Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De când există o istorie consemnată a omenirii, cronicile povestesc despre tot soiul
de fenomene, printre care și căderile din cer de lucruri însuflețite sau neînsuflețite. De
obicei, căderile au loc în vreme de furtună. Rareori ele se petrec și pe timp senin.
Primi sceptici ai istoriei și-au explicat aceste ploi paranormale ca fiind rezultatele
neînțelegerii unui proces fundamental din natură, anume acela prin care ploaia
declanșează generațiile spontanee din noroi, mocirlă și pulbere, adică lucruri (mai ales
însuflețite), care deja se aflau acolo, la sol. Această idee a fost susținută și de Pliniu în
“Istoria Naturală” (anul 77 i.Hr), și cu timpul ideea s-a înfiripat în mintea lumii, iar oamenii
naivi au început să asocieze ploaia cu apariția animalelor, materiilor vegetale și a
diverselor resturi de cultură sau alte materii anorganice. Aceste lucruri au existat
totdeauna, dar ploaia le-a scos la iveală.
Vom începe articolul invers, cu o posibilă explicație a acestor ploi paranormale, alta
decât cea prin prisma fenomenului Poltergeist și a vârtejurilor de vânt, sau a trombelor
de apă care atrag obiectele respective, iar apoi le aruncă. Tot despre un vârtej este și
explicația următoare, dar despre un vârtej temporal…
Trebuie să mai spunem că în cursul acestor evenimente care se petrec încă din
vechime și tot de atunci au și fost consemnate, martorii nu au observat nici un vârtej de
vânt și nici o trombă de apă. De unde ar putea lua un vârtej peste o mie de alune în
Anglia în plină luna Martie? Iar dacă ar fi fost ridicate pe sus câteva sute de broaște
dintr-o baltă, de ce au căzut doar broaștele și nu și plantele de apă, melcii, sau alte
vietăți din lac? Au fost, într-adevăr, și cazuri în care martorii au văzut un vârtej care
trece peste o apă. Rezultatul nu este nicidecum acela că apa și alte obiecte sunt
ridicate în aer și apoi aruncate mai departe. De fapt, conținutul lacului sau al râului este
împrăștiat de jur împrejur, în apropierea locului de unde este aspirat.
Mai simplu spus, aceste fenomene de ploi ciudate de obiecte și viețuitoare ar putea fi
produse de vortexuri ce le capturează, le ridică în aer, le mută într-un alt moment
temporal, și apoi colapsează înapoi în realitatea spațiu-timp, lăsând să cadă conținutul
pe care noi îl percepem ca o ploaie.
Ploi paranormale cu pietre
O categorie mai vastă și mai semnificativă de precipitații anormale ce implică materii
anorganice este aceea a pietrelor și rocilor nemeteorice. Se spune că un mare număr de
pietre negre ar fi căzut din văzduh asupra orașului Birmingham, Anglia, în luna august,
1858 și din nou la Wolverhamptom, Anglia, în iunie 1860. Ambele incidente s-au
petrecut în timpul unei puternice furtuni. Evenimente de genul acesta ies, de bună
seamă, din cadrul obișnuit și par că ele sunt declanșate de cauze extraordinare.
În noiembrie 1921, J.W. Charge, proprietarul unui hambar de cereale din vecinătatea
liniei ferate a Pacificului de sud, la Chico, s-a plâns șefului de poliție al districtului, J.A.
Peck, că un necunoscut îi bombarda cu pietre magazia. Socotind a fi un incident
nesemnificativ, șeriful nu i-a acordat atenție până la 8 martie 1922, când o ploaie de
pietre de dimensiuni variind între un bob de mazăre și o minge de baseball s-a abătut
asupra hambarului. Pietrele au continuat să cadă, cu intermitență, tot timpul zilei.
Publicația Chico Record scria că “se poate auzi impactul pietrelor cu acoperișul magaziei și
pot fi văzute când cad de pe streașină pe sol”. O pândă organizată de la mai multe clădiri din
împrejurimi nu a izbutit să-l depisteze pe cel presupus că ar arunca pietrele.
O ploaie de pietre redata intr-un manuscris din 1557
În următoarele zile, mgazia lui Charge a suferit avarii semnificative. Pietrele și bolovanii
au căzut nu doar pe magazie, ci și pe casele înșirate de-a lungul liniei ferate. Au fost
lovite și unele persoane care se aflau în spațiu deschis. Chiar și aceia care fuseseră
trimiși să cerceteze cazul au fost victime ale loviturilor. Iată ce scria ziarul Chico Record
la 9 martie:
“Șeful pompierilor, C.E. Tovee si J.J. Corbett, de la poliția de cercetare, au tras o spaimă
grozavă tocmai când dădeau târcoale magaziei lui Charge în nădejdea că vor izbuti să
stabilească direcția din care cădeau pietrele. În clipa când se apropiaseră de capătul sudic al
hambarului și priveau spre cer, un bolovan de dimensiuni respectabile a lovit cu mare putere
acoperișul de lemn din fața lor, apoi a sarit și a căzut la picioarele lor, lăsând o crăpătură în
lemn, acolo unde lovise”.
Către finele lunii episodul luase sfârșit, însă publicitatea imensă care i se făcuse a atras
un număr considerabil de curioși. Charles Fort, vestit cronicar de evenimente
paranormale, a rugat-o pe prietena sa, scriitoarea Miriam Allen deFord, să meargă la
Chicago și să cerceteze personal situația. Acolo, conform spuselor ei, “am văzut o piatră
care a pornit de la un punct invizibil din cer și a aterizat lin la picioarele mele”. Fort a subliniat
că, întâmplător sau nu, tot la Chico, la data de 20 august 1878, “o mare cantitate de pește
a căzut din văzduhul senin, aterizând pe acoperișul unei case și pe străzile învecinate”.
Căderi de roci au mai fost consemnate, însă evenimentele petrecute la Chico au rămas
în memoria oamenilor datorită intensei publicități care i s-a făcut. Antony Boucher,
scriitor și critic, a relatat că a întâlnit-o pe deFord “pe când investiga un caz similar de pietre
căzute din cer în Oakland, California, în 1943. Am comparat notițele noastre și am constatat că
toate cele notate de noi erau identice”. Ploi paranormale de pietre fierbinți la pipăit au avut
loc chiar în fața birourilor ziarului Charleston News and Courier, în trei rânduri: la 2.30,
7.30 si 13.30, la 4 septembrie 1886. După cum au declarat martorii oculari, pietrele
proveneau dintr-un punct nedeterminat din cer și au căzut pe un spațiu limitat de circa
75 de picioare. Un caz similar s-a petrecut la periferia orașului Tucson și a durat vreme
de 4 luni, din septembrie până în decembrie 1983. Evenimentul a fost urmărit și cercetat
în mod amănunțit atât de poliție, cât și de experimentatul parapsiholog D. Scott Rogo.
Cazul Grotten-Dieck
Pietrele care cad sunt considerate fenomene Poltergeist.
W.G. Grotten-Dieck s-a trezit într-o noapte de septembrie din anul 1903 la vederea unor
pietre negre, mai mari de 1,8 cm, ce ieșeau direct prin acoperișul și tavanul său și
cădeau lin, constant, descriind o curbă în aer, mișcându-se cu încetinitorul. Ele au
aterizat pe podea, în apropiere de perna sa. Într-o scrisoare pe care a scris-o în anul
1906 către British Society for Psychical Research, el a explicat unele din faptele stranii
care s-au petrecut:
“Am încercat să prind pietrele pe măsură ce cădeau prin aer și veneau înspre mine, dar n-am
reușit să prind niciuna… Păreau că își schimbau direcția în aer de îndată ce încercam să le
prind”.
Asta indică faptul că pietrele încă mai erau sub efectul non-gravitațional, și erau
respinse de materia din realitatea spațiu-timp, cum ar fi fost de exemplu, propriul său
trup. Se poate de asemenea, ca ele să nu fi fost încă pe deplin materializate, lucru care
explică de ce omul nu a fost capabil s prindă nici una din ele. Este posibil ca pietrele să
fi trecut prin mâna lui ca și când aceasta ar fi fost transparentă.
Conform afirmațiilor lui Grotten-Dieck, pietrele cădeau mai încet decât ar fi trebuit:
“Sunetul pe care îl făceau când ajungeau sa atinga podeaua era de asemenea anormal, deoarece,
luând în considerare mișcarea lor lentă, zgomotul impactului era mult prea mare”.
Asta poate indica faptul că timpul se mișca și el mult mai încet în interiorul pietrelor și în
imediata lor apropiere. În afara acelei zone, totul se mișca la viteza timpului normal, iar
pietrele aveau încă aceeași inerție. Prin urmare, de îndată ce sunetul pietrelor ce loveau
podeaua ieșise din regiunea unde timpul se scurgea mai încet, el s-a accelerat și a
sunat perfect normal – și asta pentru că Grotten-Dieck nu se afla nici el în zona în care
timpul se scurgea mai încet. El a mai descoperit că atunci când a luat pietrele în mână,
ele erau mai calde decât e o piatră în mod normal, iar acesta este un at element
menționat des în cazurile de Poltergeist. Acest efect s-ar putea datora presiunii la care
fuseseră supuse în vreme ce treceau înapoi în realitatea spațiu-timp, și care le-a făcut să
piardă din coerența structurii lor minerale.
Căderile de pietre se petreceau între orele 17.30 si 22.30. Totuși, rar se întâmplă ca
oamenii din preajmă să fie loviți de pietre. În general fenomenele aveau loc în absența
martorilor.
“A susține că nu crezi în fenomenul ploilor de pești, a refuza să acorzi credit relatărilor atât de
răspândite în timp și spațiu, și care sunt atât de convingătoare, pentru cel care scrie acest articol
este un semn al incapacității de a evalua dovezile în mod adecvat”.
În 1808 niște soldați care mărșăluiau încolonați în apropiere de Delhi au fost surprinși
de o ploaie torențială, care, pe lângă picături de apă, a adus pe pământ și aproximativ
500 de pești.
Un alt caz mai recent, apărut în martie 2010 în publicația UPI, vorbește despre cum
sute de pești mici și albi cunoscuți sub numele de “bibanul strălucitor”, dintre care mulți
erau incă în viață, au căzut într-un oraș îndepărtat din deșertul australian vreme de
două zile. Cel mai apropiat râu era la 522 km distanță, iar în același oraș se mai
petrecuseră fenomene similare și în anii 1974 și 2004.
Averse cu broaște
În 1844, peste orașul Selby din Yorkshire a căzut o ploaie cu descărcări electrice scurtă
și rapidă. Localnicii s-au grăbit să caute adăpost la intrările în magazine și sub streșini.
Dintr-o dată, au realizat că ploaia era foarte bizară, deoarece din ea nu cădeau numai
picături de apă, ci și broaște. Câțiva oameni și-au întins pălăriile în ploaie pentru a
prinde broaștele care erau vii și se zbăteau. Fiecare broască avea aproape 15 mm
lungime, ceea ce înseamnă că erau specimene tinere. În afară de faptul că picaseră din
cer, erau doar niște batracieni obișnuiți. Cineva a estimat ca ar fi căzut aproximativ
10.000 de broaște într-un interval de aproximativ 20 de minute.
În iunie 1979, a avut loc în Anglia o nouă ploaie de broaște, de această dată în
apropiere de Bedford. Pe lângă brotăcei tineri, au căzut și mormoloci. O altă ploaie
asemănătoare a căzut în anul 1941, în zona orașului Montreal din Canada.
“Spre amiază, soarele era strălucitor și cald, iar ziua s-a dovedit a fi una plăcută, cum sunt numai
toamna: fără nori, calmă, liniștită și demnă de sudul Franței.
Cam la ora nouă [dimineața], ne-a atras atenția o apariție neobișnuită, o ploaie de pânze de
păianjen care cădeau din înalt, care a continuat neîntreruptă până seara. Aceste pânze nu erau
simple fire transparente plutind în aer de colo-colo, ci fulgi sau țesături perfecte; unele late de
aproape 3 cm și lungi de 13-15 cm și cădeau cu o viteză care sugera că erau cu mult mai grele
decât aerul.
Ori încotro ți-ai fi îndreptat privirea, vedeai o serie continuă de fulgi care cădeau, scânteind ca
niște stele când se întorceau spre soare… Nici înainte, nici după nu a mai fost observată o
asemenea ploaie; dar în acea zi, fulgii acopereau copacii și tufișurile cu un strat atât de gros,
încât dacă s-ar fi apucat cineva să-I adune, ar fi putut strânge câteva coșuri pline”.
Fenomen mondial
Această scrisoare este una din cele mai cunoscute relatări despre o ploaie de păr de
înger, însă incidentul nu a fost unic. De atunci, au fost observate asemenea fenomene
peste tot în lume, deși cele mai numeroase au avut loc în America de
Nord, Australia, Noua Zeelandă și vestul Europei.
În 1914, la scurt timp după primele ploi de iarnă din sudul Australiei, oamenii au
observat par de inger care cădea în fâșii între 15 și 23 cm lungime și se topea repede
când ajungea la sol. Trei săptămâni mai târziu, a fost observat un alt
asemenea fenomen care a durat o oră întreagă.
Potrivit unei ediții a anului 1950 din ziarul Philadelphia Inquirer, doi politiști din sudul
statului Philadelphia din SUA erau în rondul de seară când au văzut ceva ce părea a fi o
parașută care ajunge pe pământ. Când obiectul de 1,8 m lungime a aterizat, polițiștii l-
au văzut scânteind asemenea unui cristal. Când unul din polițiști s-a aplecat să afle ce
era, “substanța pe care a atins-o s-a dizolvat, lăsând în urmă doar ceva subțire, inodor și
lipicios”. În 25 de minute, dispăruse orice urmă.
Doi ani mai târziu, un director de școală din Oloron-Sainte-Marie din sud-vestul Franței
a văzut obiecte pe cer pe care nu le putea identifica. În urma acestora a rămas un
material necunoscut, care inițial era gelatinos, iar apoi s-a transformat în vapori.
Povestirile din toată lumea despre ploile cu păr de înger au continuat să apară
surprinzător de des, iar uneori fulgii erau înlocuiți de mingi. Într-adevăr, descrierile
variază, de la filamente fluorescente până la fulgi, șuvițe și chiar gelatină sau mâzgă.
Una dintre ipoteze este că substanța provine de la păianjeni sau de la alte insecte care
produc mătase. Păianjenii migrează uneori cu ajutorul curenților de aer, dar nu au fost
găsiți păianjeni în materialul cunoscut ca “păr de înger” și, deocamdată, nu a fost
descoperită nicio legătură cu arahnidele.
Misterul acestei substanțe este sporit de faptul că unele povestiri despre ploile de păr
de înger sunt asociate cu apariția unui OZN. La Oloron, în sud-vestul Franței, un
profesor ar fi zărit OZN-uri care lăsau în urma lor șuvițe de păr de înger. În urma acestui
fapt, unii au spus că poate fi vorba de “gazele de eșapament” ale OZN-urilor…
Cercetările
Până acum, au fost organizate prea puține anchete oficiale pentru determinarea
proprietăților părului de înger. Acest lucru se datorează lipsei de informații concrete,
deoarece substanța tinde să dispară după ce este atinsă de om. Cu toate acestea, o
femeie a încercat să facă ceva în acest sens.
Cercetătorul științific Phyllis Budinger din statul american Ohio a analizat cele câteva
mostre de păr de înger pentru a vedea ce spune compoziția lor chimică.
A studiat patru mostre obținute din toată America de Nord. În mod incredibil, cea mai
veche dintre ele datează din 1977 și a fost păstrată în două borcane de sticlă închise
ermetic timp de mai bine de 20 de ani înainte de a fi analizată. Aceasta a căzut în Los
Gatos, din statul California, iar mostrele au fost uitate până în anul 1998.
Mâzgă lipicioasă
A treia mostră provenea din Burlington, West Virginia, dată din anul 2000, fiind
descoperită după ce gospodina auzise cu o noapte înainte un zumzet ciudat venind de
afară. Acesta a fost un caz în care substanța s-a transformat într-o mâzgă lipicioasă. În
mod inexplicabil, după găsirea părului de înger, atât gospodina, cât și câinele ei s-au
îmbolnăvit, dar nu se știe dacă întrebările au avut vreo legătură între ele.
Shenandoah din Iowa, a fost locul unde a fost descoperită cea de-a patra mostră de păr
de înger. Fenomenul a avut loc în 1981 și a durat aproximativ șase ore. Acest caz a
coincis cu apariția unui OZN.
Din nefericire, Budinger nu a mai avut acces la microscopul performant când a primit și
celelalte mostre.
Descoperirile lui Budinger indică faptul că părul de înger provine dintr-o sursă biologică.
Totuși, încă nu au reușit să identifice sursa. Există asemănări între părul de înger și
mătasea produsă de păianjeni sau omizi, dar nu par identice.
Părul de înger nu este greu de recoltat, dar este foarte fragil. Mostrele pot fi
contaminate de gaze de eșapament sau de orice atingere, ceea ce poate modifica total
analiza chimică.
Cele mai convingătoare mostre de păr de înger sunt cele din Burlington și Shenandoah,
unde au existat bănuieli de activitate OZN. Într-adevăr, o altă anchetă a informațiilor
despre aceste ploi paranormale cu păr de înger din Australia, a dus la concluzia că în
11 cazuri nu au fost zărite OZN-uri, iar în 8 cazuri au fost.
“În mod cert, este nevoie de o bază de date mai vastă. Cel mai important este să obținem păr de
înger de la ploile care au coincis cu observarea de OZN-uri. Este nevoie de mai multe mostre din
mai multe locuri și care au căzut în diverse momente ale anului. Din păcate, cele mai multe
exemplare provin din SUA și au căzut în luna octombrie. Recoltarea trebuie făcută ca la carte.
Mostrele trebuie luate în cel mai scurt timp de la apariția fenomenului… Este necesară o analiză
adecvată”.
Până când cercetătorii se vor ocupa mai atent de acest fenomen, aceste ploi
paranormale cu păr de înger pot fi considerate unul din marile mistere ale timpurilor
noastre.
https://www.youtube.com/watch?v=GHq0x9fvhM0
Foc în cer
Deși multe precipitații considerate a fi de “sulf” s-au dovedit a fi de fapt căderi de polen,
totuși există câteva relatări care nu pot fi explicate în acest fel. Cu alte cuvinte,
precipitațiile sunt într-adevăr de sulf sau de compuși ai sulfului. William R. Corliss, de la
Sourcebook Project, făcea observația că pare puțin probabil, deși nu imposibil, ca vijelia
să poarte prin văzduh un nor de sulf, o materie care rareori se găsește în stare nativă la
suprafața solului; totuși, “poveștile despre sulful în flăcări – dacă sunt adevărate – constituie o
importantă anomalie”. Un astfel de caz se găsește relatat în revista American Journal of
Science:
“În martie trecut [1812], pe ogoarele satului Kourianof, din Rusia, a căzut o… substanță gălbuie,
înflamabilă, care a acoperit o suprafață de 600-700 de picioare pătrate și o grosime de cel puțin
doi inci. La început, locuitorii au crezut că era zăpadă, dar când au examinat mai atent s-a
dovedit că substanța avea proprietățile bumbacului, aceeași tărie când era toarsă, dar când au
pus-o într-un vas cu apă a căpătat consistența rășinii. Când a fost pusă pe foc a ars cu flacără vie,
însă în stare rășinoasă a fiert fără să ia foc, probabil pentru că se amestecase cu zăpada în
momentul când fusese adunată. Când a fost examinată cu și mai mare atenție s-a constatat că
rășina căpătase culoarea chihlimbarului, era elastică așa cum este cauciucul indian și mirosea a
ulei încins amestecat cu ceară”.
Un eveniment și mai straniu s-a petrecut la 18 octombrie 1867, în satul Thames Ditton,
comitatul Surrey din Anglia, când locuitorii au fost uluiți de “ploaia de foc” ce s-a abătut
seara din văzduh. Lumina care a emanat-o era strălucitoare și așa a rămas în timpul
celor zece minute cât a durat. Revista Symon’s Monthly Meteorological relatează că: “A
doua zi dimineața s-a descoperit că ciuberele de apă și băltoacele din partea superioară a
satului erau acoperite cu un strat gros de sulf”.
În dimineața lui 28 mai 1982, o tânără trecea prin curtea Bisericii Sfânta Elisabeta din
Redding, un orășel care se afla în apropiere de Manchester, în Anglia. Aceasta a văzut
picând de nicăieri o monedă de 50 de pence. În cursul zilei, copiii au descoperit
numeroase alte monezi pe aceeași arie. În cele din urmă, proprietarul unei prăvălii de
dulciuri a sesizat creșterea bruscă a numărului micuților clienți, care veneau să-și
cumpere dulciuri, și crezând că aceștia au spart cutia milei, a luat legătura cu parohul.
Însă, din cutia milei nu lipseau bani, iar când parohul i-a chestionat pe juniori, aceștia s-
au jurat că nu se atinseseră de cutie și au susținut că bănuții picau din cer. Cel puțin
așa au presupus ei, deoarece auzeau un clinchet metalic și, privind în jos “găseau bănuții
pe trotuar”.
Reverendul Graham Marshall a efectuat personal investigații, eliminând mai întâi situații
imposibile, ca de pildă: pe farsorul care arunca banii (căci zidul bisericii era mult prea
înalt, iar în al doilea rând trecătorii l-ar fi văzut pe cel care ar fi aruncat banii; sau
păsările care lăsau să cadă monedele (prea multe monede ar fi trebuit adunate laolaltă,
iar în apropiere nu erau cuiburi de păsări). Unele monede rămăseseră înțepenite pe
muchie, ceea ce sugera că ele căzuseră de la o înălțime considerabilă. Marshall a făcut
un experiment aruncând un pumn de monede, dar ele nu au lăsat urme.
Un incident de genul acesta nu dovedește nimic, într-un fel sau altul, însă treaba este
că nu a fost singular. Într-una din zilele lui decembrie ale anului 1968, negustorii cu
prăvălii dintr-un alt oraș englezesc, Ramsgate, din Kent, au auzit bănuții căzând și i-au
văzut pe trotuar. Jean Clements, unul din martorii oculari, i-a spus reporterului
cotidianului The London Dailyo Mirror:
“În circa 15 minute, 40-50 de monede au căzut în mai multe mănunchiuri și s-au împrăștiat. Nu
le puteai vedea, ci doar le auzeai când atingeau solul”. Loveau pavajul destul de tare,
deoarece semnele impactului erau vizibile pe ele. “Nu existau clădiri înalte prin zonă și nici
un avion nu se vedea deasupra noastră”, a mai declarat Clements. Alte cazuri
asemănătoare s-au petrecut la: Meshehera, Rusia, în vara anului 1940 (pe o vreme
furtunoasă); Bristol, Anglia, în septembrie, 1956; Bourges, Franța, la 15 aprilie 1957 (au
căzut mii de bancnote de câte 1000 de franci, care nu au fost niciodată revendicate) și
Limburg, Germania de vest, în ianuarie, 1976 (doi prelați au văzut căzând din văzduh
2000 de mărci germane).
De obicei lucrurile făurite de mâna omului (inclusiv legendarele “pietre ale furtunii”) nu
cad în grup, ci izolat. La 17 aprilie 1969, reporterul ziarului New York Times relata un caz
bizar, care s-a petrecut în California. Ruth Stevens călătorea spre Palm Springs la
volanul mașinii ei, când, deodată, o roată a aterizat din văzduh direct pe acoperișul
vehiculului în care se afla, făcând o adâncitură de un picior. În relatare nu se precizează
ce fel de roată era, dar se sublinia că nici un aeroport din împrejurimi nu fusese
înștiințat că vreun avion ar fi pierdut o roată.
Conform teoriei anterioare, este posibil ca acea ghiulea să fi fost absorbită într-un portal
deschis pe un front al Războiului Civil. Ghiuleaua se pare că a avut nevoie de mai mult
timp pentru a traversa acel portal. Cumva similar cazurilor din casele bântuite în care
scena uciderii cuiva se derulează în mod repetat pentru cei care locuiesc în acea casă,
este posibil ca moartea și trauma petrecute pe câmpul de luptă sa fi generat o
perturbare suficient de mare în Câmpul-Sursă pentru a deschide un portal ca o
adevărată falie în timp.
https://clubenigma.ro/ploi-paranormale/
SURSE