CALEIDOSCOP DE

FIZIC
Profesor î dru ător: Petrescu Mina –Lu i ița;
Elevi:
• Mitrea Alexandru-Daniel clasa a X-a C MI;
•Șer a Georgel-Daniel clasa a X-a C MI;
•Ionescu Alexandra-Mădăli a lasa a X-a C MI;
•Naidin Andreea-Roxana clasa a X-a C MI;
•Breoi Iulian-Florin clasa a XI-a A UM;
•Mara Alexandra- Cristina clasa a XI-a A UM;
•Cristea Adina-Maria clasa a XI-a A UM;
Colegiul Națio al Anastasescu  A ș olar 5-2016 semestrul al II-lea
Str.Republicii nr. 9-11;
Roșiorii de Vede Teleor a
 Cuprins
•Ce este mediul? Fenomene fizice inexplicabile din mediul înconjur tor
•Luminile care însoţesc cutremurele
•Liniile Nazca
• Fulgerele globulare
•Pietrele mişc toare din Valea Morţii
•Lucruri inedite pe care nu le ştiai despre Terra
•Gravitaţia nu este uniform pe toat suprafaţ P mântului
•Atmosfera evadeaz
•Vitez de rotaţie a P mântul variaz
•Centur de radiaţie Van Allen
•Luna se îndep rteaz de P mânt
•Luna are un efect de maree asupra atmosferei
•Lic rirea ͞Lumanarului͟
• Înc rc tur electric a P mântului
•Schimbarea polilor magnetici ai P mântului
•V-ați întrebat vreodat de ce exist iarn sau toamn ?
Dar primav sau var ?
•Parcul Central trece încet-încet de la toamn la iarn !
•Știați c ...
•Webografie
 Ce este mediul?
Prin mediul înconjurător sau mediul ambiant se înțelege ansamblul deelemente i
fenomene naturale i artificiale le exteriorul Terrei, care condiționează viața în general
i pe cea a omului în special.

Fenomene fizice inexplicabile din mediul

înconjurător

Sunt lângă noi, se petrec în jurul nostru iar multe dintre ele le-
am trăit fără a le da o prea mare importantă. Sunt atât de comune încât
le considerăm parte din viaţă noastră de zi cu zi, uitând că ştiinţa a
eşuat atunci când a trebuit să le explice. Sunt enigmatice, sunt
înspăimântătoare şi sunt atât de bine închise în carcasa lor de mister
încât, probabil, nu le vom dezvălui niciodată tainele. Ele sunt
fenomenele a căror explicaţie nu a putut fi oferită până în prezent, şi
asta în ciuda sutelor de experimente şi studii efectuate de oamenii de
ştiinţă din toate colţurile lumii. Mai jos va prezentăm câteva dintre
cele mai cunoscute astfel de bizare întâmplări...
• Luminile care însoţesc cutremurele
O parte dintre cercetători sunt însă sceptici, mai
ales că până în 1966, în timpul cutremurelor din zona
Din punct de vedere al misterului, al
Matsushiro, nu exista nicio dovadă clară a existenţei
controversei şi al scalei la care are loc fenomenul,
acestui fenomen misterios. Sigur, de atunci au apărut
luminile care apar pe cer înaintea şi în timpul
sute de fotografii, în special pe Internet, dar formele,
seismelor conduc clasamentul. Sunt misterioase
culorile şi intensitatea luminilor diferă atât de mult la
pentru că nu se ştie ce le cauzează, controversate
fiecare eveniment, încât e dificil să se stabilească exact
pentru că nu toţi cercetătorii sunt convinşi că
care dintre ele sunt falsuri. Teoriile înaintate de oamenii
există cu adevărat, iar pentru o măsură a scalei la
de ştiinţă variază de la căldură generată de frecare sau
care se petrece evenimentul e de ajuns să ne
mişcări tectonice. În 2003, Freiedemann Freund,
imaginăm un cutremur puternic şi o futună cu
fizician în cadrul NASA, a realizat o serie de
descărcări electrice combinate într-un singur
experimente în urma cărora a concluzionat că luminile
fenomen natural. Fizicianul italian Cristiano
care însoţesc seismele sunt cauzate de activitatea
Ferugia a alcătuit un raport detaliat al luminilor
electrică a rocilor. Conform teoriei lui, undele de şoc
ciudate care însoţesc seismele începând cu
cauzate de cutremure modifică proprietăţile electrice
evenimente care au avut loc cu două mii de ani
ale siliconului şi a mineralelor care conţin oxigen, ceea
înaintea erei noastre.
ce le face să emită lumină. Nu există un consens în
rândul cercetătorilor însă, iar teoria lui Freund este
tratată doar ca o explicaţie posibilă şi nu o rezolvare a
misterului.
• Liniile Nazca

O serie de opere de artă supradimensionate care

marchează câmpiile din Peru, liniile Nazca acoperă
450 de kilometri pătraţi de deşert. Acestea includ forme
geometrice uriaşe, imagini care reprezintă plante şi
animale şi, mai rar, siluete umane care sunt vizibile din
aer. Cercetătorii cred că au fost realizate de poporul
Nazca într-o perioadă de o mie de ani, între 500
înaintea erei noastre şi 500 AD, dar nimeni nu ştie ce
scop au avut. Autorităţile din Peru întâmpină probleme
în a proteja liniile Nazca, deşi acestea sunt incluse în
patrimoniul mondial. Anul trecut, spre exemplu, mai
mulţi peruani creşteau porci în zonă, peste formele
vechi de mii de ani. Pentru mulţi, zona este doar un
teren viran, într-o regiune cu o populaţie săracă în
creştere continuă.
Teoria iniţială, conform căreia modelele fac parte
dintr-un calendar astronomic, a fost infirmată în 1997,
iar de anul trecut, cercetători de universitatea
Yamagata, din Japonia, au început un program de 15
ani la finalul căruia speră să afle mai multe despre
originea liniilor Nazca.
 Fulgerele globulare

Nikola Tesla, fizicianul care a dezvoltat curentul alternativ a produs fulgere globulare în
laborator. "Nu am văzut bile de foc, dar am determinat modul în care se formează şi am reuşit să
le produc artificial", scria el în 1904. Ceea ce uimeşte e faptul că astăzi, la mai mult de o sută de
ani de atunci, oamenii de ştiinţă nu reuşesc să reproducă exact experimentul lui Tesla. Unii
cercetători nu cred în existenţa fulgerelor globulare, deşi martorii le confirmă prezenţa de mii de
ani, chiar şi în surse din Grecia antică. Fenomenul se petrece în timpul furtunilor cu descărcări
electrice şi presupune apariţia unor sfere luminoase, care uneori trec prin geamuri sau coboară
prin coşurile caselor.
În august 2013, Academia Forţelor Aeriene din Colorado, Statele Unite a realizat şi a
fotografiat sfere luminoase strălucitoare în laborator. Experimentul lor a generat scântei
electrice descărcate de electrozi parţial submersaţi într-o soluţie de electroliţi. Chiar şi aşa,
cercetătorii nu înţeleg cum se formează sferele în mod natural.
O echipă de cercetători australieni consideră că a descoperit cauza ciudatelor mingi de
foc ce apar uneori în cursul furtunilor cu descărcări electrice – fulgerele globulare, despre
care există sute de mărturii, dar cărora nu li se găsise până în prezent o explicaţie
satisfăcătoare.
Fulgerele globulare reprezintă un eveniment rar întâlnit; apar sub forma unor
sfere luminoase, de obicei de mărimea unui grepfruit, şi durează până la 20 de
secunde.
 Pietrele mişc toare din Valea Morţii

La Racetrack Playa din Valea Morţii, California, Statele Unite, se petrec fenomene ciudate. Pietre
mari se mişcă pe suprafaţa plată a unui lac secat, aparent fără nicio explicaţie logică. Încă de la începutul
secolului trecut oamenii de ştiinţă au fost fascinaţi de acest fenomen, iar din anii '60 au început un
program de monitorizare a rocilor. Ei au marcat 30 de pietre, cu greutăţi de până la 25 de kilograme,
dintre care 28 s-au mişcat într-o perioadă de şapte ani, unele pe o distanţă de mai mult de 200 de metri!
După ce au analizat urmele lăsate şi traseul pe care s-au deplasat, cercetătorii au ajuns la concluzia că
rocile au atins o viteză de 1 m/s, adică 3,6 km/h. Explicaţiile pe care le-au avansat oamenii de ştiinţă sunt
variate.
Unii cred că pietrele se mişcă din cauza condiţiilor meteo, fiind împinse de vânt, pe gheaţă. Alte
teorii includ un fel de mucus lăsat de alge pe care pietrele ar aluneca, sau vibraţii seismice. Profesorul
Gunther Kletetschka, de la Universitatea Carol, din Praga spune că fenomenul e cauzat de gheaţa de pe
pietre, care se topeşte mai greu decât gheaţa de pe sol, astfel că rocile sunt împinse de vânt. El spune că
rocile nu s-au mai mişcat în ultima perioadă din cauza unui sistem artificial de drenaj, care elimină apa în
exces, astfel că gheaţa nu se mai formează.
 Lucruri inedite pe care nu le ştiai despre Terra

Ne naştem pe Pământ, îl luăm în moştenire şi nu înţelegem mare lucru despre planetă noastră,
dacă nu o studiem aprofundat. Fără a avea acces la informaţiile culese de predecesorii noştri, poate,
privind orizontul, ne-am da seama că trăim pe un corp ceresc sferic sau, urmărind ciclicitatea
noapte-zi, am intui mişcarea de rotaţie în jurul axei. Însă, o mulţime de fenomene care ne
influenţează substanţial planetă, precum şi o seama de procese îndelungate care nu ne afectează pe
noi în mod direct, dar, în timp, şlefuiesc legile după care este ghidată evoluţia planetară ar rămâne
enigme de nedescifrat. Mii de ani i-au trebuit omenirii pentru a află secretele Terrei, iar această
misiune este departe de a se fi încheiat.
10. Gravitaţia nu este uniform pe toat suprafaţ P mântului

Se pare că în anumite locuri de pe Pământ, ne putem

simţi mai grei decât în altele. Acest fenomen este explicat prin faptul
că, în unele regiuni de pe planetă, atracţia gravitaţională acţionează
cu o forţă mai mare decât în majoritatea zonelor.

Cauza acestor iregularităţi este

momentan necunoscută, de vreme ce nu
aspectul suprafeţelor pare să influenţeze
aceste reacţii. Ca atare, sateliţii gemeni
GRACE i NASA, lansaţi în martie 2002,
fac măsurători detaliate ale câmpului
gravitaţional al Pământului, care vor duce,
speră cercetătorii, la descoperiri importante
referitoare la gravitaţie şi la sistemele
naturale ale Terrei.
 9. Atmosfera evadeaz

Datorită energiei termale, unele dintre moleculele aflate la graniţa superioară a atmosferei
Pământului îşi măresc viteză de mişcare până la punctul în care pot evada din sfera de influenţă
a gravitaţiei terestre. Acest lucru duce la o scurgere lentă dar constanţa a atmosferei în spaţiu.
Deoarece hidrogenul nefixat are o greutate moleculară scăzută, el poate deprinde viteză
necesară unei evadări mai rapide şi se poate scurge în spaţiul cosmic la o rată superioară. Din
acest motiv, atmosfera actuală a Pământului se oxidează mai degrabă decât se reduce,
consecinţele acestui fapt ţinând de nivelul naturii chimice a vieţii care s-a dezvoltat pe planetă.
Atmosfera bogată în oxigen reţine o mare parte din hidrogenul care supravieţuieşte, blocându-l
în molecule de apă.
8. Vitez de rotaţie a P mântul variaz
Că rezultat al variaţiei forţelor gravitaţionale sub influenţă Lunii, a
Soarelui şi a celorlalte planete din sistemul solar, precum şi al altor
mecanisme cosmice, viteză de rotaţie a Pământului în jurul propriei axe
ajunge să varieze în timp. Recent, zilele au devenit mai scurte cu sutimi
de secundă, ceea ce sugerează că viteză unghiulară de rotaţie a
Pământului în jurul axei sale a crescut. Factorii care induc această sporire
de viteză nu au fost încă determinaţi cu exactitate. De asemenea, datele
înregistrate referitoare la rotirea Terrei prezintă oscilaţii în funcţie de
anumite perioade din an. Astfel, cea mai pronunţată încetinire a rotaţiei
planetei are loc iarnă, în lunile ianuarie şi februarie, când Pământul îşi
atinge viteză minimă dintr-un an.
7. Centur de radiaţie Van Allen
Centură de radiaţie Van Allen este un câmp plasmatic aflat în jurul
Pământului, alcătuit din particule încărcate electric, ţinute laolaltă de câmpul
magnetic al planetei. În timpul misiunilor Apollo, echipajele umane de la
bordul aeronavelor au fost parţial expuse radiaţiei Van Allen, astronauţilor
crescându-le şansă de a dezvoltă forme de cancer de 5 ori mai mult decât
persoanelor obişnuite. Totuşi, NASA susţine că a calculat în mod deliberat
lansările şi traiectoriile navelor Apollo şi a folosit orbitele de transfer spre
Luna care doar au atins tangenţial marginea centurii deasupra ecuatorului
pentru a minimaliza iradierea echipajelor. De asemenea, unele teste nucleare
efectuate în spaţiu au provocat centuri artificiale de radiaţie. Starfish Prime,
un test nuclear care a avut loc la mare altitudine, a creat o centură artificială
de radiaţii care a avariat sau a distrus o treime dintre sateliţii aflaţi pe orbită
joasă a Pământului în acea perioada (1962). Aceeaşi ar fi probabil soarta
tuturor sateliţilor de pe orbită Pământului, dacă s-ar află sub incidenţa centurii
de radiaţie Van Allen.
6. Luna se îndep rteaz de P mânt
După 25 de ani de măsurători şi înregistrări de date, a devenit
limpede pentru oamenii de ştiinţă că orbită Lunii îşi măreşte încet
volumul, iar satelitul natural al Pământului se îndepărtează
constant de planetă noastră. În cifre mai exacte, satelitul natural al
Terrei se îndepărtează de noi cu o rată de patru centimetri anual.
Conform astronomilor, se pare că această tendinţa va persistă
până atunci când Soarele va deveni o gigantă roşie, peste
aproximativ cinci miliarde de ani. În timpul acestei faze solare,
atât Pământul cât şi Luna vor fi afectate de atmosfera aflată în
expansiune a stelei şi se vor reapropia. Atunci, Luna va reveni
spre Pământ până la limita inferioară a distanţei posibile dintre
cele două corpuri, ajungând la o depărtare de 18.470 kilometri,
aşa-numită limita Roche . Rezultatul final va fi însă distrugerea
Lunii în fragmente foarte mici care ar urmă să alcătuiască, în jurul
ecuatorului Terrei, un disc de resturi cu diametrul de aproximativ
37.000 kilometri, asemănător inelelor saturniene.
5.Luna are un efect de maree asupra atmosferei
Luna are un efect de maree asupra atmosferei terestre, aşa cum are şi asupra oceanelor.
Conform teoriei, în zonele tropicale, presiunea lunară ar trebui să exercite oscilaţii mai
puternice ale atmosferei, dar amplitudinea lor depăşeşte rareori, în realitate, cu 100 microbari
presiunea atmosferică firească de la suprafaţă (adică 0.01% din această). Detectarea unui
semnal atât de redus mascat de variaţii de presiune mult mai mari, asociate cu fenomene
climatice, a presupus dezvoltarea unor tehnici speciale de statistică şi acumularea unei lungi
serii de observaţii regulare. Este ceva comun pentru valurile atmosferice să crească în
amplitudine odată cu înălţimea, pe măsură de aerul se subţiază. Curentul lunar, totuşi, rămâne
slab în comparaţie cu cel solar din atmosfera mai înalta.
4. Lic rirea ͞Lumanarului͟

Licărirea Lumanarului reprezintă o mică variaţie a axei de rotaţie a Pământului, descoperită

de astronomul american Seth Carol Chandler (Lumanar) în anul 1891. Axa de rotaţie a Terrei
manifestă o modificare de 0.7 arc secunde ( 0.7 13600 grade) la o perioada de 433 de zile.
Altfel spus, polii Pământului se deplasează într-o mişcare circulară neregulată cu un diametru
de trei până la 15 metri într-o oscilaţie. Cauza acestui fenomen este necunoscută. Pe 18 iunie
2000, Laboratorul Jet Propulsion a anunţat că principala cauza a licăririi Lumanarului este
presiunea fluctuantă de pe fundul oceanului, cauzată de schimbările de temperatura şi salinitate
precum şi de schimbări provocate de curenţi în circularea oceanelor . Totuşi, în perioada
ianuarie-februarie 2006, oamenii de ştiinţă au observat că licărirea Lumanarului s-a oprit şi a
existat o perioada de aproximativ şase săptămâni în care o pauză semnificativă a persistat.
Această anomalie a reprezentat un mare factor de interes în obţinerea unei mai bune înţelegeri
a fenomenului, dar nu se ştie încă dacă acest lucru a provocat sau va provoca schimbări
catastrofale în axa de rotaţie generală a planetei noastre.
3. Înc rc tur electric a P mântului
Din 1917, cercetătorii ştiu că suprafaţă Pământului este încărcată cu electricitate
negativă, dar nimeni nu cunoaşte cu exactitate ce anume întreţine această
încărcătură. Nu este vorba despre un curent foarte puternic, ci de aproximativ
1.500 amperi, nu cu mult mai mult decât curentul care circulă prin câteva linii de
înalta tensiune. Deşi se consumă, această electricitate este constanţa, deci ea se
restabileşte cumva, altfel s-ar epuiza în scurt timp. Oamenii de ştiinţă se întreabă
cum este posibil acest lucru. O teorie evidenţă este aceea că fulgerele refac cumva
energia pierdută, dar nimeni nu a reuşit să o dovedească incontestabil. Cu trei ani
în urmă a început măsurarea activităţii electrice din aerul liniştit de deasupra
norilor formatori de fulgere. Destul de precis, instrumentele întrebuinţate au
indicat atunci unele valori şi mişcări ale curentului care i-au determinat pe oamenii
de ştiinţă să presupună că toate furtunile cu fulgere generează un curent net de
aproximativ 1.500 de amperi, suficient pentru a contrabalansa consumul şi a păstra
constanţa încărcătură electrică a Pământului.
1. Schimbarea polilor magnetici ai P mântului
În timpul unei inversiuni a polarităţii Pământului, polul nord magnetic al planetei devine
polul sud şi invers. Pe durata ultimilor 160 de milioane de ani au avut loc sute de asemenea
inversări, ultima acum 780.000 de ani. O inversare completă durează câteva mii de ani şi
are consecinţe îngrijorătoare care includ punerea în dificultate a păsărilor migratoare sau a
altor animale (precum rechinii) şi posibilă expunere a Pământului la razele cosmice. Razele
cosmice sunt în mod normal
respinse de câmpul magnetic al Pământului, însă în timpul inversării, la un moment dat,
câmpul magnetic devine zero. Oamenii de ştiinţă înţeleg foarte puţin în ce constă efectiv
mecanismul cauzal din spatele acestor inversări şi până de curând ideea cea mai răspândită
era că acest fenomen are loc în mod aleatoriu. Cu toate acestea, recent s-a descoperit că
secvenţă de inversări ale polarităţii nu este descrisă de o distribuţie de probabilitate,
specifică proceselor aleatoare, ci de o distribuţie ce caracterizează prezenţa unor efecte de
memorie. Cu alte cuvinte, inversările de polaritate nu sunt independente unele de celelalte,
ci sunt corelate. Deşi de cele mai multe ori, o inversare de polaritate este un procest lent şi
constant, uneori fenomenul se manifestă în rapid şi în salturi.
 V-ați întrebat vreodat de ce exist iarn sau toamn ? Dar primav sau var ?

Mulţi cred că anotimpurile sunt cauzate de faptul că Pământul se depărtează de

Soare în timpul anului. Adevărul este că, în fapt, anotimpurile au ca motiv faptul că
Pământul este înclinat faţă de planul creat de mişcarea sa de rotaţie în jurul Soarelui.
Unghiul format de axa nord-sud a Pământului cu perpendiculara pe planul mişcării
de revoluţie a Pământului este de 23.5 grade. Prin urmare, pentru că Pământul nu-şi
modifică acest unghi în călătoria lui în sistemul solar, pentru o jumătate de an Polul Nord
şi emisfera nordică sunt mai apropiate de Soare decât Polul Sud şi emisfera sudică; în
cealaltă jumătate de an, vine rândul Polului Sud şi al emisferei sudice să se situeze mai
aproape de Soare.
 Luând în calcul diferenţa totuşi mică dintre distanţa Polul Sud-Soare şi distanţa
Polul Nord-Soare, trebuie spus că există şi un alt motiv pentru care survin
diferenţele de temperatură atât de mari între iarnă şi vară: este vorba de faptul că pe
timpul verii (deci pentru emisfera mai apropiată de Soare) razele Soarelui cad mult
mai direct pe emisferă mai apropiată decât o fac pentru zona în care este iarnă. Tot o
consecinţă a faptului că axa nord-sud formează unghiul de 23,5 grade este şi faptul
că durata în care Soarele încălzeşte Pământul în intervalul zilnic de 24 de ore este
mai mare în emisfera mai apropiată de Soare. Şi acest aspect are importanţa în
stabilirea diferenţei de temperatură dintre vară şi iarnă. Pe de altă parte, faptul că
Pământul este înclinat cu 23,5 grade faţă de planul mişcării sale de rotaţie răspunde
şi la întrebarea de ce ziua este mai lungă decât noaptea pe timpul verii decât pe
timpul iernii Noaptea şi ziua polare O altă consecinţă a înclinării axei Pământului
este aceea că la Polul Nord Soarele răsare la 21 martie şi apune la 21 septembrie,
aşa că ziua durează jumătate de an, iar noaptea la fel. Bineînţeles, acelaşi lucru se
întâmplă şi la Polul Sud, doar datele se schimbă.
Mişcarea de revoluţie este mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui. O
rotaţie completă a Pământului în jurul Soarelui durează aproximativ 365 de zile.
Parcul Central trece încet-încet de la toamn la iarn !
tiați că...

 Ca rezultat al variaţiei forţelor gravitaţionale sub influenţă Lunii, a Soarelui şi a

celorlalte planete din sistemul solar, precum şi al altor mecanisme
cosmice, viteză de rotaţie aPământului în jurul propriei axe
ajunge să varieze în timp?
 Recent, zilele au devenit mai scurte cu sutimi de secundă, ceea
ce sugerează că viteză unghiulară de rotaţie a Pământului în jurul axei sale a
crescut?
 Factorii care induc această sporire de viteză nu au fost încă determinaţi cu
exactitate.?
 Datele înregistrate referitoare la rotirea Terrei prezintă oscilaţii în funcţie de
anumite perioade din an?
 Cea mai pronunţată încetinire a rotaţiei planetei are loc iarnă, în lunile
ianuarie şi februarie, când Pământul îşi atinge viteză minimă dintr-un an.
 Webografie:
 http://www.descopera.ro/stiinta/7474093-10-fenomene-care-nu-au-putut-fi-
explicate-pana-in-prezent
 http://www.descopera.ro/stiinta/4009585-top-10-lucruri-inedite-pe-care-nu-
le-stiai-despre-terra
 http://www.descopera.ro/mari-intrebari/13038635-de-ce-avem-mai-multe-
anotimpuri