident si sa mearga in spital.asta e groaznic nici nu ma pot gandi..

CONSILIER: Si daca face accident si este internat?

CLIENT: Nu ma pot gandi la asta.

CONSILIER: Hai sa incercam totusi, ce va fi atunci.?

CLIENT: Ar putea sa-si rupa ceva.

CONSILIER: Si daca si-ar rupe picioarele?

CLIENT: N-ar mai putea merge o perioada.

CONSILIER: Si cat de rau ar fi asta?

CLIENT: Ar trebui sa reduc cheltuielile..sa am grija de el.

 CONSILIER: Si e groaznic sa ai grija de sotul tau?

CLIENT: Nu ar fi, am sta mai mult timp sa stam impreuna si ar fi dificil..

CONSILIER: Deci chiar daca se intampla ceva rau ati putea trece peste asta,,,,

CLIENT: Da cred ca am reusi.

(10) Clarificarea semnificatiei

Anumite cuvinte au intelesuri diferite in functie de schemele cognitive ale clientilor.

Chestionarea acestor termeni uneori vagi sau formulati intr-un mod absolutist ajuta la
clarificarea intelesului lor si la modificarea in functie de dovezile empirice existente.

CLIENT: Sunt un ratat. Tot ce fac imi arata ca sunt un ratat.

CONSILIER: Imi spui ca esti un ratat. Ce intelegi mai exact prin asta?

CLIENT: Sa nu realizezi niciodata ce vrei, sa ratezi totul.

CONSILIER: Imi spui te rog ce ai ratat?

CLIENT: Daca ma gandesc bine nu foarte multe.relatia mea.

CONSILIER: Este singurul lucru pe care l-ai dorit vreodata?

CLIENT: Nu sunt mult mai multe lucruri..

CONSILIER: Atunci va trebui sa-mi spui ce lucruri ai rata pentru ca mi-e greu sa
inteleg de ce esti un ratat...

2)Tehnica rezolvarii de probleme si antrenamentul asertiv

Se foloseste pentru rezolvarea situatiilor conflictuale dintre relatiile interpersonale. In

acest caz discrepanta cognitiva apare deoarece clientul nu are abilitatile necesare rezolvarii
unor situatii din realitate.

Pasii tehnicii de rezolvare a problemelor:

1. identificarea problemei. Care este problema?

2. stabilirea scopurilor. Ce voi face, cum vreau sa stea lucrurile?

3. generrarea unor solutii alternative. Ce pot face pentru a-mi atinge scopurile?

4. considerarea consecintelor. Ce s-ar putea intampla daca fac asta?

5. decizia pentru cea mai buna alternativa. Ce voi face?

6. implementarea. Fa ce ai ales. Stabileste-ti planul actiunii. Cand? Unde? Cu cine? Cat timp?
7. evaluarea. A functionat?. Daca solutia gasita nu a functionat se trece la incercarea altei
solutii. In cazul in care nici o solutie nu a functionat se reia intregul proces insistandu-se
asupra fazei de generare a solutiilor si de implementare.

In consilierea copiilor, pot fi exersate abilitatile sociale, de comunicare, de rezolvare

de probleme sau de comtrol comportamental prin joc. O tehnica folosita pentru control si
planificare comportamentala, la copii, este tehnica "semaforului". Copii sunt invatati
planificarea raspunsurilor comportamnetale urmand regulile de de circulatie impuse de
semafor: rosu-STOP; galben-GANDESTE; verde- ACTIONEAZA (Stallard, 2002).

3)Tehnica inocularii stresului (SIT-stress innoculation training)

In cazul in care o anumita situatie nu poate fi modificata (ex.seful este foarte critic)
clientul poate fi invatat cum sa se adapteze situatiei respective diminuand sau chiar eliminand
starea subiectiva neplacuta. Astfel, tehnica restructurarii cognitive vizeaza, in acest caz, nu
modul in care clientul percepe realitatea externa ci modul eronat in care isi percepe starea de
distres nemodificabila. Tehnica rezolvarii de probleme si antrenamentul asertiv vizeaza nu
modul de control al situatiilor din realitatea externa ci modul de control si gestionare ale starii
de distres.

Etapele tehnicii de inoculare a stresului:

identificarea situatiei problematice si a starii subiective declansata de aceasta (seful

este, foarte critic, iar clientul este stresat din acesta cauza )

analiza mecanismelor prin care clientul face fata starii respective (mecanisme de
coping) si a consecintelor lor- se insista asupra costurilor cat si asupra beneficiilor

inlocuirea mecanismelor de coping dezadaptativ cu mecanisme de coping adaptativ

prin tehnici specifice. Aceste mecanisme de coping adaptativ trebuie sa fie
incompatibile cu cele dezadaptative, sa fie acceptate de catre client si sa aduca
aproximativ aceleasi beneficii ca si mecanismele de coping dezadaptativ

evaluarea noilor mecanisme de coping

confruntarea cu distresul in noile situatii

generalizarea strategiilor in cazul altor situatii stresante posibile

B.
 Pentru aprofundarea tehnicilor de interventie la nivel comportamental se recomanda
parcurgerea cursului de "Modificari cognitiv-comportamentale" (Miclea, 2003) anexat acestui
modul.

C.

Tehnicile de interventie la nivel biologic cuprind tehnicile de relaxare si tehnicile

behavioriste pe principiul conditionarii clasice.

(1)Tehnicile de relaxare induc modificari la nivel biologic prin scaderi ale dominantei
sistemului nervos vegetativ simpatic. Astfel, se reduc parametrii psihofiziologici (pulsul,
ritmul cardiac, undele alfa cerebrale), ai stresului si anxietatii avand un impact pozitiv asupra
tratamentului tulburarilor psihosomatice si recuperarii dupa stres si anxietate (Catania si
Brigham, 1987).

Cele mai utilizate tehnici de relaxare sunt:

trainingul (antrenamentul) autogen

relaxarea progresiva Jacobson

tehnica biofeedback

hipnoza

1. Antrenamentul autogen

Starea de relaxare se obtine printr-un antrenament de cateva luni in cursul carora se

efectueaza urmatoarele exercitii:

(1). exercitiul bazal prin care se obtine starea de relaxare;

introducere (1-2 sedinte)

exercitiul greutatii (2-3 sedinte)

exercitiul caldurii (2-3 sedinte)

exercitiul cardiac (2 sedinte)

exercitiul respirator (1 sedinta)

 exercitiul plexului solar (1 sedinta)

exercitiul racelii fruntii (2 sedinte)

(2). exercitiul prin care se induc modificari somatice;

(3). exercitiul prin care se induc modificari psihice;

(4). exercitiul meditatiei.

Vom prezenta in cele ce urmeaza una din variantele primului exercitiu in scopul
obtinerii relaxarii.
Exercitiul bazal

Introducere: se prezinta tehnica, istoricul ei, aplicatiile acesteia, se alege pozitia

confortabila (cele mai indicate: culcat pe spate sau intr-un fotoliu comod) apoi intr-o ambianta
linistita se spune:

acum te rog sa inchizi usor ochii si sa respiri adanc de 2-3 ori,

incepi sa fii calm si relaxat,

la inceput, incercand sa te relaxezi, s-ar putea sa-ti vina in minte mai multe ganduri
decat erau inainte; lasa-le sa treaca, cum vin asa pleaca,

o liniste placuta te cuprinde,

esti tot mai calm si mai relaxat.

Exercitiul greutatii

Acum te concentrezi usor asupra mainii drepte (sau stangi in functie de bratul
dominant -se incepe cu bratul dominant).

Mana dreapta incepe sa devina mai grea.

Mana dreapta este mai grea.

O greutate placuta cuprinde mana dreapta.

Mana dreapta este grea.

Mana dreapta este grea ca plumbul.

Mana dreapta este grea ca un brat de statuie.

Mana dreapta grea. (repeta de 5-20 ori).

(Identic pentru mana stanga).

Bratele sunt grele, grele ca plumbul, ca niste brate de statuie. (repeta de 5-20 ori).

Acum te concentrezi usor asupra picioarelor.

Picioarele incep sa devina mai grele.

Picioarele sunt mai grele.

O greutate placuta cuprinde picioarele.

Picioarele sunt grele.

Picioarele sunt grele ca plumbul.

Picioarele sunt grele ca niste picioare de statuie.

Picioarele grele. (repeta de 5-20 ori).

Intregul corp este greu.

Greu ca plumbul.

Sunt calm, relaxat.

Intregul corp este greu ca plumbul.

Sunt calm, relaxat.

Exercitiul caldurii

Mana dreapta incepe sa devina mai calda.

Mana dreapta este mai calda.

O caldura placuta cuprinde mana dreapta.

Mana dreapta este calda.

Mana dreapta calda. (repeta de 5-20 ori).

(Identic pentru mana stanga).

Bratele sunt calde. (repeta de 5-20 ori).

Picioarele incep sa devina mai calde.

Picioarele sunt mai calde.

O caldura placuta cuprinde picioarele.

Picioarele sunt calde.

Sunt calm, relaxat.

Intregul corp este greu ca plumbul.

Bratele si picioarele sunt calde.

O liniste placuta ma cuprinde.

Sunt calm, relaxat.

Exercitiul cardiac

Inima bate linistit si ritmic. (repeta de 5-20 ori).

Exercitiul respiratiei

Respiratia este adanca si linistita. (repeta de 5-20 ori).

Exercitiul plexului solar

Plexul solar este mai cald.

O caldura placuta cuprinde plexul solar.

Plexul solar este cald. (repeta de 5-20 ori).

Exercitiul fruntii

O racoare placuta cuprinde fruntea.

Fruntea este racoroasa. (repeta de 5-20 ori).

Sunt calm, relaxat.

O liniste placuta m-a cuprins.

Orice senzatie neplacuta a disparut.

Sunt calm, relaxat.

Exercitiul de anulare a starii autogene

Respir adanc, linistit.

Ma simt refacut ca dupa un somn lung, odihnitor.

Deschid usor ochii, ma trezesc.

 Misc bratele si picioarele.

Mecanismul antrenamentului autogen

Pozitia aleasa, inchiderea ochilor si conditiile de mediu induc in mod natural, prin
mecanisme fiziologice specifice, o stare de relaxare musculara. Exemplu: lipsa stimularii
proprioceptive intense (prin pozitia aleasa) si a stimularilor din mediu (prin inchiderea ochilor
si organizarea mediului) reduc activitatea formatiunii reticulate si gradul de stimulare pe care
aceasta il exercita asupra scoartei cerebrale. In consecinta, tonusul muscular se reduce si
muschii se relaxeaza.

Pe acest fond se exercita ulterior formule verbale specifice. Acestea indeplinesc doua
functii:

(1) se asociaza cu starea de relaxare naturala indusa prin mecanismele amintite

anterior; prin asocieri repetate se ajunge sa se poata declansa ulterior rapid starea de relaxare
ca urmare a conexiunii puternice existente la nivel cortical, formate prin exercitiu, intre
formulele verbale si starea de relaxare musculara. Altfel spus, ulterior clientul isi genereaza
prin formule verbale relaxarea musculara.

(2) in primele sedinte ale trainingului autogen, formulele verbale joaca de asemenea
rolul unor atributii eronate. Mai precis, clientul interpreteaza subiectiv senzatiile musculare ca
o stare de relaxare etichetata de formule verbale (vezi teoria detectarii semnalului -alarme
false). Aceasta etapa este esentiala in invatarea trainingului autogen, deoarece ea invinge
anxietatea de performanta care ar rezulta in cazul in care clientul nu ar simti in scurt timp, la
nivel subiectiv, senzatiile sugerate. Mai mult, aceasta anxietate de performanta ar impiedica
realizarea relaxarii (David, 2003).

Indicatii: nu se recomanda la persoane cu tulburari psihotice, histrionice, la persoanele

cu tulburare de personalitate anankasta care pot ritualiza totul. La persoanele cu probleme
cardiace se evita realizarea exercitiului inimii.

2) Relaxarea progresiva Jacobson

Este o metoda de relaxare initiata de Jacobson. Ea consta in alternarea relaxarii si

tensionarii principalelor grupe de muschi pana la eliminarea contractiilor musculare si
obtinerea relaxarii.

1. Introducere: se prezinta principiile tehnicii, istoricul, aplicatiile ei; se alege o pozitie

confortabila intr-un fotoliu sau culcat pe spate.

2. Acum inchide usor ochii si respira adanc de trei ori.

3. Strange puternic pumnul drept astfel incat sa simti tensiune in mana si antebrat, tine
asa, observa ce simti, bine, acum relaxeaza.

4. Repeta 3.

5. Repeta 3 si 4 pentru pumnul stang.

 6. Strange puternic pumnul drept si indoaie antebratul astfel incat sa simti tensiune in
antebrat si biceps, tine asa, observa ce simti, acum relaxeaza.

7. Repeta 6.

8. Repeta 6 si 7 pentru mana stanga.

9. Acum repeta simultan 7 si 8.

10. Strange puternic muschii din jurul ochilor astfel incat sa simti tensiune in jurul
ochilor si a fruntii, tine asa, observa ce simti, bine, relaxeaza.

11. Repeta 10.

12. Strange puternic maxilarul, ridica barbia astfel incat muschii cefei sa fie
contractati, observa ce simti, bine, acum relaxeaza.

13. Repeta simultan 10 si 12.

14. Impinge puternic pieptul in fata si trage umerii in spate, astfel incat sa simti
tensiune in muschii spatelui, tine asa, foarte bine, acum relaxeaza.

15. Repeta 14 si in plus trage abdomenul astfel incat sa simti incordati muschii
abdomenului, tine asa, observa ce simti, bine, acum relaxeaza.

16. Repeti 15.

17. Respira adanc de trei ori si repeta simultan 9, 13 si 15.

18. Ridici degetele de la picioare astfel incat sa simti o puternica tensiune in gamba si
coapsa dreapta, tine asa, bine, acum relaxeaza.

19. Repeta 18.

20. Repeta 18, 19 pentru piciorul stang.

21. Repeta 20 si 19 simultan.

22. Respira adanc de trei ori si repeta simultan 9, 13, 15 si 21.

Fiecare exercitiu dureaza aproximativ 20-30 de minute.

1. Practicati cei 22 de pasi cel putin de 3 ori in decursul a 2 zile.

2. Practicati pasii 1, 9, 17, 22 de ce putin 3 ori in decursul a 2 zile.

3. Practicati pasii 1 si 22 de ce putin 3 ori in decursul unei zile.

Mecanismul relaxarii progresive Jacobson

 Prin tehnica relaxarii progresive Jacobson, clientul invata sa identifice starea de
relaxare si tensiune. Ulterior, ca urmare a exercitiilor repetate, se intareste conexiunea intre
eticheta lingvistica de relaxare si starea efectiva pe care aceasta o defineste, clientul reusind
astfel sa-si controleze lingvistic si voluntar relaxarea musculara (David, 2003).

3) Tehnica biofeedback

Biofeedback-ul este o metoda dezvoltata in anii '60 in Statele Unite. Sintetic

prezentata, tehnica presupune utilizarea unor aparate electronice pentru detectarea si
amplificarea unor procese fiziologice inconstiente (ex. conductanta electrica a pielii, pulsul,
ritmul cardiac, undele alfa cerebrale, etc.). Semnalul fiziologic- transformat cu ajutorul
acestor instalatii electronice in stimul auditiv sau vizual, este prezentat clientului, care astfel
constientizeaza indirect (cu ajutorul semnalului vizual sau auditiv) procesele fiziologice
inconstiente. Aceasta constituie premisa controlului pe care clientul il poate dobandi asupra
proceselor fiziologice inconstiente. Pe scurt spus, biofeedback-ul este o tehnica prin care
ajungem sa controlam functiile biologice interne ale organismului. In comparatie cu tehnicile
de relaxare amintite mai sus, biofeedback-ul realizeaza o mai mare discriminare a proceselor
fiziologice inconstiente. Spre exemplu, in trainingul autogen si in relaxarea progresiva
Jacobson clientul discrimineaza numai intre starea de relaxare versus starea de tensiune. Sigur
ca aceste stari presupun modificari specifice ale proceselor fiziologice (ex. starea de relaxare
presupune reducerea ritmului cardiac, reducerea conductantei electrice a pielii, aparitia
undelor alfa, etc.), dar clientul nu constientizeaza si nu controleaza modificarea fiziologica
specifica (ex. reducerea ritmului cardiac) ci doar o stare de ansamblu (ex. starea de relaxare)
care presupune uneori implicit starea fiziologica specifica. Aceasta diferenta intre tehnicile
prezentate nu are importanta daca scopul pe care il urmarim este inducerea unei stari generale
de relaxare. Consecinta insa este alta daca urmarim modificarea specifica a unor parametri
fiziologici inconstienti, cum se intampla in cazul unor tulburari psihosomatice-tinta (ex.
reducerea tensiunii arteriale in cazul hipertensiunii). In acest ultim caz, utilizarea tehnicii
biofeedback pentru modificarea parametrului fiziologic-tinta in opozitie cu utilizarea unei
tehnici de relaxare ce determina o modificare globala a tuturor parametrilor fiziologici se
exprima intr-o eficientizare a modificarii parametrului fiziologic de interes atat sub aspectul
vitezei, cat si al stabilitatii si intensitatii. Sigur ca si in cazul tehnicii biofeedback, modificand
un parametru fiziologic (ex. reducand ritmul cardiac), influentam si parametrii altor procese
fiziologice (ex. reducerea tensiunii arteriale) dar tehnica se focalizeaza in principal pe
parametrul care ne intereseaza, cu consecintele pozitive amintite mai sus.

Mecanismul biofeedback-ului

Prin tehnica biofeedback, clientul invata sa operationalizeze conceptul de relaxare

si/sau de modificare a unui parametru specific (ex. aparitia ritmului alfa). Ulterior, ca urmare
a exercitiilor repetate, se intareste conexiunea intre eticheta lingvistica de relaxare si
modificare specifica si starea efectiva pe care acestea o definesc, clientul reusind astfel sa-si
controleze lingvistic si voluntar relaxarea musculara si/sau modificarea specifica.

Tehnica biofeedback este favorizata de urmatoarele premise:

(1)De cele mai multe ori o functie interna a organismului nu este liniara, ea variind
continuu intre anumite limite; in momentul in care terapeutul observa o variatie a functiei in
sensul urmarit, va administra intaririle ("Te descurci foarte bine") care vor duce la cresterea
frecventei modificarii dorite.
 (2)Pozitia aleasa, inchiderea ochilor si conditiile de mediu induc in mod natural, prin
mecanisme fiziologice specifice, o stare de relaxare musculara. Exemplu: lipsa stimularii
proprioceptive intense (prin pozitia aleasa) si a stimularilor din mediu (prin inchiderea ochilor
si organizarea mediului) reduc activitatea formatiunii reticulate si gradul de stimulare pe care
aceasta il exercita asupra scoartei cerebrale. In consecinta, tonusul muscular se reduce si
muschii se relaxeaza.

(3)In cazul in care dupa mai multe incercari, modificarea dorita nu apare sau nu se
mentine nici macar un timp scurt, terapeutul poate schimba usor (in sensul dorit si asteptat de
subiect) si intentionat valoarea parametrului constientizabil (ex. sunet) prin care functia
interna se exprima. Aceasta duce la scaderea anxietatii de performanta a clientului, care se
presupune ca interfera cu aparitia modificarii dorite. Mai mult, pentru a stimula aparitia
modificarii dorite, terapeutul poate da clientului sugestii asemanatoare celor din cadrul
trainingului autogen; nu este insa indicat a se abuza de aceste formule, deoarece astfel se
elimina unul dintre aspectele fundamentale ale biofeedback-ului, si anume acela care confera
individului sentimentul de independenta si autocontrol, cu efecte benefice asupra eficientei
terapiei (David, 2003).

Indicatii: tehnica biofeedback este indicata in special atunci cand dorim sa modificam
preponderent un proces fiziologic-tinta. De asemenea, este indicat in cazul subiectilor cu o
pregatire tehnica, in stiintele exacte.

Tehnicile de relaxare propuse se constituie in metode eficace de interventie nu doar

pentru remiterea simptomelor ci si pentru prevenirea acestora si imbunatatirea performantelor
subiectilor in situatii in care starea de relaxare este un factor ce poate creste eficienta (ex.
performante sportive - tir cu arcul, etc).

(2) Tehnici de control al comportamentului respondent (tehnici behavioriste pe

principiul conditionarii clasice). Aceste tehnici au fost elaborate de terapia comportamentala
in scopul modificarii efectelor biologice (activarea SNV) ale stimulilor tinta. Altfel spus, se
modifica legatura intre stimulul conditionat si reactia neconditionata.
a. Tehnica flooding (tehnica epuizarii sau a inhibitiei de protectie)

Ruperea legaturii intre stimulul conditionat (ex. stimulul fobic -cainele) si reactia
neconditionata (reactia anxioasa exprimata prin dominanta simpaticului -frica) se face pe baza
inhibitiei de stingere. Clientul este expus stimulului fobic, fiind lasat sa experientieze timp
indelungat starea de anxietate pana la aparitia inhibitiei de stingere. Inhibitia de stingere se
refera la faptul ca daca stimulul conditionat nu este insotit de stimulul neconditionat treptat
acesta nu mai determina raspunsul conditionat (intensitate anxietatii se reduce treptat in cursul
expunerii).

Exista cateva variante ale acestei tehnici:

(1) stimulul anxiogen poate fi prezentat in vivo (real)-integral sau gradat

(2) stimulul anxiogen poate fi prezentat in imaginar -integral sau gradat.

Indicatii: fobii de intensitate subclinica; timpul de expunere cat mai mare.

 Contraindicatii: cardiaci; nu se fac expuneri de scurta durata.
b. Tehnica desensibilizarii progresive

Ruperea legaturii intre stimulul conditionat (ex. stimul fobic-liftul) si reactia

neconditionata (ex. anxietatea) se face pe baza inhibitiei reciproce. Stimulului conditionat i se
ataseaza un nou raspuns (ex. relaxare) incompatibil cu reactia anterioara (ex. anxietatea).
Procedura presupune urmatoarele etape:

(1). se identifica stimulul anxiogen (ex. inaltimea in cazul fobiei de inaltime);

(2). stimulul anxiogen este gradat (ex. gradatia 1- sa ma uit pe geam de la etajul 1,
gradatia 2 etajul 2, etc.); stimulul este evaluat pe o pe o scala de la 0 (stimul neanxiogen) la
100 (stimul extrem de anxiogen) astfel incat sa nu depaseasca mai mult de 5 puncte gradatia
imediat inferioara; Se fac aproximativ 15-20 de gradatii incepand de la gradatia 0 pana la 100
sau peste 100;

(3). clientul este invatat o tehnica de relaxare;

(4). clientului i se prezinta, pe fondul starii de relaxare, in mod gradat, stimulul

anxiogen in vivo sau in imaginar. Se incepe cu prima gradatie (ex. etajul 1). Clientul este
expus timp de 10 secunde la acest stimul . Daca reactia anxioasa nu apare (evaluarea gradatiei
pe care o face clientul in aceasta conditie pe scala de la 0 la 100 este 0 sau mai mica decat 5)
se trece la gradatia 2. Daca apare reactia anxioasa, atunci se efectueaza urmatorul algoritm:

(a) se repeta prezentarea gradatiei 1 pe fondul de relaxare. Daca nu apare reactia

anxioasa, atunci se trece la gradatia 2. Daca apare reactia anxioasa, atunci se trece la (b);

(b) se prezinta pe fondul de relaxare gradatia 1 timp de 20 secunde. Daca nu apare

reactia anxioasa, atunci se trece la gradatia 2. Daca apare reactia anxioasa, atunci se trece la
(c);

(c) gradatia 1 se descompune in alte componente mai putin anxiogene (ex. gradatia 1a
parter, gradatia 1b urc treptele catre etajul 1 etc.);

(d) se prezinta gradatia 1a si algoritmul se reia (David, 2003).

Indicatii: fobii clinice extrem de intense.

Daca desensibilizarea se realizeaza in imaginar, treptat, spre sfarsitul terapiei, ea

trebuie transpusa in vivo. Exista o diferenta cam de 5 situatii din cele ierarhizate intre
expunerea in vivo si expunerea in imaginar.
c. Tehnica expunerii gradate

Ruperea legaturii intre stimulul conditionat si reactia neconditionata se realizeaza prin

inhibitie de stingere. Mai precis, stimulul anxiogen este prezentat gradat la o intensitate
extrem de slaba, el neputand declansa raspunsul neconditionat. Repetand aceasta procedura,
stimulul fobic isi pierde valoarea de stimul conditionat. O varianta a acestei tehnici este
tehnica modelarii, in care clientul este expus la stimulul fobic gradat si indirect, observand
comportamentul consilierului. Clientul urmeaza si imita comportamentul gradat al
terapeutului fata de stimulul fobic.

Indicatii: terapia copilului.

Tehnici de control al respiratiei

Tehnica expunerii interoceptive

Se cere clientului sa respire adanc si cu frecventa mare pe gura timp de 1-2 minute.
Acest exercitiu va duce la aparitia hiperventilatiei si in consecinta la declansarea unor
simptome asemanatoare celor declansate in crizele anxioase (ex. lesin, ameteala, ritm cardiac
crescut etc.).

Indicatii: Tehnica este utila in modificarile cognitive din atacul de panica, cand
clientul trebuie convins ca, crizele sale sunt declansate prin mecanismul hiperventilatiei si nu
se datoreaza unei boli grave, incurabile si incontrolabile.

Tehnica de control al respiratiei.

Clientul este invatat sa respire usor si lent pe nas (3-4 secunde inspiratia, 4 secunde
expiratia).

Indicatii: Tehnica este utila cand dorim sa invatam clientul sa previna si sa controleze
hiperventilatia.
Sumar

Tehnicile cognitiv-comportamentale urmaresc modificarea cognitiilor si factorilor care

mentin problemele emotionale si comportamentale ale clientului. Ele pot fi clasificate in
functie de nivelul la care se intervine: a) tehnici de interventie la nivel cognitiv, b) tehnici de
interventie la nivel comportamental si c) tehnici de interventie la nivel biologic. Tehnicile de
interventie la nivel cognitiv pot fi de trei tipuri: a) tehnici de restructurare cognitiva, care
cuprind orice tehnici prin care se urmareste modificarea inferentelor si evaluarilor ce au
implicatii pentru problemele emotionale ale clientilor, b) tehnici de rezolvare a problemelor si
antrenament care urmaresc dobandirea de abilitati pentru rezolvarea problemelor practice si c)
tehnici de inoculare a stresului care vizeaza modificarea mecanismelor de coping emotional.
Prin aceste tehnici se modifica factorii cognitivi reducandu-se astfel discrepanta cognitiva.

Interventia la nivel comportamental cuprinde o serie de tehnici care se bazeaza pe

principiul conditionarii operante si vizeaza modificarea antecedentelor si consecintelor cu
scopul modificarii comportamentelor problematice.

Interventia la nivel biologic cuprinde tehnici care vizeaza modificari biologice cum
sunt tehnicile de relaxare. Tot in aceasta categorie sunt cuprinse si tehnicile bazate pe
principiile conditionarii clasice, cum ar fi: expunerea gradata, flooding-ul, desensibilizarea
progresiva si tehnicile de control al respiratiei.